Compozitia aurului si argintului dacic

Cea mai veche analiză a unui obiect de aur dacic a fost publicată în 1889 de către G. Téglás, în 1889. Este vorba de investigarea brăţării de la Toteşti (com. Toteşti, jud. Hunedoara), care reprezintă versiunea în aur a brăţărilor de argint simple, decorate cu capete de şerpi foarte stilizate. Conform informaţiilor transmise de G. Téglás brăţara de la Toteşti fusese lucrată dintr-un aliaj care conţinea Au: 736 ‰ şi Ag: 259 ‰. Foarte probabil că elementul care reprezenta restul de 5 ‰ din aliajul brăţării, a cărui identitate precisă nu a fost menţionată de către arheologul transilvănean, era, în fapt, cuprul.

Având în vedere faptul că G. Téglás menţionează atât concentraţia aurului, cât şi pe cea a argintului considerăm că el s-a bazat pe rezultatul unor analize chimice ale unui eşantion luat din brăţară şi nu pe estimări realizate cu ajutorul pietrei bijutierului. Din păcate, datele comunicate de Téglás au rămas neobservate de către arheologii care au studiat problema prelucrării aurului de către daci în perioada clasică de dezvoltare a culturii lor, chiar dacă ele au fost citate şi într-o notă de subsol de către D. Popescu, într-un studiu de-al său, încă esenţial pentru orice studiu asupra metalurgiei aurului în Transilvania din epoca bronzului până în cea de a doua epocă a fierului. Aşa se face că înainte de anul 2007, aparent, nu era înregistrată nici o analiză a vreunui obiect de aur din epoca dacică, deşi se cunoşteau încă din secolul al XIXlea câteva piese din această perioadă descoperite în Transilvania, Muntenia, Banat şi Moldova (o listă aproape completă a acestora a fost dată în 1993 de către Fl. Medeleţ). Înainte de 2005, doi membri ai colectivului erau angajaţi într-un studiu privind aurul aluvionar şi de mină din Munţii Apuseni, dar cercetările, propriu zise, în domeniul compoziţiei obiectelor de aur din perioada dacică au fost iniţiate numai ca urmare a cererii organelor judiciare de a efectua expertizarea brăţărilor de aur polispiralice, recuperate de statul român în anii 2007-2009. Ulterior, în cadrul expertizelor solicitate de organele judiciare, analizele au fost extinse atât la alte obiecte recuperate de autorităţi, cât şi la diferite piese de aur databile în secolele II - I a. C., păstrate în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeului Castelul Huniazilor din Hunedoara. Aceste noi cercetări mult mai ample s-au realizat în cadrul programului ROMARCHEOMET. Până în vara anului 2010 (mijlocul lunii iunie) au fost investigate 17 obiecte de aur databile în secolele II a. C. – I p. C,. provenite din spaţiul dacic. În cursul lunii septembrie 2010, domnul dr. Viorel Ciubotă de la Muzeul Judeţean de Istorie Satul Mare ne-a informat că au fost efectuate unele analize ale obiectelor de aur descoperite în necropola dacică de la Mala Kopanya (reg. Vinogradovo, Ukraina), fără însă a putea să ofere date suplimentare privind metoda de investigare folosită, sau asupra rezultatelor concrete la care s-a ajuns.

