joi, 7 octombrie 2010

Comorile de la Apahida ( Cluj )

Prin secolul al V-lea dupa Hristos, in vremea migratiilor, un popor care a trecut prin zona cetatii Clujului de mai tarziu, gepizii, si-au ingropat la Apahida capeteniile, impreuna cu doua tezaure, chiar mai frumoase decat cel vizigot de la Pietroasele, dupa cu spun specialistii.


Cateva secole mai tarziu, pe la 1889, la marginea satului Apahida cineva a dat, nu se stie cum, peste un astfel de mormant: scheletul unui barbat asezat intr-un sicriu de lemn, cu fata spre rasarit si capul spre vest, candva imbracat cu o haina din care au ramas multe podoabe din aur, unele cu pietre semipretioase, o fibula, trei catarame din aur, o bratara masiva, mai multe pandantive. Au mai fost gasite trei inele, unul cu sigiliu, altul decorat cu trei cruci si al treilea inscriptionat cu numele celui care-l purtase: Omharus. Au mai gasit arheologii si cani de argint, si benzile care ornamentau un vas pierdut.


Peste alti 80 de ani, in 1968, un grup de muncitori sapau o groapa ca sa ridice un stalp. Se intampla la 300-400 de metri de locul unde se descoperise primul mormant. A fost distrus atunci scheletul unui barbat, de la brau in sus, si a scos la iveala un al doilea tezaur gepid. Muncitorii au vazut ca e aur si au raspandit prin sat o parte din tezaurul gasit. Autoritatile vremii au aflat de descoperire, au fost chemati arheologii de la Cluj, care au scos la iveala un tezaur chiar mai bogat decat cel descoperit mai devreme. Au fost gasite podoabe de vesmant din aur precum margele, o catarama, limbi de curea, arme, piese decorative pentru harnasament.




Si acum sa detaliem...

La Apahida, în apropierea oraşului Cluj-Napoca, fosta Napoca romană, s-au descoperit pe rând, în 1889, 1968 şi 1979, trei morminte princiare atribuite neamului germanic al gepizilor. Situate pe malul drept al Someşului Mic şi în apropierea fostului drum roman care asigura legătura între Napoca şi castrele de pe Someş (Gherla, Căşeiu, Ilişua), punctele din care provin cele trei complexe fastuoase de la Apahida se pot înscrie într-o suprafaţa nu mai mare de cca. 500 m2.



Descoperirea primului mormânt, cel din 1889, a fost făcută în timp ce se lua pietriş dintr-o zonă mărginaşă a Apahidei. O parte din inventar a fost recuperată pentru Muzeul Transilvan, de către H. Finàly, iar alte două piese (inelul sigilar cu monogramă şi un pandantiv cu clopoţei) au apărut în 1897, pe piaţa comerţului cu antichităţi, fiind achiziţionate de Muzeul Naţional Ungar. Din inventarul mormântului s-au păstrat mai multe obiecte de aur, o fibulă cruciformă cu butoni în formă de ceapă, o brăţară cu capetele îngroşate, trei inele, o cataramă de centură şi o a doua cataramă mai mică, cinci pandantivi cu clopoţei, două căni de argint, o bandă de aur şi mai multe aplice, folosite probabil pentru ornamentarea sau repararea unor vase.


A doua descoperire a fost făcută, tot întâmplător, în luna octombrie a anului 1968, de muncitorii care săpau groapa de fundaţie a unui stâlp de înaltă tensiune. În primă instanţă, din groapă au fost adunate piese de aur cu o greutate totală de cca. 900 g, din acestea autorităţile reuşind să recupereze anul următor, în februarie, când s-a aflat de descoperire, doar cca. 800 g, restul fiind transformat probabil în bijuterii moderne. De această dată însă, tot norocul a făcut ca groapa stâlpului de înaltă tensiune să distrugă doar partea superioară a mormântului, partea inferioară a acestuia putând să fie cercetată arheologic, cu ocazia săpăturii de control efectuată în luna mai a anului 1969.



