Un căutător de comori fugar, care a găsit o comoară de sute de milioane de dolari, a fost arestat

Un cautator de comori aflat într-o bătălie juridică asupra uneia dintre cele mai mari comori subacvatice din istoria americană a fost arestat în Florida, după mai mult de doi ani de fugă.

Marshals Service din SUA l-a arestat marti pe cautatorul de comori la un hotel Hilton din West Boca Raton, a declarat Brian Babtist, un inspector senior în biroul agenției din Columbus, Ohio. Un mandat de arestare civil federal a fost emis pentru el în 2012, pentru că nu a dorit să apară la o audiere importanta la tribunal.

Autoritățile l-au catalogat pe cautator ca pe "unul dintre fugarii cei mai inteligenti pe care i-a urmarit vreodată Marshals SUA",

Thompson a făcut istorie în anul 1988, când a găsit scufundat vasul S.S. Central America, cunoscut de asemenea sub numele de nava de aur. La momentul respectiv, cautatorul de comori și echipajul său au gasit mii de lingouri și monede de aur.

O parte dintre acestea au fost ulterior vandute unui grup care avea afaceri cu aur, pentru suma de aproximativ 50 milioane dolari.

Cei 161 de investitori care au plătit 12,7 milioane dolari pentru a finanța găsirea navei scufundate nu au primit nimic. Doi dintre acestia au dat în judecată cautatorii, iar bătălia juridică este în curs de desfășurare.

Cautatorul de comori a ramas in anul 2006 la un conac din Vero Beach, Florida. Șase ani mai târziu, după ce a fost emis mandatul de arestare, descoperitorul comorii a dispărut.

Când îngrijitorii proprietății au cautat in conac, ei au gasit telefoane mobile cu cartele preplatite de unică folosință și pachete bancare de 10.000 dolari împrăștiate, împreună cu un extras de cont care arată un sold 1 milion dolari.

Nava S.S. Central America avea 21 de tone de aur din minele din California, atunci când s-a scufundat în anul 1857, în largul coastei din Carolina de Sud.

Potrivit plângerii penale, firma cautatorului de comori a gasit monede de aur și lingouri în valoare totala de până la 400 milioane dolari, chiar daca rapoartele anterioare estimasera recuperarea la doar 40 milioane de dolari. Cautatorul de comori a refuzat sa declare unde este ascuns aurul ramas.

Pe urmele unei comori de 126 milioane dolari

Dupa 4 ani de cercetare, doi cautatori de comori locali din Michigan cred cu tărie ca se apropie de descoperirea unei comori care astazi ar valora 126 milioane de dolari.

Kevin Dykstra și Frederick J. Monroe au efectuat scufundări în nordul lacului Michigan în anul 2011 și au găsit rămășițele unui ambarcatiuni naufragiate, despre care ei cred ar putea fi "Le Griffon".

Ei de fapt in acel moment cautau o comoara mult mai mare, aurul pierdut de Confederatie in Războiul Civil. Kevin și Frederick au decis să facă publica respectiva cercetare, care dezvăluie ca West Michigan ar putea fi locul unei comori misterioase, veche de 150 de ani.

Începutul și sfârșitul acestei cercetari destul de încâlcite si greu de urmărit, începe și se termină în cimitirul Evergreen din Muskegon. Evenimentele dintre aceste doua momente ar putea duce la rezolvarea unuia dintre cele mai mari mistere despre comori pierdute.

"Este o comoară uriasa. Toate dovezile se îndrepta spre acest lac", a declarat Frederick J. Monroe, care este si instructor de scufundari și vânători de comori acreditat de Muskegon.

Prima data a aflat despre comoara de la un prieten, in anul 1973.

"Prietenul meu mi-a povestit despre mărturisirea pe care bunicul său a făcut-o patul de moarte", a spus Monroe, care a adăugat că bunicul amicului sau îi povestise că "lingouri in valoarea de 2 milioane dolari se afla într-un vagon de tren, in adancurile lacului Michigan și ca au existat doar trei persoane care cunosteau secretul, iar ceilalti doi erau deja plecati in lumea celor drepti".

Monroe spune că povestea a ramas secreta peste 40 de ani și, când s-a imprietenit cu Kevin Dykstra, acesta i-a împărtășit povestea.

"Am început să cautăm", a declarat Dykstra. Căutarea a declanșat un proiect de cercetare masiv, prin care Dykstra consideră ca va dezvălui modul în care a fost pierduta comoara de aur confederata, acum aproape 150 de ani.

Dykstra spune ca studiul său a început serios abia atunci când a aflat că în anul 1892 mai multe vagoane de marfă trecut Lacul Michigan, pe feriboturi.

Apoi a descoperit că unul sau mai multe vagoane au cazut de pe feriboturi, în timpul unei furtuni puternice sau ca poate au fost aruncatr intentionat, pentru a evita scufundarea feriboturilor sau din alte motive.

"Dacă ar fi fost pierdute in lac, lingourile de aur in valoare de 2 milioane de dolari ar trebui insa să lipsească de undeva. Trebuia să imi dau seama de unde lipsea acest aur. E posibil ca sa fi existat si unele persoane care au asteptat furtuni si sa fi furat aurul, motivand ca s-a scufundat", a spus Dykstra.

În timp ce cerceta acest moment din istoria Americii, Dysktra a descoperit un nume.

Robert Horatio George Minty

"Am început să ma concentrez pe un anumit colonel, numele lui era Minty, care a fost de fapt responsabil pentru Cavaleria 4 Michigan".

Dykstra a descoperit apoi că de fapt colonelul Minty a ajuns în fața curții marțiale în 1864, încheind cariera sa în armată.

"Acum am un motiv", a spus Dykstra. El crede că Minty și complicii săi ascunsesera comoara de aur confederata aproape de County Lincoln, Georgia.

Dykstra a început să cerceteze apoi viata lui Robert Minty, după ce curtea marțială a incheiat cariera sa de militar. El a descoperit că de fapt colonelul s-a retras la Jackson, Michigan, unde a inceput sa lucreze pentru Detroit Railroad. Minty a avut mai multe posturi la alte companii feroviare, în cele din urmă ajungand administrator de marfă pentru Oceanul Atlantic și centrul de cale ferată, care se afla în colțul de sud-est a Georgiei.

"Calea Ferata Atlantica și Golful trec exact pe unde a fost transportat aurul si simteam în acest moment ca a fost implicat acest colonel", a adăugat Dykstra.

Astfel, în 1876, la 11 ani după ce aurul a disparut, Dykstra crede că, în timp ce lucra pentru compania feroviara, Minty ar fi transportat aurul spre nord, prin intermediul sistemului feroviar. "Și apoi am descoperit un accident de tren teribil în Ashtabula, Ohio", spune Dykstra.

