De data aceasta, comorile se vor intoarce totusi inapoi in Dacia contemporana, Romania, dupa o mica escapada culturala. Desi o comoară nepreţuită a luat drumul Romei, valori inestimabile ale culturii şi istoriei României vor face mandrie ţării noastre, în unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii. O expoziţie cu mult aur, aşa cum nu au mai văzut locuitorii Romei de pe vremea lui Decebal. „Aurul antic al României-înainte şi după Traian” este expoziţia care se va deschide pe 16 decembrie la Muzeul Forurilor Imperiale, una dintre instituţiile muzeale de referinţă din Italia. Este cea mai importantă expoziţie cu tematică arheologică organizată de statul român în ultimele două decenii în străinătate. Expoziţia va fi deschisă până în luna aprilie 2011. Expoziţia reuneşte 140 de piese semnificative din patrimoniul cultural naţional, cu valoare materială şi istorică excepţională, clasate în categoria „Tezaur” din colecţiile a opt muzee româneşti.
Rezultat al unui laborios şi ambiţios proiect, început încă din primăvara anului 2009, expoziţia „Gli ori antichi della Romania – Prima e dopo Traiano” este rezultatul unei colaborări între Muzeul Naţional de Istorie a României şi Superintendenţa pentru Bunuri Culturale a Capitalei Roma, Muzeul Forurilor Imperiale şi Zètema progetto Cultura.
Destinaţia acestei expoziţii nu este întâmplător Roma, date fiind valenţele culturale şi turistice deosebite ale oraşului, dar şi numeroasele comunităţi de români ce trăiesc în această ţară, dorindu-se astfel deopotrivă promovarea valorilor de patrimoniu ale României în Italia, dar şi întărirea legăturilor de suflet între diaspora românească şi ţara de origine, spun organizatorii.
În acelaşi timp, expoziţia constituie o premieră absolută în străinătate, prin inedita asociere a unor bunuri arheologice de metal preţios din cadrul unora dintre cele mai importante tezaure descoperite până în prezent pe teritoriul actual al României, precum Tezaurul de la Perşinari, Tezaurul de la Bia, Tezaurul de la Rădeni, Tezaurul de la Stânceşti, Tezaurul de la Cucuteni, Tezaurul de la Buneşti-Avereşti, Tezaurul de la Coada Malului, Tezaurul de la Sarmizegetusa Regia şi Tezaurul de la Pietroasa.
Muzeul Naţional de Istorie a României este coordonatorul echipei care a contribuit la realizarea acestei expoziţii, reunind specialişti din partea următoarelor muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Deva), Muzeul de Istorie (Turda), Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Piatra-Neamţ), Muzeul Naţional al Unirii (Alba Iulia), Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman (Alexandria). Curatorul general al expoziţiei din partea României este dr Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României şi preşedinte al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
Expoziţia este structurată într-o succesiune de teme generale vizând începuturile prelucrării metalelor preţioase şi a metalurgiei în spaţiul carpato-danubiano-pontic, arta orfevrăriei traco-getice şi apogeul său în perioada dacică clasică, arta metalelor preţioase în perioada Daciei Romane şi a epocii migraţiilor.
Cele 140 de piese remarcabile din metal preţios înfăţişează o istorie pe scurt a civilizaţiilor protoistorice, clasice şi antice târzii ce au existat în urmă cu multe veacuri pe teritoriul actual al României. Privite individual sau în ansamblu, toate aceste artefacte stau mărturie asupra istoriei civilizaţiilor din mileniile I î.Hr.-I d.Hr., respectiv din perioada epocii bronzului şi până în vremea Imperiul Roman Târziu şi a migraţiilor din zorii Evului Mediu în această parte a Europei, a unor inedite sinteze multiculturale cu influenţe originare din lumea balcano-mediteraneană şi nu numai.
Unele piese sunt expuse pentru prima dată în afara României, precum patru dintre celebrele brăţări dacice de aur – care călătoresc acum ca exponate oficiale din patrimoniul cultural naţional, după anevoioasa lor recuperare de pe piaţa ilicită de antichităţi prin strădania şi perseverenţa autorităţilor române –, o serie de piese de podoabă din perioada migraţiilor descoperite cu prilejul unor cercetări arheologice preventive recente la Cluj-Napoca sau o parte din monedele de tip koson, ce fac parte din cel mai mare tezaur de monede de aur cunoscut până în prezent pe teritoriul României.
Cele 12 brăţări dacice polispiralice de aur găsite între anii 1996-2001 în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi introduse în traficul de antichităţi la nivel internaţional reprezintă, după tezaurul de la Pietroasa, cea mai importantă descoperire de natură arheologică din ultimul secol din România, prin valoarea intrinsecă a obiectelor (11,7 kg aur nativ) şi semnificaţia lor cultural-artistică.
Mai amintim o serie de obiecte de excepţie precum: spada din Tezaurul de la Perşinari, coiful getic de la Peretu, rhython-ul de la Poroina, coiful getic de la Coţofeneşti, patru dintre brăţările dacice polispiralice de aur, monede de tip koson, plăcuţele votive de la Germisara, aplicele în formă de acvilă din Tezaurul de la Apahida II, piese din inventarul mormântului princiar de la Potaissa, mormântului princiar de la Cluj-Napoca/Floreşti – patera şi fibulele pereche din Tezaurul de la Pietroasa.
O alta comoara cunoscuta in randul specialistilor si nu numai, este cea descoperita la Hinova, in judetul Mehedinti. Despre tezaurul arheologic descoperit în anul 1980 în localitatea Hinova se spune ca a fost format din peste 9.639 piese!
Spre deosebire de majoritatea tezaurelor, descoperite întâmplator, acesta a fost recuperat în totalitate prin cercetări arheologice, sub directa supraveghere a specialiștilor.
Tot tezaurul cântărește cinci kilograme și este cel mai mare tezaur dinaintea erei noastre, descoperit în România.
Se crede că tezaurul datează de la sfârșitul mileniului al II-lea înaintea erei noastre. Tezaurul a fost descoperit în urma unor săpături arheologice sistematice efectuate în zona castrului roman de la Hinova.
Tezaurul a fost descoperit în ziua de 30 iulie 1980 în Hinova, Mehedinți, de către o echipă de cercetători arheologi în urma unor săpături arheologice sistematice efectuate în zona castrului roman de la Hinova.
La săpături au participat localnici din comuna Hinova. O locuitoare din Hinova povestea ca nu va uita nicicând ziua când a pus mâna pe vasele cu pamant si aur scoase din pamânt. Era eleva atunci, platita sa-si petreaca vacanta de vara spalând pietrele gasite de specialisti.
„Se gaseau tot felul de cioburi, de bucati de obiecte. Noi, elevii, le curatam si arheologii le lipeau, dând la iveala tot felul de oale vechi sau unelte. Într-una din zile, cineva a strigat ca a gasit ceva. Ne-am strâns cu totii lânga zidul unde, într-o groapa, se vedea o oala de pamânt. A încercat sa o scoata cu grija, dar pamântul din care erau facute a plesnit si tot ce era în ele s-a împrastiat pe jos. Noi nu ne-am dat seama pe loc ce se afla acolo, pentru ca bratarile si restul bijuterior erau acoperite de murdarie. Dar directorul de la Muzeul Portile de Fier a priceput imediat: era aur“, povestea localnica, in timp ce isi amintea întâmplarea care a facut-o sa nu mai închida un ochi nopti la rând.
