O colectie de monede romane a fost descoperita de către arheologi in timp ce excavau la o fosta asezare militara din Colchester, Marea Britanie. Două vase ( unul dintre ele continand 1247 de monede, iar celalat fiind gol ) au fost descoperite pe sit-ul fostei asezari militare. Monedele, cunoscute sub numele de antoniniani, datează din anii 251 - 271 d. Hr.
Philip Crummy de la Colchester Archaeological Trust a afirmat ca descoperirea acestei comori arunca o lumina asupra modului în care erau pastrate deseori monedele din epoca romană. Monedele au fost trimise la Muzeul Britanic spre analiză şi vor fi apoi donate de catre Taylor Wimpey, cel care detine terenul, catre Muzeul Colchester.
Domnul Crummy a spus: "Descoperirea acestei comori ne ajuta sa intelegem cum au gestionat oamenii din acea perioada economiile lor, bani pe care îi ascundeau uneori, pentru siguranta, in pamant. Probabil o parte din monede erau dezgropate atunci cand era necesar a fi cheltuite si apoi altele erau adaugate la comoara, dupa un anumit număr de ani.
Se pare ca în cazul de față nu există nici o diferenţă în ceea ce priveşte datele de pe monedele din partea de jos a vasului si cele din partea de sus. Cu alte cuvinte, monedele au fost ascunse in vas toate odată.
Am mai gasit un vas identic în imediata vecinătate a celui care era plin cu monede, insa acest al doilea vas era gol. Probabil acesta fusese golit si ingropat in pamant din nou, in asteptare, pentru a fi umplut cu noi monede in viitor, ceea ce insa nu s-a mai intamplat."
Descoperirea acestei comori nu este primul exemplu de monede gasite in zona Colchester. Mai mult de 6.000 de monede similare au fost gasite in zona Gosbecks din acest oraş, in anul 1983, iar o altă ascunzătoare, continand 600 de monede, a fost descoperita în East Mersea in 1980.
Crummy a explicat ca monedele au fost iniţial îngropate într-un moment de nesiguranta sau război civil.
El a mai spus spus: "Astăzi avem posibiliatatea sa ne pastram banii la banci, dar în acele vremuri nu existau bănci, aşa că persoanele care detineau averi chiar aveau o problemă. Dacă păstrau monedele in casa, acestea puteau fi furate sau era posibil ca proprietarii sa fie talhariti, asa ca erau nevoiti sa ingrope banii undeva in gradina sau in imediata vecinatate a casei."
Monedele reprezinta cea mai recenta descoperire pe cele nouă de hectare ale sit-ului. Pe langa descoperirile amintite mai sus, in anul 2005, in zona a mai fost gasit si un car roman folosit la cursele de circ .
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.