NEWS

Cuiul dacic care nu rugineste

Un cui dacic care nu rugineste? Fantezie, adevar sau prea multa mandrie nationala? Nu stiu care este adevarul, in schimb va prezint un articol pe care l-am (re)descoperit recent pe mai multe site-uri si bloguri apartinand internetului romanesc, probabil chiar daca neavand exact precizata sursa, toate copiind informatiiile de aici, mai mult ca sigur aceasta fiind sursa originala a articolului citat, asa cum am observat la o cercetare mai atenta, la sugestiile unui cititor. Neavand informatii in plus si nestiind daca aceasta poveste este adevarata sau nu, doar sa citez aceste detalii, iar dumneavoastra o sa trageti concluziile care vi se vor parea potrivite. Din pacate nu am gasit pe internet imagini ale acestui cui dacic, daca gaseste cineva o astfel de imagine a acestui cui dacic ( sau "Cuiul lui Pepelea" ) 100% reala, poate sa posteze la comentarii link-ul catre fotografia respectiva si aceasta va fi adaugata in acest articol.

In loc de introducere ...
În 1995, în Republica Moldova a fost adus un cui miraculos, un cui dacic care avea peste 2000 de ani, un cui care nu ruginea…


Cuiul a fost găsit de către fizicianul şi scriitorul Andrei Vartic, în sanctuarul dacic de la Racos (România).

“Cuiul dacic” a fost studiat de către specialişti din domeniul metalurgiei din oraşele Bălţi, Leningrad şi Moscova. S-a realizat şi o spectogramă. Conform analizelor cuiul era constituit din alfa-fier pur în proporţie de 99,9 %.

Savanţii au conchis că un fier de o asemenea calitate putea fi produs (acum 2000 de ani !) numai în condiţii speciale de laborator sau în cosmos!

Valoarea minimă a cuiului a fost estimată la 1.000.000 EURO.
Dar sa dam citire unuia dintre articolele legate de acest subiect...