Comoara descoperita continea :
Diademă de aur,
14 brățări diferite ca model și greutate,
92 pandantive,
762 mărgele,
8.765 paiete,
4 inele și multe alte obiecte, toate din aur.
Fiindca suntem la inceput de iarna, sa ne incalzim putin cu ... incalzirea globala si efectele acesteia asupra comorilor arheologice. Aceasta incalzire planetara poate cauza descompunerea mumiilor în Siberia, acoperirea cu nisip a piramidelor din Sudan şi implozia din templele maya, însă poate şi scoate la iveală noi comori arheologice, precum Ötzi, războinicul de 5.300 de ani, descoperit într-un gheţar alpin în 1991.
Arheologul Henri-Paul Francfort, care conduce misiunea arheologică franceză în Asia Centrală, vorbeşte despre consecinţele dezgheţului, extinderii deşertului, creşterii apelor şi intensificării precipitaţiilor şi uraganelor. Astfel, dezgheţul ameninţă să şteargă urmele excepţionale lăsate de triburile nomade de sciţi, pentru că permafrostul, un pământ îngheţat în permanenţă, care le-a conservat până în prezent, se topeşte. Trupurile mumificate, înhumate alături de cai sacrificaţi, obiecte din lemn, blănuri, riscă să se descompună, explică Francfort.
"Ne uitam, alături de colegii ruşi, la partea de sol care se topeşte în fiecare sezon şi care este din ce în ce mai adâncă. Dacă nu anticipăm, foarte curând va fi prea târziu", avertizează arheologul francez, confirmând totodată că o parte importantă din domeniul arctic s-a topit în 2010.
Reconstituirea razboinicului Otzi
Pe de altă parte, în 1991, în Tirolul italian, "cu siguranţă că topirea unui gheţar aflat la altitudine a permis scoaterea la lumină a lui Ötzi, războinic din epoca de piatră", adaugă Francfort. Topirea gheţarilor, în special în Norvegia, scoate la iveală cu regularitate noi vestigii.
Locul unde a fost gasit razboinicul Otzi,
cel supranumit Omul Gheturilor
Un alt motiv de îngrijorare este creşterea nivelului mării care ameninţă zonele de coastă. Oamenii de ştiinţă estimează că nivelul apei va creşte cu apeoximativ un metru până în 2100.
"Creşterea nivelului apelor în anumite insule ale Pacificului va duce în mod sigur la distrugerea tuturor siturilor de pe coastă. În Tanzania, prin eroziunea coastei, a fost distrus deja un perete al fortului Kilwa, construit de portughezi în 1505", a mai spus Francfort. De asemenea, în Bangladesh, oraşul Panam-Sonargaon, centru al regatului Bengalului din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea, inclus în patrimoniul UNESCO, este inundat cu regularitate.
Înmulţirea fenomenelor climatice extreme, în special a ciclonilor cu cantităţi extraordinare de apă, îi preocupă şi pe arheologi, subliniază Dominique Michelet, specialist francez în arheologia din America.
El dă ca exemplu cel mai mare oraş precolumbian din America - Chan Chan, din Peru, capitala fostului regat chimú - afectat de inundaţiile provocate de El Niño, dar şi templul maya din Tabasqueño, Mexic, distrus de ciclonii Opalo şi Roxana, în 1995, şi apoi restaurat.
"În sultanatul Oman, ciclonii Gonu, în 2007 şi Phet, vara trecută, au acoperit complet cu nisip situri datând din mileniile al 5-lea şi al 6-lea înaintea erei noastre", spune şi Vincent Charpentier, de la Institutul francez de cercetări arheologice preventive.
Piramidele din Meroe, Sudan
Nisipul este unul din cei mai mari duşmani ai vestigiilor, în special în deşert. Şi în Sudan, dunele care înconjoară oraşul Meroe, capitala regatului Nubia din secolul al III-lea înaintea erei noastre şi până în secolul al IV-lea era noastră, "atacă" piramidele unde sunt îngropaţi foştii suverani.
Potrivit lui Dominique Michelet, este indispensabil să fie tras un semnal de alarmă, pe lângă inventarierea siturilor în pericol făcută de UNESCO.
Mos Nicolae a lasat o comoara nedescoperita. Poate va intrebati de unde a avut Mos Nicolae atat de multi bani incat sa faca cadouri tuturor copiilor cuminti ?
Sfantul Nicolae s-a nascut candva la inceputul mileniului in sudul Turciei de astazi, intr-o familie de crestini bogati, insa parintii sai au murit intr-o epidemie cand el era inca un copil. Nicolae si-a dedicat de atunci intreaga avutie ajutorarii oamenilor saraci, bolnavi si suferinzi, devenind cunoscut in toata lumea ca un adevarat alint pentru sufletele celor in nevoie si ca un protector al copiilor. In perioada Imperiului Roman, crestinii erau persecutati, asa ca Sfantul Nicolae a fost intemnitat din cauza credintei lui, murind pe 6 decembrie 343. Ziua mortii lui a devenit ziua Sfantului Nicolae, moment in care sunt sarbatorite atat faptele lui de sfant, cat si povestile ce au dus la nasterea legendei lui Mos Nicolae.
O alta legenda spune ca la moartea parintilor sai, Nicolae a devenit preot si s-a lepadat de toata averea sa, pe care a daruit-o saracilor si a plecat in pelerinaj in Palestina si Egipt. La intoarcerea acasa, poporul l-a intampinat si l-a ales Arhiepiscop de Myra.
Sfantul Nicolae este unul din cei mai populari sfinti ai crestinatatii. Datorita numeroaselor minuni pe care le-a savarsit el este supranumit si “Facatorul de Minuni”.
Dar sa revenim la comoara lui Mos Nicolae. Legenda lui Mos Nicolae reprezinta una dintre cele mai populare si mai frumoase sarbatori de iarna, insa el a existat in realitate, fiind cunoscut in lumea crestina ca Sfantul Nicolae. Legende sunt multe, sa amintim doar cateva.
Una dintre aceste povesti este despre un om sarac care avea trei fiice. In acele timpuri, pentru ca o fata sa fie luata in casatorie, avea nevoie de o zestre considerabila daruita de tatal sau, iar cu cat zestrea era mai mare, cu atat cresteau sansele ca fata sa-si gaseasca un sot mai bun. Fiicele acestui nevoias, neavand nicio zestre, erau astfel sortite sa fie vandute ca sclave. In mod misterios, omul a gasit in casa trei pungi cu galbeni, ce contineau cate o zestre considerabila pentru fiecare fata astfel incat sa-si poata gasi un sot cumsecade. Se spune ca saculetii cu galbeni au aparut de nicaieri in sosetele si cizmulitele lasate in fata focului la uscat.De atunci, s-a pastrat obiceiul de a atarna ciorapei sau de a lasa o pereche de ghetute in fata usii, in asteptarea cadoului de la Mos Nicolae. Intr-o alta varianta a povestii, galbenii din saculet sunt inlocuiti cu trei bile de aur, de aici mostenindu-se traditia de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.
O alta poveste traditionala de Mos Nicolae relateaza intamplarile a trei invatacei ce calatoresc catre Atena, unde se afla scoala. Intr-o noapte, poposesc la hanul unui om foarte rau, care ii jefuieste si apoi ii omoara, ascunzand apoi ramasitele lor trupesti. Se spune ca Sf. Nicolae calatorea pe acelasi drum si intr-o noapte a hotarat sa traga la acelasi han. In acea noapte, Sf. Nicolae a avut un vis in care ii apareau faptele oribile ale hangiului si, la trezire, l-a fortat pe acesta sa-si recunoasca crimele. Dupa ce s-a rugat vreme indelungata, Sf. Nicolae a reusit sa-i readuca la viata pe cei trei invatacei.
