O comoară de 50 de milioane de dolari, "uitată" timp de 100 de ani într-un pod

O pictură creată de Vincent Van Gogh, care a fost ţinută într-un pod de un norvegian timp de mai bine de 100 de ani, a fost dezvelit, la Amsterdam, anunta realitatea.net.

Tabloul "Sunset at Montmajour" a fost dezvelit la Muzeul Van Gogh din Amsterdam de către directorul acestuia, care a mărturisit că este o ocazie "unică" în viaţă.

Proprietarul tabloului, care a vrut să-şi păstreze anonimatul, a permis ca tabloul să fie expus timp de un an, de pe 24 septembrie, la Amsterdam.

Considerat un fals, pentru că nu este semnat, tabloul lui Van Gogh a fost autentificat după ce a petrecut mai bine de 100 de ani uitat în podul unui norvegian.

Specialiștii au autentificat pictura, despre care Van Gogh îi scrisese fratelui său, Theo, într-o scrisoare din 1888.

Tabloul a fost evaluat la peste 50 de milioane de dolari.

Comoara de lângă "Muntele Templului"

Arheologii israelieni au descoperit 36 de monede din aur, un medalion şi mai multe bijuterii datând din epoca bizantină în centrul vechi al Ierusalimului, a anunţat Universitatea ebraică din Ierusalim citata de Mediafax.ro si Descopera.ro.

Eilat Mazar, coordonatoarea săpăturilor arheologice, a evocat într-un comunicat "o descoperire care îţi taie răsuflarea, care apare o singură dată în viaţă".

Comoara descoperită include 36 monede din aur, un medalion din aur gravat cu un candelabru evreiesc şi mai multe bijuterii din aur şi argint.

Tezaurul a fost descoperit la o distanţă de aproximativ 50 de metri de Esplanada moscheilor, pe care evreii o denumesc "Muntele Templului", unde s-au aflat templele evreieşti ale regilor Solomon şi Herod.

Potrivit lui Eilat Mazar, săpăturile efectuate în acest perimetru au condus la descoperirea mai multor obiecte datând din epoca templului lui Solomon, distrus de babilonieni în anul 586 î.e.n., potrivit credinţelor evreieşti. Însă, potrivit oamenilor de ştiinţă, aceste descoperiri datând din secolul al VII-lea e.n. sunt complet neaşteptate.

"Cea mai probabilă explicaţie este aceea că ascunzătoarea desemna locul în care trebuia să fie construită o nouă sinagogă, într-un loc apropiat de Muntele Templului", a spus Eilat Mazar.

"Ceea ce este sigur este faptul că acea misiune, indiferent de cum trebuia ea să fie, a fost un eşec. Comoara a fost abandonată şi proprietarul ei nu a mai putut niciodată să o recupereze", a mai spus Mazar.

Ţinând cont de epoca şi de felul în care acele obiecte au fost descoperite, Eilat Mazar crede că acestea au fost "abandonate în contextul cuceririi persane a Ierusalimului în anul 614 e.n.", se afirmă în acelaşi comunicat.

"După cucerirea Ierusalimului de persani, mulţi evrei s-au întors în acest oraş, în speranţa de a găsi o libertate politică şi religioasă, iar ei alcătuiau majoritatea populaţiei. Însă persanii, a căror putere era în declin, în loc să încheie o alianţă cu evreii, au căutat sprijinul creştinilor şi i-au autorizat pe aceştia să îi alunge pe evrei din Ierusalim", se spune în acelaşi comunicat Eurekalert citat de Mediafax.ro si Descopera.ro.

Un alpinist a găsit o comoară în valoare sute de mii de euro

Un alpinist a descoperit o cutie cu pietre preţioase, în valoare de zeci de mii de euro pe un gheţar de pe Mont Blanc, provenind probabil din prăbuşirea unui avion indian în urmă cu o jumătate de secol.

Pietrele preţioase, smaralde, safire şi rubine, au fost predate jandarmeriei din Bourg-Saint-Maurice la începutul acestei luni, valoarea lor fiind evaluată între 130.000 şi 246.000 de euro de către un bijutier local, conform AFP citat de jurnalul.ro.

Tânărul alpinist francez, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a descoperit cutia metalică în timp ce escalada gheţarul Bossons. înăuntru se aflau mici săculeţe, din care unele purtau inscripţia "Made in India", care conţineau nestematele.

Două avioane indiene s-au prăbuşit pe Mont Blanc în 1950 şi 1966. De atunci, alpiniştii descoperă frecvent bucăţi din aeronave, valize sau chiar rămăşiţe umane.

În august 2012, doi alpinişti din Chamonix au găsit o valiză diplomatică indiană conţinând tăieturi din ziare, pe care au predat-o autorităţilor indiene.

În cazul pietrelor preţioase, "dacă nu găsim proprietarul, un articol de lege prevede că acestea ar putea reveni tânărului alpinist", a explicat un responsabil din partea jandarmeriei din Albertville.

Autorităţile franceze vor trebui acum să le contacteze pe cele indiene pentru a găsi proprietarul sau moştenitorii acestuia.

Malabar Princess, un avion al Air India, s-a prăbuşit pe Mont Blanc la 3 noiembrie 1950, catastrofa soldându-se cu 58 de morţi. Aproape 16 ani mai târziu, la 24 ianuarie 1966, "Kangchenjunga", un Boeing 707 al aceleiaşi companii, care asigura legătura între Bombay (astăzi Mumbai) şi New York, s-a prăbuşit în acelaşi loc, la 4.750 m altitudine. Niciunul din cei 117 pasageri care se aflau la bord nu a supravieţuit accidentului.

Unde găsești aur în apele României

Aurul extras de om la începuturile istoriei utilizarii sale provenea din depozite aluviale, adică din zăcăminte secundare, din cel puţin două cauze: pe de o parte, culoarea şi luciul caracteristice, gratie inerţiei sale chimice, au atras atenţia omului primitiv, iar pe de altă parte, în zacamintele aluvionare, aurul atinge în general concentraţii mai mari decât în zăcămintele primare, deoarece procesele de dezagregare, transport şi eroziune, la care se adaugă greutatea specifica şi stabilitatea chimică ridicate, au determinat concentrarea sa în aluviunile râurilor, fapt ce a permis o valorificare artizanală. Mult mai târziu, aurul a fost găsit în geodele de cuarţ din filoanele aurifere, care apăreau la zi, şi ca urmare a început cea de a doua etapă în istoria extracţiei aurului, mineritul.

Zăcămintele secundare se formează pe seama celor primare, în urma dezagregarii şi alterării minereurilor aurifere. Materialul rezultat a fost transportat, apoi depus, aurul concentrându-se alături de mineralele cu greutate specifică, numite minerale grele.

Zăcămintele secundare de aur sunt importante din punct de vedere economic, ponderea lor în ceea ce priveste aportul la cantitatea de aur extrasă la nivel mondial fiind de aproximativ 50% în cazul paleoplacersurilor, şi sub 7% daca se discuta de aurul aluvionar.

Descoperirea aurului în pietrişurile şi nisipurile bazinelor râurilor şi pârâurilor a avut loc în jurul anului 4000 î.Chr., însă există cercetatori care o plasează mult mai timpuriu în jurul mileniului VII. Dovezile arheologice directe plaseză începuturile exploatării aurului aluvionar în jurul anului 3000 î.Chr. în India, 1765 î. Chr. în China, 1400 î.Chr. în Europa, 1200 î.Chr. în Peru, 1122 î.Chr. în Corea şi 900 î.Chr. în Indonezia. Oricum există părerea cvasiunanimă că aurul nativ este primul metal remarcat de om pe suprafaţa scoarţei terestre.

Colectarea aurului din aluviuni a permis utilizarea lui alaturi de chihlimbar şi agat la confecţionarea bijuteriilor neolitice. De altfel, şi primele obiecte de aur ale civilizaţiilor antice au fost lucrate integral din metal nativ. Mitologia greacă aminteşte în acest sens “expediţia argonauţilor în ţinutul Colchidei pentru aflarea lânei de aur”.