Cuiul dacic - care nu vrea sa rugineasca nici dupa mai mult de 2000 de ani." In imaginea de mai sus puteti observa Spectrograma fierului, pur, dacic, care nu vrea sa rugineasca nici dupa mai mult de 2000 de ani.
Cercetare realizata in 1995 de Gh. Kiosse, G. Volodin, D. Grabco, C. Posteuca, N. Malcoci, I. Andronic sub conducerea d-lui acad. Sergiu Radautan. Faptul ca in mai 1995 seful santierelor din Muntii Orastiei i-a dat lui Andrei sa studieze un cui dacic, care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, in umezeala si intemperiile unui sanctuar dac de la Racos, din Persani, nu l-a impiedicat pe acelasi Andrei Vartic sa gaseasca o lupa (bolovan) din acelasi alfa-fier pur tocmai la Pestera Bodii. Distanta dintre Racos si Pestera Bodii fiind de peste 100 km. Ciudati si acesti stramosi ai nostri, care atinsesera perfectiunea in obtinerea si protejearea fierului si nu numai a fierului dar si a aurului, pe care nu-l foloseau nici pentru podoabe, nici pentru monede si pe care, totusi, il adunau in cantitati uriase). *Andrei Vartic, Magistralele tehnologice ale civilizatiei dacice, Ed. Basarabia, 1998. Pe data de 4 septembrie 1997 soseam la Chisinau sa-mi intilnesc un prieten, Tudor Pantiru - fostul Ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite, si sa ma reped pina la Orheii Vechi, din ratiuni sentimentale familiale. Am intilnit o multime de oameni minunati dar povestea unuia dintre ei mi s-a parut deosebit de interesanta. L-am cunoscut pe Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, care-mi spunea: "Este trist sa stai de vorba cu "profesori universitari in arheologie" care sapa tot cu lopata veche de 20-40-100 de ani si nimic altceva, mentinind cercetarea arheologica, in Romania, pe pozitii aproape paukeriste, negind or refuzind sa vada radacinile extraordinare pe care romanii o au in civilizatia lumii". A face azi cercetare arheologica fara laboratoare de teren, care sa-i spuna cercetatorului ce roca sapa, ce compozitie are cutare caramida sau ciob, fara acces la Internet, la cele mai solide baze de date, fara urmarire prin satelit a ceea ce se intimpla in Carpati (ca de pilda misterioasele "arsuri"), fara o echipa solida multi - disciplinara incluzind sociologi, etnologi, istorici, medici, economisti, este in cercetarea arheologica moderna un fel de a juca turca pe rampa de lansare a unei rachete, nevazind altceva decit tuiul. L-am intrebat cum de ajuns sa fie asa de pasionat de daci, la care Andrei mi-a raspuns: "Pe vremea cind eram student in anul I la Fizica, in 1966 la Leningrad, unchiul meu, Grigore Constantinescu - absolvent al Sorbonei, mi-a facut cadou cartea lui Daicoviciu "Dacii" - pe atunci o carte interzisa pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti. Am devenit asa de indragostit de acei Daci, incit imediat dupa colapsarea imperiului sovietic, am fugit repede "Acasa" in Muntii Orastiei, ca sa-i intilnesc pe Daci ori pe urmasii lor." Ce a realizat Andrei Vartic, in expeditia sa, este formidabil. Acesta descifreaza Topografia Dacica, redescopera Metalurgia Dacica - cea mai avansata din lumea antica, descrie materialele de constructie dacice, in special Betoanele Dacice, vorbeste despre Cosmogonia Dacica, Moralitatea la Daci si ce este cel mai important ii redescopera pe Daci, scriind carti ca: "Ospetele Nemuririi", "Enigmele Civilizatiei Dacice", "Fierul-Piatra, Dacii-Timpul", "Magistralele Tehnologice ale Civilizatiei Dacice", publicindu-si cercetarile chiar si in conferinte NATO. El, Andrei Vartic, ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru dacic. In timp ce se plimba, acum 7-8 ani, in jurul Movilelor Ciclopice de la Sona, descopera in huma acestora o veritabila Ghiara de Sfinx; fiind un om corect, el cheama Institutul de Arheologie care, trimite pe cineva pe soseste peste noapte, o ridica si ... dispare. "Ei, asa or fi legile pe aici" si-a spus Andrei, putin necajit ca ei, arheologii, nu au discutat si cu el. Era vara, frumos, papadii galbeme peste tot cind Andrei gaseste calupuri de fier dacic de peste 40kg si din nou corect ii anunta pe "tovarasii" arheologi care vin, iau si ... pleaca. Tot el gaseste in sanctuarul dacic de la Racos, Cuie Dacice si din nou "echipa" de bravi arheologi romani soseste (...) si il felicita, iau Cuiele Dacice, nu inainte de ai da "cadou" si lui Andrei ... un Cui Dacic "cu tema" sa-l cerceteze. Andrei trece cu Cuiul peste granita, acasa, de cealalta parte a Prutului, la ceilalti romani. urmasi ai acelorasi Daci (...). Se facuse iarna la Chisinau, intr-o zi ningea, in alta ploua, iar el, Andrei, intr-una din dupa amieze se uita cind pe geam, afara la ploaie, cind la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca "tema de lucru", care nu era nici mincat, nici acoperit de rugina, o adevarata minune. Astfel incepe istoria acelui Cui Dacic, Cui al lui Pepelea (spun eu), primit de la profesorul roman, de arheologie, de din dreapta de Prut. Andrei ia cuiul si fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Balti unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui de peste 2000 de ani, acel Cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce ramin de la prelucrare. O "Minune Antica", care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos! Pina la ora actuala sint cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stilpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat si in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decit obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati. Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic. Andrei, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala "dacica", ca sa nu rugineasca. La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tirziu. Vrind sa verifice minunea, Andrei ia "Cuiul lui Pepelea" si fuge la Moscova. Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, era format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrindu-i puritatea (...) Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utilizind metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-a putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de "domene", unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este "ciudatenia", sint orientate perpendicular unul pe altul asta insemnind ca, mai intii s-a solidificat (in cimpul magnetic al Pamintului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichid! un alt strat, care s-a solidificat si el, dar ... in alta pozitie fata de cimpul magnetic al Pamintului!!! Ei domnilor si asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai tirziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o "mica" armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce ... citiva kilometri din Spatiul Dacic. Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pina la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani? De ce in toti acesti 150 de ani romanii si dacii nu s-au avintat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibe cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pina in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manince si sa bea gratuit pe socoteala statului ... 123 de zile? Ce or fi sarbatorit de fapt romanii? Astfel se demonstreaza ca ei Dacii au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului decit cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decit in cel scris-vorbit. Limbile sint si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel. Ca dacii ne-au lasat mostre de "civilizatie" extraordinara ca: - Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2000 de ani - Metalurgie mai avansata decit ceea din zilele noastre - cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cind romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg. - Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si desigur cele Topografice, prin asezarea "asa ziselor cetati" din Muntii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racos) intr-o ordine perfect geometrica de invidiat chiar si azi. Dar nimanui, se pare, ca ii pasa acolo sus, la nivel "profesoral" de acesti daci, iar Andrei Vartic in loc sa gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel "Cui al lui Pepelea", spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care a durat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat! Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de paminturi care poate ca o protejaza. Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice il citesc Sarmi Seget Usa, adica "Eu ma grabesc sa curg" (in sanscrita). Din nefericire azi pling si caprele din Muntii Orastiei de mizeria ce domneste in "Zona Sacra" a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, nepasare, chiar reavointa iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului. Ce nume ciudat si acest Sureanului, ce o fi insemnind domnilor arheologi, istorici, lingvisti? Il citez din nou pe prietenul meu Andrei Vartic, care spunea ca "Lipsa idolilor in asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui la indienii arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni, spun eu) ne duce cu gindul la Marele creator Divin, al poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa, aflata in contiuna, ireversibila si cuantificata descoperire a Drumului Frumos, s-a indragostit de ea. De aceea el daco-romanul cind spune "buna ziua" de fapt spune "Bun e Dyaus". El Dyaus Pitar (pitar - cel ce aduce pita - in sanscrita) a fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se mai spune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcindu-ne la cea mai veche, poate, poveste a genezei cind Zeului Suprem i-a placut Pamintul a dat nastere prin respiratia sa celor 7 zei ai genezei lumii, avindu-l conducator pe Marele Zeu Dak-Sha. Acesta dupa ce s-a uitat peste tot pe pamint a gasit un loc unde ape albastre tisneau din munti impaduriti, dealuri blinde ii inconjurau, acoperite de covoare verzi de iarba, unde clima era blinda si ... in timpul noptii a populat acest spatiu sacru cu primii 10,000 de fii, fii lui iubiti Dacii "the chosen people". "Bun e Dyaus" domnilor daco-romani, treziti-va si va redescoperiti trecutul pina nu vi-l fura or distruge altii, daca nu o veti face voi insisi.(Dr. Napoleon Savescu)
Sursele textelor citate in Quote ale prezentului articol "Cuiul dacic care nu rugineste" sunt : http://dacia.8m.net/Diverse/Cuiul_dacic/cuiul_dacic.html via http://www.filiera.fr/node/11024 si http://blog.nistru-prut.info/?p=573 . Sursa imagine spectograma este : http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com/2009/08/cuiul-dacic-sau-cuiul-lui-pepelea.html

De ce exista comori ?

Obiectele de valoare de mare valoare in viata omului - bijuteriile, aurul, argintul, pietrele preioase si chiar armele - au fost ascunse dintotdeauna, din diverse cauze. Mereu oamenii si-au ascuns averile. Tot astfel s-a intamplat si cu marile comori, acelea ale Bisericii sau statului, care de obicei erau ingropate sau ascunse tainic in vremuri de razboi.

Din timpurile stravechi ale omenirii lipsesc insemnarile despre comorile ascunse. Dar din perioadele de inflorire romana, greaca sau egipteana s-au pastrat astfel de insemnari, insa indicatiile pe care le ofera sunt atat de inexacte, incat mai nimeni nu stie unde ar trebuie sa caute acele comori. Indicatiile sunt atat de neinteles, de parca s-ar referi la presupusul imperiu scufundat al Atlantidei, cu toate bogatiile sale, despre care oamnii de stiinta nici pana astazi nu au gasit un raspuns exact.


