A fost descoperită o pictură fresco murală a mayașilor, veche de peste 1100 de ani

Prima pictură murală de tip frescă cunoscută până în prezent din epoca Maya, datând din secolul al VIII-lea, a fost descoperită în nordul Guatemalei, în apropiere de frontiera cu Mexicul.

Pictorul mayaş a diluat pigmenţii în apă pentru a efectua conturul, folosind exact tehnică de pictat pe care a utilizat-o Michelangelo, mai târziu cu 500 de ani, la pictarea Capelei Sixtină.

"Este prima pictură murală maya realizată cu tehnica a fresco, deci care constă în încorporarea culorii pe o tencuială proaspătă. Poate fi comparată cu frescele italiene din timpul Renaşterii. Nu este o pictură murale mayaşă cum sunt cele descoperite până acum", a declarat Cristina Vidal (Spania), directorul ştiinţific al sitului arheologic La Blanca unde a fost descoperită fresca.

Fresca murală a fost descoperită într-un palat Maya din perioada clasică târzie (600-900 d.Hr.), iar tema picturii este "aducerea de ofrande unui personaj", a adăugat cercetătoarea.

Monede de aur în valoare de 2,5 milioane dolari, într-un seif aruncat la fier vechi

Pe scurt: Seiful a aparținut unui colecționar monede care plecase de curând în lumea celor drepți. Familia acestuia a aruncat la fier vechi seiful. Este o practică în America și in Europa de Vest ca urmașii să se descotorosească rapid de lucrurile bătrânilor. Cel care a preluat seiful pentru a-l arunca la fier vechi a avut inspirația să îl transporte la un lăcătuș pentru a-l deschide. După 20 de ore de lucru, au descoperit în seif o adevărată comoară de monede din aur de 22 karate, estimată la 2,5 milioane dolari. Totuși, monedele au fost predate Poliției și apoi returnate familiei cu acordul descoperitorului, care a fost peste măsură de onest.

Monedă Krugerrand din aur de 22 karate

Pe larg: Un seif deteriorat a fost aruncat la fier vechi în Houston, Texas, după ce proprietarul a plecat în lumea celor drepți.

Rudele proprietarului (un colecționar de monede al cărui nume nu a fost precizat ) au predat seiful la fier vechi, cu rugămintea să le fie returnate eventuale obiecte, dacă va avea cineva răbdarea și priceperea să deschidă seiful pentru a vedea ce adăpostește în interior.

Rivera ( cel care a preluat seiful ) a fost curios să afle ce conține și l-a transportat la magazinul Robbie's Key & Lock Shop.

Seiful a fost în cele din urmă deschis de către lăcătușul David Molick, proprietarul magazinului.

"A fost foarte dificil. Era foarte deteriorat mecanismul de închidere. Se pare că s-a încercat anterior de către o pesoană forțarea ușii, deoarece era lovită puternic", a declarat lăcătușul.

Molick estimează că a petrecut mai mult de 20 de ore în încercarea de a-l deschide, pe parcursul unei săptămâni. În cele din urmă, a efectuat 10 găuri prin pereții de oțel groși de 15 cm și a reușit deschiderea seifului.

"Prima dată ne-a atras atenția un fișic de 50 monede Krugerrand ( monedă specială de aur sud-africană, de 22 karate, care a fost emisă inițial în anul 1967 ), precum și un dolar necirculat de argint. Monedele din fișic păreau de aur. Erau și multe alte cutii", a spus lăcătușul.

Împreună cu Rivera, au verificat apoi cutiile și au observat că tot monede de aur conțineau. 

"Prima dată am crezut că erau imitații pentru colecționari, nu putea fi aur adevărat în atât de mare cantitate", a spus Rivera.

Au contactat poliția și au anunțat descoperirea.

Săptâmâna trecută, ofițerii de poliție au luat custodie temporară monedele.

Mike DeGuerin, avocatul moștenitorilor colecționarului, a declarat că monedele au fost returnate ulterior familiei. El a spus că numismatul le colecționase de zeci de ani si era munca si efortul lui financiar, chiar dacă familia renunțase la proprietate prin predarea seifului la fier vechi.

"Trebuie să amintim că au avut o înțelegere verbală și anume ca Rivera să predea eventuale obiecte găsite în seif, dacă va dori să îl deschidă înainte să îl arunce. Cred că părțile implicate s-au ințeles cumva, fiindcă monedele au fost returnate familiei cu acordul descoperitorului", a spus DeGuerin.

Valoarea aurului descoperit în seif a fost estimată la 2,5 milioane dolari.

Oare a primit vreo recompensă Rivera, cel care a avut totusi inspirația să nu arunce seiful la fier vechi și să plătească un lăcătuș să îl deschidă, si mai presus de toate, care a avut onestitatea să predea poliției și ulterior familiei aurul găsit, un gest de care probabil puțin oameni ar fi capabili ?

145 de monede dacice de tip Koson au fost repatriate

145 monede dacice de aur de tipul Koson, recuperate de curând din Marea Britanie, vor fi expuse luna aceasta la Muzeul Național de Istorie a României, anunță Secția Educație, Relații Publice, Marketing și Organizare Expoziții a muzeului citată de Realitatea Tv.

Monedele sunt stateri emiși de regele Koson (cca 44-29 a.C.), unul dintre urmașii lui Burebista, care a controlat o parte a Daciei, inclusiv zona capitalei — Sarmizegetusa Regia. Dintre acestea, 81 de piese aparțin variantei cu monogramă pe revers, iar celelalte 64 monede fac parte din varianta fără monogramă. Ele au fost bătute din aur rafinat și aluvionar (provenit din Dacia), în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia, în jurul anilor 44-29 a. C.

Conform datelor existente în acest moment, toate aceste monede extrem de rare ar fi fost obținute de către persoane implicate în activități de detecții și săpături în zona Sarmizegetusei Regia ( fiind sit arheologic, este ilegală căutarea în aceasta locație ), iar ulterior ar fi fost scoase pe ascuns din România și puse în vânzare pe piața internațională numismatică din Europa și SUA.

Readucerea în țară a 145 monede de aur dacice de tip Koson reprezintă încununarea a trei ani de muncă la care au participat magistrați de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ofițeri de poliție, funcționari din Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și experți de la MNIR, precum și omologi ai lor din Marea Britanie.

