O comoară a relevat cum aurarii îi păcăleau pe cumpărători

Cercetătorii care au examinat cea mai mare comoară anglo-saxonă din aur au descoperit că acestea nu continea atât de mult aur pe cât au crezut initial.

Testele efectuate pe faimoasa comoara de la Staffordshire, cel mai mare tezaur din aur și de argint din Marea Britanie, descoperit de către un detectorist de metale în urmă cu cinci ani, au demonstrat că in secolul al VII-lea aurarii au folosit tehnici sofisticate pentru a face aurul de 12-18 karate sa arate ca aur de 21-23 karate.

Cercetarea științifică a dezvăluit că aurarii anglo-saxoni au descoperit o modalitate metalurgică ingenioasă, folosind în mod deliberat o soluție de acid slab ( probabil clorură de fier ) pentru îndepărtarea argintului și a altor impurități din primii câtiva microni de la suprafața artefactelor de aur, crescând astfel calitatea aurului vizibil și îmbunătățind aspectul bijuteriilor.

Se crede că aurarii au obținut clorura de fier prin încălzirea unui amestec de apă, sare și lut bogat in fier. Această înșelăciune a transformat suprafața verzuie - galbenă a aliajului de aur si argint într-una galbenă, ca a aurului de mare puritate.

Arheologii nu si-au dat seama anterior că aurarii dezvoltaseră o astfel de tehnologie.

"Inițial am efectuat doar analize ale suprafețelor artefactelor, pentru că nu am bănuit că aurarii au eliminat în mod deliberat conținutul de argint de la suprafața bijuteriilor din aur, iar in interior era aur de altă calitate", au spus cercetatorii.

Doar obiectele din aur pentru regii anglo-saxoni erau realizate din materiale de înaltă calitate, ce nu mai erau supuse acestui truc de imbunatatire a suprafetei. Astfel, doar 6 din cele 839 de elemente din aur ale tezaurului de la Staffordshire (cinci kilograme de aur și 1,5 kilograme de argint, din aniii 650-700) nu erau afectate de aceasta metodă metalurgică.

Monedele romane descoperite în Brașov au fost expuse la Muzeul Naţional de Istorie

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) expune în luna octombrie 2014, în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii”, un tezaur de silicve și imitații de silicve, descoperit la Poiana Mică, judetul Braşov, anunță muzeul într-o informare de presă.

Tezaurul este format din 76 de monede romane de argint, din secolul IV după Hristos şi au bătute pe ele chipul Împăratului Iulian. Punga de piele în care au stat s-a dovedit un bun adăpost, pentru că bănuţii s-au păstrat foarte bine.

Tezaurul a fost descoperit în luna mai a anului 2013, de către inginerul Ovidiu Popescu şi este compus din 76 de monede de argint, silicve și imitații de silicve, aflate într-o stare de conservare foarte bună. Acesta este primul dintre tezaurele de silicve cunoscute ca fiind descoperite în România, care include imitații ce pot fi atribuite goților.

Monedele din tezaur se eșalonează cronologic între anii 351/355 d. Hr. și 367/375 d. Hr. (conform datării emisiunilor romane oficiale).

Silicva este un termen modern ce desemnează unitatea monetară din argint în sistemul monetar roman târziu, aplicat, prin convenție numismatică, monedei de argint de 2-3 g din secolele al IV-lea și al V-lea. Termenul de silicvă denumea inițial sămânța unui copac originar din regiunea mediteraneană, roșcovul (ceratonia siliqua), utilizată ca unitate de măsură a greutății.

Valoarea pieselor din tezaur se ridică la o sumă care, în jurul anului 378 d. Hr., reprezenta, cu aproximație, valoarea soldei pe un an de zile a unui soldat roman. Estimarea se bazează pe valorile atinse de donativa și stipendia, așa cum rezultă din sursele istorice ale veacului al IV-lea. Istoricul Ammianus Marcellinus, confirmat de Zosimos, menționează că după cucerirea Perisaborei, Iulianus a promis soldaților romani donativa în valoare de 100 de monede de argint (silicve).

Stipendium era solda militarilor romani sau a mercenarilor din armata romană, fiind evaluată la 5-6 monede de aur (solidi), anual, respectiv o livră romană de argint (cca 80-100 de silicve).

Donativum reprezenta distribuția de monedă sau metal prețios brut sau prelucrat (sub formă de lingouri, obiecte de podoabă, vase) acordată soldaților sau ofițerilor, cu prilejul unor evenimente speciale – aniversarea zilei în care împăratul a preluat puterea imperială, începerea unor campanii militare, obținerea unor victorii militare. Uneori, aceasta dublează valoarea soldei dintr-un an.
Mai mult decât oricare alt nominal bătut de romani în perioada târzie a Imperiului, silicvele erau destinate distribuțiilor imperiale către armată.

