Istoria României e scrisă în aur. Din pamântul acestei ţări au ieşit la lumină comori râvnite de toată lumea. Mai întâi de năvălitori, apoi de unii dintre cei care le-au găsit, apoi de cei care le-au cercetat. Multe dintre ele au poveşti demne de romane poliţiste şi ascund mistere nedesluşite până astăzi.
Un patrimoniu fascinant: Cloşca cu puii de aur, Tezaurul de la Sultana, de la Rădeni, Agighiol, Peretu, obiectele din mormintele princiare de la Apahida, brăţările dacice de la Sarmizegetusa, într-un reportaj TVR despre istoriile aurului antic al Romaniei.
Felicitari, pentru postarea acestui reportaj care este de nota 10.
Felicitari merita si Domnul Tarnoveanu pentru limbajul cult pe care l-a folosit in tot timpul reportajului dar mai ales cand a vorbit despre gasitorii bratarilor din aur catalogandui ca Braconieri Arheologici, jos palaria D-nule Tarnoveanu.
Sincer eu ma asteptam sa ii numeasca Braconieri Detectoristi cum am fost invatati sa auzim in ultimele luni spunanduse la adresa Detectoristilor care au gasit sau doar cauta comori.
Inca odata Felicitari pentru limbajul folosit de D-nul Director, multi ar trebui sa va urmeze exemplul.
Chear ma intrebam la inceputul anului ca singurul din Staful MNIR care ii respecta pe detectoristii autorizati era acest Domn Tarnoveanu? In toate reportajele si intalnirile pe tema detectiei dansul pastra un respect fata de acesti oameni pe cand ceilalti se intreceau in a jigni posesorii de detectoare.
Raspunsul l-am aflat acum din acest reportaj si doresc sa il scot in evidenta si pentru altii.
Domnia sa spuna ca in anul1987 a participat la cercetarea unor morminte unde a gasit un tezaur funerar compus din mai multe obiecte de aur. Din cauza birocratiei care era a trebuit sa poarte asupra sa (sa pazeasca) acel tezaur care dupa doua luni s-a reusit sa ajunga intr-un loc de depozitare sigur.
Deci dansul stie ce inseamna a gasi o comoara, senzatia de uluire si adrenalina care il cuprind pe gasitorul unei comori.
Starea in care mintea incepe sa rataceasca, sant bogat, am in maini o comoara, toata lumea este a mea, pot sa imi iau tot ce doresc si alte ganduri care il zapacesc pe om atunci cand vede o asemenea bogatie la picioarele lui.
Asa ca pentru dansul cei care au mers cu comoara gasita la Muzeu merita sa fie tratati ca niste adevarati domni, oameni cinstiti care au ales sa fie cetateni de onoare ai acestei tari si au predat comoara acolo unde ii este locul, adica la Muzeu.
Asa ca si eu ii numesc Domni pe cei care au dus comori la muzee dand dovada de cinste si corectitudine. Stima voua.
Am scris aceste randuri nu ca sa jignesc pe altii, poate sa invete ceva bun si altii.
Da Domnilor exista Detectoristi si din pacate poate mai exista si Braconieri Arheologici dar nu au nimic in comun unii cu altii pentru ca unii au constinta pe cand ceilalti nu.
Coif getic ajuns la Detroit, closca cu puii din aur ajunsa la albanez, bratari si kosoni ajunse la case de licitatie, alte si alte comori ajunse prin tari straine si oare de ce?
De ce nu auzim de comori gasite in Anglia si vandute ilegal in alte tari, de ce nu auzim de comori gasite in America si vandute la negru in alte tari, de ce americanii care au gasit comoara cu monede din aur nu au fugit in Mexic sa o vanda la negru mai ieftin dar sigur?
Raspunsul este numai unul in toate cazurile, acele tari respecta dreptul de proprietate al gasitorului si incurajeaza ca descoperitorii sa faca publice comorile gasite dandule garanti ca vor fi platiti onest in cazul in care muzeul doreste achizitionarea acelei comori.
Dar la noi cum este cu achizitionarea comori gasite?
Incercand sa descurc itele incurcate de la noi am gasit in presa scrisa si postata pe net urmatoarele.
