Un tezaur din Epoca Tudorilor, format din 63 de monede de aur și o monedă de argint, a fost descoperit într-o curte din New Forest, Hampshire. O familie amenaja solul și îndepărta buruienile, când monedele de aur au fost observate în pământ. Monedele datează de la sfârșitul secolului al XV-lea - începutul secolului al XVI-lea și au fost emise în timpul domniei lui Edward al IV-lea (1461-1470), Henric al VII-lea și Henric al VIII-lea.
Majoritatea monedelor sunt de un tip cunoscut sub numele de „îngeri”, având reprezentat pe avers pe arhanghelul Mihail ucigând un balaur cu o suliță în formă de cruce. Realizate pentru prima dată sub domnia lui Edward al IV-lea în 1465, "îngerii" au fost moneda standard din aur în Marea Britanie, timp de două secole. Anii de pe monedele din tezaur sugerează că au fost îngropate aproximativ în anul 1540.
Valoarea totală a monedelor în 1540 era de 24 de lire sterline, ceea ce reprezenta mult mai mult decât venitul mediu anual în epoca Tudorilor. Pe piața de licitații de astăzi, monedele au o valoare de aproximativ 220.000 de lire sterline.
John Naylor, de la Muzeul Ashmolean, a spus că tezaurul a fost probabil ascuns fie de un negustor bogat, fie de un cler temător de Henric al VIII-lea, în timpul Desființării Mănăstirilor, în care a preluat controlul asupra multor bunuri ale comunității religioase.
Naylor a spus: „Ar putea fi tezaurul unui comerciant. Existau o mulțime de bogății în această parte a lumii. Comerțul cu lână era încă foarte important. Zona este de asemenea foarte aproape de coastă și de unele porturi importante, astfel încât este posibil să fi fost cineva implicat în comerțul maritim. Pe de altă parte, era acea perioadă de la sfârșitul anilor 1530-1540, când erau desființate mănăstirile. Știm că unele mănăstiri și unele biserici au încercat să-și ascundă averea în speranța că vor putea să o protejeze pe termen lung”.
Patru dintre monedele de aur au o notă specială: poartă inițialele a trei dintre soțiile regelui Henric al VIII-lea (primele trei din cele șase, mai exact): K pentru Catherine de Aragon, A pentru Anne Boleyn și I pentru Jane Seymour. Moneda cu inițială lui Jane este cea mai veche monedă din tezaur, datând din anul 1536 sau 1537. Decizia lui Henry de a oferi soțiilor sale inițiale pe monede a fost fără precedent la momentul respectiv, iar motivația sa a rămas necunoscută. După ce Jane a murit, dând naștere moștenitorului său dorit obsesiv, Henry a încetat să pună inițiala acesteia pe monedă.
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.