Comoara dacilor : Capitolul 1 - Bătrânul și copilul

Capitolul 1 

Bătrânul și copilul

Așa iarnă năprasnică nu mai fusese de când era copil. Lupii o prevestiseră timpuriu, iar cei care știuseră semnele celor care își cântă urletul în întunecimile pădurii se pregătiseră din timp pentru suferință. Urlătorii erau frații oricărui dac și doar neamurile călătoare se înfricoșau de blana sură și călduroasă a celor cu ochi strălucitori în noapte.

 - Lașii mor de mai multe ori înaintea morții lor, îi spuse bătrânul.

   Copilul îl privi și se ghemui lângă focul care rodea ultimele crengi dintr-un copac secular.
Știa că fără mână întinsă de acel necunoscut ar fi fost de mult stană de gheață sub omătul ce se prăvălise de pe piscul muntelui. Degetele zbărcite ale moșneagului îi dăruiseră viață tocmai când inima vroia să renunțe la ultima bătaie.

   Privi spre blana de urs prinsă cu lemne și pietroaie la gura peșterii. Gerul o întărise, dar viscolul încă încerca să o doboare. Dar parcă de fiecare dată se dădea învins și șuiera neputincios, într-un tandem mistic cu fiarele din pădure.

  Cel care îl salvase mai aruncă câte vreascuri pe foc și îi lua mânile neprihănite de vreme în pumnii săi asprii și calzi. Le frământă cu grijă și se bucură că nu degeraseră. Privi spre copil și apoi spre blana de urs și spuse:

- Nu-ți fie teama să-ți fie frică. Un om fără nici o urmă de teamă este un tovarăș mai periculos decât un laș. Pielea ursului nu o va doborî nimic de acolo. Doar noi o vom da la o parte, când se potolește urgia. Acum ar trebui să închidem ochii și să ne lăsăm purtați în lumea lui Zalmoxis, pentru că în zori trebuie să îi căutăm pe cei care te-a adus pe lume. Trebuie să te intorci la ei.

  Copilul nu putea însă să îi spună. Dacă îți marturisești secretele vantului, poate adierea lui va împărtași taina copacilor. Dacă i-ar fi spus și bătrânul l-ar fi trădat? Povețele lui poate nu erau atât de bune, fiindcă e ușor să fi curajos dacă ești departe de pericol. Dar oare bătrânul ce ar fi făcut în locul lui ? Ar fi rămas sau ar fi fugit ?

  Și fără de tăgadă, nu trebuia să afle despre comoara pentru care ai lui plecaseră în lumea celuilalt tărâm, despre bogățiile pentru care ar fi ucis oricare dintre demonii cu coif și platoșă. Încercaseră să stoarcă marea taină  a ascunzatorii de la cea care îl purtase în pântece. Iar acum numai el știa unde era ferecat aurul...

  Nimeni nu trebuia să afle, nici măcar acest moșneag binevoitor, care poate era o iscoadă al acelor oameni de fier. Deși poate nu existau secrete pe care timpul să nu le dezvăluie. Dar mai era până atunci...

 Genele i se îmbrățișară, iar lupii și vântul tăcură...

***

Citește continuarea povestirii ( capitolul 2 "Spre stână, prima la dreapta" ), dând click aici.