Cand au fost gasite primele bratari dacice si kosoni s-a incercat vinderea lor catre un muzeu de la noi unde raspunsul a fost ca nu sunt fonduri si nu se pot cumpara.
Cand au fost gasite doua scuturi dacice din fier si sa incercat vinderea lor catre un muzeu sa oferit o suma derizorie si gasitorul a plecat cu ele peste hotare.
Mai nou, la inceputul acestui an au fost cazuri in care detectoristii care au gasit obiecte de valoare si au incercat sa le predea la muzeul judetean contra recompensei derizori au fost intampinati cu lozinca comunista, dar sti muzeul nu are bani, nu sant fonduri asa ca fa bine si predale ca donatie. Iar in cazul refuzului erau amenintati cu bau-bau adica ca va fi sesizat politistul de patrimoniu si vor fi urmari nedorite.
Acum ma intreb si va intreb pe voi cetatenii acestei tari, oare mai santem inca in regimul comunist cand totul era luat cu japca in asa zisul folos al poporului dar de fapt era o hotie legalizata din invidia puturosilor ca ei nu au si altul de ce sa aibe. Ce s-a rezolvat ca oameni gospodari au ajuns in puscari si la canal, pamantul si casele fiindule confiscate si date puturosilor.
Cu ce va deranjeaza ca omul are noroc si gaseste o comoara si normal cere pentru ea o suma de bani? Sa fie invidia? Sa fie egoismul? Sa fie rautatea? Sau sa fie gandirea proasta pe care o mostenim din ultimii 70 de ani???
Acum nu ne mai declaram ca fiind atei. pai atunci trebuie sa recunoastem ca numai caruia ii este dat sa gaseasca o comoara o va si gasi, bineanteles fiind exclusa hotia unde este alta lucratura.
In toate timpurile comorile gasite au fost vandute pentru ca asa este normal ca gasitorul sa beneficieze de pe urma descoperirii. Daca stam sa ne gandim bine si arheologii sunt platiti ca sa descopere ceva (comoara, artefacte sau cioburi) inainte de a o face prin salariul primit in timpul cautarilor (noi te platim, tu cauta) atunci de unde acest dispret fata de cei care cer o mica suma de bani pentru gaselnita lor?
Cred ca a venit vremea ca functionarii statului sa isi schimbe gandirea fata de drepturile legale ale gasitorului unui obiect de patrimoniu si sa acorde recompensa pentru bunul gasit si predat statului ca pana la urma obiectul devine al Statului dar este pastrat in muzeu. Iar Statul asa cum arunca bani aiurea asa sa faca bine sa puna la dispozitie fonduri pentru sumele minuscule platite gasitorilor de comori.
pe cand va fi scoasa la suprafata si comoara lui Brincoveanu?
ANUNT pentru cei din Bucuresti.
La MNIR s-a deschis EXPOZITIA CEASURILOR DE EPOCA ale personalitatilor din Romania.
Se pot vedea ceasuri care au apartinut unor oameni importanti de la noi dar puteti vedea si ceasurile din aur fara capac de la noi. Expozitia va fi deschisa pana la finele lunii August. Cautatori de comori nu pierdeti ocazia de a vedea comori pe viu chear daca nu le puteti tine in mana, merita pentru a va clatit ochii.
Iar pentru cei care nu puteti vizita aceasta superba expozitie delectativa cu acest videoclip
https://www.youtube.com/watch?v=hmjWDS-bMNg
Atata timp cat nu incercam sa ne reconstruim tara si istoria noastra distruse in ultimii 20 de ani, primim ceea ce meritam prin indolenta si nepasarea noastra, vorba aia, mie sa imi mearga bine ca de ceilalti nu imi pasa, sunt baiat destept si ma mandresc. Da cu ce va mandriti? cu hotia si prostia?
