In aceasta luna a fost descoperit la Seimeni un inel sigilar din bronz, care are incizate simboluri Vinca-Turdas şi, mai mult, unul dintre simboluri se regaseste pe placuta discoidala descoperita la Tartaria.
Braşoveanul Cristian Pintilie a descoperit acest inel gravat cu aceleaşi simboluri prezente şi pe misterioasele tăbliţe de la Tărtăria. El crede că acest inel, îngropat la o aruncătură de băţ de „Gânditorul“ de la Hamangia, certifică, în sfârşit, autenticitatea controversatelor tăbliţe , scrie Monitorul Expres.
Braşoveanului Cristian Pintilie ( care a avut amabilitatea sa recomande spre publicare acest articol si pe Harta Comorii ) îi place să se plimbe prin lume cu ajutorul programului Google Earth. Turistul virtual caută locuri interesante, încărcate de istorie, dar încă nedescifrate. În special în Dobrogea îşi îndreaptă atenţia, acolo unde au înflorit vechi civilizaţii şi despre care încă nu s-a aflat totul. A găsit astfel urme de cetăţi şi sanctuare. Însă zilele trecute, căutările braşoveanului s-au concretizat într-o descoperire arheologică palpabilă despre care crede că va produce o cotitură importantă în istorie. Lîngă Cernavodă, în satul Seimeni, acolo unde văzuse pe Internet zeci de adîncituri ciudate în formă de disc, a săpat şi a găsit o comoară: ceramică, vetre, amfore. Dar cel mai valoros artifact pe care l-a scos la lumină îi întrece cu mult aşteptările: un inel de bronz pe care sînt inscripţionate simboluri similare celor de pe celebrele plăcuţe de la Tărtăria. Dacă inelul se va dovedi a fi vechi de circa 3.500 de ani, aşa cum bănuieşte arheologul amator, atunci ne aflăm „în faţa verigii lipsă care leagă culturile neolitice de epoca tracică“. Inelul ar putea atesta faptul că pictogramele găsite la Tărtăria, despre care se crede că sînt vechi de circa 7 milenii, constituind prima scriere din istoria omenirii, au fost folosite vreme de mii de ani de către civilizaţiile care au trăit pe meleagurile noastre. O surpriză totală, deoarece la vremea cînd se fabrica acest inel, alfabetul de la Tărtăria se presupune că era deja dispărut. Enigma se adînceşte, dacă ne gîndim că, faţă de Tărtăria, Seimeni e la o distanţă de sute de kilometri şi circa 3.000 de ani. Însă la numai o aruncătură de băţ de Hamangia, ceea ce lansează noi ipoteze de lucru pentru istoricii din întreaga lume. Deocamdată, inelul a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie. Curînd vom afla de ce specialiştii de la Bucureşti au recepţionat artifactul cu o mare uimire pe chipuri.
Inelul din brazdă
Acum patru ani, Cristian Pintilie a descoperit pe harta virtuală a Dobrogei 59 de discuri de pămînt, în apropiere de Cernavodă. Fiecare adîncitură circulară are circa 20 m diametru. Zona nu este inclusă în repertoarul arheologic al României, deci pe-aici nu s-au căutat vestigii istorice. Însă este foarte aproape de necropola de la Hamangia, acolo unde a fost descoperită capodopera neoliticului, statueta „Gînditorul“. După ce a emis mai multe ipoteze în legătură cu ceea ce ar putea fi aceste discuri, săptămîna trecută, braşoveanul s-a hotărît să descindă la faţa locului şi să sape într-unul din aceste cercuri de pămînt. Şi-a luat familia şi a ajuns la Seimeni. „Îmi propusesem să caut urme de cenuşă, dovadă că acolo ar fi fost o aşezare, fiindcă am presupus că discurile au fost locuinţe. Am săpat şi imediat am dat peste ceramică, la aproximativ 15 cm adîncime. Amfora getică era fixată în solul nisipos al locuinţei. Am luat detectorul de metale şi, deşi locul era plin de sîrme şi tot felul de metale, prima descoperire a fost chiar inelul. Cum s-a desfăcut brazda, a şi apărut. Inelul acesta parcă se cerea descoperit, atît de uşor a ieşit la iveală“, povesteşte entuziasmat braşoveanul. A anunţat autorităţile, dar fiind week-end, cu greu s-a găsit cineva să-i înregistreze descoperirea. După două zile, a reuşit să încheie formalităţile, apoi s-a dus glonţ cu inelul la Bucureşti şi l-a predat la Muzeul Naţional de Istorie. „Inelul sigilar trebuie să fie o piesă de mare valoare, după cum s-a uitat la el istoricul care l-a recepţionat. Din păcate, evaluarea va avea de aşteptat, pînă se găsesc fonduri“, spune braşoveanul.
