Maimuțe asiatice, reprezentate într-o pictură greacă din secolul al XVII-lea î. Hr.

Maimuțele înfățișate într-o pictură de pe un perete din perioada cicladică târzie (secolul al XVII-lea î. Hr.), descoperită în Akotiri, pe insula greacă Thera, au fost identificate ca languri cenușii, o specie originară din sudul Asiei, situată la mii de kilometri distanță de insula Thera.

Misterul unei vechi tăblițe babiloniene a fost descifrat

Cercetătorii de la o universitatea din Sidney au anunțat că au descoperit scopul unei tăblițe babiloniene din lut, veche de 3700 de ani: este cel mai vechi tabel trigonometric din lume, posibil utilizat de arhitecții antici pentru a efectua calcule în construcții.

Au descoperit lingouri realizate din legendarul metal antic orichalcum?

În anul 2014 a fost descoperit locul naufragiului unei corăbii antice grecești, în largul coastei Gela, Sicilia. Ambarcațiunea datează din secolul al VI-lea și transporta încărcături din Grecia sau Asia Mică spre Gela. S-a scufundat, probabil într-o furtună, la doar 1000 de metri de coastă. Scafandrii au recuperat din epavă 39 de lingouri dintr-un aliaj de alamă, deosebit de orice alt metal descoperit până în acel moment.

Un pui de lup în haine din aur

Săpăturile arheologice din Mexico City au scos la suprafața pământului rămășițele unui pui de lup sacrificat literalmente în "haine" din aur. Tezaurul este format din 22 de piese intacte realizate din foi subțiri de aur decorat elaborat cu simboluri. Majoritatea sunt pandantive, deoarece elementele care le-au ținut împreună mult timp au dispărut. Există de asemenea un inel de nas și o placă de piept.

Egiptenii vor anunța descoperirea secolului, o cameră secretă plină cu comori ?

În urmă cu nouăzeci și patru de ani, Howard Carter a descoperit comorile faraonului Tutankhamon și a exclamat: "Lucruri minunate !". Acum, un ministru egiptean promite că noile comori dintr-o presupusă cameră secretă vor fi "descoperirea secolului 21".

Un rând de 90 pietre megalitice, descoperit lângă Stonehenge?

Stonehenge este unul dintre exemplele cele mai reprezentative ale unui monument preistoric, dar se pare că ar putea fi doar un monument pitic ca mărime, comparativ cu un alt monument urias, ingropat la doar cativa kilometri distanta. Cercetatorii au scanat zona folosind un radar penetrant in sol, precum și alte tehnologii non-invazive, iar rezultatele evidentiaza un monument intins pe o lungime mult mai mare.

Legenda comorii de la fortificația antică Cetățuia, Moșna (video)

L E G E N D A

Legende si povesti din folclorul popular inconjoara cu o aură de mister fortificația antică Cetățuia de lângă Moșna. Unii localnici cred ca acolo s-ar afla intrarea in "palatele subterane a lui Zamolxis", altii cred ca locul ascunde o comoară blestemată.

Alti sateni sunt de părere că sub de la fortificația antică Cetățuia este ascunsă o comoara a turcilor, intr-un "beci încuiat cu un lacăt cât un ceaun", dar că turcii au aruncat blesteme asupra tezaurului, încat „căutătorii de comori rătăcesc, ca duși de o putere întunecată, si când se trezesc, îsi dau seama ca se află la kilometri distanță de cetate".

Se spune că unii săteni au si dezgropat in trecut intrarea intr-un tunel si ca respectivul culoar subteran ar lega fortificația antică de sat, iar altii povestesc ca acum peste un secol ar fi existat o ușă metalică.

Altii, mai calculați, cred ca, dincolo de aceste legende, aceste posibile galerii ar putea sa fi existat, dar ca și cale prin care locuitorii sa îți salveze viata, dacă ar fi fost cucerita fortificația antică.

Mai sunt unii, foarte mistici, care povestesc ca uneori se arată, ca din neant, peste fortificație, niste porți mari cu lacăt, altii ca ar fi fost vazute niste flăcări, despre care cred ca ar marca intrarea in adevaratele galerii ce duc spre locul comorii.

Pe langa legendele supranaturale, mai există si latura arheologică a legendei. Se spune ca in anul 1966, au fost efectuate aici săpături arheologice, de către o echipa condusa de un arheolog si un muzeograf, care ar fi dezvaluit, in partea vestică, in "interiorul" fortificației antice, prezența unor resturi de locuire din secolele III-II î.Hr. Insa aceste indicii nu ar fi fost descoperite in exterior, ceea ce ar fi cu siguranta destul de ciudat.

In interiorul protejat ar fi existat locuinte, cercetarile arheologice relevând obiecte casnice de ceramica, precum si arme, dar si ceva despre care se crede ca ar fi mormântul unei căpetenii militare.

Cercetarile arheologice nu au mai continuat atat din lipsa de fonduri, cât si din cauza ca muzeograful a fost ucis de un val de pământ, care s-ar pravalit peste acesta.

Cetatea de la Moșna este situata la trei kilometri si jumatate de sat, la inaltime suficienta pentru a oferi o buna vizibilitate. Zidurile ar avea 3 metri grosime, iar dupa unii cercetători, chiar 6 metri grosime.

În realitate, la o inaltime dominanta, din zona estica a Podisului Central Moldovenesc, se afla punctul numit Cetățuie si care cuprinde o incinta aproape pentagonala, mult aplatizată, orientata NV-SE, cu suprafata de circa 9 ha.

Este apărata natural pe latura de sud, si prin val si șanțadancit, pe cele V, NV, N si NE. In zona mediana a partii de sud se afla o movila cu d = 80 x 60 m si inaltimea = 10 m. In prezent valul cetatii are inaltimea cuprinsa intre 0,75-3 m; șanțul, cu profilul in forma de palnie, este adanc de 3-4 m si lat de circa 12-15 m.

Prin cercetarile intreprinse s-a constatat ca lipsesc resturile de locuire in afara cetatii. Sistemul de aparare este compus din val si sant. Valul are doua componente: partea inferioara (valul propriu-zis), cu constructie simpla – pamant rezultat din saparea santului; partea superioara consta dintr-o depunere alcatuita din resturi de locuire (complexe in situ de chirpic ars, fragmente ceramice etc.), groasa de 0,20-0,60 m, fara a avea legatura cu partea inferioara.

Resturile de locuire scad spre interiorul cetatii. Ceramica de tip bastarnic, precum si amforele cosiene pledeaza pentru datarea acestor locuiri in sec. III-II i.e.n. S-a constatat ca marea cantitate de lipituri arse provin de la incendierea unor locuinte de suprafata, construite pe cea mai mare parte a traseului valului. Aceasta locuire este ulterioara perioadei de constructie a cetatii.

Cercetarile au permis constatarea unor asemanari tipologice (forma, dimensiunile, elementele de fortificatie, structura simpla a valului) cu cetatea II de la Stancesti-Botosani.

In perimetrul cetatii s-au gasit si cateva piese de silex, intre care un burin de unghi, din silex de Prut, puternic patinate, provenind dintr-o depunere aflata la baza valului, datate in gravettianul final.

Tot in perimetrul cetatii, in 1896 s-a descoperit un depozit de obiecte de bronz, alcatuit din 10 seceri si 2 celturi, iar in 1938 a fost gasită încă o secere cu cârlig.

Mai jos puteti viziona un reportaj despre legenda comorii din Cetatea de lângă Moșna, județul Iași.

Misteriosul artefact ou-chip

Povestea descoperirii arheologice

Lângă lacul Winnipesaukee din SUA a fost găsit în anul 1872 un misterios artefact, în timp ce câțiva muncitori săpau o groapă.