Salut baieti vad ca aici stiti ce detectoare merita cumparatesi aveti sfaturi pentru ele dar eu am cumparat unul zilele astea si am depus actele la politie. Vreau sa va intreb cum trebe umblat cu el ca sa nu ai probleme cu politistul. Am citit si pe alte sit dar pe histori detectie nu se vorbeste asa ceva pe detectori nu te lasa sa vezi ce au scris alti asa ca nu stiu daca merita sa ma inscriu iar pe detectie metale am gasit tot felul de raspunsuri dar se contrazic intre ei unul zice sa cauti in oras altul zice ca daca ceri aprobare de la primar dar sigur nu iti da voie asa ce eu zic mai bine nu caut in oras ca ma ridica politia si pana vine ma ia la fuga oameni ca nu stiu ce fac eu si ce este un detector. Asa ca o sa ies pe camp si in padure da acolo nu gasesti decat potcoave si sarme. Da poate gasesc si gloante ca toti spun ca au gasit si doape de la sticle de bere da la padure pot sa merg unde face lumea gratar si gasesc bani si cutite pierdute.
Da in oras alti au gasit pistoale si mitraliera si bani de argint si linguri furculite cuie si potcoave. Sau mai bine merg pe marginea drumului si gasesc pungi cu bani romani si saci cu argint.Acum vad eu pe unde o sa caut dar astept sa iasa actele zilele astea ma inscriam si eu pentru detectia de la moldova ca e aproape de mine da daca nu primeste pe cei noi nu ma mai inscriu la ei pe site pot sa caut si singur sau poate sun un detectorist vechi aproape de mine ca am vazut numere de telefon si scrie de unde e.
Ideea e sa nu il folosesti pana nu iti vine autorizatia. Apoi sa nu intri in siteuri arheologie si nici in apropierea lor la mai mult de o jumatate de kilomtru. De siteurile foarte importante nici sa nu te apropii cu detectorul. Daca gasesti vreo comoara, o predai la Muzeul din Bucuresti sau la uul local, cu proces verbal de predare primire, cu inventar, in maxim 72 ore. Evita sa intri pe terenuri proprietate privata neigradite fara aprobarea proprietarului, ca risti scandal cu vreun nerod.
Salut si mersi pentru sfaturi nu credeam ca o sa primesc sfaturi asa bune dar uite ca mai este si detectoristi care dau sfaturi si nu o sa caut unde e sit si nici in oras o sa caut pe araturi dupa recolta si pe deal cand se usuca iarba. Poare voi santeti cautatori de comori vechi si stiti sa dati sfat dar pe alt site cu detectoristi care zic ca nu cauta comori nu stiu nici sa dea sfaturi zice ca iti da sfat da mai mulyt te intreaba cum ai facut tu de ai gasit.
Daca gasesc eu o comoara o sa invete de la mine sa caute si sa gaseasca si o sa caut pe aratura ca cornelius din constanta si pe dealuri ca diger din toplita si ce gasesc duc la bucuresti unde primesc bani.
Mersi si o sa mai satept sfaturi ca sa pot gasi comorile care asteapa sa fie gasite o sa caut unde am voie si ce gasesc duc la muzeu sa iau bani ca asa este legea si eu vreau sa respect legea ca sa nu am problem de aia am citit cum au facut ati si ce au patit ca sa detecvtez multi ani .
Ma bucur ca vrei sa pornesti increzator si mai ales sa respecti legea in noul tau hoby.
Daca vrei sa cauti si sa gasesti ca si Cornel din Jud. Constanta atunci trebuie sa ti cont de un lucru si anume ca doar in aceasta zona a tarii poti gasi obiecte atat de diferite si multe, motivul, pentru ca acolo au fost asezari grecesti, asezari romane, asezari turcesti si aceste popoare aveau ca obisnuinta sa poarte cati mai multi bani asupra lor dar si cat mai multe podoabe scumpe pe cand in restul romaniei dacii se multumeau cu o cusma pe cap si o cingatoare la brau. Asa ca poti merge daca iti permiti in zona Constanta - Mangalia cu cortul si stai o saptamana la cautat dar atentie sa nu intri din gresala in situri si mai ales sa nu stai pe plaja marii chear daca ai detectorul facut bucati astia te baga la tentativa de detectie.
Cat despre MAREA INTALNIRE NATIONALA sa nu iti para rau ca nu mergi pentru ca nici mie nu imi pare.
Dupa cum a fost gandita seamana mai mult cu o iesire la iarba verde cu familia si cu prietenii care pot sa isi aduca membri lor de familie caci papa e din belsug, berea o sa curga garla si nu va lipsi traditionala palinca romaneasca.