Tezaurul trebuie văzut ca fiind constituit din monede provenind din stipendium sau donativum, acordate unui soldat roman sau unui mercenar barbar înrolat în armata romană.

Mercenariatul era o ocupație obișnuită în cazul goților sau al altor populații războinice aflate în secolul al IV-lea la nordul Dunării. Ipoteze care ar explica prezența tezaurului în zona Brașovului ar fi pierderea lui de către mercenarul care l-a primit ca soldă sau preluarea tezaurului ca pradă de război.

Starea de conservare excepțională a unor piese din tezaur ne sugerează că a fost îngropat sau pierdut la puțin timp după emiterea monedelor ce îl compun, care nu au avut timp să se uzeze în circulație.

Atelierele romane oficiale care au produs aceste monede de argint prezente în tezaur sunt Siscia, Sirmium, Constantinopolis, Nicomedia și Antiochia. Lor li se adaugă un atelier barbar, foarte probabil gotic, care a produs monede de argint utilizând silicvele romane ca model, mai precizeaza Muzeul Naţional de Istorie a României.

87 de monede au fost confiscate într-un târg din Cluj de către Poliția Română

87 monede, considerate de către Politia Română ca fiind comercializate ilegal, au fost ridicate de poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul I.G.P.R., în urma unei acţiuni desfăşurate în Târgul de icoane şi antichităţi din localitatea Negreni, judeţul Cluj, anunță Politia Română printr-un informare de presă.

Sursă imagine: Poliția Română

În perioada 8 - 12 octombrie a.c., Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, a organizat o acţiune pentru protejarea patrimoniului cultural naţional, în Târgul de icoane şi antichităţi din localitatea Negreni, judeţul Cluj. La acţiune au participat poliţişti de investigaţii criminale cu atribuţii pe linia protejării patrimoniului cultural naţional din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale - I.G.P.R. şi din cadrul I.P.J. Alba, Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Neamţ, Mureş şi Sibiu. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de investigare a fraudelor şi de ordine publică.

În urma controalelor de specialitate, au fost identificate mai multe persoane care comercializau 87 de monede antice şi medievale, din argint şi bronz, despre care Politia Română a precizat că sunt provenite din braconaj arheologic.

Monedele au fost ridicate şi predate Muzeului Aurului din municipiul Brad.

In aceeasi actiune au fost ridicate si 96 de tablouri, precum peste 70 de flori de mină.

Poliţiştii au aplicat şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, Legii nr. 182/2000 pentru protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, şi Legii nr. 85/2003 - Legea Minelor.

O comoară a vikingilor a fost descoperită pe un teren al Bisericii Scoțiene

Una dintre cele mai importante comori ale vikingilor, găsite in Marea Britanie, a fost descoperită de către un pasionat de detectie metale, pe terenul unei biserici din Scoția. Detectoristul a cercetat sistematic zona pentru o perioadă de peste un an.

Tezaurul, care este format din peste o sută de artefacte, multe dintre unice din punct de vedere istoric, au fost predate Unității de Patrimoniu. Comoara este considerată ca fiind de o importanță internațională semnificativă. Tezaurul cuprinde de asemenea un vas intreg din metal, care conține mai multe obiecte. Acesta nu a fost încă golit, iar primul pas va fi examinarea conținutului acestuia cu ajutorul razelor X.

Detectoristul se numeste Derek McLennan si are varsta de 47 ani. Acesta povesteste că a rămas fără cuvinte atunci când a făcut descoperirea, la începutul lunii septembrie. Detectoristul McLennan nu este la prima descoperire de comori. El a facut parte dintr-un grup care a găsit in Scoția peste 300 de monede medievale de argint, cu puțin timp înainte de Crăciunul de anul trecut.

Comoara include si o cruce creștină timpurie, realizata din argint masiv, pe care a gasit-o sub zeci de inele și bare de argint, la 60 cm adâncime, mai adânc credea ca poate scana detectorul său.

Crucea este gravată cu decoratiuni care, conform expertilor, sunt extrem de neobișnuite. Descoperitorul consideră că semnele ar reprezinta pe cei patru evanghelisti: Matei, Marcu, Luca și Ioan.

Săpăturile a fost efectuate impreună cu arheologul local Andrew Nicholson și, la scurt timp, detectoristul a primit un al doilea semnal de la detectorul de metale. Investigatiile suplimentare au scos la iveala un al doilea nivel al tezaurului, cu o calitate mult mai mare de artefacte decât primul nivel.

Acest al doilea nivel a inclus cel mai mare vas de argint din dinastia carolingiană, vechi de până la 1.200 de ani.