Din inventarul mormântului s-au recuperat, din partea superioară, distrusă de groapa stâlpului de beton, garniturile a două "gentuţe", 15 piese de joc, câteva piese care ornamentau probabil mânerul şi teaca unei spade. În partea inferioară, cercetată arheologic prin săpătura de control, s-au descoperit un pahar de sticlă, două catarame de aur încrustate cu granate, jumătatea inferioară a lamei spadei şi, de pe o suprafaţă de cca. 30x40 cm, deasupra şi alături de laba piciorului drept, probabil, iniţial închise într-o lădiţă de lemn cu ferecături de fier, mai multe zăbale şi accesorii de harnaşament. Piesele recuperate de Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au fost transferate apoi la Bucureşti, cu ocazia înfiinţării, în 1971, a Muzeului Naţional de Istorie a României.


În anul 1979, hazardul îşi mai spune odată cuvântul, un copil de 6 ani descoperind o cataramă mare de aur, în pământul excavat cu ocazia construirii clădirii poştei din localitate. Catarama reprezintă singura piesă păstrată dintr-un al treilea mormânt, a cărui existenţă este sugerată şi susţinută de prezenţa în zonă a celorlalte două complexe. Piesa a fost preluată în 1980 de Banca Naţională a României, iar în 2002 a fost transferată la Muzeul Naţional de Istorie a României.


Informaţiile relativ reduse pe care le avem despre contextul celor trei descoperirii sunt compensate de extrema expresivitate a pieselor recuperate, fiecare dintre acestea putându-ne oferi indicii atât despre personalitatea indivizilor înmormântaţi la Apahida, cât şi despre comunitatea în care trăiau sau dimensiunile spaţiului în care se dezvoltau legăturile şi relaţiile lor. Fiecare dintre aceste obiecte ne poate spune o poveste, sau dacă le folosim ca martori, ne poate oferi o versiune proprie a istoriei oamenilor şi a întâmplărilor petrecute cu mai mult de un mileniu şi jumătate în urmă, la Apahida.


Unul dintre primele obiecte, care ne vorbeşte despre statutul aparte al celui în mormântul căruia a fost depus şi, prin aceasta, implicit despre grupul celor din preajma sa, este o formă rară de fibulă, păstrată din inventarul primului complex. Acest tip de fibulă - un fel de broşă sau ac de siguranţă folosit pentru prinderea veşmântului de ceremonie pe umărul drept - avea un regim aparte, fiind purtată doar de un grup restrâns de oficiali ai Imperiului Roman - ca urmare, cu valoare şi sens doar prin sistemul de valori al Imperiului. Piesele de acest gen puteau fi doar conferite ca simbol al funcţiei sau poziţiei ocupate şi, de aceea, nu puteau fi nici cumpărate şi nici obţinute ca obiect de schimb.


Inelele, luate separat, oferă la rândul lor o anumită imagine. Inelul cu nume - care poate fi interpretat şi ca atribut al statutului moştenit al purtătorului - alături de cel sigilar, sugerează implicarea în cultura documentului scris şi responsabilitatea sigiliului. Semnele de pe inele capătă sens în limba latină şi în cea greacă, iar crucile existente pe toate cele trei inele subliniază, la rândul lor, provenienţa dintr-un mediu care recunoaşte şi îşi asumă valorile creştinismului. Fiecare dintre aceste indicii trimite, astfel, către acelaşi spaţiu de cultură al Imperiului Roman.


Deşi descoperite în afara graniţelor politice ale Imperiului, prezenţa în acelaşi complex - în care se asociază şi cu alte piese provenite foarte probabil tot din Imperiu - a fibulei cu butoni în formă de ceapă şi a celor trei inele poate fi semnul încadrării unora din personajele de la Apahida în sistemul ierarhic politico-militar roman.
Provenind din acelaşi complex, brăţara de aur cu capetele îngroşate sugerează o altă modalitate de caracterizare a aceleiaşi personalităţi, prin raportarea, de această dată, la un sistem de valori propriu uneia dintre lumile "barbare", ce evolua dincolo de limitele Imperiului. Astfel, folosind un alt limbaj simbolic, purtarea acestei brăţări putea reprezenta expresia vizuală a acceptării posesorului într-un grup cu statut special, acesta putând fi, de exemplu, în egală măsură o aristocraţie de sânge, o confrerie războinică sau religioasă.