Pe 29 decembrie 1876, un pod de cale ferată din Ashtabula, Ohio, s-a prăbușit, provocând caderea a 11 vagoane de marfă într-un defileu adanc. 159 de pasageri din tren au cazut în râu, iar 92 si-au pierdut viata.

Dykstra spune că a găsit un articol de ziar care arăta că unul dintre vagoanele din dezastrul Astabula transporta lingouri de aur de 2 milioane dolari.

"Oamenii s-au înghesuit cu miile pentru a încerca să găsească că aurul. Dar nu a fost gasit niciodata acest aur", a explicat Dykstra.

Dykstra a constatat că Robert Minty ar fi fost conectat la acest incident.

"Destul de sigur, Robert Minty a fost chestorul de construcție de cale ferată la momentul incidentului", a spus Dykstra. "Eu cred că Minty avea nevoie de o diversiune. Deci, cu prerogativele sale, cred că a lansat un zvon ca aurul de 2 milioane dolari se afla din partea de jos a defileului râului, pentru a păstra toată lumea departe de locatia reala a aurului, care in acel timp era mutat pe alt traseu."

Apoi el a descoperit ca aur confederat a fost văzut în Michigan.

"Am gasit un alt articol de ziar, care a vorbit despre o bucată de aur confederata care au apărut la o expozitie de moende din Traverse City. Trei experți au studiat acea bucata de aur și au confirmat că ar fi putut proveni doar din aurul confederat", a spus Dykstra.

Cercetarile sale nu l-au condus insa la posibilitatea clara de a plasa colonelul Minty la expozitia de la Traverse City, dar Dykstra spune ca a descoperit altceva: "Robert Minty era căsătorit cu Grace Ann Minty", a spus Dykstra. Numele ei de fată era "Abbott."

Țărmul West Bay din Traverse City a fost un loc aglomerat în ultima parte a anilor 1800 și începutul anilor 1900, când Thomas Bates a deținut Grand Traverse Herald.

Frații și surorile Abbott locuiau în Traverse City, când aurul Confederației a apărut la expozitia de monede. Minty în cele din urmă s-a căsătorit si cu sora lui Grace, Laura Abbott, și au avut patru copii impreuna.

Printr-o finală conexiune, cautatorul de comori a dedus ca Robert Minty este omul care a furat comoara de aur a confederatiei și a incercat sa il transporte pana in Michigan, insa aurul s-a scufundat cu vagon cu tot in lacul Michigan.

"Numele soacrei lui Robert Minty a fost Thomas-Ann Sutherland, care a avut un fiu pe nume George Alexandru Abbott", a spus Dykstra. "Sora lui George, Grace Ann Abbott, a fost căsătorit cu colonelul Robert Minty. Acest lucru înseamnă că George Alexandru Abbott era cumnatul lui Robert Minty. George Alexandru Abbott a murit în 1921 și a fost persoana care a facut săus secretul bunicului prietenului meu. Povestea se inchide in cerc complet", a declarat Dykstra.

Abbott a lucrat 40 ani în domeniul bancar din Muskegon, ajungand vice-presedinte al Bancii Naționale din Hackley, la începutul anilor 1900. Dar înainte de cariera sa bancara, în 1867, Abbott a fost angajat în biroul de transport de marfă din Michigan Central Railroad, în Jackson, Michigan, unde colonelul Minty s-a retras aproximativ în același timp. Din Jackson, Abbott a mers la Saginaw, unde a fost angajat la Jackson & Saginaw Railroad Company, până la 1871. După aceea, el a fost trimis la Grand Haven, unde a lucrat pentru Detroit, Grand Haven & Milwaukee Feroviar Company, până la 1873. George Alexandru Abbott a murit în Muskegon, Michigan, iar mormântul lui pot fi vizitat acolo si in prezent.

După patru ani de cercetare intensa, atat Dykstra, cat și Monroe cred că aurul confederat pierdut este scufundat adânc în Lacul Michigan, în largul coastei Frankfort, fiind pierdut in incercarea secreta de mutare. prin scufundarea acelui vagon in timpul furtunii.

"Știu că aurul este acolo si așteaptă să fie găsit", a declarat Dykstra.

Cei doi căutători de comori cred ca sunt aproape de a descoperi comoara, deoarece în timpul uneia dintre expedițiile lor, sonarul lor a descoperit pe fundul lacului un motor cu carbune de la o ambaratiune cu aburi.

Dykstra și Monroe cred ca ultimul lor pas este de a ajuta statul Michigan in localizarea aurului. Ei spun că au prezentat deja toate cercetarile facute lui Dean Anderson, un arheolog de stat.

În cazul în care cineva se va decide să meargă în căutarea comorii, iar aceasta va fi descoperită, peste 6.000 de kilograme de aur ar trebui sa se afle in interiorul unui vagon de marfa, scufundat in lac. Valoarea actualizata la preturile de astazi ale aurului este de peste 126 milioane dolari.

O comoară formată de monede vechi de peste 700 ani, expusă public pentru prima dată

O prețioasă comoară formată din monede vechi de peste 700 de ani, care au fost descoperite în Angus, Scoția, va fi expusa pentru prima data in mod public.

Cele 47 monede din argint, ce datează din perioada 1272 - 1307, au fost găsite pe un teren apropiat de Kirriemuir, in urmă cu doi ani, iar ulterior au fost examinate de către Muzeul Național de Scoția.

Monedele sunt din timpul războaielor de independență scotiene. Majoritatea monedelor sunt din perioada lui Edward I al Angliei sau a fiului său Edward al II-lea, deși unele par a fi bătute de regele scotian  Ioan Balliol. În această perioadă, în secolele XIII-XIV, din cauza războaielor, ultimele monede bătute au fost cu John Balliol, in 1296. Următoarele monede au fost batute abia in 1320, așa că a fost o perioadă de aproximativ 13 -14 ani când nu erau sufciente monede din Scotia, iar oamenii au trebuit să se bazeze pe monedele englezesti.

Persoanele care găsesc comori în Scoția au responsabilitate legală de a informa Biroul Coroanei. Atunci când este anuntata descoperirea unui posibil artefact, acesta este analizat și apoi fie este predat înapoi descoperitorului, fie este alocat un muzeu. In acest ultim caz, o suma compensatorie este calculata în mod independent de către experți și apoi banii sunt platiti din bugetul muzeului care a beneficiat de descoperire. Cum in Scoția nu există o piață dezvoltata de obiecte arheologice, statul apeleaza la evaluatori din Anglia.