Până în prezent s-au desfășurat 11 operațiuni de recuperare și repatriere a pieselor mijloace materiale de probă, aparținând tezaurelor dacice sustrase: brățări de aur, piese numismatice și arheologice, din aur și argint, provenite din zona Sarmizegetusa Regia, exportate ilegal (respectiv patru în 2007, una în 2008, una în 2009, una în 2011, două în 2012 și două în 2013).

Acțiunile de recuperare au avut drept obiect piese de patrimoniu repatriate prin aplicarea Convenției UNIDROIT sau a Convenției europene de asistență judiciară reciprocă, din Franța, Elveția, Germania, Spania, Irlanda, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.

Ca urmare a acestor acțiuni au fost readuse în țară, urmând a se pronunța în continuare asupra lor instanțele de judecată: 13 brățări dacice regale de aur, cântărind 12,633 kg, două umbones de scuturi de paradă regale dacice din fier, decorate cu reprezentări de animale reale și fantastice, 289 monede de aur și argint, precum și 14 podoabe dacice de aur.

Acestora li se adaugă alte 142 monede dacice de aur de tip Koson și cinci stateri de aur de tip Lysimachos, emiși în secolele II-I a.C., la Tomis și Callatis, un depozit de unelte și arme de fier, precum și 73 monede de argint și bronz, recuperate de autoritățile judiciare pe teritoriul României, între anii 2009 și 2013.

Comoara de argint din pantof

Arheologii din Rotterdam au descoperit un pantof din secolul al XVI-lea, care conținea 477 de piese de argint.

Cele mai vechi monede datează din anul 1472, iar cele mai noi din 1592. Pantoful cu monede a fost asadar ascuns după 1592, probabil sub podeaua unei case, in timpul războiului de 80 de ani cu Spania (1568-1648), în așteptarea unor vremuri mai puțin tulburi. Sau poate astfel își păstrau economiile un mod "normal" acei oameni din trecut. Astfel de descoperiri comori sunt rare și este prima dată când arheologii au descoperit monede într-un pantof.

Cele 477 de monede sunt emise în Olanda, Anglia și Spania. La sfârșitul secolului al XVI-lea, erau utilizate în zonă monede vechi și noi din țară și din străinătate. Valoarea lor era de fapt determinată de greutatea monedei și procentul de argint. Unele dintre monedele descoperite in pantoful de la Rotterdam au fost găurite de cei care le utilizau în schimburi comerciale, pentru a le verifica autenticitatea ( dacă într-adevăr erau de argint).

Valoarea financiară a comorii ( toate cele 477 monede descoperite ) echivala în anul 1592 aproximativ cu 50 de guldeni. Un meșter iscusit câștiga pe atunci mai puțin de un gulden pe zi. Așadar, cel care a îngropat comora din pantof a ascuns de fapt două salarii lunare, fără să se gândească că acolo vor rămâne și vor fi descoperite abia peste 400 de ani, când vor avea o valoare de sute de ori mai mare, atât istorică, cât și financiară, pentru arheologi si pasionații de numismatică.

A descoperit un inel medieval cu ajutorul unui detector de metale

Florin Boşoteanu, in vârstă de 39 de ani, este un împătimit al căutărilor arheologice. El a descoperit o bucată dintr-un topor care datează din epoca bronzului. În plus, omul a mai scos la lumină şi un inel, despre care specialiştii în arheologie susţin că datează din perioada medievală.

Cu toate că bărbatul este de meserie inginer, pasiunea pentru istoria veche a României nu-i dă pace de ani buni. După ce a adunat sute de date şi informaţii despre arheologia locală, s-a decis că trebuie să-şi cumpere un detector de metale. Prin urmare, Florin Boşoteanu este singurul băcăuan care deţine cu acte în regulă un astfel de aparat şi unul dintre cei aproximativ 300 de români pasionaţi de scotocit în pământ după vestigii istorice cu ajutorul unui detector. “Am studiat vreo doi ani posibilitatea să-mi cumpăr un detector de metale. Am discutat pe forum cu tot felul de cunoscători ai istoriei, pasionaţi, cercetători şi, în cele din urmă, m-am hotărât să-mi cumpăr un astfel de aparat. De când l-am cumpărat, adică anul acesta, în luna mai, zilnic colind dealurile din jurul Comăneştiului. În căutările mele nu sunt singur ci, de fiecare dată, sunt însoţit de Răzvan, fiul meu, care la vârsta de 14 ani este pasionat de arheologie. Nu caut să mă îmbogăţesc ci, pur şi simplu, vreau să descopăr istoria”, a afirmat Florin Boşoteanu citat de Advevarul Bacău .

Rezultatele nu au întârziat să apară. La câteva zile de la achiziţionarea detectorului de metale, el a scos din pământ o roată de căruţă, monede, tuburi de cartuşe, insigne, alice sau tot felul de obiecte de metal lipsite de o mare valoare.

Marea surpriză a venit la începutul lunii august când comăneşteanul a scos la lumină, de la o adâncime de 25 de centimetri, bucata de topor, iar după aproximativ două săptămâni şi un inel cu model în cercuri concentrice. Bărbatul a predat obiectele găsite la Complexul Muzeal din Bacău. Specialiştii de la Secţia de Arheologie susţin că toporişca are o vechime de peste 3.000 de ani, adică datează din Epoca Bronzului. “Da, într-adevăr, primul obiect descoperit este un topor care datează din epoca bronzului. Inelul este, cel mai probabil, medieval, însă nu este finalizată restaurarea sa. La obiectele din metal sunt mai multe procese şi de aceea finalizarea restaurării durează mai mult”, a declarat Lăcrămioara Istina, arheolog al Complexului Muzeal din Bacău. În urmă cu aproximativ o săptămână, comăneşteanul a descoperit într-o pădure din jurul Comăneştiului, 36 de gloanţe netrase. Pe lângă acestea, Florin Boşoteanu a mai scos la lumină şi capse pirotehnice, un obuz şi separat un focos de obuz, adică muniţie neexplodată. A fost nevoie de intervenţia pirotehniştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru dezamorsarea lor. Arheologul amator explică cum funcţionează detectorul de metale. “În momentul în care sub pământ aparatul identifică vreun obiect din metal, sunt emise nişte sunete de o anumită intensitate. Intensitatea sunetelor este în funcţie de tipul de metal din sol”, a afirmat comăneşteanul. El a mai adăugat că vestigiile descoperite nu se pot vinde, iar, pe piaţa neagră, valoarea lor este neînsemnată.