Informaţiile deduse din studiul centurii completează imaginea de ansamblu. Asemănările tehnice şi stilistice, existente între diferitele accesorii de centură descoperite în cele trei morminte, sugerează provenienţa lor din acelaşi atelier, reprezentând, de asemenea, o legătură între cele trei complexe de la Apahida. Prin forma plăcilor, cele trei catarame de centură de la Apahida se încadrează într-un tip cu numeroase apariţii, într-un spaţiu foarte mare, practic o categorie de piese cu întrebuinţare trans-etnică, ce puteau fi adaptate şi adoptate la şi de diferite porturi. Stilul cloisonné în care sunt decorate - bordate pe margine cu granate mici, semisferice, cu casetele cu pereţii ondulaţi şi încrustate cu granate inclusiv pe cant - reduce în mod drastic numărul analogiilor, includerea în această categorie presupunând concluzii determinate de raritatea pieselor, de valoarea implicată de calităţile lor decorative şi de provenienţa comună. Dacă acceptăm teoria realizării acestor accesorii în Imperiu, şi anume în unul dintre atelierele centrale ale acestuia, prezenţa lor la Apahida poate sugera, la rândul său, sau poate întări, ideea existenţei unei legături privilegiate între administraţia romană şi comunitatea de la Apahida.


Dintre accesoriile garniturii de centură, gentuţa mică, ornamentată cu aplice cu capete de cai, atrage în mod special atenţia, fiind apariţia cea mai estică a unui tip de piese caracteristice spaţiului merovingian, prezenţa sa în inventarul complexelor de la Apahida putând fi interpretată şi ca indiciu al existenţei unor relaţii sau legături directe cu vestul Europei.


Depunerea vaselor de băut (paharul de sticlă şi foiţa de aur) contribuie la clarificarea imaginii pe care încercăm să o construim. Prezenţa vaselor de sticlă reparate cu foaie de aur reprezintă o legătură în plus între primele două morminte descoperite la Apahida, şi împreună sugerează existenţa contactelor cu spaţiul scandinav, singura zonă în care este atestat acest obicei, în epocă. Caracterul lor aparte implică, totodată, o valoare ce poate fi simbolică şi/sau sentimentală; sunt piese cu istorie şi, chiar dacă nu putem să reconstituim sau să le aflăm povestea, depunerea lor în morminte răsfrânge propria lor încărcătură simbolică asupra fiecărui complex în parte şi asupra întregii situaţii de la Apahida, luată ca un tot.



Dacă luăm în considerare păstrarea un timp, înainte de depunerea în mormânt, a cănilor de argint - acestea fiind probabil lucrate puţin înaintea celorlalte obiecte - apariţia lor în acest context poate sugera şi existenţa unei tradiţii. În acest caz, o importanţă aparte are întregul comportament pe care îl presupune prezenţa lor: consumul vinului - obicei propriu spaţiului mediteranean antic -, oferirea vinului - cele două căni fiind vase din care se turna într-unele mai mici din care se bea efectiv -, implicit participarea la banchete, dar nu ca simplu băutor, ci de pe poziţia celui care oferea. Perceput astfel, banchetul trebuie interpretat ca o activitate socială, o modalitate de construire şi manifestare a persoanei sociale.
Tot despre comportamente şi - cel puţin la nivel ideal - modul de percepţie a individului ca persoană socială, ne vorbeşte şi setul de piese de joc, din inventarul celui de-al doilea mormânt de la Apahida. Jocul înseamnă socializare, presupune timp şi disponibilitate, prezenţa pionilor adăugând încă o trăsătură în caracterizarea individului şi în egală măsură a societăţii în care evolua.
Depunerea accesoriilor de harnaşament, de la unul sau mai mulţi cai, în cel puţin două din complexele de la Apahida, reprezintă, de asemenea, un indiciu al statutului înalt al celor în cinstea cărora s-a făcut această selecţie.