Metoda de analiză folosită de a fost aceea a fluorescenţei de raze X (XRF), efectuată cu spectrometre fixe şi portabile atât la sediul IFIN-HH, cât şi la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane de la Deva şi Muzeului Castelului Huniazilor de la Hunedoara. Având în vedere importanţa acestor informaţii, dăm în continuare toate datele asupra compoziţiei celor mai importante piese dacice de aur analizate până în prezent: a) Brăţările dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia (sat Grădiştea de Munte, com. Orţişoara de Sus, jud. Hunedoara) (în ordinea descrescătoare a concentraţiei de aur) 1. brăţara nr. 7 – Au: 929‰; Ag: 63,5‰; Cu: 7,5‰ 2. brăţara nr. 5 – Au: 928‰; Ag: 69‰; Cu: 3‰ 3. brăţara nr. 6 – Au: 920‰; Ag: 71‰; Cu: 9‰ 4. brăţara nr. 4 – Au: 915‰; Ag: 81‰; Cu: 4‰ 5. brăţara nr. 1 – Au: 898,5‰; Ag: 95‰; Cu: 6,5‰ 6. brăţara nr. 10 – Au: 871‰; Ag: 118‰; Cu: 7.25‰ 7. brăţara nr. 9 – Au: 871‰; Ag: 122,5‰; Cu: 6,5‰ 8. brăţara nr. 11 – Au: 861,5‰; Ag: 126‰; Cu: 7,5‰ 9. brăţara nr. 8 – Au: 850‰; Ag: 128‰; Cu: 21‰; Sn: 1500 ppm 10. brăţara nr. 12 – Au: 834,5‰; Ag: 152‰; Cu: 12‰ 11. brăţara nr. 3 – Au: 824‰; Ag: 162‰; Cu: 14‰ 12. brăţara nr. 2 – Au: 782‰; Ag: 203‰; Cu: 15‰ b) Colierul cu pandantive bitronconice de la Căpâlna (jud. Alba) 13. MUNAI – Au: 847‰; Ag: 134‰; Cu 17‰ c) Aplica din mormântul de la Cugir (jud. Alba) (alcătuită din patru fragmente, cu compoziţii distincte) (în ordinea descrescătoare a concentraţiei de aur) 14. MNUAI inv. 4482 – 924‰; Ag: 54‰; Cu: 2‰; Fe: 9‰ 14a. MNUAI inv. 4482/3 – Au: 744‰; Ag: 236,5‰; Cu: 8,5‰; Fe: 7‰ 14b. MNUAI inv. 4482/2 – Au: 642‰; Ag: 343‰; Cu: 10‰ 14c. MNUAI inv. 4482/1 – Au: 632,5‰; Ag: 335‰; Cu: 11,5‰; Fe: 8,5‰ d) Brăţară cu capetele răsucite, loc de descoperire necunoscut, colecţia ing. C. Orghidan – inv. O. 4197 15. Au: 971‰; Ag: 16,7‰; Cu: 7,1‰; Fe: 3,2‰; Ni: 2‰ e-f) Au mai fost analizate încă două piese – fragmentul de folie de aur descoperit într-un mormânt cercetat în grădina Castelului Huniazilor de la Hunedoara şi o aplică descoperită la Veţel (jud. Hunedoara), dar rezultatele acestor măsurători sunt încă în curs de prelucrare. Marea variabilitate a conţinutului de aur, argint şi cupru a pieselor de perioadă dacică analizate până în prezent indică faptul că pentru prelucrarea celor mai multe dintre ele s-a folosit aur nativ nerafinat. Prezenţa Sn şi Sb, pusă în evidenţă de analizele efectuate cu spectrometrul fix, în cele mai multe dintre brăţările dacice polispiralice, decorate cu capete stilizate de şerpi şi palmete, indică faptul că o parte din aurul nativ utilizat la producerea lor era de origine aluvionară. O mare surpriză a oferit-o analizele efectuate asupra aplicii din mormântul aristocratic de la Cugir, care, în ciuda dimensiunii sale reduse, apare ca fiind lucrată din cel puţin trei lame de aur, cu titluri diferite, sudate superficial. Este de presupus că această compoziţie foarte neomogenă a dus la degradarea piesei sub presiunea solului. Având în vedere faptul că măsurătorile efectuate pe unele eşantioane de aur aluvionar (pepite) provenite din râurile transilvănene şi chiar de aur primar din aceiaşi zonă, este dificil de stabilit dacă brăţara din colecţia Orghidan a fost lucrată din aur nativ sau dintr-un metal în curs de rafinare. Doar în cazul colierului de la Căpâlna există indicii clare de folosire a unui aliaj artificial, cu un adaos deliberat de cupru, care să-i mărească rezistenţa mecanică. Pe lângă cele 17 obiecte databile în perioada clasică a civilizaţiei dacice, în anii 2009-2010 au fost analizate şi un număr de 477 stateri dacici de aur de tip Koson (atât din varianta cu monogramă, cât şi varianta fără monogramă), precum şi piesele de aur din tezaurele sau descoperirile izolate din perioada geto-dacică de la Stânceşti, Cucuteni-Băiceni, Coţofeneşti, Agighiol, Buneşti-Avereşti şi Peretu (aplicaţiile aurite). Acest nou material a oferit date statistice comparative foarte importante asupra metalurgiei aurului în spaţiul românesc în cursul secolelor VI-I a. C. În cazul staterilor de tip Koson cu monogramă