duminică, 7 august 2016

Cea mai mare pepită de aur din Marea Britanie, recuperată din locația naufragiului navei Royal Charter

Un căutător de comori a gasit cea mai mare pepită de aur descoperită vreodată în Marea Britanie, în apropierea locatiei naufragiului navei Royal Charter, în largul coastei Anglesey, nord-vest de Țara Galilor. Vincent Thurkettle făcea scufundări de mică adâncime, când a zărit o pepită într-o crăpătură situată la aproximativ 40 de metri de la epavă și la doar 5 metri de mal.


Epava și împrejurimile sale sunt acoperite de obicei cu aproape 2 metri de nisip, dar curenții maritimi au mutat nisipurile și acum suprafete înguste de fundul mării au fost expuse. Avand 97,12 grame, pepita are o greutate mult mai mare decât cea mai mare pepită găsite până acum în Marea Britanie, Carnon Nugget, care are 59 grame și a fost descoperită în Cornwall, în anul 1808. A treia cea mai mare pepită de aur din Marea Britanie are 57,9 grame si este denumita Rutherford Nugget, fiind găsită în Scoția în anul 1869.

Construită în anul 1855, Royal Charter a fost o navă cu vele, dar și cu motoare cu abur, care erau utilizate atunci când vântul era necooperant. Viteza și robustețea navei erau ideale pentru a provoca ruta Liverpool-Australia. A traversat aproape întreaga lungime a Atlanticului, trecând chiar prin Capul Bunei Speranțe, cunoscut pentru furtunile sale brutale. Royal Charter a efectuat această traversare în mai puțin de 60 de zile. Datorită descoperirii aurului în Victoria, în anul 1851, au existat o multime de pasageri extrem de dornici să își încerce norocul în Goana după aur din Australia. Cursa de întoarcere era plină, ca de obicei, cu prospectorii care transportau aurul găsit.


Era una dintre acele călătorii dus-întors dintre Australia și Liverpool. Royal Charter, cu o încărcătură de 2,24 tone de aur australian, asigurat pentru 322.000 lire sterline (echivaland astazi cu valoarea de 120 de milioane lire sterline), plus aurul tranportat in bagajele pasagerilor, a întâmpinat o furtună violentă în largul coastei Anglesey, în apropierea satului Moelfre. Capitanul a decis să arunce ancora în Moelfre Bay, coborând velele și oprind motoarele, ca nu cumva vânturile nordice să conducă nava spre North Wales. Aceasta a fost o decizie fatidică, deoarece a ținut nava în mijlocul furtunii. Asaltata de valuri de 18 metri înălțime și de vânturi de 160 km/ora, lanțul ancorei s-a rupt și nava a fost aruncata pe stânci. În primele ore ale zilei de 26 octombrie 1859, Royal Charter s-a frânt și s-a scufundat.


O parte din echipaj au reușit să ajungă la mal, la 45 metri distanță. Dar un total de numai 39 de persoane, dintre care 21 de pasageri si 18 membri ai echipajului, au fost capabili să ajungă la siguranța țărmului. Numărul exact al pasagerilor și a echipajului este necunoscut, dar este estimat la aproximativ 450. Documentele enumeră 320 pasageri, dar persoanele care au achiziționat bilete în ultimele momente nu au mai fost înscrise pe listă. In cele doua saptamani din perioada 25 octombrie - 9 noiembrie a acelui an, furtunile au distrus 325 de nave si au luat viata a 748 de persoane. Cei pierduti la naufragiul Royal Charter constituie mai mult de jumătate din acest total teribil.

Furtuna, care a fost atât de uriasă că a scufundat 200 de nave, a devenit cunoscută sub numele de "Furtuna Royal Charter". Ca urmare a tragediei, Departamentul de Meteorologie al Consiliului de Comerț, care avea doar cinci ani de la înfiintare la acel moment și care doar colecta observații meteorologice, a inceput să transmită avertismente oficiale de vânt puternic prin intermediul noii tehnologii de telegraf, către navele aflate în apele britanice. Primele avertismente de vânt puternic au inceput să fie emise în iunie 1860.

Cei care au scapat, dar si asiguratorii, au incercat să recupereze aurul din navă. Când Charles Dickens a vizitat sit-ul epavei în ajunul Anului Nou 1859, operațiunile de recuperare erau încă în curs de desfășurare. El a descris epava și operatiunile de recuperare la care a fost martor, în The Uncommercial Traveller.


Recuperarea oficială a continuat ani de zile, fiind oprită cănd 80% din aur a fost adus la mal, insa căutatorii de comori au continuat și caută aurul din navă chiar și in prezent.

Vincent Thurkettle este un căutător de profesionist și a efectuat scfundări pentru a gasi aur de aproape 40 de ani. A fost mai multi ani ghid pentru prieteni și rude, pentru a explora situl navei Royal Charter. În anul 2011, el a făcut senzatie cand a găsi praf de aur, pepite, monede și 200 de artefacte din epava. El a gasit această pepită mare de aur în anul 2012, dar a tinut secretă descoperirea, motivand că a dorit ca sit-ul sa nu fie asaltat de public.


Insa orice obiect de valoare care este găsit in apropiere de un naufragiu trebuie să fie anunțat, conform legii, arheologului acreditat pentru naufragiu, care cercetează apoi dreptul de proprietate și determină la cine trebuie să ajungă aurul recuperat.

Pepită este în prezent păstrată într-o locatie secretă, în condiții de siguranță, înainte de a ajunge într-un muzeu. Thurkettle va trebui să se mulțumească cu o recompensă de recuperare și de aceleași drepturi de vizitare ca și restul publicului, atunci cand pepita va fi expusă.



Niciun comentariu despre subiectul „Cea mai mare pepită de aur din Marea Britanie, recuperată din locația naufragiului navei Royal Charter”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.