sâmbătă, 16 noiembrie 2013

A fost descoperită o pictură fresco murală a mayașilor, veche de peste 1100 de ani

Prima pictură murală de tip frescă cunoscută până în prezent din epoca Maya, datând din secolul al VIII-lea, a fost descoperită în nordul Guatemalei, în apropiere de frontiera cu Mexicul.

Pictorul mayaş a diluat pigmenţii în apă pentru a efectua conturul, folosind exact tehnică de pictat pe care a utilizat-o Michelangelo, mai târziu cu 500 de ani, la pictarea Capelei Sixtină.


"Este prima pictură murală maya realizată cu tehnica a fresco, deci care constă în încorporarea culorii pe o tencuială proaspătă. Poate fi comparată cu frescele italiene din timpul Renaşterii. Nu este o pictură murale mayaşă cum sunt cele descoperite până acum", a declarat Cristina Vidal (Spania), directorul ştiinţific al sitului arheologic La Blanca unde a fost descoperită fresca.

Fresca murală a fost descoperită într-un palat Maya din perioada clasică târzie (600-900 d.Hr.), iar tema picturii este "aducerea de ofrande unui personaj", a adăugat cercetătoarea.

Un comentariu despre subiectul „A fost descoperită o pictură fresco murală a mayașilor, veche de peste 1100 de ani”:
Anonim spunea...

Mayasii au fost un popor evoluat pentru vremea lor. Cred ca prin anii 500-1000 erau la nivelul Renașterii din Europa.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.