Ceainicul de porțelan, de doar trei centimetri înălțime, a fost spart, mânerul s-a desprins și a fost lipit în câteva locuri... Îi lipsea și capacul. Totuși, gunoiul unui om este comoara altui om (care a ales să rămână anonim). Acesta bănuia că este ceva neobișnuit la acest ceainic și l-a cumpărat printr-o ofertă online de 15 lire sterline (20 dolari), la o licitație din anul 2016, din Lincolnshire, Anglia. Ulterior, cumpărătorul a trimis ceainicul la casa licitații Woolley & Wallis din Salisbury, iar experții lor au început să facă cercetări în speranța de a identifica ceainicul fără capac.
Ei au descoperit că este una dintre cele doar șapte piese cunoscute de porțelan, produse de John Bartlam din Cain Hoy, Carolina de Sud, la sfârșitul anilor 1760. Toate cele șase celelalte obiecte de porțelan Bartlam au fost de asemenea găsite și vândute în Anglia. Se crede că obiectele fac parte dintr-un set complet care a fost trimis în Anglia în scopuri promoționale, la scurt timp după fabricarea sa.
Se pare că meșterul a fost inspirat de un model chinezesc, dar apoi a înlocuit în ornamentație speciile de plante din Orientul îndepărtat cu flora și fauna locală. John Bartlam, care s-a născut în Anglia și s-a pregătit ca o olar în Staffordshire, s-a mutat în Carolina de Sud în anii 1760 pentru a înființa un magazin, profitând de clientela bogată, dispusă să cheltuiască sume mari de bani pe obiecte din porțelan. În acel moment, toate obiectele de porțelan erau importate.
În ultimii 10 ani, în urma săpăturilor arheologice de la locația fabricii sale, cercetătorii au ajuns la concluzia că porțelanul lui Bartlam a fost primul care a fost produs în America. Așadar, această casă de licitație din Salisbury oferea spre vânzare ceea ce se crede a fi cel mai vechi ceainic din porțelan american.
"Este extrem de important din multe motive. Fabricarea ceainicului de argile locale reprezintă spiritul antreprenorial al Americii din secolul al XVIII-lea. Porțelanul era graiul sfânt al ceramicii", au precizat specialiștii de la casa de licitații.
Ceea ce ar putea fi cel mai vechi ceainic de porțelan din America a fost pus în vânzare la o licitație în Salisbury, Anglia, cu o estimare modestă de vânzare de 10.000 - 20.000 de lire sterline (aproximativ 14.000-28.000 $).
Interesul pentru această piesă excepțional de rară a fost însă foarte mare pentru doi ofertanți. Ceainicul a fost vândut la finalul licitației la un preț de 460,000 lire sterline (aproximativ 637.000 de dolari). După ce au fost adăugate și taxele, suma a ajuns la aproximativ 806.000 de dolari.
Oferta a fost făcută de către un comerciantul de artă din Londra, acesta câștigând împotriva contraofertei unui colecționar privat american.
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.