Artefactul este de fapt o piatră cioplită cu dimensiuni de aproximativ 10 cm lungime pe 6,4 cm, în forma de ou, pe care există o varietate de simboluri și un chip. Vechimea artefactului, scopul și originea sunt necunoscute.

Seneca Ladd, un om de afaceri din Meredith care a angajat muncitorii, a pierit în anul 1892, iar artefactul a ajuns la una dintre fiicele sale, care l-a donat în anul 1927 Asociației de Istorie din New Hampshire. În acest moment misteriosul chip oval se află expus la Muzeul de Istorie New Hampshire.

Simbolistica chipului-ou

Sculptura poate fi asemănată cu un cap uman, având ca ureche un spic. Pe artefcat sunt prezente și alte câteva figuri si simboluri, unele surprinzator de moderne. Pe cealaltă parte reprezentările sunt și mai abstracte, conținând săgeți inversate, o planetă sau un satelit natural ( probabil Luna ), puncte și o spirală, asemănată de unii cu o galaxie. Un naturalist american spunea în anul 1872 că artefactul ar simboliza "un tratat" între două triburi.

Studiile stințifice

Există o gaură perfect conică prin artefact, având un diametru mai mare la bază. O analiză științifică a fost efectuată în anul 1994. Într-un articol din 2006 publicat de către Associated Press, arheologul Richard Boisvert a sugerat că găura ar fi fost realizată ulterior, după descoperire, cu instrumente electrice din secolul XX, în gaură existând zgârieturi care sugerează că artefactul a fost plasat pe un ax metalic și îndepărtat de mai multe ori. Analiza a concluzionat că piatra este un tip de cuarțit, derivat din gresie sau mylonit.

Chipul-ou a stârnit imaginația ufologilor

Însă enigmaticul ou-chip sculptat atât de modern in piatră a trezit imaginația pasionatilor de mistere, care au dezvoltat un adevărat interes pentru acest artefact, pretinzând ca simbolurile ar reprezenta o galaxie spiralată, o planetă extraterestră și un vehicul spațial prăbușit si că poate ne spune povestea unei ființe rătăcite pe planeta noastră, "naufragiul" fiiind gravat în piatră de către respectivul vizitator, care ar fi supraviețuit împreună cu triburile din zonă sau sau ar fi studiat o perioadă aceste civilizatii terestre. Au fost publicate chiar câteva cărți despre aceste teorii asupra artefactul, care au fost tratate bineînțeles ca pur science-fiction.

Concluzii

Cert este că nimeni nu știe cărei civilizații pământești să îi acorde meritul acestui artefact sculptat asemeni unei lucrări de artă moderne, dar care provine dintr-un trecut îndepărat. Există și opinii precum că oul ar fi opera unui sculptor talentat de la sfârșitul secolului XIX și totul este un fals, mai ales că piatra este aproape imposibil de datat, iar prelucrarea este prea simetrică și bine realizată pentru niște creatori de acum mii de ani.

Comoara piratului Mânzat din Peștera Stâncoasă

Astăzi vom istorisi pe Harta Comorii o legendă despre care probabil putini au auzit.

Târziu în vara anului 1658, locuitorii din Lynn, Massachusetts, au avut parte de o surpriza de speriat.

În mijlocul portului plutea o corabie sinistră, vopsită in negru și care nu arbora nici un steag.

Imaginea infricosatoarei ambarcatiuni a creat panică: nu era nici o îndoială, locuitorii priveau o corabie a piraților.

În timp ce se uitau  ingroziti, o barca a fost coborâtă de pe corabie și un cufăr urias a fost încărcat pe ea, iar patru oameni au inceput să vâslească spre mal.

A doua zi, o scrisoare a fost descoperită pe ușa portilor orasului, solicitând lanțuri, topoare, lopeți și alte obiecte. Nu era nici o promisiune de plată dacă obiectele ar fi fost aduse la locul indicat.

Obiectele au transportate la locul specificat și toată lumea a crezut că s-a terminat.

Dar nu a fost așa.

Corsarii si-au facut tabăra într-un loc cunoscut acum ca Glia Piratilor, chiar lângă râul Saugus.

Pirații au băut noaptea într-o tavernă numită Ancora Albastră și au început să vorbească tare. Conversația zgomotoasă a atras atenția soldatilor de pază.

Trei din pirati au fost prinși, dar unul dintre ei, care avea porecla Veal ( Mânzat ) a scăpat, fugind la locul acum cunoscut sub numele de Pestera Stâncoasă. Piratul Mânzat se putea considera norocos, mai ales că tovarășii săi fuseseră fără îndoială spânzurați.

Mânzat s-a stabilit în noua si inconfortabila sa casă, Pestera Stancoasă. El se aventura ocazional în oraș, dar a ramas singuratic.

Potrivit istoricului Richard G. Provenzano , există o legendă locală care povesteste că un tăietor de lemne pe nume Joel Dunn s-ar fi ratacit in timpul unei furtuni. Cautănd adăpost, el a intrat în întunecată Pestera Stâncoasă.

Dunn a privit la un moment dat podeaua peșterii, când a văzut stralucind vag un inel. L-a luat de jos si l-a pus pe deget. Dintr-o dată, piratul Mânzat a apărut parcă de nicăieri, răcnind și fluturând un pumnal.

Văzând că tăietorul de lemne avea un butoias la el, s-a oprit si a cerut un dram de rom.

Dunn a spus omului că butoiasul era gol , i-ar raspunsul l-a maniat si mai rău pe Mânzat. Taietorul a fugit spre iesirea din peșteră, iar apoi a auzit un zgomot asurzitor ca de explozie si a fost proiectat de un suflu puternic.

Când Dunn si-a recăpătat cunoștința, împleticindu-se pe picioare, a văzut că intrarea în peșteră se prăbușise. Piratul Mânzat era îngropat pentru totdeauna, întâlninid pe Tărâmul Celălalt pe ceilalti nelegiuti colegi ai săi.

Pentru mai mult de un secol, povestea Piratului Mânzat și a comorii sale pierdute a devenit subiect de legendă, transmisă din generație în generație.

Evident, cineva trebuia să caute comoara, iar de la inceputul secolului 19 au început tentativele .

În ediția din 18 august 1878 a ziarului Illustrated Frank Leslie se gaseste povestea primului asalt al cautătorilor de comori asupra Pesterii Stâncoase.

"Un bărbat, pe nume Brown a visat că daca va merge la un anumit loc de pe pășunea de lânga Pestera Stâncoasă, ar putea descoperi comori care au fost îngropate acolo de pirați. El ar fi incercat sa dezgroape comoara si probabil s-a folosit de explozibili pentru a deschide o intrare in stâncă. (...) Cautatorul a fost apoi dus de către rudele sale, la scurt timp după cautari, la un azil pentru nebuni incurabili. "

În 1830, inca două încercări mai au fost făcute pentru a accesa peștera. Butoaie cu pulbere au fost asezate si detonate. Rezultatul a fost că intrarea în peșteră s-a inchis si mai mult, iar posibila comoara a rămas exact acolo unde era si inainte.

Ajungem in anul 1852, cand un spiritist pe nume Hiram Marmuraru, un membru al Bisericii spiritiste din Charlton, Massachusetts, a crezut că ar putea comunica cu sufletul lui Mânzat, iar acesta i-ar arata locul comorii, pentru a se elibera astfel de lucrurile neterminate din lumea pământească si a pleca in Lumea Cealaltă.