In Franta, aceasta legenda este spusa in alta varianta, in loc de invatacei vorbindu-se de trei copii ce se jucau si au fost rapiti de un macelar fara suflet, fiind readusi in sanul familiilor lor tot de Sf. Nicolae. Asadar, Sf. Nicolae este considerat a fi patronul si protectorul copiilor, fiind celebrat in timpul acestei sarbatori de iarna.
O alta istorioara spune ca Dumnezeu i-a chemat la el pe Sfintul ierarh Nicolae si pe Sfintul Casian Roman. Cei doi sfinti s-au imbracat in vesminte stralucitoare si au pornit la intilnirea cu Domnul. Pe drum, cei doi au zarit un carutas a carui caruta se infundase in noroi. La vederea omului aflat in necaz, Sfintul Casian, in loc sa dea o mina de ajutor, a plecat pentru a nu intirzia la intilnirea cu Dumnezeu. In schimb, Sfintul Nicolae l-a ajutat pe taran, si-a murdarit hainele si nu a ajuns la timp. Ajuns primul, Sfintul Casian a fost intimpinat de Dumnezeu cu o politete rece. Atotputernicul i-a zis: „Esti punctual, impecabil in tinuta, dar iti lipseste ceea ce lui Nicolae ii prisoseste: dragostea fata de aproape“.
Exista multe alte povesti in care Sf. Nicolae este infatisat si ca protector al marinarilor, intrucat a salvat prin puterea rugaciunii corabia pe care se afla in timpul unui pelerinaj catre Ierusalim. De asemenea, se spune ca el a salvat multe popoare de la foamete, salvand vietile celor acuzati pe nedrept si multe altele. El a facut multe fapte bune in secret, fara a astepta niciun fel de recompensa din partea celor pe care i-a ajutat. In Romania, Sf. Nicolae este considerat a fi un facator de miracole, iar in alte tari este privit ca fiind protectorul a diferite categorii de oameni, de la copii si studenti pana la marinari, calatori si persoane condamnate pe nedrept.
Dar sa revenim la comoara lui Mos Nicolae. Mos Nicolae a lasat o comoara inca nedescoperita pentru multi dintre noi. Stiu, ma repet, dar sunt convins ca deja banuiti la ce comoara fac referire. Desi a avut o mare avere in aur si alte bogatii, Mos Nicolae ne-a lasat o comoara mult mai de pret, o comoara spirituala, aceea a bucuriei de a darui, de a face mai fericiti pe cei mai putini norocosi in detinerea de lucruri materiale efemere. Daca Mos Nicolae ar fi pastrat toata averea sa pentru el, am mai fi stiut noi astazi ceva despre acest supraexemplu omenesc? Nu, s-ar fi pierdut in uitare, iar banii s-ar fi imprastiat in vant fara folos. Desi sunt convins ca nu egoismul intrarii in amintirea umanitatii a fost scopul celui pe care il numim de secole Mos Nicolae, puterea oferita de exemplul sau si-a atins menirea. Ne-a facut mai buni, mai darnici, macar pentru o zi, ori pentru o seara minunata, in care impartasim bucuria de a darui celor dragi cadouri si mai ales, clipe minunate. O seara care, in sufletul nostru, ne anunta ca se apropie Sarbatoarea Nasterii Domnului. Si sunt convins ca daca am darui ceva folositor, din tot sufletul, si unei familii in lipsuri materiale, din multul sau putinul pe care il avem, pacatele pe care le-am savarsit prin greselile noastre de peste an ar fi in mare parte iertate. Fiindca toti gresim, chiar daca nu recunoastem, din cauza suntem pana la urma simpli oameni, indiferent ca ne declaram credinciosi sau atei.
Mos Nicolae a fost si va ramane una dintre cele mai frumoase sarbatori ale copilariei, legenda lui tragandu-si radacinile din numeroase povesti despre faptele bune ale acestuia. Se spune ca tinerii si copiii sunt protejati in mod special de Sf. Nicolae, asa ca, pe langa dimensiunea spirituala a acestei sarbatori de iarna, poti retrai anumite clipe placute din inocenta copilarie.
Acum, ca am aflat ce a insemnat comoara Sfantului Nicolae, desi sunt convins ca multi stiam deja, dar poate am uitat, nu pot decat sa va urez un Sfantul Nicolae Fericit, plin de iubire si cadouri minunate!
Later edit: In final, un material video recomandat de un cititor, citez, "o povestire religioasa despre adunatorii de comori si bunul obicei de a face daruri."
Mereu oamenii au fost fascinanti de comori si de legendele acestora. Unul dintre mituri ar fi ca aurul " joaca ", adica ar fi prezenta o emisie luminoasa albastra sau albastru-violeta, la suprafata pamantului, in locul unde sunt ingropate comorile.
Exista multe relatari in acest sens, in povestile si relatarile diversilor locuitori de la sate si nu numai. Daca relatarile sunt adevarate, care ar fi posibila explicatie stiintfica a acestor lumini?
In sprijinul acestor legende sta cea mai noua descoperire a cercetatorilor taiwanezi. Acestia au dovedit de curand ca particulele de aur, in anumite conditii, pot sa lumineze. Si au gasit si o utilizare a acestui fenomen, in iluminatul public.
Mai exact, plasand nanoparticule de aur pe frunzele copacilor, plantele emit o aura albastruie sau violet, luminoasa.
Descoperirea a avut loc accidental, dupa ce oamenii de stiinta au cautat o metoda de a crea o tehnologie de iluminat asemanatoare celei LED, insa fara a folosi substante chimice toxice si scumpe precum praful de fosfor.
Cercetatorii au implantat nanoparticule de aur in frunzele unei plante. Sub efectul luminii ultraviolete solare, nanoparticulele de aur au produs campuri electromagnetice, care au creat lumina fluorescenta albastru-violet, tehnica ce a fost botezata „bio-LED”.
Pe viitor, noua tehnologie ar putea fi folosita pentru a face copacii de pe marginea drumurilor luminosi pe timp de noapte si ar putea duce la economisirea energiei si la absorbtia de dioxid de carbon, din moment ce luminiscenta generata face ca cloroplastul sa genereze fotosinteza.
Nanoparticulele de aur, pentru a produce noaptea lumina fluorescenta, au nevoie insa de lumina solara de pe zi. Astfel, copacii presarati sau incarcati cu nanoparticulele de aur, descarca lumina noaptea, ca un aura fluorescenta puternica.
Daca acest fenomen se intampla acolo unde exista nanoparticule de aur in cantitati infime, de ce nu ar aparea acelasi fenomen luminos si in cazul comorilor, in anumite conditii, mai ales unde vorbim de cantitati mari de aur ?
Dar poate va puneti intrebarea: cum ajunge lumina la comoara? Probabil ca raspunsul e chiar indiciul locului unde sa cautati comoara: cautati in zona unde se spune ca a jucat aurul, o crapatura in pamant, pe unde , in anumite conditii ( ploaie sau umiditate de exemplu , pe peretii interiori ai crapaturii, in adancime), lumina ajunge, reflectandu-se, pana la microparticulele de aur emanate de comoara. Noaptea, aceste nanoparticule emana lumina fluorescenta si apare "jocul comorilor"" sau legenda ca "aurul joaca".