"Se stie că Vikingii au atacat aceste țărmuri în trecut, dar astăzi putem aprecia ceea ce au lăsat în urmă. Este clar că artefactele descoperite sunt de mare valoare financiara, dar cea mai mare valoare va fi cea prin care pot contribui la înțelegerea stilului de viata si a istoriei începuturilor medievale ale Scoției, din secolele IX-X, dar si la intelegerea interacțiunii între diferitele popoare din aceste insule, in acele vremuri", au precizat autoritatile scotiene.

Exista deja un acord între proprietarul terenului ( care este Biserica din Scoția ) și detectoristul McLennan, prin care biserica oferea o recompensa in cazul in care detectoristul ar fi gasit o comoară.

Unii surse mass-media renumite din Marea Britanie au precizat că valoarea financiară a comorii este de 1 milion de lire sterline.

Reprezentantii Bisericii Scotiene au declarat: "Suntem foarte încântați că am luat parte dintr-o astfel de descoperire istorică și îl lăudăm pe domnul Derek pentru spiritul în care a colaborat cu noi și cu diverse autorități de stat, totul fiind corect înregistrat și inventariat. Banii care rezultă din descoperire vor fi folositi în primul rând pentru binele parohiei locale. Noi recunoaștem meritul lui Derek si faptul ca trebuie recompensat. In acest scop, am incheiat un acord anterior, pentru cazul ca era descoperit ceva. Noi nu incurajam detectia de metale pe terenul Bisericii, cu excepția cazului în care un acord detaliat a fost incheiat în prealabil cu Administratia generala a Bisericii."

Locația exactă a descoperirii este ținută secretă, iar Guvernul si istoricii din Scoția protejeaza sit-ul arheologic, până va fi stabilită intreaga semnificatie istorică a descoperirii, pe care expertii au descris-o ca fiind "una dintre cele mai importante comori ale Vikingilor, găsite în Scoția."

"Având în vedere cantitatea și varietatea obiectelor, dar și importanța descoperirii în ansamblu, va dura mai mult timp până când experții vor evalua tezaurul ca un întreg, astfel încât să putem aprecia adevărata sa semnificație", au precizat expertii, care au arătat că toate artefactele vor fi supuse unor ample lucrări de conservare.

Vaticanul a dezvăluit un document despre comori și pirați

Povestea medievală a comorii unui fost episcop și a unor pirati a fost descoperită în documente din arhivele Vaticanului, recent publicate. Povestea poate părea mai mult scenariu unui film, dar documentele sunt cât se poate de autentice.

În primele luni ale anului 1357, São Vicente, o navă încărcată cu comorile unui fost episcop, a ridicat ancora de la Lisabona, conform acestor documente din arhiva Vaticanului.

Încărcătura acestei corăbii a inclus aur, argint, inele, tapiserii, bijuterii, tăvi ornate și chiar altare portabile. Această comoară fusese deținută de către Thibaud de Castillon, un episcop din Lisabona ( Spania ) ce plecase de curand in lumea celor drepti, dar care dobândise în timpul vieții o mare avere, prin exercitarea funcțiilor sale.

El condusese și exploatase episcopia printr-un vicar general, timp de trei ani, perioadă în care a reușit o colaborare comercială cu negustori importanți din Montpellier, precum Peire Laugautru și Guilhem Parayre. Activitatile comerciale din Marea Mediterană și Oceanul Atlantic au inclus comerț cu mărfuri diverse, cum ar fi de exemplu lâna, al cărei preț oscila puternic, putând aduce profituri însemnate.

Episcopul De Castillon nu a trebuit să depună un jurământ de sărăcie (nu toți preoții erau obligati să jure astfel ), dar modul în care a dobândit averea sa rămâne oricum suspect.

Camăta, adică banii împrumutați cu o rată ridicată a dobânzii, era un păcat suprem, iar profitul din investițiile comerciale era considerat acțiune cămătărească. Se presupune că pentru motiva Bisericii obtinerea profiturilor, Castillon a făcut eforturi stângace, pretinzând că averea sa a fost de fapt obtinută indirect, cu ajutorul colaboratorilor săi, adică Laugautru și Parayre.

Administrația papală și-a întors însă privirile în altă parte. Comerțul in Marea Mediterană si Oceanul Atlantic a fost considerat probabil de către Camera Apostolică ( organizația responsabilă de finanțele papale ) ca o experiență de dorit pentru un episcop, mai ales că, după trecere in lumea celor drepti, averea lui Thibaud revenea oricum Bisericii.

Misiunea corabiei São Vicente a fost de a duce comoara episcopului la Avignon, în Franța, unde a era Papă Inocențiu al VI-lea ( 1352-1362). În secolul al XIV-lea, papii aveau de multe ori reședința în Avignon, din cauza tulburărilor politice din Italia.