Descoperirea aurului în aluviunile unor râuri a creat premisele exploatării acestora şi a descoperirii de noi zacaminte.

În istoria mai recentă a omenirii, aurul aluvionar avea să joace din nou un rol esențial, descoperirea lui în anumite zone ale Globului fiind la originea declanșării celebrelor “febre ale aurului”, care le-au adus bunăstare și progres; un moment crucial în istoria exploatării aurului l-a reprezentat descoperirea în anul 1848 a primei pepite de aur pe Valea Sacramento, la Sutter's Mill (California). Aceasta a declanşat aşa numita “febra a aurului californian’’, care s-a extins ulterior şi în Nevada, implicând peste o jumătate de milion de oameni. Ca urmare a acestei activităţi miniere intense, între 1849 şi 1869 producţia de aur a Californiei a variat între 77 şi 93 t anual.

“Febra aurului australiană” (sau “victoriană”) a început în anul 1851, odată cu descoperirea primului zăcământ de aur aluvial, în apropiere de Bathurst (New South Wales).

În anul 1896 se declanşează cea mai dramatică si importantă febră a aurului din istorie, cunoscută sub numele de “febra aurului din Klondike”. Deşi unii autori menţionează că în zonă au fost descoperite placersuri aurifere începând cu anul 1893, oficial se consideră că febra a fost declanşată de descoperirea unei pepite de aur în intestinele unui peşte pescuit din râul Tabbit Creek, afluent al râului Yukon, regiunea Klondike, la graniţa dintre Alaska şi Canada.

Pe harta substanţelor minerale utile din România, publicată de Institutul Geologic al României în anul 1984, sunt figurate doar cinci areale cu ocurenţe de aur aluvionar, respectiv Pianu, situat la nordul Munţilor Sebeş, Cibin Olt - pe rama nordică a Carpaţilor Meridionali, Râureni, situat pe rama sudică a Carpaţilor Meridonali, Valea Arieşului din Munţii Apuseni şi Nera/Bozovicidin Munţii Banatului.

Granule de aur aluvionar inechigranular de pe valea Oltului 

Astfel de ocurenţe sunt mult mai numeroase, extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost o activitate larg răspândită pe teritoriul României de-a lungul istoriei. Activitatea a început în perioada pre-romană şi a continuat, cu intermitenţe, până la începutul secolului XX. Analizând şi sintetizând informaţii din diverse surse geologice şi istorice, Tămaș-Bădescu (2010) a numărat peste 125 de zone cu ocurenţe de aur aluvionar ce au fost exploatate în decursul istoriei pe teritoriul
României: ”Contextul geologic al Romaniei a fost favorabil formării unor depozite aluvionare purtătoare de aur (...), regimul climatic şi pluviatil au favorizat activitatea de recuperare a aurului din aluviunile râurilor, în special în zona Transilvaniei”.

Aurul aluvionar se găseşte în România în terasele cu pietrişuri şi nisipuri de la Valea lui Stan, Pianu de Sus, Cândeşti, în nisipurile văilor ce străbat regiuni aurifere: Olt, Jiu, Nera, Argeş, Bistriţa Aurie, Mureş, Arieş, Ampoi, Geoagiu, Sebeş, Someşul Cald, Someşul Mic, Someşul Mare, Crişul Alb, Crişul Negru, Strei, Lotru, Olăneşti, Buzău, Ialomiţa, etc.

Aur aluvionar ce au fost exploatat în decursul istoriei pe teritoriul României ( Tămaș-Bădescu )

Pentru Epoca Bronzului, se semnalează spălătorii de aur la: Borlova, Bolvaşniţa, Turnu, Valea Mare şi Oraviţa în Banat; Găina, Balomireasa, Vidra, Bistra, Câmpeni, Roşia Montană, Sălciua, Caraci, Barza, Criscior, Ruda, Săcărâmb şi Someşul Rece în Mţii Apuseni; Băiţa, Cavnic şi Băiuţ în zona Baia Mare; Atid şi Lupeni (Harghita), Lupoaia (Beiuş), etc. Din cele 137 de spălătorii de aur din Transilvania, 73 sunt datate în Epoca Bronzului (Halstatt).

Cercetările arheologice relativ recente arată că începuturile activităţilor de exploatare şi prelucrare organizată a aurului aluvionar din centrul şi vestul Transilvaniei aparţin Neoliticului târziu, cca. 2800-2500 î.Chr. Arheologii indică mai mai multe situri din Transilvania şi Banat în care au fost găsite evidenţe ale activităţii de spălare a aurului din aluviuni în Epoca Bronzului, o activitate destul de răspândită.

Mai jos se poate studia harta cu siturile exploatărilor aluvionare de aur din perioadele preromană, romană şi evul mediu aflate pe teritoriul României. Siturile au fost documentate arheologic sau istoric (compilaţie din mai multe surse, după Tămaş-Bădescu.

Cel mai vechi obiect legat de exploatarea aurului descoperit in România este considerat a fi covata din lemn pentru spălarea aurului de la Căpuş, în judeţul Maramureş, ce datează din Epoca Bronzului târziu (1300-1200 î.Chr.).

După 1990, la nivel național a fost desfășurat un program de probare a aluviunilor râurilor, în zonele cu balastiere. S-au reconfirmat rezultatele obținute cu ocazia activităților de prospecțiune și explorare desfășurate de geologi înainte de 1989, potrivit cărora aurul este prezent în aluviunile râurilor ale căror afluenți drenează zone cu mineralizații aurifere cunoscute, exploatate sau nu până azi. Conținuturi interesante de aur au fost obținute în aluviunile râurilor ale caror afluenți drenează zone cu mineralizații de tip shear zone (asociate unor zone de forfecare), cum sunt cele din Carpații Meridionali. Rezultatele acestui program de probare a aluviunilor recente ale unor râuri din România, exploatate pentru materiale de construcţie le gasiti in harta (Tămaş-Bădescu) de maijos:

Deşi rezultatele obţinute par promiţătoare, în urma unei probări sistematice efectuate în perioada 1990-1992 pe materialului prelucrat în staţiile de sortare (balastiere) amplasate pe râurile Mureş (între localităţile Galaţiu şi Dobra), Strei (între Subcetate şi Băcia) şi Crişul Alb (lânga Rapsig), măsuratorile au dat conţinuturi slabe.

Astfel, conţinutul mediu de aur la alimentare (ce reflectă conţinutul mediu de aur în depozitul aluvionar recent) în staţiile de sortare menţionate, s-a situat între 0,0018- 0,0373 g/t. Conţinutul mediu de aur la alimentare în balastiera de la Captalani a fost de 0,007 g/t, iar in balastiera de la Vinţu de Jos de 0,0229 g/t. Conform Tămaş-Bădescu, diferenţele se datorează atât modului în care s-a raportat conţinutul de aur (la întregul volum de material extras sau la volumul unei fracţii granulometrice), cât şi existenţei unor deficienţe privind recuperarea aurului în cadrul staţiilor de sortare şi calitatea aluviunilor (zonele cele mai favorabile pentru acumularea aurului nu corespund cu zonele în care se acumulează aluviunile ce îndeplinesc cerinţele calitative privind exploatarea lor ca materiale de construcţie).

Valea Oltului

Brana (1958) menţionează că aurul a fost găsit în aluviunile cuaternare din lungul Văii Oltului, provenind în cea mai mare parte din Mţii Lotrului, unde se găsea ca ‘’firişoare de aur”, în Valea Baranga (afluent al p. Ruda, ce se varsă în Olt), în SE comunei Bercioiu, Valea Bisericii, la sud de Găeşti, în malul stâng al Oltului (aici au fost spălate nisipuri cu cca 0,5 g Au/m3), la SE de Gura Văii, la sud de Fedeleşoiu, Lespezi Fedeleşoiu şi la Râureni, începând din Malul Cucoanei în sud (0,2 g Au/m3).

