Unii cauta comori, iar altii se plimba cu ele pe strada

Uneori comorile pot fi si pe ... 4 roti. Poate parea ciudat acest articol, dar nu am putut sa ma abtin sa nu va prezint o stralucitoare comoara automobilistica. Ar fi interesant sa stim cum ar reactiona detectoarele de metale in prezenta acestei bijuterii. :)

Bineinteles ca nu trebuie sa fii un geniu ca sa-ti dai seama ca un asemenea exemplar se gaseste doar in Dubai. Mai exact, Mercedes-ul C63 AMG din imagini a fost fotografiat in fata unui mare centru comercial, Mall-ul Emiratelor.

Ozn-uri, flacari pe cer si comori in comuna Rosiile ?

Fenomene ciudate înregistrate în comuna vâlceanã Roșiile: lumini ciudate pe cer, sãpãturi misterioase dupã comori, legende care îi mai înfioarã și acum pe localnici, despre comori îngropate sub case.

Zona unde se aflã acum comuna era stãpânitã în vechime doar de haiduci și de boieri.

Drumurile sut și astãzi o problemã destul de mare pentru localnici, deoarece localitatea, aflatã la aproximativ 70 de kilometri de Vâlcea, într-o zonã pitoreascã este departe de marile orașe. Din bãtrâni se povestește cã la temelia fiecãrei case vechi este posibil sã se gãseascã gãleți de aur îngropate din vechime.

Pe dealurile din localitate se poate observa de multe ori un fenomen ciudat, pe care localnicii l-au denumit „jocul banilor”. În zonã circulã chiar și superstiții legate de blestemul aurului. Atunci când cineva se îmbogãțește peste noapte se spune cã a dat peste o comoarã îngropatã, iar atunci când alți localnici mai înstãriți mor subit vecinii spun cã i-a ajuns blestemul aurului. De curând, niște necunoscuți au fost vãzuți în comunã, sãpând noaptea dupã aur, în vechile locuri unde se spunea cã s-ar fi refugiat haiducul Dragu, lucru care a stârnit o micã revoluție printre localnici. În anumite locuri din comunã se pot observa periodic fenomene ciudate. „Sunt niște lumini, ca niște flãcãri care ies din pãmânt, se spune cã asta se numește jocul banilor, cã banii strãlucesc din pãmânt. Am încercat și eu o datã sã merg pânã acolo, am crezut la început cã era un incendiu, dar, atunci când m-am apropiat, fenomenul a dispãrut. La noi în comunã se spune cã sunt comori îngropate, de boierii care au trãit pe aici și de haiduci.” – spune Ion Tuțã, secretarul Primãriei Roșiile.

Imagine pur decorativa. Daca aveti imagini cu fenomenul,
le puteti posta la comentarii, mai jos.

Aceste fenomene sunt observate de localnici periodic. Oamenii spun cã au fost mai puternice în noaptea când a avut loc cutremurul din 77. „În noaptea cutremurului eu am vãzut niște lumini puternice, ca niște flãcãri ieșind din pãmânt. Au fost boieri, dar au fost și haiduci pe aici, aveau de unde sã aibã aur.” – spune secretarul comunei Roșiile.

În zonã se mențin tot felul de legende și povești despre aur. Febra aurului se pare cã i-a cuprins și pe necunoscuții care vin din alte zone, deoarece, acum câtva timp, liniștea localnicilor a fost tulburatã de niște sãpãtori misterioși, care scormoneau noaptea pãmântul prin pãduri, pe lângã vechile conace și în locurile unde se spunea cã s-ar fi ascuns în vremurile de odinioarã haiducii din zonã.

„Au fost unii care au sãpat noaptea dupã comori, noi nu știm cine erau, nu au cerut nici un aviz de la primãrie. Pe mine m-au anunțat localnicii, cã se auzeau zgomote noaptea pe lângã Balta Dragului sau în pãdurea de la Balaciu, acolo unde se spune cã s-ar fi refugiat haiducul Dragu. Nu am reușit sã descoperim cine erau, dar au creat vâlvã aici, în localitate, pentru cã, dupã plecarea lor începuserã și localnicii sã sape dupã aur. Probabul cã știau ei ceva. Oamenii din zonã au spus cã i-au vãzut cu niște bâte, cercetând zona.” – spune primarul localitãții, ªtefan Marinescu. Cum în zonã locuiesc mai mulți rudari, care au fost aduși tot de boierii de prin partea locului, pe vremuri, pentru a-i servi, aceștia au început sã caute și ei prin pãdure, dar nu se știe dacã au gãsit ceva. „Oricum, și dacã ar fi gãsit cineva aur tot nu spuneau. Nu se poate ști acest lucru, umblã vorba despre câte unul doar atunci când se îmbogãțește peste noapte și nu existã o explicație logicã. Ar putea fi una, cã se strâng periodic pungi de gaze în pãmânt și se elibereazã în anumite momente, dar nu se știe nimic sigur.” – spune Dumitru Avram, din Roșiile. În zonã se spune cã pe mulți i-a ajuns însã și blestemul aurului. „Despre cei care gãsesc aur se spune cã nu mai au mult de trãit, poate de aici și legendele cu blestemul aurului. Bine, ar putea exista și o explicație logicã, pentru cã este posibil ca, în momentul când este dezgropat existã niște oxizi care se elibereazã și, dacã îi inhalezi nu mai trãiești mult. Dar nu se știe nimic sigur”.

