A descoperit un inel medieval cu ajutorul unui detector de metale

Florin Boşoteanu, in vârstă de 39 de ani, este un împătimit al căutărilor arheologice. El a descoperit o bucată dintr-un topor care datează din epoca bronzului. În plus, omul a mai scos la lumină şi un inel, despre care specialiştii în arheologie susţin că datează din perioada medievală.

Cu toate că bărbatul este de meserie inginer, pasiunea pentru istoria veche a României nu-i dă pace de ani buni. După ce a adunat sute de date şi informaţii despre arheologia locală, s-a decis că trebuie să-şi cumpere un detector de metale. Prin urmare, Florin Boşoteanu este singurul băcăuan care deţine cu acte în regulă un astfel de aparat şi unul dintre cei aproximativ 300 de români pasionaţi de scotocit în pământ după vestigii istorice cu ajutorul unui detector. “Am studiat vreo doi ani posibilitatea să-mi cumpăr un detector de metale. Am discutat pe forum cu tot felul de cunoscători ai istoriei, pasionaţi, cercetători şi, în cele din urmă, m-am hotărât să-mi cumpăr un astfel de aparat. De când l-am cumpărat, adică anul acesta, în luna mai, zilnic colind dealurile din jurul Comăneştiului. În căutările mele nu sunt singur ci, de fiecare dată, sunt însoţit de Răzvan, fiul meu, care la vârsta de 14 ani este pasionat de arheologie. Nu caut să mă îmbogăţesc ci, pur şi simplu, vreau să descopăr istoria”, a afirmat Florin Boşoteanu citat de Advevarul Bacău .

Rezultatele nu au întârziat să apară. La câteva zile de la achiziţionarea detectorului de metale, el a scos din pământ o roată de căruţă, monede, tuburi de cartuşe, insigne, alice sau tot felul de obiecte de metal lipsite de o mare valoare.

Marea surpriză a venit la începutul lunii august când comăneşteanul a scos la lumină, de la o adâncime de 25 de centimetri, bucata de topor, iar după aproximativ două săptămâni şi un inel cu model în cercuri concentrice. Bărbatul a predat obiectele găsite la Complexul Muzeal din Bacău. Specialiştii de la Secţia de Arheologie susţin că toporişca are o vechime de peste 3.000 de ani, adică datează din Epoca Bronzului. “Da, într-adevăr, primul obiect descoperit este un topor care datează din epoca bronzului. Inelul este, cel mai probabil, medieval, însă nu este finalizată restaurarea sa. La obiectele din metal sunt mai multe procese şi de aceea finalizarea restaurării durează mai mult”, a declarat Lăcrămioara Istina, arheolog al Complexului Muzeal din Bacău. În urmă cu aproximativ o săptămână, comăneşteanul a descoperit într-o pădure din jurul Comăneştiului, 36 de gloanţe netrase. Pe lângă acestea, Florin Boşoteanu a mai scos la lumină şi capse pirotehnice, un obuz şi separat un focos de obuz, adică muniţie neexplodată. A fost nevoie de intervenţia pirotehniştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru dezamorsarea lor. Arheologul amator explică cum funcţionează detectorul de metale. “În momentul în care sub pământ aparatul identifică vreun obiect din metal, sunt emise nişte sunete de o anumită intensitate. Intensitatea sunetelor este în funcţie de tipul de metal din sol”, a afirmat comăneşteanul. El a mai adăugat că vestigiile descoperite nu se pot vinde, iar, pe piaţa neagră, valoarea lor este neînsemnată.



Tezaurele Bacăului De-a lungul timpului, în judeţul Bacău au fost descoperite mai multe obiecte de mare valoare istorică. Tezaurul de la Măgura a fost găsit în anul 1973 şi este compus din 2.830 de monede şi piese din argint din perioada romană. Acum patru ani, la Başoteni, comuna Tazlău, a fost găsit un tezaur format din 295 de crăiţari (n.r. monedă austro-ungară pe care era imprimată o cruce), plus un vas din secolul XVII. Cel mai nou tezaur a fost scos la iveală în anul 2011, la Huruieşti. Comoara este formată din 53 de monede de argint din secolul întâi după Hristos. Un sit arheologic important pentru perioada Cucuteni este în comuna Poduri, unde a fost găsită o aşezare de tip Tell (n.r. - în arabă “colină”). Arheologii au mai găsit în timpul săpăturilor făcute pe dealul Fulgeriş şi câteva statuete unicat, cu rol ritualic. Un obiect nou pentru Cultura Cucuteni este un capac cu spirală şi cu pete în formă de lacrimă. Specialiştii au mai descoperit trei obiecte cu care oamenii făceau tatuaje, numite “pintadere”. „Tatuajul avea rol simbolic în cadrul grupului. Fiecare locuinţă a omului din Paleolitic avea propria râşniţă pentru cereale. Până acum, la Fulgeriş au fost găsite peste 50 de râşniţe, dar şi vase de mari dimensiuni, folosite pentru depozitarea grânelor“, a adăugat arehologul Istina. Cercetările din judeţul Bacău au scos la iveală unelte, obiecte casnice şi de cult din Neolitic, din perioada Bronzului şi din perioada geto-dacă, mai anunță Advevarul Bacău.

A descoperit cu detectorul de metale o sabie și o spadă dacică, precum și alte patru artefacte

Un detectorist a descoperit în Muntii Orăștiei o sabie și o spadă din perioada Regatului Dac, precum si alte patru artefacte ( două sape, un vârf de lance și un obiect greu de individualizat ), pe care le-a predat la Direcția pentru Cultură Hunedoara. În final acestea au ajuns la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Artefactele au fost expuse deja de pe 18 octombrie 2013 la o conferință de presă, la care a fost prezentă și Angelica Bălos, consilierul superior de la Direcția pentru Cultură care a preluat obiectele de la pasionatul căutător de comori, ce descoperise cinci dintre ele în zona satului Ursici din comuna Boșorod, iar al șaselea în Romoșel, comuna Romos.

Artefactele descoperite. Sursa foto: servuspress.ro

Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific la MCDR Deva, a expertizat piesele, declarând că sabia și spada sunt artefcate foarte rare.

Cu toate acestea, valoarea financiară totală a obiectelor găsite a fost estimată la doar 1200 de euro, descoperitorul fiind îndreptăţit să primească 30% din valoarea lor. Cea mai valoroasă este sabia curbată, pentru că este rară şi s-a păstrat mai bine decât celelalte obiecte.

Sabia dacica descoperită - Sursă foto: servuspress.ro

“Sunt şase piese care au fost descoperite pe raza localităţilor Ursici şi Romoşel. Cele mai valoroase sunt o spadă şi o sabie curbată, cu un singur tăiş. Este un caz fericit că aceste piese ajung în patrimoniul muzeului din Deva”, a declarat la conferinţă de presă, cercetătorul ştiinţific Vasile Iosif Ferencz.

