Petra - Orașul comorilor sculptate în stâncă

Astazi va invit sa vizitati un loc care ar trezi admiratia oricui : Petra, orasul antic iordanian, o comoara arhitecturala sculptata in stâncă. Petra, cu arhitectura sa surprinzatoare, din gresie de culoare rosiatica, se gaseste la trei ore de mers in sud de Amman, Iordania. Accesibila numai printr-un defileu îngust, Petra a fost unul dintre cele mai uşor de aparat orase ale lumii antice.

Locuitorii acestuia au devenit foarte bogati datorita comerţului pe care il practicau, bunei aprovizionari cu apă şi taxelor de trecere aplicate caravanelor. Aurul si pietrele pretioase se simteau la ele acasa.

Bogatiile orasului antic au nascut multe invidii, dar si legende despre comori, multe dintre acestea pastrundu-se pana in zilele noastre. Petra a avut zilele sale de glorie în secolul de dinaintea nasterii lui Hristos. Când Roma a anexat Petra în secolul al II-lea, orasul sculptat in stanca avea circa 30.000 de locuitori.

Templele lui Petra, mormintele, teatrele si alte cladiri sunt împrăştiate pe o suprafata imensa. Nu este neobişnuit pentru turisti să işi petreacă de la o săptămână până la 10 zile pentru a explora zona.

Dar si dacă aveţi la dispozitie doar o zi pentru vizită, veti avea cu siguranta o experienţă de neuitat.

Pentru a intra în oraşul antic, trebuie sa mergeti pe jos aproximativ 2 kilometri, printre stânci înalte de gresie.

Dacă preferaţi alt mijloc de transport, puteti alege dintre a calari un cal sau de a calatori intr-o șaretă pentru doi pasageri, trasa de cai.

In aceasta plimbare nu chiar scurta, ghizii iti vor prezenta cu siguranta santurile sculptate în părţile laterale ale stâncilor. Inginerii spun ca locuitorii antici au fost "genii absolute" in privinta controlului apei de ploaie, canalele avand dublu rol: de preventie a inundaţiilor şi si de asigurare a apei în perioadele de secetă.

"Trezoreria", cunoscuta ca si "Locul comorii", de fapt fațada primei constructii sculptate pe care o zaresti cum intri Petra, este faimoasa datorita faptului ca aici s-a turnat scena momentului culinant din filmul "Indiana Jones - The Last Crusade".

 "Locul comorii" poarta acest nume deoarece în partea de sus a structurii enorme de piatra este o sculptat un obiect care arata ca o urnă.

Conform legendei, urna conţine una dintre comorile ascunse in Petra. Ciobliturile de pe urna sunt rezultatele incercarilor nereusite de a o distruge urna, ramase de la gloanţe şi pietre.

"Trezoreria", ca şi multe alte clădiri din Petra, au fost construita pentru a fi folosita ca mormânt. Insa un mormant care nu si-a atins destinatia. Pentru ca unul dintre misterele uriase din Petra este că in nici unul dintre morminte nu a fost gasit vreodata vreun corp uman. Multi cred ca totusi ar fi existat in antichitate, dar ca mormintele acestor bogati nefericiti au fost praduite de-a lungul istoriei, din cauza comorilor cu care erau ingropati proprietarii maiestuoaselor constructii, iar corpurile le-au fost inlaturate, pentru folosi locatiile in alte scopuri.

Unele dintre morminte au interioarele colorate. Stropii şi spiralele roz, albastrul ca in miezul nopţii sau ocrul elegant creaza pe podele mozaicuri care rivalizeaza cu acelea din cele mai frumoase muzee.

Dar "capodoperele" nu sunt neaparat create de artizani, ci sunt si rezultatul sculptarii incaperilor in culorile naturale ale gresiei.

Rătăcind în jurul orasului antic gasesti beduini sau copii care incearca sa iti vanda absolut orice, de la cărţi poştale si pietre şlefuite pana la plimbari cu camila.

Familiile de beduini s-au folosit de pesteri pentru a trăi în Petra, dar în 1984 guvernul i-a mutat în locuinţe mai moderne. Acum beduinii revin aici doar pentru a-si vinde marfurile si serviciile catre turisti.

Ca urmare a declinului orasului Petra, la câteva secole după naşterea lui Hristos, cele mai multe dintre clădirile sale au fost îngropate de nisip, care a acoperit in mare parte orasul sculptat in stanca, de-a lungul secolelor.

Pasionatii cautatori de comori din zona, precum si numarul de "curiosi" care se perindau in jurul orasului, a facut ca Petra sa fie "redescoperita" în anul 1812. Acum, fără protecţia nisipului şi din cauza numărului tot mai mare de turisti, a aparut preocuparea guvernului cu privire la modul în care să conserve cat mai bine zona pentru generaţiile viitoare.



In sfarsit, dupa o atat de uimitoare vizita in orasul antic sculptat in stanca, cand te vei intoarce ostenit si multumit catre hotelul tau, cu siguranta te vei izbi de un nor de nispi ridicat de vant. Poate te vei opri, sperând să-l eviti, dar, chiar daca iti vei acoperi chipul, tot vei fi invaluit pentru cateva clipe. Atunci vei intelege cum a lungul secolelor valurile de nisip au acoperit Petra pentru a ascunde şi proteja comorile sale.