Tezaurele Bacăului De-a lungul timpului, în judeţul Bacău au fost descoperite mai multe obiecte de mare valoare istorică. Tezaurul de la Măgura a fost găsit în anul 1973 şi este compus din 2.830 de monede şi piese din argint din perioada romană. Acum patru ani, la Başoteni, comuna Tazlău, a fost găsit un tezaur format din 295 de crăiţari (n.r. monedă austro-ungară pe care era imprimată o cruce), plus un vas din secolul XVII. Cel mai nou tezaur a fost scos la iveală în anul 2011, la Huruieşti. Comoara este formată din 53 de monede de argint din secolul întâi după Hristos. Un sit arheologic important pentru perioada Cucuteni este în comuna Poduri, unde a fost găsită o aşezare de tip Tell (n.r. - în arabă “colină”). Arheologii au mai găsit în timpul săpăturilor făcute pe dealul Fulgeriş şi câteva statuete unicat, cu rol ritualic. Un obiect nou pentru Cultura Cucuteni este un capac cu spirală şi cu pete în formă de lacrimă. Specialiştii au mai descoperit trei obiecte cu care oamenii făceau tatuaje, numite “pintadere”. „Tatuajul avea rol simbolic în cadrul grupului. Fiecare locuinţă a omului din Paleolitic avea propria râşniţă pentru cereale. Până acum, la Fulgeriş au fost găsite peste 50 de râşniţe, dar şi vase de mari dimensiuni, folosite pentru depozitarea grânelor“, a adăugat arehologul Istina. Cercetările din judeţul Bacău au scos la iveală unelte, obiecte casnice şi de cult din Neolitic, din perioada Bronzului şi din perioada geto-dacă, mai anunță Advevarul Bacău.

A descoperit cu detectorul de metale o sabie și o spadă dacică, precum și alte patru artefacte

Un detectorist a descoperit în Muntii Orăștiei o sabie și o spadă din perioada Regatului Dac, precum si alte patru artefacte ( două sape, un vârf de lance și un obiect greu de individualizat ), pe care le-a predat la Direcția pentru Cultură Hunedoara. În final acestea au ajuns la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Artefactele au fost expuse deja de pe 18 octombrie 2013 la o conferință de presă, la care a fost prezentă și Angelica Bălos, consilierul superior de la Direcția pentru Cultură care a preluat obiectele de la pasionatul căutător de comori, ce descoperise cinci dintre ele în zona satului Ursici din comuna Boșorod, iar al șaselea în Romoșel, comuna Romos.

Artefactele descoperite. Sursa foto: servuspress.ro

Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific la MCDR Deva, a expertizat piesele, declarând că sabia și spada sunt artefcate foarte rare.

Cu toate acestea, valoarea financiară totală a obiectelor găsite a fost estimată la doar 1200 de euro, descoperitorul fiind îndreptăţit să primească 30% din valoarea lor. Cea mai valoroasă este sabia curbată, pentru că este rară şi s-a păstrat mai bine decât celelalte obiecte.

Sabia dacica descoperită - Sursă foto: servuspress.ro

“Sunt şase piese care au fost descoperite pe raza localităţilor Ursici şi Romoşel. Cele mai valoroase sunt o spadă şi o sabie curbată, cu un singur tăiş. Este un caz fericit că aceste piese ajung în patrimoniul muzeului din Deva”, a declarat la conferinţă de presă, cercetătorul ştiinţific Vasile Iosif Ferencz.

Descoperitorul deţine un detector de metale autorizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. El a predat cele şase piese specialiştilor de la Direcţia Judeţeană de Cultură Hunedoara, afirmând că este pasionat să caute obiecte vechi cu ajutorul detectorului de metale.

“Ştiam că persoana respectivă deţine un detector de metale şi are autorizaţie de deţinere, de la poliţie. Bărbatul a spus că pentru el este un hobby să caute astfel de obiecte. Este pentru prima oară când se predau asemenea obiecte la sediul Direcţiei Judeţene de Cultură Hunedoara”, a afirmat arheologul Angelica Bălos, din cadrul instituţiei menţionate.

Ea a precizat că specialiştii Direcţiei de Cultură Hunedoara au anunţat poliţia şi autorităţile locale de faptul că pe teritoriul comunelor Boşorod şi Romos au fost descoperite piese de origine dacică şi că acele zone trebuie protejate.

După expertiza și inventarierea efectuată, va fi întocmit un proces verbal de evaluare a artefactelor descoperite, care vor intra apoi în restaurare.

Descoperitorul din Deva, care a găsit comoara arheologică folosind un detector de metale, a depus la Direcția pentru Cultură Hunedoara o cerere de răscumpărare în baza legii privind patrimoniul cultural.

Potrivit specialiştiilor din cadrul celor două instituţii de cultură, căutările voluntare după comori nu sunt încurajate, în primul rând pentru că obiectele descoperite şi scose din mediul lor îşi pierd valoarea istorică. Destul de amuzantă declarația...  :)

Însă gestul căutătorului de comori de a preda obiectele, mai spun cele două instituții, este unul de apreciat.

Harta comorilor din Marea Neagră

Arheologii spun că Marea Neagră este o adevărată sursă de comori: de la corăbii antice scufundate, amfore și sarcoface până la nave din secolele trecute.

Exploratorii marini împreună cu geologii vor scana Marea Neagră, realizand o hartă cu toate epavele, așezările dispărute în ape și locațiile în care se vor descoperi artefacte sau poate chiar adevărate comori.

Proiectul este unul cât se poate de serios, specialistii de la Institutul de cercetare GeoEcoMar primind fonduri europene fr 1,5 milioane euro pentru acest proiect de întocmire a unei hărți cu toate artefactele din adâncuri.