36000 documente anterioare anului 1600 vor fi disponibile online

"Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naționale ale României” este un proiect lansat de Universitatea din București, prin care documentele medievale anterioare anului 1600, ce sunt păstrate în Arhivele Naționale,  in original sau copie, vor fi scanate si va fi creată o bază de date digitală accesibilă online, posibil in viitorul website arhivaistorica.ro.

Vor fi scanate documente din 32000 unități arhivistice, situate în 32 de filiale ale Arhivelor Naționale, in acelasi timp documentele fiind si inventariate prin identificatori ca datare, emitent, cota arhivistică, descriere, conținut cu rezumat, indice de nume și indice de materii, precum si prin imaginile documentelor și ale sigiliilor lor ( 250.000 de imagini ).

Baza de date va fi o adevarata comoară istorică, inclusiv pentru pasionatii de detectie metale, accesibila online gratuit de catre oricine, cu multiple posibilitati de gasire a documentelor de către utilizator. Pentru 7 filiale județene cu arhive mai mari se va crea câte un website ce va contine si un muzeu virtual.

De asemenea, 1000 documente vor fi restaurate înainte de scanare.

Majoritatea documentelor vizate de proiect (circa 90%) se referă la istoria Transilvaniei și sunt scrise în limbile latină (80%), germană și maghiară.

Documentele referitoare la țara Românească și Moldova sunt scrise în limbile slavonă și română.

Toate documentele vor fi scanate cu echipament specific, vor fi prelucrate de către paleografi, iar meta-datele rezultate vor fi introduse în baza de date.

Proiectul va fi finalizat pana cel mai tarziu in aprilie 2016, conform initiatorilor acestuia si va avea costuri de aproape 4 milioane lei, dintre care 85% finantare nerambursabila din partea Norvegiei, Islandei și Liechtensteinului, iar 15% finanțare nerambursabilă din bugetul național.

Inelul lui Tezeu

Muzeul Național de Arheologie din Grecia a expus pentru prima data public la Atena inelul lui Tezeu, un inel cu sigiliu micenian, care a fost găsit din intamplare în solul din Acropolis, in anii 1950.

Inelul este din aur si masoara 2,7 x 1,8 cm. Pe inel este reprezentată o scena cu un taur, un personaj, in stanga un leu și in dreapta ceea ce poate fi un copac.

Artefactul dateaza din perioada minoică din Grecia și provine din zona Anafiotika, din Plaka, centrul orașului vechi din Atena.

Autenticitatea antică a inelului Tezeu a fost dezbătută încă de la descoperirea sa în cartierul Plaka din Atena, în 1950. Pentru o vreme s-a crezut ca este fals, dar in 2 august 2006, inelul a fost identificat ca artefact autentic provenind din secolul al XV-lea î.Hr.

Mai precis, presa greacă atrasese atentia asupra inelului cu pecete de aur, iar Muzeul Național de Arheologie din Atena a dorit să-l cumpere pentru 75.000 euro de la o femeie care il deținea. După o examinare de către un grup de experti de la Ministerul Culturii, piesa a fost declarată a fi autentică.

Artefactul a fost numit "Inelul lui Tezeu" datorita unui mit grecesc antic, potrivit căruia a existat o dispută între legendarul regele cretan Minos si Tezeu. Regele nu credea că Tezeu este fiul lui Poseidon. In disputa, Minos ar fi aruncat un inel peste bordul unei amarcatiuni și a cerut lui Tezeu sa il recupereze. Tezeu s-a aruncat în valuri, a ajuns pe fundul mării, unde a văzut miraculoase creaturi şi s-a întors pe corabie perfect uscat, cu inelul de aur în mână.

Ofrande trimise în timp zeilor

O echipă internaţională de arheologi a făcut o serie de descoperiri excepționale in Egipt, inclusiv o stela ( un desen in relief sculptat într-un zid de piatră ) care contine inscripții despre care se crede că sunt vechi de 2500 de ani.

"Ceea ce este unic la aceasta stela este că infatiseaza impreuna pe zeii Amun Ra și Thoth. Aceste două divinități sunt rareori reprezentate împreună. Probabil relieful era conectat simbolic cu Luna. Cercetarile noastre indica existența unui cult a Lunii, nedescoperit anterior", precizeaza cercetatorii de la Universitatea Lund din Suedia.

Proiectul internațional de cercetare se numeste Gebel, a inceput in anul 2012 și implică aproximativ 15 cercetători. Gebel el Silsila este o carieră de piatră din afara orașului Aswan, la 850 km sud de Cairo. Cariera a furnizat piatră pentru constructii cum ar fi cele din Luxor si alte constructii si temple din sudul Egiptului.

O alta descoperire interesanta este reprezentata de două obeliscuri din gresie, abandonate în locația originală, din cauza unei fisuri care a apărut în timpul procesului de decupare a pietrei.

O descoperire diferită, dar oarecum relevantă, cuprinde alte două obeliscuri gravate, pe care este reprezentat interiorul celebrului monument din Speos.

"Spectaculos in aceasta descoperire este faptul că scena contine o a doua scenă, care a fost gravată in partea de sus, precum și prin comparații stilistice, care prezintă o navă ce transportă obeliscuri, probabil din momentul celebrului faraon feminin Hatshepsut", explică arheologii.

Pana in anul 2012 se credea ca in acele locatii nu existau astfel de vestigii istorice.

"Am gasit in 60 locatii ale sit-ului arheologic unelte din silex și am inventariat aproximativ 5000 simboluri și 800 de texte, de când am început cercetarile, în anul 2012. Am respins supoziiţile anterioare și, prin urmare, am rescris istoria locului", spune unul dintre arheologi.

Cercetatorii au utilizat si o tehnologie care generează reconstituiri 3D ale monumentelor. Aceasta tehnologie le permite să observe sit-ul arheologic în diverse iluminari și din diferite unghiuri, ajutandu-i sa descopere indicii care nu sunt vizibile cu ochiul liber.

Obiectivele proiectului Gebel includ o documentare cuprinzătoare, clasificarea și studiul gravurilor dn cariera, pentru a afla mai multe despre cei care au realizat aceste simboluri și in ce scop le-a creat.

"Pentru oamenii din antichitate, acesta a fost mai mult decât un simplu loc de muncă. Religia a fost o parte naturală a vieții lor și in tot ce au făcut au crezut ca zeii le ofera protectie. Stela sau reliefurile gravate sunt exemple de ofrande pe care lucrătorii le-au trimis peste milenii zeilor, ca expresie a recunoștinței că nimeni nu a fost rănit în timpul unei etape a lucrărilor", precizează cercetatorii.