Articolul a fost prezentat in premiera de catre site-ul nostru Harta Comorii, la sugestia unei bune cititoare.

Legenda Mărțișorului, a soldaților de demult și a aurului cu care s-au întors în Regat

Cand a aparut in istorie traditia martisorului nu se stie cu exactitate, dar multi folcloristi cred ca radacinile acestui obicei sunt ancorate undeva in timpul Imperiului Roman. Romanii considerau prima zi a primaverii calendaristice si una din ultimele zile ale iernii (adica la 1 Martie, de fapt inceputul lunii zeului Marte ) ca fiind Anul Nou sau Revelionul pe care il sarbatorim astazi, in mod normal in noaptea dintre ani. Dar Marte nu era doar zeul războiului, ci era si zeul fertilitatii si al vegetatiei. Dubla sa semnificatie este reprezentata si în culorile mărțișorului: albul inseamna pace, iar roșu inseamna război. Anul Nou a fost sărbătorit pe data 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Cand eram copil, un batran mi-a povestit o legenda legata de obiceiul martisorului, pentru a ma indupleca sa port cu mandrie un martisor, desi eu consideram a fi nepotrivit pentru un baiat de 6 ani sa aiba pe piept o astfel de podoaba sezoniera dedicata fetelor. Mosneagul din vecini mi-a povestit ca, pe vremea cotropitorilor de demult, exista un regat care se intindea peste multe tari si mari (nr: Imperiul Roman ? ), dar care daduse de greu, nu mai avea bogatiile de odinioara. Barbatii acelui regat au plecat sa cucereasca alte popoare. Erau cu zeciile de mii, imbracati in armuri si cu sabii scurte. Dupa ani si ani, s-au intors victoriosi in regatul lor, plini de bogatii si de aur. Femeile ramase devenisera foarte sarace, nu puteau sa le ofere sotilor intorsi decat imbratisari, insa s-au gandit totusi si la un alt dar: i-au asteptat pe soldati cu podoabe facute din ață rosie impletita cu ață alba, in semn de recunostiinta. Barbatii soldati au purtat multe zile acele podoabe, bucurandu-se impreuna cu familiile lor de reintoarcerea acasa. Ascultand aceasta legenda, care, desi acum nu prea imi pare plauzibila, insa in copilarie m-a impresionat, am inteles ca daca purtam acel martisor, eram asemeni acelor soldati viteji din timpuri imemoriabile. Batranul mi-a mai spus ca atunci cand el era inca fecior, barbatii din anumite zone ale tarii cunoasteau aceasta legenda din strabuni si purtau cu mandrie martisoarele oferite de sotiile lor.

Din punct de vedere arheologic, conform cercetarilor efectuate în România, la Schela Cladovei, primele mărțișoare ar data de mai multe mii de ani, avand aspectul unor amulete create din pietricele vopsite în alb și roșu, care erau purtate la gât. Conform unor cercetatori din Romania, se presupune că în Bucovina și Moldova mărțișorul era alcatuit dintr-o monedă de aur sau de argint, care era prinsă cu ață albă-roșie.

Acest martisor era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele tinere purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lunii martie. Apoi agatau martisorul în păr și il pastrau până la înflorirea pomilor fructiferi. In acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui pom, iar cu moneda ele cumparau caș. Se credea ca respectarea acestor obiceiuri asigurau o recolta bogata pentru culturile familiei.

O comoară misterioasă : mecanismul Antikythera

Oamenii de stiinta cred ca au demistificat in sfârşit incredibilul secret al unui calculator astronomic vechi de 2.000 de ani, construit de grecii antici. Atribuit de visatori ori extraterestrilor, ori legendarilor atlanti ai unei civilizatii disparute, constructorii adevarati ai sofisticatului mecanism raman necunoscuti.

Desi pare desprins dintr-un film fantastic cu comori, gen "Indiana Jones", descoperirea mecanismului Antikythera este cat se poate de reala! Găsit într-o epava scufundata a unei ambarcatiuni grecesti, care are o vechime de cel puţin 2.000 de ani, artefactul de bronz prezinta elemente extrem de avansate tehnologic pentry acea perioada istorica. Desi s-a crezut iniţial ca era un instrument de navigaţie, arheologii au concluzionat recent ca de fapt este un calendar astronomic extrem de complicat, un "computer" antic pentru calcule de astronomie.

Reconstructie 3D digitala a calculatorului astronomic antic


Acest artefact este "aparatul" cel mai sofisticat găsit vreodată, construit in acea perioadă, care precede apariţia unor dispozitive similare, cu mai mult de 1000 de ani inainte. O nouă analiză a Mecanismului Antikythera, o maşinărie cu o mecanică asemanatoare unui ceas din zilele noastre, a relevat ca artefactul este compus din mai mult de 30 de componente precise, lucrate manual din bronz.