„Un mesaj din neolitic în capsula timpului“
Tot privind frumuseţea de inel perfect conservat, pe care se pot vedea foarte clar scrijelite nişte semne, Cristian a observat similitudini cu misterioasele tăbliţe de la Tărtăria. „Inelul are diametrul de 20 mm, iar sigiliul are formă octogonală cu laturile de 3 şi 6 mm, dispuse alternativ. Pe sigiliu sînt gravate imagini ideografice, dintre care două sînt identice cu semnele Vinca-Turdaş. Unul se regăseşte pe plăcuţa circulară descoperită la Tărtăria în 1961 de către cercetătorul clujean Nicolae Vlassa, iar alte două sînt asemănătoare cu un semn existent pe o plăcuţă din ceramică descoperită în anul 1969 la Gradesnica, în nord-vestul Bulgariei“, explică arheologul amator, care consideră acest obiect de podoabă „un mesaj din neolitic în capsula timpului“. Studiind datele cercetărilor anterioare, Cristian a tras cîteva concluzii interesante. El crede că inelul poartă semnele scrierii danubiene, cea mai veche din lume cunoscută pînă acum. Aceste simboluri s-au transmis de-a lungul generaţiilor vreme de mii de ani fără să sufere modificări importante şi, probabil, sînt încărcate de semnificaţii deosebite, din moment ce apar pe un inel. Dar ce anume reprezintă acest mesaj şi vechimea lui sînt amănunte pe care le vom afla abia peste cîteva luni. Descoperirea lui Cristian Pintilie poate fi dovada de care aveam nevoie pentru a demonstra că plăcuţele de la Tărtăria conţin o scriere veche, şi nu imagini cu conotaţie artistică sau comercială cum presupun teoriile de pînă acum. Nu desene întîmplătoare, ci care au dăinuit prin aceste locuri vreme de milenii.
Seimeni, Tărtăria - aceleaşi semne
Prima observaţie interesantă care leagă inelul de la Seimeni cu plăcuţele de la Tărtăria este similitudinea semnelor. Din moment ce acestea au fost folosite în ambele locuri, atunci este vorba de aceeaşi civilizaţie neolitică în epoci diferite. Dar care civilizaţie şi ce arie acoperea? Nicio scriere nu funcţionează izolat, trebuie să se dezvolte în cadrul unei culturi puternice şi larg răspîndite. Aceasta nu poate fi decît cultura Vinca-Turdaş, cu o vechime recunoscută de circa şapte milenii, răspîndită pe teritoriul de astăzi al Serbiei, României, Ungariei, Bulgariei şi Greciei. Reprezentanţii culturii Vinca-Turdaş au fost şi inventatorii primelor unelte de cupru. Dacă inelul de la Seimeni aparţine culturii Vinca, atunci cum se explică prezenţa lui în zona Hamangia, în care a înflorit cultura cu acelaşi nume, distinctă de Vinca? E posibil ca aceste două civilizaţii să fie una şi aceeaşi, concluzie care ar intriga specialiştii. Locul descoperirii, aflat la 500 km de Tărtăria, ridică un alt semn de întrebare: simbolurile s-au perpetuat din Tărtăria spre Seimeni sau invers? Cristian Pintilie presupune că „reprezentanţii culturii Hamangia, care au creat «Gînditorul» (descoperit în necropola de la Cernavodă, la aproximativ 5 km de Seimeni), au creat şi (sau au utilizat) scrierea ideografică numită acum scrierea danubiană. O parte din aceste semne se regăsesc pe tăbliţele descoperite la Tărtăria, amulete purtate de un călător care a ajuns în mileniul V
î.H. prin acele meleaguri“. Călătorul respectiv s-a dovedit a fi o femeie de circa 55 de ani, după cum arată analiza oaselor descoperite lîngă tăbliţele de la Tărtăria.