toate analizele au condus la concluzia că aceştia au fost emişi pornind de la aur rafinat (în diverse faze de purificare), în timp ce piesele aparţinând variantei fără monogramă au fost bătute din aur nativ nerafinat, ceea ce face ca acestea să prezinte o foarte mare dispersie a concentraţiilor de metal galben, asemănătoare cu cea ilustrată deja de brăţările dacice polispiralice sau Au fost analizate şi aplicele din mormântul sarmatic de la Vităneşti (jud. Teleorman), databil în secolele I-II p. C. (Aplică tip 1 – Au: 962‰; Ag: 26‰; Cu: 2‰; Aplică tip 2 – Au: 845‰; Ag: 140‰; Cu: 10‰). Un nou domeniu al investigaţiilor privind aurul din spaţiul dacic a fost deschis în cadrul programului ROMARCHAEOMET în anul 2009, când am început analizarea obiectelor din metal galben databile în secolele II-III p. C., multe din ele provenind chiar din apropierea surselor de aur din zona Munţilor Apuseni (Apulum, Germisara, Micia). Investigaţiile privind argintului dacic: Avem extrem de puţine date privind analizele efectuate asupra pieselor din argint din perioada dacică înainte de anii 1960, cu toate că astfel de operaţiuni s-au efectuat deja în secolul al XIX-lea. Cea mai veche informaţie despre astfel de investigaţii pe care am reuşit să o depistăm în literatura de specialitate o datorăm pionierului arheologiei româneşti – Cezar Bolliac. Într-un articol publicat în 1871, el afirmă că monedele dacice conţin pe lângă argint şi cupru, aur şi plumb.

Ori, o asemenea constatare nu putea fi decât rezultatul accesului informaţiile oferite de analize chimice foarte acurate. Prezenţa aurului şi plumbului, alături de argint şi cupru în monedele şi obiectele de „argint” dacice constituie un fapt confirmat numai de investigaţiile contemporane realizate prin metoda spectrografiei, fluorescenţei de raze X şi activării cu neutroni. O altă informaţie asupra compoziţiei unui obiect de argint dacic a fost publicată în 1886 de către Fr. Rómer. Descriind un lanţ din tezaurul descoperit în 1874 la Cerbăl (com. Cerbăl, jud. Hunedoara), autorul afirma că acesta a fost lucrat dintr-un argint cu titlul de 930‰. Având în vedere faptul că Rómer nu prezintă decât concentraţia argintului, fără să menţioneze prezenţa cuprului, aurului sau plumbului, este posibil, ca această valoarea să fi fost stabilită prin metoda pietrei gravorului. Cu toate acestea, valoarea foarte ridicată a concentraţiei în argint a lanţului dacic de la Cerbăl nu trebuie să ne mire, asemenea titluri înalte fiind confirmate pentru numeroase obiecte din secolele II a. C. – I p. C., Ca şi în cazul de obiectelor de aur dacice, rezultatul investigaţiilor asupra compoziţiei pieselor de argint datate în secolele II a. C.-I p. C. publicate de către Bolliac sau Rómer, nu au fost utilizate de arheologii din secolele XIX-XX care au studiat arta metalului alb sau originea materiei prime care a stat la baza înfloritorului meşteşug al bijutierilor daci. În ciuda acestui fapt, G. Téglás, V. Pârvan, D. Popescu şi C. Preda au considerat că materia primă folosită pentru producerea lor provenea din monede greceşti şi romane topite, în timp ce mulţii alţi specialişti care s-au ocupat cu aceste probleme, au fost, sau mai sunt încă, de părere că argintăria dacică s-a dezvoltat pe baza prelucrării metalului provenit din surse locale. Până recent, singurele analize privind compoziţia argintăriei thraco-getice şi dacice au fost publicate în anii 1960-1070 de către prof. E. Stoicovici şi colaboratorii săi. Ele au avut în vedere un număr foarte redus de piese datând din secolele IV-I a. C. descoperite în Dobrogea, Muntenia şi Transilvania. Investigaţiile efectuate de Stoicovici au fost realizate prin metodele spectrografiei clasice. Prof. Stoicovici a publicat (mai mult sau mai puţin complet) rezultatele analizelor asupra 28 de piese de argint din tezaurele de la Agighiol, Sâncrăieni, Surcea, Bistriţa, Sărmăşag, Săcălăşău, Cojocna, Stăncuţa şi Bălăneşti, precum şi din localităţi neprecizate din Transilvania. Pe lângă acestea, autorul a analizat şi numeroase monede geto-dacice, greceşti şi romane.