Marmuraru și fiul său si-au stabilit tabăra în Lynn, încurajati fiind si de familia Hutchinson, care era de notorietate la nivel national.  Hutchinson se intalniseră chiar cu președintele Lincoln și erau cunoscuti ca adepti ai unor cauze, inclusiv aboliționism și drepturile femeilor. Ei au fost de asemenea intersati de spiritism.

Ce a mai rămas din constructiile familiei Marmuraru

La sfatul lor, Marmuraru și fiul său Edwin au cumparat 5 hectare din jurul Pesterii Stâncoase. Apoi au început următorii 30 de ani de săpături din viața lor. 

Marmurarii ar fi tinut sedinte spiritiste, in care sperau ca sufletele piratilor sa se materilizeze și să le spună unde să sape.

Aparent, Marmurarii scriau o întrebare pe o bucată de hârtie pe care o aruncau in sus, presupunând ca spiritul piratului va răspunde la interogare și va ghida hartia încât să arate directia unde se află comoara.
Familia de spiritiști si căutători de comori ar fi construit si o cameră în apropierea pesterii.
La una dintre ședințe, ei au cerut spiritelor sa le arate cel mai bântuit loc de pe proprietatea pe care o cumparaseră. Cand l-au aflat, au decis să construiască o camera după un model octogonal, astfel încât spiritele sa nu aibă colțuri în care să se ascundă.

Primele căutari efective pe care familia Marmuraru le-ar fi făcut au fost săpături pe partea din spate a formatiunii stâncoase, deoarece fațada era foarte grav avariată de la exploziile din anul 1830. Familia a continuat să sape prin stâncă, în cele din urmă excavând un tunel.

Inițial, familia Marmuraru a avut sprijin de la investitori locali, care au văzut in cautarea comorii un potențial profit. Când acestia au renuntat si familia a rămas fără bani, Marmurarii au inceput sa vânda obligatiuni de 1 dolar și 5 dolari catre noi investitori. Aceste obligațiuni sunt foarte rare acum, fiind unele dintre cele mai valoroase piese de valută din New England.

Intrarea in tunelul sapat de familia Marmuraru

Cu trecerea timpului, Pestera Stancoasa devenise un punct de atractie turistica.

Pentru taxă de un sfert de ban, Marmuraru ducea turisti curioși pe trepte, pana in partea de jos a tunelului excavat.

Dar dupa toata trudă familiei, comoara piratului Mânzat încă nu strălucea în razele Soarelui .

Finalul vietii pâmântesti a venit pentru tatăl Marmuraru în 1868, dupa 16 de ani de trudă în care nu găsise nimic. Loial idealului tatalui său, fiul sau Edwin a sapat încă 12 ani, până când de asemenea l-a cunoscut pe Creatorul său. În timpul acestor decenii, tatăl și fiul au reușit să sape mai mult de 150 de picioare în stâncă, cheltuind peste 50.000 dolari.

Edwin a fost îngropat, la cererea sa, sub un bolovan de marmură rozalie. Corpul a fost exhumat în anii 1970 și trimis înapoi la Charlton, din cauza creșterii temerilor legate de vandalism.

Siteul arheologic a rămâs păstrat si in ziua de astazi. Vizitatorii pot merge până la intrarea in tunelul pe care familia Marmuraru l-a săpat zadarnic, căutand comoara piratilor.

Multi cred si astazi ca spiritul piratului Mânzat bântuie Pestera Stâncoasă, asigurându-se că prada sa va rămâne exact acolo unde este.

10 descoperiri bizare ale pasionaților de detecție metale

1946 - Banii furați si ascunsi in pâmânt: Folosind un detector împrumutat de la armata SUA, un angajat de la Poștă a descoperit 153.150 dolari îngropati în curtea din spate a unui angajat poștal decedat, care furase banii cu mai multi ani inainte. Prada fusese ascunsă în borcane și cutii în interiorul unui burlan și apoi îngropată 2 metri sub suprafata.

1952 - Descoperirea comorii piratilor : În Massachusetts, un vânător de comori cu numele de Edward Rowe Snow, fiind într-o vizită pe o mică insulă în largul coastei Nova Scotia, a folosit un detector de metale și cateva schițe vechi pentru a găsi opt dubloni spanioli din secolul 18 și părți ale unui schelet care strângea monedele în mână. Comoara se crede că a provenit de pe un galion spaniol capturat de pirați în 1725.

1966 - Mina de aur pierdută: În Texas, un grup de vânători de comori cu detectoare de metale au raportat ca au redescoperit pierduta mina de aur San Saba, care a fost abandonată de către spanioli în 1758, când au fost atacați de catre indienii Comanche.

1966 - Autoturismul Ford ingropat : În Detroit, un grup de căutători dotati cu detectoare de metale au descoperit un Ford Model T pe care cineva il îngropase în curtea casei sale în 1926, probabil ca să-l păstreze pentru posteritate .

1974 - Anii de liceu, pierduti si regasiti: În Florida, un detectorist de metale entuziast, pe numele sau Roy Lloyd, a găsit un inel simbol al unei clase de liceu din 1926, cu inițialele "MB", la patru centimetri adancime, in nisipul unui lac putin adânc. El a predat inelul proprietarului Miles Baker, care il pierduse cu 48 ani înainte, la debarcaderul din oraș.

1974/1975 - Glonțul conspiratiei: Richard H. Lester, un vânător de comori amator, a folosit un detector de metale pentru a găsi un glonț pe proprietatea Căilor Ferate din Dallas, în apropiere de zona în care președintele John F. Kennedy a fost asasinat. FBI-ul a stabilit că glonțul a fost de un alt tip decât cel folosit de către presupusul asasin Lee Harvey Oswald.

1976 - Tancul de langă scoală : În Alabama,un detectorist entuziast pe nume James Garigues, care căuta monezi vechi lângă o școală, a găsit o bucată de rezervor, despre care atoritatile si-au dat seama că era din Al doilea Război Mondial. Mai jos era si tancul, care a fost indepartat cu succes de către un echipaj militar.

1984 - Ororile razboiului : Un arheolog voluntar a descoperit cu un detector de metale un os de deget care purta un inel de la Little Bighorn, unde trupele locotenent-colonelul George Custer s-au luptat cu Siouxii, în anul 1876 .

1997 - Relicvele confederate: În Virginia, doi tineri au descoperit folosind un detector de metale în curtea bunicului lor, o piesă de artilerie .

2008- Potirul de aur : Mike DeMar, scufundânduse în largul Key West, a primit un semnal pe detectorul de metale, care sa dovedit a fi sansa descopeririii unui potir de aur de pe o navă spaniolă scufundată în 1622 .

Jaful secolului - S-a furat o adevarata comoara, in valoare de 100 milioane de dolari

Jaful de la Antwerp Diamond, supranumit "jaful secolului", a fost un furt de diamante, aur şi alte bijuterii evaluate la mai mult de 100 milioane dolari. Jaful a avut loc în timpul week-end de 15-16 februarie 2003, în Diamond Antwerp Centre, situat în centrul cartierului bijutierilor din Anvers, Belgia. Acesta a fost cel mai mare jaf de diamante din istorie. Prada nu a mai fost niciodata recuperata.

Bolta care a găzduit diamante este situata doua etaje mai jos de Diamond Centre. Acesta a fost protejata de către mecanisme de securitate multiple, inclusiv un sistem de blocare cu 100 de milioane de combinaţii posibile, detectoare de căldură cu infraroşu, un senzor seismic, radar Doppler şi un câmp magnetic. Diamond Centre a avut chiar o echipa de securitate privată.
Care este povestea ?