Controversata descoperire de la Tărtăria
Scheletul de femeie descoperit lîngă tăbliţele de la Tărtăria provine din perioada 5300-5500 î.H. Dar se poate spune cu certitudine că tăbliţele au fost ale femeii? Dacă am şti sigur, atunci vechimea plăcuţelor ar fi uşor de stabilit. Dar tocmai aceasta este marea controversă a acestor artifacte neolitice, nu pot fi datate. Povestea misterioaselor obiecte de la Tărtăria, judeţul Alba, a început în anul 1961, cînd echipa condusă de arheologul Gheorghe Vlassa a descoperit trei tăbliţe de lut. Una dintre ele cuprinde patru grupuri de semne, despărţite prin linii, fiind considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din aceste semne se regăsesc în inscripţiile arhaice greceşti, feniciene, etrusce, iberice. Dar aceste scrieri încă nu erau apărute la vremea cînd se presupune că erau bătute plăcuţele, circa 5.500 î.H. Cel mai vechi este considerat alfabetul fenician (3.500 î.H). Unii cercetători cred că toate aceste scrieri antice s-ar origina în scrierea de la Tărtăria, cu alte cuvinte plăcuţele ar conţine cel mai vechi scris din istoria omenirii. Din păcate, vechimea plăcuţelor nu poate fi stabilită prin metoda cu radiocarbon pentru simplul motiv că un arheolog le-a uscat în cuptor distrugînd urmele de carbon. Nu există nici fotografii de la momentul dezgropării lor. Se bănuieşte că plăcuţele au fost găsite în altă parte şi plantate în situl de la Tărtăria. Cert e că astfel de semne au mai fost descoperite şi în Bulgaria şi Serbia. Unii cercetători s-au grăbit să tragă concluzia că scrierea a apărut mai întîi în sud-estul Europei, şi nu în Mesopotamia (cuneiformele). De aici, indo-europenii au migrat spre Orientul Apropiat, luînd cu ei şi scrierea pe care o inventaseră. Alţii cred că tăbliţele provin din mileniul III şi au fost aduse pe la noi de călători din Asia.
Inelul-hartă
O altă controversă este legată de mesajul tăbliţelor. Sînt doar trei, dar atît de diferite! Una conţine o scriere pictografică, alta una de tip anatolian, iar ultima este o scriere propriu-zisă. Din păcate, sînt prea puţine inscripţii pentru a putea înjgheba un alfabet. Iar o scriere nu poate fi descifrată dacă nu se cunoaşte ce limbă simboliza. Cu alte cuvinte, protoscrierea de la Tărtăria este şi va rămîne indescifrabilă. Două din aceste simboluri apar şi pe inelul sigilar găsit de Cristian. „Simbolul care a fost interpretat ca figura stilizată a pămîntului şi a cerealelor ajunse la maturitate (care se regăseşte şi pe tăbliţa discoidală descoperită la Tărtăria), un triunghi cu vîrful în jos din care ies trei-cinci linii paralele, se află amplasat în partea de sus, iar jos este figurat un simbol Vinca-Turdaş, care ar simboliza o apă curgătoare, un val reprezentat ca un semicerc şi linii paralele. Dacă ne gîndim la aşezarea neolitică de pe coama dealului Seimeni, la baza căruia se întinde cîmpul ideal pentru cultivarea cerealelor, iar în partea opusă este scăldat de apele fluviului, observăm că sigiliul ar reprezenta o hartă. Simbolul pămîntului ar fi dealul Seimeni, iar simbolul apei ar fi Dunărea. Ceva în genul: «Eu, care stăpînesc bogatul deal, situat lîngă marea apă curgătoare». Sigiliul furniza astfel informaţii despre deţinătorul puterii şi despre ţinutul pe care îl stăpînea“, explică braşoveanul.