Alte relatari despre comori fabuloase de aur, de pilda aurul regelui gotilor Alaric I, din perioada 370 - 410 d. Hr., au doar caracter de legenda si nu contin indicatii precise. Se spune ca exista cantitati uriase de aur si argint, asezate in mormant alaturi de rege. Supusii sai ar fi deviat cursul raului Busento din Italia, regele fiind ingropat impreuna cu bogatiile sale, in albia raului. Dupa aceea, apele au fost readuse pe vechiul curs, mormantul si comoara fiind astfel acoperite de ape.

Indicatii mai precise despre locatia comorilor provin in marea majoritate din perioada cuprinsa intre Evul Mediu si Epoca Moderna, cand aceste locuri erau consemnate si in scris. Dar chiar daca locul ingroparii comorii a fost consemnat prin scriere, aceste documente s-au pierdut in mare mare de-a lungul timpului sau au fost distruse accidental. Multe comori consemnate in scrierile pierdute au ramas astfel ingropate si astazi sau au fost descoperite intamplator. Dar chiar daca exista indcatii exacte in scrierile vechi, s-ar putea sa cautam in zadar, deoarece pe locul indicat, in zilele noastre poate au fost ridicate orase, albiile de rauri au secat ori poate comoara a fost dezgropata de proprietar sau gasita de altii.


Dreptul de proprietate asupra comorii se pierde de obicei in negura timpului. Rar exista posibilitatea de a atribui cu siguranta un obiect ( de exemplu o bijuterie ) unei personailitati istorice. Cine mai poate sti astazi cui au apartinut bijuteriile care au fost jefuite de pirati, sau cine a purtat o coroana cu pietre pretioase, inainte de a fi ingropata de vartejul unui razboi din vremuri pierdute ?

La fel stau lucrurile si in cazul depozitelor de monede, de exemplu cele din epoca romana. Cu siguranta ca istoria comorilor se impleteste cu dorinta de inavutire. De aceea, tezaurele sunt strans legate de razboaie, jafuri, crime, cuceriri. Din cauza ca aurul si argintul sunt metale rare ( specialistii considera ca in scoarta terestra concentratia de aur se situeaza in medie la doar 0,005 grame pe tona de pamant ), oamenii l-au ravnit intotdeauna. Pentru aur au fost urzite razboaie, au fost distruse imperii, au fost tarate popoare intregi in sclavie, orase si sate au fost pustiite, s-au comis genocide abominabile.


Chiar si relatarile despre mine de aur parasite, odoare bisericesti ascunse, tezaure puse la pastrare, despre bunuri de pret aflate in morminte, toate sunt legate de obicei, intr-un fel sau altul, de fapte violente. Dorinta omului de a acapara cat mai multe posesiuni efemere, dar si puterea conferinta in timpul vietii de catre aceste posesiuni, reprezinta principalele imbolduri ale goanei dupa aur. Bineinteles, exista si situatii cand obiectele de pret s-au pierdut pur si simplu, au disparut in urma unor intamplari sau au fost ascunse din alte motive. Asemenea lucruri sunt descoperite din intamplare, deoarece despre ele nu exista de obicei nici o insemnare.


Dar sa revenit la intrebarea initiala: de ce exista comori ?

Cum am mentionat, oamenii au incercat sa-si apere averea de lacomia semenilor. Adesea, lucrurile de valoare au fost ingropate intr-un loc aparent sigur, mai ales in vremuri de razboi. Deoarece bancile nu exista decat de mai putin de cateva sute de ani, omul nu putea face altceva decat sa-si puna bunurile de valoare la adapost cat mai bine cu putinta, adica prin ingroparea in pamant sau ape.

Daca proprietarul comorii era alungat, inchis in temnita pe viata sau isi gasea sfarsitul intr-o lupta, de cele mai multe ori secretul ascunzatorii comorii pierea odata cu proprietarul. Sau daca de exemplu murea singurul om care cunostea pozitia unei mine bogate in aur, aceasta nu mai putea fi exploatata pana nu o redescoperea intamplator alta persoana. Daca un principe isi ascundea lucrurile de pret si ii inlatura pe cei care ii cunosteau taina, fiindca il ajutasera la ingroparea comorii, aceasta disparea odata cu el. Daca un legionar roman isi ingropa solda acumulata de-a lungul timpului si apoi pierea intr-o batalie, monedele se pierdeau si deveneau o comoara pentru cautatorii din zilele noastre.


Dar exista desigur si alte motive. Cei mai multi talhari, haiduci sau pirati, dupa ce erau prinsi, nu dezvaluiau niciodata locul unde isi ascundeau prazile, nici macar sub amenintarea spanzuratorii, oricum probabil pana la urma tot erau executati. Credinta ferma a calugarilor intr-o viata mai buna dupa moarte ii ajuta sa sufere cele mai ingrozitoare torturi, fara sa tradeze locul unde au pus la pastrare odoarele bisericesti.


Iar cand s-au descoperit consemnari sau harti privitoare la comori ascunse, toate erau criptate si nu au putut fi deslusite si folosite de catre neinitiati. Hartile vechi referitoare la comori contin adesea indicatii incomplete sau inutile, deoarece intre timp relieful s-a modificat, ori geografia, ca stiinta , era la inceputurile sale. In descursul timpului numele oraselor sau locatiilor s-a schimbat, multe repere ( "pomul rotat", "stanca alba" etc ) nu mai exista, asadar hartile devin oarecum inutile.


In cazul navelor maritime incarcate cu bunuri de pret, lucrurile nu se schimba deloc. Vechile harti de navigatie erau inexacte. Recifurile, bancurile de nisip si zonele de mica adancime abia daca erau marcate pe harti, iar navele erau voluminoase si greu manevrabile. Cunostiintele de navigatie limitate si instrumentele primitive faceau ca multe corabii incarcate cu comori sa se zdrobeasca de stanci si sa se scufunde, sau sa intre in zone in care piratii atacau cu predilectie.

Ce este o comoara?

In legislatia multor tari democratice prin comoara se intelege un obiect care a stat mult timp ascuns, incat nu mai poate fi determinat proprietarul sau. Tocmai in aceasta consta diferenta dintre un obiect gasit, a carui proprietar poate fi inca stabilit, si o comoara, diferenta determinata tocmai de perioada de timp care a trecut pana la descoperirea ei.


Ca semnificatie, prin comori intelegem asadar obiecte care au stat vreme indelungata ascunse, scufundate in ape, ingropate in pamant sau alte locatii, care au o valoare considerabila. Aceasta valoare considerabila este insa relativa ca notiune: pentru unele persoane 200 de euro reprezinta o valoare mare, iar pentru altii 50.000 de euro reprezinta o valoare financiara mica.