În timp ce naviga în apropiere de Cartagena, în zilele noastre un oraș situat in Spania, echipajul navei, ce era format din aproximativ o duzină de oameni, a fost atacat de către două nave pirat. Una dintre galerele piraților era comandată de către un om pe nume Antonio Botafoc." Cuvântul "botafoc" însemna "explozie de foc", dar nu era numele real al piratului, acesta pierzându-se in negura istoriei, în favoarea poreclei. Cealaltă navă era comandată de către Martin Yanes.

Nava lui Botafoc era puternic înarmată. Documentele indică faptul că echipajul său avea spade (săbii cu lame curbate, folosite de către marinari și pirați) și alte arme de război, printre care și mai multe baliste, care erau un fel de arbalete mari, capabile sa lanseze cu viteză proiectile din piatră cu diametrul de 23 cm. Două astfel de dispozitive erau plasate în corpul navei, una deasupra punții, iar altele erau mobile.

Confruntați cu această putere de foc copleșitoare, echipajul navei São Vicente nu a avut de ales și a predat comoara.

În timp nava piratului Yanes a reusit sa scape cu prada, echipajul navei lui Botafoc nu a fost la fel de norocos, corabia acestuia eșuând în apropierea orașului Aigues Mortes din Franța. Garnizoana locală a capturat echipajul lui Botafoc și i-a spânzurat pe plajă. Doar Botafoc și câțiva dintre ofițerii săi au fost cruțați și au fost trimiși la închisoare, în așteptarea sentinței, fiind temporar iertați fiindca au predat o cantitate mare de monede din aur episcopului din Torino, care s-a întâmplat să se afle în reședință de la Montpellier. Astfel, Botafoc a fost predat căpitanului Aigues Mortes, în timp ce colegul său și un alt ofițer au intrat în custodia Mareșalul de justiție papal de la Avignon.

Înainte ca autoritățile să asigure nava pirat eșuată, pescarii locali au luat elemente din navă, în virtutea dreptului la salvare.

Pe 11 februarie 1357, Jean des Baumes, un funcționar al unui judecător local, a luat inventariat bunurile rămase. În afară de structura de navigatie a corabiei, odgoane, vâsle, armament și tachelaj, funcționarul judecătorului a enumerat o mare cantitate de loturi de îmbrăcăminte și pânză, dar si obiecte cum ar fi cărți și veșminte bisericești. Inventarul mobil a fost trimis Papei, care a folosit o parte dintre obiectele recuperate pentru a face cadouri și pentru a plăti soldați, curteni și alte categorii de personal.

Desi echipajul lui Botafoc a fost spânzurat, ofițerii săi au primit până la urmă doar o amendă, după cum indică înregistrările Vaticanului. Se pare că Botafoc de asemenea a reușit să scape de funia călăului: o uriasă amendă plătită finanțelor Vaticanului ar fi adus iertarea pentru căpitanului piraților.

Despre cea de-a doua corabie de pirați care a atacat São Vicente nu există însa alte mențiuni în înregistrările istorice ale Vaticanului, ceea ce înseamnă ca echipajul piratului Yanes a scăpat cu comorile de aur ale fostului episcop.

Comoară bizantină, formată din peste 1200 monede, descoperită în Bulgaria

Arheologii a descoperit o comoară formată din peste 1200 monede bizantine timpurii, în apropiere de satul Dobrich din Debrene, a declarat directorul de istorie a muzeului Kostadin Kostadinov din Dobrich, Bulgaria.

Exemplificare monede bizantine
( nu reprezintă imagini ale monedelor descoperite,acestea nu au fost încă prezentate public).

Comoara a fost descoperita intr-un vas, care era plin de monede bizantine de bronz de la VI-lea. Acestea au fost cel mai probabil îngropate în pământ, în timpul unei invazii a slavilor sau avarilor. Arheologii au mai descoperit și artefacte romane târzii.

Descoperirea a fost facuta pe teritoriul unei cetăți mici, construită în antichitatea târzie, în jurul unei bazilici, pentru a o proteja.

 Biserica a fost construită în timpul Imperiului Roman târziu și a existat până la sfârșitul VI-lea d. Hr.

Un pasionat de detecție metale a descoperit 22000 de monede romane

Un cautator de comori din Devon a descoperit cel mai mare tezaur de monede romane din secolele III - IV d. Hr, gasit de pe teritoriul Marii Britanii.

Laurence Egerton este de meserie constructor si inceput sa practice hobby-ul detectiei de metale cu șapte ani în urmă.