Oricum, descoperirea taiwanezilor , care arata ca nanoparticulele de aur pot crea lumina, ramane doar o posibila explicatie a acestui fenomen atat de des povestit in legendele despre comori.
In 1993, Romania demara o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacice de la Gradistea. Un studiu multidisciplinar efectuat la fata locului a pus in evidenta faptul ca sub ceea ce este acum decopertat exista un urias ansamblu arhitectonic, un ansamblu militaro - civil compact, cu mai multe nuclee, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati.
Acest oras ingropat este predacic si e foarte bogat in aur. Specialistii romani au intocmit niste planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strans intr-un dosar trimis Ministerului Culturii si Cultelor. O copie a planurilor a ajuns insa si la cautatorii de comori. Cautatorii stiu acum cu exactitate unde sa caute, problema este ca e ilegal, unele locuri fiind zone declarate site arheologic.
Conform unor informatii neoficiale, subsolul din zona Gradistei a fost sondat din satelit de catre rusi pe la inceputul anilor ‘90. Rusii vorbeau despre situri antice, dar si preistorice necunoscute inca in zona Gradistei. Coroborand aceste date cu informatiile unor scriitori antici, care spuneau ca dacii au taiat si au zidit muntii, Guvernul Romaniei a cerut aflarea adevarului. Astfel, intre anii 1993 si 1999, in perimetrul fortificatiilor dacice de la Gradistea s-au desfasurat cercetari pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologica. Cercetarile au fost demarate de Ministerul Lucrarilor Publice, Ministerul Culturii si Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizica a complexului de fortificatii prin alte metode decat sapaturile arheologice, si chiar elaborarea unei strategii de punere in valoare a constructiilor preistorice de la Gradistea.
Abia in urma acestui studiu, care sa detalieze ce si unde trebuie sapat, urma sa aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor si transformarea zonei intr-o rezervatie arheologica nationala, punct turistic de importanta deosebita, cu protectie armata din partea jandarmeriei, care urma sa opreasca ofensiva jefuitorilor de comori. Rezultatele, care nu au fost date oficial publicitatii, sunt uluitoare. Fortificatiile nu reprezinta doar cetati disparate asezate pe culmile muntilor, ci un ansamblu compact, o asezare militaro-civila montana, cu mai multe nuclee, intinsa pe o suprafata de 200 de kilometri patrati. Majoritatea vestigiilor sunt inca acoperite de pamant.
Din comisia formata au facut parte specialisti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialisti in probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecti si specialisti in geodezie. Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificatiile sunt deosebit de complexe si sunt suprapuse, in multe locuri, pe asezari mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului in care s-a lucrat, dam exemplul grupului format dintr-un geodez si un specialist in magnetometrie. Geodezul cauta zonele de relief care pareau transformate pentru utilitati militare. Al doilea instala magnetometrele si trasa profilul subsolului in zona indicata.
Magnetometrul este un aparat care poate radiografia si pune in evidenta elementele din subsol, la adancimea dorita de operator. In acest caz sondajul a mers pana la o adancime de opt metri. Asa au fost descoperite constructiile scufundate in pamant, dar si incintele subterane care i-au uluit pe cercetatori. Conform datelor din studiu, mega-asezarea regilor daci este situata pe masivul Sureanu, munte care coboara catre est, nord si vest in Podisul Transilvaniei, intre raurile Sebes si Strei. „La inceput ne-am intrebat cum a fost posibil ca timp de cinci ani dacii sa poata tine piept asaltului unei armate uriase, bine inzestrate, cum era cea a romanilor. Mai ales ca era condusa de unul dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut Roma vreodata. Raspunsul l-am gasit la fata locului: folosirea eficienta a terenului printr-un complex militaro-civil. Dacii au construit, in primul rand, la poalele muntelui, in nord si vest, un zid de aparare foarte lung, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil in acea directie. Ceva in genul zidului lui Hadrian din Scotia, lung de 170 de km. In interior, fiecare inaltime a fost terasata de jos in sus. Fiecare terasa, cu latimi diferite, era aparata de ziduri. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetati fortificate, de diferite dimensiuni. S-a mers pana acolo incat fiecare cvartal al unei aglomeratii urbane mai mari era la randul lui aparat de un zid propriu. In studiu, eu numesc «modul» fiecare aglomerare urbana. Modulul poate fi inteles si ca un cartier mai mare, intins pe cateva hectare, al imensei fortificatii. In acest fel, un modul era aparat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distantele de la o aglomerare urbana la alta sunt mici, in general de cateva zeci de metri. Distantele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depasesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuintele si sanctuarele ei, asa cum apar si la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscuta pana acum. Intre aceste nuclee exista insa numeroase terase amenajate cu urme de locuire stravechi, mai vechi decat perioada dacica clasica. De asemenea, asezari civile se gasesc peste tot pe vaile apelor dintre munti. Totul pe o suprafata de aproximativ 200 de kilometri patrati. Intreaga zona este acoperita de un paienjenis de drumuri antice construite foarte interesant. Intr-o zi am stat mai bine de o jumatate de ora in ploaie pe un asemenea drum sa vad ce se intampla. Apa curgea la dreapta si la stanga, dar nu si pe drum, atat de bine este facut sistemul de drenaj de sub ele. Singura bresa a sistemului de fortificatii a fost neglijarea laturii sud-estice, considerandu-se ca panta abrupta a muntelui e un obstacol natural suficient. Aceasta neglijenta a fost fatala dacilor. Imparatul Traian a urcat cu trupele chiar pe acolo si a atacat apoi fortificatiile de sus in jos“, a spus cercetatorul.
Harta 1 - Click pentru marire
Harta 2 - Click pentru marire
Harta 3 - Click pentru marire
Cea mai importanta descoperire din Muntii Orastiei o reprezinta incintele subterane. In zona numita Vartoape, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati exista 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de pana la 70 de metri. Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunica intre ele precum camerele unei locuinte. Este vorba de incinte naturale modificate de mana omului. Multe dintre ele comunica cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere, unele partial prabusite. Unul merge chiar catre sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate cateva incinte subterane. In urma masuratorilor a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructi cu o vechime mult mai mare decat cele de la Sarmisegetuza. Conform studiului itocmit, acest oras subteran si constructiile de la suprafata, mult mai numeroase decat cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificatiilor, cu alte cuvinte centrul mega-orasului regilor daci, sau al cui va fi fost mai inainte. Arheologii din zona au fost, si sunt, mai putin entuziasti in legatura cu aceasta descoperire si mai retinuti in declaratii.
„Pe Culmea Vartoapelor se afla o intinsa asezare dacica, iar culmea, stancoasa, calcaroasa, e impanzita de mici grote care uneori iau aspectul unor pesteri. Pe micile platouri de la gura catorva au fost descoperite fragmente ceramice dacice“, sustine un muzeograf din Deva. Acesta considera ca terasele si cetatile erau dens populate pe vremea dacilor. Mai mult, fiecare terasa locuita era aprovizionata cu apa, atat locuintele, cat ai atelierele de fierarie, prin conducte care captau izvoare de la distante apreciabile. Foarte interesant este faptul ca aceste conducte de apa subterane aveau, din loc in loc, chiar decantoare.
