Hărți vechi ale lumii

Poate cautati harti ale unor comori.

Si noi am dori asa ceva.

Până gasiti harta unei comori, ce ar fi sa aruncam o scurta privire asupra modului cum erau realizate in trecut hartile planetei noastre ?

In imaginile de mai jos veti observa ca majoritatea hartilor sunt deosebite față de cele pe care le cunoastem cu totii din atlasele geografice obisnuite.

Uneori continentele americane sunt pozitionate in dreapta hartii si nu in stanga.

Colectia cuprinde fotografii are unor harti foarte rare care pot fi gasite prin diverse muzee sau colectii particulare de pe mapamond.

Probabil nu exista astfel de harti originale in colectii din România, dar nu este exclus.


Harta este o reprezentare în plan, convențională, micșorată și generalizată a suprafeței Pământului.

Micșorarea se face pe baza unei scări de proporție iar pentru întocmirea hărții se folosește o proiecție cartografică.

O hartă folosește anumite prescurtări sau simboluri explicate într-o legendă.

Unele din aceste harti prezinta intreaga planeta, altele doar anumite rgiuni geografice.

Exista in aceasta colectie de harti vechi si unele care au fost intocmite imediat dupa Perioada Marilor descoperiri geografice.


Dar sa ne oprim aici cu aceasta scurta introducere si sa vedem hartile.

Evolutia graniţelor ţărilor şi imperiilor Europei şi Orientului Mijlociu, în ultimul mileniu

Am gasit un filmulet de 5 minute care prezinta evolutia granitelor tarilor Europei in ultimul mileniu.

Nu este o harta a migratiei popoarelor si nici a existentei si pozitionării acestora în Europa, ci pur si simplu este o hartă a granitelor si a stapânirii unor tari asupra altora.

România apare ca stat individual spre sfarsitul hartii, desi poporul român si strămosii nostri dainuie de mii de ani... Păcat este ca nu a inceput harta de la Decebal si Burebista.

Merită să aruncaţi o privire, este o experienţă inedită.



Frank Reed este creatorul hartii animate a evolutiei Europei si Orientului Mijociu, din anul 1000 si pana in 2003. Softul hartii este “dinamic si animat si include peste 9.000 de schimbari de granita”, un ghid cartografic al istoriei zonei. Aceasta harta traseaza ridicarea si caderea imperiilor incepand din anul 1.000 si pana acum.

Softul folosit este Centennia Historical Atlas si poate fi descarcat in varianta demo de aici ( contine doar Revolutia Franceză si perioada napoleonică (1789-1819).
Varianta completă trebuie cumparata la pretul de 79 de euro de aici, dacă sunteţi interesaţi.

Mai jos vă prezint o varianta de pe Youtube, de 3 minute si jumatate, daca sunt probleme in vizionarea primului filmuleţ:



Mai jos gasiti o versiune cu un mic zoom şi redată mai lent, in peste 11 minute.

.

Filmul documentar HD - "Dacii - Adevăruri tulburătoare" - Reacţii

Continuam articolul de aici , in care aduceam in atenţie Filmul documentar HD - "Dacii - Adevăruri tulburătoare" cu cateva reactii aparute la televizor si pe internet. Recent, realizatorii documentarului au fost invitaţi la Antena 3 pentru a da mai multe explicaţii.

„Noi suntem urmaşii Romei? Sau istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar pentru aceste întrebări au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii, peste 4.000 de like-uri.

Filmul are aproape o oră şi susţine că romanii şi dacii au strămoşi comuni şi că Dacia nu a fost romanizată în modul susţinut de teoriile oficiale. Studii genetice realizate în Germania, citate de autorii documentarului, indică faptul că populaţia românească din prezent este înrudită foarte puţin cu cea din Italia şi foarte mult cu cea existentă în Dacia înainte de cucerirea romană.




VIDEO2: Emisiunea de la Antena 3 în care autorii documentarului oferă mai multe detali

Autorii au anunţat că vor mai publica anul acesta lucrări ştiinţifice care vor revoluţiona istoria noastră veche.