O adevarata intalnire nationala facuta de oameni profesionisti ar fi trebuit sa fie transparenta, sa fie in primul rand exclusiv detectoristilor care poseda un detector legal iar membrii familiei de gen mame si copii mici pot veni dar cu conditia sa ramana in zona corturilor si sa pregateasca papa pentru ora mesei. Dar asa cum este gandita arata mai mult ca o vizita la IARMAROC asa cum era descrisa de Ion Creanga unde se adunau toti la o hora si bauta iar la urma cumparau orice ca nu stiau ce cumpara dar vedeau a doua zi cand se trezeau din betie.
Cat priveste minciuna cu zona periculoasa hai sa fim seriosi cui ii place cauta acolo iar cui ii e frica cauta in alta zona.
Dar acum ca sa fiu sincer de cand sunt la putere cele 3 stafuri parca siteul a devenit un balci unde cei trei isi expun mandri colectile iar restul aplauda frenetic. Asa sigur nu se mai alatura si altii discutilor incepute pentru ca nu toti ling, mai exista si oameni cu demnitate care respecta dar cer ca sa fie respectati.
Sigur daca pe acel forum ar incepe niste discuti demne de luat in seama ar reintra in schimbul de pareri si veteranii dar atata timp cat sunt discuti de gradinita pe tema potcoavelor si a cartuselor trase sigur acolo nu e nevoie de sfatul batranilor, ajunge unul de prescolar.
Dar asta este daca proprietarul siteului se complace cu situatia atunci asa sa fie.
Noi ca popor intotdeauna i-am copiat pe altii ca model dar nu stiu cum naiba intotdeauna am copiat ce era mai prost la acele popoare.
p.s. Era vorba de cuvantul esperienta = experienta, dar nu mai conteaza, ce conteaza este sa fim OAMENI printre OAMENI.
E bine ca ati ajuns la un consens. Prietenia, respectul si ajutorul intre detectoristi sunt cele mai importante in aceste vremuri.
Aveti perfecta dreptate, respectul trebuie sa primeze intre oameni.
Dar cum va explicati aceasta conditie neechitabila?
Avand in vedere modul in care am organizat aceasta intalnire si existenta unor premii la final, pentru cele mai frumoase descoperiri ale persoanelor inscrise, solicitam in continuare membrilor comunitatii cat si celor noi sa isi exprime dorinta prin PM catre Staff, in asa fel incat lista sa nu fie neclara sau cu "posibil", "poate", "nu stiu inca" s.a.m.d Tot astfel se obtin contacte (telefon, YM, FB etc) si urmeaza ca sa fiti contactai cu 1-2 zile inainte pentru stabilirea locului de intalnire in 22 August.
Adica ei pot sa iti deie toate datele inainte cu 1-2 zile ca poate se mai schimba ceva pana atunci.
Dar tu trebuie sa le spui sigur daca participi inainte cu o luna ca la tine nu e voie sa se mai schimbe nimic.
Hai sa fim seriosi, cine poate sti sigur ca nu pateste ceva sau nu e lasat de patron si nu mai poate participa.
De aceea spun ca cei care au pus conditile sunt niste incompetenti si dictatori.
Puteau simplu sa tina doar locatia secreta iar restul sa fie transparent: cine s-a inscris, suma totala necesara pentru aceasta sindrofie, colegi care mai pot lua de pe drum alti colegi fara masina, inventarul necesar si obligatoriu pentru campare, cine da carnea de gratar sau merge fiecare cu gratarelul lui, bautura se cumpara la gramada sau trebuie sa ti-o duci personal si o imparti cu cine vrei, daca exista in apropierea locatiei un punct alimentar pentru ati procura hrana proaspata si multe alte detali care ar face participantii sa fie siguri pe buna functionare a ADUNARII ANUALE celor care sunt inscrisi pe detectie metat.
De fapt asta si este o INTALNIRE ANUALA a celor de pe detectie pentru ca daca se dorea sa fie NATIONALA atunci regula era ca pot participa toti Detectoristii din Romania fara restrictii doar cu trimiterea unui mesaj scris sau telefonic la Sefutii organizatori iar stabilirea sigura a participarii se poate face in 6-7 zile inaintea MARII ADUNARI.