Comorile nu sunt neaparat din aur, argint, compuse din pietre pretioase sau din bijuterii. Pentru arheologi, chiar si obiectele din bronz sau fier din perioade stravechi sunt comori poate mai valoroase decat orice alta comoara din aur, daca aceste obiecte ajuta la deslusirea istoriei.


Ca si recompensare, de exemplu in Germania, jumatate din comoara apartine proprietarului terenului care a adapostit comoara de-a lungul anilor si care este proprietar in momentul descoperirii acesteia, iar jumatate din valoare este oferita cautatorului de comori care a gasit-o. Asadar, daca a fost gasita comoara intr-o plantatie de pomi, jumatate revine proprietarului livezii, iar cealalata jumatate descoperitorului. Daca a fost gasita intr-o proprietate publica apartinand statului, de exemplu o padure, jumatate din valoarea comorii apartine statului, iar cealalata descoperitorului.


In concluzie, o comoara poate fi un obiect care pentru un necunoscator nu are o valoare financiara mare. Dar poate fi ce ceva si mai pretios, o moneda foarte rara din bronz, sau o cutie cu bijuterii aparinand unei personailitati istorice. O comoara poate fi si o coroana de aur, un sfesnic de argint sau o argintarie de bucatarie, o mica bratara batuta cu pietre pretioase, un lingou de aur, o unealta de bronz, un obiect de arta sau chiar o punga plina cu diamante.

Aurul joaca ? Iata o explicatie care poate distruge acest mit !

Multi dintre dumneavoastra ati auzit povesti in care se spune ca aurul ingropat "joaca", adica emite flacari de culori diverse care se vad mai ales noaptea sau doar in anumite nopti sacre. Poate multi ati vazut personal astfel de flacari misterioase. Dar daca totul nu este decat o iluzie a sperantei de a gasi comori? Daca este doar un simplu fenomen natural care nu are legatura cu comorile strabunilor ?


Explicatia care distruge acest mit ar putea fi gasita chiar in Romania ! Am gasit pe cateva site-uri informatii si fotografii interesante, care m-au pus pe ganduri: oare acest fenomen natural va explica definitiv legenda aurului  care "joaca" ?


Declarata rezervatie naturala inca din 1967, a anumita zona din Romania, care ocupa in inima satului Andreiasul de Jos o suprafata de 37,8 ha, este cel mai extins camp de "focuri vii" din Romania atat ca intindere, cat si ca debit de metan (50 tone/an)


Perimetrul care prezinta emanatii de gaze are o suprafata de aproximativ 400 m2. Hidrocarburile ajunse la suprafata ard singure sau pot fi aprinse. Flacarile sunt colorate, prezentand diverse nuante de albastru, rosu sau galben.


Numarul locurilor de iesire a hidrocarburilor nu este exact, ele se schimba pe masura ce apar noi orificii sau se inchid altele. Flacarile cu inaltimi de circa 30-40 cm sunt greu observate ziua, dar noaptea spectacolul acestora este feeric.


Inaltimile variaza foarte mult, de la cativa cm la aproape o jumatate de metru. Numarul, intensitatea, durata si inaltimea focurilor sunt foarte variate temporal (diurn, saptamanal, sezonier, anotimpual), conform observatiilor indelungate ale localnicilor. In timpul unor mici cutremure de pamant focurile au insa inaltimi de peste 2 metri. In perimetrul "Focurilor Vii" se intalnesc uneori si mici baltoace, care bolborosesc si din care iese de asemenea gaz metan dar care nu arde spontan.


Caile de acces sunt drumul national DN 2M Focsani - Odobesti - Andreiasu de Jos si, in continuare, dupa traversarea podului peste Milcov, drumul comunal spre Andreiasu de Sus. Coordonatele GPS ale campului de "focuri vii" sunt: N45 45.042 E26 49.986. Altitudinea relativa (distanta masurata pe verticala pana in albia Milcovului) este de 65m.


Asadar, aceste focuri vii pot fi o explicatie solid documentata stiintific a fenomenului aurului care "joaca", distrugand in mare parte, din pacate, acest mit.

Surse partiale: http://www.flickr.com/photos
/bogdangoim/4897232770 /sizes/o/in/photostream/ si http://foculviu.biodiversitate.ro/

Un cautator de comori a deschis un magazin in care vinde comorile pe care le-a gasit

Un vânator de comori a deschis saptamâna trecuta o adevarata "pestera a lui Aladdin" in varianta moderna, de fapt un magazin situat in Eastbourne,  Anglia, in care se vand artefacte arheologice. Simon Wicks este un cautator de comori care a cercetat in ultimii 40 de ani, in mod legal, diverse zone istorice si unde a descoperit diverse comori, de la monede victoriene pana la o cruce de aur apartinând Annei Boleyn.


Magazinul britanicului ofera relicve istorice cu preturi incepand cu 5 lire sterline o catarama medievala si pana la 15.000 de lire sterline o tabachera de aur. De asemenea are si artefacte rare, la preturi neprecizate, dar probabil destul de mari. Proprietarul magazinului a spus ca acesta este realizarea unui vis pe care il are de peste 30 de ani.

Simon Wicks , de fapt de meserie bucatar, acum in varsta de 48 de ani, a spus, "Cand mergi intr-un muzeu, admiri o multime de lucruri minunate, dar ramai doar cu privitul. Eu ofer un concept cu totul nou, diferit fata de un muzeu, adica sansa de a adauga artefactul istoric la colectia ta de acasa, fiindca este acum de vanzare."

Colectia imensa expusa in magazin contine obiecte pe care le-a gasit cu detectorul sau de metale, achizitii pe care proprietarul le-a facut in diverse licitatii, precum si replici si copii ale unor artefacte de mare valoare isorica.

Alaturi de comori, in magazin se gaseste si un raion dedicat comercializarii detectoarelor de metale. "Vreau ca si altii sa imbratiseze aceasta pasiune a detectiei de metale, pe care eu am inceput-o cu inflacarare inca din copilarie, pe cand aveam varsta de doar 8 ani !"
Pasiunea a mostenit-o de la tatal sau, un pasionat cautator de antichitati , impreuna cu care cutreiera paduri si campuri ore intregi zilnic, alaturi de verisorii sai, in cautare de comori.