Teoria autorilor documentarului este că avem mai multe motive să ne considerăm daci, decât urmaşi ai Romei.

„Realitatea este foarte simplă. Simplitatea constă în faptul că au sosit romanii, au cucerit 14 la sută din teritoriul Daciei şi peste noapte, nu numai teritoriul cucerit peste o sută de ani învaţă perfect limba latină uitând limba lor, dar şi 86 la sută din teritoriul Daciei, oameni care nici măcar nu ştiau că au sosit romanii uită limba lor şi vorbesc latina", spune Napoleon Săvescu (foto sus), directorul fondator al societăţii Dacia Revival Internaţional.

Acest argument este primul dintr-un lung şir argumente cu care realizatorii documentarului încearcă să convingă publicul că în Dacia s-a vorbit o limbă aproape identică cu latina şi că întreaga civilizaţie romană provine, de fapt, din spaţiul cultural în care se vorbea limba Dacilor. Teoria a stârnit imaginaţia celor care au văzut documentarul. Youtube a contorizat peste 368.000 de vizualizări. Peste zece la sută dintre cei care au vizionat documentarul au apreciat că este foarte interesant şi sute de utilizatori s-au lansat într-o dezbatere cu aproxomativ 800 de comentarii.

De ce grecii, egiptenii şi evreii nu şi-au schimbat limba ?

În documentar apare şi un fost ministru al Apărării Naţionale, generalul în rezervă Nicolae Spiroiu. „Imperiul Roman nu avea cum să disemineze limba latină pe un areal de şase ori mai mare decât cel pe care l-a ocupat", spune Spiroiu. „Statul iudeu a stat sub romani 800 de ani, vreo 400 de ani au stat grecii, egiptenii la fel" spune în documentar Mircea Chelaru, general în rezervă şi fost şef al Marelui Stat Major al Armatei Române.

„Din această perspectivă apare o uriaşă enigmă. Cum e posibil ca Dacii să-şi fi abandonat limba şi tradiţiile şi să fi îmbrăţişat limba şi obiceiurile invadatorilor, în condiţiile în care mai putin de 20 la suta din spaţiul dacic fusese cucerit, teritoriu in care romanii au rămas doar 165 de ani. Oare o asemenea pretenţie nu sfidează logica. Alte state cucerite integral de romani şi în care stăpânirea romană s-a întins pe 400 sau 800 de ani nu şi-au lepădat limba şi nu şi-au uitat tradiţiile. Şi dacii au făcut-o fără ca măcar să-i forţeze cineva?", spun realizatorii documentarului.

De ce nu vorbim turcă sau maghiară?

„Pe aceeaşi logică ar fi trebuit ca românii să vorbească turca şi maghiara pentru că cele două imperii au stăpânit părţi mai însemnate din această ţară. Studiile de paleogenetică şi logica simplă ne spun că limba dacilor ar putea să fie continuatoarea unei limbi mai vechi din care s-a născut şi latina vulgară. ", spune scriitorul Daniel Roxin care a lansat documentarul pe Internet.
Documentarul citează diverse surse istorice şi face referire la obiectele dacice descoperite pe teritoriul României, dar şi în alte zone ale Europei. Autorii mai fac referire la diverse monumente ridicate în Imperiul Roman în care ar exista indicii care susţin teoria lor.

Cea mai interesantă probă prezentată în documentar este un studiu de paleogenetică realizat la Institutul de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania. Studiul a analizat informaţia genetică a unor oseminte descoperite în siturile arheologice din zonele unde au locuit daci. Comparată cu structura genetică actuală a populaţiei, structura conturată din oseminte indică faptul că suntem, de fapt, urmaşii acelei populaţii pre romane şi că avem foarte puţin în comun cu actuala populaţie din Italia, spun realizatorii documentarului.