"Vom descoperi si alte relicve extraordinare. Ne-ar dori insa să găsim si instrumentele utilizate in sculptura pietrei, pentru a afla mai multe despre muncitori si modul lor de lucru", concluzionează cercetatorii, care spun si-ar dori excaveze încă 20 de ani aceste sit-uri arheologice, dacă fondurile le va permite.

Abonare prin email la știrile Harta Comorii

Salutări, cautători de comori, legende și istorie !

De astăzi, Harta Comorii vă oferă posibilitatea de a vă abona gratuit prin email la știrile publicate.

Dupa abonare și confirmarea abonării ( dând click pe linkul de activare din mesajul trimis de către Harta Comorii, după introducerea emailului dvs. și apăsarea pe butonul "Submit", precum si rezolvarea codului Captcha), veți primi zilnic maxim un mesaj cu titlurile publicate în ziua respectiva. Atenție, fără această verificare prin click pe linkul de activare din mesajul respectiv, nu veți primi noutățile ( astfel este conceput sistemul de către Google, care găzduiește și oferă suportul pentru Harta Comorii, pentru a nu se abona altcineva în numele dvs). Dacă nu este publicată nicio știre în respectiva zi, nu veți primi nici un email.

De asemenea, în toate emailurile cu noutăți veti regăsi și un link de dezabonare.

Formularul de abonare îl găsiti in bara laterala, pe orice pagină a websiteului Harta Comorii, imediat sub formularul de căutare pe site.

Mulțumind celor care ne-au sfătuit să introducem și aceasta posibilitate, dar și dvs., pentru că sunteți cititori cu adevărat speciali și parte a comunității Harta Comorii, vă dorim lectură plăcută în continuare si mult succes în acest hobby extraordinar !

Amuletă cu două fețe, descoperită de arheologi în Cipru

O amuletă veche de 1500 de ani, descoperită în locația orasului orașul antic Nea Paphos din sud-vestul Ciprului, are două fețe care conțin o inscripție cu 59 de caractere și personaje mitologice.

O parte a amuletei are mai multe imagini, inclusiv o mumie (probabil reprezentând zeul egiptean Osiris), aflat pe o barcă, dar și o imagine a lui Harpocrate, zeul tăcerii, care este prezentat așezat pe un scaun, în timp ce isi acoperă gura cu mâinile. Amuleta afișează de asemenea o creatură mitologică denumita cynocephalus, care mimeaza acelasi gest ca a lui Harpocrate. Pe amuleta mai sunt reprezentate o pasare, un crocodil, Luna pe cer si o stea.

Pe de cealaltă parte a amuletei se regaseste o inscripție, scrisă în greacă, un palindrom:

ΙΑΕW
ΒΑΦΡΕΝΕΜ
ΟΥΝΟΘΙΛΑΡΙ
ΚΝΙΦΙΑΕΥΕ
ΑΙΦΙΝΚΙΡΑΛ
ΙΘΟΝΥΟΜΕ
ΝΕΡΦΑΒW
ΕΑΙ

Inscriptia  se traduce "Iahweh (un zeu) este purtătorul numelui secret, leul lui Re pazește altarul său."

Scribul a făcut insă două greșeli mici, atunci când a scris acest palindrom: in două cazuri a scris un "ρ" în loc de "v".

Cercetatorii au descoperit artefacte asemanatoare în alte părți ale lumii antice. Amuletele precum cea găsită in Cipru au fost realizate si purtate pentru a-si proteja proprietarii de pericol și rău.

Sit-ul arheologic Nea Paphos

În secolele V-VI, Cipru a fost parte a Imperiului Roman de Răsărit. Imperiul Roman a fost împărțit în două în secolul al IV-lea, zona Ciprului fiind inclusă sub controlul părții de Est. Când Imperiul Roman de Apus a căzut, în timpul secolului al V-lea, Imperiul Roman de Răsărit a continuat să se dezvolte și a devenit ceea ce este denumit și Imperiul Bizantin.

Până în secolul al V-lea, creștinismul a fost religia oficială a Imperiului Roman de Răsărit, iar cu trecerea timpului, practicile tradiționale politeiste ( denumite si păgâne ) au fost restricționate mai sever și chiar interzise. Cu toate acestea, unii oameni au continuat să practice credințele vechi, închinându-se zeilor tradiționali. Chiar această amuletă dovedeste că oamenii au continuat să practice credințe politeiste in Cipru, pentru o lunga perioadă de timp.

Amuleta are câteva caracteristici neobișnuite, care sugerează că realizatorul său nu au înțeles pe deplin personajele mitologice, reprezentarea fiind destul de necalificată și schematică. Ea se bazează pe surse egiptene iconografice, dar aceste surse nu au fost pe deplin înțelese de către creatorul amuletei.

De exemplu, mai degrabă decât să stea pe un scaun, Harpocrate ar trebui să fie așezat pe o floare de lotus. În plus, câinele cynocephalus nu ar trebui să mimeze si el gestul lui Harpocrate. În versiunea clasica, cynocephalus-ul  stă cu labele ridicate în adorație pentru Harpocrate.

Chiar inedit este faptul că Harpocrate și cynocephalus-ul au bandaje pe corpurile lor, ceea ce poate sugera că artistul antic a crezut că si acestia au fost mumificati, împreună cu Osiris. În timp ce cynocephalus poate fi prezentat cu bandaje de mumie, Harpocrate nu ar trebui să le aibă, acestea neavand nici o justificare în cazul lui Harpocrate.

5251 monede, descoperite de un pasionat de detecție metale

Un pasionat de detectie metale din comitatul Buckinghamshire a descoperit ceea ce este considerat a fi unul dintre cele mai mari tezaure de monede găsite vreodată în Marea Britanie.

Paul Coleman a mers la o întrunire de detectie metale cu clubul Wanderers. El descoperit pe un câmp de lângă orașul Aylesbury un total de 5251 monede îngropate în interiorul unui recipient din plumb, la o adâncime de 60 cm.

Detectoristul Coleman din Southampton a luat parte la sapaturi în zona Padbury, pe 21 decembrie 2014, când a găsit cele 5251 monede din timpul regilor Ethelred al II-lea cel Șovăielnic și Knut cel Mare.