Comuna Roșiile a aparținut odinioarã numai … boierilor și haiducilor. Stãpânii terenurilor și pãdurilor din zonã erau boieri precum Greceanu, Piscureanu, Chiricel. Moștenitorii acestora au revendicat zeci de hectare de pãdure, terenuri și chiar clãdiri. Pe lângã haiducul Dragu, care este cel mai cunoscut, au mai fost în zonã și alți „lotri”, cum era de exemplu Iagãru din Sãscioare. „Boierul Piscureanu avea și un magazin la cooperativã. Clãdirea i-a fost restituitã și a fãcut în ea tot un magazin, de parcã ar fi fost destinatã pentru asta. Noi avem pãduri întinse aici, și mai sunt și comune vecine care au pãdure, de exemplu la Balaciu, pentru cã acolo au fost pãdurile boierilor, are au împroprietãrit oamenii. Dupã aceea pãdurile s-au înstrãinat prin cãsãtorie, sau li s-au confiscat celor care au fost considerați chiaburi. Rudele lui Crãpãtureanu de exemplu le-au vândut, pe terenurile lor și ale lui Greceanu fãcându-se CAP-ul.Aici erazu mai mulți haiduci, aveau drumuile lor ascunse, se întâlneau prin pãduri. Unul dintre refugii este și pãdurea Cotoșmanu. Sunt și locuri prin pãduri care au fost denumite dupã ei. Avem și un loc care se numește „Fântâna Lotrilor”, în satul Balaciu, un sat mai izolat unde se puteau ascunde haiducii.” – mai spune primarul. Comuna este. De altfel înconjuratã pe trei laturi de dealuri împãdurite, care pe vremuri nu erau strãbãtute decât de câteva cãrãrui, bãtute de haiduci.Sursa:http://www.ziaruldevalcea.ro/index.php?ind=news&op=news_show_single&ide=4425

Legenda desagilor plini cu bani si inele de aur

O legenda rurala despre comori, care circula in toate satele din Baragan, spune ca in anumite nopti ale anului se arata locurile unde sunt comorile ascunse.

Comorile, de obicei ascunse de huni, daci, tatari, rusi, masoni sau haiduci, in general haiduci, pot fi detectate de anumite persoane daca stiu sa descifreze semnele. In noptile cu luna plina, la echinoctii si solstitii sau de Sanziene, cei care se afla in apropierea comorii pot vedea o flacara albastruie tasnind din pamant, care indica locul unde e ascunsa lada cu bani sau obiecte pretioase.

Deoarece in aceste nopti duhurile rele circula liber, oamenii au marcat locul cu o cruce si s-au intors a doua zi, cand au dezgropat comoara. Se spune ca cea mai mare comoara, mai multi desagi plini cu bani si inele din aur, legati cu un lant, nu a fost inca descoperita. Singurul care a vazut flacarile albastre care indicau locul comorii, pe data de 4 martie 1977, a disparut in conditii misterioase.Sursa:http://www.trombon.ro/lifestyle/cele-mai-infricosatoare-legende-rurale

Comoara descoperita la prima cautare cu detectorul de metale !

Ce o zi norocoasă pentru un englez care care isi facuse doar de o luna, ca hobby, cautarea de comori cu ajutorul detectorului de metale.
Acum un an, in august 2009, UK Dailymail a prezentat ca eveniment al zilei stirea ca Nick Davies găsit o comoara de 10.000 de monede romane la prima sa vanatoare de comori.

Aceasta colectie extraordinara de monede, cele mai multe gasite intr-un vas spart, a fost descoperita la o cautare in zona Shrewsbury, aproape la o luna dupa ce isi cumparase detectorul de metale.

Experţii spun că monedele au stat ascunse in pamant aproximativ 1700 ani.

Monedele, datând din anii 240 - 320 d. Hr., au fost descoperite în câmpul unui fermier de pe lângă Shrewsbury, în Shropshire.
Uimitor este ca aceasta comoara reprezinta una dintre cele mai mari colectii de monede romane descoperite vreodată în Shropshire.
Nick a declarat ca nu s-a asteptat niciodata sa gaseasca ceva la prima sa vanatoare de comori - oricum nimic de valoare.
El a descris descoperirea drept "fantastic de interesanta".

Nick a spus: "Partea de sus a vasului era rupta în pământ şi un număr mare de monede erau răspândite în zona. Toate acestea au fost recuperate în timpul săpăturilor, cu ajutorul unui detector de metale.. Astfel am mai gasit încă 300 de monede, care s-au adaugat la total - e fantastic de interesant Nu m-am aşteptat să găseasc o comoara de la prima mea iesire cu detectorul.."