„Am realizat aceste studii de paleogenetică în Germania, în perioada 2004 - 2006, pe piese osoase aparţinând unor indivizi care au trăit pe teritoriul României în Epoca Bronzului şi Epoca Fierului, scopul fiind o analiză a structurii genetice a populaţiei vechi şi să o comparăm cu datele genetice ale populaţiei actuale. Am realizat în Hamburg un alt studiu de genetică moleculară şi e populaţia actuală, pentru a le putea compara" explică Georgeta Cordoş, bilog la Institutul Victor Babeş, care şi-a realizat teza de doctorat pe această temă.

Alexander Rodewald, director al Institutului de Biologie al Universităţii din Hamburg spune în documentar că studiul genetic a indicat o înrudire îndepărtată cu populaţia actuală din Italia şi foarte apropiată cu cea din Grecia şi alte zone din Balcani. Procentul stabilit ca fiind moştenire genetică similară cu cea a grupului latin este surprinzător de mic, susţin realizatorii studiului. Studiile genetice au mai arătat că italienii din nord se întudesc într-un procent foarte mare cu tracii care au trăit acum 5000 de ani pe teritoriul României.

Bazaţi pe studiile paleogenetice citate, realizatorii documentarului susţin că tracii au ocupat o mare parte din Europa, având Marea Neagră în centrul zonei lor de dominaţie şi că din această zonă s-a desprins grupul care a înfiinţat Roma. „Se naşte o concluzie halucinantă. Nu noi suntem urmaşii romanilor ci o parte dintre romani sunt urmaşii tracilor", mai spune scriitorul Daniel Roxin.
Toate argumentele pe care se bazează teoria realizatorilor documentarului sunt însă în contradicţie cu ceea ce am învăţat la şcoală şi este susţinut de comunitatea ştiinţifică „oficială". Realizatorii susţin că mai există şi alte studii care vor fi prezentate anul acesta în lucrări ştiinţifice.

Cea mai veche scriere din lume: 7.500 de ani, Tărtăria

Aceştia mai fac referire la scrierea antică descoperită în 1961 la Tărtăria, pe nişte plăcuţe din lut (foto jos). Cu sprijinul unui istoric italian s-a făcut o datare cu carbon radioactiv a unor părţi din oasele descoperite alături de tăbliţele din lut. Rezultatul a fost uluitor pentru cei implicaţi: oasele au 7.500 de ani vechime. Acest lucru sugerează faptul că scrierea de la Tărtăria este cel mai vechi tip de scriere din lume, acest lucru susţinând teoria că pe teritoriul Daciei a existat o civilizaţie veche foarte dezvolatată. Aceeaşi civilizaţie a creeat monumente megalitice de la Sarmizegetusa Regia, mai susţin realizatorii documentarului.

Controversă aprinsă

Teoria a prins foarte bine la sute de utilizatori ai canalului Youtube, care s-au declarat convinşi de filmul vizionat. „Felicitări! În sfârşit nişte oameni cu inimă şi curaj. Nu pot decât să vă mulţumesc din toată inima şi Dumnezeu să vă lumineze calea şi să vă dea putere de a continua ceea ce aţi început. Minţile spălate de atâta vreme au nevoie de încă pe atâta ca să poată realiza care este de fapt partea ascunsă cu rea intenţie a poporului nostru", aşa sună unul dintre sutele de comentarii, în acelaşi ton, postate la documentar. Numărul mare de mesaje in acest ton indică o priză la public ieşită din comun.
În acelaşi timp, pe pagina documentarului sunt şi foarte multe comentarii care contrazic argumentele realizatorilor. „Mi-aş fi dorit ca ideile să fie ilustrate din mai multe puncte de vedere. Lipseşte dreptul la opinie al celor aflaţi în opoziţie cu ideile expuse aici. Trebuiau expuse idei pro şi contra, după care privitorul să tragă singur o concluzie, pentru că, totuşi, nimeni nu deţine un adevar absolut aici.", spune unul dintre cei care nu s-au lăsat convinşi. Sursa: http://www.adevarul.ro/actualitate/ dacii_adevaruri_tulburatoare_documentar_0_700130188.html#

Discriminarea detectoarelor de metale

Discriminarea este abilitatea detectorului de a cauta doar anumite metale. Fără discriminare, un detector de metale ar da un semnal sonor chiar si la o folie de aluminiu (un metal extrem de conductor) şi cautatorul nu ar fi posibilitatea de a merge de departe, fără a-si umple buzunarele cu obiecte găsite, dar fara valoare.