Poti sa sti ce va fi cu tine peste o luna? normal ca nu, deci nimeni nu poate afirma sigur ca va participa sau nu.
Un lucru trebuie mentionat, ca aceasta intalnire nu este NATIONALA si nu poate fi asa pentru ca nu intruneste conditile de participare la nivel NATIONAL.
Dar la noi totdeauna ne place sa fim pomposi ca e adevarat sau nu, noi punem mega eticheta.
Salut baieti si multumesc pentru sfaturile date cum sa caut si unde cand scot autorizatia dar mai ales ma bucur pentru filmul recomandat de pe youtube sa stiti ca am vazut cateva mi imi plac la nebunie si am ales eu o sa imi zic CAUTATOR DE COMORI ca suna uschit de tot si nu mie rusina ca o sa caut comori. Dar ce voi credeti ca atunci cand pleaca la cautat detectoristi ei spera sa gaseasca doape cuie si potcoave nu ei pleaca bucurosi sa gaseasca comori si daca pleci dupa comori gasesti comori si daca pleci dyupa potcoave gasesti potcoave si cuie de potcoave.
Asa ce eu o sa imi zic cautatorul de comori si sigur o sa gasesc comori. Detectoristi care iubesc hitleristi merg sa caute baionete si gasesc lopeti si baionete baieti care merg sa caute comori gasesc ulicoare cu comori asa ca eu is tanar dar cred ca gasesti ce iti doresti sa gasesti asa ca eu voi cauta comori si o sa gasesc comori.
Si vreau sa fiu cautator de comori ca sa crepe ficati in aia de mor de ciuda ca sunt cautatori de comori.
Unu isi zice cautator de povesti altul cautator de obiecte pierdute altiul cautator cu detectorul dar eu o sa zic la toti salut cautatori de comori si daca vret sa stiti de ce atunci vedeti aici
https://www.youtube.com/watch?v=7TmQwWGQIaY
americani is mandri ca is cautatori de comori atunci noi romani de ce sa nu fim cautatori de comori ei is oameni cinstiti si eu is cinstit care e diferaenta care nu ii place sa ma pupe.
Salut CAUTATORI DE COMORI ia ziceti si voi in gura mare si sa vedeti ce bine suna parca te unge la buric si vezi deja aurul curgand prin degetekle tale.
Daaa! Batalia a incetat, e liniste pe toate fronturile, acea liniste care prevede incetarea conflictului sau din contra inceperea unui nou tir de certuri la infinit.
Dar cum speranta moare ultima si noi speram ca organizatorii sa faca un bilant in liniste de cateva zile si sa regandeasca din temeli organizarea MARII INTALNIRI.
Asa stimabililor dati dovada de maturitate si buna colaborare pentru ca impreuna cu toti colegi de pe forum sa ganditi si sa elaborati varianta ce-a mai buna pentru toti participanti. Trebuie tinut cont ca aceasta actiune poate prinde viata prin participarea a cat mai multi detectoristi deci intai trebuie vazute dorintele lor si abia apoi facut planul de bataie.
Nu mai santem in comunism cand directivele veneau de sus si trebuiau aplicate ca iti placeau sau nu si nu santem nici in armata unde generalul comanda o prostie iar camarazii de arme trebuie sa execute orbeste.
Suntem in democratie unde fiecare persoana are dreptul de a-si decide soarta iar ideile trebuiesc adunate si confruntate.
Este ultima data cand eu mai postez despre subiectul ADUNAREA ANUALA A DETECTORISTILOR de pe DetectieMetal, sper ca din discutile noastre sa va fi schimbat gandirea si purtarea in bine, daca nu asta este nu mai avem ce face.
Succes, succese, succesuri si multa, multa intelepciune si smerenie.
Daca as fi eu Staff pe un forum de detectie in primul rand as posta date despre detectoare interesante sau care sunt mai la moda in ultimul an si ar suna cam asa
Colegilor ati auzit de ieftinirea detectorului Teknetics Eurotek PRO care are noul pret de doar 886 lei ?
Ce spuneti merita ? Oare ce poate face s.a.m.d. sau e.t.c.
Sau ce spuneti de marele gasitor de comori Garrett EURO ACE care acum are pretul de doar 1331 lei si primesti o gramada de accesorii gratis la el, oare merita? ce spuneti?
