Greutăţile de cântar antice

Printre piesele de mare valoare documentară descoperite la Potaissa se numară şi greutăţile de cântar verificate şi confirmate din ordin imperial (pondera examinata).

Cea mai frumoasă greutate de cântar este unum pondus din bronz, descoperit în urma săpăturilor efectuate în clădirea comandamentului (principia) castrului legiunii V Macedonica.

Greutatea este din plumb, turnat într-un înveliş din bronz şi cântăreşte 896 grame.

Pe suprafaţa acestuia se găseşte încrustată o inscripţie cu litere de argint, care menţioneaza verificarea pondului de către Valerius Sabinus, din ordin imperial (Septimius Severus, Caracalla şi Geta), prin anii 198-211 d.Hr : Leg(ionis) V (quintae) Mac(edonicae) P(iae) F(idelis) P(ondus) I (unum)/examin(atum) iussu d(ominorum) trium/nostrorum/augustorum/Val(erius) Sabinus/optio leg(ionis) s(upra)s(criptae) d(ono) d(edit).

Aflată în patrimoniul Muzeului de Istorie Turda (nr. inv. 6607), piesa ilustrează intensa activitate comercială desfăşurată în perioada de maximă dezvoltare economică a oraşului antic.

Cel mai important monument istorico-arheologic al Potaissei este castrul legiunii a V-a Macedonica, de pe platoul Dealului Cetatii. Ruinele sale au ramas in picioare pana tarziu in evul mediu, constituind nu numai o ”cariera" de piatra fasonata, folosita din plin pentru nevoile edilitare ale Turzii pana in secolul al XIX-lea, ci si o sursa de antichitati de tot felul (piese arnitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscriptii pe piatra, monede, obiecte marunte) descoperite fortuit si intrate, cele mai multe, in diferite colectii si muzee. In anul 1574 calatorul francez Pierre Lescalpier descria o poarta a castrului, poate aceeasi poarta de pe latura de nord descrisa la 1599-1603 de umanistul transilvanean St. Zamosius (Szamoskozy). Poarta era arcuita, construita din mari blocuri de piatra fasonate. Prabusirea portii la 1657, menţionata de istoricul W. Bethlen, a fost probabil doar partiala, poarta fiind amintita si in anul 1677 de catre Fr. Fasching. Poarta de rasarit a castrului a ramas in picioare pana in anul 1712. In anul 1821, ruinele acesteia au fost excavate, extragandu-se mari blocuri ecarisate, monumente funerare reutilizate, statui de divinitati. Urme de ziduri si materiale arheologice diverse au fost observate pe suprafata castrului la mijlocul secolului trecut de catre M. J. Ackner si J.F. Neigebaur. In anul 1865, B.Orban mai putea observa locul portii de rasarit, marcat de gramezi uriase de pietre fasonate, care, ulterior, au fost transportate si utilizate la diferite constructii din oras. In tot acest rastimp, pe suprafata castrului, s-au descoperit caramizi si tigle, multe cu stampila legiunii, pasaje de mozaic, vase, coloane, capiteluri si alte fragmente arhieologice, obiecte marunte din metal, arme, podoabe, monede, statui, inscriptii. Unele s-au pierdut in comerţul de antichitati, altele au intrat in colectiile muzeelor din Aiud, Cluj-Napoca, Viena, Budapesta, precum si in fostele colectii ale lui J. Kemeni (la Luncani) si ale turdenilor I. Botar si. I. Teglas.

In anul 1958, s-au executat primele sapaturi arheologice, cercetandu-se elementele de fortificatie pe laturile de sud si est si bastionul din colţul de sud-est. In anul 1971, cercetarile au fost reluate, desfasurandu-se in campanii anuale: castrul a devenit astfel unul din principalele obiective arheologice ale epocii romane cercetate in provincia Dacia. In 1978, castrul si zona limitrofa au fost declarate rezervatie arheologica.

Castrul de la Potaissa este cel mai mare castru de legiune cu functionare indelungata in Dacia. Cu laturile lungi (de nord si sud) de 573 m si cele scurte (de est si vest) de 408 m, uriasul dreptunghi pe care-l descrie castrul ocupa o suprafata de 23,37 ha. Prin orientare si pozitie, castrul de la Potaissa respecta principalele prescriptii ale tehnicienilor militari din epoca in care a fost construit. Astfel, poarta decumana este orientata spre zona mai inalta (spre vest); castrul se afla pe un platou, ferit de inundatii si de torenti, dar suficient de aproape de un curs de apa. Platoul are pozitie dominanta asupra orasului antic si asupra teritoriilor din preajma (altitudine absoluta de 375), fiind inaltat cu aproximativ 40 m, ceea ce permitea o buna vizibilitate din castru pana la distante apreciabile. Astfel, drumul spre Napoca putea fi urmarit din castru pana in dreptul actualului sat Aiton.

S-au patrat aproape 3.000 de solzi cusuti pe o panza foarte rezistenta; conservarea textilei timp de peste 17 secole este un adevarat miracol. Alte camere de aici erau destinate diferitelor activitati, descoperindu-se balante, greutati de cantar, numeroase monede.

Cercetările realizate în castrul roman de la Potaissa au scos la iveală un material arheologic bogat, reprezentând urme ale cantonării legiunii a V-a Macedonica pe aceste meleaguri vreme de aproape un secol. Elementul militar va influenţa evoluţia localităţii ( Patavissensium vicus devine Municipium, apoi, probabil, Colonia), precum şi viaţa autohtonilor sub toate aspectele ei: economic, social, cultural, religios, etc.

Alături de un bogat si variat material ceramic (opaiţe, vase de uz comun, plastica în lut, materiale de construcţie cu ştampila LVM) şi un apreciabil număr de monede (cca 800), din castru provin câteva piese de o deosebită valoare artistică şi documentară. Din această categorie face parte şi o bucată dintr-o cămaşă de zale, lorica squamata, cu aproape 3000 de solzi din bronz. Fragmentul reprezintă partea de peste umeri cu răscroiala la gât şi puţin din spate.

Faptul că s-a conservat ţesătura din pânză de in a dat posibilitatea studierii modalităţii în care şiragurile de solzi de bronz se coseau în suportul textil. Între pliurile bucăţii de cămaşă de zale s-a găsit o garnitură de armură cu chipul Minervei.