Un proverb favorit al cautatorilor de comori este că discriminarea ar trebui să fie utilizată "cu discriminare".

Discriminăriea pe un detector de metale ar trebuie să fi setată destul de mare pentru a face detectorul sa ignore alarmele false ( la aluminiu de exemplu ), dar în acelaşi timp, nici aurul nu ar mai putea fi găsit, acesta avand o conductivitate mai mică de aluminiul.

Cele mai multe detectoare au o scară de 0-10 la setarile discriminarii.

Utilizatorii vor găsi propriile setări preferate, şi în funcţie de terenurile pe care fac propriile cercetări.

De exemplu, în cazul în care se caută pe teren arat , multi preferă sa nu foloseasca nici o discriminare, pentru că terenurile agricole nu au prea multe gunoaie.

În cazul în care se caută intr-un parc, se utiliezeză o setare de aproximativ 2-3, pentru că in general la o discriminare de 4 din 10, detectoarele de metale nu mai gasesc aurul.

Bineinteles, toate aceste mici sfaturi pentru incepatori de mai sus, privind discriminarea, sunt relative.

Mai multe detalii privind discriminarea in metal detecting gasiti in filmuletul de mai jos:

Blestemul lui TUTANKAMON

Descoperirea mormantului din Valea Regilor a avut loc în anul 1922, sub conducerea arheologului egiptolog Howard Carter "sponzorizat" de bogatul nobil englez, Lordul Carnarvon.

Howard Carter (n. 9 mai 1874, d. 2 martie 1939) a fost un tânăr englez din clasă medie care va intra în istorie drept cel mai spectaculos și mai de succes egiptolog. Acesta s-a născut în Putney, Londra, la data de 9 mai 1874, dar și-a petrecut mare parte din copilărie în orașul Swaffham, Norfolk. Tatăl său era artist, și își câstiga existența pictând portretele animalelor care aparțineau localnicilor și facând ilustrații pentru ziarul "Illustrated London News". Carter a fost cel mai mic dintre cei 11 copii,el a fost educat acasă, a simțit lipsa acută de educație, tot restul vieții. A invățat de la tatăl său să picteze impecabil, fiind să capabil să rețină o casă sau o scenă dintr-un sat.

Lord George Edward Stanhope Molyneux Herbert (Berkshire, 26 iunie 1866 – Cairo, 5 aprilie 1923), a fost al cincilea conte de Carnarvon; împătimit colecționar de antichități egiptene și, totodată, egiptolog britanic. Posibilitățile materiale l-au ajutat îndeajuns pentru susținerea financiară a expediției de săpături arheologice, a căror conducere a încredințat-o conaționalului egiptolog, Howard Carter, operațiune care a dus la descoperirea mormântului lui Tutankhamon în Valea Regilor, din Egipt.

A intrat în istorie cu numele simplu de Lordul Carnarvon. În anul 1890, la moartea tatălui său, Henry Herbert (cel de-al patrulea conte de Carnarvon, George Herbert a devenit al cincilea conte. Pe 26 iunie 1895 s-a căsătorit cu Almina Victoria Maria Alexandra Wombwell cu care, în 1898, l-au avut pe Henry George Herbert, care va fi al șaptelea conte de Carnarvon. Contele era un mare iubitor de egiptologie și, în 1907, a plecat în Egipt cu intenția de a face o campanie de săpături pentru îmbogățirea propriei colecții. Dându-și imediat seama că era absolut necesar să aibă pe teren un expert care să fie și la curent cu dificultățile unei astfel de cercetări, a cerut părerea lui Gaston Maspero, care l-a indicat pe arheologul Howard Carter, ca fiind persoana cea mai potrivită și care, pe deasupra, în acea perioadă rămăsese fără ocupație. Cei doi s-au înțeles de îndată și, între ei, s-a născut o profundă prietenie.