Leonardo Notarbartolo

Leonardo Notarbartolo a inchiriat un birou slab amenajate pentru aproximativ 700 de dolari lunar, în Diamond Centre, cu trei ani înainte de jaf. Acesta a montat un seif situat în bolta de sub clădire. Exista, de asemenea, si o carte de identitate care ii dadea 24 de ore de acces in cladire. Acolo el s-a prezentat ca un negustor de diamante italian, în scopul de a câştiga credibilitate. În timpul jafului, Notarbartolo şi echipa sa a inserat casete video false in sistemul camerelor de securitate, pentru a ascunde mişcările lor. Mai mult de 123 din cele 160 de case de valori, care erau de asemena blindate, au fost deschise. Fiecare dintre acestea erau realizate din oţel şi cupru şi a avut atât un sistem de blocare cu cheie si cifru.

Vinovatii

Furtul se crede că au fost efectuat de către o echipă de cinci oameni, în frunte cu Leonardo Notarbartolo. Notarbartolo, cel care a închiriat spaţiul în Diamond Centre, a fost arestat după ce a fost conectat la infractiune prin elemente de probă ADN de la un sandwich parţial consumat, găsite în apropiere de locul furtului, langa casetele video de la Diamond Centre. El a fost găsit vinovat si de orchestrarea jafului, fiind considerat liderul unui echipe de hoţi din Italia numita "Şcoala de la Torino" , organizatie care a si efectuat jaful. El a fost condamnat la 10 ani de închisoare, dar intre timp a fost eliberat condiţionat.

Chei copiate, folosite in jaful secolului

Teoria conspiraţiei

Notarbartolo a susţinut într-un interviu acordat revistei Wired că un negustor evreu de diamante l-a angajat pentru jaf. El susţine că s-a furat de fapt prada in valoare de doar 20 milioane de dolari şi că jaful a fost parte dintr-o fraudă cu asigurari.

Antwerp Belgia

De la jaf la film

Paramount Pictures a achizitionat drepturile de a crea un film despre jaf. Acesta va fi produs de J.J. Abrams.

Sursa ( in engleza ): http://en.wikipedia.org/wiki/Antwerp_Diamond_Heist

Cuiul dacic care nu rugineste

Un cui dacic care nu rugineste? Fantezie, adevar sau prea multa mandrie nationala? Nu stiu care este adevarul, in schimb va prezint un articol pe care l-am (re)descoperit recent pe mai multe site-uri si bloguri apartinand internetului romanesc, probabil chiar daca neavand exact precizata sursa, toate copiind informatiiile de aici, mai mult ca sigur aceasta fiind sursa originala a articolului citat, asa cum am observat la o cercetare mai atenta, la sugestiile unui cititor. Neavand informatii in plus si nestiind daca aceasta poveste este adevarata sau nu, doar sa citez aceste detalii, iar dumneavoastra o sa trageti concluziile care vi se vor parea potrivite. Din pacate nu am gasit pe internet imagini ale acestui cui dacic, daca gaseste cineva o astfel de imagine a acestui cui dacic ( sau "Cuiul lui Pepelea" ) 100% reala, poate sa posteze la comentarii link-ul catre fotografia respectiva si aceasta va fi adaugata in acest articol.

In loc de introducere ...

În 1995, în Republica Moldova a fost adus un cui miraculos, un cui dacic care avea peste 2000 de ani, un cui care nu ruginea…


Cuiul a fost găsit de către fizicianul şi scriitorul Andrei Vartic, în sanctuarul dacic de la Racos (România).

“Cuiul dacic” a fost studiat de către specialişti din domeniul metalurgiei din oraşele Bălţi, Leningrad şi Moscova. S-a realizat şi o spectogramă. Conform analizelor cuiul era constituit din alfa-fier pur în proporţie de 99,9 %.

Savanţii au conchis că un fier de o asemenea calitate putea fi produs (acum 2000 de ani !) numai în condiţii speciale de laborator sau în cosmos!

Valoarea minimă a cuiului a fost estimată la 1.000.000 EURO.

Dar sa dam citire unuia dintre articolele legate de acest subiect...

Cuiul dacic - care nu vrea sa rugineasca nici dupa mai mult de 2000 de ani." In imaginea de mai sus puteti observa Spectrograma fierului, pur, dacic, care nu vrea sa rugineasca nici dupa mai mult de 2000 de ani.