Intr-o zi, in anul 1986, a gasit lânga Groombridge o bijuterie apartinând Annei Boleyn, pe care a vândut-o mai târziu cu suma de 15.000 de lire sterline. Fostul bucatar Wicks a mai gasit, de asemenea, 30000 de monede romane într-un câmp din Cambridge, in urma unor cautari care s-au intins pe o perioada de 10 ani.

Dar el a insistat ca aceste descoperiri nu au fost doar din interes financiar: "E cu adevarat senzational cand gasesti ceva si ai acel obiect in mainile tale.Este incredibil, oamenii nu înteleg. Nu este vorba doar de banii pe care ii poti castiga, ci este vorba de istorie, ca o calatorie in timp. Multi oameni cred ca este o prostie, iar cand ma vedeau cu detectorul pe camp, ziceau probabil ca a mai aparut un pierde-vara prin zona. De abia cand gaseam cate ceva, imi dadeau dreptate, iar unii chiar regretau ca nu si-au cumparat un detector de metale si sa caute ei inainte mea in acel loc. Totusi, ei nu inteleg ca nu e vorba doar despre bani, este vorba despre bucuria de a gasi ceva "

Staterii de aur vechi de peste 2000 de ani

Monede de aur care ar putea data de mai mult de 2000 de ani au fost gasite într-un domeniu în districtul Harborough.  Cele zece monede provin insa dintr-o zona care este situata acum in Belgia, si se crede ca ar pre-data un tezaur de peste 5000 de monede romane si din epoca fierului gasite în Hallaton în anul 2000. Aceste 10 monede au fost descoperite catre Steve Bestwick, secretar al clubului de detectie de metale din Leicester.


Monedele tip stater galico-belgian au fost declarate oficial comoara, in urma unei exertize si se afla acum la British Museum, fiind in continuare evaluate de catre arheologi.

Muzeul din Leicestershire spera sa poata cumpara monedele, datate cel mai probabil ca fiind din anul 65 î.Hr.

Detectoristul Steve Bestwick a declarat: "Aceasta descoperire este, pentru un cautator de comori, echivalentul norocului de a castiga la loterie. Am gasit monedele pe parcursul a zece zile de cautari. Acestea au fost imprastiate pe o suprafata de peste 20-30 de metri patrati. Fiind monede de tip stater gallo-belgian, marea întrebare este cum au ajuns in mijlocul Angliei înainte de invazie romana?"

"Cred ca au ajuns aici intr-o singura punga. Dar proprietarul a fost un comerciant? Un hot? Si-a stabilit tabara aici si a hotarat sa le îngroape pentru pastrarea în siguranta? Exista atât de multe întrebari... "


În cazul în care muzeul va avea posibilitatea de a cumpara monedele, suma avand destul de multe cifre de zero la sfarsit, British Museum va plati recompensa domnului Bestwick si proprietarului terenului.

Cautatorul de comori a mai spus: "Pentru mine personal nu este vorba despre bani. Când am gasit prima moneda in pamant si am tinut-o in mana mea, stiam ca moneda nu a fost atinsa de nici un om timp de 2.000 de ani. Am fugit cu moneda si am spalat-o sub un jet de apa. A devenit atat de stralucitoare! Nimic nu poate egala sentimentul pe care l-am avut atunci!"

"Fac cautari de peste noua ani. Este aproape o obsesie. Uneori, gaseam doar alice de pusca. Eram, de obicei, destul de fericit si cu aceste mici descoperiri. "

Bestwick a spus ca se va intalni cu membrii Hallaton Field Work Group, care au descoperit pana acum mii de monede, chiar si un coif roman de argint si alte obiecte, ca parte a tezaurului Hallaton, pentru a discuta despre comoara pe care a gasit-o.

Locatia exacta a descoperirii este tinuta secreta, pentru a preveni un flux mare de cautatori de comori in acel loc, intrucat acel teren s-ar putea dovedi un important sit arheologic. Cu toate acestea domnul Bestwick a avut bunavointa sa divulge faptul ca monedele au fost descoperite într-un câmp dintre Bruntingthorpe si Leicester.

Coiful roman care a transformat un simplu fermier intr-un milionar

Un agricultor care a devenit un milionar, dupa ce un coif roman găsit pe terenul său a fost vândut pentru 2 milioane de lire sterline, spune ca neaşteptata suma de bani nu i-a schimbat modul de viaţă. Eric Robinson a primit jumatate din bani ( 1 milion de lire sterline ), în timp ce doi entuziaşti ai detectiei de metale, care au găsit coiful de la Crosby Garret, Cumbria, au primit si ei 1 milion de lire sterline.


Fermierul Robinson a spus ca in fapt cheltuielile majore pe care le-a facut dupa ce a primit milionul de lire, au constat în achiziţionarea de locuinţe pentru cele două fiice. Un ofertant misterios a cumparat coiful de la Christie's din Londra în luna octombrie. Coiful, despre care se crede că fusese purtat de soldaţi la evenimentele sportive, a fost evaluat initial de autoritati la pretul de 300.000 de lire sterline. Muzeul Carlisle Tullie a fost unul dintre ofertanţi, dar nu au avut succes in achizitionarea coifului.


Un tată şi fiul sau, ambii din Peterlee, Durham descoperisera coiful in luna mai anul trecut. Fermierul Robinson a declarat pentru BBC Inside Out: "De şapte ani cei doi cautau comori şi nu gasisera nimic. Când au găsit coiful, si-au dat seama imediat ca are de-a face cu romanii".

Coiful a fost descris de catre fermier ca fiind descoperirea vietii sale: "Ştiu multe despre oi şi vite, dar nu am nici o idee despre ceea ce sa întâmplat demult cu acei romani si nu stiu niciun fel de istorie. Aşa că am lăsat totul în mâinile lor, să facă ei ce cred ca e corect cu acel coif pe care l-au gasit pe terenul meu, eu nu stiu cum se procedeaza cand se gasesc astfel de lucruri. Am avut incredere in ei si se pare ca au fost oameni seriosi."