Ramane insa o intrebare extrem de importanta: cine le-a dat hotilor planurile secrete ale complexului si, implicit, planurile comorilor de la Sarmisegetuza? Din analiza ulterioara a datelor a rezultat ca cea ma mare parte a acestei asezari, uriasa pentru antichitate, a fost construita inainte de perioada dacica. Mai mult, comorile cautate in prezent au fost ingropate inainte de perioada clasica a civilizatiei dacice. Lucru deductibil prin logica comuna: daca romanii cuceritori au strans tot aurul gasit la fata locului, de ce se mai gasesc comori de ordinul zecilor de kilograme in aceasta zona?
PS: Informatiile din articol, precum si fotografiile hartilor au fost gasite publicate pe internet de catre urmatoarele surse, fiind preluate de acolo: Text: http://vlad-mihai.blogspot.com/2009/11/goana-dupa-aurul-sarmisegetuzei.html ; harti de la http://www.agentia.org/. Vizitati aceste site-uri pentu mai multe detalii.
Un copil de trei ani din Anglia, pe numele sau James Hyatt, in timp ce se juca cu detectorul de metale al bunicului său, a găsit pe câmp o comoară veche de 500 de ani, pe un teren din Hockley, Essex, acum o saptamana.
Obiectul, datând din secolul al XVI-lea, este un medalion de aur. Experţii afirmă că în Marea Britanie există doar patru exemplare din această bijuterie, care ar fi putut aparţine familiei regale. Tatăl lui James, un informatician de 34 de ani, a declarat cotidianului Sun: “A fost atât de emoţionat când şi-a dat seama că a descoperit o comoară adevărată!” James a spus că maşinăria face “bip bip” şi atunci am săpat în pământ. Era aur”, a mai spus tatăl.
Guvernul va expertiza medalionul, valoarea acestuia urmând să fie înmânată familiei Hyatt. Un medalion identic a fost cumpărat cu 2,9 milioane de euro de Muzeul din York.
Deci se poate spune ca acest copil de 3 ani a castigat in medie cate un milion de euro pentru fiecare an al vetii sale ! :)
Sau cum ar spune tatal sau : "In 15 ani de cautari nu am gasit nimic, dar un copil a gasit o comoara. Se pare ca aurul este destinat a fi gasit de sufletele pure, cum sunt copiii."
In continuare va prezentam un documentar interesant despre razboiul daco-roman, realizat de History Channel.
Acest documentar are titlul original "Rome : The Rise and Fall of An Empire - The Dacian Wars" si l-am gasit postat pe Youtube, din pacate cine l-a postat acolo nu l-a uploadat subtitrat in limba romana, ci cu comentariul original in limba engleza.
Vizionare placuta !
Later Edit: Din pacate documentarul a fost sters de pe Youtube de cel care l-a postat...
Coiful de aur, tablitele de la Sinaia si alte legende despre comori dacice vor fi sursa de inspiratie pentru un flim serial romanesc de aventuri, "Secretul Coifului de Aur ".
In sfarsit, un film artistic, chiar daca probabil mai mult pentru adolescenti, produs in Romania, despre febra cautarii de comori !
Sinopsis original
Vlad si fratele sau Andreiut sunt doi copii orfani care locuiesc la camin. Deoarece Andreiut este bolnav, Vlad se vede nevoit sa faca rost de bani pentru a avea grija de fratele mai mic. Impreuna cu prietenii lui, Tudor si David, Vlad “lucreaza” ca hot de buzunare pentru Catalin, patronul unui mic restaurant de cartier.
Intr-o zi, alaturi de colegele lor de scoala: Giulia si Teona, Vlad, Tudor si David sunt martorii unui eveniment neobisnuit. Ei asista la o urmarire spectaculoasa care se incheie cu o crima. Remus, seful rau-facatorilor, este in cautarea unui obiect pretios, jurnalul secret al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu.
Jurnalul ajunge pe mana copiilor, care reusesc sa scape de urmaritori si sa se refugieze in camin. Citind jurnalul, copiii isi dau seama ca acest manuscris ciudat, contine ghicitori si alegorii care ii pot conduce catre comoara pierduta a lui Decebal. Alaturi de alti doi copii de la camin, Maria si Filip dar si de verisoara Giuliei, Ilinca, eroii decid sa descifreze enigmele jurnalului si sa porneasca in aventura vietii lor ce-i poate conduce catre unul dintre cele mai ravnite tezaure ale Europei.
Ei apeleaza la sfaturile profesorului lor de istorie, Andrei – un Indiana Jones al zilelor noastre – care fascinat de civilizatia dacilor porneste cu copiii pe urmele stramosilor prin cele mai spectaculoase locuri ale Romaniei.
De-a lungul celor 12 episoade, ceea ce parea o aventura copilareasca devine o problema de importanta nationala si o goana dupa comoară extrem de periculoasa. Eventuala descoperire a comorii ar putea schimba radical perceptia asupra civilizatiei dacice si implicit cea a intregii Europe.
Copiii vor fi eroii unei calatorii intiatice de-a lungul careia vor descoperi valorile prieteniei, ale curajului, ale adevarului, ale sacrificiului, ale responsabilitatii si ale iubirii. Descifrand codul ascuns din jurnal si interpretand numeroase teorii provocatoare, copiii afla ca pe langa o comoara fizica exista una mult mai importanta si anume comoara spirituala a dacilor.
In casa lui batraneasca din satul Peretu, Alexandru Trana se aseaza tacticos pe coltul patului acoperit de un macat inflorat. E un batran maruntel, nu mai are aproape nici un dinte in gura si daca ii privesti ilica de lana si pantalonii vechi, de tergal, nici prin cap nu-ti trece ca ai in fata descoperitorul uneia dintre cele mai importante comori ale Romaniei: Tezaurul de la Peretu. "Pai, o s-o iau de la inceput, cum am descoperit eu coiful", spune Alexandru. Desi cunoaste povestea pe dinafara, toata familia se strange in jurul sau, pentru a asculta inca o data ceea ce eu aud pentru prim
a oara. "Vasazica, situatia se prezinta asa: era de dimineata si eu tocma aram terenul de la gradina Cap-ului. Trecusem o data peste el pan la capat cand, a doua oara, am luat in lama de la tractor ceva. Era o tabla si eu am impins-o incolo. "Ete, o tabla", zisei. Am luat-o si am aruncat-o alaturea, pe canal. Vazui eu ca nu era chiar o tabla, ca parea de arama, da zic, ce treaba am eu? Am aruncat-o. Da in canal, acolo, a gasit-o paznicu si a dus-o la cosaru lui, la cabina de paza. Dimineata, iar m-am dus la gradina, ca mai aveam de arat. Si paznicu vine la mine si zice: "Bai, Sandule, unde ai gasit tu tabla aia, ca aia nu e tabla obisnuita". "Da ce-i?", m-am mirat. "Nu stiu, da tabla nu-i. Hai sa mai vedem", zice. Si-am mers. Ne-am dus sa mai scarmam, ca eu stiam locu. Si asa ne-am dat seama ca acolo era ceva." Alexandru Trana face o pauza si se uita pe fereastra ca si cum ar vrea sa verifice daca mai este tractorul in curte. Tractorul a ramas pasiunea lui. Si in 71, cand a descoperit tezaurul, tot tractorist era. Avea 30 de ani pe atunci. Era prea tanar ca sa inteleaga ce comoara gasise, ce descoperise acolo, la Cap. In afara de tabla de arama, il impresionase un coif ce parea facut cu lucratura de aur, dar era "canit", murdar de tarana, dupa cum statuse ingropat. Abia a doua zi, cand in gradina Cap-ului s-a trezit cu militia, cu oameni de la primarie, de la partid si de la Muzeul din Alexandria, a inteles ce descoperise el in pamant: o comoara. Cei de la militie au venit si i-au scotocit toata casa, in pod, in beci, in curte, in ograda gainilor. Il banuiau ca dosise ceva. Dupa asta, acasa la el s-a instalat un domn de la Muzeul din Alexandria, arheologul Emil Moscalu. "Domnu Moscalu locuia aici, in camera asta. Platea chirie si aducea aici toate obiectele pe care le gasea acolo, pe camp, unde sapa cu oameni angajati din sat - 25 de lei pe zi. Coiful ala era cel mai frumos, da au gasit mai multe, niste paftale asa, de pus pe piept, niste roti de caruta. Erau toate aici, intinse pe hol. Au sapat atunci pana au ajuns la pamantul viu. Abia dupa aia au plecat."