Pe lângă relaţiile existente între ele, complexele de la Apahida au o serie de caracteristici prin care pot fi puse în legătură cu spaţii culturale diferite. Dintre acestea, spaţiul mediteranean, al Imperiului Roman, este cel mai bine reprezentat. Spre el trimit fibula cu butoni în formă de ceapă, inelul sigilar, cănile de argint cu scene bahice şi caracterul foarte elaborat al stilului cloisonné, în care sunt ornamentate o mare parte a pieselor din cele trei complexe. Spaţiul scandinav este reprezentat prin prezenţa, în primele două morminte de la Apahida, a unor vase de sticlă reparate cu aur, într-un mod ce poate fi regăsit doar în Peninsula Scandinavică, practic singurele apariţii de acest gen din afara acesteia. Legătura cu spaţiul merovingian este realizată de armătura de gentuţă cu capete de cai, tot de acolo provenind şi analogia cea mai spectaculoasă cu situaţia de la Apahida şi anume, mormântului lui Childeric. Asemănarea existentă între complexele funerare de la Apahida şi mormântul lui Childeric de la Tournai este cu atât mai surprinzătoare cu cât ele coincid, atât prin modul de reprezentare, prin intermediul valorilor "importate" din Imperiu (fibula, inelul sigilar), cât şi prin intermediul valorilor străine acestuia (brăţara), simbol al apartenenţei lor la acelaşi grup de status.


Chiar trecute prin sita mai multor selecţii - cea făcută de succesori, când au ales obiectele potrivite şi demne să îi însoţească pe decedaţi în Lumea de Dincolo, şi cea făcută de Întâmplare, care a hotărât ce obiecte să fie găsite, să se păstreze şi să ajungă până la noi - piesele păstrate oferă informaţii asupra unui anumit tip de viaţă. Deşi aparţin inventarelor câte unui singur individ, ele ne vorbesc despre o colectivitate, despre personalităţi ale căror manifestare avea nevoie de companie sau de spectatori. Cel care bea vin din vase de argint, nu îl bea singur, aşa cum nici nu se juca singur, iar etalarea bogăţiei portului necesita spectatori, şi nu orice fel de spectatori, ci unii care să înţeleagă toată simbolistica veşmintelor şi să le poată preţui semnificaţia.
Chiar dacă acceptăm ideea primirii veşmintelor de ceremonie, odată cu conferirea unei anumite demnităţi imperiale, simbolistica lor a fost înţeleasă şi, în plus, tocmai acestea au fost alese să fie depuse în mormânt, ceea ce, o dată în plus, este semnul faptului că oamenii de acolo nu erau străini de lumea Imperiului Roman, din care proveneau acestea.


Într-un context asemănător, depunerea a cel puţin trei indivizi cu statut special în aceeaşi zonă restrânsă, poate fi şi semnul existenţei unei comunităţi, care a ocupat o perioadă mai îndelungată acelaşi spaţiu, o comunitate definită prin comportamente şi tradiţii proprii, situate undeva la graniţa dintre spaţiul civilizat, de tradiţie clasică, al Imperiului Roman şi cel "barbar", de dincolo de graniţele politice ale Imperiului. Sursa:http://www.mnir.ro/ro/Colectii/ItemsColectii.aspx?IDItemColectie=17

14 comentarii despre subiectul „Comorile de la Apahida ( Cluj )”:
Florin Croitoru spunea...