Descoperitorul deţine un detector de metale autorizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. El a predat cele şase piese specialiştilor de la Direcţia Judeţeană de Cultură Hunedoara, afirmând că este pasionat să caute obiecte vechi cu ajutorul detectorului de metale.

“Ştiam că persoana respectivă deţine un detector de metale şi are autorizaţie de deţinere, de la poliţie. Bărbatul a spus că pentru el este un hobby să caute astfel de obiecte. Este pentru prima oară când se predau asemenea obiecte la sediul Direcţiei Judeţene de Cultură Hunedoara”, a afirmat arheologul Angelica Bălos, din cadrul instituţiei menţionate.

Ea a precizat că specialiştii Direcţiei de Cultură Hunedoara au anunţat poliţia şi autorităţile locale de faptul că pe teritoriul comunelor Boşorod şi Romos au fost descoperite piese de origine dacică şi că acele zone trebuie protejate.

După expertiza și inventarierea efectuată, va fi întocmit un proces verbal de evaluare a artefactelor descoperite, care vor intra apoi în restaurare.

Descoperitorul din Deva, care a găsit comoara arheologică folosind un detector de metale, a depus la Direcția pentru Cultură Hunedoara o cerere de răscumpărare în baza legii privind patrimoniul cultural.

Potrivit specialiştiilor din cadrul celor două instituţii de cultură, căutările voluntare după comori nu sunt încurajate, în primul rând pentru că obiectele descoperite şi scose din mediul lor îşi pierd valoarea istorică. Destul de amuzantă declarația...  :)

Însă gestul căutătorului de comori de a preda obiectele, mai spun cele două instituții, este unul de apreciat.

Harta comorilor din Marea Neagră

Arheologii spun că Marea Neagră este o adevărată sursă de comori: de la corăbii antice scufundate, amfore și sarcoface până la nave din secolele trecute.

Exploratorii marini împreună cu geologii vor scana Marea Neagră, realizand o hartă cu toate epavele, așezările dispărute în ape și locațiile în care se vor descoperi artefacte sau poate chiar adevărate comori.

Proiectul este unul cât se poate de serios, specialistii de la Institutul de cercetare GeoEcoMar primind fonduri europene fr 1,5 milioane euro pentru acest proiect de întocmire a unei hărți cu toate artefactele din adâncuri.

Va fi adevărat repertoar arheologic, inclusiv cu obiective dedicate vizitării prin expediții organizate în Marea Neagră pentru turiștii pasionați de scufundări, istorie și comori.

O parte din artefactele găsite vor fi scoase la suprafață și expuse la Muzeul de Istorie Constanţa.

Nu este exclus să fie descoperite întregi sit-uri arheologice ale unor așezări de la malul mării, dispărute sub ape.

Pentru cartografiere se va utiliza un sonar ce poate fi lansat chiar la 1000 de metri adâncime și care va fi ghidat de pe o navă de cercetări marine.

Din primăvara 2014 se vor efectua explorări de cercetare și cartografiere sistematice, începând de la Capul Kaliakra la Capul Midia, iar la final va fi întocmită și harta comorilor din această zonă a Mării Negre.

În Prahova se caută o comoară cu 40 kg de bijuterii din aur și argint

Totul a pornit de la o legendă despre o comoară veche de 500 de ani,  care ar contine 40 de kilograme bijuterii din argint și din aur, ascunse într-un sipet, undeva în pădurea din jurul mânăstirii Vărbila.

Comoara ar fi fost împărțită în două, o mică parte fiind ascunsă ascunsă chiar de către călugării mânăstirii într-o clopotniță, care ar fi fost descoperită în anul 1940.

Dar de unde provine comoara? Se spune că prin 1530, cand a inceput constructia, mânăstirea ar fi avut o avuție mare, iar călugării ar fi ascuns comoara cândva in următoarele sute de ani.

Radu Paisie Călugărul, tatăl lui Pătraşcu Vodă şi bunicul lui Mihai Viteazul, avea în zona comunei Iordăcheanu ( la 15 km de Ploiești ) din judeţul Prahova moşii întinse şi bogate. Pe lângă acesta, pe frontispiciul mănăstirii apar ca adevăraţi ctitori marele spătar Dragomir, Toma Banul şi vistiernicul Crăcea. Toţi au avut prin ei şi familiile lor strânse legături cu Radu Paisie şi cu urmaşii lui.

Legenda este condimentată de povestea care sustine că intre mânăstire si pădure ar fi existat chiar un tunel de evacuare în caz de pericol, după cum spune chiar preotul paroh de la mânăstire.

Autoritățile ( inclusiv primarul comunei Iordăcheanu si preşedintele Consiliului Judeţean Prahova) au decis să se implice prin aducerea de echipamente performante de detectie metal, cu care să se scaneze un hectar in jurul locașului de cult, motivați de discuțiile care au avut loc la finalizarea restaurării mânăstirii. Acestia au subliniat că importantă este valoarea de patrimoniu a posibilului tezaur si nu valoare financiară. Dacă se solicită, un detector mai puțin performant ar putea fi pus la dispozitie de către Muzeul de Istorie şi Arheologie Ploieşti, care însă susține că nu sunt dovezi certe despre această comoară.

Totuși, sigur este o comoară acolo, mânăstirea în sine....

Comoara celor patru mercenari

Era anul 1859. Patru mercenari care-și ofereau serviciile pentru armata peruană ( un spaniol pe nume Diego Alvarez, un irlandez numit Killorain, un englez ce purta numele de Luca Barrett și un american pe care îl chema Brown ) s-au decis că trebuie să existe și alte modalități de a face rost de mai mulți bani. Și au început să caute noi oportunități.

Unul dintre bărbați a mers la preot renegat, pe nume părintele Matteo. Preotul i-a spus despre o comoara ascunsă și bine păzită la o biserică din orașul Pisco din Peru. Cei patru au întocmit un plan, au plecat din armată și au ajuns la Pisco.

Biserica din Pisco, Peru

Alvarez și Killorain erau catolici și a început să participe zilnic la slujbe. Ei au devenit enoriași model. După un timp, s-au dus cu o poveste teribilă la preoții locali. Ei le-au spus slujitorilor bisericii că un preot renegat, cunoscut ca părintele Matteo, știe despre o comoara și adună un grup mare de bandiți cu care să fure tezaurul.

Preoții au crezut povestea, iar Alvarez a venit cu un plan pentru a proteja comoara. A propus să încarce comoara pe o corabie și să o mute în siguranța la Callao. Alvarez și cei trei prieteni ai săi și-au oferit bucuroși serviciile lor, în calitate de gardieni ai comorii pe durata transportului.