Spre uimirea intregului sat, movila din curtea Cap-ului s-a dovedit a fi un mormant traco-getic, vechi de aproximativ 2500 de ani, apartinand unui reprezentant al aristocratiei locale. Mormantul a fost descoperit in locul numit de sateni "La Izvoare". Avea doua camere funerare: in prima camera se afla scheletul inconjurat de obiecte din ceramica, varfuri de sageti, cutite din fier, vase de bronz si obiecte de argint aurit, puse intr-un vas de bronz. In cea de a doua camera, arheologii au descoperit cu surprindere ca razboinicul nu fusese inmormantat singur: doi cai, doi caini, o vaca si un car cu patru roti de fier fusesera ingropate alaturi. In total, peste 50 de obiecte de argint placat cu aur, printre care si un coif de argint aurit, in greutate de aproximativ 750 de grame. Imediat, in sat au inceput sa circule povesti despre o comoara nemaivazuta. Oamenii spuneau ca razboinicul ce purta pe cap coif de aur iesise invingator intr-o lupta napraznica, in urma careia fusese ranit mortal. Unii ziceau ca murise in glorie, pe campul de lupta, altii ca fusese doar grav ranit la picior, murind mai tarziu. Oricare ar fi fost cauza, cavalerul cu coif de aur fusese inmormantat princiar, cu onoruri, ca un erou.
Coiful din tezaurul de la Peretu
Fratia coifurilor
Tin in mana fotografia coifului de aur de la Peretu, a carui istorie am venit sa o aflu in sat, de cum am auzit povestea descoperirii lui. Cum de nu se stie nimic despre el? De ce nu s-a scris niciodata in presa? Cum se explica anonimatul marilor descoperiri arheologice facute pe teritoriul Romaniei?
Coiful gasit in mormantul de la Peretu iti atrage atentia imediat. Impodobit cu reprezentari animaliere in relief, are pe frunte doi ochi hipnotici cu sprancene neobisnuite, sprancene mari si ingrosate, in asa fel incat privirea ochilor pare necrutatoare. Pe cele doua obrazare se afla insa niste motive ciudate, a caror semnificatie e greu de ghicit. In timp ce pe obrazul stang se afla un tap, pe cel drept o pasare tine un peste in cioc si un mic animal in gheare. Pe toata portiunea coifului ce protejeaza ceafa sunt trei cerbi. Ce reprezinta desenele astea? Sunt cu siguranta niste simboluri, dar ce semnifica? Mi-am pus intrebarile astea impreuna cu cel mai apropiat specialist pe care l-am gasit in Peretu: profesorul de istorie al satului, domnul Vanatoru Marin, cel ce a realizat si o foarte buna monografie a localitatii. In micul sau laborator de istorie, burdusit cu harti prafuite si atlase roase de vreme, pasionatul dascal imi vorbeste despre epoci trecute, civilizatii locale uluitoare, despre care nu se stie nimic. "Am auzit ca alte cateva coifuri asemanatoare cu cel de aici ar fi fost descoperite pe teritoriul Romaniei. Cei ce le purtau erau capetenii ale Fratiilor trace, viteji ce se legasera cu juramant sa apere aceste pamanturi. Se zice chiar ca a fost prima incercare de unire a triburilor tracice, desavarsita apoi de Burebista. "Fratia coifurilor". Cei alesi sa faca parte din Fratie purtau coifuri de aur sau de argint. Legenda spune ca pe vremea cand oamenii trageau cu sageti catre cer ca sa doboare balaurii stapani pe ploi si furtuni, pe teritoriul Romaniei de azi se dezvoltase o civilizatie infloritoare, a carei arta era comparabila doar cu cea a vechilor egipteni: civilizatia tracilor. Iar capeteniile lor s-au legat in Fratii..." "De unde stiti ca este doar o legenda", intreb. "Daca ea are un sambure de adevar? In cercurile stiintifice nu s-a gandit nimeni sa il dezlege?" D-l Vanatoru Marin nu-mi raspunde. Ce intreb nu exista in nici un manual de istorie.
Pestera lui Aladin
Aur. Cat vezi cu ochii, peretii tezaurului stralucesc misterios in culoarea aurului. Atatea comori la un loc nu am vazut niciodata. Sunt la Muzeul National de istorie din Bucuresti, in Sala Tezaurului. Un spatiu obscur, cu pereti de catifea violeta, pe care lumina cade in raze reflectate de obiecte de aur stralucitor. Ma apropii incet, sa nu sperii imaginea asta de vis: nu sunt simple bucati de aur, sunt coliere, bijuterii, bratari si podoabe lucrate cu o arta desavarsita, in urma cu mii de ani. Brose, cani, paftale, cupe, pumnale, obiecte ciudate, care nici nu stiu la ce foloseau, batute cu pietre scumpe, modelate sau impodobite cu animale fantastice. Iti taie rasuflarea prin frumusetea lor si te duc in timpuri mitice, cu sute de ani inaintea venirii lui Hristos. Si aici sunt expuse doar o parte din comorile Romaniei. Restul se afla in depozite secrete. Sunt obiecte unice in lume prin frumusetea si vechimea lor. Orice muzeu occidental ar face cu fiecare dintre aceste obiecte afise de zece metri, pentru a chema publicul sa vada asemenea minunatii. Ma intreb de ce eu trebuie sa le descopar intr-un soi de buncar subteran, in spatele gratiilor si usilor blindate? De ce nu am aflat pana acum despre minunatele comori descoperite in Romania? Nu le-am mai vazut niciodata nici la televizor, nici macar pe o pagina de ziar. Nu am auzit niciodata vorbindu-se despre ele. Oare sunt impinse dinadins in uitare, cine stie din ce motive obscure, sau la mijloc e doar delasare si indiferenta? Ma plimb hipnotizat de la o vitrina la alta. Nu stiu ce sa admir mai intai - mestesugul, stralucirea, detaliile de o formidabila expresivitate, sau personajele fantastice, cu cap de pasare, corp de peste si coada de sarpe? Safire, diamante, rubine incrustate in aur. Bijuterii din aur datate 1200 inainte de Hristos, deci facute in urma cu peste 3000 de ani! Deodata, ma trezesc in fata unor ochi de aur. Privirea este necrutatoare, sprancenele incruntate si supradimensionate. Crestetul acestui cap e acoperit de zeci de rozete ce stralucesc ca zeci de sori. Este un coif! Asemanarea cu coiful de la Peretu e izbitoare! Aceiasi ochi, aceeasi privire! Incep sa ma uit mai atent.