Va fi adevărat repertoar arheologic, inclusiv cu obiective dedicate vizitării prin expediții organizate în Marea Neagră pentru turiștii pasionați de scufundări, istorie și comori.

O parte din artefactele găsite vor fi scoase la suprafață și expuse la Muzeul de Istorie Constanţa.

Nu este exclus să fie descoperite întregi sit-uri arheologice ale unor așezări de la malul mării, dispărute sub ape.

Pentru cartografiere se va utiliza un sonar ce poate fi lansat chiar la 1000 de metri adâncime și care va fi ghidat de pe o navă de cercetări marine.

Din primăvara 2014 se vor efectua explorări de cercetare și cartografiere sistematice, începând de la Capul Kaliakra la Capul Midia, iar la final va fi întocmită și harta comorilor din această zonă a Mării Negre.

În Prahova se caută o comoară cu 40 kg de bijuterii din aur și argint

Totul a pornit de la o legendă despre o comoară veche de 500 de ani,  care ar contine 40 de kilograme bijuterii din argint și din aur, ascunse într-un sipet, undeva în pădurea din jurul mânăstirii Vărbila.

Comoara ar fi fost împărțită în două, o mică parte fiind ascunsă ascunsă chiar de către călugării mânăstirii într-o clopotniță, care ar fi fost descoperită în anul 1940.

Dar de unde provine comoara? Se spune că prin 1530, cand a inceput constructia, mânăstirea ar fi avut o avuție mare, iar călugării ar fi ascuns comoara cândva in următoarele sute de ani.

Radu Paisie Călugărul, tatăl lui Pătraşcu Vodă şi bunicul lui Mihai Viteazul, avea în zona comunei Iordăcheanu ( la 15 km de Ploiești ) din judeţul Prahova moşii întinse şi bogate. Pe lângă acesta, pe frontispiciul mănăstirii apar ca adevăraţi ctitori marele spătar Dragomir, Toma Banul şi vistiernicul Crăcea. Toţi au avut prin ei şi familiile lor strânse legături cu Radu Paisie şi cu urmaşii lui.

Legenda este condimentată de povestea care sustine că intre mânăstire si pădure ar fi existat chiar un tunel de evacuare în caz de pericol, după cum spune chiar preotul paroh de la mânăstire.

Autoritățile ( inclusiv primarul comunei Iordăcheanu si preşedintele Consiliului Judeţean Prahova) au decis să se implice prin aducerea de echipamente performante de detectie metal, cu care să se scaneze un hectar in jurul locașului de cult, motivați de discuțiile care au avut loc la finalizarea restaurării mânăstirii. Acestia au subliniat că importantă este valoarea de patrimoniu a posibilului tezaur si nu valoare financiară. Dacă se solicită, un detector mai puțin performant ar putea fi pus la dispozitie de către Muzeul de Istorie şi Arheologie Ploieşti, care însă susține că nu sunt dovezi certe despre această comoară.

Totuși, sigur este o comoară acolo, mânăstirea în sine....

Comoara celor patru mercenari

Era anul 1859. Patru mercenari care-și ofereau serviciile pentru armata peruană ( un spaniol pe nume Diego Alvarez, un irlandez numit Killorain, un englez ce purta numele de Luca Barrett și un american pe care îl chema Brown ) s-au decis că trebuie să existe și alte modalități de a face rost de mai mulți bani. Și au început să caute noi oportunități.

Unul dintre bărbați a mers la preot renegat, pe nume părintele Matteo. Preotul i-a spus despre o comoara ascunsă și bine păzită la o biserică din orașul Pisco din Peru. Cei patru au întocmit un plan, au plecat din armată și au ajuns la Pisco.

Biserica din Pisco, Peru

Alvarez și Killorain erau catolici și a început să participe zilnic la slujbe. Ei au devenit enoriași model. După un timp, s-au dus cu o poveste teribilă la preoții locali. Ei le-au spus slujitorilor bisericii că un preot renegat, cunoscut ca părintele Matteo, știe despre o comoara și adună un grup mare de bandiți cu care să fure tezaurul.

Preoții au crezut povestea, iar Alvarez a venit cu un plan pentru a proteja comoara. A propus să încarce comoara pe o corabie și să o mute în siguranța la Callao. Alvarez și cei trei prieteni ai săi și-au oferit bucuroși serviciile lor, în calitate de gardieni ai comorii pe durata transportului.

Conform documenteler bisericesti, preoții au încărcat următoarele obiecte pe o navă în micul port Pisco :

        14 tone de lingouri de aur
        7 sfeșnice mari de aur cu pietre prețioase
        38 coliere lungi cu diamante
        O anumită cantitate de inele
        O anumită cantitate de brățări cu pietre prețioase
        O anumită cantitate de cruci cu pietre prețioase
        Un braț de pietre prețioase neprelucrate
        Diverse alte bijuterii și obiecte de ornament din metale prețioase
        Un braț de dubloni spanioli

Dubloni de aur

Corabia a inceput să navigheze spre Callao, cu unii dintre preoți, echipajul navei și cei patru gardieni. Odată ajunsi în larg, căpitanul, echipajul și preoții au fost uciși de cei patru "gardieni".

***

Alvarez s-a gândit că ar putea ascunde comoara prădată în partea din față a corabiei, până se apropie de uscat, apoi să ingroape comoara undeva la țărm, să ducă iarăsi corabia în larg. să o scufunde și apoi să anunțe autoritaților naufragiul.

În acest fel, nimeni nu i-ar suspectat vreodată de crime și de furtul comorii bisericii. Apoi ar putea naviga cu altă corabie la locul numai de ei știut al comorii și să recupereze prada.

Cei patru bărbați au stabilit un curs spre Tahiti, pentru a face rost de provizii.

Insule din Tahiti, Tuamotu

După aceea s-au îndreptat într-o zonă cu multe insule mici și atoli.

În decembrie 1859 ajunseseră la un mic atol de corali din grupul Tuamotu. Nu exista nici port în zonă, astfel încât au transportat comoara cu barcă mică, efectuând mai multe tansporturi până cel mai toată comoara a fost adusă pe atol.