Conform documenteler bisericesti, preoții au încărcat următoarele obiecte pe o navă în micul port Pisco :

        14 tone de lingouri de aur
        7 sfeșnice mari de aur cu pietre prețioase
        38 coliere lungi cu diamante
        O anumită cantitate de inele
        O anumită cantitate de brățări cu pietre prețioase
        O anumită cantitate de cruci cu pietre prețioase
        Un braț de pietre prețioase neprelucrate
        Diverse alte bijuterii și obiecte de ornament din metale prețioase
        Un braț de dubloni spanioli

Dubloni de aur

Corabia a inceput să navigheze spre Callao, cu unii dintre preoți, echipajul navei și cei patru gardieni. Odată ajunsi în larg, căpitanul, echipajul și preoții au fost uciși de cei patru "gardieni".

***

Alvarez s-a gândit că ar putea ascunde comoara prădată în partea din față a corabiei, până se apropie de uscat, apoi să ingroape comoara undeva la țărm, să ducă iarăsi corabia în larg. să o scufunde și apoi să anunțe autoritaților naufragiul.

În acest fel, nimeni nu i-ar suspectat vreodată de crime și de furtul comorii bisericii. Apoi ar putea naviga cu altă corabie la locul numai de ei știut al comorii și să recupereze prada.

Cei patru bărbați au stabilit un curs spre Tahiti, pentru a face rost de provizii.

Insule din Tahiti, Tuamotu

După aceea s-au îndreptat într-o zonă cu multe insule mici și atoli.

În decembrie 1859 ajunseseră la un mic atol de corali din grupul Tuamotu. Nu exista nici port în zonă, astfel încât au transportat comoara cu barcă mică, efectuând mai multe tansporturi până cel mai toată comoara a fost adusă pe atol.

Alvarez a făcut o hartă, dar nu a știut ce nume avea atolul. Cei patru au mers în Katiu, iar Alvarez a descris unui localnic singuratic atolul și l-a rugat îi spună numele acestuia . Omul i-a spus că atolul se numește Pinaki. Alvarez nu dorea să existe bănuieli, așa că a decis să curme cu o lovitură năprasnică viața localnicului.

Întâmplarea a enervat localnicii, iar cei patru bărbați au trebuit să fugă în grabă din zonă. Alvarez nu și-a dat seamă că localnicul se gândise la un alt atol, confundându-l cu atolul Pinaki.

Cei patru mercenari au scufundat nava în largul coastei Australiei și au vâslit spre țărm. Povestea naufragiului a fost credibilă pentru autorități, iar ei si au trăit o perioadă cheltuind o parte mică a comorii, pe care o luaseră cu ei.

Dar se pare că au trăit prea bine. Pentru că atunci când a venit timpul să pună bani împreună pentru o expediție de preluare a comorii din atol, nu au mai avut fonduri suficiente.

Ei au încercat să împrumute bani, spunându-le unor potențiali investitori că au găsit o hartă a unei comorii. Însă povestea lor nu a functionat. Aveau rapid nevoie de bani.

S-au dus și s-au angajat. Alvarez și Barrett au fost uciși într-o altercație cu localnicii . Apoi Killorain și Brown a ucis un om într-o încăierare. Cei doi au fost condamnați la 20 ani de închisoare. Brown a murit în timp ce ispășea pedeapsa.

***

Legenda continuă în luna mai a anului 1912, când un cu totul alt personaj, Charles Howe, se întorcea la locuința sa de lânga Sydney. Era o seară ploioasă și a intrat repede în casă.

Sidney, 1912

După un timp a auzit o bătaie în ușă. A deschis și a văzut un vagabond bătrân care cerșea. Charles Howe a dat de mâncare cerșetorului, lăsându-l să își usuce hainele. Vagabondul a plecat apoi.

Patru luni mai târziu , Howe a fost chemat la spitalul din Sydney. Bătrânul vagabond era foarte bolnav și dorea să discute cu el. Cerșetorul i-a spus lui Howe că numele său a fost Killorain și că el, impreună cu alții trei tovarăși, au îngropat o comoară departe în ocean. Dar el a petrecut cea mai mare parte a vieții în închisoare și nu a mai fost niciodată capabil să meargă după ea. El i-a dat lui Howe harta desenată de Alvarez și i-a istorisit întreaga poveste, spunându-i să recupereze comoara.

Howe a plecat și a început să verifice povestea bătrânului. El a constatat că într-adevăr nu a existat un transport valoros de la biserica din Pisco și că patru bărbați au ajuns în Cooktown în februarie 1860, după ce corabia lor naufragiase. El a revenit la spital pentru a vorbi cu Killorain, însă fostul mercenar plecase din această lume.

Howe a vândut tot ce avea și a pornit spre Tahiti. De acolo, el a plecat spre micul atol Pinaki. S-a stabilit pe atol în februarie 1913. Howe a petrecut 13 ani căutând comoara din atol, săpând sistematic.

Atolul Pinaki

În cele din urmă s-a întors la Tahiti. Howe a întrebat localnicii despre Bird Bosun, corabia plecase de la Pisco. Unii bătrâni i-au spus că nu a ancorat o astfel de corabie în apropiere de Pinaki, ci fusese una lângă un alt atol în acea vreme.

Howe a plecat spre noua locație, cu harta ascunsă la piept.

În trei zile de căutări, deja găsise bijuterii și monezi de aur.

Trebuia insă să afle unde sunt lingourile.

Potrivit hărții lui Alvarez, aurul era ascuns în partea de jos a unui bazin în formă de pară. El a cercetat locul și a găsit niște bucăți de lemn. Acestea i-au indicat că găsise locația lingourilor de aur si a început să sape. Lingourile de aur erau acolo, o comoară imensă care strălucea în razele soarelui. Dăduse lovitura cea mare, după atâția ani de trudă.

Dar să transporti 14 de tone de aur de pe un atol nu atât de simplu. De asemenea, Howe nu dorea să afle cineva ce găsise.

Localnicii știau că fusese pe atolul Pinaki și că petrecuse ani căutând ceva. El a ingropat în cufere monezile și bijuteriile găsite, a astupat lingourile de aur și a luat doar o cantitate foarte mică din comoară, dând de înțeles localnicilor că nu a găsit nimic.

Howe s-au întors în Australia și a strâns un mic grup de aventurieri și investitori, apoi au inceput să facă planurile pentru a recupera comoara. În timp ce se pregăteau si strângeau cele necesare, Howe a plecat o perioadă.

Era deja anul 1932. A ținut legătura cu grupul cu care planuise recuperarea comorii, dar pentru un timp. Apoi, despre Howe nu s-a mai auzit nimic.

***

În ianuarie 1934, grupul a ajuns in Tahiti. Ei au cautat atolul și de abia a treia zi au crezut că l-au găsit. Au inceput să caute comoara, nu au descoperit nimic, iar după un timp au rămăs fără bani. Investitorii au refuzat să asigure mai multe fonduri într-o vânatoare de comori pe care o credeau fără șanse de reușită, iar echipa a fost forțată să renunțe.

***

Legenda se termina acolo și atunci. Cele 14 de tone de aur, bijuterii și monezi erau aparent de nerecuperat.