Cercetare realizata in 1995 de Gh. Kiosse, G. Volodin, D. Grabco, C. Posteuca, N. Malcoci, I. Andronic sub conducerea d-lui acad. Sergiu Radautan. Faptul ca in mai 1995 seful santierelor din Muntii Orastiei i-a dat lui Andrei sa studieze un cui dacic, care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, in umezeala si intemperiile unui sanctuar dac de la Racos, din Persani, nu l-a impiedicat pe acelasi Andrei Vartic sa gaseasca o lupa (bolovan) din acelasi alfa-fier pur tocmai la Pestera Bodii. Distanta dintre Racos si Pestera Bodii fiind de peste 100 km. Ciudati si acesti stramosi ai nostri, care atinsesera perfectiunea in obtinerea si protejearea fierului si nu numai a fierului dar si a aurului, pe care nu-l foloseau nici pentru podoabe, nici pentru monede si pe care, totusi, il adunau in cantitati uriase). *Andrei Vartic, Magistralele tehnologice ale civilizatiei dacice, Ed. Basarabia, 1998. Pe data de 4 septembrie 1997 soseam la Chisinau sa-mi intilnesc un prieten, Tudor Pantiru - fostul Ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite, si sa ma reped pina la Orheii Vechi, din ratiuni sentimentale familiale. Am intilnit o multime de oameni minunati dar povestea unuia dintre ei mi s-a parut deosebit de interesanta. L-am cunoscut pe Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, care-mi spunea: "Este trist sa stai de vorba cu "profesori universitari in arheologie" care sapa tot cu lopata veche de 20-40-100 de ani si nimic altceva, mentinind cercetarea arheologica, in Romania, pe pozitii aproape paukeriste, negind or refuzind sa vada radacinile extraordinare pe care romanii o au in civilizatia lumii". A face azi cercetare arheologica fara laboratoare de teren, care sa-i spuna cercetatorului ce roca sapa, ce compozitie are cutare caramida sau ciob, fara acces la Internet, la cele mai solide baze de date, fara urmarire prin satelit a ceea ce se intimpla in Carpati (ca de pilda misterioasele "arsuri"), fara o echipa solida multi - disciplinara incluzind sociologi, etnologi, istorici, medici, economisti, este in cercetarea arheologica moderna un fel de a juca turca pe rampa de lansare a unei rachete, nevazind altceva decit tuiul. L-am intrebat cum de ajuns sa fie asa de pasionat de daci, la care Andrei mi-a raspuns: "Pe vremea cind eram student in anul I la Fizica, in 1966 la Leningrad, unchiul meu, Grigore Constantinescu - absolvent al Sorbonei, mi-a facut cadou cartea lui Daicoviciu "Dacii" - pe atunci o carte interzisa pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti. Am devenit asa de indragostit de acei Daci, incit imediat dupa colapsarea imperiului sovietic, am fugit repede "Acasa" in Muntii Orastiei, ca sa-i intilnesc pe Daci ori pe urmasii lor." Ce a realizat Andrei Vartic, in expeditia sa, este formidabil. Acesta descifreaza Topografia Dacica, redescopera Metalurgia Dacica - cea mai avansata din lumea antica, descrie materialele de constructie dacice, in special Betoanele Dacice, vorbeste despre Cosmogonia Dacica, Moralitatea la Daci si ce este cel mai important ii redescopera pe Daci, scriind carti ca: "Ospetele Nemuririi", "Enigmele Civilizatiei Dacice", "Fierul-Piatra, Dacii-Timpul", "Magistralele Tehnologice ale Civilizatiei Dacice", publicindu-si cercetarile chiar si in conferinte NATO. El, Andrei Vartic, ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru dacic. In timp ce se plimba, acum 7-8 ani, in jurul Movilelor Ciclopice de la Sona, descopera in huma acestora o veritabila Ghiara de Sfinx; fiind un om corect, el cheama Institutul de Arheologie care, trimite pe cineva pe soseste peste noapte, o ridica si ... dispare. "Ei, asa or fi legile pe aici" si-a spus Andrei, putin necajit ca ei, arheologii, nu au discutat si cu el. Era vara, frumos, papadii galbeme peste tot cind Andrei gaseste calupuri de fier dacic de peste 40kg si din nou corect ii anunta pe "tovarasii" arheologi care vin, iau si ... pleaca. Tot el gaseste in sanctuarul dacic de la Racos, Cuie Dacice si din nou "echipa" de bravi arheologi romani soseste (...) si il felicita, iau Cuiele Dacice, nu inainte de ai da "cadou" si lui Andrei ... un Cui Dacic "cu tema" sa-l cerceteze. Andrei trece cu Cuiul peste granita, acasa, de cealalta parte a Prutului, la ceilalti romani. urmasi ai acelorasi Daci (...). Se facuse iarna la Chisinau, intr-o zi ningea, in alta ploua, iar el, Andrei, intr-una din dupa amieze se uita cind pe geam, afara la ploaie, cind la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca "tema de lucru", care nu era nici mincat, nici acoperit de rugina, o adevarata minune. Astfel incepe istoria acelui Cui Dacic, Cui al lui Pepelea (spun eu), primit de la profesorul roman, de arheologie, de din dreapta de Prut. Andrei ia cuiul si fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Balti unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui de peste 2000 de ani, acel Cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce ramin de la prelucrare. O "Minune Antica", care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos! Pina la ora actuala sint cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stilpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat si in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decit obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati. Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic. Andrei, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala "dacica", ca sa nu rugineasca. La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tirziu. Vrind sa verifice minunea, Andrei ia "Cuiul lui Pepelea" si fuge la Moscova. Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, era format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrindu-i puritatea (...) Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utilizind metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-a putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de "domene", unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este "ciudatenia", sint orientate perpendicular unul pe altul asta insemnind ca, mai intii s-a solidificat (in cimpul magnetic al Pamintului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichid! un alt strat, care s-a solidificat si el, dar ... in alta pozitie fata de cimpul magnetic al Pamintului!!! Ei domnilor si asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai tirziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o "mica" armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce ... citiva kilometri din Spatiul Dacic. Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pina la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani? De ce in toti acesti 150 de ani romanii si dacii nu s-au avintat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibe cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pina in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manince si sa bea gratuit pe socoteala statului ... 123 de zile? Ce or fi sarbatorit de fapt romanii? Astfel se demonstreaza ca ei Dacii au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului decit cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decit in cel scris-vorbit. Limbile sint si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel. Ca dacii ne-au lasat mostre de "civilizatie" extraordinara ca: - Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2000 de ani - Metalurgie mai avansata decit ceea din zilele noastre - cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cind romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg. - Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si desigur cele Topografice, prin asezarea "asa ziselor cetati" din Muntii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racos) intr-o ordine perfect geometrica de invidiat chiar si azi. Dar nimanui, se pare, ca ii pasa acolo sus, la nivel "profesoral" de acesti daci, iar Andrei Vartic in loc sa gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel "Cui al lui Pepelea", spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care a durat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat! Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de paminturi care poate ca o protejaza. Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice il citesc Sarmi Seget Usa, adica "Eu ma grabesc sa curg" (in sanscrita). Din nefericire azi pling si caprele din Muntii Orastiei de mizeria ce domneste in "Zona Sacra" a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, nepasare, chiar reavointa iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului. Ce nume ciudat si acest Sureanului, ce o fi insemnind domnilor arheologi, istorici, lingvisti? Il citez din nou pe prietenul meu Andrei Vartic, care spunea ca "Lipsa idolilor in asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui la indienii arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni, spun eu) ne duce cu gindul la Marele creator Divin, al poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa, aflata in contiuna, ireversibila si cuantificata descoperire a Drumului Frumos, s-a indragostit de ea. De aceea el daco-romanul cind spune "buna ziua" de fapt spune "Bun e Dyaus". El Dyaus Pitar (pitar - cel ce aduce pita - in sanscrita) a fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se mai spune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcindu-ne la cea mai veche, poate, poveste a genezei cind Zeului Suprem i-a placut Pamintul a dat nastere prin respiratia sa celor 7 zei ai genezei lumii, avindu-l conducator pe Marele Zeu Dak-Sha. Acesta dupa ce s-a uitat peste tot pe pamint a gasit un loc unde ape albastre tisneau din munti impaduriti, dealuri blinde ii inconjurau, acoperite de covoare verzi de iarba, unde clima era blinda si ... in timpul noptii a populat acest spatiu sacru cu primii 10,000 de fii, fii lui iubiti Dacii "the chosen people". "Bun e Dyaus" domnilor daco-romani, treziti-va si va redescoperiti trecutul pina nu vi-l fura or distruge altii, daca nu o veti face voi insisi.(Dr. Napoleon Savescu)

Sursele textelor citate in Quote ale prezentului articol "Cuiul dacic care nu rugineste" sunt : http://dacia.8m.net/Diverse/Cuiul_dacic/cuiul_dacic.html via http://www.filiera.fr/node/11024 si http://blog.nistru-prut.info/?p=573 . Sursa imagine spectograma este : http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com/2009/08/cuiul-dacic-sau-cuiul-lui-pepelea.html

Aurul joaca ? Iata o explicatie care poate distruge acest mit !

Multi dintre dumneavoastra ati auzit povesti in care se spune ca aurul ingropat "joaca", adica emite flacari de culori diverse care se vad mai ales noaptea sau doar in anumite nopti sacre. Poate multi ati vazut personal astfel de flacari misterioase. Dar daca totul nu este decat o iluzie a sperantei de a gasi comori? Daca este doar un simplu fenomen natural care nu are legatura cu comorile strabunilor ?

Explicatia care distruge acest mit ar putea fi gasita chiar in Romania ! Am gasit pe cateva site-uri informatii si fotografii interesante, care m-au pus pe ganduri: oare acest fenomen natural va explica definitiv legenda aurului  care "joaca" ?

Declarata rezervatie naturala inca din 1967, a anumita zona din Romania, care ocupa in inima satului Andreiasul de Jos o suprafata de 37,8 ha, este cel mai extins camp de "focuri vii" din Romania atat ca intindere, cat si ca debit de metan (50 tone/an)

Perimetrul care prezinta emanatii de gaze are o suprafata de aproximativ 400 m2. Hidrocarburile ajunse la suprafata ard singure sau pot fi aprinse. Flacarile sunt colorate, prezentand diverse nuante de albastru, rosu sau galben.

Numarul locurilor de iesire a hidrocarburilor nu este exact, ele se schimba pe masura ce apar noi orificii sau se inchid altele. Flacarile cu inaltimi de circa 30-40 cm sunt greu observate ziua, dar noaptea spectacolul acestora este feeric.

Inaltimile variaza foarte mult, de la cativa cm la aproape o jumatate de metru. Numarul, intensitatea, durata si inaltimea focurilor sunt foarte variate temporal (diurn, saptamanal, sezonier, anotimpual), conform observatiilor indelungate ale localnicilor. In timpul unor mici cutremure de pamant focurile au insa inaltimi de peste 2 metri. In perimetrul "Focurilor Vii" se intalnesc uneori si mici baltoace, care bolborosesc si din care iese de asemenea gaz metan dar care nu arde spontan.