Cu bogățiile familiei, Lordul Carnarvon, a finanțat săpăturile conduse de Howard Carter la Theba (Egipt) și altele, care au îmbogățit substanțial colecția de piese egiptene a contelui. Arheologul însă, visa să descopere în Valea Regilor mormintele a doi faraoni, despre care se știa puțin pe atunci: Amenoth al IV-lea, „Faraonul eretic”, și Tutankhamon, „Faraonul copil”. L-a convins pe Lordul George Herbert să finanțeze întreprinderea.



Lordul Carnarvon

Grație abilității sale, Lordul a reușit să obțină concesionarea săpăturilor, care pe atunci erau încă în mâinile arheologului Theodore M. Davis, și astfel în 1917 echipa condusă de Carter a început excavările. Au urmat cinci ani de muncă fără nici un rezultat în schimb cu mari eforturi financiare pentru Lordul Carnarvon astfel că în august 1922, dazamăgit, a declarat închis șantierul. Entuziasmul, încă viu, al lui Carter l-a convins, în cele din urmă, să mai acorde „visătorului” încă o stagiune de excavări, timp suficient să termine sectorul care rămăsese încă necercetat. Pe 3 noiembrie 1922 săpăturile și-au reluat cursul și, deja în cea de-a doua zi a văzut lumina scara unui mormânt necunoscut. Arheologii, ajunși curând la intrarea în mormânt, au constatat – plăcut surprinși – că sigiliile de la intrare erau intacte ceea ce însemna că în decursul mileniilor mormântul n-a fost violat de nimeni. Lordul Carnarvon, în acel moment în Anglia, a fost chemat imediat în Egipt, unde a ajuns pe 20 noiembrie.

După numai 7 zile a asistat – împreună cu Carter – la deschiderea mormântului care în acel moment își revela „bogăția sa funerară” exact așa cum fusese dispusă cu mii de ani înainte. Pe bună dreptate această descoperire este considerată cea mai mare descoperire arheologică a sec. al XX-lea, nu atât pentru bogăția conținutului cât pentru faptul că era pentru prima oară când se putea admira mormântul unui faraon neviolat încă. Moartea care l-a surprins pe Lordul Carnarvon pe 5 aprilie 1923 nu i-a permis să asiste și la deschiderea sarcofagului lui Tutankhamon.

Dupa aceasta descoperire au avut loc mai multe morti suspecte. Presa vremii a vorbit de Blestemul lui Tutankamon, un blestem care vine de dincolo de mormânt, care i-a ajuns pe toţi aceia care „au profanat" mormântul şi sarcofagele faraonilor. Primul deces a fost al Lordului Carnarvon, care a murit în februarie 1923 la doar trei luni de la Marea Descoperire.

Cu expresia „Blestemul lui Tutankhamon” sau „Blestemul Faraonului” (episod din Tutenstein) se indică o presupusă „moria” (blestem care vine de dincolo de mormânt) care i-a ajuns înainte de timp și pe neașteptate, pe toți aceia care „au profanat” mormântul și sarcofagele faraonilor: mai precis pe toți cei care au participat la căutarea și la descoperirea mormântului Faraonului Tutankhamon, mormânt găsit în Valea Regilor (în Egipt) și catalogat de arheologi cu sigla KV62. Descoperirea a avut loc în anul 1922, sub conducerea arheologului egiptolog Howard Carter "sponzorizat" de bogatul nobil englez, Lordul Carnarvon. De altfel și această întreprindere a lor este cunoscută cu numele de „Carter-Carnavon”. Iată lista participanților direct implicați în această expediție, listă care poate ajuta cititorul la înțelegera fenomenului.