Astfel s-a determinat ca acest mecanism este mult mai avansat tehnologic decât se credea, atat de mult incat nimic comparabil nu a mai fost construit pentru inca cel putin un milenium. "Acest dispozitiv este nu doar extraordinar, ci este singurul artefact de acest gen", a spus liderul echipei care a studiat indelung mecanismul, Mike Edmunds de la Universitatea Cardiff din Marea Britanie. "Designul este frumos, astronomia este exactă... În ceea ce priveşte valoarea istorică si financiara, consideram ca acest mecanism ca fiind mai valoros decat Mona Lisa." Cercetatorii au folosit scanere tri-dimensionale cu raze X pentru a detecta componenentele interioare ale dispozitivului, precum si scanari de înaltă rezoluţie ale suprafetelor exterioare, pentru a distinge si studia mai exact inscripţiile de pe suprafaţa sa.



O astronomie exacta

Nouă analiză a aratat ca pe fata dispozitivului exista indicatori pentru Soare si Lună, numiti "sfera mică de aur" şi "sfera mica," precum şi marcaje care a coincid cu un calendar zodiacal şi unul solar. Cadranele din spate par să fi fost folosite pentru a prezice eclipsele solare şi lunare. Cercetatorii arată că dispozitivul ar putea replica mecanic mişcări neregulate ale Lunii, cauzate de orbita eliptică în jurul Pământului, folosind un design inteligent care implică două roți, una dintre ele usor deplasat in afara, conectate intre ele printr-o tija si care se rotesc simultan.

Echipa de cercetatori a determinat mai exact data constructiei dispozitivului. Datarea cu radiocarbon sugerase că mecanismul a fost construit aproximativ in anul 65 î.Hr., dar recent dezvaluitele inscripţii de pe maşină indică o dată de construcţie puţin mai veche, intre anii 150- 100 î.Hr. Echipa a incercat sa reconstruiasca mecanismul cu ajutorul proiectarii 3D pe computer, iar reconstructia digitala a dezvaluit ca initial mecanismul avea 37 roti dintate, dintre care şapte sunt acum ipotetice, nu mai exista in artefact fizic, dar au descoperite empiric cu ajutorul unui software specializat, aceste elemente lipsa fiind absolut necesare functionarii mecanismului. "În faţa unor dovezi materiale fragmentare, presupunerile sunt inevitabile, dar noul model al mecanismului este extrem de seducător şi convingător în toate detaliile sale", a scris Francois Charette, un cercetator de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Germania, într-un articol legat în revista Nature.



Artefactul misterios a fost descoperit in anul 1900

Fragmente din masinaria antica de calcul au fost descoperite in anul 1900 de catre scafandrii care explorau ramasitele unui vas antic scufundat langa mica insula Antikythera. Timp de decenii, oamenii de ştiinţă au încercat să isi dea seama cum sa rezolve un adevarat puzzle: cum sa puna impreuna cele 80 de fragmente descoperite si sa recreeze mecanismul functionabil. Reconstructiile anterioare au sugerat ca Mecanismul Antikythera a fost de mărimea unei cutii de pantofi, cu cadrane pe exterior şi un ansamblu complex de roţi dinţate de bronz in interior. Prin utilizarea unui "buton de comanda" rotativ, un fel de potentiometru de pe partea sa laterala, poate fi setata o anumita data calendaristica, iar cadranele mecanismului vor arata pozitiile pe cer ale Soarelui si ale Lunii.



Pornind de la aceste pozitii, dispozitivul ar fi afisat si pozitiile planetelor Mercur şi Venus. Recent, cercetatorii au relevat diverse inscripţii care par să confirme speculaţiile anterioare care sustineau că dispozitivul ar putea calcula, de asemenea, poziţiile planetelor Marte, Jupiter şi Saturn, alte planete cunoscute la momentul respectiv. Echipa internationala, condusa de Edmunds şi Tony Freeth de la Universitatea din Cardiff, a inclus astronomi, matematicieni, experţi în informatică si analişti din Marea Britanie, Grecia si Statele Unite.

Articol prezentat in premiera pe site-ul nostru Harta Comorii.

Comorile de sticlă ale romanilor

Probabil multi isi inchipuie ca sticla este o descoperire a epocii moderne. Probabil ca altii nici nu isi inchipuie cat de valoroase sunt artefactele de sticla romană gasite intacte, chiar dupa 2000 de ani. Unii probabil ca nici nu isi imagineaza ideea ca intr-o comoara antica pot exista vase de sticla. E clar ca nu pot fi detectate cu detectorul de metale, poate doar daca sunt asezate langa alte artefacte din metal. Gasirea acestor obiecte de sticla reprezinta doar voia sortii si a norocului, de aceea sunt cu atat mai valoroase. De obicei pretul unui vas roman de sticla, de mai larga productie, din ce am observat pe diverse site-uri din strainatate unde colectionarii vand si cumpara astfel de artefacte ( si nu ma refer aici la vase de lux sau raritati ) este cuprins intre cateva sute de euro ( in stare foarte degradata sau spart) până la 10.000 de euro,  in stare mai buna.