şi de unde reiese că erau gepizi aceia, mai precis de unde reiese că erau germanici? Cuvîntul scris pe unul din inele nu e scris cu litere latine aşa că în nici un caz nu poate fi citit OMAHARUS. Apoi OMAHARUS nu e precis un nume germanic.
Aşa că de unde germanici?
Şi de unde reiese că omul care a purtat acel inel şi acele podoabe de aur era rege?
Ce administraţie romană mai era în sec 4 la Apahida lîngă Cluj? Abia plecase în sec 3 mai precis oficial plecase în 271 deşi practic plecase chiar mai devreme.
Nu s-au găsit obiecte similare prin Germania sau prin scandinavia aşa că nu se poate spune că aceste obiecte au aparţinut unor germanici. Aceasta este interpretatrea fantezistă a unor istorici germani şi austrieci din sec 19 care a fost preluată necritic de alţi istorici.Ei au găsit germanici prin Ardeal dar astfel de germanici nu au găsit prin Austria sau Germania.

Anonim spunea...

@Florin Croitoru: Daca se afirma despre o populatie ca ar fi germanica, nu inseamna literalmente ca tre' sa locuiasca in Austria/Germania. Mare parte din populatiile germanice vin din Est, sau din NE (cazul gotilor). Obiectele nu sunt gepidice, ci sunt considerate simboluri ale statutului celor care le-au primit de la imparatii romani pentru diverse servicii aduse imperiului (sa nu uitam ca acestia au servit si in armata imperiului sau au fost aliati ai acestuia, nu numai l-au jefuit si cotropit). Referitor la nume se poate citi Omaharus, deoarece exista o ligatura in scriere, sau Omahar VG (vir gloriosissimus) sau Omahar VS (vir sublimissimus) titluri acordate unui rege, respectiv unui inalt functionar. Nu trebuie sa fiti limitat la un spatiu anume, nu uitati ca toate aceste descoperiri sunt strans legate de epoca marilor migratii.

Anonim spunea...

Faci afirmaţii gratuite. Ce mari migraţii? Nu e dovedită nici o migraţie germanică: nici goţi,nici gepizi. Codex Argenteus, Tezaurul de la Pietroasa, Tezaurul de la Apahida nu sînt dovezi pt germanici.
Ce ligatură? Manipularea ordinară comisă de austrieci în sec 19 e ligatură? Literele sint clare şi sint greceşti. Acestea sint: OMHΛKVς ultima literă există doar în unele alfabete greceşti, aşa că e CLAR că sînt litere greceşti.
-litera O are valoare O
-M are valoare M
-H are valoare E lung în scrierile greceşti.
-L are valoare L (l grecesc)
-V are valoare U
- S are valoare Ş
OMEELKUS.....adică un om care spune omilii (predici) pt alţi oameni.Cuvîntul scris cu litere acztuale: OMIELCUŞ; subst comun masculin, singular
OMILIE sinonim pt predică; vezi DEX.
Inelul e dovada:
- existenţei populaţiei româneşti în sec 4
- populaţie creştină de rit grecesc, deci nu de la Roma vine creştinismul la noi.
-omielcuş este în româneşte, deci aşa se vorbea atunci
-"cecetătorii" români plini de diplome ar trebui să-şi scoată tomatele din ochi.De la unguri şi de la austrieci nu am pretenţii.Ei găsesc orice, dar cu precădere unguri şi nemţi antici, mai precis îi inventează.
omielcuş scrie pe inel, nu omaharus.

Anonim spunea...

Aha deci nu exista marile migratii. Aparent ca regatele barbare o aparut din aer. Cercetarile arheologice is niste gunoaie si o interpretare de 3,30 lei. Populatie romaneasca in secolul IV nu exista. Nu are cum mama dracului sa fie romaneasca.
Exista o teorie a unui asa-numit cercetator cum ca fiecare litera de pe inel semnifica cate un cuvant in greaca. Dar sa-mi spui tu mie de Români in secolul IV, spargi barierele prostiei. Citeste-i in continuare pe Napoleon Savescu si pe Pavel Corut.

E o ligatura. In caz ca nu stiai, daca spatiul nu permitea scrierea cuvantului intreg se foloseau ligaturi, ca totusi sa incapa. Sunt atatea monumente epigrafice, da un search si tu pe net si uita-te ca nu toate is perfecte.