Alvarez a făcut o hartă, dar nu a știut ce nume avea atolul. Cei patru au mers în Katiu, iar Alvarez a descris unui localnic singuratic atolul și l-a rugat îi spună numele acestuia . Omul i-a spus că atolul se numește Pinaki. Alvarez nu dorea să existe bănuieli, așa că a decis să curme cu o lovitură năprasnică viața localnicului.

Întâmplarea a enervat localnicii, iar cei patru bărbați au trebuit să fugă în grabă din zonă. Alvarez nu și-a dat seamă că localnicul se gândise la un alt atol, confundându-l cu atolul Pinaki.

Cei patru mercenari au scufundat nava în largul coastei Australiei și au vâslit spre țărm. Povestea naufragiului a fost credibilă pentru autorități, iar ei si au trăit o perioadă cheltuind o parte mică a comorii, pe care o luaseră cu ei.

Dar se pare că au trăit prea bine. Pentru că atunci când a venit timpul să pună bani împreună pentru o expediție de preluare a comorii din atol, nu au mai avut fonduri suficiente.

Ei au încercat să împrumute bani, spunându-le unor potențiali investitori că au găsit o hartă a unei comorii. Însă povestea lor nu a functionat. Aveau rapid nevoie de bani.

S-au dus și s-au angajat. Alvarez și Barrett au fost uciși într-o altercație cu localnicii . Apoi Killorain și Brown a ucis un om într-o încăierare. Cei doi au fost condamnați la 20 ani de închisoare. Brown a murit în timp ce ispășea pedeapsa.

***

Legenda continuă în luna mai a anului 1912, când un cu totul alt personaj, Charles Howe, se întorcea la locuința sa de lânga Sydney. Era o seară ploioasă și a intrat repede în casă.

Sidney, 1912

După un timp a auzit o bătaie în ușă. A deschis și a văzut un vagabond bătrân care cerșea. Charles Howe a dat de mâncare cerșetorului, lăsându-l să își usuce hainele. Vagabondul a plecat apoi.

Patru luni mai târziu , Howe a fost chemat la spitalul din Sydney. Bătrânul vagabond era foarte bolnav și dorea să discute cu el. Cerșetorul i-a spus lui Howe că numele său a fost Killorain și că el, impreună cu alții trei tovarăși, au îngropat o comoară departe în ocean. Dar el a petrecut cea mai mare parte a vieții în închisoare și nu a mai fost niciodată capabil să meargă după ea. El i-a dat lui Howe harta desenată de Alvarez și i-a istorisit întreaga poveste, spunându-i să recupereze comoara.

Howe a plecat și a început să verifice povestea bătrânului. El a constatat că într-adevăr nu a existat un transport valoros de la biserica din Pisco și că patru bărbați au ajuns în Cooktown în februarie 1860, după ce corabia lor naufragiase. El a revenit la spital pentru a vorbi cu Killorain, însă fostul mercenar plecase din această lume.

Howe a vândut tot ce avea și a pornit spre Tahiti. De acolo, el a plecat spre micul atol Pinaki. S-a stabilit pe atol în februarie 1913. Howe a petrecut 13 ani căutând comoara din atol, săpând sistematic.

Atolul Pinaki

În cele din urmă s-a întors la Tahiti. Howe a întrebat localnicii despre Bird Bosun, corabia plecase de la Pisco. Unii bătrâni i-au spus că nu a ancorat o astfel de corabie în apropiere de Pinaki, ci fusese una lângă un alt atol în acea vreme.

Howe a plecat spre noua locație, cu harta ascunsă la piept.

În trei zile de căutări, deja găsise bijuterii și monezi de aur.

Trebuia insă să afle unde sunt lingourile.

Potrivit hărții lui Alvarez, aurul era ascuns în partea de jos a unui bazin în formă de pară. El a cercetat locul și a găsit niște bucăți de lemn. Acestea i-au indicat că găsise locația lingourilor de aur si a început să sape. Lingourile de aur erau acolo, o comoară imensă care strălucea în razele soarelui. Dăduse lovitura cea mare, după atâția ani de trudă.

Dar să transporti 14 de tone de aur de pe un atol nu atât de simplu. De asemenea, Howe nu dorea să afle cineva ce găsise.

Localnicii știau că fusese pe atolul Pinaki și că petrecuse ani căutând ceva. El a ingropat în cufere monezile și bijuteriile găsite, a astupat lingourile de aur și a luat doar o cantitate foarte mică din comoară, dând de înțeles localnicilor că nu a găsit nimic.

Howe s-au întors în Australia și a strâns un mic grup de aventurieri și investitori, apoi au inceput să facă planurile pentru a recupera comoara. În timp ce se pregăteau si strângeau cele necesare, Howe a plecat o perioadă.

Era deja anul 1932. A ținut legătura cu grupul cu care planuise recuperarea comorii, dar pentru un timp. Apoi, despre Howe nu s-a mai auzit nimic.

***

În ianuarie 1934, grupul a ajuns in Tahiti. Ei au cautat atolul și de abia a treia zi au crezut că l-au găsit. Au inceput să caute comoara, nu au descoperit nimic, iar după un timp au rămăs fără bani. Investitorii au refuzat să asigure mai multe fonduri într-o vânatoare de comori pe care o credeau fără șanse de reușită, iar echipa a fost forțată să renunțe.

***

Legenda se termina acolo și atunci. Cele 14 de tone de aur, bijuterii și monezi erau aparent de nerecuperat.

Să recapitulăm ce știm de locație, plus elemente noi care au fost adaugate din povestirea lui Howe către membrii expediției din anul 1934:

- Insula este situată în apropiere de Katiu și Makemo.
- A fost o insulă nelocuită în zilele de Alvarez,  ale lui Howe și in perioada expediției din anul 1934.
- Valurile sunt foarte puternice lângă recif.
- Nu există nici o posibilitate de ancorare sau de intrare pentru o navă.
- A fost a treia insulă vizitată de expediție. Ei au găsit locul corect abia in ultima zi.
- Există o culme de corali pe partea de est a atolului.
- Există o trecere doar în partea stângă.
- Există o concavitate în formă de pară, aproximativ la trei mile de trecere, cu șapte blocuri de corali în apropiere.

Așadar, este o hartă a comorii destul de exactă. Însă nimeni nu a găsit până acum comoara. Sau...