Plinius menționează în Istoria naturală o poveste despre descoperirea sticlei. Pe scurt, un grup de marinari fenicieni de pe un vas ce transporta sodă a venit la țărm spre a face focul. Plaja întinsă era plină de nisip, dar nici un bolovan pentru a ține vasul la foc. Marinarilor le-a venit ideea de a folosi câțiva bulgări de sodă de pe corabie. Și au făcut focul, pregătindu-și mâncarea și apoi dormind. Dimineață, scormonind din întâmplare prin cenușa focului, un marinar a găsit câteva pietricele lucioase, care nu semănau cu nici un material obișnuit. Erau bucățele de sticlă.

Întâmplarea a fost verificată de oamenii de știință, care au dovedit că focul făcut pe plajă, chiar și pe bază de cărbune, nu poate duce la temperaturi suficient de mari pentru producerea topirii nisipului (prima condiție pentru apariția sticlei). Povestea lui Pliniu a fost catalogată ca fiind falsă. Acest lucru este însă greșit. Indiferent dacă povestea cu bulgării de sodă este sau nu adevărată, pe plajele și deșerturile nisipoase din zonele bântuite de furtuni cu trăznete se găsesc destul de frecvent forme de sticlă naturală, formată de temperatura ridicată a trăznetului. În anumite locuri din SUA (ex. Florida sau California) acestea se comercializează, fiind vândute turiștilor fie în formele ciudate naturale, fie cu anumite prelucrări.

Sticla naturală, creată de lovitura trăznetului, este prima formă de sticlă cunoscută de catre om.

Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat însă în Egiptul antic. Aici s-a descoperit faptul că, acoperind pereții unui vas din lut cu un amestec de nisip umed și sodă, la ardere acesta se transforma în smalț, adică într-o peliculă subțire de sticlă. Ulterior amestecul din care se obținea smalțul a fost îmbogățit cu var, acesta devenind un element de primă importanță în producerea sticlei. Prin intermediul altor adaosuri (ca fier, cupru, mangan etc), egiptenii au obținut smalț de mai multe culori (albastru, galben, violet, prupuriu etc). Ulterior s-au obținut din amestecul ce producea smalțul, odată ars în cantități mai mari decât subțirea pojghiță de pe un vas, bulgărași de smalț sau sticlă. Astfel au apărut primele obiecte făcute din sticlă - mărgelele. Tot egiptenii au meritul în a fi fost primii a realiza proteze oculare. Se apreciază că cele mai vechi mărgele din sticlă au cca. 5000-6000 ani vechime.

În urmă cu cca. 3000 de ani se ajunsese deja, de la mărgelele de sticlă inițiale, la felurite obiecte din sticlă, de mici dimensiuni în imensa lor majoritate: flacoane pentru parfumuri, cupe pentru băut, vase pentru îmbălsămare etc.

Trebuie subliniat că în toată această epocă sticla produsă de egipteni era opacă! Din amestecul simplu (fără adaosuri) se obținea o sticlă verde-maronie, asemănătoare ca aspect cu zahărul ars din zilele noastre. Pentru obținerea unei sticle transparente era nevoie de o temperatură de minimum 1500 grade Celsius, ce nu puteau fi obținute cu tehnologia egipteană.

Realizarea vaselor din sticlă se făcea cu mare greutate. La capătul unei vergele de fier se fixa un amestec de lut și nisip, de forma dorită. Sticla fierbinte, vâscoasă, se turna pe o masă din piatră și se întindea cu altă vergea din fier. Apoi meșterul sticlar răsucea bila, făcând sticla vâscoasă să se lipească de ea, luând forma dorită. Procesul tehnologic era greu și periculos, iar prețul sticlei era apropiat de cel al pietrelor prețioase.

Romanii au preluat de la egipteni tehnologia producerii sticlei. Dar, ca în multe alte domenii, au perfecționat spectaculos tehnologia inițială.

În sec. I d.Hr., un meșter roman anonim a înlocuit vergeaua metalică printr-o țeavă metalică, având la capătul dinspre meșter un muștiuc din lemn, care ferea omul de temperatura înaltă a țevii. Adunând la capătul metalic o bilă din sticlă lichidă și suflând, se obținea o bulă din sticlă ce putea fi apoi ușor modelată.

Această tehnologie nouă a fost făcută posibilă și de cuptoarele avansate ale romanilor, care permiteau atingerea unor temperaturi mai înalte și obținerea, în locul sticlei vâscoase a egiptenilor - imposibil de prelucrat prin suflare - a unei sticle aproape lichide.

Sticla romană comună, de culoare verzuie (opacă) a început să fie folosită tot mai mult.

Era întrebuințată pentru cupe și pocale, pentru vase de apă, ulei, vin, parfum etc, pentru biberoane și alte obiecte practice.

Sticla romană scumpă era obținută din nisipuri albe, foarte pure, fiind incoloră și translucidă (încă nu transparentă!).