Vineri, autoritatile din Mrea Britanie au anuntat descoperirea pe care a facut-o Laurence Egerton anul trecut, cand a găsit cele 22.000 de monede romane, datând din anii 260 - 348 d.Hr. Ziua norocoasa a lui Egerton a început când a inceput sa caute pe un câmp din vecinatatea unui sit arheologic, unde anterior fusese descoperita o vilă romană.

"Initial am gasit ceea ce am crezut ca sunt două monede romane foarte mici, care oricum erau neobișnuite în Devon, așa că am decis sa scanez zona mai cu atentie și după putin timp am primit de la detectorul de metale un semnal pe care l-am catalogat de tip 50/50, ceea ce înseamnă în mod normal ca exista si metale feroase, si neferoase in acel loc. De obicei nu sap la astfel de semnal, din cauza ca aproape intodeauna gasesc doar obiecte fara importanta arheologica, cum ar fi potcoave de cai. Totusi, de data aceasta am decis sa sap un pic mai adânc și astfel am găsit doua lingouri de fier, iar sub ele comoara".

Descoperitorul, care este membru al clubului de detectie metale din East Devon, a contactat autoritățile pentru a anunta descoperirea sa. A chemat-o si pe sotia sa Amanda, care a venit sa filmeze momentul descoperirii.

Tezaurul a fost predat temporar către British Museum, unde experții au salutat descoperirea ca fiind una "extraordinară", mai ales ca datorita acestor monede, lista obiectelor arheologice descoperite si inregistrate in Marea Britanie a depasit 1 milion de artefacte.

O parte dintre monede au fost bătute chiar in anul 332 d. Hr, pentru a marca fondarea Constantinopolului in anul 330 d.HR, și poartă chipul împăratului Constantin cel Mare.

"Sunt fascinat de istorie, desi la școală nu mi-a placut aproape deloc aceasta materie. De-a lungul anilor, am găsit o mulțime de artefcate interesante, dar niciodata ceva de o atât de mare importanță. Între momentul cand am gasit tezaurul și cel in care arheologii au terminat săpăturile, am dormit ziua în mașină alături de ei si trei nopți la rând am pazit locul descoperirii, după ce ei plecau. În fiecare noapte arheologii strangeau echipamentul si plecau, dar eu nu am putut merge acasa, din cauza ca nu mai puteam dormi de emotii, gândindu-mă la descoperire. Am preferat sa stau acolo, lângă săpăturile arheologice, în mijlocul pustietății. Era in noiembrie si a fost foarte frig. Am avut trei sau patru flanele de lână și o pilotă, dar era destul de greu, din cauza că masina mea nu este construita pentru a-mi permite sa mă odihnesc cum trebuie", a povestit Laurence Egerton.

Monedele au fost declarate comoară și sunt eligibile pentru a fi achiziționate de către un muzeu. Descoperitorul, care obținuse anterior de la proprietarul terenului aprobarea pentru a căuta pe câmp respectiv, va împărți pe jumatate recompensa cu proprietarul acestui teren.

Muzeul local a lansat deja o campanie publica de strângere fonduri, pentru a cumpăra monedele.

Descoperitorul mai are o singura dorinta: "As vrea sa pot păstra ca amintire  o singură monedă din comoara pe care am gasit-o, dar nu stiu daca exista aceasta posibilitate legala".

Unde e ascunsă comoara regelui persan Darius al III-lea ?

Aurul pe care l-a detinut regele persan Darius al III-lea, ce a domnit intre 380-330 i. Hr, este considerat una dintre cele mai mari comori din lume. O parte din aur ar fi fost capturată de catre regele macedonenilor Alexandru cel Mare, când a invins Imperiul Persan, in jurul anului 334 i. Hr. Acesta ar fi pradat visteriile de la Persepolis, Damasc, Susa si Isssos.

Alexandru cel Mare ar fi capturat numai din Persepolis aproximativ 9000 de talanti de aur si 40000 talanti de argint. Un talant cântarea peste 26 kg, dei ar fi vorba doar intr-un singur oras de prada a aproape 1300 tone de metale pretioase.

Istoriograful Diodor a relatat ca Alexandru cel Mare a trasportat comoriile, folosindu-se de peste 3000 de cămile si peste 20.000 de catâri.

Din Persia, Alexandru cel mare ar fi pradat in total 750.000 talanti de metale pretioase, deci aproape 20000 tone. La acestea se adaugă alte bijuterii si obiecte de valoare, care nu au mai fost calculate.

Darius III ar fi reusit sa ducă aurul si argintul care rămăsese neprădat la resedinta sa din Ecbana ( orasul iranian Hamadan de astazi ) si ar fi cerut ca aurul sa fie ingropat undeva intr-o zona apropiată.

Alexandru cel Mare a reusit sa cucereasca si acest ultim refugiu, dar nu a mai gasit nicio comoara, desi trupele sale au cautat-o mai multe săptămâni la rând.