Analizele efectuate de Stoicovici au arătat că 46,4% din piesele geto-dacice şi dacice investigate fuseseră lucrate dintr-un aliaj foarte bogat în argint, care conţinea între 938 şi 979,2‰, 28,57% conţineau între 814 şi 915‰ argint, 10,7% conţineau între 668 şi 744‰ argint şi numai 7,1% fuseseră lucrate dintr-un aliaj cu un conţinut redus de metal alb, variind între 525 şi 548%. Analizele publicate de către Stoicovici şi colaboratorii săi au pus în evidenţă prezenţa aurului şi plumbului în majoritatea pieselor supuse investigaţiilor. Rezultatele studiilor efectuate de echipa de la Cluj-Napoca asupra pieselor arheologice şi monedelor geto-dacice din argint sunt, în mare măsură, corecte, fiind confirmate de cercetările ulterioare, dar concluziile istorice avansate sunt fără îndoială eronate. În ciuda faptului că analizele monedelor greceşti şi romane, precum şi ale obiectelor de argint dacice indicau că acestea prezentau atât concentraţii asemănătoare de argint şi cupru, dar şi aceleaşi elemente-urmă (Au, Pb, Bi), Stoicovici şi colaboratorii săi considerau că argintăria dacică a fost produsă din metal local, extras din Transilvania. În cursul ultimelor trei decenii, gama investigaţiilor asupra monetăriei getodacice şi elenistice târzii s-a lărgit foarte mult şi s-a modernizat considerabil datorită folosirii de către dr. V. Cojocaru şi colaboratorii săi, precum şi dr. B. Constantinescu şi colaboratorii săi a metodelor nucleare (NAA) şi atomice (XRF). Cele două echipe au publicat numeroase rezultate ale analizelor unor monede greceşti şi daco-getice, fapt ce oferă o importantă bază de analize statistice. Iniţial, în cadrul programului ARCHAEOMET interesul nostru pentru studierea argintăriei dacice a fost destul de redus. Cu toate acestea, a fost analizat în întregime tezaurul de la Herăstrău, conţinând vase, bijuterii şi accesorii vestimentare dacice, precum şi imitaţii balcanice (thracice) ale tetradrahmelor thasiene. Ulterior, în cursul anilor 2009-2010, în cadrul programului ROMARCHAEOMET au fost efectuate analize prin metoda XRF asupra tezaurelor de la: Agighiol, Peretu, Craiova, Poroina, Coada Malului, Lupu, Senereuş, Slimnic, Mediaş, Vedea, Surcea, Sâncrăieni, Tilişca, Sărmăşag, Cojocna, Gherla, Sărăcsău, Săsciori, Sarmizegetusa, Popeşti, Transilvania localităţi neprecizate etc., păstrate în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Unirii, Alab Iulia, Muzeul Naţional Bruckenthal şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva, precum şi asupra brăţărilor dacice polispiralice de argint din colecţia Muzeului Naţional Maghiar din Budapesta (Cerbăl, Ghelinţa, şi Dupuş). Pentru comparaţie a fost analizat şi tezaurul roman republican târziu sau imperial timpuriu de la Muncelu (CMNT), precum şi mai multe tezaure de monede geto-dacice sau romane republicane (cu multe imitaţii dacice), cum sunt cele provenite de la Sarmizegetusa Regia. Cu mici excepţii, majoritatea obiectelor de argint geto-dacice şi dacice analizate recent sunt lucrate dintr-un aliaj conţinând o mare cantitate de metal alb, adesea acesta atingând concentraţii care se cifrează între 950 şi 995‰. De fapt, foarte puţine dintre piesele analizate au un titlu mai redus de 750‰ (brăţara de la Herăstrău, o fibulă de la Tilişca). De asemenea, în foarte multe dintre piesele analizate s-a putut pune în evidenţă prezenţa aurului şi bismutului. Toate piesele din tezaurele de la Agighiol, Peretu, Poroina şi Craiova sunt alcătuite dintr-un aliaj extrem de bogat în argint – 945-995‰, sugerând folosirea unei surse conţinând argint nativ sau foarte înalt rafinat, de origine balcanică. Titluri foarte ridicate se întâlnesc şi la obiectele din tezaurul de la Lupu, Senereuş, Coada Malului, Vedea, Herăstrău (numai vesela). Analizele