Tezaurul contine exemplare care datează din secolul al XI-lea, de la sfarsitul perioadei anglo-saxone. Termenul de anglo-saxon se referă la triburile germanice care au inceput sa atace Britania Romană în anul 410. Invadatorii continentali au fost în general numiti "saxoni" de către vecinii lor. Anglia este încă numit "Sasana" în scoțiană. Prin anul 500, mulți s-au stabilit în estul Angliei. Anglo-saxonii aveau propriile lor convingeri religioase, dar la sosirea Sfântului Augustin, în anul 597, cea mai mare parte a țării a fost convertită la creștinism. Perioada anglo-saxonă a durat aproximativ 600 ani și s-a încheiat în anul 1066, in timpul cuceririi normande, sub conducerea luiWilliam I al Angliei. Ei sunt creditați pentru crearea poporului englez. Călugărul benedictian Bede îi identifică pe englezi ca descendenți a trei triburi germanice.
 - Anglii, nume ce se pare că provine din Angeln (Germania); numele „Anglia” vine de la aceștia
 - Saxonii, care au fost împinși de franci, au contribuit la formarea poporului englez, a popoarelor scandinave și daneze.
 - Iuții, ce veneau din peninsula Iutlanda.

Având in vedere aceste elemente, este extraordinar de importantă descoperirea acestei comori, fiind pentru englezi, din punct de vedere national, echivalentul pentru români a descoperirii a unui uriaș tezaur de monede dacice.

"Fără îndoială, aceasta este cea mai bună descoperire făcută vreodată în istoria de 25 de ani a clubului de detectie metale si cu siguranță unul din momentele cele mai importante din viața membrilor săi", a declarat reprezentatul clubului.

Monedele au fost predate către British Museum, iar un reprezentant al autoritatilor competente va decide dacă monedele descoperite trebuie catalogate "comoră", în temeiul Legii Comorilor, ceea ce cu siguranță se va întampla. Ulterior, un muzeu le-ar putea cumpăra, iar veniturile vor fi împărțite între proprietarul terenului și descoperitor. O primă evaluare finaciară este de 1 milion de lire sterline.

Colierul Patiala, o comoară pierdută, regăsită și apoi iar pierdută parțial

Colierul Patiala a fost creat de Cartier în anul 1928, fiind realizat pentru și numit după Bhupinder Singh al Patialei, Maharajahul din Patiala.

Colierul conținea 2930 diamante, inclusiv al șaptelea cel mai mare diamant din lume, "De Beers", in centrul bijuteriei.

Acesta avea 428 carate inainte de taiere și cântărea 234.65 carate la finisare.

Colierul conținea de asemenea alte șapte diamante din categoria 18-73 carate și un număr de rubine birmaneze.

Colierul a dispărut în jurul anului 1948.

În 1982, la licitație a Sotheby din Geneva, colierul a reapărut. Acolo, a fost vândut cu 3,16 milioane dolari.

În 1998, elementele lipsă a colierului a fost găsite intr-un magazin de bijuterii second-hand din Londra, de către un cumpărător anonim.





Cartier cumpărat colierul incomplet și, după patru ani, l-a restaurat să semene cu originalul.

Compania a înlocuit diamantele pierdute cu zirconiu cubic și diamante sintetice și a montat o copie a diamantului De Beers.

Unde s-a pierdut Diamantul Florentin ?

Diamantul Florentin este un diamant de origine indiană, care a fost pierdut. Este de culoare galbenă deschisă, cu putine accente verzi. Este tăiat în formă neregulată, dar foarte complicată, avand 126 fațete față-verso. Are 137.27 carate (27,454 g). Piatra este de asemenea cunoscuta sub numele de Toscana, Diamondul Toscan, Marele Duce de Toscana, Diamantul austriac și Diamantul Galben.

Originile prețioasei pietre sunt contestate. Potrivit unor opinii, acesta a fost tăiat de către Lodewyk van Berken pentru Charles the Bold, ducele de Burgundia. Se spune că ducele l-a purtat în bătălia de la Morat, din 22 iunie 1476. Un soldat sau țăran a găsit diamantul și l-a vândut pentru un florin, gândindu-se că e un ornament din sticlă. Noul proprietar era Bartholomew May, un cetățean din Berna, care a vandut diamantul genovezilor, care l-au revândut la rândul lor lui Ludovico Sforza. Prin familia bancherilor Fugger, diamantul a intrat în trezoreria familiei Medici din Florența. Papa Iulius al II-lea era numit astfel ca unul dintre proprietari.

O altă versiune a istoriei pretioasei pietre spune ca diamantul a fost luat in secolul al 16-lea de la Regele Vijayanagar din sudul Indiei, de către guvernatorul portughez din Goa, Ludovico Castro ( Contele de Monte Santo ), după înfrângerea regelui indian de către trupele portugheze. Diamantul a ajuns la iezuiții din Roma, până când, după negocieri îndelungate, Ferdinando I de Medici, Mare Duce de Toscana, a reușit să-l cumpere de la familia Castro Noronha, pentru 35.000 de scuzi crocati portughezi. Cosimo II, fiul ducelui Ferdinand I, a incredintat în cele din urmă diamantul unui tăietor, Pompeo Studentoli, un venețian care lucra in Florența. Bijuteria fost finisata in data de 10 octombrie 1615. Un inventar întocmit la moartea lui Cosimo II confirmă achiziția diamantului brut de catre Ferdinand și descrie bijuteria ca avand "fațete pe ambele parti".

Istoria documentată incepe cu Jean Baptiste Tavernier, un bijutier și călător francez care a văzut în anul 1657 piatra printre posesiunile lui Ferdinando II de Medici, Mare Duce de Toscana.

Imagine desenata de Jean Baptiste

Apoi piatra a trecut în mâinile Habsburgilor. Când ultimul Medici a disparut, diamantul a ajuns la hasburgi, fiind plasat în Bijuteriile Coroanei din Palatul Hofburg din Viena.

După căderea Imperiului Austriac, in timpul Primului Război Mondial, diamantul a fost luat de Carol I al Austriei, în exilul său în Elveția. Piatra a fost furată cândva după 1918 de către o persoană apropiată familiei imperiale și dusă în America de Sud, cu alte Bijuterii ale Coroanei. După aceasta, se zvonește că diamantul ar fi ajuns în Statele Unite ale Americii, în anii 1920, când ar fi fost retăiat și vândut.

A fost descoperită o gravură în zig-zag, veche de o jumătate de milion de ani !

Până la acestă descoperire, s-a presupus că gravuri similare au fost realizate doar de oamenii moderni (Homo sapiens), în Africa, începând de acum aproximativ 100.000 de ani.

O echipă formată din 21 de cercetători a studiat sute de scoici fosilizate, descoperite pe un sit arheologic Homo Erectus din Trinil, pe insula indoneziană Java. Scoicile fac parte din Colectia Dubois, care a fost pastrata la Centrul Biodiversitatea Naturalis, de la sfârșitul secolului al 19-lea. Medicul olandez și cercetătorul Eugène Dubois a excavat pe atunci scoici și a descoperit Erectus Pithecanthropus, cunoscut azi ca Homo Erectus.

