Blestemul lui Decebal sau Legenda Sarpelui

Prima intrebare pe care si-o pune oricine e de ce oare au asteptat atât oamenii locului pentru a se hotari sa dezgroape ceea ce a mai ramas din fabulosul tezaur? Traditia raspunde prin „legenda sarpelui", ce explica frica de-a dreptul ancestrala a taranilor fata de blestemele cu care se zice ca au fost legate aceste comori. Locuitorii din zonele muntoase povestesc: . „In ziua de azi , se vorbeste din ce in ce mai des pe la noi de o neasteptata inmultire a serpilor prin case. Asta inseamna <<stigmatul cautatorilor de comori>> si ascunde atata realitate cata legenda! Pe măsura trecerii anilor, oamenii siau mai invins spaima mitologica si au cedat ispitei de a cauta. Cei care incepeau sa gaseasca statuete sau monede de aur le ascundeau in casa, pentru a incerca sa la valorifice. Nu treceau nici cateva zile si profanatorul era muscat de sarpe, fie ca baga mana in haina, fie ca umbla in traista de pe cuier sau deschidea sipetul.

O data cu insiruirea veacurilor, unul după altul, magia blestemelor parca a mai scazut, dar niciodata definitiv". Pe la anul 1500, in Tara Hategului nu se mai stia aproape nimic despre cele intamplate inainte cu un mileniu si jumătate. Localnicii pomenisera din mosi-stramosi, o sumedenie de ruine necunoscute, risipite prin munti sau la capatul vailor. Din când in când, brazda plugului mai dezgropa oseminte, caramizi, obiecte de metal si mari pietre cubice, pe care taranii le foloseau la propriile constructii. Tot din batrani, prin satele asezate de-a lungul apelor circulau istorii fabuloase despre comori.

Pentru prima oara de la caderea Sarmizegetusei, abia in sec-ul al XVI-lea umanistul maghiar Gaspar Heltai mentioneaza existenta unui „mare oras disparut <<cu ziduri de piatra fasonata , aflat mai departe de Orastia Mare , undeva in munte". După alte cateva secole mai de tacere, arhivele Transilvaniei, pomenesc pe la 1875, o intemplare ciudata. Taranul David Albu din Chitid, participant la rascoala lui Horea, Closca si Crisan, începe sa viseze diferite locuri din regiune, unde ar fi ascunse comori, dar nu mai apuca sa verifice adevarul fiindca trece in lumea celor drepti. Luandu-se după ceea ce a povestit taranul, satenii fac primele incursiuni organizate, pe creste dar nu gasesc conform mentiunilor documentare, decât „stalpi rotunzi", „arme ruginite" , „butoaie de piatra". Putin mai tarziu, in luna sept. 1802 cativa copii ce umblau cu turmele de oi prin pasunile inalte de pe culmea Gradistii descopera intr-o „ruptura a pamantului" mai multemonede de aur. Reveniti pe aceleasi locuri , cu mai multi tineri, ei dezgroapa cca. 40 de monede de aur masiv de tipul „lysimach". „Vestea descoperiri;or primelor comori a provocat o adevărata migratie a satenilor spre munte!" - explica Petrisor Demian. Dovada documentara o constituie faptul ca amploarea comertului cu monede pe piata Orastiei a ajuns in acea perioada la cunostinta autoritatilor maghiare care l-au declarat pe procuratorul domeniului Hunedaora, Paul Torok, sa se deplaseze la fata locului. In primul raport catre trezorerie, acesta semnala ca descoperirile monedelor din aur masiv „sunt cu mult mai mari decât sunt declarate de localnici". In urmatorii ani, pe Valea Gradistei apar jandarmi unguri cu pana de cocos la palarie, care incep sa supravegheze zona, sa faca perchezitii si chiar arestari.

Taranii suspectati ca ar detine kosoni erau pusi sa inhaleze fum de usturoi ars pana marturiseau totul. In acest fel, autoritatile au reusit confiscarea altor cateva sute de monede din aur pur. In 1804, Monetaria Principatului Transilvaniei, de la Alba-Iulia, trimite un comisar imparatesc in regiune. Acesta plateste 3 tarani din comuna Sibiselul Vechi sa faca sapaturi in Muntii Orastiei, sub directa sa supraveghere, in anumite locuri pe care politia imperiala le aflase de la alti tarani torturati. Aceasta echipa improvizata ar fi descoperit, după spusele lui Demian Petrisor ce cunoaste toti batranii satului si a stat cu ei de vorba , peste 1000 de kosoni dacici , insa documentele de arhiva consemneaza ca au fost predate trezoreriei dar 987 de monede, ce au fost topite de Monetaria Principatului si transformate in lingouri. Sub aceasta forma , aurul dacic a luat calea Vienei , in tezaurul imperial. Petrisor Demian argumenteaza cu insufletire: „inca de la inceputul veacului nostru devenise evidenta importanta istorica a monedelor dacice de tip „koson" si „lysimach".

 Ele nu mai erau tratate ca aurul de trezoreri , ci aveau deja valoare numismatica si arheologica , fapt pentru care le-a crescut pretul. Tot atunci s-au făcut cele dintâi referiri; a insemnarile medicului curant al lui Traian, grecul Criton, cel care scrisese primul despre incredibila comoara descoperita de romanii cuceritori in Muntii Orastiei". Inca si mai curioasa ramane realitatea conform careia zvonurile despre legendarele tezaure dacice nu au incurajat inmultirea cautatorilor, asa cum parea ca se va intampla la inceputul secolului trecut. „Motivul ar fi , după cum se vorbeste astăzi , aparitia infricosatoarelor povestiri despre nenorocirile intamplate celor ce descopera deja cuibare de comori. In afara de „legenda sarpelui", se spune ca regele Decebal inainte de a muri, si-a blestemat semenii sa fie pedepsiti de Zamolxis daca vor dezvalui cuiva de sange străin ascunzatorile, iar profanatorii de tezaure sa nu se poata bucura, nici macar o zi din viata, de un singur koson furat!

Asa se face ca timp de 200 de ani de la primele descoperiri consemnate, pe Valea Gradistii taranii s-au temut cu adevărat de blestemul lui Decebal." - începe Petrisor Demian. Chiar si in ziua de azi, la Orastioara sau Gradistea de munte daca se naste vreun copil handicapat ori se intampla vreo nenorocire intr-o casa, lumea se intreaba in soapta daca nu cumva in acea familie au fost cautatori de comori. Dar aceasta spaima doar pe jumătate mitica, nu a durat decât pana in primii ani de după 1989. Oamenii spun ca, de când a fost descoperita prima comoara de după 1990, cainii si-au schimbat culoarea, le-au aparut o dunga pe greaban si au capatat o „uitatura de lup".