Adevărata poveste a comorii piraților din Caraibe

Astăzi va istorisesc legenda comorii piratilor din Caraibe. Povestea are iz de telenovelă, dar este cat se poate de reală, fiind atestată de dovezi si insemnări istorice si administrative ale zonei în care s-a petrecut. De asemenea, este cu totul alta decât cea din celebra serie de filme "Pirații din Caraibe", care s-a inspirat vag din aceasta legendă.

Legenda spune ca o femeie spaniolă pe nume Rosita ( dupa unele surse o rusoaică blondă numită Wanda) a întâlnit un bărbat pe nume Pedro de Cires în Statele Unite, s-au căsătorit și s-au mutat la Quito, Columbia, la marginea orașului. Ei locuiau impreuna cu sclavul lor Congo, un negru șchiop în serviciul lui Pedro .

Însă femeia si-a găsit un amant, un francez pe nume Maurel. Soțul Pedro, care a aflat, a decis să lase aventura celor doi să continue.

Mugnoz era preotul paroh din Quito, Columbia, la începutul anilor 1800. Rosita, Pedro și Maurel au mers la el pentru a explica situatia, iar preotul nu a fost de acord cu aranjamentul. Într-o noapte, preotul a mers la casa amantului Maurel și a izgonit-o pe Rosita, care era pe jumatate dezbracată. După acel incident, Rosita a revenit la soțul ei.

Apoi o armată de rebeli a ajuns în Quito și a izgonit spaniolii din zona. Pedro impreună cu nevasta sa, cu sclavul Congo și preotul Mugnoz au închiriat o casă lângă râul Guayra, Caracas. Din acel loc , ei făceau comert cu indienii.

Preotul Mugnoz insa nu a putut să evite tentația cu care îl atragea zilnic in mrejele iubirii Rosita. El și Rosita au devenit amanti.

Decăzând din propriul său cod religios, preotul a ales în timp un drum imoral si ilegal. Pedro, sotul Rositei, a fost găsit înjunghiat mortal.

Preotul Mugnoz și Rosita au fost arestați pentru crimă și așteptau judecarea procesului, cand generalul Paez, comandantul armatei din Bolivar, a cucerit Caracas.

El a acordat o amnistie generală care a dus la eliberarea preotului Mugnoz și a Rositei.

Preotul, Rosita si sclavul Congo au plecat impreună cu un grup de adepți religiosi fanatici, pe care îi strânsese in jurul său.

Doi ani mai târziu, pe 4 august 1822, ziarele jamaicane au anuntat că un pirat Emmanuel a capturat nava "Binecuvântare", care naviga dinspre Cuba spre Orabessa.

Nava "Binecuvântare" fusese sub comanda căpitanului Smith. Piratul il obligase pe căpitan sa mearga pe o scândură si să se arunce în ocean. Când căpitanul Smith a încercat să înoate înapoi la navă, a fost împușcat. Fiul căpitanului, in vârsta de 14 ani, a asistat la crimă și a început să plânga. Căpitanul Emmanuel a lovit băiatul în cap cu pușca și l-a aruncat în apă.

Apoi a decis sa ardă nava, iar marinarii rămasi i-a abandonat pe ocean intr-o barcă fara vâsle, în derivă. Dar marinarii au fost norocosi și au fost salvați și duși la Port Morant, pe 18 iulie. Ei au povestit amiralului Ferguson ce s-a intamplat.

Dar cine era acest aproape nemilos pirat Emanuel ? Nu era nimeni altcineva decat nelegiuitul preot Mungoz, care stransese o mică armată de fanatici religiosi alături de el, ce l-au ajutat in faptele sale.

Fostul preot Mugnoz ( acum numit Emmanuel) a continuat apoi actiunile sale de piraterie în sudul Caraibelor.

In urmatorii trei ani, el a jefuit nave comerciale. Uneori le ucidea echipajul, alteori îi lua prizonieri. "Preotul" Mugnoz, acum pirat ăn toată regula, si-a stabilit baza principală în Aruba, la câteva mile de Capul San Roman de Venezuela. El intra printr-un pasaj și ancora într-un mic golf, îngust și periculos de navigat, aproape de vârful de sud al insulei. Din acel loc ajungea intr-o rețea de caverne si pesteri.

Mugnoz isi facuse trei "biserici". Una era situată pe o insula pe care a numit-o Emmanuel, cea de-a doua la baza sa din nordul Cubei și una în baza lui din Aruba.

El lua prizonierii din jafurile de pe ocean si îi ducea la una dintre biserici, unde îi tortura și apoi îi ardea ca parte a unei ceremonii religioase. Sclavul Congo ajunse torționarul piratilor.

Rosita era uneori element al procesiunilor "religioase". La punctul culminant al ceremoniilor, Rosita era dată echipajului pentru desfătare trupească.

In anul 1825, Mugnoz a desființat grupul său de pirati. A împărtit prada sa echipajului, apoi împreuna cu Rosita s-au retras.

Un membru al echipajului piratilor, un spaniol numit Diaz, dar si sclavul Congo, au fost capturati de autoritatile vremii.

Amândoi au fost interogati dur, până au recunoscut ce se intamplase.

Negrul Congo a spus ca de fapt cea mai mare parte din pradă este îngropată în Aruba, la Cerrito Colorado, iar Mungoz le împartise piratilor doar firimituri din pradă.

Prada era imensă, iar preotul stiuse să isi joace cărtile.

Amiralul Padilla a trimis treizeci de oameni să căute comoara.

 Ei au descoperit velele navei, unelte, un lanț lung și o capelă subterană cu flori și artefacte religioase. Insa nu au găsit urisa comoara a piratului Mungoz.

Preotul Mungoz si desfrânata Rosita nu au fost gasiti niciodată. Si pâna acum nu a fost încă descoperită nici prada ingropată, care face incă parte din visele căutătorilor de comori din lumea intregă ...

25 de tone de aur si 150 de tone de argint, comoara regelui vizigot Alaric din Dobrogea

Alaric (370-410) a fost rege al vizigoților in anii 390-410.

