Legenda comorii de la fortificația antică Cetățuia, Moșna (video)

L E G E N D A

Legende si povesti din folclorul popular inconjoara cu o aură de mister fortificația antică Cetățuia de lângă Moșna. Unii localnici cred ca acolo s-ar afla intrarea in "palatele subterane a lui Zamolxis", altii cred ca locul ascunde o comoară blestemată.

Alti sateni sunt de părere că sub de la fortificația antică Cetățuia este ascunsă o comoara a turcilor, intr-un "beci încuiat cu un lacăt cât un ceaun", dar că turcii au aruncat blesteme asupra tezaurului, încat „căutătorii de comori rătăcesc, ca duși de o putere întunecată, si când se trezesc, îsi dau seama ca se află la kilometri distanță de cetate".

Se spune că unii săteni au si dezgropat in trecut intrarea intr-un tunel si ca respectivul culoar subteran ar lega fortificația antică de sat, iar altii povestesc ca acum peste un secol ar fi existat o ușă metalică.

Altii, mai calculați, cred ca, dincolo de aceste legende, aceste posibile galerii ar putea sa fi existat, dar ca și cale prin care locuitorii sa îți salveze viata, dacă ar fi fost cucerita fortificația antică.

Mai sunt unii, foarte mistici, care povestesc ca uneori se arată, ca din neant, peste fortificație, niste porți mari cu lacăt, altii ca ar fi fost vazute niste flăcări, despre care cred ca ar marca intrarea in adevaratele galerii ce duc spre locul comorii.

Pe langa legendele supranaturale, mai există si latura arheologică a legendei. Se spune ca in anul 1966, au fost efectuate aici săpături arheologice, de către o echipa condusa de un arheolog si un muzeograf, care ar fi dezvaluit, in partea vestică, in "interiorul" fortificației antice, prezența unor resturi de locuire din secolele III-II î.Hr. Insa aceste indicii nu ar fi fost descoperite in exterior, ceea ce ar fi cu siguranta destul de ciudat.

In interiorul protejat ar fi existat locuinte, cercetarile arheologice relevând obiecte casnice de ceramica, precum si arme, dar si ceva despre care se crede ca ar fi mormântul unei căpetenii militare.

Cercetarile arheologice nu au mai continuat atat din lipsa de fonduri, cât si din cauza ca muzeograful a fost ucis de un val de pământ, care s-ar pravalit peste acesta.

Cetatea de la Moșna este situata la trei kilometri si jumatate de sat, la inaltime suficienta pentru a oferi o buna vizibilitate. Zidurile ar avea 3 metri grosime, iar dupa unii cercetători, chiar 6 metri grosime.

În realitate, la o inaltime dominanta, din zona estica a Podisului Central Moldovenesc, se afla punctul numit Cetățuie si care cuprinde o incinta aproape pentagonala, mult aplatizată, orientata NV-SE, cu suprafata de circa 9 ha.

Este apărata natural pe latura de sud, si prin val si șanțadancit, pe cele V, NV, N si NE. In zona mediana a partii de sud se afla o movila cu d = 80 x 60 m si inaltimea = 10 m. In prezent valul cetatii are inaltimea cuprinsa intre 0,75-3 m; șanțul, cu profilul in forma de palnie, este adanc de 3-4 m si lat de circa 12-15 m.

Prin cercetarile intreprinse s-a constatat ca lipsesc resturile de locuire in afara cetatii. Sistemul de aparare este compus din val si sant. Valul are doua componente: partea inferioara (valul propriu-zis), cu constructie simpla – pamant rezultat din saparea santului; partea superioara consta dintr-o depunere alcatuita din resturi de locuire (complexe in situ de chirpic ars, fragmente ceramice etc.), groasa de 0,20-0,60 m, fara a avea legatura cu partea inferioara.

Resturile de locuire scad spre interiorul cetatii. Ceramica de tip bastarnic, precum si amforele cosiene pledeaza pentru datarea acestor locuiri in sec. III-II i.e.n. S-a constatat ca marea cantitate de lipituri arse provin de la incendierea unor locuinte de suprafata, construite pe cea mai mare parte a traseului valului. Aceasta locuire este ulterioara perioadei de constructie a cetatii.

Cercetarile au permis constatarea unor asemanari tipologice (forma, dimensiunile, elementele de fortificatie, structura simpla a valului) cu cetatea II de la Stancesti-Botosani.

In perimetrul cetatii s-au gasit si cateva piese de silex, intre care un burin de unghi, din silex de Prut, puternic patinate, provenind dintr-o depunere aflata la baza valului, datate in gravettianul final.

Tot in perimetrul cetatii, in 1896 s-a descoperit un depozit de obiecte de bronz, alcatuit din 10 seceri si 2 celturi, iar in 1938 a fost gasită încă o secere cu cârlig.

Mai jos puteti viziona un reportaj despre legenda comorii din Cetatea de lângă Moșna, județul Iași.

Video: Unde e ascunsă comoara lui Constantin Brâncoveanu?

Un adevărat scandal s-a iscat la sfârşitul anului trecut în localitatea Baia de Aramă, din judeţul Mehedinţi, pentru o presupusă comoară a lui Constantin Brâncoveanu, care ar fi ascunsă sub Mănăstirea „Sfinţii Voievozi“, construită de domnitor în anul 1700.

După ce ani întregi căutătorii de comori au săpat ilegal în zona mănăstirii, în luna noiembrie a anului trecut, o echipă de cercetare de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj a început să sape chiar lângă zidul bisericii, în căutarea aceleiaşi comori. Localnicii, dar şi preoţii, au chemat autorităţile, susţinând că, de fapt, arheologii sunt mână în mână cu căutătorii de comori. Ştiu istoricii unde se află cu adevărat comoara lui Constantin Brâncoveanu? De ce nu a fost ea descoperită până acum? La aceaste întrebări, dar şi la multe altele, au răspuns istoricii Dan Falcan şi Corneliu Riegler, într-o ediţie specială, moderată de Ciprian Plăiaşu, editor „Historia”, transmisă la Adevărul Live.