Florin Croitoru spunea...

Eu sînt Florin Croitoru, acela care a citit corect cîteva texte în limba traco-dacă.Tu eşti un anonim de tipul Gică-Contra tip care are milioane de clone în Romînia.Denaturezi ceea ce am scris pt că eşti plin de rea voinţă.
mari migraţii nu au existat în acea perioadă.Au existat mici migraţii care sînt exagerate de "savanţi" inconştienţi.
Formaţiunile statale europene au fost făcute de autohtoni, nu de migratori.Aceştia din urmă au putut contribui în unele locuri, dar nu ei sînt autorii statelor.
Limba romînă s-a vorbit şi în antichitate.Aşa au vorbit Burebista şi Diurpan (numit aiurea Decebal)
M-aş fi mirat dacă nu ai fi fost mitocan:"spargi barierele prostiei".
Teoria ăluia nu mai face doi bani pt că aceste litere formează un cuvînt cu semnificaţie clară ca lumina zilei în romînă: omielcuş, cuvînt care nu figurează în Dex dar figurează omilie.
Nu e nici o ligatură.Pe celelalte inele ligaturile sînt clare.Aici e manipulare grosolană.Pe toate celelalte inele şi obiecte sînt clar litere greceşti, ca şi pe acesta.Stilul obiectelor este clar bizantin.E spaţiu destul.Pe rîndul doi ar mai fi încăput 4 litere, dar cei care au orbul găinii şi sînt răuvoitori.....sparg bariere....nu vor să vadă.
Tu mă înveţi pe mine să caut epigrafie? "Tată, uite, asta e mama".
http://florincroitoru.tripod.com/
Acolo poţi şi auzi două texte scurte în traco-dacă. E dovada că dacii nu s-au romanizat absolut deloc şi că în timp nu au avut loc decît schimbări în vocabular.Acele texte dărîmă toată teoria latinomană şi sînt mai valoroase decît tonele de fantezii ale istoricilor romîni sau străini.
Încearcă să nu mai fii mîrlan.Cel puţin ai curajul şi semnează ce scrii.

Anonim spunea...

am auzit de teoria conspiratiei, am auzit unele foarte ciudate dar plauzibile, dar mai fantezisti ca tipii care vad daci construind piramide, si scris dacic peste tot ma rup la suflet. Mi-e mila de tine si de universul paralel in care te invarti.

Conform teoriei-M, intr-unu din alea 11 universuri paralele presupuse ca ar exista concomitent cu linia noastra temporala, s-ar putea sa ai dreptate. Dar in universu asta, cu mare parere de rau, eu refuz sa te cred.

Florin Croitoru spunea...

