duminică, 1 decembrie 2019

Diamant în valoare de peste 10 milioane euro, printre comorile de peste 1 miliard de euro furate din muzeul Dresda pe 25 noiembrie 2019

Diamantul în valoare de peste 10 milioane de euro se numără printre comorile furate dintr-un muzeu din Dresda săptămâna aceasta. Inițial s-a crezut că toate pietrele prețioase valoroase ale Green Vault erau în siguranță în urma jafului spectaculos care a avut loc la muzeu, luni.


Însă autoritățile au recunoscut acum că „Dresda White”, un diamant de 49 de carate de o puritate excepțională, se numără printre comorile care lipsesc. Autoritățile germane au anunțat o recompensă de o jumătate de milion de euro pentru orice informație care ar duce la arestarea hoților.

Hoții au intrat în Green Vault, unul dintre cele mai vechi muzee de artă din Europa, în primele ore dimineții de 25 noiembrie 2019, au spart o vitrină și au sustras mai multe bijuterii baroce foarte valoroase.


Potrivit poliției, valoarea exactă a pagubelor nu este încă stabilită, dar se estimează că hoții au furat bijuterii cu o valoare de peste 1 miliard de euro. Jaful a fost descris ca fiind cel mai mare jaf de bijuterii din timpurile moderne.


Diamantul „Dresda White” este una dintre cele mai prețioase comori ale Green Vault, considerat ca fiind al doilea obiect ca valoare după "Dresda Green", un alt diamant rar de 41 de carate cu o nuanță verde naturală. Deși nu au fost prezentate informatii oficiale, presa crede că diamantul Dresda Green este în siguranță, deoarece era împrumutat la Metropolitan Musuem din New York în momentul jafului.

Diamantul „Dresda White” este de departe cel mai valoros singur articol furat. Augustus cel puternic, prințul-elector din Saxonia, din secolul al XVIII-lea, care a fondat Dresda Green, a fost atât de atras de diamant, încât a plătit echivalentul unui milion de euro pentru acesta, o sumă fabuloasă la acea vreme pentru o piatră prețioasă.

Diamantul era montat într-un suport baroc, dar există temeri că bijuteriile vor fi separate de hoți, deoarece bijuteria este prea cunoscută pentru ca diamantul să fie vândut fixat în această.


Poliția germană crede că patru sau mai multe persoane au fost implicate în jaf.


Camerele de supraveghere au filmat doi dintre cei responsabili de furtul luni de dimineață, dar poliția crede că hoții au avut cel puțin doi complici care așteptau afară.


2 comentarii despre subiectul „Diamant în valoare de peste 10 milioane euro, printre comorile de peste 1 miliard de euro furate din muzeul Dresda pe 25 noiembrie 2019”:
Anonim spunea...

Wow! Vor face sigur un film despre asta!

Anonim spunea...

La ce valoare aveau bijuteriile, ar fi trebuit sa fie mereu luminile pornite in muzeu, cu generator si lumini de rezerva, iar bijuteriile sa aiba 5 camere Ultra HD in jurul lor si 2 paznici care sa le păzească non-stop :). Ce masuri de securitate slabe...

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.