Era folosită pentru veselă, bibelouri, podoabe și ornamente prețioase. Alături de aceste culori fundamentale, meșterii romani au izbutit a face nenumărate alte varietăți de sticlă, de la cele ce păreau a fi piatră prețioasă (smarald, safir, opal, peruzea, rubin) până la cele care imitau lemnul sau fructele (ca formă și culoare). În această epocă apare și ornamentarea cu aplicații din sticlă, ca și folosirea formelor sau matrițelor pentru prelucrări complexe (vase care imitau chipuri sau reprezentau scene de luptă etc). De asemenea se realizează primele fire din sticlă, destinate în special colierelor și altor podoabe feminine.

Un produs roman din sticlă a cărui tehnologie nu a fost lămurită este butoiul din sticlă. Acestea erau de mari dimensiuni, putând cuprinde chiar și un adult, iar felul în care au fost suflate nu este încă lămurit (se fac felurite presupuneri, dar nu există siguranță). Prin acest mister butoiul din sticlă se înscrie pe o listă a produselor romane din sticlă alături de care stau cupele murrhine și diatretele.

Cupele murrhine erau mult, mult mai scumpe decât aurul, cele mai ieftine valorând una prețul a zeci de sclavi! Erau mici, fără ornamente, dar aveau străluciri uluitoare, în mii de scânteieri multicolore. Pentru un singur vas de acest fel Nero a dat nu mai puțin de șaptezeci de talanți (echivalentul a trei sute de sclavi tineri, puternici). Tehnica exactă de producere nu se cunoaște, ci doar unele elemente tehnice. La fel de scumpe și misterioase sunt diatretele.

Acestea erau un fel de vase din sticlă duble, cu o cupă în interior și o dantelă de sticlă în exterior. Această dantelă nu atingea cupa interioară, permițând ținerea ori consumarea unor băuturi fierbinți fără pericol de ardere (pentru mână). Altă formă de utilizare a sticlei în care romanii au dovedit un mare talent a fost mozaicul. Realizate fie din ceramică ori piatră smălțuită, fie integral din sticlă, mozaicurile romane au rămas până astăzi un exemplu concludent de măiestrie și rafinament artistic.

Se cuvine a menționa în final așa-numitele vase de Portland, ca vasul Audgio și vasul lui Alexandru Sever. Ele erau lucrate în două straturi, primul de un albastru deosebit de frumos iar al doilea, mult mai subțire, din sticlă albă ca laptele. Odată izbutită realizarea vasului - deosebit de dificilă - urma partea cea mai grea: gravarea. Aceasta se realiza prin zgârierea sticlei albe cu diamant, adâncirea treptată a zgârieturilor și desprinderea sticlei albe fărâmă cu fărâmă. Orice greșeală distrugea vasul. Cu toate inovațiile lor romanii nu au izbutit însă a obține sticlă transparentă (ci doar translucidă) și ca urmare nici geamul, nici oglinda din sticlă.

Sursa partiala: Wikipedia.

Denominatiile monedelor romane sau ce se cumpara cu un aureus, denar sau sestert ?

Chiar si in era televiziunii, radioului si internetului, a gasi unele informatii despre diverse momente ale Imperiului Roman nu este intotdeauna usor. Sa luam ca exemplu urmatoarea intrebare: Ce se putea cumpara in anul 1 dupa Hristos, cu  cativa denari ? Cam grea intrebarea, stiu... Am gasit totusi cateva informatii pe care le-am concluzionat ( sper ca nu cu multe greseli, intrucat in multe surse denarii erau confundati cu moneda as ), preturi pe care vi le prezint in exemplele de mai jos, in acest articol in premiera in Romania.

Denari romani ( din diverse perioade ale secolului I-II dupa Hristos )

Cursul de schimb

De exemplu

1 Aureus = 25 Denari
1 Denar  =   4 Sesterti
1 Sestert =  2 Dupondii
1 Dupondius = 2 Cupru AS

Sau alt exemplu din acea perioada: 1 aureus = 25 denari de argint = 50 quinari de argint =100 sesterti de bronz = 200 dupondii de bronz = 400 as de cupru

Preturi la inceputul sec. I - II dupa Hristos 

Preturile nu sunt exacte, intrucat inflatia isi facea simtita prezenta de-a lungul secolelor. Oricum, viata era foarte grea pentru saraci sau pentru cei care nu aveau de munca, preturile fiind destul de mari, daca am face comparatie cu preturile din ziua de astazi. Probabil nici metalele pretioase nu aveau in sine mare valoare, mai ales argintul. Oricum, aceste preturi pot parea mult diferite fata de preturile existente in prezent, dar sa nu uitam ca anumite produse erau foarte rare, nu exista industria de astazi, iar anumite meserii erau foarte apreciate ( nu orice om era educat sa fie pictor de exemplu ) :

Imbracaminte si incaltaminte
O pereche de incaltaminte la moda = 9 denari
O pereche de incaltaminte model senatorial = 6 denari
O pereche de incaltaminte standard, pentru femei = 3-4 denari
O jumatate de kilogram de matase alba = aproape 1 denar
O jumătate de kilogram de mătase mov autentica = 9 denari