Povestea domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a sfetnicului şi unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzinno, este, de fapt, istoria unei familii puternice, bogate şi influente, aflată timp de jumătate de veac la conducerea Ţării Româneşti.

Pentru a vizona materialul, dati click AICI.

Pierdutele corăbii din deșert

După Războiul Civil din SUA au inceput să fie povestite legende despre corăbii stravechi ingropate în ținuturile deșertice de la nord de Golful California.

"Un muntean, ce prin furtună se zărea

Venind din cel mai depărtat pustiu

Cu pași mari pe uliță ținea,

Plin de smaralde, un vas auriu.

El puse două degete la gură,

Șoptind cu o voce nesigură,

Apoi mâna-n vânt o ridică,

Și cu glas tare el strigă:

"În deșert gasit-am o corabie ascunsă,

Nu știu cum e-n nisip ajunsă,

Monezi de aur în pustiul cenușiu

Fac deșertul să fie auriu."

1875 Joaquin Miller , The Ship in the Desert,

Versiunea Roberts Brothers.

Cele patru legende

1. Legenda principală, cunoscută ca și "Corabia pierdută" sau "Galionul spaniol", a apărut la scurt timp după inundațiile provocate în anul 1862 de către fluviul Colorado. Colonelul Albert S. Evans a povestit că în anul 1863 a văzut o corabie în deșert.

In august 1870, în publicația Daily News din Los Angeles era publicat un articol în care corabia a fost descrisă ca fiind jumătate îngropată într-o mlaștină uscată, la vest de Dos Palmas ( California) și la 40 de mile nord de Yuma, Arizona. Respectiva zonă nu era corect cartografiată in acea perioadă și e posibil să fi fost vorba de alte zone, cum ar fi Soda Springs, Indian Springs și Bitter Spring. Mai multe expeditii au fost trimise pentru căutări, dar corabia parcă dispăruse din nou în nisip sau noroi. Unii credeau că de fapt corabia era una a piraților, plină cu comori prăduite, iar alții că este Iqueue, o navă de răzvrătiților spanioli.

2. O altă variantă a legendei, despre o ambarcatiune cu cap de șarpe, a început să circule in jurul anului 1900, fiind raspândită prin viu-grai de către mexicanii și indienii care locuiau în regiunea de deltă a râului Colorado, în apropierea bazinului Laguna Salada. Nava era descrisă în mod consecvent ca fiind o barcă deschisă, cu scuturi metalice rotunde pe laturile sale, asemănătoare cu bărcile vikingilor, aflată undeva la vest de Mexicali, Mexic. Se spune că în jurul anului 1933, Myrtle Botts, un bibliotecar din Julian, California, s-a întâlnit cu un prospector bătrân, care i-a arătat fotografiile a ceea ce el îi spunea că este un vas al vikingilor. Bătrânul i-ar fi explicat cărarea de urmat, dar fără să îi arate locația acestei amabrcațiuni, spunându-i că drumul nu mai putea fi urmat, deoarece fusese uzurpat de un cutremur.

3. Corabia perlelor, a lui Juan De Iturbe, este o altă legendă, dar care poate să fie o variație a poveștii galionului spaniol. Însă aceasta variantă istorisește că ambarcatiunea era ingropată undeva în dealurile de nisip din vestul regiunii El Centro din California. Descrierea acestei corăbii o apropie mai mult, prin dimenisune, de una dintre caravelele mici ale lui Cristofor Columb. Documente din Noua Spanie ( Mexic ), din secolul al 15-lea, indică faptul că familia De La Cadena ar fi avut monopol pentru exploatarea perlelor în Baja California. Povestea spune că în anul 1615, exploratorul spaniol Juan De Iturbe ar fi navigat cu o caravelă spre Golful California și o furtună l-a împins, printr-o strâmtoare, în lacul Cahuilla, care era aproape secat. Împotmolindu-se și fiind în imposibilitatea de a naviga din nou, Iturbe ar fi părăsit ambarcatiunea și s-a intors după ajutor către cea mai apropiată așezare spaniolă, părăsind comoara de perle negre. Însă despre explorator nu s-a mai auzit nimic. Există povești că această corabie împotmolită a fost descoperită și jefuită în anul 1774.

În anul 1917, un fermier din El Centro, pe nume Jacobsen, a spus că a găsit corabia și în ea un pumn de bijuterii, pe care le-a vandut în Los Angeles, și că a folosit lemnul de la corabie pentru a construi un grajd. Totusi, despre corabia cu perle s-a zvonit că ar fi fost găsită în anii 1970 de câțiva căutători de comori, care a ținut secretă descoperirea.

4. O altă legendă este cea a feribotului, care a apărut probabil din efortul de a explica sau demitiza legenda galionului spaniol. Un feribot cu câtiva oameni, care transporta în secret cantităti importante de aur, ar fi fost abandonat în timpul unei inundații din Colorado, blocat in nisipurile din delta fluviului. Din feribot nu ar mai scăpat cu viață nici un membru al restrânsului echipaj. Alții susțineau că feribotul ar fi fost tractat prin deșert de către un supraviețuitor, cu ajutorul unor animale, până când animalele de corvoadă și omul au murit. Ambacatiunea ar fi rămas împotmolită în nisip moale si instabil, iar în timp s-a scufundat. Povestea feribotului s-a schimbat de-a lungul timpului de mai multe ori decât povestea galionului pierdut.

Evaluarea legendelor

De la un povestitor la altul au fost create diverse variații fictive ale legendelor corabiilor pierdute. Dacă a existat un dram de adevăr, acesta probabil de mult a fost pierdut. Din această cauză, căutarea și descoperirea rămășițele unor astfel de ambarcatiuni pierdute în deșert ar fi foarte dificilă si probabil fără sorți de izbândă.

Se zvonește că armata ar fi efectuat o intensă cercetare aeriană în zonă, dar nu a prezentat nici o informație cu privire la acest proiect semi-secret. Căutări aeriene care utilizează scannere ale solului ar fi putut dezvălui rămășițele navelor îngropate sub dunele de nisip. Nici o agenție guvernamentală nu a confirmat că a desfășurat un astfel de proiect de cercetare sau nu a prezentat nici un fel de concluzii.

