miercuri, 8 septembrie 2010

Comori dacice descoperite de-a lungul secolelor

Au recuperat sau nu romanii întreg tezaurul dacic? La strîngerea acestuia Decebal contribuise printr-o acumulare îndelungată a unor obiecte din aur, el fiind conştient de valoarea preţiosului metal, tezaurizându-1 în scopuri politice şi economice.



In decursul secolelor care s-au scurs, geto-dacii au deţinut primatul militar-politic din sud-estul continentului, repurtând o seamă de victorii împotriva unor inamici, expediţii din care participanţii se vor fi întors, potrivit obiceiurilor vremii - şi a tuturor războaielor cunoscute în decursul timpului - cu însemnate prăzi. A se vedea marile muzee din capitalele lumii ce stau mărturie acestui mod de a proceda al învingătorilor din totdeauna. Trebuie, aşadar, admis că în visteria regală^iclcTse adunase un imens tezaur, ceea ce conferă credibilitate ştirilor literare antice, chiar dacă este greu de precizat cuantumul lor. Mărturiile care s-au adăugat de-a lungul timpului până în zilele noastre_ vin să ne demonstreze că tezaurul dac a fost imens, că nu a fost capturat în totalitate de armatele romane conduse de Traian şi că el nu a fost depozitat doar într-un singur loc. în sprijinul celor afirmate mai sus, vin să se pronunţe o serie de elemente. Pe parcursul secolului al XIX-lea şi în deceniile veacului trecut a fost descoperit pe întreg arealul locuit de getodaci, un mare număr de tezaure având în componenţa lor monede şi obiecte de podoabă din aur, argint şi argint aurit De la consemnarea din anul 1821 a tezaurului descoperit la Săliştea (numită pe atunci Cioara, în comitatul Alba) numărul acestor comori individuale ascunse în adâncurile pământului se ridica la 135 tezaure.



 Per total, inventarul general al obiectelor ascunse în aceste descoperiri se cifrează la 5000 direrite piese, având o greutate totală ce depăşeşte 100 kg. Dacă se presupune că din totalul de obiecte preţioase, doar un mic procent a beneficiat de şansa de a rămâne de-a lungul secolelor în ascunzişurile iniţiale, trebuie să acceptăm ideea că numeroşi geto-daci au dispus de mari cantităţi de metal pe care l-au folosit la confecţionarea de obiecte de podoabă sau vase de lux gospodăresc. Vreme de câteva secole - cca. I î.H. - I d.H. - aurul nu a fost folosit de populaţie; acest fapt sugerează că el se afla exclusiv în posesia puterii regale dacice care îl tezauriza în visteria de la Sarmizegetusa Regia. Păstrarea unui tezaur, chiar în alternativa pierderii ţării în mâinile romanilor, constituia o speranţă pentru organizarea unei viitoare coaliţii contra cuceritorului, oferind posibilitatea plătirii unor recompense considerabile şi atractive eventualilor aliaţi dispuşi să intervină în favoarea dacilor. Această soluţie considerăm că a avut-o în vedere Decebal când a căutat să supravieţuiască ocupării capitalei sale. Apărarea Sarrnizegetusei se explica prin dorinţa dobândirii răgazului necesar pe care îl oferea pentru ascunderea tezaurului dacic. Derularea ultimelor zile ale războiului a avut ca element cheie punerea la loc sigur a marelui tezaur regal. Numai după ce planul scoaterii din cetate a marelui tezaur şi punerea sa la adăpost a fost îndeplinit, Decebal a părăsit Sarmizegetusa. Scopul la care urma să servească tezaurul rezultă şi din faptul că s-a dat dispoziţia ca ascunderea comorii să rămână o taină, atât pentru învingători, cât şi pentru propriii săi supuşi. E explicabilă, deci, hotărârea lui Decebal de a ascunde această comoară. În ultimul secol au apărut numeroase articole şi studii care reflectă contradicţia dintre datele istorice ce menţionează uriaşa pradă de război, capturată de romani de la daci, pe de o parte, şi, pe de altă, parte descoperirile arheologice care s-au succedat în decursul secolelor ce au urmat până în zilele noastre. În acest sens, cronicarii medievali menţionează primii surprinzătoarele descoperiri de tezaure, fie în apa Streiului, fie pe teritoriul centrului fortificat al dacilor din munţii Orăştiei. Mulţi istorici consideră că aceste tezaure au aparţinut lui Decebal. Înclinăm să credem că nu a fost vorba de un unic tezaur, central, ci acesta a fost compus dintr-o multitudine de tezaure diseminate pe întreg teritoriul Daciei străbune. Ţăranul român, când îşi duce ouăle la oraş, nu le pune pe toate într-un loc. Aşa au făcut mai mult ca sigur şi strămoşii noştri, geto-daci în frunte cu Decebal. Se ştie că tezaurul lui Decebal cuprindea un număr imens din monezi „Koson" apartinând_sec. I îen. Se presupune că această monedă ar fi fost emisă din ordinul regelui Coson şi că prezenţa acestor piese în munţii Orăştiei se explică prin aducerea unui tezaur regal în capitala statului dac de vreunul din regii centrali din sud-vestul Ardealului. Prima descriere a monedelor Koson a fost efectuată de cronicarul medieval Mathesius Sarepta, în anul 1554, cu prilejul scoaterii la lumină a unui mare tezaur de sub apele Streiului.