Angajari
Un secretar = 15 denari pe luna
O persoana care citea = 12 denari pe luna (probabil un fel de abonament, cateva ore pe zi)
Un mesager = 9 denari pe luna (probabil un fel de abonament)
Un Haruspex (ghicitor sau ghicitoare ) = 10 denari pe luna (probabil un fel de abonament)
Un soldat legionar, folosit ca garda de corp privata  = 20 denari pe luna plus mancare
Un Praetorian, folosit ca si garda de corp profesionista = 60 denari pe luna plus mancare
Un Centurion ( soldat profesionist din legiuni ) = 300 de denari pe luna
Lucrator la munca in ferma = 25 denari pe luna plus mancare
Zugrav si decorator, care prepara si vopselele cu tehnica sa, secreta probabil pentru cei din afara breslei) = 75 denari pe luna, plus mancare
Pictor sau sculptor = 160 denari pe luna, plus mancare
Caraus cu camila sau magarul = 25 denari pe luna
Taxa anuala pentru profesori generalist = 180 denari
Taxa lunara pentru profesor meditatii in  particular, per elev, invatamant elementar = 50 denari
Grammaticus (limba latina sau greaca si literatura, geometrie, meditatii in  particluar), per student, lunar = 200 denari
Baiat insotitor pentru baie, pentru a ajuta la spalat = un sfert de denar pentru ajutor la fiecare 2 insotiri

Alimente
O jumatate de litru de vin Falernian, de cea mai buna calitate = aproape 2 denari
O amfora de vin obisnuit = 4-5 denari
8 kilograme de struguri de masa = 1 denar
O masura de carne = 6-7 denari
O masura de fasole = 6-7 denari
O halba de ulei de masline proaspat = 2 denari si jumatate
O halba de miere de cea mai buna calitate = 2 denari si jumatate
1 kilogram de carne de porc =  aproape 1 denar
2 kilograme de carne de vita = 1 denar
2 kilograme de peste de apa dulce =  1 denar
1 modius de grau ( aproximativ 9 litri, ca volum ) = 6 denari
1 modius de orz ( aproximativ 9 litri, ca volum ) = aproape 4 denari
1 sextarius ( aprox. 600 mililitri ) de condiment sarat = o jumatate de denar
1 sextarius ( aprox. 600 mililitri ) de vin bun = aproape 2 denari
1 modius ( aproximativ 9 litri, ca volum ) de sare = 6 denari

Sclavi
O fata frumoasa, tanara, sclava pentru placeri = 2000 - 6000 denari
Un sclav obisnuit = 500-1500 denari
O sclava care stia sa cante = 4000 denari
Un sclav priceput la munca in podgorie = 2000 denari

Atlantida din Romania - Insula scufundata Ada Kaleh

Cu siguranta generatiile mai vechi isi mai aduc aminte de insula Ada Kaleh, o adevarata comoara istorica, cu vestigii de arhitectura si arheologice de mare insemnatate, acum acoperite de apele Dunarii. Probabil insula Ada Kaleh reprezinta astfel un loc de ascundere a multor relicve si de ce nu, poate chiar comori, o mica Atlantida plina de pitoresc a Romaniei. Am facut analogia cu Atlantida, pentru ca sunt convins ca multi din cei nascuti dupa Revolutia din 1989 nu au auzit de aceasta insula sau nu ii cunosc locatia ori o considera o simpla legenda.

Insula Ada Kaleh, ilustrata din 1909



Insula Ada Kaleh (din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula Fortăreață) se găsea la circa 3 km în aval de Orșova și avea o dimensiune de circa 1,7km lungime și circa 500m lățime.



Insula Ada Kaleh


Constructia barajului Hidrocentralei Portile de Fier 1 a ridicat nivelul apelor Dunarii, care au acoperit insula. Astfel, insula este neaccesibila cautatorilor si arheologilor, poate doar scafandri profesionisti daca ar fi.

Insula Ada Kaleh, inainte cu putin timp de a fi acoperita de apele Dunarii



Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită prețurilor scazute (fiind scutită de impozit), dar si pentru locul unde se puteau cumpara delicatese turcești, bijuterii, cafea și tutun de calitate.

O cafea turceasca originala servita la o terasa din Ada Kaleh

Imi aduc aminte cum negustorii strigau "Rahat!", iar de aici cuvantul a fost preluat in limba romana pentru a denumi obisnuitul sortiment de dulciuri jeleu, originar din Turcia, făcut din zahăr, arome alimentare și amidon. În țara de origine, acest produs este cunoscut sub numele de lokum sau (arhaic) ca rahat lokum, fiind un produs foarte popular în tot spațiul balcanic. Insa insula Ada Kaleh a fost renumită și pentru trandafirii sai ( crescuti in mod decorativ, nu productie in masa ) și comercializarea uleiului sau a parfumului din acestia, probabil importat, dupa cum ne-a precizat un cititor al site-ului nostru.