Din această cauză, indiferent dacă sunt sau nu reale, legendele corăbiilor îngropate rămân în continuare o sursă de inspirație, alimentând entuziasmul căutătorilor de comori.

Comoara călugărilor iezuiți

Unii preoți iezuiți, pe lângă misiunea de salvare a sufletelor necredincioase, mai aveau si pe aceea de a îmbogăți biserica. Prin călătoriile lor în Noua Lume, ei au profitat de zăcămintele descoperite de către localnici, pe care i-au determinat să lucreze pentru biserică în mine. Aurul si argintul extras era destinat pentru a fi trimis în Spania.

Undeva în jurul anului 1635, mai multi preoți se stabiliseră la Mănăstirea Plazuela din Cochabamba ( Bolivia ), aflată la intersecția dintre râurile Inquisivi și Ayopayo. Această zonă era foarte bogată în aur și argint, iar mănăstirea devenise un centru de coordonare a exploatărilor. Cantități importante de metale prețioase ar fi fost extrase de aici pentru a fi trimise în Spania .

Regele Spaniei ar devenit atent la bogatia si puterea tot mai mare pe care iezuiții le acumulau.

Zvonurile că preoții doreau să inființeze o colonie independentă în America de Sud au trecut oceanul. Astfel, regele a ordonat în anul 1767 ca toți iezuiții să fie expulzați din Noua Lume.

Spaniolii ar fi trimis o armată pentru a crea blocade în trecerile din munti, prevenind transportul aurului de catre iezuiți.

Preoții din Plazuela erau constienți că era doar o chestiune de timp înainte ca forțele spaniole să îi atace și au adunat intr-un loc toate minereurile extrase și odoarele bisericești de la mănăstire. Ei au apelat la ajutorul a 500 de băștinași și au ales locul unde să ascundă comoara.

Legendele locale amintesc despre o două gropi uriase săpate în zona. Despre una se spune că ascunde rămășițele a 300 de băștinasi care au murit de febra galbena, iar despre cealaltă se afirmă că deține rămășițele altor 200 de localnici, fără referire la cauza decesului. În orice caz, nici un localnic din cei 500 care au ajutat la transportul si ingroparea comorii nu ar supravietuit decat puțin timp după eveniment, lasandu-si familiile fără ajutor.

În 1778 spaniolii au intrat în Plazuela. Ei au descoperit mănăstirea părăsită, dar fără bogățiile pe care se așteptau să le găsească. Ei au chinuit si torturat pe băstinași, in incercarea de a afla locația comorii, dar intr-un final, soldatii spanioli au plecat cu buzunarele goale. A rămas doar legenda comorii preoților iezuiți.

***

După peste un secol, în 1910, o femeie pe nume Corina San Ramon aborda cu o propunere pe renumitul inginer minier Cecil H. Prodgers.

Cecil Herbert Prodgers

Bunicul doamnei San Ramon fusese prefect de Callao în 1778, iar fratele acestuia a fost unul dintre ultimii iezuiți care părăsiseră Plazuela. Preotul iezuit se numea Gregorio San Ramon, iar in ultimele clipe ale vietii lasase fratelui său următoarea descriere a locației comorii:

"Există un deal de pe malul stâng al râului Sacambaya, vis-a-vis de Mănăstirea Plazuela. Este abrupt și acoperit in mare parte cu o pădure. Doar partea de sus este acoperită cu iarbă deasă si înaltă. Undeva in mijloc, sub această iarbă, există o piatră mare în formă de ou, atât de mare încât a fost nevoie de cinci sute de indieni să o ducă acolo. Dacă dai aceasta piatra cumva la o parte si sapi sub această piatră, la cinci pasi vei găsi acoperișul unei peșteri mari, pentru care a fost nevoie de cinci sute de indieni, timp de doi ani și jumătate, să o excaveze. Incaperea are o lungime de 24 de picioare și există două compartimente și un pasaj lung și îngust care duce la o camera de pe latura de est, la două sute de pași depărtare. Acolo e o ușă, dar trebuie deschisă cu mare putere. Ușa este din fier masiv. În interior spre dreapta, lângă perete, vei găsi o icoană a Fecioarei, din aur pur, de trei metri înălțime, iar ochii sunt două diamante mari. Această icoană a fost pus acolo pentru binele omenirii. Dacă vei merge în continuare de-a lungul pasajului, veți găsi în prima camera 37 de grămezi de aur si multe ornamente de aur și argint, precum și pietre prețioase. La intrarea în a doua cameră vei găsi, în colțul din dreapta, o cutie mare fixată cu bare de fier. În acest cufăr sunt 90.000 de bani de argint și 30 de pungi cu bani de aur. Ascunse în scorburi, de pe fiecare parte a tunelului și în cele două camere sunt în total 160 de grămezi mari de aur, care valoreaza cât 60 milioane de bani din argint. Mare grijă trebuie să ai la intrarea in aceste camere, au fost împânzite cu otravă suficientă să omoare toti soldatii din regimentul trimis de Rege. Pereții celor două camere au fost consolidati cu blocuri mari de granit, de la acoperiș până jos inaltimea fiind de peste 5 picioare. În partea de sus a acoperisului exista trei terase pline cu pietre grele si pământ. Daca le vei putea cumva înlătura, vei gasi intrarea intr-un tunel prin care doi oameni pot merge cu ușurință, traversa râul și ajunge la mănăstire, biserică și alte clădiri."

Propunerea doamnei San Ramon a fost de a împărți comoara cu domnul Prodgers, dacă acesta o va descoperi. Prodgers a acceptat. Ea i-a oferit pe lângă informațiile de mai sus și ajutorul unui indian bătrân pe nume Jose Maria Ampuera, care fusese nepotul unuia dintre cei care ajutaseră la ascunderea comorii și pe care oș plătise preotul San Ramon pentru a supraveghea locul.

