miercuri, 1 septembrie 2010

Tunelurile din Muntii Carpati, ascunzatoare pentru comorile dacilor ?

Sunt foarte putini cei care stiu că Munţii Carpaţi sunt străbătuţi de tuneluri care se întind pe zeci şi sute de kilometri, formând o adevărată reţea subterană. Nimeni nu ştie nici cine le-a făcut şi nici care era destinaţia lor iniţială.




Aceste tuneluri sunt locuri unde tezaurul dacilor putea fi ascuns cu usurinta, apoi acoperite cu stanci sau surpata intrarea. Toti pasionatii cautatori de comori scormonesc pamantul pentru a gasi aurul dacilor, dar daca acest tezaur este ascuns in astfel de tuneluri ? Usor de ascuns, greu de gasit, simplu de recuperat dupa ce a trecut pericolul invadatorilor. Ai vrea sa gasesti aceste comori fabuloase ? Asta daca stii locul, ca oricum un detector de metale nu cred ca trece prin kilometri de stanca...


Cele mai vechi atestări ale tunelurilor de sub munţi sunt de pe vremea dacilor, mai exact din timpul celor două războaie ale lui Decebal cu romanii, când armatele dacilor dispăreau efectiv din faţa romanilor de fiecare dată când sorţii unei bătălii dată în munţi înclina de partea duşmanilor. Aceleaşi tuneluri au fost folosite de regele dac pe timp de iarnă, pentru a ajunge la Dunăre şi a prelua comanda trupelor aliate cu dacii. A urmat un atac distrugător, la sud de Danubiu, dacii şi aliaţii lor necruţând nici un supus roman. Din păcate, la întoarcerea lor, din cauza vremii care s-a încălzit brusc, inexplicabil, o mare parte dintre călăreţi înecându-se în Dunăre, gheaţa cedând sub greutatea lor.



După secole bune, trecerile subterane din Carpaţi au fost folosite de domnitorii români, care-şi trimiteau aici familiile şi vistieria ţării, în vremuri de restrişte. Mai mult, sute de ani platoul Bucegilor a fost interzis accesul oamenilor de rând, acolo fiind antrenate trupele de elită ale Ţării Româneşti, celebrii călăreţi roşii, proveniţi doar din rândul boierilor.

În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efectuat măsurări radiestezice care au arătat existenţa unor câmpuri de forţă care traversează munţii dintr-o parte în cealaltă. Se presupune că liniile de forţă ar urma tunelurile străvechi. În plus, privită de sus, harta acestor linii energetice apare sub forma unui imens lup stilizat, având gura deschisă, ca înainte de a-şi ataca prada. Capul lupului este în Munţii Apuseni, iar coada coboară până în apropiere de Pietroşiţa, în judeţul Dâmboviţa.

Articolul este preluat din mai multte surse si bloguri de pe internet, nu cunoastem veridicitatea acestor cercetari; de exemplu, sursa aceasta: http://www.forum.santamia.ro/showthread.php/tuneluri-secrete-prin-muntii-bucegi-411.html?s=740c0e8548a512c69bbb3d1b47b89ac3&

6 comentarii despre subiectul „Tunelurile din Muntii Carpati, ascunzatoare pentru comorile dacilor ?”:
Anonim spunea...

Poate sunt tuneluri facute de ape, tuneluri carspice, parca asa se numesc...

Anonim spunea...

...se spune,,carstice",pesterile in sine sunt ,,fenomene carstice"...

Anonim spunea...

tare

Radu Oltean spunea...

Poate sunt tuneluri precum minele facute de gnomi, cum am vazut in Stapanul Inelului si Hobbitul (orasul subteran Moira). Dar e ff periculos sa intrii in ele fiindca sunt pline de demoni si capcauni si poti ajunge in Iad pe acolo. E drept, altele sunt fenomene "carspice", popular...pesteri. Si alea chiar exista. :))))

Anonim spunea...

nu stim sa pretuim ceea ce avem!!!iar guvernul acewsta ne da de rapa!!!

Anonim spunea...

foarte tare sait-ul bvoo!!!

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.