Alaric (Alarich sau Ulrich, în latină Alaricus) s-a născut în jurul anului în anul 370 în Dobrogea de astăzi, în preajma Deltei Dunării, fie în insula Peuce (un grind din deltă), fie mai probabil în castrul de la Platei Pegiae, vizigoții fiind atunci foederati ai romanilor (castrul se găsește pe teritorul actualei comune Dunavățu de Jos).

Prima apariție a lui Alaric pe scena politică a fost ca liderul unei trupe mixte de goți și popoare aliate care au invadat Tracia în 391, când au fost opriți de generalul roman jumătate vandal, Stilicho.

Aderând mai târziu în armata romană, și-a început cariera sub comanda gotului Gainas. În 394 Alaric a condus o forță gotă de 20.000 care l-a ajutat pe împăratul roman de răsărit, Teodosiu I, să-l învingă pe Arbogast, uzurpatorul franc, în bătălia de la Frigidus.

În ciuda sacrificiului a aproximativ 10.000 de goți, Alaric a fost nemulțumit de recunoștința împăratului. Dezamăgit, a părăsit armata și a fost ales conducător al vizigoților în 395, mărșăluind spre Constantinopol până când a fost oprit de către forțele romane.

S-a mutat apoi spre sud în Grecia, unde a jefuit Pireul (portul Atenei) și a distrus Corintul, Megara, Argosul și Sparta. Ca răspuns al împăratul răsăritean Flavius Arcadius, Alaric a fost numit magister militum în Illyricum.

În 401 Alaric a invadat Italia, dar a fost învins de către Stilicho la Pollentia (Pollenza modernă) pe 6 aprilie 402.

O a doua invazie, de asemenea, s-a încheiat cu înfrângerea în bătălia de la Verona, deși Alaric a forțat Senatul roman să-i plătească o subvenție importantă. În timpul invaziei italiene a lui Radagaisus, Alaric a rămas inactiv în Iliria. În 408, împăratul occidental Flavius Honorius a ordonat executarea lui Stilicho și a familiei sale, pe fondul zvonurilor că generalul a făcut o înțelegere cu Alaric. Honorius, apoi, a incitat populația romană să masacreze mii de soții și copii ale goților care servesc în armata romană.

Deplasându-se rapid de-a lungul drumurilor romane, Alaric a jefuit orașele Aquileia și Cremona și a devastat terenurile de-a lungul Mării Adriatice. Liderul vizigot a asediat la Roma în 408, ca în cele din urmă, Senatul să-i acorde o subvenție substanțială. În plus, Alaric a forțat Senatul să elibereze toți cei 40.000 de sclavi goți din Roma.

Honorius, cu toate acestea, a refuzat să-l numească pe Alaric în calitate de comandant al Armatei romane occidentale, iar în 409 vizigoții au înconjurat din nou Roma. Alaric a ridicat asediul după proclamarea lui Attalus ca împărat al Vestului.

Attalus l-a numit magister utriusque militiae, dar a refuzat să-i permită să trimită o armată în Africa. Negocierile cu Honorius s-au deteriorat, iar Alaric l-a detronat pe Attalus în vara anului 410, și a asediat Roma pentru a treia oară. Aliații din capitală au deschis porțile pe 24 august, iar timp de trei zile trupele sale au devastat orașul. Deși vizigoții au jefuit Roma, au tratat locuitorii uman și au ars doar câteva clădiri.

Roma, după o perioadă lungă de glorie împotriva dușmanilor săi, era acum la mila cuceritorilor săi externi.

Toate aceste atacuri i-au adus o prada imensa in aur si argint.

Alaric a mărșăluit spre sud în Calabria. A dorit să invadeze Africa, care datorită cerealelor sale a devenit cheia Italiei. Dar o furtuna i-a făcut navele bucăți și mulți dintre soldații săi s-au înecat.

Alaric a murit la scurt timp după acea, în Cosenza, probabil de febra, la vârsta de circa patruzeci de ani (presupunând din nou, o naștere în jurul 370), iar trupul său si comorile au fost, conform legendei, îngropat sub albia râului Busento.

Prizonieri din Calabria au fost folositi pentru a devia temporar fluxul râului Busento, lângă Cosenza.

Busento este un râu din Calabria, Italia care izvorăște din muntele Cocuzzo, fiind un afluent al râului Crati.

Alaric a fost pus pe calul său, înconjurat de o comoara și îngropat pe fundul râului.

Râul a fost apoi restaurat la cursul său normal, iar prizonierii au fost eliminați.

Legenda spune că tezaurul a constat din 25 de tone de aur și 150 de tone de argint.

Deși este puțin probabil ca vizigoții sa fi lăsat ascunsă comoara atât de mult timp, este totusi posibilă si varianta a doua: comoara este incă ingropată acolo.

Mai multi cautatori de comori au fost cercetări și în anul 1965 a fost identificată o locație în care râul a fost deviat cu multe secole înainte.

Până la această dată nu există însă nici o dovadă istorică sau înregistrare oficială că aurul și argintul a fi fost recuperate.

UPDATE 18 ianuarie 2015: Italienii au inceput sa caute comoara lui Alaric, utilizand cele mai moderne tehnologii. Detali gasiti AICI.

Glume cu comori și detectoare de metale

Let's... fun !