Nume și Prenume	Rolul avut	Data nașterii	Data morții	Vârsta	Supraviețuit după 1922
Lordul Carnarvon	sponsor	1866	1923	57	1
Howard Carter	Șeful expediției	1874	1939	65	17
Arthur Cruttenden Mace	Colaborator	1874	1929	54	6
Alfred Lucas	Chimist	1879	1945	78	23
Harry Burton	Fotograf	1879	1940	61	18
Arthur R. Callender	Inginer și desenator	necunoscută	1936	necunoscută	14
Percy E. Newberry	Egiptolog	1869	1949	80	27
Alan H. Gardiner	Egiptolog filolog	1879	1963	84	41
James H. Breasted	Egiptolog istoric	1865	1935	70	23
Walter Hauser	Arhitect	1893	1959	66	37
Lindslay Foote Hall	Arhitect	1883	1969	86	47
Richard Adamson	Polițist (cu paza)	1901	1982	81	60

Prima moarte este dealtfel și singura care ar putea fi pusă în legătură cu descoperirea mormântului. Aceasta este a Lordului Carnavon, care a murit în februarie 1923 (trei luni după descoperire). Sir Carnavon a fost înțepat de o insectă (probabil o muscă?). În clima umidă și caldă a Egiptului și mai ales un fizic mult slăbit cum era cel al Lordului (în urma unui accident de circulație din 1901) orice zgârâietură putea deveni gravă: este exact ceea ce i s-a întâmplat Lordului. La câteva zile după incidentul cu insecta, în timp ce se berberea (cu briciul), fără să-și dea seama a redeschis rana. În pofida tratamentului făcut imediat cu tinctură de iod (antibioticul cunoscut azi cu numele de Penicilină va fi semnalat de dr. Alexander Fleming abia în 1928), infecția nu s-a lăsat așteptată. Așa se face că, la scurt timp, Lordul Carnavon a fost pus la pat de o febră foarte puternică (peste 38°C), care repede s-a transformat în pneumonie. De la Aswan a fost transferat la Cairo, unde – așa cum scrie Carter în jurnalul său – pe 5 aprilie 1923 „sărmanul Ld. C. (sic.) a murit la primele ore ale acestei dimineți”.

Apoi, alţi zeci de oameni au murit în urmatorii 20 ani... Unii cred că a fost de vină blestemul.

Cât de nefondat și de mistificată este teoria „Blestemului” se poate lesne vedea din lista reprodusă mai sus, listă ale cărei date merită analizate. Media de vârstă în momentul morții (exclusă valoarea minimă „0”, relativ la Callender, și valoarea maximă „86”, relativ la Hall): peste 63 de ani; Media de supraviețuire după anul 1922 – data descoperirii – (exclusă valoarea minimă „1” an, relativ la Lordul Carnarvon, și valoarea maximă „47”, relativ la Lindslay Foote Hall): în jur de 22 de ani. Chiar Lady Evelyn, fiica Lordului Carnarvon, care a participat activ la fazele inițiale ale descoperirii mormântului, născută în 1901, va muri în 1980, iar Dr. D.E. Derry, care a făcut prima necropsie asupra cadavrului lui Tutankhamon, va muri în 1969, la vârsta de 87 de ani. Rămânând tot la datele statistice, merită aduse în discuție și următoarele precizări: din 26 de persoane prezente la deschiderea mormântului, numai 6 au murit în decursul următorilor 10 ani; din 22 de persoane prezente la deschiderea sarcofagului numai 2 vor muri în următorii 10 ani; *iar din cele 10 persoane prezente la „desfășarea” mumiei nici una n-a murit în următorii 10 ani. Toate aceste date mărturisesc în mod decisiv că „Blestemul lui Tutankhamon” nu este adevarat .