Aur aluvionar d epe Valea Oltului

Aurul şi alte minerale grele din aluviuni (ilmenit, magnetit, granaţi) provin din spălarea acumulărilor din cristalinul Munţilor Făgăraş, cum este cazul ocurențelor enumerate mai sus, dar și din Bazinul Transilvaniei (Borcoş et al., 1984). În legătură cu această ultimă sursă a aurului din lungul Văii Oltului, foarte interesant este că Haiduc (1940) arată că ar fi putut exista în trecut exploatări ale aurului aluvionar la 15 km SE de Mediaș, odată ce pe harta Marelui Stat Major Ungar, la foaia Dumbrăveni, se poate identifica localitatea Sasz-Zalatna=Slanga (>slavon. zlato=aur), iar pe dealurile satului Mazărea se vede inscripția “Auf dem Goldgruben”. Din punct de vedere morfologic, aurul apare ca solzişori, fluturaşi, foiţe în masa unor granule de cuarţ, aur pulverulent.

Zăcămintele de aur se găsesc în nisipurile şi pietrişurile vechilor cursuri ale Oltului ce apar sub formă de terase. În trecut, aurul aluvionar s-a exploatat intens, dovadă fiind nume de comune ca Aurari, Ruda, Rudari, dar încă din 1940 Haiduc nu dădea activităţii de exploatare prea mari şanse de rentabilitate. Câțiva ani mai târziu, în 1958, Brana va avea o altă opinie, propunând o mai temeinică explorare geologică a acestor aluviuni pe viitor, nu numai pentru aur, ci şi pentru alte “minerale rare”. Fineţea aurului din aluviunile situate de-a lungul Văii Oltului este de cca. 888,8‰ aur şi 111,2‰ argint (Haiduc, 1940).

Muntii Sebes

Haiduc (1940) consemnează “nisipurile şi pietrişurile aurifere ce provin de aici” – adica Mtii Sebes , care au fost exploatate mai ales pe vremea romanilor, dar şi în vremurile mai recente, uneori cu bune rezultate. Sunt descrise destul de amănunţit şi localizate precis, în nordul Mţilor Sebeş, cca. 4-14 km latime și paralel cu aceștia 18-19 km, între comunele Pianul de Sus, Cioara, Șibot, Sebeşul Săsesc, Petrifalău şi Călnic. Grosimea aluviunilor variază între 0,3-6 m. Cele mai importante sectoare au fost pentru istoria exploatării aurului aluvionar, la Dealul Mare, Pianul de Sus şi Cioara, unde “nisipurile aurifere au fost de nenumărate ori întoarse şi spălate pe hurcă şi alese cu şaitrocul. Aurul are o fineţe de 905‰, găsindu-se uneori pepite de zeci de grame greutate”.

La SE de Dealul Mare, pietrișurile conțin 0,4-1,5 g/t aur, dar au existat și zone mai bogate, care au fost deja exploatate. Regiunea dintre Pianu de Sus și Cioara a fost exploatată, extrăgându-se 0,1-0,9 g/t aur fin.
La Pianul de Sus există un câmp metalogenetic cu aur aluvionar, unde aluviunile de pe Valea Pianul de Sus conţin acumulări detritice de aur, sub formă de grăunţi, plăcuţe, solzi, cuiburi, rar pepite, diseminate în nisip, cărora li se asociază ilmenit, magnetit, hematit, zircon, rutil, pirită, granaţi, apatit, si chiar platina nativa, etc. Originea metalelor este în şisturile cristaline ale zonelor de forfecare din Mt. Sebes şi in rocile eruptive din zona nordică a acestora. Finețea aurului în aluviuni este de 902-908‰. Exploatarea aluviunilor
aurifere din Mții Sebeș era deja abandonată în 1940.

Valea Streiului

Ocurențele cu aur aluvionar au fost descoperite în albia inferioară a Streiului. Aluviunile au fost în parte exploatate pe porțiunea din apropiere de Simeria în anii 1909-1914 de Heinrich Paikert. Haiduc (1940) constată că aurul seamănă perfect cu ''acela din șisturile cristaline ale Carpaților Meridionali''. Originea aurului este în rocile Mților Sebeş și Poiana Ruscă. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Streiului era abandonată în 1940 (Haiduc, 1940).

Valea Jiului

Despre aluviunile aurifere din Valea Jiului se vorbește în literatura de până în 1940. Sursele geologice ale aurului aluvionar sunt Mții Lotrului şi M-tii Cimpii, de unde este adus de afluenții Jiului de Est si Jietului. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Jiului era abandonată în 1940

Muntii Apuseni

În Munții Apuseni Haiduc (1940) separă două tipuri de aluviuni aurifere:
- aluviuni aurifere provenite din zăcăminte aurifere
- aluviuni aurifere provenite din prelucrarea minereurilor aurifere, cu exploatarea cărora se îndeletniceau oamenii sărmani ai Apusenilor, pe care autorul îi vedea pe lângă șteampuri că triau nisipul, spălau noroiul și extrăgeau aurul pe petice de lână sau cu hurca.

Haiduc (1940) amintește și alte aluviuni aurifere importante în trecutul istoric, cum sunt cele din lungul Crișurilor, Ampoiului, Mureșului.

Aurul din aluviunile cuaternare din lungul Văii Arieşului provine din zăcămintele de la Baia de Arieş şi Roşia Montană şi din mineralizaţiile de tip shear zone (asociate cu zone de forfecare) din Mtii Apuseni.

În aluviuni, aurul se găseşte alături de pirită, ilmenit, granaţi, zircon, amfiboli, sau piroxeni, cuarţ, sfen, magnetit, epidot, zoizit, monazit, rutil, staurolit, apatit, turmalina, kianit, anatas, cassiterit, sfalerit, galenă.

În lungul Mureșului a fost efectuată între anii 1909-1914 o activitate de explorare cu rezultate slabe.

Bibliografie pentru articol: "AURUL ALUVIONAR din ROMÂNIA: SURSELE SI IMPORTANŢA GEOLOGO-ARHEOLOGICĂ", Sef departament DFNA, Dr. Florin Constantin
Responsabil Proiect  Dr. Bogdan Constantinescu; Intocmit,  Conf. Univ. Dr. Antonela Neacsu.

Harta comorilor de pe sulurile de aramă

Situat la vest de extremitatea nordică a Mării Moarte și în apropiere de orașul Kalya, site-ul arheologic Qumran a scos la iveală comori nebănuite, care vorbesc despre locatțile altor comori.

Pe un platou deșertic sculptat de ravene se află peșterile în care celebrele Manuscrise de la Marea Moartă au fost ințtial descoperite de beduini, în anul 1946.

Săpăturile mai târzii din 11 pesteri, efectuate de arheologii sponsorizați de Departamentul Iordanian de Antichități, au scos la iveală 972 pergamente și texte pe papirus, dar și două suluri neobișnuite din cupru. Acestea din urmă s-au dovedit a fi un text împărțit pe două suluri, care de fapt reprezintă harta unor comori, sau mai exact indiciile de găsire a altor tezaure.

Cele două suluri de cupru amestecat cu circa 1 % staniu au fost găsite pe 14 martie 1952, in partea din spate a Pesterii 3, oarecum separate de alte descoperiri.

Sulurile de cupru erau foarte oxidate și fragile la atingere, dar era evident că reprezentau ceva diferit față de celelalte tipuri manuscrise pe piele și pergament: nu erau un manuscris literar, ci contineau o listă detaliată a 64 de locații, in 63 dintre acestea aflandu-se cantități semnificative ( mai exact tone ) de aur și argint.

Aceste indicii fusesera scrise pentra a putea fi citite de cineva care era familiarizat cu locurile și denumirile mentionate. Se crede ca au fost create între anii 110 - 30 î.Hr.

Deși mulți istorici cred că o parte din tezaur ar fi putut fi localizat de către romani în timpul ocupației din regiune, este rezonabil să credem că totuși cel puțin unele dintre locații nu au fost descoperite.

Aceaste suluri diferă de celelalte manuscrise, sunt scrise mai aproape de limba Mișna decât de limba ebraică literară al altor suluri, ortografia, paleografia ( forme de litere ) și data ( c.50 - 100 d. Hr ) demonstrează ascunderea lor mai târzie decât a celorlalte manuscrise.