Nu doar trupele lui Alexadru cel Mare au cautat aurul.

250 ai mai tarziu, romanul Marcus Licinius Crassus a devenit si el căutator de comori, purtând chiar un razboi cu un trib din Asia Mică, ce devenise un mică forța in zona, pentru a putea incepe cercetarile.

Iulius Cesar, Marcus Antonius si Nero au trimis de asemenea trupe să cerceteze zona, dar nu au gasit nimic, chiar daca 100 de ani oamenii lor au cautat comoara.

19 secole mai tarziu, Reza Pahlevi, ultimul șah al Iranului, a comandat o expeditie de cercetare. Astfel, in anul 1973, aceasta a fost efectuata de catre americani, cu aparatura cea mai moderna a acelei perioade. Insa nu au descoperit uriasa comoara, care rămâne ascunsa undeva in jurul orasului Hamadan, pe o raza de cativa zeci de km.

Totusi, orasul continua sa ofere comori de arta populara, fiind celebru pentru covoarele lucrate manual.

Un uriaș mormânt a fost descoperit în Grecia - Partea a treia: noi descoperiri

Pe lângă descoperirile anterioare, despre care puteti citi detalii AICI si AICI, săpăturile arheologice din nordul Greciei, de la Amphipolis, au scos la iveală trei anticamere si mai multe artefacte, printre care si statui.

Una dintre cele mai recente descoperiri relevate de catre arheologi este o porțiune podea, realizata din bucăți neregulate de marmură albă pe fond roșu, aflata in prima anticameră.

Podeaua este in stare excelenta si este situat în anticamera din spatele zidului cu cei doi sfincși.

Ramasitele de la o frescă cu urme de culoarea albastra sunt situate in a doua anticameră.

Arheologii spun că toate cele trei anticamere descoperite în spatele peretilor de separate, creati prin ziduri transversale diafragmatice, erau umplute partial cu nisip.

Existența a trei anticamere este o caracteristică unică, mai explică arheologii.

Intrarea in a doua anticamera era păzită de două statui feminine, numite Cariatide.

"Hainele poartă falduri de artă excepționale", a spus precizat Ministul grec al Culturii, intr-o declaratie de presă.

Mai jos este zidul despartitor dintre anticamera a doua si a treia.

Anticamera a treia pare mai mult goală.

Deocamdată nu sunt alte informatii suplimentare, însă săpăturile continuă.

Noile descoperiri vor fi facute publice, desi multi specialisti din Grecia critică relatia prea strânsă a guvernului cu mass-media, care ar pune presiune pe arheologi. Insa si interesul presei e din ce in ce mai mare, fiindcă cu cât se avanseaza in interior, cu atât sunt mai mari șansele să se descopere o comoară.

Bijuteriile în Evul Mediu românesc

Domnitorii şi marii boieri s-au comportat întocmai celor din Apus atunci când le cercetăm atiitudinea faţă de podoabe scumpe. Nu toate bijuteriile au avut ca provenienţă Transilvania sau lumea europeană occidentală, anunta Radio Romania Actualitati in emisiunea Istorica.

În Moldova au funcţionat ateliere în cadrul breslelor ţinute de meşteri armeni.

În general, bijuteriile din argint predominau lumea moldo-valahă, pe când aurul, mai scump ca valoare se întâlnea frecvent în Transilvania cu centrele sale Braşov şi Sibiu, saşii fiind foarte buni meşteri.

Bijuteriile spaţiului extracarpatic sunt dominate de influenţe bizantine, cu desene şi execuţie dintre cele mai diverse, pe când în Transilvania procesul creativ era respectat cu stricteţe şi avea un caracter unitar.

Ceea ce găseai la Nurmberg, putea fi comandat şi la Sibiu.

Bijuteriile şi confecţiile au cunoscut valori mari ale preţului fiindcă aveau o clientelă selectă, realizarea lor se făcea exclusiv manual, la care se adăuga şi valoarea intrinsecă, fie a aurului, argintului ori a pietrelor preţioase.

Unul dintre cei mai bogaţi domnitori ai Moldovei a fost Ieremia Movilă, Averea acestuia era estimată la o jumătate de milion de florini şi 1500 de zloţi polonezi, însă nu se poate vorbi în cazul domnitorilor şi boierilor români de existenţa unui adevărat tezaur.

Ca regim de convertire, de exemplu o diademă a uneia dintre fiicele domnitorului avea echivalent unul din următoarele categorii de produse ale Evului Mediu românesc : şase mii de oi, sau patru sute de boi, patruzeci de cai de rasă ori 260 de pogoane de vie sau contravaloarea a 150 de robi ţigani.