Prodgers l-a găsit în anul 1905 pe bătrânul Ampuera, care avea peste 100 de ani și care traia în orașul Cuti. Acesta i-a spus că președintele Boliviei, Melgarejo Valencia, a cautat in Negro Muerto după comoară, dar a făcut cercetările pe partea greșită a râului Sacambaya. Locația comorii ar fi fost un deal numit Caballo Cunco.

Privire de pe un platoul de langă râul Sacambaya din Bolivia

Prodgers ar fi inceput cercetările și ar fi găsit piatra in forma de ou, exact unde Ampuera i-a spus că este.  Apoi a dinamitat piatra și a început să sape în acel loc. El ar fi găsit un acoperiș contruit din cărămizi și plăci de ardezie. În timp săpăturilor, a scris intr-un jurnal : "Am găsit o lespede galbenă cu flori frumos gravate pe ea, nu mai exista nici o îndoială în mintea mea că voi descoperi comoara".

Săpăturile au fost dificile, mai ales că localnicii se temeau, considerand că de fapt acestea sunt un afront la adresa lui Dumnezeu. Când săpau, sunstanțe nocive ar fi intoxicat mai multi localnici, ce au renuntat la ajutorul oferit. Până la sfârșitul anului 1907, Prodgers nu ajunsese nici pe departe la adâncimea de care avea nevoie. El a decis să se intoarcă în Anglia pentru a aduna o echipă. De data aceata devenise insă sceptic si nu a fost capabil să se mai întoarcă.

Ziar londonez din 15 august 1912, care aminteste despre căutările comorii

Se pare că Prodgers ar discutat despre descoperirea lui cu un miner pe nume Tredennick, care a plecat peste ocean fără sa anunte si a cercetat zona in perioada de după anul 1921, săpând numeroase tuneluri. Ca o ultimă incercare, el ar dinamitat un tunel săpat de el, care ar fi cauzatm după spusele lui, o prăvălire sunterană. De ce nu a mai continuat căutările tocmai atunci, nu se stie.

În 1920, Prodgers făcuse o înțelegere cu un doctor pe nume Dr. Edgar Sanders. Prodgers i-a dat lui Sanders toate detaliile, cu condiția ca intelegerea initiala cu Corina San Ramon să fie onorată.

Dr. Edgar Sanders

Sanders a plecat în 1925 cu un grup mic, dar a găsit o altă piatră, lunga de 618 de picioare si lată de 128 picioare, având forma unui dreptunghi aproape perfect. Piatra ar fi fost cunoscută ca Square Heap Stone. Sanders a crezut că tezaurului este sub această piatră și că piatra era de fapt acoperișul camerelor subterane cu comori. În apropiere, el a descoperit si un tunel.

Sanders și grupul său s-au bazat mai mult pe localnici pentru sapaturile necesare. A început să dezgroape tunelul. Pe masura ce au progresat, au descoperit peste un crucifix de argint.

Crucifixul descoperit de către Sanders

Patru metri mai departe, au întâlnit un morman din pietre mari si pământ, aproape ca un perete, in care era o gaură în care se afla o cutie de lemn. Săpaturile s-au oprit si cu toții sau adunat in jurul cutiei.

Sanders a scos caseta putrezită și a rupt-o cu mâinele, râmânandu-i in palme un manuscris. Cu localnicii și grupul său din Anglia in jurul său, convinsi că au ajuns la încăperile comorilor, Sanders a citit cu voce tare pergamentul:

"Tu, cel care ai ajuns la acest loc, indepărteaza-te. Acest loc este dedicat lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar pe cel care îndrăznește să intre, o moarte dureroasă îl așteaptă în această lume și o condamnare veșnică în Lumea cea de Apoi. Bogățiile aparțin lui Dumnezeu Stăpânul Nostru și nu sunt pentru oameni. Retrage-te și vei trăi în pace, iar binecuvântarea Învățătorului îți va face viața dulce, iar tu vei muri bogat la bătrânețe, cu toate bunurile pe care ți le-ai doriin această lume. Ascultă de porunca lui Dumnezeu Atotputernicul, Stăpânul Nostru nostru în viață și în moarte. În numele lui Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin".

Localnicii au auzit textul citit si au refuzat să continue. Cu totii au părăsit locul si au renuntat la excavarea tunelului, iar Sanders a fost în imposibilitatea de a continua pe cont propriu. Sezonul ploios era deja aproape, iar orice speranță de a continua munca si a indeparta numerosii bolovani grei era pierdută. Nici un localnic nu dorea sa îi mai ajute.

Sanders s-a întors în Anglia și a găsit rapid investitori. A format un nou grup, in care a mai coptat 22 de persoane. A obinut si echipament format din generatoare, pompe și utilaje. Au plecat de la Liverpool pe 15 iunie 1928.

Evidență cu îmbarcarea de la Liverpool

Au ajuns in Bolivia, au golit tunelurile și au îndepărtat pietrele. Apoi au dat de capătul tunelului.

Localnicii le-au spus că stiau de la strămoșii lor că există trei uși de fier, către trei camere la care se ajunge prin trei tuneluri astupate.

S-au intors înapoi la uriasa piatra si au inceput sa caute alte intrări de tunel, care i-ar fi putut duce în camerele subterane.

Echipa lui Sanders, in 1929

Oamenii Sanders au inceput sa sape la intamplare pe langa piatră, cu credinta ca tezaurul iezuiților se află chiar sub aceasta, insă la un moment dat ar fi terminat resursele financiare si ar fi renuntat la cautari. O varianta a legendei locale spune ca trei localnici l-ar fi gasit intr-o dimineață pe Sanders cu două cupe de aur în mâini, râzand nebuneste, ca si cum ar fi fost otravit de ceva care i-a luat mintile.

***

Aici se incheie legenda comorii preoților iezuiți, despre care se crede că ar fi ticluit mai multe ascunzatori false, care nu adăpostesc comoara, doar pentru a pune pe drumuri gresite pe soldații regelui Spaniei si, fără să își dea seama, si pe căutătorii de comori, de-a lungul secolelor, inclusiv până in zilele noastre.