Să recapitulăm ce știm de locație, plus elemente noi care au fost adaugate din povestirea lui Howe către membrii expediției din anul 1934:

- Insula este situată în apropiere de Katiu și Makemo.
- A fost o insulă nelocuită în zilele de Alvarez,  ale lui Howe și in perioada expediției din anul 1934.
- Valurile sunt foarte puternice lângă recif.
- Nu există nici o posibilitate de ancorare sau de intrare pentru o navă.
- A fost a treia insulă vizitată de expediție. Ei au găsit locul corect abia in ultima zi.
- Există o culme de corali pe partea de est a atolului.
- Există o trecere doar în partea stângă.
- Există o concavitate în formă de pară, aproximativ la trei mile de trecere, cu șapte blocuri de corali în apropiere.

Așadar, este o hartă a comorii destul de exactă. Însă nimeni nu a găsit până acum comoara. Sau...

Adevărata poveste a comorii piraților din Caraibe

Astăzi va istorisesc legenda comorii piratilor din Caraibe. Povestea are iz de telenovelă, dar este cat se poate de reală, fiind atestată de dovezi si insemnări istorice si administrative ale zonei în care s-a petrecut. De asemenea, este cu totul alta decât cea din celebra serie de filme "Pirații din Caraibe", care s-a inspirat vag din aceasta legendă.

Legenda spune ca o femeie spaniolă pe nume Rosita ( dupa unele surse o rusoaică blondă numită Wanda) a întâlnit un bărbat pe nume Pedro de Cires în Statele Unite, s-au căsătorit și s-au mutat la Quito, Columbia, la marginea orașului. Ei locuiau impreuna cu sclavul lor Congo, un negru șchiop în serviciul lui Pedro .

Însă femeia si-a găsit un amant, un francez pe nume Maurel. Soțul Pedro, care a aflat, a decis să lase aventura celor doi să continue.

Mugnoz era preotul paroh din Quito, Columbia, la începutul anilor 1800. Rosita, Pedro și Maurel au mers la el pentru a explica situatia, iar preotul nu a fost de acord cu aranjamentul. Într-o noapte, preotul a mers la casa amantului Maurel și a izgonit-o pe Rosita, care era pe jumatate dezbracată. După acel incident, Rosita a revenit la soțul ei.

Apoi o armată de rebeli a ajuns în Quito și a izgonit spaniolii din zona. Pedro impreună cu nevasta sa, cu sclavul Congo și preotul Mugnoz au închiriat o casă lângă râul Guayra, Caracas. Din acel loc , ei făceau comert cu indienii.

Preotul Mugnoz insa nu a putut să evite tentația cu care îl atragea zilnic in mrejele iubirii Rosita. El și Rosita au devenit amanti.

Decăzând din propriul său cod religios, preotul a ales în timp un drum imoral si ilegal. Pedro, sotul Rositei, a fost găsit înjunghiat mortal.

Preotul Mugnoz și Rosita au fost arestați pentru crimă și așteptau judecarea procesului, cand generalul Paez, comandantul armatei din Bolivar, a cucerit Caracas.

El a acordat o amnistie generală care a dus la eliberarea preotului Mugnoz și a Rositei.

Preotul, Rosita si sclavul Congo au plecat impreună cu un grup de adepți religiosi fanatici, pe care îi strânsese in jurul său.

Doi ani mai târziu, pe 4 august 1822, ziarele jamaicane au anuntat că un pirat Emmanuel a capturat nava "Binecuvântare", care naviga dinspre Cuba spre Orabessa.

Nava "Binecuvântare" fusese sub comanda căpitanului Smith. Piratul il obligase pe căpitan sa mearga pe o scândură si să se arunce în ocean. Când căpitanul Smith a încercat să înoate înapoi la navă, a fost împușcat. Fiul căpitanului, in vârsta de 14 ani, a asistat la crimă și a început să plânga. Căpitanul Emmanuel a lovit băiatul în cap cu pușca și l-a aruncat în apă.

Apoi a decis sa ardă nava, iar marinarii rămasi i-a abandonat pe ocean intr-o barcă fara vâsle, în derivă. Dar marinarii au fost norocosi și au fost salvați și duși la Port Morant, pe 18 iulie. Ei au povestit amiralului Ferguson ce s-a intamplat.

Dar cine era acest aproape nemilos pirat Emanuel ? Nu era nimeni altcineva decat nelegiuitul preot Mungoz, care stransese o mică armată de fanatici religiosi alături de el, ce l-au ajutat in faptele sale.

Fostul preot Mugnoz ( acum numit Emmanuel) a continuat apoi actiunile sale de piraterie în sudul Caraibelor.

In urmatorii trei ani, el a jefuit nave comerciale. Uneori le ucidea echipajul, alteori îi lua prizonieri. "Preotul" Mugnoz, acum pirat ăn toată regula, si-a stabilit baza principală în Aruba, la câteva mile de Capul San Roman de Venezuela. El intra printr-un pasaj și ancora într-un mic golf, îngust și periculos de navigat, aproape de vârful de sud al insulei. Din acel loc ajungea intr-o rețea de caverne si pesteri.

Mugnoz isi facuse trei "biserici". Una era situată pe o insula pe care a numit-o Emmanuel, cea de-a doua la baza sa din nordul Cubei și una în baza lui din Aruba.

El lua prizonierii din jafurile de pe ocean si îi ducea la una dintre biserici, unde îi tortura și apoi îi ardea ca parte a unei ceremonii religioase. Sclavul Congo ajunse torționarul piratilor.

Rosita era uneori element al procesiunilor "religioase". La punctul culminant al ceremoniilor, Rosita era dată echipajului pentru desfătare trupească.

In anul 1825, Mugnoz a desființat grupul său de pirati. A împărtit prada sa echipajului, apoi împreuna cu Rosita s-au retras.

Un membru al echipajului piratilor, un spaniol numit Diaz, dar si sclavul Congo, au fost capturati de autoritatile vremii.

Amândoi au fost interogati dur, până au recunoscut ce se intamplase.

Negrul Congo a spus ca de fapt cea mai mare parte din pradă este îngropată în Aruba, la Cerrito Colorado, iar Mungoz le împartise piratilor doar firimituri din pradă.

Prada era imensă, iar preotul stiuse să isi joace cărtile.

Amiralul Padilla a trimis treizeci de oameni să căute comoara.

 Ei au descoperit velele navei, unelte, un lanț lung și o capelă subterană cu flori și artefacte religioase. Insa nu au găsit urisa comoara a piratului Mungoz.

Preotul Mungoz si desfrânata Rosita nu au fost gasiti niciodată. Si pâna acum nu a fost încă descoperită nici prada ingropată, care face incă parte din visele căutătorilor de comori din lumea intregă ...

25 de tone de aur si 150 de tone de argint, comoara regelui vizigot Alaric din Dobrogea

Alaric (370-410) a fost rege al vizigoților in anii 390-410.