Afară de goana după senzațional – specifică ziarelor – au mai fost (se pare) două cauze care au contribuit la răspândirea acestui mit al „Blestemului”: a) puținele știri care erau cu privire la operațiunile lente de cercetare a mormântului (necropsia lui Tutankhamon a fost posibilă abia în 1925; 3 ani după descoperire) și b) Lordul Carnavon în persoană a acordat exclusivitate numai unui singur ziar (american), ceea ce facea ca toate celelalte publicații „să fie puse pe tușă” (într-o perioadă când informația prindea aripi, încet dar sigur). Această exclusivitate voită de Lord a provocat o violentă campanie de denigrare a descoperirii: într-adevăr, cotidienele prezentau, pe cât posibil, descoperirea diminuându-i valoarea.

In jurul acestui blestem s-a creat o adevarata legenda si au aparut multe carti si filme care au tratat acest subiect. În anul 1925, mumia lui Tutankhamon a fost deschisă şi analizată de către echipa lui Howard Carter. În 1969 şi 1986, ea a fost supusă razelor X; în anul 2005, mumia a fost testată cu scanerul. Radiografiile indică mai multe fracturi, dar se presupune că acestea au fost produse de către echipa lui Carter.

HOWARD CARTER

Radiografiile arată că Tutankhamon era sănătos şi nu avea nici o urmă de infecţie, ceea ce indică faptul că el nu a murit din cauze naturale. O radiografie a capului său prezintă un cheag de sânge în zona cefei, ceea ce ar dovedi presupusa lovitură la cap. Howard Carter s-a născut în Putney, Londra, la data de 9 mai 1874, dar şi-a petrecut mare parte din copilărie în oraşul Swaffham, Norfolk. Tatăl său era artist, şi îşi câstiga existenţa pictând portretele animalelor care aparţineau localnicilor şi facând ilustraţii pentru ziarul "Illustrated London News". Surse: wikipedia.org, youtube.com, romanialibera.ro

Comoara de pe autostrada Orăştie - Sibiu

În sfarsit , se mai descoperă ceva şi în România. Sau cel putin in mod public. "Noroc" cu lucrările de la autostrada. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a anunţat, duminică, descoperirea unui depozit de piese de bronz şi fier, pe traseul autostrăzii Orăştie - Sibiu, vestigiile datând din perioada epocii fierului.
"În cadrul sitului 7 (km 14+100-km 14+500), identificat şi sub denumirea Tărtăria 1, a fost descoperit un depozit de piese de bronz şi fier datând din perioada epocii fierului (sec. IX-VIII a. Chr.). Este vorba despre peste 200 de obiecte de bronz şi fier (podoabe, arme şi piese de harnaşament), depuse într-un vas ceramic", se arată într-un comunicat al instituţiei.
MTI menţionează că este pentru prima dată când un depozit de acest tip şi datat în epoca fierului a fost găsit în contextul unei cercetări arheologice, nefiind o descoperire întâmplatoare.

Descoperirea este una excepţională şi cu o semnificaţie ştiinţifică deosebită, notează instituţia.

Cercetările arheologice pe traseul viitoarei autostrăzi, de pe coridorul IV pan-european, sunt coordonate de către Muzeul Naţional de Istorie a României.

Pe tronsonul Orăştie-Sebeş lucrările de diagnostic arheologic au indicat, în toamna anului trecut, existenţa a 11 situri, iar în martie 2012 au fost lansate cercetări în 6 dintre acestea. Astfel, în raza administrativă a satului Tărtăria, din comuna Săliştea, judeţul Alba, cercetările arheologice preventive au evidenţiat o aşezare datând din perioada epocii fierului.

Datele preliminare arată că atât aşezarea - preponderent pe baza analizei ceramicii - cât şi depozitul de bronzuri datează din perioada primei epoci a fierului. Vestigiile au fost aduse la Bucureşti, pentru conservare şi restaurare.

"Cercetarea arheologică preventivă continuă în toate cele 6 situri, într-un ritm constant şi susţinut, pentru a putea finaliza aceste investigaţii de specialitate în termenul prevăzut contractual, permiţând desfăşurarea lucrărilor de construire a autostrăzii şi fără a genera întârzieri", menţionează MTI.