Si bineanteles marile descoperiri de depozite de arme, ulcele cu arginti, inele dacice si medievale, kosoni si bratari din aur si mai putin idioatele de gloante care pe History nici nu se pomeneste de ele, da maturizativa odata ca aveti de ridicat din ruina un mare site care odata era mandria detectoristilor din tara si era vizionat de mii de oameni intr-o zi. Cei mai mulţi utilizatori conectaţi au fost 2053 pe Dum Sep 22, 2013 12:34 pm
Oare ce a fost pe 22 Sept ? va mai aduceti aminte voi cei vechi ???
Daca va aduceti aminte atunci de ce va ascundeti si nu mai postati ? era casa si familia voastra, ati gasit alta casa mai buna sau alti prieteni mai frumosi ?
De ce nu va aparati casa la nevoie de ce nu o sprijiniti cand are mai multa nevoie ?
Oare o sa va simtiti mai bine cand se va surpa si va disparea
Aaa! nu va place de gloante? sincer nici mie nu imi place, pai atunci hai sa schimbam sensul discutilor de acolo, hai sa spunem ce gasim inafara ne gloante baionete si cazmale
Hai sa facem cunoscut ca in aceasta tara ca detectorist poti gasi en. lucruri minunate ca daca o tot dam inainte cu gloante si bilute ii speriem pe posibili viitori detectoristi care vor zice: pentru un pumn de gloante nu dau eu 1000 de lei dar pentru artefacte care se pot preda la Muzeu contra recompensei merita sa investesti 1000 de lei ca daca ai noroc ca Johnny 35 atunci ti-ai scos detectorul dintr-o singura descoperire
Aaa ! va e teama sa mai deschideti subiectul recompenselor de cand la Muzeul din Ploiesti o gospodina a afirmat ca ce voi va luati un detector pentru a castiga bani?
Da stimata gospodina, IN PRIMUL RAND IUBITORII DE DETECTIE CUMPARA UN DETECTOR PENTRU CA SUNT PASIONATI DE A DESCOPERI OBIECTE si fara aceasta pasiune ai arunca detectorul dupa prima luna de sapat si gasit potcoave, iar speranta ca va gasi o comoara si va primi recompensa cuvenita o are fiecare om care investeste bani intr-o scula cu care poate gauri peretii la vecinul daca e masina de gaurit si va primi ceva bani sau va cauta cu detectorul ca un zmintit pana va gasi comoara care sa ii implineasca visul si va primi si recompensa
Da stimata gospodina noi oamenii simpli cu liceu sau facultati cumparam detectoare in speranta de a gasi comori pe care sa le predam la Muzee si nu poate nimeni comenta pe tema aceasta decat daca este needucat
Da, toti romanii peste 18 ani pot cumpara un detector pentru a cauta comori. Ce este asa de greu ?
Ce este asa de rusinos ? Ce este asa de complicat ? Nu stiti sau nu va pricepeti atunci uitativa la Americani si la Englezi ca acolo nimeni nu le comanda daca au voie sa caute sau sa nu caute comori
Asa ca nici la noi conform legilor nu ne poate interzice cineva sa cautam in zone legale in speranta de a gasi o comoara.
Eu atata spun, cumparativa detectoare si cautati in zone libere iar ce gasiti predati la Muzee contra recompensa iar daca vreti sa la faceti donatie atunci le puteti dona pentru ca e democratie si nimeni nu are dreptul sa va abureasca
Pentru voi veteranilor care va este frica sa mai postati ce ati gasit ca va urmareste cineva, ar trebui sa stiti ca atata timp cat faceti toate legal le puteti sune in gura mare fara sa va omoare cineva, mai ales ca prin descoperirile voastre pot invata si cei noi. Credeti ca cei de pe Detectori daca stau la intuneric nu se stie de activitatile lor?