Sa exemplificăm cum apar scrise locațiile unora dintre cele 63 de comori.

Punctul 3: În altarul de înmormântare, la al 3-lea rând de pietre: O sută de lingouri de aur.

...

Punctul 5: Urcând pe "scara de refugiu", în partea stângă, trei coți de la podea, sunt patruzeci de talanți de argint.

...

Punctul 32: În pestera care este lângă ***** ( locatie necunoscută astăzi după denumirea precizată ), ce aparține la Casa de Hakkoz, sapi șase coți. Vei găsi șase lingouri de aur.

Papirusurile de cupru e posibil sa se refere si la comori păstrate din Templul lui Solomon ( rege care ar fi trăit cu sute de ani inainte ), dar si despre rezerve militare evreiești, iar valoarea curentă estimată a comorii ( efectiv doar valoarea metalelor, fără valoarea istorica), care cuprinde monede de aur și argint, lingouri și alte artefacte, este de milioane de dolari. Există insă specialisti care cred că artefactele s-ar vinde de mii de ori mai scump decat valoarea instrinsecă a metalelor din care sunt confectionate, totalul comorilor precizate in sulurile de aramă depasind pe piața neagră valoarea de 1 miliard de dolari.

O sursă diferita ( „Cartea întâi a împăraților” ) relatează și întăreste ipoteza existenței comorilor lui Solomon, spunând despre acesta că Dumnezeu i-a dat "și ceea ce n-a cerut, adică îi dăruiește bogății și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun împărat ca el."

De asemenea, s-a lansat și ipoteza că tezaurele din lista sulurilor de cupru ar fi acumulate între primul război evreiesc și razboiul Bar Kochba, în timp ce templul se afla în ruine.

Alti cercetători cred că ar fi fost scrise în jurul anului 100, aproape la o generație după distrugerea Ierusalimului, iar unii cred că tezaurul ar putea fi cel al primului Templu , distrus de către Nabucodonosor , regele Babilonului, în 586 î. Hr.

In ultima ipoteza, sulurile de cupru ar fost lăsate în peșteră în timpul exilului babilonian, rămânând un grup de ingrijitori pzanici, care ar fi fost precursori ai comunității ce a realizat Manuscrisele de la Marea Moartă. Totusi, aceasta este o ipoteză foarte putin plauzibilă.

Ca urmare, aceaste presupuneri au determinat un număr mare de entuziaști să creadă că într-adevăr există comorile listate in sulurile de cupru.

O astfel de persoana a fost arheologul britanic John Allegro, care în 1962 a condus o expediție în unele din locurile enumerate, iar echipa sa a săpat in câteva dintre potențiale zone de ingropare a comorilor.

Cu toate acestea, vânători de comori s-au intors cu mâinile goale sau cel puțin așa au declarat ...

După cum bine ați sesizat, locația posibilă a comorilor este în Israel sau Iordania.

Comoara pierdută în mlaștini

Regele John cel Aspru ( cel Rău ) a fost deosebit avid în a aduna prin prăduire comori constând în bijuterii de aur si pietre pretioase, precum și monede pentru el, gărzile sale, soldații și adepții curții.

În anul 1216 regele John a călătorit către Bishops Lynn, în Norfolk, unde a ajuns pe data de 9 octombrie.

Regiunea este numită pe bună dreptate The Wash, fiind o imensă întindere de mlaștini și zone periculoase pline cu noroi.

Ajuns la episcopul Lynn, Regele Ioan cel Aspru s-a îmbolnăvit de dizenterie și a decis să se întoarcă la Castelul Newark, prin Wisbech. A ales calea mai lentă, dar mai sigură, prin The Wash.

Dar se pare că a fost o alegere greșită. Soldații și căruțele pline cu bunurile sale personale de mare preț, inclusiv bijuteriile coroanei pe care le-a mostenit de la bunica sa, împărăteasa Germaniei, s-au scufundat în mlaștini, probabil aproape de Sutton Bridge.

Carele cu comori s-au pierdut de atunci pentru totdeauna și nu au mai fost recuperate nicioadată.

Valoarea curenta estimată a comorii pierdute este de 70 milioane dolari. Comoara cuprindea pe lângă bijuteriile Coroanei, și cupe de aur, farfurii de argint, o bagheta de aur cu un porumbel, sabia lui Tristram si enorm de multe monede de aur.

Regele John cel Aspru a murit câteva zile mai târziu, pe 18 octombrie 1216.

Ce sa întâmplat de fapt este probabil o poveste mult mai complicată, care stârnește imaginația căutătorilor de comori din întreaga lume.

În Anglia, descoperitorii de comori primesc recompensă financiară egală cu întreaga valoare de piața a tezaurului

Un număr mare de cautatori de comori au primit recent aprobarea sa caute pe domeniile Oxfordshire, deoarece se banuia ca vor gasi artefacte valoraose.

Mai mult de 500 de persoane s-au adunat saptămana trecuta în apropierea de Wantage pentru una dintre cele mai mari detectii de metale din Marea Britanie .

Ei au descoperit aproximativ 250 de artefacte istorice, cautand pe 1000 de hectare de teren din jurul Farm Lockinge .

Mânerul unui "aparat" de barbierit epoca bronzului și o monedă cu regina Elizabeth I din 1576 au fost doar două dintre descoperiri . Printre cei care au luat parte la cautari a fost si arheologul Anni Byard, care este si ofițer de de legatura pentru anuntarea către oficialitati a descoperirilor din zonă. Cercetatoarea, care analizează acum înregistrările istorice ale descoperirilor vechi de mii de ani din Marea Britanie, pentru a forma o bază de date națională, a spus ca Oxfordshire este o zonă bogată in artefacte istorice din toate perioadele.

"În ultimii ani, hobby-ul detectie de metale a crescut în popularitate. Această crestere ar putea fi rezultatul descoperirilor recente, cum ar fi tezaurul de Staffordshire", a mai spus arheologul, amintind si de Terry Herbert, care a descoperit în 2009 in apropiere de Hammerwich, folosind un detector de metale, c comoara evaluată la 3,2 milioane lire sterline. Tezaurul descoperit a constat din mai mult de 3.500 de artefacte, inclusiv artefacte folosite in lupte, fiind cea mai mare colectie anglo-saxonă de aur și argint găsită vreodată.

Byard a adăugat : " În medie, în Oxfordshire am înregistrat aproximativ 1.500 de descoperiri anual, jumatate fiind artefacte romane. Nu mă surprinde că hobby-ul a devenit atat de popular, iar oamenii sunt foarte interesați de istorie si de artefactele pe care le găsesc, multi dintre ei avand cunostiinte vaste despre ce au descoperit sau speră că vor găsi." http://hartacomorii.blogspot.ro/

În ultimii cinci ani, din 2008 până în 2012 , numărul de descoperiri istorice a crescut vertiginos, în afară de anul 2011, cand Byard a spus ca a fost o scadere din ca si cauza vremii nefavorabile sau lipsei unei actiuni de amploare organizata pentru detectie metale.

In 2013 s-au facut deja 1326 de descoperiri in zonă si 4 dintre ele au fost declarate comoară.

O alta organizatie care a observat popularitatea tot mai mare a folosirii detectoarelor de comori este Oxford Blues Metal Detecting Club din Littlemore. Clubul a trebuit să limiteze calitatea de membru inca de anul trecut, deoarece organizarea părcarilor si cazării la evenimente si intalniri pentru cei peste 200 de membri a devenit prea dificilă. În 2009 clubul a avut aproximativ 70 de membri , numar care s-a ridicat la peste 200 anul trecut și a fost necesara reducerea din nou la 152 de membri în acest an.

David Connor, din Kidlington, care este membru în club de 14 ani , a declarat : " Avem si acum o listă de așteptare de aproximativ 20 de persoane. O mulțime de oameni vad ce se scrie pe siteuri de profil de pe internet sau la televizoare ori in presă despre noi comori găsite si decid să isi cumpere un detector de metale de pe un site care vinde pe internet detectoare de metale sau dintr-un magazin de profil.