Rahat turcesc produs chiar de un cofetar din Ada Kaleh, pe insula

Desi regimul comunist s-a laudat ca va stramuta toate vestigii arhitecturale si istorice de pe Insula Ada Kaleh, inainte de a fi acoperite de apele Dunarii, nu avem cunostiinta unde au fost amplasate sau daca proiectul a fost finalizat cu adevarat sau a ramas la stagiu de cariera de bolovani. Oricum, proiectul se referea probabil doar la constructiile de suprafata, la cetate in sine, nu si la posibilele comori arheologice ascunse in pamant.

O mica parte din vestigiile istorice de pe insula Ada Kaleh

In continuarea va prezentam un doua filme documentare din acea perioada, pe care l-am gasit pe Youtube, filme de arhiva despre comorile istorice si culturale din Insula Ada Kaleh si despre modul cum acele vestigii au fost "mutate" cu barosul si tarnacopul. Speram ca aceste doua documentare sa ramana postate pe Youtube pentru mult timp.

Film documentar 1



Film documentar 2

Later edit: Conform precizarilor unui cititor, se pare ca o mare parte din constructii au fost stramutate pe insula Simian, aval de Tr.-Severin.

Cautatori de comori celebri

Un cautator de comori este o persoană care, din vocaţie sau pasiune, cauta in ape sau in pamant comori sau alte artefacte, pierdute sau ingropate. In continuare va vom prezenta patru cautatori de comori, celebri in intreaga lume.

Heinrich Schliemann (1822-1890, de nationalitate germana). Heinrich Schliemann (n. 6 ianuarie 1822 - d. 26 decembrie 1890) a fost un arheolog german, născut în nordul Germaniei la Neu-Bukow, care a identificat urmele legendarei cetăți grecești antice Troia. El este considerat de mulţi ca fiind "parintele arheologiei istorice." În toate eforturile sale arheologice, Heinrich Schliemann a încercat să dovedească istoricitatea Războiului troian. Abordarea sa arheologică a fost în bună măsură științifică, spre deosebire de practica timpului, ce aducea a vânătoare de comori. Schliemann enunța ipoteze și apoi le testa, ca în orice altă știință. Cercetările sale de la Isarlîk (în Anatolia, astăzi Turcia) dintre 1871 și 1872 au dovedit că acesta este locul cel mai probabil al poziției vechii cetăți Troia. În 1876 cercetările sale de la Micene (în Peloponez, Grecia) au adus la lumină civilizația miceeană, necunoscută până atunci. Între 1878 și 1879 și-a rafinat cercetările la Isarlîk.Schliemann a reușit să înșele autoritățile otomane, ducând in Germania o mulțime de obiecte de aur, descoperite la Isarlîk. Posesia colecției, preluata apoi de sovietici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este încă și azi motiv de dispută între Turcia, Germania, Rusia și Grecia.

E. Lee Spence (n. 1947, american. Pionier în arheologia subacvatică, este, probabil, cel mai faimos vânător de comori al lumii . El este cunoscut pentru cautarea de comori scufundate si de epave. Nascut in Germania, Spence scrie şi editează cărţi de referinţă, precum şi reviste (Diving World, Atlantic Coastal Diver, Treasure, Treasure Diver, and Treasure Quest), şi publică articole in reviste de specialitate (ShipWrecks, Wreck Diver). Spence a gasit comori in valoare de peste 50 milioane dolari americani şi a contribuit, prin intermediul cercetarilor sale de arhivă, la gasirea epavelor navelor Republic si Central America, de pe care au fost recuperate comori de peste un miliard de dolari.

Mel Fisher (1922-1998, american). A devenit foarte cunoscut pentru găsirea epavei galionului spaniol Nuestra Señora de Atocha, în 1985. Comoara gasita a fost estimata ca avand o valoare de 450 milioane dolari. Aceasta comoara, avand numele de "Atocha Motherlode," a inclus 40 de tone de aur şi argint, printre care si 100.000 de monede spaniole de argint, monede de aur, smaralde columbiene, alte artefacte de aur si argint, precum si 1000 de lingouri de argint.

Robert F. Marx (n. 1923, american). Un pionier in lumea scafandrilor, cunoscut pentru activitatea sa de cautator de comori scufundate si de epave naufragiate. A fost foarte controversat ca si cautator, din cauza incursiunilor sale frecvente şi incununate de succes în vânătoare de comori.  E. Lee Spence l-a considerat pe Robert F. Marx ca fiind "adevăratul parinte de arheologiei subacvatice."

La cautat de comori cu ... GPS-ul !

Desi am evitat o perioada sa public informatii despre acest joc, totusi mi s-a parut destul de interesant si am hotarat sa il promovez. Este un joc de cautat comori cu... GPS-ul, dar un joc ... real. Mai jos va prezint cateva detalii legate de geocaching si in acelasi timp va indic si link-ul sursa al acestui articol, site unde va invit sa cititi mai multe informatii, fiindca cu siguranta multora vi se va parea interesant acest mod de a petrece timpul liber, care cu siguranta este mai mult decat un joc de-a cauta mici comori!

Sursa:  http://www.geocaching-romania.ro/

Totul incepe de la a detine un dispozitiv care sa-ti poata indica coordonatele GPS (fie el un device dedicat, fie un telefon cu GPS incorporat sau un PDA care stie sa-ti arate si aceste coordonate). Daca ai o astfel de jucarie nu mai e nevoie decat de un pic de chef de aventura.