Guvernul intenţionează să organizeze o expoziţie cu cele mai importante artefacte arheologice descoperite în timpul lucrărilor de construcţie a autostrăzilor, a anunţat, duminică, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

El a precizat că a avut o discuţie pe această temă cu ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare. Potrivit premierului, o astfel de expoziţie ar putea fi amenajată la Muzeul Naţional de Istorie, dacă va exista şi acordul instituţiei.

In alt articol, gandul.info precizează că Ministerul Transporturilor a anunţat duminică descoperirea unui depozit de piese de bronz şi fier, pe traseul autostrăzii Orăştie-Sibiu. Vestigiile, care datează din secolul IX-VII î.e.n. au fost descoperite de echipa de arheologi în situl 7, denumit Tărtăria 1, situat pe raza administrativă a satului Tărtăria, comuna Săliştea, judeţul Alba.

"Este pentru prima dată când o astfel de descoperire, de asemenea dimensiuni şi de o asemenea complexitate, a fost făcută pe un şantier arheologic din România, dacă ne referim strict la o descoperire legată de perioada secolelor IX-VIII î.e.n.", a declarat pentru gândul dr. Corina Borş, responsabilul ştiinţific al şantierului arheologic de la situl 7 şi muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie al României.

Ea a precizat că descoperirile de până acum privind această perioadă din Epoca Fierului au avut un caracter întâmplător, respectiv a fost vorba despre persoane care, în timpul anumitor săpături, le-au descoperit din greşeală şi apoi au anunţat arheologii, şi nu, ca în cazul de faţă, despre o descoperire arheologică pe un şantier arheologic.

Se estimează, preliminar, că este vorba de peste 200 de obiecte de bronz şi de fier, printre care se numără podoabe, arme şi piese de harnaşament.

Dr. Borş este chiar cea care a făcut această descoperire, respectiv prima persoană care a văzut, după aproape trei milenii, bucăţile de ceramică ale vasului în care s-au descoperit vestigiile.

"Descoperirea a fost făcută la prima oră din ultima zi de cercetări de pe acest sit dinaintea scurtei vacanţe de Paşte. Am văzut în pământ ceea ce păreau a fi bucăţi dintr-un vas ceramic de mari dimensiuni, mi-am chemat colegii şi am început să lucrăm. După o oră am aflat despre ce este vorba şi l-am chemat la faţa locului pe dr. Paul Damian, care este coordonatorul general al proiectului", povesteşte ea. În ceea ce priveşte dimensiunile efective ale vasului ceramic, dr. Borş susţine că este greu de estimat cu exactitate, vasul fiind strivit de presiunea pământului de-a cursul timpului, dar că este vorba, în mod evident, despre un vas de dimensiuni considerabile din moment ce au încăput peste 200 de artefacte.

Până la finalul aceleiaşi zile toate vestigiile au prelevate şi duse la Muzeul Naţional de Istorie a României. Vestigiile vor fi restaurate şi conservate în cel mai scurt timp posibil. Cel mai probabil, susţine dr. Corina Borş, Muzeul Naţional de Istorie a României va susţine o conferinţă de presă privind descoperirea extraordinară de dinainte de Paşte în a doua parte a verii, după ce piesele din colecţie vor fi restaurate şi examinate de echipa de la MNIR, echipă formată din 20 de experţi.

Echipa de arheologi care se ocupă de situl 7, denumit Tărtăria 1, care are o suprafaţă cumulată de circa un hectar, este formată din patru persoane.

În total, în toamna trecută, pe acest tronson de autostradă lucrările de diagnostic arheologic au indicat existenţa a 11 situri. Începând cu jumătatea lunii martie a acestui an s-au demarat cercetările în şase dintre acestea, Tărtăria 1 devenind în urma descoperirii al şaptelea sit arheologic. Sursa: gandul.info