"Unul dintre membri nostri a gasit Tezaurul Didcot. Tezaurul a fost o raritate, continand 126 de monede de aur din primele două secole de dominație romană", a mai adaugat domnul Connor, spunând ca oamenii merg la metal detecting nu doar pentru a găsi comori, ci si pentru a se plimba in natura.

"Este vorba despre a fi în afara in natura și de a avea un pic de liniște și pace, nu neapărat de gasirea unei comori, care este mai mult un joc la loterie. Iesi în speranța de a găsi ceva vechi și interesant , nu neapărat de valoare mare financiara. Dar Oxfordshire are atât de multă istorie ! Nu este atât de multă ca în Kidlington, dar dacă mergi pe jos cu detectorul spre Didcot și spre sudul Oxfordshire, gasesti intotdeauna mai multe artefacte decat in alte zone. "

Pentru utilizatorii de detectoare de metale care nu stiu exact ce au găsit, la Muzeul Ashmolean din Oxford se asigura un serviciu de identificare în fiecare lună, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, pana la ora 15:00.

Experții de la Ashmolean studiaza obiecte pentru a vedea dacă pot fi identificate. Peste 150 de artefcate descoperite de cautatori sunt aduse lunar la identificare.

" Cautatorii nu ar trebui să fie intimidati de ideea că au gasit ceva prea mic, deoarece de multe ori aceste descoperiri sunt cele mai importante. "

Steven Bain, un asistent de bucatar de la o locatie de lângă Wallingford a gasit o foarte rară comoară de acest gen.

In varstă de 27 de ani, Steven avea hobby-ul de a căuta zone mici cu detectorul de metal, după ce termina munca la serviciu.

În octombrie anul trecut aproape că a aruncat ceva ce semăna cu o bucată de gunoi, plină de noroi .

Dar cand a studiat-o mai atent, Steven Bain a identificat imediat un cercel de aur ( una dintre cele mai vechi piese de metal din Marea Britanie ) din epoca bronzului timpuriu, din perioada 2.200 î.Hr.

Luna trecută, la o anchetă din Oxfordshire, specialistii au declarat cercelul ca fiind o comoară.


Acesta umează sa fie evaluate la British Museum din Londra, pentru a oferi recompensa meritată descoperitorului .

Utilizatorii de detectoare de metale trebuie să aibă permisiunea de la proprietarul terenului pentru a căuta pe domeniile lor. Valoarea descoperirii este de obicei împărțită 50-50% intre proprietar si descoperiot sau in functie de acordul dintre ei, daca au semnat anterior unul. Odată ce o persoană ce foloseste un detector de metale a găsit ceva despre care crede că ar putea fi suficient de valoros să fie clasificat ca si comoară, trebuie să-l declare, conform legii.

Gasirea de comori este reglementată in Anglia de Legea Tezaurelor din 1996. Toti cautatorii care au descoperit artefacte de aur sau de argint, obiecte și grupuri de monede mai vechi de 300 de ani au o obligație legală in Anglia de a raporta descoperirea in termen de 14 zile .

De îndată ce elementul este declarat comoara, aceasta aparține Coroanei. Dacă este declarat comoara, artefcatul este transportat la Comitetul de evaluare, format din evaluatori independenți. Comitetul de evaluare se întrunește de patru ori pe an si are in componenta experți de muzeu, vanzatori de antichitati și organizatori de licitații. Acestia alocă obiectelor descoperite valoarea actuală de pe piața și în cazul în care descoperitorul nu este de acord cu valoarea, poate face apel.

British Museum este de obicei primul cumparator al unei comori. Dupa evaluare, muzeul incearca sa faca rost de bani, de obicei prin sponsorizări sau donații. În cazul în care nici British Museum si nici alte muzee nu au succes in strângerea banilor, comora ajunge la licitatie cu pretul minim care a fost stabilit anterior de specialisti, pentru a da banii descoperitorului.

Statul român va recompensa cu 200.000 de euro pe descoperitorul comorii de lângă Golești, Vâlcea

Iulian Enache este un vâlcean pasionat de detecție metale care a făcut zilele trecute o descoperire pe care specialiştii o consideră remarcabilă, respectiv 47.000 de monede din vremea sultanului Murad al II-lea. Valoarea maximă a comorii care cântăreşte aproximativ 55 de kilograme se ridică la aproximativ 470.000 de euro. Conform legii, descoperitorul tezaurului ar trebui să primească de la stat 45% din această valoare, anunță gândul.info.

Imagini si alte detalii despre comoară găsiti si aici.

In continuare să aflăm povestea decoperitorului care a dat dovadă de un exemlar simț civic și patriotic.

“Sâmbătă spre duminică, pe 1 septembrie, am lucrat schimbul trei. Când am ajuns acasă, n-aveam somn. Nu puteam să adorm. Mi-am luat aparatul şi, pe la nouă şi jumătate, eram pe câmp”.

Aşa începe povestea tânărului, de 34 de ani, Iulian Enache din Goleşti-Vâlcea, cel care a scos la lumină, după 600 de ani, cel mai mare tezaur de monede de argint, turceşti de pe teritoriul României.

Povesteşte însufleţit, retrăind, pas cu pas, emoţia de duminică. “Mai fusesem pe câmp, chiar acolo, în zona aceea. Nimic. E drept că-i destul de întinsă şi n-ai cum s-o acoperi foarte repede. Periam cu detectorul şi, deodată, îmi dă semnal bun. Scormonesc şi dau de prima monedă de argint, chiar în marginea drumului pe care venisem. Mă uit, o şterg de pământ şi îmi dau seama că e cea mai veche monedă pe care o găsisem până atunci; şi încă de argint. Vă daţi seama ce bucurie pe mine! Prima mea monedă otomană. Caut iar în jur. Nimic. Am inspiraţia să ies de pe drum şi s-o iau la dreapta. Cobor o pantă de vreo doi metri. Aparatul ţiuie iar. Al doilea semnal, a doua monedă. Să fi fost ca la 40 de metri de prima”. Apoi, a treia, a patra – tot mai multe. În câteva minute, Iulian strânsese un pumn de bănuţi. Pe urmă altele. Le-a pus jos şi a continuat.

“Mi-a trecut prin cap c-o fi vreo comoară. Strânsesem deja cam la 150 de bucăţi. Acuma, chiar că eram entuziasmat. Prima, că erau cele mai multe monede găsite la un loc; a doua, că erau cele mai multe piese de argint găsite la un loc”. Apoi, au apărut altele şi altele, mereu mai multe.

“Până am ajuns la nucleu. O sferă imensă de monede. Nu tu burduf de piele, ori vas ceramic, cum au crezut unii că ar fi fost; nimic. Mă gândesc la un sac textil care s-a dus, s-a deteriorat, s-a topit în atâta timp. Asta explică forma de sferă, în care le-am găsit - compactă, aproape fără să fi lăsat pământul să intre între ele. Au început să apară la vreo 25 – 27 de centimetri adâncime; am ajuns, în jos, până la 60 – 65 de centimetri. Vă daţi seama – peste 55 de kilograme. Eram în al nouălea cer”.

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Ei, şi de aici au început problemele, întrebările, suspiciunea. “M-a întrebat lumea de ce sunt aşa curate. Păi, ce le-am făcut eu?! Nu le-am făcut nimic. Doar că le-am spălat cu apă de puţ, cu un furtun, ca să mai iau praful de pe ele”, spune Iulian. Pe urmă, că de ce n-a anunţat imediat autorităţile, şi de ce n-a predat “marfa” pe loc.

“După ce le-am scos, până la ultima – eu aşa zic, că nu mai sunt -, am plecat spre casă cu gândul să anunţ autorităţile. Pe urmă, mi-am luat seama: ‘Cine să fie, duminica, la muzeu?’. Am ajuns, le-am spălat, le-am cântărit… Ce să le-numeri, acolo, pe loc, că erau zeci de mii”, socoteşte Iulian.