Alaric (Alarich sau Ulrich, în latină Alaricus) s-a născut în jurul anului în anul 370 în Dobrogea de astăzi, în preajma Deltei Dunării, fie în insula Peuce (un grind din deltă), fie mai probabil în castrul de la Platei Pegiae, vizigoții fiind atunci foederati ai romanilor (castrul se găsește pe teritorul actualei comune Dunavățu de Jos).

Prima apariție a lui Alaric pe scena politică a fost ca liderul unei trupe mixte de goți și popoare aliate care au invadat Tracia în 391, când au fost opriți de generalul roman jumătate vandal, Stilicho.

Aderând mai târziu în armata romană, și-a început cariera sub comanda gotului Gainas. În 394 Alaric a condus o forță gotă de 20.000 care l-a ajutat pe împăratul roman de răsărit, Teodosiu I, să-l învingă pe Arbogast, uzurpatorul franc, în bătălia de la Frigidus.

În ciuda sacrificiului a aproximativ 10.000 de goți, Alaric a fost nemulțumit de recunoștința împăratului. Dezamăgit, a părăsit armata și a fost ales conducător al vizigoților în 395, mărșăluind spre Constantinopol până când a fost oprit de către forțele romane.

S-a mutat apoi spre sud în Grecia, unde a jefuit Pireul (portul Atenei) și a distrus Corintul, Megara, Argosul și Sparta. Ca răspuns al împăratul răsăritean Flavius Arcadius, Alaric a fost numit magister militum în Illyricum.

În 401 Alaric a invadat Italia, dar a fost învins de către Stilicho la Pollentia (Pollenza modernă) pe 6 aprilie 402.

O a doua invazie, de asemenea, s-a încheiat cu înfrângerea în bătălia de la Verona, deși Alaric a forțat Senatul roman să-i plătească o subvenție importantă. În timpul invaziei italiene a lui Radagaisus, Alaric a rămas inactiv în Iliria. În 408, împăratul occidental Flavius Honorius a ordonat executarea lui Stilicho și a familiei sale, pe fondul zvonurilor că generalul a făcut o înțelegere cu Alaric. Honorius, apoi, a incitat populația romană să masacreze mii de soții și copii ale goților care servesc în armata romană.

Deplasându-se rapid de-a lungul drumurilor romane, Alaric a jefuit orașele Aquileia și Cremona și a devastat terenurile de-a lungul Mării Adriatice. Liderul vizigot a asediat la Roma în 408, ca în cele din urmă, Senatul să-i acorde o subvenție substanțială. În plus, Alaric a forțat Senatul să elibereze toți cei 40.000 de sclavi goți din Roma.

Honorius, cu toate acestea, a refuzat să-l numească pe Alaric în calitate de comandant al Armatei romane occidentale, iar în 409 vizigoții au înconjurat din nou Roma. Alaric a ridicat asediul după proclamarea lui Attalus ca împărat al Vestului.

Attalus l-a numit magister utriusque militiae, dar a refuzat să-i permită să trimită o armată în Africa. Negocierile cu Honorius s-au deteriorat, iar Alaric l-a detronat pe Attalus în vara anului 410, și a asediat Roma pentru a treia oară. Aliații din capitală au deschis porțile pe 24 august, iar timp de trei zile trupele sale au devastat orașul. Deși vizigoții au jefuit Roma, au tratat locuitorii uman și au ars doar câteva clădiri.

Roma, după o perioadă lungă de glorie împotriva dușmanilor săi, era acum la mila cuceritorilor săi externi.

Toate aceste atacuri i-au adus o prada imensa in aur si argint.

Alaric a mărșăluit spre sud în Calabria. A dorit să invadeze Africa, care datorită cerealelor sale a devenit cheia Italiei. Dar o furtuna i-a făcut navele bucăți și mulți dintre soldații săi s-au înecat.

Alaric a murit la scurt timp după acea, în Cosenza, probabil de febra, la vârsta de circa patruzeci de ani (presupunând din nou, o naștere în jurul 370), iar trupul său si comorile au fost, conform legendei, îngropat sub albia râului Busento.

Prizonieri din Calabria au fost folositi pentru a devia temporar fluxul râului Busento, lângă Cosenza.

Busento este un râu din Calabria, Italia care izvorăște din muntele Cocuzzo, fiind un afluent al râului Crati.

Alaric a fost pus pe calul său, înconjurat de o comoara și îngropat pe fundul râului.

Râul a fost apoi restaurat la cursul său normal, iar prizonierii au fost eliminați.

Legenda spune că tezaurul a constat din 25 de tone de aur și 150 de tone de argint.

Deși este puțin probabil ca vizigoții sa fi lăsat ascunsă comoara atât de mult timp, este totusi posibilă si varianta a doua: comoara este incă ingropată acolo.

Mai multi cautatori de comori au fost cercetări și în anul 1965 a fost identificată o locație în care râul a fost deviat cu multe secole înainte.

Până la această dată nu există însă nici o dovadă istorică sau înregistrare oficială că aurul și argintul a fi fost recuperate.

UPDATE 18 ianuarie 2015: Italienii au inceput sa caute comoara lui Alaric, utilizand cele mai moderne tehnologii. Detali gasiti AICI.

Glume cu comori și detectoare de metale

Let's... fun !

Un român, un englez și un american căutau o comoară ascunsă în munții din România, într-o peșteră despre care se spunea că e blestemată. Schimbă informații și își dau seama după câteva zile cam unde ar putea fi ascunsă comoara. Se hotărăsc să meargă impreună la peșteră, dar să intre pe rând, să vadă care e mai bun la detecție.
Englezul, provenind dintr-o țară cu tradiție în detecția de metale, alege să intre primul în peșteră. La un moment dat detectorul sună puternic, englezul indepărtează o piatră și sub ea găseste un koson. Deodată, simte o mână rece pe gât și intreabă:
- Cine e in spatele meu ? Românule, tu ești. așa e ?
Nici un răspuns. Se intoarce și vede un spirit infricoștor. Englezul leșină.
Românul si americanul așteapta o oră, așa cum se înțeleseseră, și vâzând că englezul nu mai iese, americanul spune:
- Acum merg eu să caut comoara și să văd ce a făcut englezul. Noi avem tehnică de detecție mai bună decât voi românii.
Ajunge in peșteră și chiar mai aproape de intrare decât englezul, vede un inel străvechi străluncind. Se apleacă, îl ridică si o mână rece il atinge pe umăr.
- Românule, trebuia să aștepți o oră !, spune suparat americanul.
Nici un răspuns.
Se intoarce si vede acelasi spirit infricoșător.
- Nu mie frică mie de efectele voastre speciale, noi avem Hollywood in America. E comoara mea, eu am găsit-o !
- Eu sunt spiritul pazitor si își aduc moartea dacă iei comoara, aude americanul o voce in mintea sa. Ochii intunecați ai spiritului si atingerea rece il ingrozesc in final pe american, care leșină si el.
Asteapta și românul ce așteapta și intra si el in pesteră.
Caută ce caută si nu prea gaseste nimic. Detectorul să chinezesc tot se decalibra.
Plicitisit de atâta așteptare, spiritul se apropie de el si îi apare in față, in semiîntuneric. Românul se concentrează si nu prea isi da seama ce e acea siluetă ce se apropie de el.
- Cine esti ? intreabă românul.
- Sunt spiritul ce apăra comoara, nu te apropia de ea !
Românul il priveste si il mai intreaba odată:
- Cine esti, mă ?!
- Sunt un spirit al comorii blestemate ! raspunde penumbra mirată și deja nervoasă.
- Ptiu ce mi-ai speriat, răsuflă usurat românul. Credeam ca e Politia ! Facem jumi-juma ?