Monedele au fost trimise la British Museum pentru o examinare detaliată. Expertii cred ca o să-şi petreacă mai multe luni pentru curăţarea şi separarea monedelor, care sunt lipite.

Ei vor oferi, de asemenea, si o identificare suplimentară. Un studiu suplimentar privind tezaurul si locul unde a fost gasit v-a fi efectuat. Se crede că monedele au fost, probabil, plată pentru un fermier sau o comunitate, la sfârşitul unei recolte.

Monedele par a fi datate din perioada 320AD la 340AD, spe sfarsitul domniei lui Constantin I.

Oricum, se pare ca sunt minim de 10.000 de monede, majoritatea dintre ele corodand impreuna in vasul in care au fost gasite.

"Monedele sunt toate de bronz, iar unele dintre ele au fost poleite cu argint. Acestea sunt cunoscute ca Nummi şi au fost frecvente în timpul secolul IV.

De ce nu a fost dezgropate si colectate de către adevaratul proprietar ramane un mister, dar unul datorita caruia oamenii se pot bucura, dupa 1700 de ani, de o importanta descoperire arheologica.

Cu toate acestea, specialistii au refuzat să precizeze cat valoareaza monedele din vas până ce concluziile studiului asupra tezaurului vor fi cunoscute, dar acestia au descris descoperirea ca fiind "mare şi importanta".

De asemenea, seful echipei de cercetatori a spus ca locaţia exactă a descoperirii nu poate fi dezvăluita din motive de securitate.

( Articol in premiera in Romania, prezentat de site-ul nostru, http://www.hartacomorii.blogspot.com/ )

Comoara din garaj

Un vechi vas chinezesc din porţelan, care datează din secolul al XVIII-lea, descoperit într-un garaj din Londra, a fost vândut de curand pentru suma de 43 de milioane de lire sterline, peste 50 milioane de euro, la o licitaţie organizată în capitala Marii Britanii, informează Reuters.

Vaza din porţelan, cu o înălţime de 40 de centimetri, datează din timpul domniei împăratului Qianlong (1735 - 1796) - al şaselea împărat din dinastia manciuriană (1644 - 1911) - şi a fost achiziţionată de un cumpărător chinez, au anunţat reprezentanţii casei de licitaţii Brainbridges.




Suma obţinută este considerată un record de preţ pentru operele de artă chinezeşti vândute la licitaţie.

Cu ocazia vânzării mobilierului din casa părinţilor, în urma decesului acestora, un frate şi o soră, care locuiesc în nordul Londrei, au descoperit acest obiect de artă în garajul familiei.

Vasul, decorat cu motive tradiţionale chinezeşti şi un desen cu doi peştişori, a fost fabricat în jurul anului 1740 şi avea un preţ de vânzare estimat între 800.000 de lire sterline şi 1,2 milioane de lire sterline.

Legenda pietrei sacre a dacilor

Povestea noastra incepe demult, demult, in vremuri putin povestite si mult mai putin cunoscute, in timpurile in care oamenii abia deschideau usor ochii la cele inconjuratoare si cautau din ce in ce mai mult sa gaseasca folosinta in lucrurile ce pareau a fi de ajutor din mijlocul naturii-mama. Ei nu stiau sa construiasca, uneltele abia se ivisera in viata de zi cu zi si erau greoaie, primitive, iar locuintele nu erau decat niste adaposturi facute din lemnele si frunzele copacilor. Uneori, mai simplu, se traia in pesterile din munti.

Grotele ofereau o mai mare siguranta impotriva fiarelor si urgiilor vremii, si multe triburi isi gaseau adapost in astfel de locuri. Ocupatia principala era vanatul, indeletnicire care avea menirea sa le procure hrana necesara vietii.Viata avea un curs bine stabilit in acele vremuri. In timp ce barbatii erau plecati dupa carne, femeile faceau provizii din fructele si radacinile gasite prin imprejurimi. Copiii si batranii acelor ani nici nu banuiau macar prezenta focului… O simpla piatra legata de un bat devenea nu numai o unealta gata sa ajute oricand, dar se putea transforma foarte usor in cea mai periculoasa arma.

In acest cadru greu de imaginat pentru copiii civilizatiei actuale, se spune ca s-ar fi petrecut un fapt nemaiintalnit si care a dat nastere la intreaga noastra poveste.Istorisirea incepe intr-o noapte cu cerul senin, linistita ca multe altele asemanatoare ei si care nu prevestea in nici un fel evenimentele ce urmau sa se desfasoare.

Se spune ca dintr-o stea indepartata tare s-ar fi rupt o frantura. Nimeni nu stie de ce s-a intamplat asa, cum nu se stie nici de ce acea frantura a luat taman calea Pamantului si a cazut intr-un anume loc, dar batranii care cunosc povestea de la strabunii lor spun ca in acea clipa s-a vazut o lumina puternica asemeni fulgerelor ce prevesteau furtunile, ba chiar si mai apriga.