Personaje in relief impodobesc obrazarele si banda ce protejeaza gatul. Aceeasi deschidere in dreptul urechilor, aceleasi dimensiuni. Citesc placuta cu textul explicativ. Sunt in fata coifului descoperit la Cotofenesti - Prahova. Aur de 24 de karate. Aproape un kilogram. E clar ca nu te duci la razboi cu un astfel de coif. Asa cum nu te poti duce nici cu coiful de la Peretu, facut din argint aurit, un material prea moale ca sa protejeze de lovituri. Fac un pas in spate pentru a-mi largi perspectiva cand, brusc, vad cum din coiful pe care-l contemplu se desprinde ca o naluca un alt coif! Am senzatia ca intreaga sala a Tezaurului de la Muzeul National de Istorie se rostogoleste ca o nuca si eu sunt prins in ea. Ma salveaza gestul reflex de a privi in jur, in cautarea unui martor: in spatele meu este un coif de aur aproape identic! Naluca nu era decat reflectia lui in sticla vitrinei. Inca o data sunt surprins de asemanare: acest al treilea coif este tot din aur, are aceleasi deschizaturi in dreptul urechilor, aceeasi bumbi prinsi pe crestet, e decorat cu aceleasi animale fantastice. Este coiful descoperit la Cucuteni, langa Iasi. Partea din fata nu s-a mai pastrat, dar se pot ghici aceiasi ochi cu sprancene mult ingrosate. Am senzatia ca tin intre degete samburele de adevar al legendei. Da, Fratiile trace au existat!
Coiful de la Cucuteni-Baiceni (Iasi)
Cinci picaturi
Dupa o saptamana de cautari printre desene si descrieri de vase bitronconice, rythoni, cnemide si grifoni, samburele de adevar al legendei incepe sa dea roade. Mai exista inca doua coifuri asemanatoare: unul descoperit in satul Agighiol, in judetul Tulcea, si altul in zona Portile de Fier. In total, cinci coifuri care seamana ca cinci picaturi! Localizarea lor pe harta formeaza un semicerc ce incepe la Iasi, trece prin Tulcea, Prahova, Mehedinti si se opreste la Portile de Fier. Este acoperit, practic, tot arcul sud-estic al Romaniei actuale. O civilizatie uluitoare si atat de putin cunoscuta.
Coiful de la Portile de Fier (Mehedinti)
Cavalerii purtatori de coifuri de aur au trait si au locuit chiar aici, pe locurile unde noi astazi mergem in viteza cu masina sau trenul, unde construim blocuri si sosele, pe unde ne atintim privirea in gol, fara sa vedem nimic altceva decat camp, dealuri sau iarba. Apoi, cineva baga din intamplare plugul mai adanc in pamant si deodata ies la iveala comori, campurile se umplu de vechi sate tracice, dealurile de cetati si iarba e roasa de animale fantastice cu pene si solzi. Trei dintre cele cinci coifuri au fost descoperite intamplator de tarani: Iasi, Prahova si Teleorman. Despre cel de la Tulcea, descoperit in 1930, se stie ca era intr-un mormant asemanator celui din Teleorman, in care capetenia a avut alaturi nu doar caii si carul, dar si sotia.
Coiful de la Aghighiol (Tulcea)
Cel mai putin se stie despre descoperirea coifului de la Portile de Fier: a aparut pur si simplu, prin 1913. Coiful din argint aurit este aproape necunoscut in Romania, fotografia lui fiind publicata, pentru prima data, abia in 1963. In 1969, el va fi incadrat de marele istoric si arheolog Dumitru Berciu, in celebrul sau studiu despre arta traco-getica. Ce se stie cu siguranta este ca imediat ce a fost descoperit a fost scos din tara. Asa a ajuns in Colectia Trau din Viena, si de acolo in America. Acum se afla la Metropolitan Museum din New York...
Pe dealul din Cotofenesti
Microbuzul a plecat din Slanic-Prahova si ma leagana incetisor. Pentru un moment, aproape atipesc si, cu ochii pe jumatate inchisi, vad capetenii trace respirand aburul cailor sacrificati la lumina tortelor. Caii ingropati alaturi de stapani aveau rolul de a-i calauzi in lumea tenebrelor. Ce gri si ilizibile erau manualele de istorie si ce opulenta stralucitoare in Sala Tezaurului! Sunt sase kilometri din Slanic pana in Cotofenesti, satul unde s-a descoperit cel mai valoros dintre cele cinci coifuri. A fost gasit in 1929, probabil nimeni de-atunci nu mai traieste. Soferul claxoneaza fetele de pe marginea drumului. Ele rad, acoperindu-si zambetul cu mana. Si ei si eu suntem urmasii celor ce purtau coifurile de aur, legaturi invizibile ne leaga, punti aruncate in urma cu 2500 de ani.
Cotofenesti. Cobor. Pe geamul dispensarului il vad pe medic consultand un copil al carui par straluceste blond-auriu in soarele amiezii. Cotofenesti este un sat asezat pe coline domoale, nici munte, nici campie, dar cu avantajele ambelor: aerul e tare, de munte, dar mersul e usor, ca de campie. Incep sa intreb oamenii despre coif. Toata lumea stie cate ceva despre el, dar dintre cei ce l-au descoperit - Vasile Simion, Traian Simion si Ilie Varbioru - nu mai traieste nici unul, si nimeni nu stie acum sa arate locul exact unde au sapat. Cei trei erau copii cand l-au gasit. Erau dusi cu vacile. Se jucau de-a cautatorii de comori, cand au descoperit una adevarata.
Cu furca prinsa in brau, lelea Georgeta rasuceste intre degete caierul ce devine fir si odata cu el inainteaza povestea: "Tatal meu, Vasile Simion, a gasit coiful cu inca doi baieti, dar el si Ilie erau mai mici si nu au primit de la Traian decat cativa bumbi de aur, rupti din coif. Cand au venit de la muzeu, tata a predat bumbii. Traian luase coiful. Cineva a zis ca ii da un porc pe el, dar nu a vrut sa il dea la inceput, punea mancare la gaini in el. Si apoi, deodata, s-a imbogatit. Casa ii stralucea si avea doi boi in curte, o frumusete", spune Georgeta fara sa-si ia ochii de la fus.
Din om in om, am ajuns pana la urma la Jeana Varbioru, sotia lui Ilie, singura care ar mai putea arata locul exact unde a fost gasit coiful. Isi leaga o broboada neagra peste parul argintiu. Cateva fotografii pastrate intr-o punga de plastic ii aduc inaintea ochilor anii tineretii. Stam pe prispa inalta, incalzita de soare. Dincolo de gardul de sarma, gainile caraie scormonind, pe drum se aude trecand o caruta. "Ii asa, cum urci pe Calea Piscului. Budui ii spunem locului, e langa Varful Fundaturii. Sotu meu mi-a aratat locul, la radacina unui stejar. Ei sapau acolo, iaca asa, cum fac copiii, si cand colo au vazut ca ceva scapara in pamant. Stiu drumul pana acolo, desi nu am fost decat o data, dar imi amintesc ca urcai pe niste dale de piatra asa, bine rostuite, ca eu am zis ca sunt puse de om. Erau ca niste placi mari, de piatra, si urcai pe ele." Jeana nu mai poate merge acum pana acolo, are mai bine de 80 de ani si e bolnava de diabet. Cineva a venit la poarta lui Traian si i-a zis ca pentru coif ii inveleste casa cu "fier alb" si ii da si doi boi pe el. Asa s-a trezit Cotofenestiul intr-o zi ca, din coiful gasit, Traian a facut coif pentru casa si a dat aurul galben pe "fier alb", adica pe tabla. Avea cea mai stralucitoare casa din tot satul si, pe deasupra, si o pereche de boi. Mirarea oamenilor a ajuns pana la militie si asa s-a aflat cum de s-a pricopsit Traian peste noapte. Au venit de la Bucuresti, s-au facut cercetari. Cel ce cumparase coiful nu a vrut sa-l predea si pana la urma militia l-a gasit ascuns... in veceul din curte. "Au venit si la noi si au cautat in toata ograda, dar Ilie le-a dat bumbii de aur de la inceput. Ce stiam noi ce sunt? Vedeam ca sunt de aur, dar eram tarani fara carte, ce stiam noi sa facem cu ei? Sa ne ducem la targ sa-i vindem? Acolo erau tarani ca si noi. Ii tineam si noi asa, amintire", mai spune Jeana.