Descoperirea unui model geometric gravat pe una dintre scoici fost o surpriză extraordinara. Modelul zig-zag, ce poate fi văzut doar cu iluminare oblică, este în mod clar mai vechi decat procesul de alterare a scoicii, ca rezultat al fosilizarii. Studiul a eliminat posibilitatea ca modelul să fi fost cauzat de animale sau de intemperii naturale și arată că "zig-zag-ul" este opera unui Homo Erectus.

Prin aplicarea a două metode de datare, cercetatorii de la Universitatea VU Amsterdam și Universitatea Wageningen au afirmat că gravura are o vechime cuprinsă între 430.000 și 540000 ani. Acest lucru înseamnă că este de cel puțin patru ori mai veche decat cele mai vechi gravuri descoperite anterior.

"Este fantastic că scoică gravata a fost descoperită într-o colecție de muzeu, unde a asteptat peste o sută de ani. În momentul de față nu avem nici o idee despre semnificația sau sensul prezentei gravură", a declarat Wil Roebroeks, profesor de arheologie paleolitica la Universitatea din Leiden.

"Aceasta cercetare a demonstrat că oamenii din timpurile stravechi au avut inteligena de a deschide aceste scoici mari. Ei dădeau o gaură prin coajă, cu ajutorul unui obiect ascuțit, eventual dintele unui rechin, exact în punctul în care scoica era unită si care o tine închisa. "Precizia acestor oameni timpurii indică o mare dexteritate și cunoștințe detaliate despre anatomia moluștelor", a precizat Frank Wesselingh, un cercetător și expert în scoici fosile. Moluștele erau folosite pentru hrană, iar cojile goale erau utilizate pentru a crea instrumente, cum ar fi cuțite.

Descoperirea din colecția istorică Dubois dezvaluie informatii neașteptate cu privire la aptitudinile și comportamentul lui Homo Erectus și ne arată că Asia este o zonă promițătoare și până în prezent relativ neexplorata pentru identificarea de artefacte interesante. Si bineinteles, devine cea mai veche gravură din lume, avand o jumătate de milion de ani !

Inel de aur, declarat comoară

Un inel de aur din secolul al XVII-lea, descoperit de un pasionat de detectie metale, a fost declarat comoară.

Ron Pitman, in varsta de 71 de an, a descoperit inelul în luna octombrie 2010, la Pennard, Swansea (Țara Galilor, una dintre cele patru țări tradiționale care formează Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord ). Inelul a fost găsit la adancimea de 13 cm sub suprafața unui teren folosit pentru a creste porumb.

Inelul poartă inscripția "prepared bee to follow me" si are in compozitie 81% aur și 9% argint, avand o vechime de cel putin 300 de ani.

Inele cu decor emailat au mai fost gasite la Old Beaupre, Vale of Glamorgan și un sit de la est a Colchester, avand inscriptii similare. Astfel de inele erau purtate in amintirea celor care au trecut in lumea celor drepti.

Fiind declarat comoară, inelul va rămâne în proprietate publică a Coroanei, dar va putea sa fie achizitionat de o persoana interesata sau de către o institutie, posibil de un muzeu. Desi valoarea estimată a inelului nu a fost dezvăluită, Muzeul Swansea și-a exprimat deja interesul de a licita pentru artefact, iar detectoristul va primi recompensa, ce va fi împărțită cu proprietarul terenului unde a fost gasit inelul.

Legenda pierdutei săbii Kusanagi

Kusanagi-nu-Tsurugi este o sabie japoneza legendara și unul dintre cele trei obiecte regale imperiale din Japonia. A fost numită initial Ama-no-Murakumo-nu-Tsurugi ( "Sabia care adună norii din Rai"), dar numele său a fost schimbat mai târziu in mai popularul Kusanagi-nu-Tsurugi ("Sabia care seceră iarba" ).

Reconstituire grafică a sabiei Kusanagi, in fața presupusei sale locații actuale, Altarul Atsuta

Legenda

Considerata comoară natională in Japonia, Kusanagi-nu-Tsurugi are o origine care se extinde în mitologie. Zeul Susanoo ar fi întâlnit o familie îndurerată, devastata de temutul Yamata-nu-Orochi, un șarpe cu opt capete, care ucisese șapte din cele opt fiice ale familiei, iar creatura se apropia sa ucida si pe ultima fată, pe Kushinada-hime. Susanoo si-a oferit ajutorul si a cerut in schimb in casatorie pe Kushinada-hime, care a fost de acord. Zeul a taiat capetele monstrului si intr-una din cozi a descoperit sabia, pe care a numit-o Sabia care adună norii din Rai.

Povestea mitologica isi deapana firul generații mai târziu, în timpul domniei împăratului Keiko, cand sabia a fost oferita unui mare războinic, Yamato Takeru, ca parte dintr-o pereche de cadouri din partea matusii sale, pentru a fi utila ca protectie în vremuri de primejdie. Insa Yamato a fost prins intr-o capcana, fiind ademenit pe o pășune deschisă, în timpul unei expediții de vânătoare, de catre un dictator militar trădător, care a napustit asupra lui Yamato o ploaie de sageti aprinse. Calul i-a fost ucis, iar iarba inalta si uscata s-a aprins. Pentru a nu arde de viu, războinicul Yamato Takeru a folosit sabia pentru a taia iarba si a-si face drum, dar a descoperit si că sabia i-a permis să controleze vântul și sa deplaseze aerul în direcția miscarii tăișului. Profitând de această magie, Yamato Takeru i-a folosit darul pentru a indrepta focul în direcția atacatorului și a oamenilor acestuia, care au cazut cu totii in propria lor capcana. Yamato Takeru a redenumit sabia ca Kusanagi-nu-Tsurugi, pentru a comemora evadarea și victoria sa. În cele din urmă, Yamato Takeru s-a căsătorit și a cazut prada unui monstru, după ce a ignorat sfatul soției sale de a lua sabia cu el.

Istoria

Deși sabia este menționată în Kojiki, această carte este o colecție de mituri japoneze și nu este considerata un document istoric. Prima mențiune istorică de încredere despre sabie este în Nihonshoki. Cu toate că Nihonshoki conține, de asemenea, povestiri mitologice care nu sunt considerate surse istorice de încredere, se înregistrează unele evenimente care au fost contemporane sau aproape contemporane, iar aceste secțiuni ale cărții sunt considerate istorice. În Nihonshoki, sabia Kusanagi a fost îndepărtata de la Palatul Imperial in anul 688 și mutata la Altarul Atsuta, după ce sabia a fost considerata că a cauzat imbolnavirea împăratului Temmu. Împreună cu bijuteria Yasakani no Magatama și scutul oglinda Yata nu Kagami, sabia este una dintre cele trei obiecte imperiale ale Japoniei, sabia reprezentand virtutea vitejiei.