Se spune ca mica bucata de stea ar fi pornit pe fagasul ei de parca ar fi fost dirijata de o mana ascunsa, iar calea ei s-a oprit undeva, pe taramurile noastre.

Ar fi cazut in niste munti de basm, cu paduri falnice, marete si cu oameni ce intreceau cu mult celelalte triburi in mestesugul vanatului. Pasamite aceste meleaguri au fost sortite sa primeasca frantura de stea, asa cum si ea, la randul ei, a fost indrumata spre acele locuri. In cadere, piatra ar fi aprins, cica, o parte din padure, dar focul nu a apucat sa distruga nici unul dintre adaposturile oamenilor, construite cu atata truda, pentru ca, din senin, cerul s-a umplut in cateva clipe de nori grei din care incepuse sa cada o ploaie asa cum nimeni nu mai vazuse pana atunci.

Parca toata apa cerului se revarsa deasupra plaiurilor ce primisera semnul ceresc si nimeni nu ar fi putut spune daca binecuvantarea inaltului venea insotita de apa binefacatoare, spalatoare de pacate, sau altcumva. Padurea nu a ars prea mult si nimeni nu a pierit in flacari, dar piatra cazuta din inaltimi continua sa arda raspandind in jur o lumina atat de puternica incat ai fi putut vedea imprejur ca ziua in amiaza mare. Oamenii, inspaimantati de moarte si ingroziti de gandul ca cerul isi arunca mania asupra lor, au rupt-o la fuga care-ncotro, avand o singura grija, sa-si salveze pielea. Altii au cazut ca secerati.

Si-au lipit fetele de pamantul fierbinte si umed si au inchis ochii, asteptandu-si sfarsitul. Totusi, un om nu s-a temut, ba chiar mai mult, s-a simtit atras de acea nemaivazuta piatra. A ramas tintuit locului, privind fascinat la ceea ce se petrecea in jurul sau. Teama nu l-a incercat nici o clipa si nici nu a incercat sa fuga, asa cum facusera toti. Fara sa stea prea mult pe ganduri, s-a indreptat spre piatra, a privit mai intai la ea, apoi la cer cu piosenie, a ridicat-o fara nici o greutate si a dus-o in pestera in care locuia cu familia sa, gandindu-se ca piatra cazuta din cer ii va fi folositoare in incercarile grele ale vietii.

Incetul cu incetul, oamenii se intorsesera pe la adaposturile lor si nu mica le fu mirarea cand vazura ca unul de-al lor avusese curajul sa duca in pestera sa lucrul care pe ei ii speriase de moarte. Nici unul nu vru sa se apropie de piatra arzanda, chiar familia omului nostru ezita indelung pana sa intre in grota. Numai ca piatra nu intarzie prea mult sa-si arate utilitatea: ori de cate ori era nevoie, cu ajutorul ei se aprindea focul, foc atat de greu obtinut pana atunci. Cazuta din inaltul cerului, piatra era folosita doar la iscarea focului. In plus, locuitorii pesterii se bucurau si de lumina ei binecuvantata.

Pasamite, insa, ea avea si alte puteri pe care nimeni nu le putea banui, asa ca erau cat se poate de fericiti cu ceea ce aveau si binecuvantau neincetat lumina si caldura ce-o primeau. Desi fusesera mai intai infricosati de piatra, oamenii incepusera de-acum sa-i cunoasca folosinta si il invidiau pe cel ce o luase in stapanire.

Fiecare si-ar fi dorit-o in propriul adapost, iar cum firea omului este de multe ori rea si nestiutoare, pizma dadu la iveala cruzimea si reaua vointa.

Sangele incepu sa curga in urma luptelor date pentru piatra si apele de sub pestera se inroseau adesea, dar totul era in van. Nimeni nu a reusit vreodata sa o smulga din locul in care fusese asezata de cel ce o adusese in pestera. Cativa putusera, totusi, intr-un moment dat, sa se apropie de ea, insa cum o atingeau cum se si retrageau in urlete cumplite: piatra frigea teribil, mai tare decat focul chiar si nu era posibil sa fie atinsa decat de stapanul ei.

Era singurul ce se putea apropia fara sa fie ars. Luptele sangeroase date pentru piatra au avut si partea lor buna: datorita lor, omul nostru a invatat si alte puteri ale ei, nebanuite pana atunci. Chiar la primul atac, atunci cand, dorind sa-si apere avutul, a infascat frantura de stea si a ridicat-o de pe piedestalul sau, lumina a devenit orbitoare, iar strigatele de groaza ale atacatorilor s-au auzit pana departe tare. Piatra avea sa-si arate si multe intrebuintari, dar acum se lasa cunoscuta intr-un mod violent. Bunaoara, era suficient pentru omul nostru sa o ridice la nivelul pieptului si din ea pornea o raza ce dobora fara gres orice intalnea in cale. Din clipa in care a inteles ce forta stapaneste, omul nici macar n-a mai incercat sa-si apere avutul. Piatra o facea singura si pedepsea pe oricine prin arderea mainilor daca incerca sa o ridice de pe masa unde isi avea locul in interiorul pesterii. Frantura de stea a inceput sa fie folosita si la vanatoare, iar familia stapanului pietrei avea acum hrana din belsug.