A anunţat luni, la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, iar specialiştii au ajuns la Goleşti marţi. “Erau trei, şi cu şoferul patru. Am făcut proces verbal, am semnat, am predat, m-au felicitat. Ziua bună! Au plecat”.

După aia l-a luat la refec directorul Muzeului de Istorie din Dolj. Că de ce nu le-a predat la primarul din Goleşti, ca să le predea la Muzeul din Vâlcea, şi le-a predat la Bucureşti?! Că n-a procedat legal! “Păi, aşa am considerat eu că trebuie să fac, ca să protejez tezaurul. Cum să le fi dat şi să semnez proces verbal fără să le-număr? Ca să nu mai spun că la Vâlcea, la muzeu, nici nu e secţie de numismatică!”.

Specialiştii veniţi din Bucureşti i-au spus să nu mai caute în zonă, şi nici să nu divulge locul. “Apropo de loc! Tezaurul nu l-am găsit pe raza comunei Goleşti, ci pe raza comunei vecine, Budeşti, aproape de hotarul dintre ele”.
Acuma e liniştit şi împăcat. Mai mult, conform Legii 182, urmează să primească o recompensă de 30 la sută din valoarea tezaurului plus un bonus de 15 la sută, din aceeaşi valoare, pentru “descoperire remarcabilă”.

“Ce vreau eu să mai spun e că noi nu suntem căutători de comori, aşa cum susţine, inclusiv, directorul Muzeului din Vâlcea. Eu şi câţiva prieteni ai mei avem, pur şi simplu, această pasiune. Nu ne-a spus nimeni c-ar exista, pe aici, pe undeva, comori; c-ar fi văzut ăia bătrâni flăcări, c-au auzit poveşti… Prostii. Ăia bătrâni, când vine vorba de comori, ne trimit exact în partea opusă. Descoperirea asta a fost chiar o întâmplare. Puteam, foarte bine, să trec cu detectorul pe lângă prima monedă şi să ajung în cu totul altă parte” îşi încheie povestea Iulian, oarecum iritat de toate aceste speculaţii.

Primarul din Goleşti îşi face planuri

Primarul din Goleşti, Gheorghe Şerban, e un om mulţumit. Se simte omul providenţei. “Domnule, acuma o să ne cunosacă şi pe noi lumea. Am avut noroc, uite, să găsească tocmai băiatul ăsta tezaurul. Dac-o fi adevărat… Să vedem ce spun specialiştii, să analizeze. Dacă e aşa cum spune el, mă gândesc să fac o conferinţă de presă, să le explicăm oamenilor ce şi cum!”, zice primarul din Goleşti. Îl întreb cum e Iulian. “A, un băiat extraordinar. Are el pasiunea asta. Dar ei şi din familie sunt sunt oameni gospodari… Fac dogărie: butoaie, putini, astea; lucrează în lemn. Oameni deosebiţi”.

Şerban se gândeşte că, dacă treaba e serioasă, o să deschidă o secţie cu câteva piese de tezaur, dacă i-o da Muzeul. Ba, şi la sporirea interesului turistic faţă de zonă se gândeşte. “Suntem aproape de Râmnicu Vâlcea. Eu zic că vine lume. Iar, în felul ăsta, o să sporim şi numărul locurilor de muncă în comună. Aşa zic eu” se încântă primarul din Goleşti.

Muzeul de Istorie, mai bogat cu 45 de mii de piese

La Muzeul Naţional de Istorie e linişte. Intrăm şi ne interesăm de “mahmudele”. “Sunt akcele, unitate monetară principală a Imperiului Otaman (akçe), cunoscută şi sub denumirea de aspru”, ne spune Tudor Martin, unul dintre specialiştii care au preluat “comoara” de la Goleşti. Ţine în palme o pungă plină, pe jumătate, cu “mărunţiş” turcesc. Pe plasticul pungii, în partea de sus, scrie “11”; jos “999,50”. “Adică acesta e sacul 11, şi în el se află aproape un kilogram de akcele de argint. Or să fie vreo 55 de saci, cu totul”. Apoi, răstoarnă piesele pe o masă acoperită cu catifea vişinie şi le răvăşeşte cu mâna ascunsă într-o mănuşă “chirurgicală”. “Asta e practica” spune, şi ne arată câţiva bănuţi.

În scurt timp suntem invitaţi în biroul directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu.

“Iulian, un om de caracter”

“Domnul ăsta, Iulian Enache, este extraordinar, un exemplu de moralitate şi simţ civic. Şi nu spun cuvinte mari. Omul a înţeles că tezaurul descoperit de el nu poate fi pus în valoare decât într-o instituţie importantă”. Ernest Oberländer se declară mulţumit şi fericit că nu s-a întâmplat, şi de această dată, aşa cum s-a întâmplat cu alte tezaure mari, descoperite în ţară, în ultimele decenii.

“Comori mai mari decât acesta au luat drumul străinătăţii. De exemplu, tezaurul de monede romane republicane de argint şi imitaţii dacice ale acestora, găsite în zona Sarmizegetusa, în perioada 1995 – 2000. Număra între 5.000 şi 15.000 de monede, cu o greutate mult mai mare decât a asprilor otomani. Cântărea undeva la câteva sute de kilograme de argint. Din păcate, toate au fost scoase şi vândute pe piaţa internaţională. Acum umblăm să le recuperăm”, mai spune directorul Muzeului Naţional.

Cel mai mare tezaur de pe teritoriul României

“Este cel mai mare tezaur găsit pe teritoriul României, ajuns într-un muzeu, de 130 de ani, de când există activităţi sistematice de colectare, fie a informaţiilor, fie a pieselor”, ne spune Ernest Oberländer.

Tezaurul vâlcean cântăreşte aproape 55 de kilograme şi încă nu se ştie numărul exact al pieselor de argint – cam la 47.000, aproximate de descoperitor. “Numărul respectiv va fi înscris în registrele de inventar, ceea ce presupune că activitatea aceasta devine una de mare responsabilitate. Acum lucrăm cu greutatea brută şi vom vedea, la sfârşit, numărul total. Făcând estimări pe loturi de câte un kilogram, apreciez că ar putea fi peste 47.000 de piese. Multe dintre ele sunt foarte uşoare sau uzate, unele chiar perforate”.

Directorul Ernest Oberländer consideră interesant faptul că tezaurul nu conţine decât monedă otomană, cu atât mai mult cu cât el a fost descoperit în apropierea unui drum important, atât din punct de vedere comercial cât şi al invaziilor militare, care făcea legătura, prin Râmnicu Vâlcea, între aşezările dunărene şi Transilvania.

Monede din timul lui Murad al II-lea

“Piesele sunt de la Sultanul Murad al II-lea, prima domnie, 1421 – 1444. Nu excludem, însă, posibilitatea de a existe şi alte monede, diferite; dar marea majoritate sunt aspri bătuţi în mai multe monetării din Balcani: Edirne (Adrianopol), Serres (Serez) - Grecia, Novar – Serbia, apoi Bursa în Asia Mică. Este straniu că tezaurul conţine doar monedă otomană; o sumă consistentă. La vremea respectivă însemna echivalentul a 1200 – 1300 ducaţi de aur. Fantastic. Puteai angaja o mică armată, câteva săptămâni, cu aceşti bani. Sau ar putea fi vorba de încasările unui negustor care a făcut o tranzacţie importantă la sud de Dunăre şi se întorcea acasă; poate fi rezultatul unei prăzi – suntem într-o vreme în care trupe din Ţara Românească au participat la campaniile din sudul Dunării, din vremea lui Dan al II-lea, a lui Vlad Dracul… După cum ar putea să fie, la fel de bine, banii unei unităţi militare otomane, care a trecut prin Ţara Românească. Sau rezultatul unei plăţi primite de un boier important, pentru servicii făcute la sud de Dunăre, bănuind că acestea sunt fie activităţi militare, fie livrare de informaţii. Spionii erau bine plătiţi şi atunci ca şi acum”, mai spune directorul Muzeului Naţional.