Domnitorii moldo-valahi ori marii boieri din Principate nu au reuşit să-şi conserve bijuteriile fie prin păstare îndelungată, fie prin transmitere moştenitorilor.

Situaţia politică internă, dar şi mai precumpănitoare a fost pierderea independenţei ţării faţă de Imperiul Otoman şi alţi vecini din jur, în mare o stare de instabilitate şi insecuritate au dăunat păstrării bijuteriilor, cele mai multe fiind confiscate de otomani, atunci când domnitorul era mazilit, fie au fost deposedaţi de ele, când domnitorul şi suita sa s-au aflat în drumurile pribegiei, de adversari ori chiar de bande de hoţi, bine informate.

Lanţuri, cercei, broşe, coliere şi brăţări au completat panoplia valorii tezaurizate în bijuterii şi podoabe.

Un lanţ simplu cântărea 100 de grame, însă au fost confecţionate şi lanţuri de până la două kilograme de aur.

Lungi cât un stat de om şi dublu-înfăşurate.

Desigur, că la o bijuterie contează foarte mult tehnica şi desenul în care sunt executate, ca şi mâna meşterului, frumuseţea fiind o valoare aduăgată de conţinutul pietrelor ; diamant, safir, rubin, smarald.

Soţiile de domnitori şi ai marilor boieri, ori fiicele acestora au dat tonul, au impulsionat comerţul cu bijuterii, au alimentat cererea şi oferta pe această piaţă restrânsă.

Tot ele au făcut diferenţa dintre valoarea bijuteriilor purtate ca şi avântul cu care au impus şi schimbat moda timpului pe tot parcursul Evului Mediu.

Spre deosebire de bărbaţi, femeile au cultivat posesia bijuteriilor îndelung meşterite, sofisticate, cu desene complexe şi un conţinut mai mare de pietre preţioase. În schimb , bărbaţii au îmbrăţişat moda bijuteriilor masive din argint şi aur, mergând mai mult pe volum.

Femeile au încercat să tezaurizeze acest fond personal de bijuterii, fiindcă le asigura în cazul dispariţiei soţului o oarecare stare materială de susţinere, pe când bărbaţii le ofereau şi rolul de cumpărători ai libertăţii fizice ori a tranzacţiilor cu arme necesare preluării puterii.

Am avut domnitori bogaţi cum a fost şi Petre Schiopul sau Gheorghe Ştefan în Moldova faţă de un Ştefan cel Mare mai puţin preocupat de înavuţire aşa după cum a arătat Vasile Lupu, iar în Muntenia, boierii olteni au fost de departe cei mai bogaţi şi economi faţă de alte familii domnitoare.

De exemplu, Mihai Viteazul a făcut avere din comerţul cu aur şi pietre preşioase, dar şi din vânzarea de cai.

Această deosebire între bărbaţi şi femei - reţineţi că vorbim de clasa conducătoare - s-a păstrat până în timpurile moderne, femeia fiind mai deschisă inovaţiei şi diversificării giuvaericalelor, pe când bărbaţii lor au rămas oarecum conservatori.

Legenda comorii ascunse într-un tunel de sub râul Someș

În 1705, armata principelui ardelean Rákoczi Ferencz a avut, la Jibou, o confruntare cu armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville. Principele ardelean a fost înfrânt, iar o legendă spune că, în timpul retragerii, acesta și-a ascuns vistieria armatei sale în tunelul pe sub Someș, pe unde s-ar fi retras.

Legenda și contextul ei sunt redate de scriitorul sălăjean Gyorfi-Deák Gyorgy, într-un volum de curiozități publicat la Editura Caiete Silvane, precizeaza voceatransilvaniei.ro.

Consultând documente și scrieri istorice, autorul povestește cum ”la începutul secolului al XVIII-lea, în toamna târzie a anului 1705, mai precis în 11 noiembrie, curuţii principelui ardelean Rákoczi Ferencz, al doilea cu acest nume, au înfruntat la Jibou armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville.

Oamenii lui Rákoczi aveau misiunea să creeze un sistem defensiv care să nu permită trecerea austriecilor prin strâmtorile Someşului. Ei au încercat să sape o linie de tranşee şi şi-au construit două redute, una pe dealul Cigleanului şi una dincolo de valea Agrijului, unde şi-au înghesuit piesele de artilerie. Din cauza vremii nefavorabile şi datorită apariţiei bruşte a austriecilor, care, conduşi de un ţăran bătrân, şi-au scurtat drumul, coborând pe Valea Sărată, un pârâu de 13 km ce vine dinspre Cuceu, fortificaţiile neterminate n-au fost de nici un folos.