Vorbiţi prostii evidente, "domnule".Habar nu aveţi de convergenţa spontană a prostiei, de capacitatea unor savanţi de a răspunde stimulilor puteii politice pt că ea plăteşte şi tot ea pedepseşte pe cei neascultători.În exemplul nostru (inelul) e vorba de părerea savanţilor dintr-un stat de limbă germană care au "descoperit" germani antici într-uin teritoriu ocupat atunci de acel stat (Austria).Şi cum au descoperit ei asta? Au găsit că pe un inel e scris un nume.Au decretat că acesta este un nume de german, lucru ce ar face să rîdă pe orice om normal; OMAHARUS.....nume germanic ?? Afară de asta toate celelalte obiecte au pe ele evidente litere greceşti şi sînt făcute, absolut evident, în stil bizantin. Şi inelul cu 8litere e scris tot cu litere , evident, greceşti, mai ales că ultima e NUMAI grecească. Au strîmbat pe inel marginile a două litere şi au spus că aici a fost o ligatură. Pe fotografia aceea color aşazisa ligatură a fost întărită, darpe fotografiile alb-negru nu se vede acest lucru, deci e manipulare.
Eşti tare departe de adevăr dacă îţi închipui că eu văd daci construind piramide sau că mă aflu paralel cu realitatea. Ceea ce eu am făcut a însemnat multă documentare, observarea cu mare atenţie a detaliilor, compararea diferitelor opinii şi reflectarea îndelungată asupra problemei fără păreri preconcepute.
dacă nu eşti în stare să te concentrezi pe subiect nu mai abera despre universuri paralele.
Nu trebuie să mă creadă cineva pe cuvînt. Trebuie să se uite cu atenţie la ce am făcut eu şi să reflecteze multă vreme fără să se grăbească. O să vadă poate că acele texte sînt bine despărţite în cuvinte doar de mine şi o să priceapă că dacă apare limba romînă pe un text antic ( de ex pe inelul de la iezerovo, acela din sec 5 î e n) scrie ".....vii ta miie paciea ta". Asta e dovada că teoreticienii care au spus că romîna nu din latină vine au avut dreptate.
Mila ce tea cuprins mă face doar să zîmbesc. Eşti ca unul din milioanele de anonimi care erau cuprinşi de milă pt un biet călugăr ce se credea savant şi care spunea că soarele nu răsare şi apune şi că de fapt se învîrte Pămîntul, care nu e în centru ci Soarele e în centru.Nu sutele de savanţi, unii din academii, au avut dreptate, ci Kopernik, micul călugăr polonez.
Acum eu am dreptate. Sper că eşti tînăr şi vei apuca să vezi asta. Şi poate vei pricepe atunci ce înseamnă răutatea şi micimea unora precum Ion Coja sau Olteanu Sorin, care bat cîmpii despre romanitatea limbii române şi refuză să se gîndească mai mult de cîteva minute la ceva ce ar fi contrar a celor ce ei au fost învăţaţi.

Anonim spunea...

Da is mare nimeni pe langa MARETUL Floriiiiiiiiiin Croitoooooooooooooooooooru, marele savant care o descifrat inscriptia inelului de la Ezerovo si o gasit limba romana in sec V a.Chr.

Dragule, ai 62 de ani, mai las-o moale cu certatul cu astia tineri din domeniu, ca te faci de rusine. Dute-n vacanta, plimba-ti nepotii, bucura-te de ultimele momente frumoase, ca doara esti la varsta de aur.
Tu in schimb stai pe net, te certi cu noi, pe diverse site-uri, nerealizand ca teoria ta o sa moara cu tine, si daca o sa apari vreodata ca referinta in vreo carte referitoare la Ezerovo sau orice alta "descoperire" de-a ta, vei fi considerat un nimeni descreierat, cu teorii fanteziste. Esti un nimeni, ca si mine, ca si multi altii, care ne ducem traiul neproducand nimic important, nimic senzational care sa revolutioneze viitorul, sau care sa reinterpreteze trecutul. Impaca-te cu gandul asta, te rog eu.

Cu astea eu ma retrag, promit sa nu mai postez si sa-ti ridic tensiunea, ca nu-ti stiu starea de sanatate, si nu vreau s-o mai deteriorez, dar asculta-mi sfatul, STAI DEPARTE DE NET. E rau pentru tine.

Cu drag,
Anonimul S.

HD Satelit România spunea...

Va multumim pentru comentariile interesante, dar sa incercam sa nu denaturam discutiile in caracterizari ale interlocutorilor si sa nu uitam ca fiecare are dreptul la argumentele si parerile sale, dar respectul reciproc e mai important decat orice intr-un schimb constructiv de idei. Deci sa ne rezumam la un schimb de idei asupra subiectului articolului si nu asupra subiectilor care il comenteaza.

Cristina spunea...

Cam asa e... respectul e cel important...

Florin Croitoru spunea...