Caile de acces sunt drumul national DN 2M Focsani - Odobesti - Andreiasu de Jos si, in continuare, dupa traversarea podului peste Milcov, drumul comunal spre Andreiasu de Sus. Coordonatele GPS ale campului de "focuri vii" sunt: N45 45.042 E26 49.986. Altitudinea relativa (distanta masurata pe verticala pana in albia Milcovului) este de 65m.

Asadar, aceste focuri vii pot fi o explicatie solid documentata stiintific a fenomenului aurului care "joaca", distrugand in mare parte, din pacate, acest mit.

Surse partiale: http://www.flickr.com/photos
/bogdangoim/4897232770 /sizes/o/in/photostream/ si http://foculviu.biodiversitate.ro/

Spiritul loial al câinelui care a pazit comoara timp de 2000 de ani

Arheologii au descoperit ramasitele un caine de paza, vechi de 2.000 de ani, despre al carui spirit se crede că a protejat cu loialitate o uriasa comoara, timp de milenii. Scheletul, care este de aproximativ aceeaşi dimensiune cu a unui retriever sau alsacian, a fost descoperit in timpul unor sapaturi de cercetare arheologica efectuate la un altar din Epoca Fierului, din Hallaton, lângă Market Harborough.  Experţii cred că animalul a fost sacrificat şi îngropat pentru a proteja comoara Hallaton - o colectie de peste 5.000 de monede de aur şi de argint.

Tezaurul fusese descoperit cu un deceniu în urmă, iar acum este adăpostit la Muzeul Harborough.

Scheletul câinelui, care a fost descoperit de catre experţii in arheologie de la Universitatea din Leicester, va fi expus la muzeu. Scor Vicki, managerul proiectului universităţii, a declarat: "Site-ul Hallaton este înconjurat de un dig de protectie. Scheletul de câine a fost descoperit la intrarea in acel spatiu imprejmuit. Noi credem că a fost legat şi sacrificat, iar apoi îngropat, pentru ca sufletul lui sa pazeasca intrarea spre comoara si sa indeparteze spiritual gandul cautatorilor de comori sau jefuitorii ori cotropitorii de la acel loc. Probabil asa gandeau cei care l-au sacrificat si i-au pus sufletul de paza la comoara. L-am gasit într-o poziţie ciudata, dar elocventa pentru aceasta concluzie: se uita exact la tezaur."

Doamna Scor a mai spus ca scheletul datează din anii 0-50 d.Hr.. ""Din păcate, picioarele din spate lipsesc", a spus ea. "Au fost luate, pentru că probabil cei care au sacrificat animalul s-au gandit ca asa va pazi comoara, spiritul acestuia neputand sa mai plece de la locul unde i-a fost incredintata misiunea."

Doamna Scor a adăugat că se pare ca acest caine a fost îngropat peste scheletul altui caine, si ca ar exista dovezi ca de fapt ar fi existat si al treilea caine, sub cei doi.  "Se poate ca oamenii care au ingropat comoara sa fi simţit ca spiritul cainilor de paza precedenti şi-au pierdut puterea de a proteja comoara. Desi in zilele noastre pare o cruzime, pe atunci sacrificarea cainelui celui mai drag, pentru a apara comoara cu spiritul său, era considerata probabil o mare onoare oferita acelui câine."

David Sprason, membru al Consiliului Judeţean din Leicestershire, a declarat: "Povestea cainelui ilustrează inca o data relaţia specială dintre oameni şi câini, care a existat de mii de ani. Consideram ca acest câine trebuie să fie reunit cu magnificul tezaur de la Hallaton şi astfel acest caine sa isi găsească o nouă casă, adica Muzeul Harborough. Spiritul său trebuie sa pazeasca in continuare comoara, asa cum a facut-o cu atat de multa loialitate mii de ani."

Articol prezentat in premiera pe site-ul nostru Harta Comorii.

A descoperit o metodă secretă de a căuta comori ?

Pensionarul Peter Beasley, care isi daduse demisia în 2003, la cativa ani dupa ce gasise o comoara, avand astfel bani suficienti din vanzarea acesteia, catre British Museum, pentru a-si petrece mai mult timp în căutarea artefactelor antice, a descoperit in anul 2010 o comoara de aproape 1 milion de dolari, folosind un detector de metale. Fostul zidar, in varsta 68 de ani, cauta si săpa timp de şase ore pe zi, trei zile pe săptămână, pe câmpurile de langa casa lui din Waterlooville, Hants. El mai gasise anterior un pandantiv roman, care se spune ca fusese purtat de Cezar, si pe care l-a vandut cu suma de 30000 de lire sterline. De asemenea, a mai gasit un inel normand, care a fost scos la vanzare cu un preţ orientativ de 80.000 de lire sterline. Cea mai mare descoperire si vânzare a pensionarului fusese insa un lot 250 de monede romane găsite pe un teren lângă Petersfield, pentru care a primit 100.000 de lire sterline de la British Museum, în 1996.

Pensionarul Beasley a spus: "Eu iubesc excursiile, iar cautarea de comori era doar un hobby pentru mine, pentru a mă ţine departe de casă, pentru a petrece mai mult timp in natura, dar totul s-a schimbat dupa prima descoperire, iar hobby-ul s-a transformat intr-o sursa de venituri serioase pentru mine. Sunt insa si fascinat de istoria ţării noastre şi cand gasesc ceva, ma cuprinde un sentiment minunat, stiind ca pot sa descopar un artefact vechi de sute sau mii de ani. Desigur, am găsit de obicei, de-a lungul anilor, doar piese de fier vechi, dar nu am renuntat, mi-am spus ca trebuie să continui cautarile si hobby-ul meu. Devenise o obsesie, chiar daca nu gasisem nimic de mare valoare timp de zeci de ani. Insa nu m-am dat batut! Da, am gasit multe comori, fiindca nu am renuntat la speranta !"

Domnul Beasley a imbratisat acest hobby in anul 1979, cand un coleg de munca i-a vandut detector de metale pentru pretul 80 de lire sterline. Totusi, foarte norocos, pensionarul a gasit in primii doi ani de la cumpararea detectorului cateva monede şi alte artefacte datând din vremea romanilor sau a normanzilor, dintre care majoritatea au fost oferite cadou fermierilor care deţineau terenurile unde a efectuat cautarile, in speranta unei bune colaborari cu acestia. El a spus: "Terenurile dintre Chichester şi Winchester reprezinta pamanturile care au apartinut lui William Cuceritorul, deci un loc de cautat cu mare potenţial. Este insa foarte greu de efectuat cautari, de obicei ajung acasa extrem de obosit. Uneori risc sa fiu si bătut." El a spus ca, de exemplu, a descoperit in urma cu ceva timp un scut saxon, suliţe şi un schelet, pe un camp din Clanfield. După o dispută apriga cu proprietarul, acesta i-a interzis pensionarului cautator de comori sa mai intre pe terenurile sale, in suprafata de 15 hectare. "Proprietarul crede ca pe terenul său este ingropata o comoara saxona in valoare de cateva milioane de dolari."", a mai povestit batranul cautator de comori.

Intrebat de telegraph.co.uk cum de a gasit atatea comori, pensionarul a spus ca a descoperit o metoda secreta, cu ajutorul careia poate gasi orice comoara, oriunde in Europa. "Nu voi spune insa la nimeni care este aceasta metoda, fiindca in cativa ani ar fi gasite toate comorile din Europa si ar fi un dezastru pentru arheologie."