Cine știe pe unde este ascunsă comoara.. Poate chiar a fost descoperit uriașul tezaur, iar intreaga legendă a fost refabricată pentru a ascunde adevărul. Ori poate preoții iezuiți au reusit de fapt să transporte aurul. Oricare dintre variante este posibilă.

Pe urmele comorii lui Brâncoveanu - Este comoara sub mânăstirea „Sfinţii Voievozi“ din Mehedinţi ?

Cercetătorii de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au început săpăturile la temelia Mănăstirii „Sfinţii Voievozi“ din Mehedinţi, în căutarea unui tezaur. Localnicii au chemat autorităţile, de teamă că cineva vrea să fure o comoară legendară, anunță Adevărul.ro.

Un adevărat scandal s-a iscat în localitatea Baia de Aramă, din judeţul Mehedinţi, pentru o presupusă comoară a lui Constantin Brâncoveanu, care ar fi ascunsă sub mănăstirea „Sfinţii Voievozi“, construită de domnitor în anul 1700. După ce ani întregi căutătorii de comori au săpat ilegal în zona mănăstirii, luni, o echipă de cercetare de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj a început să sape chiar lângă zidul bisericii, în căutarea aceleiaşi comori. Localnicii, dar şi preoţii, au chemat autorităţile, susţinând că, de fapt, arheologii sunt mână în mână cu căutătorii de comori. Legendele din jurul Mănăstirii „Sfinţii Voievozi“ au atras mereu căutătorii de aur. Totul a culminat cu un episod de acum câţiva ani, când, spun oamenii din zonă, chiar cu complicitatea unui preot s-a săpat în biserica mănăstirii, într-o noapte. Acum, cercetătorii de la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca au obţinut o autorizaţie de la Ministerul Culturii să sape la doi paşi de zidurile bisericii, monument de patrimoniu, pentru un „diagnostic arheologic“.

„Se spune că prin 1697-1698 ar fi trecut pe aici Constantin Brâncoveanu şi a luat legătura cu starostele minerilor de aici, Milcov Băieşu, să construiască o biserică. Şi Brâncoveanu, fiind considerat domnitorul aurului, ar fi ascuns de turci aurul în nişte galerii vechi, peste care au construit apoi biserica. Şi în 1975 au venit nişte căutători de comori şi au stat vreo două săptămâni, au închis tot cu gard. Venea zilnic un elicopter care aducea oameni, materiale şi cică ar fi investigat numai aici, la intrarea în biserică“, spune Vasile Iovan din Baia de Aramă. Document semnat de domnitor Dincolo de legendele locului, arheologul Gheorghe Petrov, de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, cel care conduce şantierul arheologic de la Baia de Aramă, susţine că există un document semnat de domnitorul Constantin Brâncoveanu şi contrasemnat de stareţul mănăstirii din epocă, arhimandritul Vasile, în care este precizat exact locul unde este ascunsă comoara. „Există un document pe care îl are un fost slujitor al acestui sfânt lăcaş, un document pe care tocmai el l-a extras, ilegal, săpând o firidă în zidul altarului.

Este vorba de un document din timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Eu deţin o copie, dar pe baza consultării copiei şi consultării unor specialişti în calografie româno-chirilică, documentul pare autentic. Este semnat de către Constantin Brâncoveanu, acolo sunt pomeniţi ctitorii bisericii, se face referire la vistieria ţării care ar fi fost ascunsă într-o fostă exploatare minieră, pentru că ne aflăm într-o zonă unde au fost galerii ale fostei exploatări de aramă din localitatea Baia de Aramă“, declară arheologul Gheorghe Petrov. Acest document ar mai conţine o descriere a mânăstirii. Povestea aurului ascuns Arheologul Marian Iulian Neagoe, de la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin, spune că domnitorul Constantin Brâncoveanu a ascuns aici vistieria Ţării Româneşti, în galeriile unei foste exploatări miniere din Evul Mediu. Ar fi îngropate aici arme, ducaţi de aur, argintărie, documente şi sigilii. „Oficial, domnitorul Constantin Brâncoveanu era numit de către otomani «prinţul aurului». Aceştia îl bănuiau că avea o avere impresionantă.

La vremea respectivă, chiar s-au trimis iscoade, spioni în Ţara Românească pentru a afla informaţii despre această avere impresionantă pe care o deţinea Brâncoveanu“, spune arheologul severinean. Acesta adaugă că, potrivit unui document, ar fi vorba de cinci categorii de bunuri: monede de aur îngropate în diferite locuri, de asemenea zece lăzi de aramă cu ducaţi de aur (monede medievale de origine veneţiană), trei butoiaşe care conţin podoabe bisericeşti, dar şi un butoiaş care ar deţine documente de arhivă şi sigilii. „Apoi, mai sunt două locuri menţionate, unde s-ar găsi argintărie şi într-unul arme“, precizează Marian Neagoe. Reprezentanţii Episcopiei Severinului şi Strehaiei suspectează că cercetătorii clujeni au făcut mai mult decât să pună un „diagnostic arheologic“, aşa cum este precizat în autorizaţia emisă de Ministerul Culturii, şi că au folosit pentru săpături persoane suspectate că în trecut ar mai fi căutat ilegal presupusele comori de sub mănăstire.


„Am constatat că efectuarea acestor lucrări a fost subcontractată de o altă firmă, de aici din localitate, asupra căreia planează suspiciunea că a mai făcut de-a lungul timpului anumite cercetări pe cont propriu“, a declarat consilierul economic al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, preotul Mihai Zorilă, care a şi sesizat Poliţia şi a cerut verificări. „Au săpat cu oameni care au venit întotdeauna aici după comoară şi avem argumente în sensul ăsta. Avem probe că aceşti oameni au săpat gropi în mai multe rânduri pentru a găsi comoara”, a spus şi protopopul Vasile Ganţu, de la Protoieria Baia de Aramă. În cursul zilei de marţi, la faţa locului au făcut cercetări Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspecţia în Construcţii, care au constatat că arheologii lucrau în baza unui document legal. Totuşi, şeful de şantier, Gheorghe Petrov, a hotărât să oprească lucrările şi să solicite din nou Ministerului Culturii o nouă autorizaţie „mult mai elaborată, mult mai vastă, pentru a lămuri chestiunea comorii“. Istoria Mănăstirii „Sfinţii Voievozi“ Mănăstirea şi-a început activitatea încă din anul 1703, fiind ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu, alături de Banul Cornea Brăiloiu şi Milco Băieşul. Biserica cu hramul ,,Sfinţii Voievozi“ a vechii mănăstirii din Baia de Aramă, care este funcţională şi astăzi, este, din punct de vedere arhitectural, specifică stilului brâncovenesc, fiind împrejmuită cu zid, aşa cum se cuvine unui aşezământ monahal. Surse: Adevărul.ro, ProTv.