Asa ar trebui sa scrie un adevarat Staff de pe detectie si ar atrage din nou tinerii doritori de acest hoby
Ca sa faci un review adevarat la un detector, trebuie sa il testezi chair tu, sa faci poze, sa prezinti modul real cum se lucreaza cu el, nu doar manualul, pllusurile si minusurile reale. Nu cred ca isi permite in Romania sa faca cineva asa ceva ( poate o firma care vinde detectoare si le poate testa pe toate, dar nu ar avea interes sau oameni priceputi in a scrie sau poate nici oameni interesati. In acest sens, doar comunitatea poate face ceva, in sensul ca fiecare pasionat detine un detector si sa faca un astfel de review. Si daca ar scrie mai multi reviewuri reale, poate ar iesi ceva. Inclusiv pe acest site, nu cred ca daca ar trimite cititorii astfel de articole, nu le-ar publica adminul. Ba le-ar publica cred imediat. Numai ca stiu, munca e grea, noi nu cream, de obicei doar criticam, distrugem sau vrea informatie muncita de alti pasionati, dar care nu pot , ca nu detin toate detectoarele si de obicei doar unul.
Casapescu ai perfecta dreptate dar totul are un inceput si eu zic ca e vremea ca si la noi sa apara acei pionieri cautatori de aur care habar nu aveau cum se cauta aurul atunci cand au ajuns in State dar cu o idee de la unul si cu alta de la altul s-a dezvoltat cautarea si extragerea aurului din minele sapate cu tarnacopul.
Ma deranjeaza lancezeala sau hibernarea in care a intrat detectia de la noi prin valva creata la inceput de an. Ce a fost a fost, cine a cazut a cazut dar cei ramasi in picioare trebuie sa duca mai departe detectia de la noi, s-au speriat ca potarnichile si acum de frica nu mai posteaza, pai daca erau romanii asa de fricosi demult ne inchinam la alah, asa ca trezitiva din somnul cel de moarte.
Cat privesc review-rile se pot face si de incepatori la ce si cat stiu ei si complectate pe parcurs de altii ca nimeni nu s-a nascut intelept iar daca te uiti la review-rile turcesti te apuca rasul sau scarba cum de se poate mintii in asemenea hal. Totul depinde de felul si voia omului.
Ca sa inteleaga tot poporul cum ar trebui sa arate si sa se poarte si la noi tot detectoristul atunci urmariti postarile unui detectorist din Anglia si facetil exemplu de urmat pentru fiecare dintre voi.
Daca te complaci cu a gasi gloante si bilute vei ramane sclavul gloantelor si a bilutelor. Daca renunti si vei arunca gloantele si bilutele atunci vei fi motivat sa cauti pana vei gasi ceva cu adevarat interesant.
https://www.youtube.com/watch?v=na9w4OIz1Xk&list=UUpjqMWZaY0gkWs9n0GwwmgA
Si ca sa vedeti ca acei detectoristi se mai si distreaza si nu stau constipati ca cei de la noi delectativa
https://www.youtube.com/watch?v=Ytshe7BT0uk&list=UUpjqMWZaY0gkWs9n0GwwmgA
Daca vreti sa va faceti un model dintr-un detectorist de la noi atunci il puteti alege pe Cornelius si Digger care nici nu pomenesc de lucruri fara valoare gasite pentru ca ar pierde timpul pretios necesar in descrierea artefactelor descoperite.
Life is too short not to detecting = Viața este prea scurtă pentru a nu detecta.
Life is too short not to detecting.
Din pacate viata chear e prea scurta ca sa ne putem bucura de ea.
Bărbat decedat în zona aşezărilor rupestre de la Nucu -Bozioru.
I s-a făcut rău după ce a fumat o ţigară şi a băut apă rece
Postat pe 28 iulie 2014 la 12:35
Bărbatul a decedat până la sosirea elicopterului SMURD Galaţi. Diagnosticul preliminar este de stop cardio-respirator. Urmează ca legistii sa stabileasca cauza exacta a mortii.
la faţa locului sunt aşteptaţi poliţiştii de la Pârscov şi procurori.
Misiune de salvare, contra cronometru, în Munții Buzăului. Unui tânăr de 30 de ani i s-a făcut rău la Bozioru, în apropiere de satul Nucu. Bărbatul a început să se simtă rău după ce a fumat o ţigară şi a băut un pahar de apă. Pentru că e o zonă greu acesibilă, iar ambulanțele nu pot ajunge până la peșteră din cauză că nu există un drum practicabil, autoritățile au solicitat intervenția unui elicopter SMURD. Tânărul face parte dintr-un grup de excursionişti, ghidul fiind cel care a sunat la 112. I s-ar fi făcut rău după ce a băut un energizant şi a fumat o ţigară. Brusc s-a învineţit la faţă şi nu a mai răspuns la stimuli. În acest moment nu se ştie dacă tânărul mai este în viaţă.