Metoda secreta, simplu noroc sau poate doar tenacitate, este insa clar ca batranul pensionar este unul dintre cei mai prolifici descoperitori contemporani de comori. Sursa: telegraph.co.uk.

Articol in premiera in Romania, prezentat, tradus si adaptat de catre site-ul nostru Harta Comorii.

O comoară misterioasă : mecanismul Antikythera

Oamenii de stiinta cred ca au demistificat in sfârşit incredibilul secret al unui calculator astronomic vechi de 2.000 de ani, construit de grecii antici. Atribuit de visatori ori extraterestrilor, ori legendarilor atlanti ai unei civilizatii disparute, constructorii adevarati ai sofisticatului mecanism raman necunoscuti.

Desi pare desprins dintr-un film fantastic cu comori, gen "Indiana Jones", descoperirea mecanismului Antikythera este cat se poate de reala! Găsit într-o epava scufundata a unei ambarcatiuni grecesti, care are o vechime de cel puţin 2.000 de ani, artefactul de bronz prezinta elemente extrem de avansate tehnologic pentry acea perioada istorica. Desi s-a crezut iniţial ca era un instrument de navigaţie, arheologii au concluzionat recent ca de fapt este un calendar astronomic extrem de complicat, un "computer" antic pentru calcule de astronomie.

Reconstructie 3D digitala a calculatorului astronomic antic


Acest artefact este "aparatul" cel mai sofisticat găsit vreodată, construit in acea perioadă, care precede apariţia unor dispozitive similare, cu mai mult de 1000 de ani inainte. O nouă analiză a Mecanismului Antikythera, o maşinărie cu o mecanică asemanatoare unui ceas din zilele noastre, a relevat ca artefactul este compus din mai mult de 30 de componente precise, lucrate manual din bronz.

Astfel s-a determinat ca acest mecanism este mult mai avansat tehnologic decât se credea, atat de mult incat nimic comparabil nu a mai fost construit pentru inca cel putin un milenium. "Acest dispozitiv este nu doar extraordinar, ci este singurul artefact de acest gen", a spus liderul echipei care a studiat indelung mecanismul, Mike Edmunds de la Universitatea Cardiff din Marea Britanie. "Designul este frumos, astronomia este exactă... În ceea ce priveşte valoarea istorică si financiara, consideram ca acest mecanism ca fiind mai valoros decat Mona Lisa." Cercetatorii au folosit scanere tri-dimensionale cu raze X pentru a detecta componenentele interioare ale dispozitivului, precum si scanari de înaltă rezoluţie ale suprafetelor exterioare, pentru a distinge si studia mai exact inscripţiile de pe suprafaţa sa.



O astronomie exacta

Nouă analiză a aratat ca pe fata dispozitivului exista indicatori pentru Soare si Lună, numiti "sfera mică de aur" şi "sfera mica," precum şi marcaje care a coincid cu un calendar zodiacal şi unul solar. Cadranele din spate par să fi fost folosite pentru a prezice eclipsele solare şi lunare. Cercetatorii arată că dispozitivul ar putea replica mecanic mişcări neregulate ale Lunii, cauzate de orbita eliptică în jurul Pământului, folosind un design inteligent care implică două roți, una dintre ele usor deplasat in afara, conectate intre ele printr-o tija si care se rotesc simultan.

Echipa de cercetatori a determinat mai exact data constructiei dispozitivului. Datarea cu radiocarbon sugerase că mecanismul a fost construit aproximativ in anul 65 î.Hr., dar recent dezvaluitele inscripţii de pe maşină indică o dată de construcţie puţin mai veche, intre anii 150- 100 î.Hr. Echipa a incercat sa reconstruiasca mecanismul cu ajutorul proiectarii 3D pe computer, iar reconstructia digitala a dezvaluit ca initial mecanismul avea 37 roti dintate, dintre care şapte sunt acum ipotetice, nu mai exista in artefact fizic, dar au descoperite empiric cu ajutorul unui software specializat, aceste elemente lipsa fiind absolut necesare functionarii mecanismului. "În faţa unor dovezi materiale fragmentare, presupunerile sunt inevitabile, dar noul model al mecanismului este extrem de seducător şi convingător în toate detaliile sale", a scris Francois Charette, un cercetator de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Germania, într-un articol legat în revista Nature.



Artefactul misterios a fost descoperit in anul 1900

Fragmente din masinaria antica de calcul au fost descoperite in anul 1900 de catre scafandrii care explorau ramasitele unui vas antic scufundat langa mica insula Antikythera. Timp de decenii, oamenii de ştiinţă au încercat să isi dea seama cum sa rezolve un adevarat puzzle: cum sa puna impreuna cele 80 de fragmente descoperite si sa recreeze mecanismul functionabil. Reconstructiile anterioare au sugerat ca Mecanismul Antikythera a fost de mărimea unei cutii de pantofi, cu cadrane pe exterior şi un ansamblu complex de roţi dinţate de bronz in interior. Prin utilizarea unui "buton de comanda" rotativ, un fel de potentiometru de pe partea sa laterala, poate fi setata o anumita data calendaristica, iar cadranele mecanismului vor arata pozitiile pe cer ale Soarelui si ale Lunii.



Pornind de la aceste pozitii, dispozitivul ar fi afisat si pozitiile planetelor Mercur şi Venus. Recent, cercetatorii au relevat diverse inscripţii care par să confirme speculaţiile anterioare care sustineau că dispozitivul ar putea calcula, de asemenea, poziţiile planetelor Marte, Jupiter şi Saturn, alte planete cunoscute la momentul respectiv. Echipa internationala, condusa de Edmunds şi Tony Freeth de la Universitatea din Cardiff, a inclus astronomi, matematicieni, experţi în informatică si analişti din Marea Britanie, Grecia si Statele Unite.

Articol prezentat in premiera pe site-ul nostru Harta Comorii.

Ansamblul Stonehenge este original 100% sau este restaurat ori reconstruit partial?

Cum totii stim ce este Stonehenge. Este unul dintre cele mai misterioase monumente ale lumii, vechi de mii de ani. Dar cum s-a pastrat intact si nedistrus, toti acei megaliti stand drept in picioare atatea milenii? Raspunsul este ca poate asamblul Stonehenge nu s-a pastrat nealterat, ci poate a fost ... reconstruit partial sau restaurat ! Dar sa incepem cu inceputul.

Ce este Ansamblul Stonehenge ?

Construcția ansamblului Stonhenge a început în anul 3.000 î.C. Este construit din pietre cu înalțime de 6 metri și greutate de până la 50, aduse aici probabil de la o distanță de 322 de km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei. Deși nu se știe exact rolul ansamblului, se crede că cei care au construit-o aveau cunoștințe în astronomie, și că ziua de 21 iunie (Solstițiul de vară) avea o semnificație deosebită, probabil religioasă. Stonehenge era un monument dedicat zeilor. La o distanță mai mare de 5 km era unul făcut din lemn. Teoria oamenilor de atunci era că zeul este nemuritor, la fel ca piatra și oamenii sunt muritori ca lemnul. Înainte de răsărit ei se duceau la monumentul de piatra și așteptau prima ivire a soarelui. Dintr-o anumita poziție soarele lumina foarte frumos, oamenii crezând că este fapta unui zeu. Călătoreau pe lângă un râu aflat în apropierea Stonhenge-ului de lemn unde la asfințit se rugau din nou la zeul lor. Noaptea sărbătoreau.