Se spune ca sabia Kusanagi este pastrata si acum la acest altar, dar nu este disponibila pentru prezentare publica, iar existența sa nu poate fi confirmată. În timpul perioadei Edo, un preot shinto, a pretins că a văzut sabia. Potrivit lui, sabia era de aproximativ 84 de cm lungime, în formă de trestie, de culoare metalică albă și era bine întreținuta. O alta inregistrare susține că acest preot a murit ulterior de blestemul și puterea sabiei, dar acest lucru este cel mai probabil o poveste care a fost raspandita pentru a sublinia puterea sabiei.

Recent, televiziunea naționala NHK a trimis o echipa de reporteri la Altarul Atsuta pentru a filma sabia, dar nu i s-a oferit acordul pentru acest documentar.

În povestea Heike, o colecție de povestiri populare transcrise în anul 1371, se spune că sabia ar fi fost pierduta pe mare, după înfrângerea clanului Heike în bătălia navala de la Dan-nu-ura. Bunica împăratului și anturajul său s-ar fi sinucis, arauncandu-se în apele strâmtorii, luând cu ei două din cele trei obiecte regale: bijuteria sacra și sabia Kusanagi. Scutul oglinda ar fi fost recuperat la limita, atunci când una dintre femeile din anturaj se pregatea sa se arunce cu el in apa. Deși bijuteria sacra se spune că a fost găsită plutind pe o scandura in valuri, sabia Kusanagi ar fi fost pierduta pentru totdeauna. Deși inspirata de evenimente istorice, povestea Heike este o colecție de poezie epică transmisa prin viu grai și este scrisa aproape la 200 de ani de la evenimente, astfel încât puterea dovezii sale ca document istoric este discutabilă.

O alta poveste susține că sabia a fost semnalata ca furata din nou în secolul al șaselea de catre un călugăr de la Silla. Cu toate acestea, nava lui s-ar fi scufundat în mare, iar sabia a plutit intr-o cutie spre uscat, la Ise, unde a fost recuperata de preoții Shinto.

Din cauza refuzului preoților Shinto de a arăta sabia și deoarece are o destul de vaga referință istorică, starea actuală sau chiar existența sabiei ca artefact istoric nu se paote confirma. Ultima aparitie declarata a sabiei a fost în anul 1989, când împăratul Akihito a urcat pe tron, insa sabia (inclusiv bijuteria sacra) au fost prezentate invaluite.

Că este doar un pretext misterios folosit pentru a creste imboldul national japonez, daca a existat si a fost pierduta sau daca este o comoara istorica adevarata bine pazită, probabil doar timpul ne va deslusi adevarul.

Legenda butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri de schitul Bâlteni, Ilfov

Legenda spune că un fost schit din Bâlteni, Ilfov ar fi fost ridicat din porunca lui Radu-Negru, in urma unui vis ce 1-ar fi avut chiar pe locul unde a fost zidit schitul, inainte de lupta cu tatarii, loc in care Dumnezeu i-ar fi spus, conform legendei:

"Aveam in gand sa te pierd, atat pe tine, cat si pe ostile tale, prin colnicele astea neumblate; dar din mila pentru popor, care n-a trecut la necredinta, te iert si pe tine. Du-te repede si strange-ti oastea si porneste impotriva păgânului, care-ti va sta inainte peste doua ape mari, in drumul tău. Il vei bate si-l vei face una cu pamantul, iar la intoarcere, in locul asta sa ai grija ca sa-mi faci o mânăstire spre aducere aminte. La zidirea acestei manastiri sa ajute toti robii scapati de sub mâna păgânului !"

Cand s-a trezit, a plecat cu oastea peste apa Snagovului si a Vlasiei si au invins tatarii, dupa o lupta de trei zile si trei nopti. Dupa ce ispravi Radu Voda cu păgânii, luă prada ce o strânsesera tatarii in jafurile ce le facuseră în țară, apoi plecă cu oastea si cu robii eliberati la locul unde avusese visul implinit. Aici, cu totii s-au apucat de muncă. Au fabricat mai intai caramida, iar cum printre boierii lui Voda erau si din cei ce se pricepeau la planuri, acestia desenară o mânăstire strașnică, cu ziduri groase, cu gândul că de-o mai veni dusmanii, sa aiba unde-si adaposti oastea la nevoie. Cum ispravi de invelit manastirea, deoarce il asteptau treburile domniei, Voda lua o parte din oaste si pleca spre scaunul domnesc, iar la manastire lasa o capetenie de-a lui, sa continue munca. Ajutat si de fiul domnitorului, care ajunse acolo mai tarziu, terminara de construit mânăstirea.

La un moment dat, căpetenia si fiul au plecat inapoi la Vodă, iar manastirea ar fi fost lasata in ingrijirea unor calugari bătrani, fosti ostasi ai lui Radu Negru, carora aici le-au putrezit oasele, fiindca ochi cu domnitorul lor nu au mai dat. Se pare ca batranii calugari, avand pe mână averea schitului, si-au condus gospodarirea mânastirii singuri, fara a mai fi nevoie sä recurga la sprijinul domnitorului.

Cateva sute de ani mai tarziu, se spune ca dupa ce mai multe greutati ar fi trecut peste capul manastirii, dupa ce a suferit cateva năvăliri turcesti, dupa ce biserica fusese saracita de tot ce a avut mai de pret, un Voda care a domnit mai tarziu, dupa Radu Negru, ar fi dat mosia Balteni, cu manastirea si cu satele de pe mosie, unui general de-al sau, ca rasplata pentru mai multe vitejii aratate in luptele cu dușmanii, dar si pentru ca fusese credincios domnitorului. Dupa moartea generalului, sotia acestuia, de suparare, s-a calugarit impreuna cu toti copiii ei, inchizandu-se in manastirea Balteni.

Intamplandu-se ca la o vanatoare sa rataceasca prin partea locului, vornicul Hristea a dat aici peste nevasta generalului, care era deja foarte batrana. Placandu-i amplasarea locului, si vazand si zidurile cele groase ale manastirii, se hotari s-o cumpere de la nevasta generalului, cu moșii cu tot, ca sa-si adaposteasca aici oastea, la timp de razboi. Cum calugarita era batrana si neputincioasa, accepta bucuroasa sa faca targul cu Hristea.

Dupa ce s-a incheiat intelegereacu nevasta generalului, Hristea s-a apucat si a reparat manastirea si zidurile acestia, asa cum le-a fost construite prima data Radu Negru Voda.