Un român, un englez și un american căutau o comoară ascunsă în munții din România, într-o peșteră despre care se spunea că e blestemată. Schimbă informații și își dau seama după câteva zile cam unde ar putea fi ascunsă comoara. Se hotărăsc să meargă impreună la peșteră, dar să intre pe rând, să vadă care e mai bun la detecție.
Englezul, provenind dintr-o țară cu tradiție în detecția de metale, alege să intre primul în peșteră. La un moment dat detectorul sună puternic, englezul indepărtează o piatră și sub ea găseste un koson. Deodată, simte o mână rece pe gât și intreabă:
- Cine e in spatele meu ? Românule, tu ești. așa e ?
Nici un răspuns. Se intoarce și vede un spirit infricoștor. Englezul leșină.
Românul si americanul așteapta o oră, așa cum se înțeleseseră, și vâzând că englezul nu mai iese, americanul spune:
- Acum merg eu să caut comoara și să văd ce a făcut englezul. Noi avem tehnică de detecție mai bună decât voi românii.
Ajunge in peșteră și chiar mai aproape de intrare decât englezul, vede un inel străvechi străluncind. Se apleacă, îl ridică si o mână rece il atinge pe umăr.
- Românule, trebuia să aștepți o oră !, spune suparat americanul.
Nici un răspuns.
Se intoarce si vede acelasi spirit infricoșător.
- Nu mie frică mie de efectele voastre speciale, noi avem Hollywood in America. E comoara mea, eu am găsit-o !
- Eu sunt spiritul pazitor si își aduc moartea dacă iei comoara, aude americanul o voce in mintea sa. Ochii intunecați ai spiritului si atingerea rece il ingrozesc in final pe american, care leșină si el.
Asteapta și românul ce așteapta și intra si el in pesteră.
Caută ce caută si nu prea gaseste nimic. Detectorul să chinezesc tot se decalibra.
Plicitisit de atâta așteptare, spiritul se apropie de el si îi apare in față, in semiîntuneric. Românul se concentrează si nu prea isi da seama ce e acea siluetă ce se apropie de el.
- Cine esti ? intreabă românul.
- Sunt spiritul ce apăra comoara, nu te apropia de ea !
Românul il priveste si il mai intreaba odată:
- Cine esti, mă ?!
- Sunt un spirit al comorii blestemate ! raspunde penumbra mirată și deja nervoasă.
- Ptiu ce mi-ai speriat, răsuflă usurat românul. Credeam ca e Politia ! Facem jumi-juma ?

Evoluția căutătorului de comori

Despre piratul Barbă Neagră se spune că a prădat multe corăbii si a ascuns comori uriașe. Dar Barbă Neagră era și corect și punea intrebari incuietore tuturor capitanilor de pe vasele cucerite. Intr-o zi invinge o corabie franceza si il intreba pe capitan:
-Auzi capitane , daca-ti dau doua trabuce, tu cate vei fuma ?
-Unul, monsieur...., raspunse acesta inspaimantat.
-Maine vei fi decapitat, raspunse marele pirat.
A doua oara piratul intalni o nava britanica si povestea se repetă:
-Capitane daca iti dau 3 sticle de rom, tu cate ai vrea sa bei ?
-Doua, my lord... raspunse acesta inspaimantat.
-Vei fi si tu decapitat, nu ai dat un raspuns corect.
A treia oara intalneste o navă fara drapel si, dupa ce o cucereste, intreaba de capitan, fiindca nu l-a vazut participand la lupta. Un prizonier ii spune ca a lor capitan e drodjit in magazia corabiei. Ducandu-se acolo piratul ii spune:
-Mai capitane, sa stii ca ti-am cucerit corabia, ti-am luat comorile, oamenii tai sunt prizonieri acum ...
Dar capitanul:
-Hâc, mai sa stii ca-mi esti simpatic !
-Uite capitane am aici două trabuce, daca ti le dau, tu cate fumezi ? il intrebă piratul.
-Hâc, trei, ca am si eu unul...
-Bravo capitane ! Dar da-ti dau 2 sticle de rom, tu cate bei ?
-Trei, ca am si eu una la mine ! zice capitanul.
-Da, uite acum sa te vad, am aici 3 fete, cu cate ai fii in stare sa te iubesti ? Daca raspunzi si la intrebarea asta, iti las comorile si iti mai dau si din ale mele.
Capitanul cucerit zice tacticos:
-Patru.
-Cum capitane, ca sunt numai trei ?
-Pai nu ti-am spus ca-mi esti simpatic ?

Doi detectoristi între ei:
- Azi dimineaţă am dat cu banu' să văd dacă mă duc cu nevastă-mea la cumparaturi sau vin la detecție.
- Inseamna ca va fi o zi norocoasă pentru tine, văd că ţi-a ieşit să vii cu noi la detecție.
- Da, însă a trebuit să dau cu banul de 7 ori.

Se dusese vorba ca era un bâlbâit care avea mare noroc la găsit comori. Un grup de cautatori il angajeaza, il duce pe un iaht si îi spune sa strige, atunci când crede ca e o comoara in apă, doar atât: "Recuperati-o !"
PRIMA ZI: re re re re re re re re re recuperati-o !
Cautatorii sar in apa si intrdevar gasesc o comoara.
A DOUA ZI: re re re re re re re re recuperati-o !
Iar sar repede in apa cutatorii de comori si gasesc un tezaur si mai valoros. Increderea lor in norocul balbâitului era tot mai mare.
A TREIA ZI: re re re re, atunci sar toti in apa, inclusiv capitanul, dar balbaitul continua: re re re rechinii băă !

- Gata, zise unul dintre cautatori, azi am venit degeaba. Nu mai este nimic de făcut, să luăm detectoarele şi să plecăm acasă!
- Ba mai avem ceva de făcut.
- Ce?
- Să ne punem de acord cu ce povestim la neveste acasă.


Ce-ai gasit ieri cu detectorul, barbate ?
- Am gasit 6 monede romane, dragă!
- 6 monede? Înseamnă că te-au păcălit cei de la anticariat. Pe bonul fiscal sunt trecute 8 monede...


- Nu vă supăraţi că vă întreb, zice un curios către un cautator de comori, câte monede antice ați găsit până acum, in carierea dvs. ?
- Păi, răspunde detectoristul după un moment de meditaţie, dacă bipăitul asta la detector e de la o monedă antică si o găsesc, si mai găsesc incă două, înseamnă că am găsit până acum 3 monede antice !


Un tip statea in spatele unui cautator de comori si îi tot dădea sfaturi. La un moment dat, cautatorul de comori nu mai suportă:
- Ia asculta, domnule! Cine caută comori aici, eu sau dumneata?
- Nici eu, nici dumneata.


Doi impatimiti de detectie metale au plecat la căutari cu echipament performant, pe care platiseră 2000 de euro.
In prima zi, ghinion. A doua zi, la fel.
Abia in ultima zi unul dintre ei reuseste sa gasească o singură monedă veche de doar 50 de ani.
In drum spre casa, abatut, unul el spune:
- Iti dai seama ca am gasit o monenda care ne-a costat 2000 de euro ?
- Dumnezeule, zice celalalt, bine ca nu am gasit mai multe!