Vanatul ajungea pentru a oferi si altora, asa ca eroul nostru era privit de toata lumea ca un fel de conducator. Greu, dar sigur, viata reintra in normal pentru oamenii din jurul pietrei, iar existenta ei devenise fireasca pentru toti. In timp, nimeni nu si-ar mai fi imaginat viata fara lumina raspandita de roca, fara caldura ei. Stapanul pietrei privea lumina ei blanda si se intreba ce puteri ascunse mai avea piatra si cand se va naste cineva anume pentru a le descoperi. Care este sortirea acestei mane ceresti? Sa nu o luam inaintea evenimentelor insa, sa urmam firul povestii. Anii treceau si stapanul pietrei imbatranea din ce in ce pentru ca nu stia, sau poate nu-i fusese harazit sa stie, a o folosi impotriva scurgerii timpului, pentru ca piatra avea si aceasta putere de a stapani timpul, de a manui destinele ceasurilor, zilelor si noptilor. Pesemne, soarele va rasari si va apune de foarte multe ori pana cand cineva se va fi nascut spre a cunoaste deplinatatea puterilor pietrei.

Batran fiind, intr-o zi oarecare, stapanul franturii de stea disparu din lumea celor vii si se parea ca piatra cerurilor nu mai avea nici o intrebuintare. Nimeni nu reusea s-o atinga, nici macar urmasii lui.

Locul ii era cel pe care-l stim deja, pe masa din grota, stralucirea nu-i era mai mica, ba din contra, insa nu mai exista nici un om care sa-i poata folosi puterile o data cu stingerea celui ce o gasise. Asa ca nu fu nevoie de foarte multi ani pentru ca piatra sa fie uitata si rar se mai nimerea cineva sa vina sa o priveasca.

Cei mai tineri ii stiau doar povestea si nu prea credeau in puterile ei la care nu fusesera martori. Era lasata in pace, neatinsa, cei care-si abateau calea pentru a o vedea se intorceau dezamagiti de unde plecasera. Incetul cu incetul si cei care stiau adevarul despre piatra se stinsera din viata.Pe cand se intampla asta, din senin si nestiuta de nimeni, piatra disparu impreuna cu piedestalul sau. Pe nimeni nu mai interesa unde ar putea fi, iar cum anii se transformau pe nesimtite in secole, nici macar cei mai batrani nu mai aveau cunostinta ca existase candva o frantura de stea cazuta pe pamant.

Pestera ramasese nelocuita, oamenii coborasera spre poalele muntelui pentru traiul mai usor de aici si doar arareori in acel loc isi gasea adapost pentru o noapte cate o fiara salbatica sau un drumet ratacit. Un lucru ciudat se petrecea totusi: bunaoara, de nu se stie unde, pe acele meleaguri aparea cateodata in noapte o lumina a carei forma aducea cu cea a unui batran.

Unda luminoasa statea ce statea iar apoi, dintr-o data, fara sa priceapa nimeni cum si unde, disparea de parca n-ar fi existat niciodata. Oamenii erau mirati si speriati totodata de aceasta ciudatenie si se gandeau ca nu e lucru curat la mijloc. Nici unul dintre cei care erau acolo n-ar fi putut fauri asa ceva, trebuie ca era mana cerului. Tematori, incepusera sa evite pe cat cu putinta locul care ii inspaimanta si nu se indreptau intr-acolo decat arar pentru a aduce ofrande celui pe care-l considerau Zeul Necunoscut. Incetul cu incetul, in lungul anilor, cei mai batrani povesteau tinerilor despre Zeul din Grota, care se parea ca nu are moarte. Cei tineri imbatraneau, apoi copiii lor la fel, dar lumina cu forma de mosneag aparea de fiecare data la locul ei. Oamenii se hotarara sa-si numeasca zeul Mos Timp, pentru ca numai el parea a putea stapani timpul. Zeul era nepasator la trecerea anotimpurilor, aparea de fiecare data cand se implinea sorocul. Si vom opri povestea in loc pentru o clipa pentru ca a sosit momentul sa va spunem ca Mos Timp era spiritul celui care, candva, gasise piatra si caruia ii fusese harazit sa o aiba in stapanire.

Era Duhul Pietrei Sacre, asa cum avea sa fie numit ceva mai tarziu de Geto-Daci. Pasamite, Steaua Mama si Piatra Sacra, cu puterile lor nebanuite, hotarasera intregul fir al istoriei: Piatra avea sa nu mai fie vazuta pana cand nu se va naste cel caruia ii era scris sa o aiba in stapanire. Piatra nu parasise nici o clipa lacasul sau din pestera, dar fusese ascunsa vederii muritorilor de rand, iar cum lumina zeului din munte se arata din ce in ce mai des, trebuie ca anii deveneau tot mai putini pana la nasterea alesului. Cateodata, atunci cand nimeni nu se afla prin imprejurimi, in noptile senine, Mos Timp scotea Piatra pe varful muntelui. In acele momente, toate piscurile din vecinatate erau luminate ca ziua de razele imprastiate de ea.