În Prahova se caută o comoară cu 40 kg de bijuterii din aur și argint

Totul a pornit de la o legendă despre o comoară veche de 500 de ani,  care ar contine 40 de kilograme bijuterii din argint și din aur, ascunse într-un sipet, undeva în pădurea din jurul mânăstirii Vărbila.

Comoara ar fi fost împărțită în două, o mică parte fiind ascunsă ascunsă chiar de către călugării mânăstirii într-o clopotniță, care ar fi fost descoperită în anul 1940.

Dar de unde provine comoara? Se spune că prin 1530, cand a inceput constructia, mânăstirea ar fi avut o avuție mare, iar călugării ar fi ascuns comoara cândva in următoarele sute de ani.

Radu Paisie Călugărul, tatăl lui Pătraşcu Vodă şi bunicul lui Mihai Viteazul, avea în zona comunei Iordăcheanu ( la 15 km de Ploiești ) din judeţul Prahova moşii întinse şi bogate. Pe lângă acesta, pe frontispiciul mănăstirii apar ca adevăraţi ctitori marele spătar Dragomir, Toma Banul şi vistiernicul Crăcea. Toţi au avut prin ei şi familiile lor strânse legături cu Radu Paisie şi cu urmaşii lui.

Legenda este condimentată de povestea care sustine că intre mânăstire si pădure ar fi existat chiar un tunel de evacuare în caz de pericol, după cum spune chiar preotul paroh de la mânăstire.

Autoritățile ( inclusiv primarul comunei Iordăcheanu si preşedintele Consiliului Judeţean Prahova) au decis să se implice prin aducerea de echipamente performante de detectie metal, cu care să se scaneze un hectar in jurul locașului de cult, motivați de discuțiile care au avut loc la finalizarea restaurării mânăstirii. Acestia au subliniat că importantă este valoarea de patrimoniu a posibilului tezaur si nu valoare financiară. Dacă se solicită, un detector mai puțin performant ar putea fi pus la dispozitie de către Muzeul de Istorie şi Arheologie Ploieşti, care însă susține că nu sunt dovezi certe despre această comoară.

Totuși, sigur este o comoară acolo, mânăstirea în sine....

Comoara celor patru mercenari

Era anul 1859. Patru mercenari care-și ofereau serviciile pentru armata peruană ( un spaniol pe nume Diego Alvarez, un irlandez numit Killorain, un englez ce purta numele de Luca Barrett și un american pe care îl chema Brown ) s-au decis că trebuie să existe și alte modalități de a face rost de mai mulți bani. Și au început să caute noi oportunități.

Unul dintre bărbați a mers la preot renegat, pe nume părintele Matteo. Preotul i-a spus despre o comoara ascunsă și bine păzită la o biserică din orașul Pisco din Peru. Cei patru au întocmit un plan, au plecat din armată și au ajuns la Pisco.

Biserica din Pisco, Peru

Alvarez și Killorain erau catolici și a început să participe zilnic la slujbe. Ei au devenit enoriași model. După un timp, s-au dus cu o poveste teribilă la preoții locali. Ei le-au spus slujitorilor bisericii că un preot renegat, cunoscut ca părintele Matteo, știe despre o comoara și adună un grup mare de bandiți cu care să fure tezaurul.

Preoții au crezut povestea, iar Alvarez a venit cu un plan pentru a proteja comoara. A propus să încarce comoara pe o corabie și să o mute în siguranța la Callao. Alvarez și cei trei prieteni ai săi și-au oferit bucuroși serviciile lor, în calitate de gardieni ai comorii pe durata transportului.

Conform documenteler bisericesti, preoții au încărcat următoarele obiecte pe o navă în micul port Pisco :

        14 tone de lingouri de aur
        7 sfeșnice mari de aur cu pietre prețioase
        38 coliere lungi cu diamante
        O anumită cantitate de inele
        O anumită cantitate de brățări cu pietre prețioase
        O anumită cantitate de cruci cu pietre prețioase
        Un braț de pietre prețioase neprelucrate
        Diverse alte bijuterii și obiecte de ornament din metale prețioase
        Un braț de dubloni spanioli

Dubloni de aur

Corabia a inceput să navigheze spre Callao, cu unii dintre preoți, echipajul navei și cei patru gardieni. Odată ajunsi în larg, căpitanul, echipajul și preoții au fost uciși de cei patru "gardieni".

***

Alvarez s-a gândit că ar putea ascunde comoara prădată în partea din față a corabiei, până se apropie de uscat, apoi să ingroape comoara undeva la țărm, să ducă iarăsi corabia în larg. să o scufunde și apoi să anunțe autoritaților naufragiul.

În acest fel, nimeni nu i-ar suspectat vreodată de crime și de furtul comorii bisericii. Apoi ar putea naviga cu altă corabie la locul numai de ei știut al comorii și să recupereze prada.

Cei patru bărbați au stabilit un curs spre Tahiti, pentru a face rost de provizii.

Insule din Tahiti, Tuamotu

După aceea s-au îndreptat într-o zonă cu multe insule mici și atoli.

În decembrie 1859 ajunseseră la un mic atol de corali din grupul Tuamotu. Nu exista nici port în zonă, astfel încât au transportat comoara cu barcă mică, efectuând mai multe tansporturi până cel mai toată comoara a fost adusă pe atol.

