Un pandantiv anglo-saxon (descoperit în anul 2017) a fost declarat oficial comoară de către autoritățile din Norfolk, în conformitate cu prevederile legii "Treasure Act 1996". Pandantivul a fost descoperit într-o locație nedezvăluită în South Norfolk, în apropierea locului unde o altă piesă importantă, pandantivul Winfarthing, a fost găsit în 2014.
Pandantivul este în stare excelentă. Este de tipul împletit, un stil care datează de la sfârșitul secolului al VI-lea - mijlocul secolului al VII-lea. Este compus din trei inele concentrice din sârmă de aur, iar în centru este o cruce. Marginea exterioară este netedă, fie uzată din cauza utilizării, fie astfel a fost realizată.
"Această piesă a aparținut cel mai probabil unei doamne din înalta clasă socială. Pandantivul este din timpul unui important punct de cotitură în istoria saxonă, pe vremea primei extinderi a creștinismului în Anglia. Mormintele pentru bărbații din această perioadă erau lipsite de bijuterii elaborate. Dar acest ultim pandantiv aduce o contribuție valoroasă la înțelegerea societății, a religiei și a poziției femeilor în perioada unor imense schimbări sociale și culturale", au explicat autoritățile.
Pandantivul va fi evaluat de o comisie. După ce valoarea sa va fi determinată, piesa va fi oferită spre achiziție unui muzeu local, iar recompensa va fi împărțită între descoperitor și proprietarul terenului. Pandantivul Winfarthing a fost evaluat la 145.000 de lire sterline, dar acela era mult mai mare, încrustat cu granate care amintesc de unele dintre piesele din tezaurul Staffordshire.
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.