DIN pacate este vorba despre un detectorist infocat care a donat multe obiecte Muzeului de istorie din capitala.
La doar 30 de ani chear ca sunt putini.
"TAURASU" - in memoriam.
de taurasu » Mie Iun 02, 2010 2:14 am
Nick-ul meu pe internet e "taurasu" si cand am aflat ca e legala posesia unui detector de metale m-am hotarat sa vin langa voi. Ca performante ale mele din copilarie in domeniu sapaturilor fara detector amintesc:
1) am sapat o groapa de aproximativ 3 metri adancime pentru a recupera un schelet de "dinozaur" care pana la urma s-a dovedit a fi o biata vaca.
2) am gasit niste oua mari pietrificate de aproximativ 2 kg bucata pe valea buzaului
3) diverse scoici melci pietrificati.
Acum stiind ca am microbul descoperirilor in sange doresc de la voi un sfat in achizitie detector. M-am uitat pe internet la urmatoarele modele Garrett GTI 2500 si la Minelab GPX 4500. Care ar fi mai potrivit?
Si daca doreste cineva din bucuresti sa ma scoata si pe mine la o plimbare (promit sa sap bine) :)
merci
Era destul de tanar !
Dumnezeu sa il ierte. Concluzia: nu mai beti energizante, sunt otrava curata. Contin taurină ( coincidenta nefasta ). Eu daca beau unul ma doare imediat inima.
Vina este a statului care detine laboratoarele de analiza a produselor alimentare. Ei dau autorizare pentru vinderea a toate prostiilor pe piata. Ca si cu cartofii pentru porci pe care ii mananca romanii.
Intrarea in chilia lui Dionisie Torcatorul - pe vremuri batrani ocoleau acele pesteri ziceau ca daca deranjezi sufletele celor care au trait acolo o sa ai necazuri. Si cand traiau acolo calugari nu le placea sa fie deranjati. Dar acuma tinerii ce sa mai stie ei.
salut miam dat seama ca esti dezamagit de ..detectoristi veterani... prietene nu exista asa ceva toti incepem cu inceputul si daca cauti 10 ani de zile si nu gasesti mare lucru sau o comoara tezaur peste care dai intimplator fiindca esti pe teren si treci pe deasupra ei e normal sati ..bazaie.. aparatul si sa sapi asta nu inseamna ca esti printre ..veterani eu am doua decenii de experienta pe teren si nu ma consider veteran asa ca mergi linistit si detectie placuta vezi chiar tu singur ai dedus ca se dau la fund sau merg pe burta pai nu au cu ce sa te ajute frate imi cer scuze dac ai impresia ca tiam vorbit cu greutate si ca sami accepti scuzele uite un sfat IMPORTANT pt monede artefacte sau alte obiecte pe care le gasesti individual sa nuti faci griji dar dak gasesti un cazan sau o oala sau un sipet sau un cufar cu ...blaga multa .. deci sa fi foarte atent pt ca unele comori au mai fost stropite cu otravuri sau de la gazele produse si daca nu este aerisit e periculos dak ai noroc sa dai peste asa ceva poti lasa locul doua trei ore sa se aeriseasca si dupa sal speli aici e o discutie foarte controversate multi dintre detectoristi sustin ca aurul nu produce arseniu pai nu produce aurul arseniu dar factorii care determina acest fenomen si anume cind cineva ingroapa o oala sau alt recipient mirosul interactioneaza cu umiditatea sau caldura si asta pe timp indelungat plus micuta masa de aer care ramine inauntru de la aceste procese chimice se formeaza asa zisul arseniu sau gazul. care in contact cu oxigenul produce focul nobil ...care arde fara sa arda ...intelegi...cam cu aceste chestii tear putea ajuta .....MARII VETERANI ...daca vrei sai numesti asa sper ca vei tine cont si vom mai discuta detectia fie cu tine
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.