Tot aici, la manastire, si-a aduse avutii nenumarate. Se mai spune ca a ordonat sa se sape un sant foarte adanc de la biserica si pana in garla din spatele manastirii. Prin acest șant a introdus un lant gros de fier pe care 1-a intors dupa pristol ( masa sfanta din altarul bisericii ), iar cele doua capete ale lantului le-a dus tocmai in mijlocul gârlei. De aceste capete a prins strasnic un butoi mare plin cu bani de aur si a blestemat ca daca va scoate cineva butoiul de bani, acela sa fie legat ca din banii gasiti sa faca manastirea asa de frumoasa, cum nu va mai fi alta in tara pe vremea aceea. Iar daca banii nu se vor mai gasi in veacul veacului, inseamna ca asa este vointa lui Dumnezeu.

Din ce se stie din legendele localnicilor, butoiul cautat nu a mai fost gasit nici pana in ziua de azi.

Aceasta e legenda comorii butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri. Poate nimic nu e adevarat sau poate schitul a fost in alta parte, nu unde este cel actual.

Insa adevarata comoara este schitul existent acum. Acesta a fost declarat monument istoric, servind in continuare obstea satului Balteni, ca biserica de parohie. In Lista Monumentelor Istorice, Schitul Balteni se afla inregistrat cu Codul - IF-II-m-A-15265. Localnicii numesc Lacul Balteni fie Lacul Scrovistea, fie Lacul Manastirii.

Pentru a ajunge acolo, se merge pe Drumul National 1, Bucuresti - Ploiesti pana la Tancabesti, unde se cotește spre comuna Periș pe Drumul Judetean 101B, apoi pe Drumul Comunal 179, pana in satul Bâlteni. Odata intrati in sat, pe partea dreapta, se inalta minunatul Schit Balteni.

In prezent, aici nu se mai gaseste nimic din fostul schit de odinioara, devastat de tatari in anul 1602. Biserica pe care o gasim astazi in satul Balteni - cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae - este de factura mai noua, apartinand anului 1626 si se datoreaza credinciosului vornic Hrizea.

Comoara unui bogat viking, strălucind în gloria milenară

Un tezaur spectaculos, considerat a fi economiile de o viață ale unui bogat viking, a fost prezentat după ce a fost restaurat cu migală la fosta glorie strălucitoare.

Lotul de artefacte incredibil de rare, despre care se crede că datează de la sfârșitul secolulului IX sau începutul secolului al X-lea, a fost descoperit in anul 2012 de catre cativa detectoristi de metale, in nord-estul Angliei.

Tezaurul include o sabie cu mâner din aur, coliere si inele din argint de purtat la gât, o bratara de argint, lingouri de argint, nituri din aur si alte artefacte.

Natalie McCaul, curator de Arheologie la Muzeul York Trust, a declarat: "Doar acum putem vedea frumusetea reală și măiestria incredibilă implicată în crearea artefactelor din aceasta comoara. Doar mânerul anglo-saxon al sabiei nu este realizat de vikingi, fiind probabil obtinut in jafurile desfasurate de către acestia".

Lucrările de restaurare a fost efectuate în ultimele câteva luni, după ce artefactele au fost cumparate.

Un studiu recent a pus in lumina importanța femeilor în colonizarea Insulelor Britanice în Evul Mediu, sugerând ca vikingii erau orientati catre familie și nicidecum doar însetati de sânge, cum se credea anterior.

Cercetatorii de la Universitatea din Oslo au arătat că un număr semnificativ de femei au însoțit bărbații vikingi, atunci când acestia au navigat spre continent. De fapt, experții cred că familii întregi au călătorit in bărcile lor pentru a forma comunități pe terenurile nou cucerite.

Ce comori ascunde capsula timpului din Boston ?

După o zi intreaga petrecuta culcată pe spate pe o scândură de lemn si după ce cu grijă minuțioasă a lucrat pe partea inferioară a unui bloc de piatră, restauratoarea Pam Hatch a aratat curiosilor, intr-un ropot de aplauze, o cutie verde.

De fapt, era o capsula a timpului, ascunsă în Muzeul de Arte Frumoase din Boston.

"Mă simt fericită, ușurată si foarte interesată să văd ce ascunde aceasta cutie", a spus ea, după ce si-a realizat o fotografie selfie cu capsula. La extractia care a durat șapte ore a participat peste 10 muncitori, iar pana a ajunge la cutie, acestia au descoperit mai multe monede mici ( ce pareau din argint ) pe care probabil le-au aruncat in tencuiala functionarii, pentru a purta noroc.

Conținutul original al capsulei timpului a fost plasat în anul 1795 de către guvernatorul Samuel Adams, de catre Paul Revere și William Scollay, într-o ceremonie din centrul orașului Boston. Cutia a fost descoperita în timpul reparațiilor de urgență la fundație, în anul 1855, iar apoi a fost îngropata din nou, până când ieri a vazut iarasi lumina zilei.

Se crede ca in cutie se va gasi o colecție de monede de argint și cupru datând din perioada 1652-1855, o farfurie de argint gravata, ziare ale vremii, sigiliul Commonwealth, carti și o pagină principala din "Massachusetts Colony Records".

Cutia a fost luata sub escorta Poliției de Stat, urmand sa fie utilizate raze X pentru a-i determina conținutul.

Dupa ce cutia va fi deschisa, iar continutul va fi examinat, acesta si cutia vor fi repuse in acelasi loc de unde au fost extrase. Oficialii nu s-au decis inca daca vor adăuga si alte obiecte in cutie.

În octombrie, o capsulă a timpului asemanatoare, veche de un secol, a scos la iveala capul statuii unui leu de aur, precum si scrisori sigilate, fotografii și articole de ziar in stare aproape perfecta.

21 monede romane, declarate comoară

21 monede romane, descoperite de un detectorist de metale în Shropshire ( Anglia ) au fost declarate comoara. Monedele, care vor fi cunoscute sub numele de Tezaurul Claverley, au fost găsite pe un teren agricol în anul 2013 de către Christopher Rowley.

Acesta scana impreuna cu un coleg detectorist, când a gasit tezaurul de monede, ce datează din secolul al IV-lea. Detectoristul care a descoperit monedele a notificat ofițerul de legătură, iar acesta a contactat British Museum.

La o expertiza ce a avut loc ieri, reprezentantul oficial a decis că monedele reprezinta o comoară si deci interes pentru muzee.

Într-un raport din partea British Museum, un specialist a declarat ca monedele, care sunt de origine romană și confecționate dintr-un aliaj de cupru, sunt din perioada 270 - 337 d.hr, fiind batute în timpul domniei lui Constantin cel Mare.