Evoluția căutătorului de comori

Despre piratul Barbă Neagră se spune că a prădat multe corăbii si a ascuns comori uriașe. Dar Barbă Neagră era și corect și punea intrebari incuietore tuturor capitanilor de pe vasele cucerite. Intr-o zi invinge o corabie franceza si il intreba pe capitan:
-Auzi capitane , daca-ti dau doua trabuce, tu cate vei fuma ?
-Unul, monsieur...., raspunse acesta inspaimantat.
-Maine vei fi decapitat, raspunse marele pirat.
A doua oara piratul intalni o nava britanica si povestea se repetă:
-Capitane daca iti dau 3 sticle de rom, tu cate ai vrea sa bei ?
-Doua, my lord... raspunse acesta inspaimantat.
-Vei fi si tu decapitat, nu ai dat un raspuns corect.
A treia oara intalneste o navă fara drapel si, dupa ce o cucereste, intreaba de capitan, fiindca nu l-a vazut participand la lupta. Un prizonier ii spune ca a lor capitan e drodjit in magazia corabiei. Ducandu-se acolo piratul ii spune:
-Mai capitane, sa stii ca ti-am cucerit corabia, ti-am luat comorile, oamenii tai sunt prizonieri acum ...
Dar capitanul:
-Hâc, mai sa stii ca-mi esti simpatic !
-Uite capitane am aici două trabuce, daca ti le dau, tu cate fumezi ? il intrebă piratul.
-Hâc, trei, ca am si eu unul...
-Bravo capitane ! Dar da-ti dau 2 sticle de rom, tu cate bei ?
-Trei, ca am si eu una la mine ! zice capitanul.
-Da, uite acum sa te vad, am aici 3 fete, cu cate ai fii in stare sa te iubesti ? Daca raspunzi si la intrebarea asta, iti las comorile si iti mai dau si din ale mele.
Capitanul cucerit zice tacticos:
-Patru.
-Cum capitane, ca sunt numai trei ?
-Pai nu ti-am spus ca-mi esti simpatic ?

Doi detectoristi între ei:
- Azi dimineaţă am dat cu banu' să văd dacă mă duc cu nevastă-mea la cumparaturi sau vin la detecție.
- Inseamna ca va fi o zi norocoasă pentru tine, văd că ţi-a ieşit să vii cu noi la detecție.
- Da, însă a trebuit să dau cu banul de 7 ori.

Se dusese vorba ca era un bâlbâit care avea mare noroc la găsit comori. Un grup de cautatori il angajeaza, il duce pe un iaht si îi spune sa strige, atunci când crede ca e o comoara in apă, doar atât: "Recuperati-o !"
PRIMA ZI: re re re re re re re re re recuperati-o !
Cautatorii sar in apa si intrdevar gasesc o comoara.
A DOUA ZI: re re re re re re re re recuperati-o !
Iar sar repede in apa cutatorii de comori si gasesc un tezaur si mai valoros. Increderea lor in norocul balbâitului era tot mai mare.
A TREIA ZI: re re re re, atunci sar toti in apa, inclusiv capitanul, dar balbaitul continua: re re re rechinii băă !

- Gata, zise unul dintre cautatori, azi am venit degeaba. Nu mai este nimic de făcut, să luăm detectoarele şi să plecăm acasă!
- Ba mai avem ceva de făcut.
- Ce?
- Să ne punem de acord cu ce povestim la neveste acasă.


Ce-ai gasit ieri cu detectorul, barbate ?
- Am gasit 6 monede romane, dragă!
- 6 monede? Înseamnă că te-au păcălit cei de la anticariat. Pe bonul fiscal sunt trecute 8 monede...


- Nu vă supăraţi că vă întreb, zice un curios către un cautator de comori, câte monede antice ați găsit până acum, in carierea dvs. ?
- Păi, răspunde detectoristul după un moment de meditaţie, dacă bipăitul asta la detector e de la o monedă antică si o găsesc, si mai găsesc incă două, înseamnă că am găsit până acum 3 monede antice !


Un tip statea in spatele unui cautator de comori si îi tot dădea sfaturi. La un moment dat, cautatorul de comori nu mai suportă:
- Ia asculta, domnule! Cine caută comori aici, eu sau dumneata?
- Nici eu, nici dumneata.


Doi impatimiti de detectie metale au plecat la căutari cu echipament performant, pe care platiseră 2000 de euro.
In prima zi, ghinion. A doua zi, la fel.
Abia in ultima zi unul dintre ei reuseste sa gasească o singură monedă veche de doar 50 de ani.
In drum spre casa, abatut, unul el spune:
- Iti dai seama ca am gasit o monenda care ne-a costat 2000 de euro ?
- Dumnezeule, zice celalalt, bine ca nu am gasit mai multe!

Harta Comorii a lansat pagina de Facebook

Salutare prieteni !

Întrucât Harta Comorii a împlinit 3 ani de la înființare, iar cititorii ne-au sfătuit de multe ori să înființăm o pagină de Facebook a comunității pasionaților de detectie metal, comori si istorie, am decis să dăm curs bunelor sfaturi și să lansăm aceasta pagină, pe care o veți găsi la adresa

https://www.facebook.com/hartacomorii .

Cu peste 500 de articole, Harta Comorii va propune subiecte din categoriile Comori internationale, Comori din Romania, Legende despre comori, ARTICOLE IN PREMIERA, Detectoare de metale, Stiati ca..., Monede, Mistere si bizar, Biblioteca, Comori ascunse in ape, Harti comori, Legislatie, Sfaturi, Download, Povești din străbuni, Software detectie metale și multe altele.

Așadar, fiindcă împărtașești aceleași pasiuni ca și noi, te invităm să te alături comunitătii Harta Comorii, nu doar pentru a primi cele mai noi știri despre comori, legende, detecție metal și istorie, ci si pentru a găsi noi prieteni cu aceleași hobby-uri și pentru a face schimb de idei, informații și sfaturi utile tuturor !

Comoara piratului Mânzat din Peștera Stâncoasă

Astăzi vom istorisi pe Harta Comorii o legendă despre care probabil putini au auzit.