Principele dispunea de „patru regimente de călărime şi nouă de pedestrime de câte una mie unul, cum şi cinci sute de pedeştri francezi’, faţă de 20.000 de nemţi, „comandaţi nu atât de Erbeville, care era un general bătrân şi morbos, cât mai vârtos de generalii Schlick şi Klockesperg, se bătură cu mare curaj, iar un general Virmond, tot franc de naţiune, sărind de pe cal şi aruncându-se drept în şanţul castrelor ungureşti, la un moment provocă asaltul grănicerilor şi al celeilalte pedestrimi; haiducii ungureşti şi toate regimentele călăreţe de curuţi o luară la fugă care încătrău, iar sârbii îi persecutară până la un loc.”

Aici îi aşteptau soldaţii ridicaţi din rândul iobagilor de diferite naţii, comandaţi de Esze Tamás, care au luptat cu îndârjire, până au fost măcelăriţi aproape cu toţii. Protejat de scutul lor, „Rákoczi abia scăpă cu fuga pe la Gherla şi Beclean înainte, lăsându-şi castrele întregi în prada nemţilor”.

La izbânda austriecilor a contribuit şi atitudinea duplicitară a contelui Károlyi, care, la auzul bubuiturilor de tun, ar fi trebuit să atace duşmanul din spate cu unul dintre regimentele de cavalerie şi să-l prindă într-o încercuire, dar care a preferat să stea pe loc, să aştepte şi să se retragă fără să se fi angajat în luptă.

Legenda zice că principele ar fi părăsit câmpul de luptă refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someşului până în vârful dealului care îi poartă numele (cunoscut şi ca Piscuiul Ronei), de unde a contemplat dezastrul şi şi-a jelit ostaşii. Unii zic că pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainiţă subpământeană, pe care mulţi o caută de atunci, în ascuns sau sub oblăduirea unor organe interesate.

Alţii se îndoiesc de existenţa comorii. Ei povestesc că Râkoczi n-ar fi avut timp să facă asta, deoarece după el s-au repezit mai mulţi ostaşi călări („ráczok”) şi principele ar fi luat comoara cu sine. Când urmăritorii s-au apropiat prea tare, fugarul şi-a golit toţi săculeţii, toate buzunarele de bani şi i-a aruncat în mijlocul drumului. Când au văzut monezile strălucitoare, soldaţii şi-au strunit caii şi au descălecat să-i adune, ba chiar s-au şi ciondănit oleacă, vreme în care principele a reuşit să scape. Legenda zice că era atâta aur, încât cătanele le-au îndesat în buzunare până au stat să le plesnească.

Apoi au sărit din nou în şa şi ar fi continuat urmărirea, dar n-au mai ştiut pe unde să meargă mai departe, deoarece principele, prevăzător, a folosit un şiretlic vechi, utilizat întâi pe vremea când regele ungur Szent Lászlo (Ladislau cel Sfânt), cel care a întemeiat episcopia de Oradea, s-a luptat cu cumanii (1085), stratagemă la care a recurs apoi şi Negru Vodă când l-au strâmtorat tătarii (1241): şi-a schimbat calul cu unul ale cărui potcoave fuseseră puse de-a-ndoaselea, astfel încât el să fugă înainte, dar urmele să arate că a venit.

Încurcaţi de acest vicleşug, urmăritorii au fost nevoiţi să revină în tabără. După ce-au scăpat de muştruiala cuvenită, s-au întors la trupă şi au început să se laude cu norocul care a dat peste ei. Dar când au băgat mâna în buzunar, ca să scoată un ban de arătat, n-au găsit decât numuliți, aceste discuri lenticulare de calcar, ca nişte monede. Furioşi, au început să suduie şi le-au azvârlit cât colo, „mama lui de alchimist, ne-a păcălit cu aurul său fals”. De atunci, zice legenda, bănuţii se găsesc peste tot prin împrejurimi.

În celelalte părţi ale văii Someşului şi în Albeştii de Argeş, unde mai pot fi întâlniţi, numuliţii poartă numele de „banii dracului’. Dar în Jibou bătrânii consideră că preschimbarea aurului în piatră a fost o minune cerească, care a permis unui suflet nobil să scape nevătămat şi să reia apoi lupta împotriva celor care „au schimbat jugul de lemn al turcilor cu un jug de fier”, precum a lăsat scris Cserey Mihály, cronicarul acelei epoci”, spune Gyorfi-Deák Gyorgy

Ce sunt numuliții

Gyorfi-Deák Gyorgy spune că numuliții sunt căsuţele de calcar ale unor animale unicelulare primitive care au trăit în Terţiarul vechi, într-o vreme când la 50-100 de metri deasupra plaiurilor noastre vălurea oglinda unei mări calde, care apoi s-a evaporat şi a lăsat în urma ei salinele de la Dej, Turda, Cojocna, Sic și altele, mai precizeaza voceatransilvaniei.ro.