Coiful de aur de la Cotofenesti
Coiful a ajuns acolo unde l-am vazut si eu: la muzeu. De-atunci, nimeni nu a mai cercetat zona, desi oamenii spun ca ploaia si viiturile au scos la lumina ziduri si pietre "asezate frumos". Unul dintre tarani, cu palaria pe-o parte, imi spune ca "trei lazi de cioburi cu model pe ele" a avut si le-a dus, le-a aruncat pe prund. Apoi, doua dealuri mai departe, sunt ruinele unei cladiri ce seamana a biserica si de care nimeni nu stie nimic. Vin oameni care sapa, dar cine sa ii intrebe daca sunt de la muzeu sau nu? Si pana la urma, aici nici nu trebuie sa sapi: ploaia si viiturile iti scot in cale "vechituri" si "ramasite". Trebuie doar sa te apleci si sa le culegi, ca pe o roada a pamantului.
Profesorul
Am incercat sa il gasesc pe Emil Moscalu, arheologul care s-a ocupat de coiful de la Peretu si mai tarziu de cel de la Agighiol. Am aflat ca a murit in mod misterios. Ultima sa investigatie de arheolog a fost intr-un sat aproape de Peretu. Pe o magura, oamenii vedeau cateodata flacari si se spunea ca o comoara a unor hoti e ingropata acolo. Moscalu a sapat intreaga magura si pana la urma, tot ce a descoperit a fost un schelet cu oase rosii. Atat s-a descoperit. Dar la putin timp, despre Moscalu s-a spus ca a innebunit, ca era obsedat ca cineva vrea sa ii fure ceva pretios, un lucru pe care il purta intotdeauna in rucsacul sau. Nu s-a aflat niciodata ce avea in rucsac. Emil Moscalu a sfarsit la spital, nebun, dupa o cariera stralucita. Rucsacul sau a ars intr-un incendiu, izbucnit nu se stie cum. Emil Moscalu a fost insa elevul domnului arheolog Boroneant, iar d-l Boroneant este un luminat si foarte distins profesor, la care am apelat pentru a afla raspunsul la intrebarile care ma framantau. Ce era cu Fratiile acelea? Legenda sau adevar? Dar coifurile? Existau si intre ele legaturi de rudenie, reprezentau o unitate spirituala, aceeasi fabuloasa civilizatie traco-getica? Asemanarea lor izbitoare mai fusese semnalata candva? A fost, intr-adevar, teritoriul Romaniei, cu trei mii de ani inainte de nasterea lui Hristos, spatiul unei culturi extraordinare? Intrebarile se inghesuiau, grabite sa primeasca fiecare un raspuns.
"Da. Eu cred ca civilizatia existenta aici in urma cu 3000 de ani era dezvoltata si putea sa produca obiecte atat de deosebite cum sunt coifurile si tot ceea ce e expus in sala Tezaurului de la Muzeul de istorie nationala din Bucuresti. Dar asta nu e tot: e importanta si uimitoare asemanarea stilistica intr-un spatiu atat de intins. Ca sa ma refer doar la coifuri: eu nu cred ca ele au urcat de la Dunare spre Moldova, ci, dimpotriva, de acolo au coborat spre campie. E adevarat ca exista si multe necunoscute in privinta lor. De exemplu, despre descoperirea coifului de la Portile de Fier nu exista decat povestea marinarului naufragiat care, la o retragere a apelor Dunarii, a descoperit relicva de aur pe o stanca."
Profesorul e imbracat simplu, dar elegant. Ne inghesuim intr-un autobuz ce duce spre Piata Alba Iulia. O palarie mica, cu boruri indoite si tivite cu catifea, ii sta pe crestet, mai mult de forma, ai zice. I se vede parul alb-alb. In inghesuiala autobuzului, pe scara, nu pot sa nu ma gandesc ca in parul alb al profesorului sunt zece ani de inchisoare comunista, ca ochii din spatele ramelor groase au privit zeci de santiere arheologice si zeci de obiecte din comorile Romaniei. El imi vorbeste mai departe, cu o voce blanda dar sigura: "Daca au existat Fratii? Fireste, Fratia era posibila, dar termenul istoric consacrat este uniuni tribale. Sigur ca era posibil, si nu spun eu asta. Asta o spune Herodot: tracii erau cruzi intre ei, dar cand aparea un dusman comun uitau certurile si erau uniti pentru a se apara. Pentru ca aveau constiinta originii comune. Asta se vede si arheologic. Exista o comunicare intre toti oamenii astia, se vede si in ceramica si in tot ce s-a descoperit in locuri diferite. Comunicau intre ei si, mai mult de-atat, aveau arta si mitologia foarte puternice. E clar ca tracii aveau constiinta unitatii si, in plus, aveau constiinta originii comune. In acest spatiu se coagulase un nucleu ce nu putea, nu avea cum sa migreze de aici. Aici a existat o civilizatie si o traditie foarte puternice." Profesorul intra intr-o farmacie. E bucuros ca a gasit medicamentele de care are nevoie. Mic de statura, mergand un pic aplecat, pare un personaj misterios, un om cheie, care detine dezlegarea unui secret, si asta il obliga sa stea deghizat intr-un pensionar bucurestean. De curand, a descoperit la Chitila un sceptru cu insemnele coifurilor. Dincolo de Carpati, tot el a descoperit vase cu desene asemanatoare motivelor de pe coiful de la Cotofenesti. Dovezi fericite, care transforma legendele in istorie. Brusc, imi revin in minte lumina de aur a comorilor din sala Tezaurului si umbra care se intinde peste descoperirile arheologice romanesti. Sursa articol:http://www.formula-as.ro/2005/665/societate-37/misterul-coifurilor-de-aur-5969 ; Sursa foto: Cautare Imagini Google.ro
Sarmizegetusa, sursa de legende si de mister, fructul interzis pentru cautatorii de comori, o lume fascinanta si plina de istorie. V-ar placea sa calatoriti in timp, prin Sarmizegetusa?
Am gasit pe Youtube cateva realizari virtuale, reconstituiri 3D ale Sarmizegetusei Regia (= cea regească), situată în satul Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara, fosta capitala Daciei preromane. Doresc sa adresez felicitari realizatorilor pentru efortul depus, chiar daca multi critica ca au adaugat elemente de arhitectura greaca, nepotrivite in context. E de admirat ca totusi cineva a realizat ceva, o reconstituire interesanta si demna de vizionat.
De asemenea, mai jos aveti reconstruita virtual 3D o locuinta dacica.
Si in final, o alta locatie, Ulpia Traiana Sarmisegetuza ( Forul lui Traian ), relativ apropiata de Sarmizegetusa Dacica.
