Un inel devoțional (care ține de practicarea unui act sacru) din aur medieval, descoperit pe malul râului Dee din zona Chester, a fost declarat comoară. Inelul a fost găsit în februarie 2019 de către Denis Price, un pasionat de detecție metale. Detectoristul, în vârstă de 72 de ani, a povestit că a cumpărat un nou detector de metale chiar în acea zi, unul mai bine echipat pentru a găsi obiecte în apă, și a decis să-l testeze.
El a explicat că se afla la aproximativ doi metri în apă, când detectorul a emis un semnal. A reușit să scoată inelul din râu. După ce a îndepărtat cu atenție depunerile din jurul obiectului, detectoristul a fost foarte încântat să observe că a găsit un inel din aur.
El l-a contactat pe Ben Jones, ofițer de legătură pentru Cheshire, Greater Manchester și Merseyside, și l-a întâlnit la Muzeul Grosvenor din Chester, unde Jones i-a spus că inelul are potențialul de a fi o comoară.
Domnul Price a fost de acord să îi ofere inelul lui Jones, pentru a investigație. Jones, care examinase inelul, crede că artefactul a fost realizat în secolele al XIII-lea sau al XIV-lea. Inelul conținea scripturi gotice cu numele lui Isus, Maria și referiri la cei trei magi.
Domnul Price a spus că detectarea metalelor este un hobby pe care îl practică în măsura posibilităților sale și în limitele legii. Născut în Chester (dar care acum locuiește în Middlewich), el a explicat că este de peste 55 de ani un entuziast al detecției de metale, de când soacra lui i-a cumpărat primul detector de metale.
Muzeografii au răspuns: "Dvs. practicați detecția de metale cu un succes considerabil, deoarece adăugați valoare istoriei țării. Dacă obiectele nu sunt găsite și adăpostite într-un muzeu, se pierd".
Printre numeroasele sale descoperiri de-a lungul anilor s-a numărat și un tezaur de monede saxone / vikinge din argint, din timpul domniei lui Eadgar, regele Angliei (între 957 și 975 d.Hr.), o descoperire pe care o anchetă anterioară a declarat-o de o „importanță considerabilă” într-un anumit context istoric. În aceeași zonă a fost găsită și o cataramă de tip saxon.
O altă descoperire (un degetar din argint despre care domnului Price i s-a spus inițial că era victorian) s-a dovedit a fi din secolul al XVII-lea.
Alte descoperiri făcute în zona Chester, începând din anii 1980, includ un inel din aur din secolul al XV-lea, trei șilingi ale regelui Carol I și un șase pence al regelui Carol I (toate monedele fiind din argint).
Chester's Grosvenor Museum și-a exprimat interesul pentru achiziționarea inelului.
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.