Stonehenge, in prezent

Anul constructiei

Stonehenge este, probabil, cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se cunoaște exact când a fost construit sau de către cine. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza că ar fi construit de druizi, o populație existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel puțin 1000 de ani înaintea druizilor, în anul 2950 î.Hr, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi în anul 1600 î.Hr. Cercetările din 2008 indică perioada construcției ca fiind 2400-2200 î.e.n.

Stonehenge nerestaurat ?

Care este adevarul ?

Timp de decenii ghidurile oficiale despre Stonehenge au povestit intamplari fascinante despre monument. Diversele teorii despre cel mai mare monument preistoric faceau inconjurul lumii. Insa mai nimeni nu mentiona ca monumentul a beneficiat de reconstruirea sistematică a cercului de piatra vechi 4000 de ani, pe parcursul secolului 20. Restaurarile nu a fost mediatizate decat evaziv in canalele de informare ale vremii. Un procent mare de turişti, care planifica o excursie la monument, nu are nici cea mai vaga idee despre aceaste restaurari.

Acesta este unul dintre secretele întunecate ale istoriei arheologiei despre care nu se vorbeste: ziua în care constructorii au hotarat sa refaca cel mai faimos monument stravechi din Marea Britanie, ziua care ar fi trebuit să se uite.

Această imagine arată lucrători in 1901, pe sit-ul Stonehenge, într-o restaurare care a provocat indignare la timpul respectiv, dar care este rareori menţionata în ghidurile oficiale.

Lucrari la Stonehenge,1901

Pentru ca aceasta înseamnă că Stonehenge, bijuterie a patrimoniului Marii Britanii, nu este tot ceea ce pare a fi. Multe din ceea ce vad milioane de vizitatori ai sit-ului arheologic de la Stonehenge, ar data de fapt de mai puţin de 50 de ani. Deci monumentul nu mai este 100% original.

Inainte si dupa restaurare ?

Din 1901 pana in 1964, marea majoritate a cercului de piatră a fost restaurat printr-o serie de lucrari care a transformat monumentul de la Stonehange, în cuvintele unui arheolog, intr-un "produs al industriei secolului 20". Informatia restaurarilor este semnificativ absenta din ghidurile turistice. Dave Batchelor, arheolog senior la English Heritage, a declarat că va rescrie personal ghidul oficial. "Detaliul a fost abandonat", a recunoscut acesta. "Dar vremurile s-au schimbat şi noi credem acum că aceasta este o piesă importantă a poveştii Stonehenge şi trebuie să fie spusa".

Stonehenge 1958

Arhivistul si arheologul Christopher Chippindale a recunoscut: "Doar o mica parte din ceea ce vedem la Stonehenge nu a fost atins în vreun fel". Un alt istoric, Brian Edwards, care recent a relevat faptul că e posibil ca monumentul sa fi fost reconstruit în totalitate, desi pare oarecum absurd, a afirmat ca gasit poze rare de la Stonehenge, inainte de a fi efectuate lucrarile. El a spus: "Este ca şi cum Stonehenge ar fi fost curăţat istoric". "Prea mult timp au fost ţinute în întuneric lucrările de restaurare de la Stonehenge. Sunt uimit de cât de puţini oameni ştiu despre aceasta restaurare. Ar fi minunat ca ghizii sa va spuna povestea completă în viitor."

Un milion de vizitatori pe an sunt cuprinsi de admiratie cand se uita înapoi în timp, într-o altă vârstă a istoriei, şi se mira de tehnologia primitivă şi puterea musculara a celor care au transportat monoliţii imensi ridicati pe Câmpia Salisbury. Se spune despre acest monument ca a fost declarat primul computer al omenirii, ca se aliniaza, in mod magic şi misterios, cu astrele, la solstitiu.
Istoricul cercetator Brian Edwards afirma indignat si oarecum metaforic, intr-un ziar local : "Ceea ce căutaţi sa vedeti nu este decat un peisaj din secolul 20, care aminteşte de ceea ce Stonehenge ar fi fost cu mii de ani în urmă. Acesta a fost recreat de industria turismului si patrimoniului şi nu este creatia oamenilor preistorici. Ceea ce se vede acolo are o vechime mai mica de 50 de ani. " ( nr: Se refera probabil la faptul ca monumentul nu mai este 100% original sau ca nu mai este original in mare parte).

Prima restaurare de la Stonehenge a fost lansata acum peste 100 de ani.

In 1901, cand constructorii sa dus la locul de muncă din acea zi, adica monumentul preistoric de la Stonehenge,  Ziarul The Times de pe atunci protesta: "Restaurarea este o minciună". Cu toate acestea, la Stonehenge au mai fost efectuate lucrari în 1919, 1920, 1958, 1959 şi 1964. Christopher Chippindale, curator la Universitatea Cambridge, Muzeul de Arheologie şi Antropologie, şi autor al Complete Stonehenge, admite: "Aproape toate pietrele au fost mutate într-un fel şi sunt în picioare fiindca sunt fixate în beton."

Stonehenge, lucrari cu macaraua, 1958

O piatră a fost îndreptata şi fixata în beton în 1901, şase pietre în continuare în 1919 şi 1920, trei în 1959 şi patru în 1964.

Cartea ghid "Stonehenge şi monumentele din vecinatate" omite o menţiune detaliata a reconstrucţiei din secolul 20. Numai pe pagina 18 există o referinţă uşoară ... "Un număr de pietre căzute si înclinate au fost îndreptate şi restaurate."

Cercetatorii sunt de parere ca in cazul în care posibila reconstrucţie sau restaurarile de la Stonehenge ar fi fost făcute clare pentru public, s-ar adăuga un plus realitatii sale istorice.

Stonehenge 1964

Imaginile arată în mod clar reconstrucţia în curs de desfăşurare. Unele imagini au fost descoperite de către domnul Chippendale şi au fost utilizate într-o ediţie revizuită a cărţii sale. Multe dintre fotografiile de atunci au fost pierdute. Altele au fost descoperite de către domnul Edwards din ghiduri vechi, din momentul în care nu se considera a fi rusinoasa din punct de vedere istoric prezentarea povestii restaurarii .

"Vestea este senzaţională", a declarat domnul Edwards, un student de la Universitatea de Vest din Anglia. "După ce mi-am dat seama cât de multe modificari au fost realizate, am fost uimit să descoper că, practic, in afara de batranii localnici din zona, mai nimeni nu stie de reconstrucţia din ultimii 100 de ani a monumentului. Întotdeauna am crezut că, dacă oamenii se deranjeaza pentru a face o excursie la Stonehenge, atunci ar trebui respectati si cel puţin ar trebui să fie asteptati cu o poveste adevarata. "

Articol in premiera in Romania, oferit de site-ul nostru Harta Comorii.

Aceste surprinzatoare informatii si fotografiile le-am gasit pe site-urile:

http://www.ufos-aliens.co.uk/ cosmicstonehenge.htm ; http://wikipedia.ro si http://xenophilius.wordpress.com/ 2010/04/07/ stonehenge-in-1877-before-they -re-contstructed-it-photo/

Afirmatiile nu ne apartin si pot sa fie false, responsabilitatea apartinand site-urilor sursa mentionate, noi efectuand o simpla traducere in limba română, totusi aceste detalii si fotografiile reprezinta un punct de pornire a unui studiu dspre adevarul material si istoric al monumentului de la Stonehenge. Ar fi pacat daca monumentul nu ar mai fi compus in mare parte din elementele originale sau daca unele elemente au fost refacute ori repozitionate. Este cam aceeasi situatie ca la Sarmizegetusa, in Romania, adica ansamblul dacic despre care multe persoane nu cunosc faptul ca nu toate elementele acestuia sunt originale, ci au fost reconstruite sau repozitionate pe vremea dictaturii comuniste.