Impreuna cu Duhul, Piatra Sacra ajuta la paza acestor mirifice plaiuri. Puterile nevazute erau atunci de partea stramosilor. Din pacate, de multe secole Piatra nu a mai aparut pe munte, dar daca vreodata veti vedea in plina noapte platforma sacra a Bucegilor luminata puternic, sa stiti fiecare ca marele moment a venit. Dar despre aceste lucruri vom povesti mai multe in paginile ce urmeaza… asa ca vom relua de unde am lasat firul Legendei Pietrei Sacre. Mos Timp simtea vremurile care aveau sa se abata peste destinele tarii. Se hotari sa aiba grija de ceea ce avea sa devina avutia cea mai de pret a poporului Geto-Dac. Piatra nu avea voie sa fie vazuta decat de cei alesi. Duhul stia ca va veni vremea in care dusmanii neamului vor stapani puteri mari si se vor apropia mult de ea. Bunaoara, trebuia sa faca ceva care sa o pazeasca si mai bine. Greutatea de a ajunge in lumina binecuvantata raspandita de Piatra va fi atat de mare, incat numai alesul Stelei Mama si al Zeilor va putea razbi. Lacatele ce-o vor ascunde vor fi ferecate cu sapte ivare care, la randul lor, vor fi imprejmuite de sapte munti.

Cu ajutorul Pietrei, el sapa in stanca Sali si coridoare ce mergeau pana in inima muntelui. Menirea lor era aceea de a proteja Piatra de privirile simplilor muritori. Din pacate, nu peste multa vreme, muntele avea sa ascunda Piatra Sacra pentru o perioada al carei sfarsit si astazi il mai asteptam. Pentru a sti ce se intampla afara si pentru a putea vorbi cu poporul, pentru ca Mos Timp va sta el insusi ascuns in munte alaturi de Piatra, deasupra ultimei Sali, cea aflata in chiar inima muntelui, Duhul a sculptat o bucata de stanca dandu-i forma unui cap de om.

Totodata, el ii darui stancii puteri nebanuite. Era nimeni altul decat Sfinxul, paznicul zonei Sacre, ochii si urechile Duhului, spiritul nepieritor peste veacuri al poporului Geto-Dac. Nu numai Mos Timp si Piatra Sacra erau langa destinele poporului, ci si cerul veghea. Din cand in cand, o raza pornita din Steaua Mama atingea Hotarul Sacru chiar in fata Sfinxului si atunci Geto-Dacii stiau ca trebuie sa vina si sa depuna ofrande la picioarele stancii cu chip de om pentru Piatra, pentru Duhul Sacru si pentru stapanii din ceruri care niciodata nu pregetau, in acele vremuri, sa ajute in timpuri de izbeliste.

Secolele au devenit milenii, dar atat Sfinxul, cat si Piatra Sacra, au ramas pe locurile lor spre a indruma soarta poporului si a frumoasei tari ce se nascuse.

Astazi Piatra se afla in inima Muntelui Ascuns, dar Sfinxul poate fi vazut de oricine, insa numai cei cu inima pura si gand curat ii pot auzi vorbele. De F. Crainicu, C. Ionita.

Frumos, nu? Felicitari autorilor !

Legenda banilor de aur transformati in piatra sau Legenda comorii lui Rakoczi

Varianta 1

Piscuiul Ronei se înalțã trufaș lângã râul Someș și este cel mai pitoresc loc din Jibou. Despre el s-au creat mai multe legende, dar cea mai interesantã este legenda comorii preschimbatã în piatrã.

Legenda spune cã Rákóczi, care s-a bãtut aici cu austriecii în 1705, dupã ce a pãrãsit câmpul de luptã, s-a refugiat printr-un tunel, care trece pe sub albia Someșului, pânã în vârful Piscuiului, de unde a contemplat dezastrul și și-a jelit ostașii, Unii spun cã pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainițã subpãmânteanã. Alții se îndoiesc de existența comorii, povestind cã dupã Rákóczi s-au repezit ostași cãlãri și el ar fi luat comoara cu sine. Când urmãritorii s-au apropiat foarte mult, principele a fost nevoit sã-și goleascã sacii și buzunarele de bani aruncându-i în mijlocul drumului.

Vãzând ispita, soldații s-au oprit și au descãlecat sã adune monezile, în timp ce Rákóczi a reușit sã scape. Soldații au continuat urmãrirea cu buzunarele supraîncãrcate cu aur, dar pe fugar nu l-au vãzut nicãieri, fiindcã Rákóczi, foarte prevãzãtor, și-a schimbat calul cu unul ale cãrui potcoave au fost puse invers, astfel când el a fugit înainte, urmele au arãtat cã abia a venit.
Încurcați de acest vicleșug, urmãritorii au fost nevoiți sã se întoarcã în tabãrã. Dupã o muștruialã, s-au întors la trupã, unde s-au lãudat cu monezile de aur. Însã când au bãgat mâna în buzunar, n-au gãsit altceva decât niște discuri lenticulare de calcar. Erau atât de furioși, încât au început sã-și smulgã pãrul. Legenda spune cã de atunci bãnuții se gãsesc peste tot în împrejurimi.
Bãtrânii din Jibou considerã cã în aceastã minune a fost mâna lui Dumnezeu, care n-a întârziat sã ajute un suflet nobil la nevoie.
Dacã ne plimbãm în zona Piscuiului, nu-i exclus sã gãsim ceva comori....