Fermierul Robinson a spus ca vestea descoperirii a fost primita cu entuziasm de către sătenii din Crosby Garret, lângă Kirkby Stephen. El a adăugat: "Oamenii au fost mulţumiţi că a fost găsit aici un astfel de obiect de mare valoare şi aceasta descoperire a adus un pic de entuziasm în tot satul.Dar aceasta descoperire si banii multi care au venit cu ea nu ne-au schimbat deloc. Am ramas aceeasi oameni simpli."

Detectorul de metale care a salvat cainele, dar si ... inelul cu diamante

Astazi va voi prezenta un articol oarecum tragi-comic. Atunci când Karen Woolley, din Thrumpton, Nottinghamshire, nu a putut sa-si gaseasca inelul cu diamant, ea a decis ca ultima solutie de cautare este sa isi scaneze catelul cu un detector de metale si a ramas surprinsa cand a observat ca micul catelus chiar il inghitise.

Femeia intrase în panică atunci când ea a observat ca bijuteria nepretuita, de familie, a dispărut de pe noptieră. Karen, in varsta de 40 de ani, si sotul ei Steve, cautasera peste tot inelul cu diamante, mai multe ore,  pana cand suspiciunea a căzut pe căţeluşul Barney, in varsta de 3 luni. Mai mult in gluma, Karen a luat detectorul ei de metale şi a inceput sa scaneze animalul.


Karen a spus: "Este un pic ciudat sa utilizezi intr-un astfel de mod un detector. Eram disperati din cauza ca nu stiam ce sa întâmplat cu inelul. Acest inel avea o vechime de peste 100 de ani şi a fost transmis in cadrul familiei mele de multe generaţii. Inelul statea de obicei pe degetul meu. Dar il dadusem jos pentru o baie. Am fost devastata atunci cand m-am gândit ca probabil l-am pierdut, dar intr-un final m-am gandit că există o şansă sa il fi inghitit cainele. Aveam un detector de metale vechi, cu care mai cautam comori cateodata. Soţul meu a sugerat sa il încercam si pe câine - şi incredibil, detectorul a început să bipaie imediat. Detectorul atentiona intermitent cand treceam cu el peste zona pieptului cainelui, iar 20 de minute mai târziu, bipaia mai jos, pe burta lui, deci nu exista nici o indoliala ca animalul ne inghitise inelul. Cuplul spera că Barney, un cocker spaniol, ar elimina bijuteria de familie in mod natural, dar medicii veterinari au avertizat că animalul are o varsta frageda, încât inelul l-ar putea ucide cand va trece prin sistemul lui digestiv.


La cateva ore dupa ce inghitise inelul, Barney era deja pe masa de operaţie, iar medicii veterinari incercau sa salveze cele doua mici comori ale proprietearului: catelul si inelul cu diamante. Barney a fost operat si inelul extras. Karen a adăugat: "Veterinarul nostru a spus că din cauza ca inelul este atât de mare şi Barney este atât de mic, el ar putea fi grav rănit daca nu era operat. Există trei diamante mari care sunt lipite pe exteriorul inelului - şi daca acest inel ar fi ajuns in intestine, acestea ar fi putut fi sfasaiate, iar animalul ar fi sângerat până la moarte. Dacă nu am fi acţionat atunci când am făcut-o, folosind detectorul de metale pe Barney, catelul ar fi putut pieri. Probabil l-am fi ingropat cu inel cu tot. Ar fi fost o mica comoara ingropata fara stiinta, dar si doua mari pierderi pentru noi. Va sfatuiesc sa va pastrati in siguranta bijuteriile, departe de copii si animale, poate intr-un sertat greu accesibil.

Replicile monedelor americane

Acum cateva zile am fost prin talcioc pentru a cauta marci postale vechi. Nu am gasit nimic interesant in aceasta privinta, insa am descoperit o mic "tezaur". Un vanzator ambulant vindea 16 replici de monede americane. Omul a fost cinstit, mi-a spus clar ca sunt replici si le-a primit la schimb pentru un set nou de bujii auto.  Lasand la o parte caricatura trocului, mi s-au parut interesante, mai ales ca vanzatorul s-a oferit sa mi le dea pe toate pentru un pret de 20 de RON. Nu stiu daca sunt fabricate in China, iar vanzatorul nu stia nici atat tara de provenienta. Desi sunt putin deteriorate si si pe alocuri ruginite, totusi am hotarat sa va prezint monedele, pe care le-am scanat pentru dumneavoastra la o rezolutie relativ mare. Poate veti gasi utile aceste imagini, pentru a face diferenta cand veti dori sa achizitionati monede apartinand numismaticii americane. Astfel veti avea un termen de comparatie, pentru a nu fi inselati cu niste replici pe care vanzatorul vi le va prezenta ca fiind originale. Dati click stanga pe imagini pentru marire.



Petra - Orașul comorilor sculptate în stâncă

Astazi va invit sa vizitati un loc care ar trezi admiratia oricui : Petra, orasul antic iordanian, o comoara arhitecturala sculptata in stâncă. Petra, cu arhitectura sa surprinzatoare, din gresie de culoare rosiatica, se gaseste la trei ore de mers in sud de Amman, Iordania. Accesibila numai printr-un defileu îngust, Petra a fost unul dintre cele mai uşor de aparat orase ale lumii antice.


Locuitorii acestuia au devenit foarte bogati datorita comerţului pe care il practicau, bunei aprovizionari cu apă şi taxelor de trecere aplicate caravanelor. Aurul si pietrele pretioase se simteau la ele acasa.


Bogatiile orasului antic au nascut multe invidii, dar si legende despre comori, multe dintre acestea pastrundu-se pana in zilele noastre. Petra a avut zilele sale de glorie în secolul de dinaintea nasterii lui Hristos. Când Roma a anexat Petra în secolul al II-lea, orasul sculptat in stanca avea circa 30.000 de locuitori.


Templele lui Petra, mormintele, teatrele si alte cladiri sunt împrăştiate pe o suprafata imensa. Nu este neobişnuit pentru turisti să işi petreacă de la o săptămână până la 10 zile pentru a explora zona.


Dar si dacă aveţi la dispozitie doar o zi pentru vizită, veti avea cu siguranta o experienţă de neuitat.


Pentru a intra în oraşul antic, trebuie sa mergeti pe jos aproximativ 2 kilometri, printre stânci înalte de gresie.

Dacă preferaţi alt mijloc de transport, puteti alege dintre a calari un cal sau de a calatori intr-o șaretă pentru doi pasageri, trasa de cai.


