Drumuri romane si comori

Unde gasim mici comori, pierdute intamplator? Acolo unde a existat economie. Unde a existat economie ? Unde au existat drumuri. Unde sunt aceste drumuri stravechi ? Sa citim acest articol de mai jos.

Păstrată încă în universul mental al epocii noastre sub denumirile de calea lui Traian, drumul lui Traian, Troianul, drumul de piatră sau calea pietroasă, reţeaua rutieră reprezintă unul dintre elementele definitorii şi durabile ale civilizaţiei romane. Reţeaua rutieră romană a avut o funcţionalitate diversă: circulaţia rapidă şi eficientă a militarilor spre zonele de conflict, aprovizionarea oraşelor, călătorii în scopuri comerciale, militare şi administrative, călătorii turistice, de afaceri, pentru tratament şi cură, deplasarea ambasadorilor străini, provinciali şi a serviciilor de poştă, propagarea ideilor, culturii şi civilizaţiei romane.

Drum roman, pavat cu piatră de Carol al II-lea, reabilitat de nemţi în Al doilea Război Mondial, cel mai înalt drum montan din România (Pasul Urdele- 2141 m)

Cercetarea reţelei rutiere din provinciile dacice demonstrează că inginerii romani au exploatat la maximum condiţiile geologice, geomorfologice şi topoclimatice ale mediului înconjurător. Ca şi astăzi, drumul era o construcţie de suprafaţă, realizată după reguli precise, asupra căreia acţionează permanent intemperiile atmosferice. În general, drumurile romane aveau aliniamente rectilinii, iar atunci când obstacolele naturale nu permiteau acest lucru, se acomodau reliefului. Erau realizate din straturi succesive de pietriş şi nisip şi bombate la mijloc pentru drenarea apelor meteorice.
Odată cu cucerirea romană, în Dacia începe să se dezvolte o reţea de drumuri care va fi racordată la marele angrenaj al sistemelor de circulaţie ale Imperiului. În epoca romană teritoriul actual al judeţului Gorj era străbătut de drumul care unea Drobeta cu Ulpia Traiana trecând prin Puţinei, Crăgueşti (judeţul Mehedinţi), Cătunele, atingând Jiul la castrul de la Pinoasa, urmând malul stâng al acestuia, trecând prin pasul Vâlcan, apoi pe Valea Streiului, până la Haţeg, ajungea la Sarmizegetusa. Drumul a fost reperat în sectoarele Crăgueşti (judeţul Mehedinţi) şi Cătunele (judeţul Gorj) sub forma unei fâşii intermitente de pietriş apărută la suprafaţa solului. De la Iezureni drumul urma, în continuare, malul stâng al Jiului, ajungea la Bumbeşti Jiu unde se bifurca: o parte se îndrepta spre nord-est, spre Săcelu, iar cealaltă parte trecea Jiul şi apoi, prin pasul Vâlcan, ajungea pe Valea Streiului până la Haţeg, având ca punct terminus Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Cât despre drumul care mergea spre Săcelu, trecea pe sub munte şi ajungea în actualul judeţ Galaţi, la Castrul Barboşi. Din el, în actuala localitate gorjeană Bengeşti- Ciocadia, se ramifica Transalpina, drum de pământ care trecea prin Rânca şi traversa munţii, ajungând la Alba Iulia.

Cercetări arheologice

În zona castrului de piatră de la Bumbeşti Jiu, Alexandru Ştefulescu, la sfârşitul veacului al XIX-lea, a reperat ramificaţia drumului care mergea spre Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Astfel, drumul traversa Jiul pe unde fusese poarta decumana, străbătea satul Porceni, unde în mentalul colectiv al sfârşitului de veac XIX era cunoscut sub denumirea de Traianul, iar astăzi drumul lui Traian. De aici, urma valea pârâului Porcului, afluent al Jiului, unde Al. Ştefulescu a observat mai multe inscripţii pe stânci, pe care, exagerat, le considera borne kilometrice. După ce străbătea Valea Porcului, drumul roman trecea prin pasul Vâlcan şi apoi pe Valea râului Strei, până la Haţeg de unde ajungea în capitala Daciei Traiane. Cercetările arheologice efectuate în anul 1992 în aşezarea civilă a castrului de la Bumbeşti Jiu – „Gară” au surprins o secţiune din drumul roman care era construit din pietriş, având o lăţime variabilă cuprinsă între 2,98 – 5,60 m. Un alt drum important mergea pe Valea Jiului şi, probabil, pornea de pe malul Dunării din zona de vărsare a râului, urcând pe la Pelendava, Răcari (judeţul Dolj) şi ajungea tot la Bumbeşti Jiu.

Drumuri presupuse

Fără îndoială ca au existat şi drumuri secundare, care nu sunt, încă, depistate de investigaţiile arheologice, dar care trebuie presupuse, datorită prezenţei, de-a lungul căilor naturale importante, a unor castre şi aşezări care trebuiau racordate la reţeaua rutieră principală a Daciei sudice. Astfel de artere rutiere locale urmau Valea Amaradiei şi a Motrului, dar ele nu au fost reperate concret pe teren, probabil şi din cauza faptului că aparţineau categoriei de drumuri care erau amenajări simple sub forma unui strat de pământ tasat şi uniformizat.
Paza şi întreţinerea drumurilor erau încredinţate trupelor militare cantonate în castrele situate pe traseul acestora.

Reţeaua rutieră, instrument al romanizării

Drumurile au instituit expansiunea economică, politică şi culturală a Imperiului, au creat dialogul neîntrerupt dintre Capitală şi Provincie, dintre urban şi rural.
Drumurile, ca produs al civilizaţiei romane, au reprezentat nu numai un mijloc de resurse economice, ci şi căi care au asigurat în mod necontenit aprovizionarea cu oameni ex toto orbe Romana (din toată lumea romana). Pe aceste drumuri au circulat oameni şi, împreună cu ei limba latină, principalul instrument al procesului de romanizare. Drumurile au servit la apărarea, pacificarea şi unificarea lumii romane.

Sursa: http://www.verticalonline.ro/artere-rutiere-romane-in-judetul-gorj