Varianta 2

Dacã am fi vizitat castelul Wesselenyi și ne-am fi oprit în curte ca sã aruncãm o privire împrejur, am vedea Someșul care curge liniștit la picioarele unui deal.

Acest pisc de formã piramidalã a vãzut și a auzit multe lucruri, ba chiar a participat la bãtãlia din 11 noiembrie 1705, când principele Rákóczi Ferenc al II-lea a luptat împreunã cu oastea sa de curuți împotriva austriecilor.

Legenda ne povestește cã misiunea curuților a fost sã nu le permitã austriecilor sã treacã prin strâmtorile Someșului. Ei au sãpat un tunel la baza dealului Cigleanului, care trecea pe sub albia Someșului pânã în vârful dealului. Când austriecii au nãvãlit cu multã furie prin strâmtorile Someșului, curuților nu le-a rãmas nimic altceva de fãcut, decât sã scape cu fuga. Rákóczi a poruncit soldaților sãi sã arunce în țãrânã toți banii aflați asupra lor. Vãzând lucirea galbenilor, cãtanele nemțești s-au bucurat, s-au oprit și au început sã-i adune. Așa Rákóczi a scãpat și pe drum și-au întors cu toții potcoavele cailor și au trecut prin tunel. Dupã ce austriecii au terminat de adunat mulțimea de bani, au pornit din nou pe urmele curuților, dar degeaba; pentru cã n-au știut încotro s-o ia. Au ajuns la tunel, dar urmele de cai pãreau sã iasã de acolo. Cãtanelor nu le-a rãmas altceva de fãcut decât sã se întoarcã în tabãrã. S-au bucurat de aurul strâns, dar când l-au scos din buzunare, n-au vãzut decât niște pietricele plate și rotunde. Așa ceva nu s-a mai întâmplat decât pe vremea lui Ladislau cel Sfânt. Cãtanele au început sã suduie, au zis, sã-i ia naiba pe toți alchimiștii care ne-au pãcãlit cu aurul lor fals. Bãtrânii spun cã a fost o minune dumnezeiascã, care a ajutat un om nevinovat sã scape neprins.
În prezent, în jurul dealului putem sã gãsim mulțime de asemenea pietricele. Iar dealul ne aduce aminte de acest eveniment de seamã, deoarece el poartã numele lui Rákóczi.


Varianta 3

Legenda zice cã principele ar fi pãrãsit câmpul de luptã refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someșului pânã în vârful dealului care îi poartã numele (cunoscut și ca Pisciul Ronei), de unde a contemplat dezastrul și și-a jelit ostașii.

Unii zic cã pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainițã subpãmânteanã, pe care mulți o cautã de atunci, în ascuns sau sub oblãduirea unor organe interesate.

Alții se îndoiesc de existența comorii. Ei povestesc cã Rákóczi n-ar fi avut timp sã facã asta, deoarece dupã el s-au repezit mai mulți ostași cãlãri ("ráczok") și principele ar fi luat comoara cu sine. Când urmãritorii s-au apropiat prea tare, fugarul și-a golit toți sãculeții, toate buzunarele de bani și i-a aruncat în mijlocul drumului. Când au vãzut monezile strãlucitoare, soldații și-au strunit caii și au descãlecat sã-i adune, ba chiar s-au și ciondãnit oleacã, vreme în care principele a reușit sã scape. Legenda zice cã era atâta aur, încât cãtanele le-au îndesat în buzunare pânã au stat sã le plesneascã.

Apoi au sãrit din nou în șa și ar fi continuat urmãrirea, dar n-au mai știut pe unde sã meargã mai departe, deoarece principele, prevãzãtor, a folosit un șiretlic vechi, utilizat întâi pe vremea când regele ungur Ladislau cel Sfânt, cel care a întemeiat episcopia de Oradea, s-a luptat cu cumanii (1085), stratagemã la care a recurs apoi și Negru Vodã când l-au strâmtorat tãtarii (1241): și-a schimbat calul cu unul ale cãrui potcoave fuseserã puse de-a-ndoaselea, astfel încât el sã fugã înainte, dar urmele sã arate cã a venit.

Încurcați de acest vicleșug, urmãritorii au fost nevoiți sã revinã în tabãrã. Dupã ce-au scãpat de muștruiala cuvenitã, s-au întors la trupã și au început sã se laude cu norocul care a dat peste ei. Dar când au bãgat mâna în buzunar, ca sã scoatã un ban de arãtat, n-au gãsit decât aceste discuri lenticulare de calcar, ca niște monede. Furioși, au început sã suduie și le-au azvârlit cât colo, "mama lui de alchimist, ne-a pãcãlit cu aurul sãu fals". De atunci, zice legenda, bãnuții se gãsesc peste tot prin împrejurimi.