Traducerea unui text care n-ar fi trebuit să existe
Nu ştim cui a aparţinut inelul de la Seimeni, însă tăbliţele de la Tărtăria ştim sigur că au fost ale unei femei vîrstnice pentru acea vreme, cînd puţini oameni împlineau 55 de ani. Suferise de TBC osos şi a fost, probabil, o preoteasă, după cum susţin mai mulţi istorici. Lîngă ea au fost găsite 26 de figurine de lut, piatră şi alabastru şi o brăţară din scoici. Figurinele au aceeaşi expresie cu cele din cultura Vinca şi s-a dovedit că au fost făcute din materiale locale, însă scoicile nu sînt de prin partea locului. Pe malul Mureşului se găsesc doar scoici de apă dulce, mari, din care nu se fac brăţări. În schimb, scoici mici găsim din belşug în Dobrogea. Ceea ce ne poate duce cu gîndul la originea danubiană a acestei preotese, care trebuie să fi ajuns la Tărtăria în misiune religioasă, dar care, din diferite motive, n-a mai plecat. În acest caz, Hamangia pare să fie mai veche decît Tărtăria sau Tărtăria e mai recentă decît se credea. Mulţi cercetători presupun că aşa-zisa scriere de pe tăbliţa preotesei nu reprezintă nimic altceva decît nişte mîzgălituri. O afirmaţie caraghioasă. Existenţa unei scrieri preistorice lîngă Alba Iulia a fost pusă în evidenţă încă din 1874, prin arheologul Zsofia Torma. Textul de la Tărtăria a fost tradus cu regulile scrierii sumeriene, adică în cerc, în sens invers acelor de ceasornic, şi s-a descifrat un mesaj despre ritualul uciderii şi arderii unui sacerdot: „În cea de-a patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului Saue, cel mai vîrstnic, după ritual, a fost ars. Acesta-i al zecelea“. Dacă ar fi nişte mîzgălituri, atunci cum de se poate forma o frază logică? Alţii spun că sînt semne copiate după scrierea sumeriană (Saue era un zeu sumerian) sau au fost aduse de mineri sumerieni, dar decalajul între cele două culturi este de cel puţin un mileniu. Dacă scrierea de la Tărtăria e anterioară celei din Mesopotamia, atunci leagănul civilizaţiei a fost pe Dunăre, ipoteză cu care niciun specialist n-a fost de acord pînă acum. Dar astfel s-ar explica de ce alfabetul sumerian a apărut brusc şi direct într-o formă evoluată.
Satul „Gînditorului“
Revenind la inelul descoperit de Cristian, acesta a stat îngropat 3.500 de ani, la o palmă sub pămînt, într-o locuinţă circulară de lîngă Seimeni. Acolo, în epoca bronzului, o familie de geţi îşi construise un bordei pe jumătate îngropat. „Locuinţe circulare de mărime comparabilă (diametre de 25-28 m) au fost descoperite în Marea Britanie, la Thwing şi datează din epoca tîrzie a bronzului. În interiorul altei locuinţe circulare am descoperit că peretele exterior fusese întărit cu piatră spartă, iar interiorul a fost finisat cu cărămizi din pămînt uscat la soare şi apoi tencuit. Într-o vatră amenajată lîngă o locuinţă, pe un strat de piatră spartă, se poate observa stratul de cărbune“, spune Cristian. A identificat 59 de astfel de locuinţe, dar în total sînt vreo 200. „Aşezarea de la Seimeni ar putea reprezenta cea mai mare concentrare de locuinţe circulare cu diametre de peste 20 m din Europa“, crede el. În apropiere, pe Dealul Sofia, a fost descoperit „Gînditorul“ într-o necropolă neolitică. Dar singura aşezare aparţinînd culturii Hamangia se află în localitatea constănţeană Cheia, adică la 30 de km de necropolă. Mult mai aproape e Seimeni, la numai 5 km. Cristian presupune chiar că aceste două culturi au fost contemporane (mileniul VI î.H): „Nu este exclus ca această civilizaţie sud-dunăreană să fi creat tăbliţele care au fost descoperite la Tărtăria“. Cristian crede că simbolurile magice sau religioase s-au transmis nemodificate de-a lungul mileniilor, „ajungînd ca, la sfîrşitul epocii bronzului, să fie şi simboluri ale puterii şi să fie incizate pe un inel sigilar“. Părerea lui este că „inelul sigilar certifică autenticitatea plăcuţelor de la Tărtăria, constituind veriga lipsă între culturile neolitice“. Cine ştie? Poate că îi venea perfect pe deget chiar celebrei preotese de la Tărtăria.