Târziu în vara anului 1658, locuitorii din Lynn, Massachusetts, au avut parte de o surpriza de speriat.

În mijlocul portului plutea o corabie sinistră, vopsită in negru și care nu arbora nici un steag.

Imaginea infricosatoarei ambarcatiuni a creat panică: nu era nici o îndoială, locuitorii priveau o corabie a piraților.

În timp ce se uitau  ingroziti, o barca a fost coborâtă de pe corabie și un cufăr urias a fost încărcat pe ea, iar patru oameni au inceput să vâslească spre mal.

A doua zi, o scrisoare a fost descoperită pe ușa portilor orasului, solicitând lanțuri, topoare, lopeți și alte obiecte. Nu era nici o promisiune de plată dacă obiectele ar fi fost aduse la locul indicat.

Obiectele au transportate la locul specificat și toată lumea a crezut că s-a terminat.

Dar nu a fost așa.

Corsarii si-au facut tabăra într-un loc cunoscut acum ca Glia Piratilor, chiar lângă râul Saugus.

Pirații au băut noaptea într-o tavernă numită Ancora Albastră și au început să vorbească tare. Conversația zgomotoasă a atras atenția soldatilor de pază.

Trei din pirati au fost prinși, dar unul dintre ei, care avea porecla Veal ( Mânzat ) a scăpat, fugind la locul acum cunoscut sub numele de Pestera Stâncoasă. Piratul Mânzat se putea considera norocos, mai ales că tovarășii săi fuseseră fără îndoială spânzurați.

Mânzat s-a stabilit în noua si inconfortabila sa casă, Pestera Stancoasă. El se aventura ocazional în oraș, dar a ramas singuratic.

Potrivit istoricului Richard G. Provenzano , există o legendă locală care povesteste că un tăietor de lemne pe nume Joel Dunn s-ar fi ratacit in timpul unei furtuni. Cautănd adăpost, el a intrat în întunecată Pestera Stâncoasă.

Dunn a privit la un moment dat podeaua peșterii, când a văzut stralucind vag un inel. L-a luat de jos si l-a pus pe deget. Dintr-o dată, piratul Mânzat a apărut parcă de nicăieri, răcnind și fluturând un pumnal.

Văzând că tăietorul de lemne avea un butoias la el, s-a oprit si a cerut un dram de rom.

Dunn a spus omului că butoiasul era gol , i-ar raspunsul l-a maniat si mai rău pe Mânzat. Taietorul a fugit spre iesirea din peșteră, iar apoi a auzit un zgomot asurzitor ca de explozie si a fost proiectat de un suflu puternic.

Când Dunn si-a recăpătat cunoștința, împleticindu-se pe picioare, a văzut că intrarea în peșteră se prăbușise. Piratul Mânzat era îngropat pentru totdeauna, întâlninid pe Tărâmul Celălalt pe ceilalti nelegiuti colegi ai săi.

Pentru mai mult de un secol, povestea Piratului Mânzat și a comorii sale pierdute a devenit subiect de legendă, transmisă din generație în generație.

Evident, cineva trebuia să caute comoara, iar de la inceputul secolului 19 au început tentativele .

În ediția din 18 august 1878 a ziarului Illustrated Frank Leslie se gaseste povestea primului asalt al cautătorilor de comori asupra Pesterii Stâncoase.

"Un bărbat, pe nume Brown a visat că daca va merge la un anumit loc de pe pășunea de lânga Pestera Stâncoasă, ar putea descoperi comori care au fost îngropate acolo de pirați. El ar fi incercat sa dezgroape comoara si probabil s-a folosit de explozibili pentru a deschide o intrare in stâncă. (...) Cautatorul a fost apoi dus de către rudele sale, la scurt timp după cautari, la un azil pentru nebuni incurabili. "

În 1830, inca două încercări mai au fost făcute pentru a accesa peștera. Butoaie cu pulbere au fost asezate si detonate. Rezultatul a fost că intrarea în peșteră s-a inchis si mai mult, iar posibila comoara a rămas exact acolo unde era si inainte.

Ajungem in anul 1852, cand un spiritist pe nume Hiram Marmuraru, un membru al Bisericii spiritiste din Charlton, Massachusetts, a crezut că ar putea comunica cu sufletul lui Mânzat, iar acesta i-ar arata locul comorii, pentru a se elibera astfel de lucrurile neterminate din lumea pământească si a pleca in Lumea Cealaltă.

Marmuraru și fiul său si-au stabilit tabăra în Lynn, încurajati fiind si de familia Hutchinson, care era de notorietate la nivel national.  Hutchinson se intalniseră chiar cu președintele Lincoln și erau cunoscuti ca adepti ai unor cauze, inclusiv aboliționism și drepturile femeilor. Ei au fost de asemenea intersati de spiritism.

Ce a mai rămas din constructiile familiei Marmuraru

La sfatul lor, Marmuraru și fiul său Edwin au cumparat 5 hectare din jurul Pesterii Stâncoase. Apoi au început următorii 30 de ani de săpături din viața lor. 

Marmurarii ar fi tinut sedinte spiritiste, in care sperau ca sufletele piratilor sa se materilizeze și să le spună unde să sape.

Aparent, Marmurarii scriau o întrebare pe o bucată de hârtie pe care o aruncau in sus, presupunând ca spiritul piratului va răspunde la interogare și va ghida hartia încât să arate directia unde se află comoara.
Familia de spiritiști si căutători de comori ar fi construit si o cameră în apropierea pesterii.
La una dintre ședințe, ei au cerut spiritelor sa le arate cel mai bântuit loc de pe proprietatea pe care o cumparaseră. Cand l-au aflat, au decis să construiască o camera după un model octogonal, astfel încât spiritele sa nu aibă colțuri în care să se ascundă.

Primele căutari efective pe care familia Marmuraru le-ar fi făcut au fost săpături pe partea din spate a formatiunii stâncoase, deoarece fațada era foarte grav avariată de la exploziile din anul 1830. Familia a continuat să sape prin stâncă, în cele din urmă excavând un tunel.

Inițial, familia Marmuraru a avut sprijin de la investitori locali, care au văzut in cautarea comorii un potențial profit. Când acestia au renuntat si familia a rămas fără bani, Marmurarii au inceput sa vânda obligatiuni de 1 dolar și 5 dolari catre noi investitori. Aceste obligațiuni sunt foarte rare acum, fiind unele dintre cele mai valoroase piese de valută din New England.

Intrarea in tunelul sapat de familia Marmuraru

Cu trecerea timpului, Pestera Stancoasa devenise un punct de atractie turistica.

Pentru taxă de un sfert de ban, Marmuraru ducea turisti curioși pe trepte, pana in partea de jos a tunelului excavat.

Dar dupa toata trudă familiei, comoara piratului Mânzat încă nu strălucea în razele Soarelui .