realizate până în prezent confirmă faptul că principala sursă a materiei prime folosite pentru podoabele şi accesoriile vestimentare dacice din perioada secolelor II a. C. – I p. C. au constituito monedele greceşti (tetradrahmele de tip thasian, Macedonia Prima, drahmele de la Dyrrhachion şi Apollonia), precum şi denarii romani republicani sau imperial timpurii. Ca o concluzie istorică pe care putem să o subliniem deja în această fază a cercetărilor este aceea că nu avem nici o dovadă a exploatării argintului transilvănean nu numai în epoca bronzului şi hallstattiană, dar nici măcar în latène sau epoca romană. Depozitele de galenă argentiferă din zona Rodnei nu au fost exploatate înainte de colonizarea saxonă în secolul al XIII-lea, iar cele din Maramureş, numai în primele decenii ale secolului al XIV-lea. Un fapt notabil pus în evidenţă de analizele recente este prezenţa Sn, în proporţii notabile, atât în compoziţia unor piese din tezaurele dacice de la Sărăcsău, Tilişca, Oradea şi Herăstrău, cât şi structura în monedelor de tip Răduleşti Hunedoara descoperite în zona Sarmizegetusa Regia. Sn este, de asemenea, prezent şi în compoziţia monedelor geto-dacice de tip Vârteju-Bucureşti, specifice zonei centrale a Munteniei. Fără îndoială, acest metal a ajuns în obiectele de argint şi monedele dacice târzii ca urmare a unui adaos intenţionat, posibil ca un substitut al argintului. Concluzii: Analizele întreprinse în cadrul programului ROMARCHAEOMET au pus în evidenţă atât exploatarea aurului aluvial, cât şi continuarea folosirii lui în perioada clasică a civilizaţiei dacice. Cu toate acestea, raritatea obiectelor de aur în toate contextele arheologice databile în secolele II a. C.- I p. C., întăreşte ideea că folosirea acestui metal era strict restricţionată din motive ideologice şi sociale. În cele mai multe cazuri, dacii s-au mulţumit să folosească direct aurul aluvionar neprocesat, fără al supune unui proces preliminar de rafinare. Cu toate acestea, cel puţin într-un caz (colierul de la Căpâlna), există dovada utilizării unui aliaj artificial, cu Cu, adăugat intenţionat. Pentru baterea staterilor de tip Koson s-a folosit o mare cantitate de aur rafinat, în diverse faze de purificare, foarte probabil, de orgine străină, elenistică târzie. Acest aur a ajuns în Dacia atât prin intermediul plăţilor politice efectuate de oraşele greceşti din zona litoralului vestic al Mării Negre sau alte entităţi statale din zonă, cât şi ca urmare a jafurilor efectuate de daci în Balcani. În schimb, pentru bogata argintărie geto-dacică şi dacică se poate afirma că aceasta s-a bazat în întregime pe surse de metal străin – în cele multe cazuri de origine balcanică sau pe cel obţinut din reciclarea monedelor elenistice târzii şi romane republicane sau imperiale timpurii. Analizele nu au adus nici o dovadă a exploatării argintului transilvănean nu numai în epoca bronzului şi hallstattiană, dar nici măcar în latène sau epoca romană. Cu siguranţă, depozitele de galenă argentiferă din zona Rodnei nu au fost exploatate înainte de colonizarea saxonă în secolul al XIII-lea, iar cele din Maramureş, numai în primele decenii ale secolului al XIV-lea. Deşi aflate încă într-o fază incipientă, analizele efectuate în ultimii cinci ani în cadrul programelor ARCHAEOMET şi ROMARCHAEOMET au contribuit la progresul major, al studiilor privind aurul şi argintul dacic, adesea de o manieră care nu putea fi nici măcar intuită înainte. Sursa:http://www.google.ro/url?sa=t&source=web&cd=19&ved=0CDYQFjAIOAo&url=http%3A%2F%2Fwww.romarchaeomet.ro%2Fro%2Fevenimente%2Fsimpozion2010%2Frezumate%2FOberlander_Tarnoveanu_%26_alii_Aurul%2520si%2520argintul.pdf&rct=j&q=aur%20dacic%20pdf&ei=z3nVTJnAA8jtsga-2PCDCA&usg=AFQjCNHtMppWO4eb_Crdmi5VqXTT8em7Eg