Valoarea tezaurului – aproximativ 500.000 de euro

Dincolo de misterul poveştii rămâne realitatea de necontestat. Un român de bun simţ, Iulian Enache, din Goleşti - Vâlcea a descoperit un tezaur fabulos de monede otomane de argint, secolul al XV-lea, pe care nu s-a gândit, o clipă, să le valorifice în interes personal, aşa cum au făcut alţi români lipsiţi de caracter.

Omul nu a pretins nicio recompensă materială, deşi legea vorbeşte despre o atare posibilitate.

“Recompensa mea cea mai mare este cea sufletească. Deşi am sperat, nu credeam că voi descoperi un astfel de tezaur fabulos” spune Iulian Enache.

Valoarea maximă de piaţă a unei singure monede otomane de argint urcă până la 10 euro, potrivit experţilor de la MNIR. “Cam între unu şi 10 euro este valoarea akcelei. În general, valoarea monedelor este cu atât mai redusă cu cât ele sunt mai multe. Iar moneda despre care vorbim a fost una foarte des întâlnită de-a lungul istoriei Imperiului Otoman”, spune Cristina Tătaru, unul dintre experţii numismaţi, care au preluat tezaurul de la descoperitorul său.

Ce spune legea

Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în 2008, spune, la art. 49, alin. 4, că “Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condiţiile prevazute la alin. 1, bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepţională, se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunului”.

La alin. 5, legea mai spune că “Valoarea bunurilor astfel descoperite se stabileşte de experţii acreditaţi ai serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor sau, după caz, de alţi experţi acreditaţi”, iar la alin. 6 că “Recompensele şi bonificaţia, stabilite potrivit alin. 4 şi 5, vor fi suportate din bugetul ordonatorului principal de credite sau din bugetele locale, în funcţie de subordonarea instituţiilor culturale în administrarea cărora vor fi transmise bunurile descoperite şi vor fi plătite în cel mult 18 luni de la data predării bunului.

În cazul în care autorul descoperirii nu primeşte recompensa în termenul stabilit la alin. 6, legea stabileşte că acesta se poate adresa instanţei judecătoreşti competente printr-o acţiune scutită de taxa judiciară de timbru, mai anunta gandul.info.

La pescuit de "comori" cu magnetul

Exista unii pasionati in detectie care cauta comori in ape, folosind nu detectoare de metale, ci magneti puternici.

Acesti magneti se gasesc pe diverse siteuri online, chiar si in România, la preturi acceptabile.

Pot fi magneti standard ( dar cu masa mai mare ) sau supermagneti de gen Neodymium, dar care sunt predispusi la coroziune. Totusi acestia din urma au avantajul de a avea mai mica greutatea, raportata la forta crescuta de atracție magnetică ( de exemplu 175 kg ).

Bineinteles, probabil 99, 9% din cazuri veti pescui pietre care raspund la atragctia magnetica sau gunoaie ( bucati de fier, cârlige de undite pierdute de pescari, vreun cutit pierdut ), dar cateodata exista sansa sa gasiti si cate o relicva interesanta, monede vechi feroase, vreun ceas vechi, vreo cutie cu bijuterii, vreo sabie sau o relicva din Al doilea Razboi Mondial.

Oricum, pana la urma e un hobby pentru relaxare, nu prea costisitor, mergeti mai des in natura si "momeala" trage non-stop, spre ciuda pescarilor care prind peste doar cateodata.

Magnetii nu sunt mari, ci pot fi doar si de dimensiunea unei pietre numai bună de aruncat in apă.De exemplu, magnetul din imaginea de mai jos castareste 110 grame si

Aveti nevoie pe langa magnet si de coarda, frânghie sau funie la fel de puternică, pe care sa o atasati de carligul magnetului. De exemplu, magnetul din imaginea de mai jos are 110 grame si poate ridica greutati de 55 de kg. L-am gasit pe un site German la pretul de aproximativ 10 euro.

Magnetul din imaginea de mai jos este capabil sa  ridice aproximativ 110 kg  si are o greutate de 270 grame si era la pretul de aproximativ 20 de euro.

În funcție de magnet ce ai nevoie de diverse tipuri de frânghie.

De exemplu, daca aveti un magnet cum e cel din imaginea de mai sus, dar folositi o franghie care are o tracțiune de 6 kg, si ati gasit un obiect greu, aveti toate sansele ca franghia sa nu reziste si lupta cu "pestele cel mare" sa fie pierduta, de asemena ca si magnetul.

Oricum, o franghie alba sintetică pentru rufe, nu cred ca se va rupe usor. Totusi ar fi preferabil o franghie portocalie, in caz ca se rupe, un scufundator sa poata recupera magnetul, gasindu-l mai usor cu ajutorul capatului funiei rupte, mai vizibila daca este portocalie.

Totusi nu recomandăm astfel de scufundari, care pot fi foarte periculoase si le faceti absolut pe riscul dvs. Mai bine cumparati mai multi magneti.

Important e si noudul, pe care trebuie sa il faceti intr-un mod cat mai stabil, efentual in stilul laț, ca in imaginea de mai jos.

Sau puteti face un nod si mai puternica, cum ar fi nodul ancoră.

Când mergi la pescuit cu magneții, singurul lucru care mai ai nevoie este apa. Dar dacă vrei să prinzi altceva decât doar capace de sticle și cuie, există unele locuri care sunt mai bune decât altele. Trebuie sa va ganditi unde ar putea fi locuri in care cineva ar putea pierde ceva în apă. Dar oricum este relativă aceasta supozitie.
Un sfat pe care pot sa vi-l dau este cautarea in fântâni, unde sansa de a se fi pierdut diverse obiecte este destul de mare, existand fântâni chiar vechi. Insa nu e civilizat sa arunci magnetii in fântâniile publice. Incercati în fântâniile amicilor sau cu aprobarea proprietarilor, daca sunt pe domeniu privat.

Care metodă este cea mai bună atunci când merge la pescuit cu magnetii ?

Nu prea exista o astfel de tehnica, mereu trebuie sa incercati metode diferite.

Puteti folosi tehnica de coborâre a magnetului si apoi ridicare, de pe und pod. Acesta nu este prea eficace, pentru ca zona de acoperire este mult mai mica decât la alte metode.

Sau puteti folosi metoda de aruncare si tragere. Această metodă ar trebui să fie tehnica cea mai utilizată de cele mai multe ori. Doar aruncațți magnetul departe și trageți-l inapoi. Uneori insa veți pierde lucrurile pe care le prindeti, datorita opozitie celorlate obiecte sau fundului apei, care opune rezistenta tragerii si poate indeparta obiecte importante de magnet.



Sau poate chiar sa folositi metoda de aruncare, tragere si mers, folosita pe poduri. Aruncati pe linia paralela cu malul sau podul, trageți până când coarda se strange, apoi mergeti locul magnet unde este magnetul pe fundul apei si apoi il trageti în sus.

Bineinteles, metodele sunt probabil infinite si descoperirea lor si a relicvelor tine de imaginatia si norocul dvs.

Spor la pescuit relicve !

Un coif geto-dacic, recuperat din Detroit ?

Detroit este un oraș din SUA care recent a intrat in "faliment". Pentru a face rost de bani, autoritatile locale ale orasului american au decis sa isi vândă exponatele din muzeele proprii.

Si cum noi suntem mai putin falimentari decat Detroit, Ministrul Culturii din Romania, Daniel Barbu a decis sa profite putin de incapacitatea de plata a americanilor din Detroit si sa cumpere o sculptură şi câteva desene de Brâncuşi, precum si un coif de paradă geto-dacic.

Initiativa este laudabile in esență, pacat ca nu a dat faliment mai repede Detroitul. :)

Un astfel de obiect ar fi un coif princiar de paradă geto-dacic din argint aflat în colecţia de artă greco-romană a Institutului de Arte Frumoase din Detroit. Coiful are o greutate de circa 811 grame, cu o înălţime de 24 cm şi un diametru maxim de 20 cm, a fost modelat dintr-o placă de argint cu dimensiuni de 3,8-4,9 mm şi este bogat decorat prin gravare şi aurire.