O enumerare a descoperirilor arheologice de pe teritoriul vechii Dacii, s-ar întinde pe multe pagini. Menţionăm doar că din epoca bronzului (mileniul II î.H.) s-au descoperit numeroase tezaure care ne uimesc şi astăzi prin fabulosul lor. Printre cele mai celebre se numără şi tezaurul de la Tufalău, care se compunea din nouă topoare de aur şi numeroşi " nasturi din acelaşi metal preţios, frumos ornamentaţi". La Perşinari, în apropiere de Târgovişte,_s-a descoperit, întâmplător, o spadă scurtă şi lată şi 11 pumnale din aur iar la Ostrovul Mare, în judeţul Mehedinţi, s-au indentificat 33 podoabe mari de aur ornamentate în relief. Două coifuri de aur au fost găsite, unul în comuna Poiana Coţofăneşti, judeţul Prahova şi altul la Băiceni, lângă Cucuteni din Moldova. Mai amintim tezaurul de la Firiteaz, unde au fost descoperite 16 brăţări de aur frumos decorate. La Grădiştea s-a găsit un plug de aur (1853). Lângă Deva, într-o fortăreaţă foarte veche, după ploi abundente a fost descoperit un tezaur identic cu cel din apele Streiului, iar printre monedele din aur se aflau şi trei piese dispărute în prezent fără urmă, un sarpe de aur şi două figurine - Ninos şi Semiramis. Cercetătoarea Iudita Winkler din C!uj mentionează şi alte descoperiri de tezaure monetare de tip Koson printre ruinele aşezărilor dacice din munţii Orăştiei. La începutul secolului al XIX-lea locuitorii satelor din împrejurimile Sarmizegetusei Regia se adunaseră, fiind cuprinşi de febra căutării de bani de aur printre ruine. Specialistul ardelean S. Jako a scris un studiu referitor la aceste descoperiri. în septembrie 1970, un muncitor a descoperit la est de terasa sanctuarelor, în afara zidurilor cetăţii, o monedă de aur Koson. La începutul anului 1800 febra căutării comorilor se răspândise printre sătenii ce locuiau în apropierea cetăţii dacice de la Grădiştea Muncelului. Zvonul despre comorile ascunse aici în măruntaiele pământului s-a datorat unei descoperiri întâmplătoare făcută de băiatul Ilisie Popa, în vârstă de 15 ani. Acesta, în vreme ce-şi păştea porcii încredinţaţi în grija sa de către mai mulţi săteni, pe dealul Anineşului, în mijlocul pădurii de fag, într-o poieniţă, a găsit în ţărână o monedă de aur pe care la întoarcerea acasă a dat-o tatălui său Arimie Popa, din Ocolişul Mic. Săteanul s-a dus la 29 septembrie 1803 la locul arătat de fiul său şi săpând cu un par de lemn, a scos la iveală 264 monede din aur de la Lysimach. A mai revenit şi a mai găsit cam tot atâtea monede, iar pe la sfârşitul iernii a mai scos de două ori câte o sută de monede. De frică, neţinând secretă descoperirea sa, Arimie Popa a dat monetăriei din Alba Iulia 280 de galbeni, iar oamenii din sat aflând despre tezaur s-au dus pe furiş noaptea la faţa locului şi au început să scormonească pământul, găsind şi ei câte două-trei monede. În ciuda faptului că autorităţile locale au luat măsuri drastice să se oprească săpăturile clandestine, totuşi actele oficiale păstrate în arhive menţionează printre altele că preotul Gheorghe Popa din localitatea Vâlcelele, Bune, luând cu sine cinci săteni, a descoperit la rădăcina unui stejar bătrân 400 monede de aur Koson. Trei cărbunari din Sibişel au găsit 987 monede de tip Koson, piese care au fost confiscate de autorităţi.



Profesorul Gheorghe Anghel notează: „Iată, deci, că legendele şi poveştile despre comori care zac sub ruinele unor cetăţi au un fond real, materializat în descoperirea cu adevărat a unor tezaure de mare valoare îngropate de strămoşii noştri în împrejurări foarte diverse". În prezent au fost depistate în principalele colecţii numismatice din lume circa 150 de monede de aur de tip „Koson". Ele se împart în două mari grupe, unele care au o monogramă BA şi altele lipsite de monogramă, pe cealaltă faţă aflându-se un vultur care stă cu aripile uşor desfăcute şi ţine în gheare o cunună, iar pe revers se vede un 'consul între doi lictori mergând spre stânga. Numismatul M. Bahrfeldt semnalează că 14 monede se află la Kunsthistorisches Museum din Viena, două în colecţia Cabinetului Numismatic din New York şi alte piese la Cabinetul Numismatic al Muzeului Naţional din Budapesta. Monedele de tip „Koson", descoperite la Sarmizegetusa Regia, se află la Cabinetul Numismatic al Academiei Române, iar la Institutul de Arheologie se păstrează un număr de şapte. În sfârşit, la Muzeul de Arheologie din Deva, se păstrează patru.



Un comentariu despre subiectul „Comori dacice descoperite de-a lungul secolelor”:
EUGEN PRODAN spunea...

Ma bucur ca acum la 60 de ani ,gasesc materiale fantastic de bine documentate,materiale pe care le-am cautat de-a lungul a zeci de ani,dar care nu mi-au satisfacut foamea de cunoastere.Va multumesc din suflet ca m-ati acceptat printre prieteni si ca mi-ati dat si imi dati ocazia sa descopar zilnic cate ceva nou.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.