În celelalte pãrți ale vãii Someșului și în Albeștii de Argeș, unde mai pot fi întâlniți, numuliții poartã numele de "banii dracului".

(NR: Probabil se refera la numuliti, adica acea fosilă de formă lenticulară, având până la 6 cm mărime, și care este cochilia unui protozoar marin dispărut . Cuvântul se trage din latinește: nummus = ban, monedă; cu diminutivul nummulus = bănuț. Sau poate nu :) )

Dar în Jibou bãtrânii considerã cã preschimbarea aurului în piatrã a fost o minune cereascã, care a permis unui suflet nobil sã scape nevãtãmat și sã reia apoi lupta împotriva celor care "au schimbat jugul de lemn al turcilor cu un jug de fier", precum a lãsat scris Cserey Mihály, cronicarul acelei epoci. Sursa - licjibou.ro

Regii daci

Orice cautator al comorilor dacice trebuie sa stie care au fost regii daci. Altfel cum ar studia si descifra legendele, cum ar stii cui i-ar apartine o ipotetica comoara? Ce sanse ar avea, necunoscand aceasta lista ?

Prezenta listă de regi daci a fost alcatuita pe baza mentionarii in scrierile si izvoarele antice si adaptata de Wikipedia.

Cronologia este aproximativă, datorită datelor reduse ca numar si calitate de care dispun istoricii.

Lista este perfectibila, normal.

Zalmoxis Ipotetic/mitic Herodot - Istorii, Platon - Charmides, Strabon - Geographia, Diodor din Sicilia - Biblioteca istorică

Charnabon c.500 î.Ch. Sofocle - Triptolemos

Antyrus c.500 î.Ch.

Rex Histrianorum c.339 î.Ch. Dunărea de Jos Trogus Pompeius, Justinus

Moskon secolul III î.Ch. Monede cu legenda Basileos Moskonos

Gudila c.340 - c.320 î.Ch. Muntenia

Dromihete c.320 - c.280 î.Ch. Muntenia Diodor din Sicilia - Biblioteca istorică, Pausanias

Zalmodegikos c.300 - c.250 î.Ch. Dobrogea Decret histrian

Oroles c.300 - c.250 î.Ch. Transilvania Trogus Pompeius

Rhemaxos
și fiul său Phra-[damon?] c.200 î.Ch. Estul Munteniei, nordul Dobrogei Decret histrian

Zoltes c.200 î.Ch. Dobrogea Decret histrian

Rubobostes secolul II î.Ch. Transilvania Trogus Pompeius - Prolegomena

Burebista 82 - 44 î.Ch. Dacia Mare Strabon - Geographia, Iordanes - De Origine Actibusque Getarum, Decret dionysopolitan,

Deceneu Ipotetic 44 - c. 27 î.Ch. Transilvania Strabon - Geographia, Iordanes - De Origine Actibusque Getarum

Koson c.40 - c.28 î.Ch. Muntenia Suetonius - Viața lui Augustus, Monede cu legenda Koson

Dicomes în jurul lui 31 î.Ch. Moldova Plutarch - Antonius

Comosicus c.27 î.Ch. - ? d.Ch. Transilvania Iordanes - De Origine Actibusque Getarum

Thiamarcos sec. I î.Ch. - I d.Cr. Vâlcea-Argeș Inscripție pe vas: Basile[us] Thiamarco[s]

Cotiso ? - 29 î.Ch. Oltenia Florus - Epitome de T. Livio Bellorum omnium annorum DCC Libri duo, Horațiu - odă

Coryllus sec. I î.Ch. - I d.Cr.
(40 ani) Transilvania Iordanes - De Origine Actibusque Getarum

Rholes în jurul lui 28-29 d.Ch. Sudul Dobrogei Dio Cassius - Istoria romanilor

Dapyx în jurul lui 28-29 d.Ch. Centrul Dobrogei Dio Cassius - Istoria romanilor

Zyraxes în jurul lui 28-29 d.Ch. Nordul Dobrogei Dio Cassius - Istoria romanilor

Scorilo c. 28/67 - 68/83 d.Ch. Transilvania Frontinus - Strategemata

Duras c. 68/83 - 87 d.Ch. Transilvania Dio Cassius - Istoria romanilor

Decebal (Diurpaneus) 87 - 106 d.Ch. Dacia Dio Cassius - Istoria romanilor, Tacit, Orosius, Iordanes - De Origine Actibusque Getarum

De obiecei, se acceptă identitatea dintre Koson și Cotiso, precum și cea dintre Coryllus și Scorilo. În anumite studii istorice mai vechi, Diurpaneus este socotit a fi identic cu Duras, nu cu Decebal.

În 106, Dacia devine provincie a Imperiului Roman.