"Coiful princiar de paradă deto-dacic nu este singura piesă din colecţia Institutului de Arte Frumoase din Detroit care ar putea prezenta interes pentru întregirea patrimoniului cultural românesc, printre obiectele culturale fiind şi o sculptură a lui Constanti Brâncuşi şi câteva desene ale marelui sculptor".

Un român a gasit o comoară otomană de peste 54 kg de monede, cu ajutorul unui detector de metale

Un tezaur care contine peste 54 de kg de monede otomane din secolul XV a fost gasit in in judetul Valcea, comuna Golesti, de catre un patriot pasionat de arheologie cu ajutorul unui detector de metale Garrett EuroAce 250. Pasionatul detectorist a anuntat autoritatile si Muzeul Naţional de Istorie a României despre uimitoarea sa descoperire.

Anuntul a fost facut in sedinta de Guvern de miercuri, 4 septembrie 2013, de catre Daniel Barbu, care a specificat ca autoritatile au inceput recuperarea tezaurului.

Stirea descoperiri monedelor a amuzat insa pe premierul Romaniei si pe ministri.

„Felicitări, tot merg în vizită oficială la Ankara, sper să nu-mi fie cerute înapoi”, a glumit prim-ministrul Romaniei.

Tezaurul este alcatuit din aspri romani, iar conform Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), este cea mai mare comoara de monede din argint gasită pe teritoriul Romaniei si care a ajuns in posesia unei colectii publice.

Comoara a fost gasită langa orasul Ramnicu Valcea, are o greutate de 54,7 kg si a fost decoperita intr-un mod intamplator.

Descoperitorul a sesizat luni dimineata Muzeul Naţional de Istorie a României, care a trimis o echipă să recupereze si sa studieze comoara, care acum se afla in custodia muzeului, ce analizeaza si inventariaza deja monedele otomane.

Între 1500-1580 moneda otomană de argint (aspru) a dominat categoric piaţa monetară din ţara Românească şi Moldova, după 1580 rolul lor fiind marginal, pierzând teren în favoarea dinarilor ungureşti ori a triplilor groşi polonezi.

Monedele au fost descoperite intr-o râpa nu departe de un drum circulat.

Colegii nostri de hobby din comunitatatea online de pasionati de detectia de metale si arheologie detectiemetal.com au publicat a fotogalerie, iar descrierea este urmatoarea: Tezaur monetar de argint , 47.000 bucati akce turcesti perioada 1421-1451 , totalizand 54,775 Kg , din timpul sultanului Murad II (1404-1451).

Tezaurul a fost probabil depozitat acum sase secole intr-un burduf de piele care insa s-a descompus in sol. Monedele erau ingropate la o adancime de circa 25-27 cm, descoperirea fiind facilitata de faptul ca stratul de pamant s-a subtiat de-a lungul secolelor din cauza alunecarilor de teren.

In topicul de pe pagina comunitatii dectectiemetal.com, unde a fost prezentata descoperirea, pasionatul de detectie metal a povestit cu mare bucurie:

Ziua de Duminica 1 Septembrie o sa imi ramana in memorie mult timp de acum incolo...Am plecat de dimineata pe la 9 intr-o zona unde mai ajunsesem cel putin de 5-6 ori inainte insa fiind destul de intinsa nu am putut acoperi tot terenul. Nimic din ce am gasit inainte nu putea prevesti ce a urmat sa gasesc. Odata cu primul semnal bun pe detector am scos prima akce otomana langa un drum vechi...Bucurie mare! Spre norocul meu nu am mai continuat sa merg pe drum ci am coborat putin spre o vale mergand in zig-zag... La un moment dat a doua si a treia akce si-a facut aparitia si deja au inceput sa imi tremure mainile, parca presimteam ce urma sa scot...Semnalele au devenit din ce in ce mai dese eu detectand de jos in susul pantei. Curand aveam deja 10 -15 monezi. Pe urma in decurs de o ora am reusit sa scot un pumn de monezi neavand pin-pointer extractia era destul de dificila, asta pe o distanta de un metru in forma de palnie, pe masura ce urcam monezile deveneau tot mai dese. La un moment dat am crezut ca am ajuns la nucleu, la locul original unde au fost ingropate insa eram departe.
Curand am ajuns la un punct unde pamantul era mult mai umed decat in rest, si dupa ce am dat la o parte un strat moale monezile au inceput sa curga, sute, mii, pur si simplu nu se opreau sa iasa. Initial ziceam ca daca scot 5.000 sunt cel mai tare, insa se pare ca nu prea ma stiu cu estimarea. Recuperarea nucleului a fost relativ usoara inchipuiti-va un gol in pamant plin cu monezi care erau acoperite doar sumar cu pamant, in rest erau curate.Nici nu mi-am dat seama cand s-a umplut rucsacul care pe urma s-a facut praf. Nu am gasit nici o urma de ceramica sau urme inegrite de jur imprejur semn ca nu au fost intr-un sac de piele(asta am aflat pe urma de la cei de la muzeu), Insa dupa forma compacta a nucleului se poate sa fi fost ingropate intr-un sac textil. Dupa ce am recuperat si ultimul semnal am plecat spre casa si a urmat o zi si o noapte de curatare si numarare si cantarire
Luni dimineata am sunat la cei de la Muzeul National convins fiind de faptul ca nu pot incredinta un numar asa de mare primarului comunei, iar cei de la Judetean nu au cabinet numismatic. La inceput cred ca au luat-o ca pe o gluma dar curand ajutat si de colegul Taurasul si-au dat seama ca e ceva foarte serios, si mi-au promis ca ajung spre dupa-amiaza. Nu au reusit sa ajunga si a trebuit sa mai dorm inca o noapte cu tezaurul langa cap...Astazi au ajuns, oameni super de treaba cum ar trebui sa fie toti de pe la muzee, i-am condus la locul descoperiri, si au trecut la inventarierea tezaurului. Uneia din fete vizibil emotionata ii tremurau mainile cand a luat prima piesa, probabil ca nu si-a dat seama dar eu am observat.
Sa nu va mai tin in suspans este vorba de o cantitate de 54,775 kilograme de argint, numarul aproximativ al pieselor fiind in jur de 47,000 urmand a fi stabilit cu exactitate la sediul muzeului. La prima vedere este vorba doar de akce de argint din timpul sultanului Murad II 1421-1451, dar din monetarii diferite. Tezaurul se pare ca ar fi al doi-lea cel mai mare din tara, insa cel mai mare recuperat in proportie de 100%
Tezaurul a fost gasit la o adancime de cca 25- 27 cm si dadea semnal clar si prelung pe detector. Nu mi-am revenit in totalitate inca sunt coplesit de asemenea descoperire, sentiment pe care vi-l doresc si voua...

Felicităm pasionatul detectorist pentru superba descoperite si pentru patriotismul si corectitudienea de care a dat din plin dovada si care ar trebui sa fie exemplu pentru orice român.

Acum asteptam cu mare nerabdare ca si statul român să dea dovadă de acelasi patriotism si sa ofere recompensa financiară cuvenita descoperitorului.

Update 11 septembrie 2013:

Tânărul care a descoperit un tezaur de peste 54 de kilograme, într-o pădure de lângă Râmnicu Vâlcea, va primi o recompensă de 200.000 de euro.

Premierul Victor Ponta l-a premiat miercuri pe Iulian Enache, cel care a găsit tezaurul de monede de argint de la Goleşti (judeţul Vâlcea). Din fondul avut la dispoziţie de primul ministru, vâlceanul a fost premiat cu suma de 45.000 de lei. În plus, conform România TV, el va primi şi o recompensă financiară, în valoare de 200.000 de euro, adică 45% din valoarea totală a tezaurului descoperit.

Povestea descopeririii comorii si opinia autoritatilor locale si centrale despre descoperire o puteti citi in articolul de aici: http://hartacomorii.blogspot.ro/2013/09/statul-roman-va-recompensa-cu-200000-de.html

Surse foto si partial text: detectiemetal.com