Alvarez a făcut o hartă, dar nu a știut ce nume avea atolul. Cei patru au mers în Katiu, iar Alvarez a descris unui localnic singuratic atolul și l-a rugat îi spună numele acestuia . Omul i-a spus că atolul se numește Pinaki. Alvarez nu dorea să existe bănuieli, așa că a decis să curme cu o lovitură năprasnică viața localnicului.

Întâmplarea a enervat localnicii, iar cei patru bărbați au trebuit să fugă în grabă din zonă. Alvarez nu și-a dat seamă că localnicul se gândise la un alt atol, confundându-l cu atolul Pinaki.

Cei patru mercenari au scufundat nava în largul coastei Australiei și au vâslit spre țărm. Povestea naufragiului a fost credibilă pentru autorități, iar ei si au trăit o perioadă cheltuind o parte mică a comorii, pe care o luaseră cu ei.

Dar se pare că au trăit prea bine. Pentru că atunci când a venit timpul să pună bani împreună pentru o expediție de preluare a comorii din atol, nu au mai avut fonduri suficiente.

Ei au încercat să împrumute bani, spunându-le unor potențiali investitori că au găsit o hartă a unei comorii. Însă povestea lor nu a functionat. Aveau rapid nevoie de bani.

S-au dus și s-au angajat. Alvarez și Barrett au fost uciși într-o altercație cu localnicii . Apoi Killorain și Brown a ucis un om într-o încăierare. Cei doi au fost condamnați la 20 ani de închisoare. Brown a murit în timp ce ispășea pedeapsa.

***

Legenda continuă în luna mai a anului 1912, când un cu totul alt personaj, Charles Howe, se întorcea la locuința sa de lânga Sydney. Era o seară ploioasă și a intrat repede în casă.

Sidney, 1912

După un timp a auzit o bătaie în ușă. A deschis și a văzut un vagabond bătrân care cerșea. Charles Howe a dat de mâncare cerșetorului, lăsându-l să își usuce hainele. Vagabondul a plecat apoi.

Patru luni mai târziu , Howe a fost chemat la spitalul din Sydney. Bătrânul vagabond era foarte bolnav și dorea să discute cu el. Cerșetorul i-a spus lui Howe că numele său a fost Killorain și că el, impreună cu alții trei tovarăși, au îngropat o comoară departe în ocean. Dar el a petrecut cea mai mare parte a vieții în închisoare și nu a mai fost niciodată capabil să meargă după ea. El i-a dat lui Howe harta desenată de Alvarez și i-a istorisit întreaga poveste, spunându-i să recupereze comoara.

Howe a plecat și a început să verifice povestea bătrânului. El a constatat că într-adevăr nu a existat un transport valoros de la biserica din Pisco și că patru bărbați au ajuns în Cooktown în februarie 1860, după ce corabia lor naufragiase. El a revenit la spital pentru a vorbi cu Killorain, însă fostul mercenar plecase din această lume.

Howe a vândut tot ce avea și a pornit spre Tahiti. De acolo, el a plecat spre micul atol Pinaki. S-a stabilit pe atol în februarie 1913. Howe a petrecut 13 ani căutând comoara din atol, săpând sistematic.

Atolul Pinaki

În cele din urmă s-a întors la Tahiti. Howe a întrebat localnicii despre Bird Bosun, corabia plecase de la Pisco. Unii bătrâni i-au spus că nu a ancorat o astfel de corabie în apropiere de Pinaki, ci fusese una lângă un alt atol în acea vreme.

Howe a plecat spre noua locație, cu harta ascunsă la piept.

În trei zile de căutări, deja găsise bijuterii și monezi de aur.

Trebuia insă să afle unde sunt lingourile.

Potrivit hărții lui Alvarez, aurul era ascuns în partea de jos a unui bazin în formă de pară. El a cercetat locul și a găsit niște bucăți de lemn. Acestea i-au indicat că găsise locația lingourilor de aur si a început să sape. Lingourile de aur erau acolo, o comoară imensă care strălucea în razele soarelui. Dăduse lovitura cea mare, după atâția ani de trudă.

Dar să transporti 14 de tone de aur de pe un atol nu atât de simplu. De asemenea, Howe nu dorea să afle cineva ce găsise.

Localnicii știau că fusese pe atolul Pinaki și că petrecuse ani căutând ceva. El a ingropat în cufere monezile și bijuteriile găsite, a astupat lingourile de aur și a luat doar o cantitate foarte mică din comoară, dând de înțeles localnicilor că nu a găsit nimic.

Howe s-au întors în Australia și a strâns un mic grup de aventurieri și investitori, apoi au inceput să facă planurile pentru a recupera comoara. În timp ce se pregăteau si strângeau cele necesare, Howe a plecat o perioadă.

Era deja anul 1932. A ținut legătura cu grupul cu care planuise recuperarea comorii, dar pentru un timp. Apoi, despre Howe nu s-a mai auzit nimic.

***

În ianuarie 1934, grupul a ajuns in Tahiti. Ei au cautat atolul și de abia a treia zi au crezut că l-au găsit. Au inceput să caute comoara, nu au descoperit nimic, iar după un timp au rămăs fără bani. Investitorii au refuzat să asigure mai multe fonduri într-o vânatoare de comori pe care o credeau fără șanse de reușită, iar echipa a fost forțată să renunțe.

***

Legenda se termina acolo și atunci. Cele 14 de tone de aur, bijuterii și monezi erau aparent de nerecuperat.

Să recapitulăm ce știm de locație, plus elemente noi care au fost adaugate din povestirea lui Howe către membrii expediției din anul 1934:

- Insula este situată în apropiere de Katiu și Makemo.
- A fost o insulă nelocuită în zilele de Alvarez,  ale lui Howe și in perioada expediției din anul 1934.
- Valurile sunt foarte puternice lângă recif.
- Nu există nici o posibilitate de ancorare sau de intrare pentru o navă.
- A fost a treia insulă vizitată de expediție. Ei au găsit locul corect abia in ultima zi.
- Există o culme de corali pe partea de est a atolului.
- Există o trecere doar în partea stângă.
- Există o concavitate în formă de pară, aproximativ la trei mile de trecere, cu șapte blocuri de corali în apropiere.