Jocul consta in a gasi cutii cu ‘comori’ care sunt ascunse la anumite coordonate de GPS. Totul este tinut pe site-ul http://www.geocaching.com/, unde trebuie sa va faceti un cont pentru a vedea latitudinea si longitudinea la care se afla o astfel de cutie.

Acum vine si intrebarea normala: “De ce as cauta astfel de ‘comori’?”.Raspunsul variaza de la o persoana la alta. Unora le place pur si simplu ideea de a cauta o comoara, de a vedea ce contine si a lua un mic obiect drept amintire. Pentru altii este dorinta de a rezolva un mister - pentru ca geocacheurile pot fi si de acest fel: obtii tot felul de indicii pe parcusul aventurii, care te pot duce la ‘destinatie’ daca le interpretezi corect. Nu in ultimul rand (poate chiar cel mai important) cautarile acestea te duc in locuri deosebite, de multe ori mai putin turistice, dar cu un farmec aparte (dintr-o altfel de locatie e si poza de mai jos).

Cand si cum a inceput totul? Povestea incepe pe data de 2 Mai 2000 (unde altundeva decat) in SUA, in momentul in care accesul la cei 24 de sateliti din jurul pamantului nu a mai fost restrictionat. Si, din acest moment, orice muritor de pe Terra putea sti exact coordonatele geografice ale locatiei in care se afla. O zi mai tarziu, pe 3 Mai 2000, unul din miile de entuziasti la aflarea vestii - Dave Ulmer, a dorit sa testeze precizia sistemul si a ascuns in padure ceea ce a numit la vremea aceea o ‘tinta’. Si-a numit ideea “Great American GPS Stash Hunt” (cam greu de tradus, dar sa-i zicem ‘Cauta cu GPSul locuri secrete prin America’) si a publicat-o pe un forum al utilizatorilor de GPS.

Ideea era foarte simpla: ascunzi o cutie in ’salbaticie’, noteazi coordonatele GPS ale locatiei si le publici pe net. Cautatorul lua coordonatele de pe net, cauta cutia, iar daca o gasea tot ce avea de facut era sa “Take some stuff, leave some stuff.”(dupa cum zice inventatorul jocului, adica ‘ia ceva din cutie, pune un obiect in loc’).

Ideea jocului nu s-a schimbat mult de atunci. Numai numele jocului este acum ‘geocaching’. Exista un site dedicat www.geocaching.com si o intreaga comunitate. Jocul are foarte multi adepti in tarile vestice unde dispozitivele electronice cu GPS sunt ceva comun de o buna bucata de vreme. In SUA sunt sute de mii de cutii, in Germania peste 60.000, in Anglia 30.000, in Franta 6000. In Romania sunt 233, prima cutie fiind pusa la 1 Aprilie 2001 langa castelul Bran. Jocul a prins mai greu la noi in tara, dar se pare ca adeptii abia acum incep sa apara - de la inceputul anului 2008 si pana acum au fost puse aproximativ 100 de noi cutii. Bravo…si la mai multe.

Geocache-urile pot fi de mai multe feluri. Cele traditionale arata ca cea de mai sus, adica o cutie in care pe langa carnetelul in care-ti adaugi numele pe lista celor care au descoperit cutia, mai sunt tot felul de jucarele; nu uita - poti lua una dintre ele, cu mentiunea ca este de dorit sa si pui ceva inapoi. Apoi sunt multi-geocache-urile care implica parcurgerea mai multor etape pentru a ajunge la punctul final. Parcurgerea intregului traseu este esentiala pentru ca fiecare etapa aduce un indiciu necesar la gasirea comorii. Ar mai fi si geocache-urile mister sau puzzle care nu au reguli stricte. Fiecare isi poate imagina orice fel de ‘problema’ ce trebuie rezolvata pentru a aduce ‘alergatorul la final’; se poate pleca de la o poza, de la o ghicitoare sau de la un intreg lant de intrebari si quest-uri pentru a face incercarea mai provocatoare. Inca nu exista un astfel de geocache in Romania, asa ca va invit sa fiti inventivi.

Ar mai fi de stiut ca acesta cautare nu este atat de simpla pe cat poate parea. Coordonatele nu sunt 100% precise, iar GPS-urile indica latitudinea si longitudinea cu o anumita marja de eroare. Asa ca o sa aveti de cautat intr-o arie ce poate varia intre 1 si 10-20 metri patrati. Pentru locurile mai dificile sau pentru cele in care semnalul GPS nu este foarte bun, cei care au plasat cutia lasa pe site indicii (ajuta de asemenea si citirea logurilor celor care au gasit deja cutia).

In cutii mai puteti gasi si obiecte speciale, numite ‘travel bug-uri’ (in traducere libera - ‘plosnitze cu chef de colindat’). Fiecare din ele are cate o dorinta: vor sa calatoresca in jurul lumii, sa faca turul unei tari sau sa atentioneze opinia publica asupra unor probleme globale.