Finalul vietii pâmântesti a venit pentru tatăl Marmuraru în 1868, dupa 16 de ani de trudă în care nu găsise nimic. Loial idealului tatalui său, fiul sau Edwin a sapat încă 12 ani, până când de asemenea l-a cunoscut pe Creatorul său. În timpul acestor decenii, tatăl și fiul au reușit să sape mai mult de 150 de picioare în stâncă, cheltuind peste 50.000 dolari.

Edwin a fost îngropat, la cererea sa, sub un bolovan de marmură rozalie. Corpul a fost exhumat în anii 1970 și trimis înapoi la Charlton, din cauza creșterii temerilor legate de vandalism.

Siteul arheologic a rămâs păstrat si in ziua de astazi. Vizitatorii pot merge până la intrarea in tunelul pe care familia Marmuraru l-a săpat zadarnic, căutand comoara piratilor.

Multi cred si astazi ca spiritul piratului Mânzat bântuie Pestera Stâncoasă, asigurându-se că prada sa va rămâne exact acolo unde este.

10 descoperiri bizare ale pasionaților de detecție metale

1946 - Banii furați si ascunsi in pâmânt: Folosind un detector împrumutat de la armata SUA, un angajat de la Poștă a descoperit 153.150 dolari îngropati în curtea din spate a unui angajat poștal decedat, care furase banii cu mai multi ani inainte. Prada fusese ascunsă în borcane și cutii în interiorul unui burlan și apoi îngropată 2 metri sub suprafata.

1952 - Descoperirea comorii piratilor : În Massachusetts, un vânător de comori cu numele de Edward Rowe Snow, fiind într-o vizită pe o mică insulă în largul coastei Nova Scotia, a folosit un detector de metale și cateva schițe vechi pentru a găsi opt dubloni spanioli din secolul 18 și părți ale unui schelet care strângea monedele în mână. Comoara se crede că a provenit de pe un galion spaniol capturat de pirați în 1725.

1966 - Mina de aur pierdută: În Texas, un grup de vânători de comori cu detectoare de metale au raportat ca au redescoperit pierduta mina de aur San Saba, care a fost abandonată de către spanioli în 1758, când au fost atacați de catre indienii Comanche.

1966 - Autoturismul Ford ingropat : În Detroit, un grup de căutători dotati cu detectoare de metale au descoperit un Ford Model T pe care cineva il îngropase în curtea casei sale în 1926, probabil ca să-l păstreze pentru posteritate .

1974 - Anii de liceu, pierduti si regasiti: În Florida, un detectorist de metale entuziast, pe numele sau Roy Lloyd, a găsit un inel simbol al unei clase de liceu din 1926, cu inițialele "MB", la patru centimetri adancime, in nisipul unui lac putin adânc. El a predat inelul proprietarului Miles Baker, care il pierduse cu 48 ani înainte, la debarcaderul din oraș.

1974/1975 - Glonțul conspiratiei: Richard H. Lester, un vânător de comori amator, a folosit un detector de metale pentru a găsi un glonț pe proprietatea Căilor Ferate din Dallas, în apropiere de zona în care președintele John F. Kennedy a fost asasinat. FBI-ul a stabilit că glonțul a fost de un alt tip decât cel folosit de către presupusul asasin Lee Harvey Oswald.

1976 - Tancul de langă scoală : În Alabama,un detectorist entuziast pe nume James Garigues, care căuta monezi vechi lângă o școală, a găsit o bucată de rezervor, despre care atoritatile si-au dat seama că era din Al doilea Război Mondial. Mai jos era si tancul, care a fost indepartat cu succes de către un echipaj militar.

1984 - Ororile razboiului : Un arheolog voluntar a descoperit cu un detector de metale un os de deget care purta un inel de la Little Bighorn, unde trupele locotenent-colonelul George Custer s-au luptat cu Siouxii, în anul 1876 .

1997 - Relicvele confederate: În Virginia, doi tineri au descoperit folosind un detector de metale în curtea bunicului lor, o piesă de artilerie .

2008- Potirul de aur : Mike DeMar, scufundânduse în largul Key West, a primit un semnal pe detectorul de metale, care sa dovedit a fi sansa descopeririii unui potir de aur de pe o navă spaniolă scufundată în 1622 .

Avionul uitat cu 20 de miliarde de euro la bord

Un avion cargo cu 20 de miliarde de euro stă, de șase ani, nerevendicat de nimeni, în aeroportul Sheremetyevo din Moscova, fără ca cineva să știe cui aparține această comoară, anunta Ziua News. Unii spun că banii ar face parte din comoara secretă a lui Saddam Hussein.

Printre sutele de avioane care aterizează în Rusia și fac legătura Moscovei cu restul lumii, se află unul care, din 7 august 2007, este blocat într-un hangar al aeroportului moscovit, și care are la bord o adevărată comoară. Se spune că în interiorul aeronavei se găsesc 20 de miliarde de euro, toți în bancnote de 100.

Avionul a venit de la Frankfurt, iar fișa de expediție a aeroportului indică faptul că la bord se găsesc circa 200 de paleți cu bancnote, fiecare conținând până la 100 de milioane de euro. Unele voci susțin că proprietarul prețioasei încărcături ar fi un iranian, Farzin Koroorian Motlagh, de 57 de ani.

Vameșii ruși au cerut, de mai multe ori, proprietarului să se "prezinte el însuși" pentru a-și ridica comoara, însă s-au trezit pe cap cu o serie de falși proprietari, care nu au reușit să convingă autoritățile că ei sunt cei îndreptățiți să ridice banii.

"Este posibil ca banii să ii aparțină lui Saddam Hussein", au declarat surse din cadrul serviciilor secrete ruse pentru ziarul Moskovsky Komsomolets. Există însă și alte posibilități, a precizat sursa. Nu doar Saddam era un dictator care adunase o avere semnificativă. Ar putea fi vorba și de fostul lider libian Muammar Gaddafi. O altă explicație, a precizat sursa citată, ar fi că banii aparțin mafiei ruse sau unui oficial rus corupt, care acum se tem să îi mai revendice.

Informații de dată recentă, intrate în posesia celor de la Moskovsky Komsomoletsk, arată că banii ar fi fost "donați" de iranianul Motlagh unei fundații obscure numită "The World of Kind People", al cărei sediu se află în Ucraina, dar destinația finală era tot Rusia. Fundația are un lider și în Rusia, Alexander
Șipilov, care, până acum, a făcut tot ce a putut pentru a intra în posesia banilor, dar nu a reușit să convingă autoritățile aeroportului. În cazul în care banii i-ar fi intrat în conturi, Șipilov ar fi devenit mai bogat decât Roman Abramovici, a cărui avere este estimată la 8 milioane de euro.

Nimeni din interiorul aeroportului nu poate să dea vreo explicație în acest caz. Biroul de Presă al aeroportului moscovit neagă faptul că avionul sau banii s-ar afla într-unul din hangarele sale. Nici Șipilov nu dorește să facă lumină în acest caz, evitând să vorbească cu presa.