Așadar, este o hartă a comorii destul de exactă. Însă nimeni nu a găsit până acum comoara. Sau...

Adevărata poveste a comorii piraților din Caraibe

Astăzi va istorisesc legenda comorii piratilor din Caraibe. Povestea are iz de telenovelă, dar este cat se poate de reală, fiind atestată de dovezi si insemnări istorice si administrative ale zonei în care s-a petrecut. De asemenea, este cu totul alta decât cea din celebra serie de filme "Pirații din Caraibe", care s-a inspirat vag din aceasta legendă.

Legenda spune ca o femeie spaniolă pe nume Rosita ( dupa unele surse o rusoaică blondă numită Wanda) a întâlnit un bărbat pe nume Pedro de Cires în Statele Unite, s-au căsătorit și s-au mutat la Quito, Columbia, la marginea orașului. Ei locuiau impreuna cu sclavul lor Congo, un negru șchiop în serviciul lui Pedro .

Însă femeia si-a găsit un amant, un francez pe nume Maurel. Soțul Pedro, care a aflat, a decis să lase aventura celor doi să continue.

Mugnoz era preotul paroh din Quito, Columbia, la începutul anilor 1800. Rosita, Pedro și Maurel au mers la el pentru a explica situatia, iar preotul nu a fost de acord cu aranjamentul. Într-o noapte, preotul a mers la casa amantului Maurel și a izgonit-o pe Rosita, care era pe jumatate dezbracată. După acel incident, Rosita a revenit la soțul ei.

Apoi o armată de rebeli a ajuns în Quito și a izgonit spaniolii din zona. Pedro impreună cu nevasta sa, cu sclavul Congo și preotul Mugnoz au închiriat o casă lângă râul Guayra, Caracas. Din acel loc , ei făceau comert cu indienii.

Preotul Mugnoz insa nu a putut să evite tentația cu care îl atragea zilnic in mrejele iubirii Rosita. El și Rosita au devenit amanti.

Decăzând din propriul său cod religios, preotul a ales în timp un drum imoral si ilegal. Pedro, sotul Rositei, a fost găsit înjunghiat mortal.

Preotul Mugnoz și Rosita au fost arestați pentru crimă și așteptau judecarea procesului, cand generalul Paez, comandantul armatei din Bolivar, a cucerit Caracas.

El a acordat o amnistie generală care a dus la eliberarea preotului Mugnoz și a Rositei.

Preotul, Rosita si sclavul Congo au plecat impreună cu un grup de adepți religiosi fanatici, pe care îi strânsese in jurul său.

Doi ani mai târziu, pe 4 august 1822, ziarele jamaicane au anuntat că un pirat Emmanuel a capturat nava "Binecuvântare", care naviga dinspre Cuba spre Orabessa.

Nava "Binecuvântare" fusese sub comanda căpitanului Smith. Piratul il obligase pe căpitan sa mearga pe o scândură si să se arunce în ocean. Când căpitanul Smith a încercat să înoate înapoi la navă, a fost împușcat. Fiul căpitanului, in vârsta de 14 ani, a asistat la crimă și a început să plânga. Căpitanul Emmanuel a lovit băiatul în cap cu pușca și l-a aruncat în apă.

Apoi a decis sa ardă nava, iar marinarii rămasi i-a abandonat pe ocean intr-o barcă fara vâsle, în derivă. Dar marinarii au fost norocosi și au fost salvați și duși la Port Morant, pe 18 iulie. Ei au povestit amiralului Ferguson ce s-a intamplat.

Dar cine era acest aproape nemilos pirat Emanuel ? Nu era nimeni altcineva decat nelegiuitul preot Mungoz, care stransese o mică armată de fanatici religiosi alături de el, ce l-au ajutat in faptele sale.

Fostul preot Mugnoz ( acum numit Emmanuel) a continuat apoi actiunile sale de piraterie în sudul Caraibelor.

In urmatorii trei ani, el a jefuit nave comerciale. Uneori le ucidea echipajul, alteori îi lua prizonieri. "Preotul" Mugnoz, acum pirat ăn toată regula, si-a stabilit baza principală în Aruba, la câteva mile de Capul San Roman de Venezuela. El intra printr-un pasaj și ancora într-un mic golf, îngust și periculos de navigat, aproape de vârful de sud al insulei. Din acel loc ajungea intr-o rețea de caverne si pesteri.

Mugnoz isi facuse trei "biserici". Una era situată pe o insula pe care a numit-o Emmanuel, cea de-a doua la baza sa din nordul Cubei și una în baza lui din Aruba.

El lua prizonierii din jafurile de pe ocean si îi ducea la una dintre biserici, unde îi tortura și apoi îi ardea ca parte a unei ceremonii religioase. Sclavul Congo ajunse torționarul piratilor.

Rosita era uneori element al procesiunilor "religioase". La punctul culminant al ceremoniilor, Rosita era dată echipajului pentru desfătare trupească.

In anul 1825, Mugnoz a desființat grupul său de pirati. A împărtit prada sa echipajului, apoi împreuna cu Rosita s-au retras.

Un membru al echipajului piratilor, un spaniol numit Diaz, dar si sclavul Congo, au fost capturati de autoritatile vremii.

Amândoi au fost interogati dur, până au recunoscut ce se intamplase.

Negrul Congo a spus ca de fapt cea mai mare parte din pradă este îngropată în Aruba, la Cerrito Colorado, iar Mungoz le împartise piratilor doar firimituri din pradă.

Prada era imensă, iar preotul stiuse să isi joace cărtile.

Amiralul Padilla a trimis treizeci de oameni să căute comoara.

 Ei au descoperit velele navei, unelte, un lanț lung și o capelă subterană cu flori și artefacte religioase. Insa nu au găsit urisa comoara a piratului Mungoz.

Preotul Mungoz si desfrânata Rosita nu au fost gasiti niciodată. Si pâna acum nu a fost încă descoperită nici prada ingropată, care face incă parte din visele căutătorilor de comori din lumea intregă ...