Da, aveţi dreptate şi dv şi Cristina.
2) Consider că ar fi bine să puneţi toate pozele obiectelor găsizte la Apahida. Mai sînt nişte inele cu litere evident greceşti pe ele; unele scrise cu ligatură.Asta ca să se vadă ce este o ligatură şi cum era atunci făcută şi să se vadă faptul că se scris doar cu litere greceşti. Deci nu există absolut nici o posibilitate să citeşti OMAHARUS.
Ar fi bine să puneţi alături şi o explicaţie pt litere greceşti; de ex este important să se ştie că H nu avea valoarea fonetică H , ci E lung.
În acele poze se vede clar că stilul este bizantin, deci nu avem de a face cu influenţă romană din Vest ci cu influenţă din Peninsula Balcanică.

Florin Croitoru spunea...

Puteţi prelua orice doriţi de acolo.Cu precizarea sursei ştiu că nici nu e necesar vreun acord.
Mulţumesc pt link.
Dacă e necesar am să rescriu unele părţi. Prima pagină nu e scrisă conform regulilor actuale.Puteţi modifica şi ortografia dacă doriţi.

kiv_menthor spunea...

Florin Croitorul are dreptate !anonimule astupăte !

Florin Croitoru spunea...

Si de unde rezulta ca locuitorii din sec 6 e n din partile Clujului erau germanici si se numeau gepizi? Mi-a raspuns un anonim ca....daca erau germanici nu trebuia sa fi locuit prin Germania de parca eu am afirmat ca germanicii trebuie musai sa locuiasca in Germania. De unde reiese ca a existat un om cu numele OMAHARUS? Unele litere de pe inel sint modificate: Litera a doua M a fost modificata la piciorul din dreapta. Se vede ca linia aceea nu mai e continua pt ca materialul a fost impins in interior ca sa se faca litera A in ligatura, in interiorul literei M. Ar trebui dat inelul la un laborator de prestigiu au la mai multe care sa confirme ca inelul a fost sau nu manipulat. Sa confirme ca ultima litera de pe rindul de sus a fost tocita si ca a fost R la origine. Eu nu vad nici o toceala. E un K foarte clar. Pe baza acestui fals literele au fost citite ca nume, OMAHARUS dupa care s-a presupus ca a fost numele unui rege gepid germanic, iar ulterior lucrul acesta a fost prezentat ca fiind sigur. daca regele a fost gepid s-a presupus ca avea supusi gepizi si cum acestia ar fi fost chipurile germanici Austria ca tara germanica avea un drept istoric asupra Ardealului.Daca Ardealul a fost plin in sec 6 e n de gepizi ce ulterior s-au evaporat fara urma rezulta logic ca populatie dacica, geto-daca, daco-romana, romaneasca, vlaha sau cum vreti sa o numiti, nu era pe acolo. Asa se face istoria, cu falsuri ordinare, iar istoricii nostri inghit astfel de lucruri, mai ales daca sint invitati pe la Viena cu o bursa de studii precum a fost Coriolan Opreanu, cel care a si scris un articol in care sustinea aceste prostii. Articolul se numeste "Childehar si Omahar, doi regi barbari ai imperiului roman timpuriu". In primul rind toate acele obiecte de aur arata ca omul ingropat acolo nu a fost vreun rege sau vreun razboinic ci a fost o inalta fata bisericeasca.Coriolan Opreanu a scris ca protuberantele crucii pe care o vedeti aici in poza sint in forma de ceapa. daca va uitati cu atentie vedeti ca ele sint in forma de cupola de turla de biserica. E asa? Eu am observat acest lucru si am cautat pe net sa vad daca a mai observat cineva. Nu am mai gasit pe nimeni.Am dreptate insa. Protuberantele crucii sint in forma de cupola de turla de biserica si asta are o importanta covirsitoare pt ca bisericile tot asa se fac si in ziua de azi la noi, deci ai nostri faceau atunci biserici acolo, nu strainii migratori.Am pus si filmulet pe YouTube despre acest lucru: https://plus.google.com/+florincroitoru1502/posts/3KdP22LG8ae In concluzie gepizii, OMAHARUS....rege sint falsuri. Sramosii nostri au trait acolo si au facut aceste lucruri, nu altii.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.