Tăbliţele de la Sinaia
• O controversă similară o ridică şi tăbliţele de la Sinaia. Se pare că, în jurul anului 1873, cu prilejul unor lucrări la temelia Mănăstirii Sinaia, au fost descoperite un număr neprecizat de tăbliţe de aur cu inscripţii dacice. După ce au fost copiate pe alte tăbliţe, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I pentru a finanţa construcţia reşedinţei sale montane. O parte ar fi fost depozitate în tezaurul Băncii Naţionale şi ar fi luat drumul Moscovei, împreună cu tezaurul. Prin anii ’40, plăcuţele de plumb au fost fotografiate. Fotografiile ne dezvăluie imagini din bătăliile dacilor cu romanii şi texte în greacă şi o limbă necunoscută. Se spune că dacii nu cunoşteau scrierea, deci în ce limbă să fi fost scrisă acea cronică a dacilor? După 1990, scrierea conţinută pe aceste vestigii a fost studiată. Cercetătorii români au lansat teoria că nu e vorba de o limbă indo-europeană, ci de una să-i zicem dacică. Cît despre conţinutul tăbliţelor, acesta nu a fost publicat, dar dr. Aurora Peţan, care se ocupă de ele, spune că această cronică relatează detalii despre succesiuni dinastice, lupte locale, marile cetăţi ale dacilor.
Alte interpretări ale mesajului de la Tărtăria
• Unele teorii susţin că pe cea de-a treia tăbliţă de la Tărtăria sînt scrijelite detalii contabiliceşti ale unei negustorese, mai precis măsurile de făină. Dacă ar fi aşa, atunci nu se explică de ce nişte socoteli ar fi inscripţionate pe un obiect de podoabă, simbol al stării sociale, cum e inelul găsit la Seimeni. Alţii spun că plăcuţa de lut era o monedă de schimb. În acest caz, n-ar fi singura, iar inelele nu au avut niciodată funcţie comercială. O altă teorie presupune că două dintre plăcuţe erau card de identitate şi certificat de producător, care vorbeau despre ocupaţiile comunităţii. A treia tăbliţă, însă, nu mai are funcţie de document, ci ar fi un calendar al anotimpurilor şi al activităţilor pe care era obligată familia/comunitatea să le respecte pentru asigurarea necesarului de trai zilnic. Însă ipoteza nu explică de ce în acest calendar circular după iarnă vine vară, iar după toamnă, primăvară. Mai plauzibil ar fi să considerăm că enigmatica plăcuţă conţine simboluri ritualice.
Erich von Daniken – „Înţelepciunea pierdută a vechilor civilizaţii“
„Tăbliţele zăceau pe fundul a ceea ce părea un puţ artificial, lîngă cîteva rămăşiţe umane. Pe ele figurau simboluri picturale ce aminteau atît de tăbliţele sumeriene, cît şi de vestigiile civilizaţiei minoice din Creta. Dar tăbliţele de la Tărtăria, care este posibil să fi aparţinut culturii Vinca, trib agricol din epoca pietrei, precedeau cu o mie de ani scrierea sumeriană şi cu două mii de ani, pe cea minoică. Teoria este îndrăzneaţă pentru că, dacă scrierea a apărut în Europa în epoca pietrei, şi nu în Sumer, în epoca bronzului, se ridică întrebarea cum a ajuns în îndepărtatul Sumer cu o mie de ani înainte să fi apărut în insula cretană, mai scrie
Monitorul Expres.
 |
| Pintilie Stefan-Cristian |
Informatii suplimentare acestui articol, oferite tot prin amabilitatea domnului Pintilie Stefan-Cristian,
gasiti pe siteul Seimeni - de la piatra şlefuită la fier, dand click
AICI.