In aceasta plimbare nu chiar scurta, ghizii iti vor prezenta cu siguranta santurile sculptate în părţile laterale ale stâncilor. Inginerii spun ca locuitorii antici au fost "genii absolute" in privinta controlului apei de ploaie, canalele avand dublu rol: de preventie a inundaţiilor şi si de asigurare a apei în perioadele de secetă.


"Trezoreria", cunoscuta ca si "Locul comorii", de fapt fațada primei constructii sculptate pe care o zaresti cum intri Petra, este faimoasa datorita faptului ca aici s-a turnat scena momentului culinant din filmul "Indiana Jones - The Last Crusade".


 "Locul comorii" poarta acest nume deoarece în partea de sus a structurii enorme de piatra este o sculptat un obiect care arata ca o urnă.


Conform legendei, urna conţine una dintre comorile ascunse in Petra. Ciobliturile de pe urna sunt rezultatele incercarilor nereusite de a o distruge urna, ramase de la gloanţe şi pietre.


"Trezoreria", ca şi multe alte clădiri din Petra, au fost construita pentru a fi folosita ca mormânt. Insa un mormant care nu si-a atins destinatia. Pentru ca unul dintre misterele uriase din Petra este că in nici unul dintre morminte nu a fost gasit vreodata vreun corp uman. Multi cred ca totusi ar fi existat in antichitate, dar ca mormintele acestor bogati nefericiti au fost praduite de-a lungul istoriei, din cauza comorilor cu care erau ingropati proprietarii maiestuoaselor constructii, iar corpurile le-au fost inlaturate, pentru folosi locatiile in alte scopuri.

Unele dintre morminte au interioarele colorate. Stropii şi spiralele roz, albastrul ca in miezul nopţii sau ocrul elegant creaza pe podele mozaicuri care rivalizeaza cu acelea din cele mai frumoase muzee.


Dar "capodoperele" nu sunt neaparat create de artizani, ci sunt si rezultatul sculptarii incaperilor in culorile naturale ale gresiei.


Rătăcind în jurul orasului antic gasesti beduini sau copii care incearca sa iti vanda absolut orice, de la cărţi poştale si pietre şlefuite pana la plimbari cu camila.


Familiile de beduini s-au folosit de pesteri pentru a trăi în Petra, dar în 1984 guvernul i-a mutat în locuinţe mai moderne. Acum beduinii revin aici doar pentru a-si vinde marfurile si serviciile catre turisti.


Ca urmare a declinului orasului Petra, la câteva secole după naşterea lui Hristos, cele mai multe dintre clădirile sale au fost îngropate de nisip, care a acoperit in mare parte orasul sculptat in stanca, de-a lungul secolelor.


Pasionatii cautatori de comori din zona, precum si numarul de "curiosi" care se perindau in jurul orasului, a facut ca Petra sa fie "redescoperita" în anul 1812. Acum, fără protecţia nisipului şi din cauza numărului tot mai mare de turisti, a aparut preocuparea guvernului cu privire la modul în care să conserve cat mai bine zona pentru generaţiile viitoare.



In sfarsit, dupa o atat de uimitoare vizita in orasul antic sculptat in stanca, cand te vei intoarce ostenit si multumit catre hotelul tau, cu siguranta te vei izbi de un nor de nispi ridicat de vant. Poate te vei opri, sperând să-l eviti, dar, chiar daca iti vei acoperi chipul, tot vei fi invaluit pentru cateva clipe. Atunci vei intelege cum a lungul secolelor valurile de nisip au acoperit Petra pentru a ascunde şi proteja comorile sale.

Articolul a fost prezentat in premiera de catre site-ul nostru Harta Comorii, la sugestia unei bune cititoare.

Orașul de sub capitala României

Orice oras a fost cladit peste un alt oras. Asa s-a intamplat de obicei de la inceputurile istoriei. Cu siguranta ca Bucurestiul nu face exceptie. Daca Bucurestiul de odinioara, ingropat adanc sub capitala noastra contemporana, ascunde comori de aur sau nu, nu stim, dar cu siguranta acest oras subteran ascunde comori arhitecturale. Sa urmarim stirea oferita de ProTv.
In plin centrul Capitalei, sapaturile de la Universitate scot la iveala vestigii de cateva sute de ani. Dupa ce arheologii au gasit cimitirul si biserica Sfantul Sava, ctitorita de Constantin Brancoveanu, acum au gasit cladirile Academiei Sf. Sava. Dupa ce arheologii au gasit cimitirul si biserica Sfantul Sava, ctitorita de Constantin Brancoveanu, acum au descoperit cladirile Academiei Sfantul Sava, in care au functionat o tipografie si un muzeu. Toate, din secolul 18. Primul vestigiu dezvaluit a fost cimitirul mahalalei Sf. Sava. Un cimitir al oamenilor simpli, spun arheologii, in care pana acum s-au dezgropat 140 de morminte. Accesul in cladirile Academiei Sf. Sava se facea pe alei pietruite cu bolovani de rau, iesite si ele la suprafata in urma sapaturilor. Aceste vestigii nu se remarca prin arhitectura lor, ci prin intrebuintarea pe care au avut-o. Sfantul Sava era prima scoala domneasca in care s-a predat in limba romana. Arheologii au gasit incaperile unde a fost tipografia, dar si primul muzeu din Tara Romanesca. Pe locul fostelor asezaminte a fost amplasata statuia lui Mihai Viteazul. Si aceasta a fost mutata temporar in primavara trecuta, pentru ca bucurestenii sa beneficieze de o parcare subterana. In cazul in care edilii vor hotara ca vestigiile bisericii Sf. Sava sa fie conservate, parcarea de la Universitate se va micsora cu 30 de locuri. Zidurile fostei manastiri le dau insa batai de cap si constructorilor liniei de metrou Drumul Taberei. Proiectantii trebuie sa decida daca muta lucrarile sau daca le vor face la o adancime mai mare. "Am in vedere formarea unui punct muzeal, astfel incat sa nu sufere nicio o modificare si sa devina cunoscute" - a declarat Gheorghe Udriste, director Metrorex. O solutie ar fi ca vestigiile descoperite sa fie protejate prin panouri mari de sticla rezistenta la inghet si temperaturi inalte, pentru ca cei care se vor plimba prin centru sa poata admira si Bucurestii de odinioara.

Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/bucurestii-de-altadata-ies-la-lumina-vestigiile-academiei-sfantul-sava.html

Sacii de galbeni ai turcului si palatul cojocarului

Undeva prin Obarsia de Camp, in judetul Mehediti, legenda locului spune ca tatal boierului Gheorghe Plesa, fost cojocar al satului pe timpul Imperiului Otoman, oferea gazduire reprezentantului turc care venea sa stranga birurile din zona. Intr-o noapte, tatal viitorului boier, vazand sacii de galbeni stralucitori, i-a pus gand rau turcului. Cand acesta a apucat drumul catre Istanbul, cojocarul impreuna cu cativa amici l-au urmarit, iar intr-o noapte l-au omorat si i-au furat sacii de galbeni.


 La putin timp, cojocarul a cumparat peste 500 ha de pamant in Obarsia de Camp si in Cetate-Dolj. Nu se stie daca restul banilor au fost ascunsi undeva in zona, intr-o comoara tainica sau daca au fost cheltuiti in totalitate, desi pare putin probabil ca atata aur sa fi fost cheltuit asa de repede. Totusi, se pare ca unul dintre cei doi fii ai sai, Gheorghe Plesa, beneficiind de bani mosteniti de la tatal sau, a hotarat sa-si faca studiile si sa traiasca in Franta.

Aici a fost licentiat in Drept si tot aici ar fi trait singura lui poveste de dragoste. Gheorghe Plesa a promis bogatei frantuzoaice, cu care urma sa se casatoreasca, un castel maret si aparte, acoperit cu monezi de aur. In 1882, Castelul Plesa era gata sa-i primeasca pe indragostiti. Toate piesele componente ale cladirii au fost construite in Italia si transportate cu vasele pana in Portul Gruia, de unde taranii din zona le-au adus pana la Obarsia de Camp cu carele in asa-numita "corvoada", aici constructorii doar imbinandu-le.
Decoratiile interioare au fost executate de o adevarata pleiada de pictori specialisti din intreaga lume, ceva asemanator gasindu-se astazi doar pe Valea Loirei in Franta. Coloanele din marmura, scarile din lemn sculptat, semineul si oglinzile venetiene dadeau castelului un adevarat aer frantuzesc. Picturile, bibelourile si biblioteca impunatoare se spune ca erau unice. Unica in Romania de atunci era si centrala termica pe lemne ce asigura caldura in camere prin intermediul tevilor si caloriferelor masive ce se pot vedea si la ora actuala. Din fata castelului nu lipsea nici fantana arteziana. Constructia a fost prevazuta si cu balcoane de marmura pe toate cele patru laturi.

Dar frantuzoaica nu a aceptat casatoria, probabil datorita marilor diferente dintre viata sociala de la noi si cea din Franta, pretextand ca nu sunt toalete in casa, iar acoperisul nu era acoperit cu monezi de aur. Stapanul a murit la 90 de ani, in Franta, necasatorit.

Fara mostenitori, castelul a ramas al nimanui. In anul 1948, Castelul Plesa a trecut in folosinta unui SMT, aici fiind birourile tuturor sectiilor din zona de sud a judetului. Neputand face fata cheltuielilor de intretinere a cladirii, SMT-ul renunta la acest sediu prin anul 1971, castelul ramanand "in grija primariei". Disparitia obiectelor de interior a inceput insa dupa 1972. La acea vreme acolo erau cazati muncitorii si militarii care erau adusi pentru muncile campului. Au disparut bibelourile, oglinzile venetiene, piesele de interior si chiar biblioteca. Daca undeva sub cladire, in interiorul acesteia sau in imprejurimi sta ascunsa o comoara, adica galbenii ramasi poate necheltuiti sau vreo rezerva a boierului, ramane de vazut, poate viitorul va dezvalui adevarul. Sursa partiala: http://www.mehedinti.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=1011

Legenda Mărțișorului, a soldaților de demult și a aurului cu care s-au întors în Regat

Cand a aparut in istorie traditia martisorului nu se stie cu exactitate, dar multi folcloristi cred ca radacinile acestui obicei sunt ancorate undeva in timpul Imperiului Roman. Romanii considerau prima zi a primaverii calendaristice si una din ultimele zile ale iernii (adica la 1 Martie, de fapt inceputul lunii zeului Marte ) ca fiind Anul Nou sau Revelionul pe care il sarbatorim astazi, in mod normal in noaptea dintre ani. Dar Marte nu era doar zeul războiului, ci era si zeul fertilitatii si al vegetatiei. Dubla sa semnificatie este reprezentata si în culorile mărțișorului: albul inseamna pace, iar roșu inseamna război. Anul Nou a fost sărbătorit pe data 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.


Cand eram copil, un batran mi-a povestit o legenda legata de obiceiul martisorului, pentru a ma indupleca sa port cu mandrie un martisor, desi eu consideram a fi nepotrivit pentru un baiat de 6 ani sa aiba pe piept o astfel de podoaba sezoniera dedicata fetelor. Mosneagul din vecini mi-a povestit ca, pe vremea cotropitorilor de demult, exista un regat care se intindea peste multe tari si mari (nr: Imperiul Roman ? ), dar care daduse de greu, nu mai avea bogatiile de odinioara. Barbatii acelui regat au plecat sa cucereasca alte popoare. Erau cu zeciile de mii, imbracati in armuri si cu sabii scurte. Dupa ani si ani, s-au intors victoriosi in regatul lor, plini de bogatii si de aur. Femeile ramase devenisera foarte sarace, nu puteau sa le ofere sotilor intorsi decat imbratisari, insa s-au gandit totusi si la un alt dar: i-au asteptat pe soldati cu podoabe facute din ață rosie impletita cu ață alba, in semn de recunostiinta. Barbatii soldati au purtat multe zile acele podoabe, bucurandu-se impreuna cu familiile lor de reintoarcerea acasa. Ascultand aceasta legenda, care, desi acum nu prea imi pare plauzibila, insa in copilarie m-a impresionat, am inteles ca daca purtam acel martisor, eram asemeni acelor soldati viteji din timpuri imemoriabile. Batranul mi-a mai spus ca atunci cand el era inca fecior, barbatii din anumite zone ale tarii cunoasteau aceasta legenda din strabuni si purtau cu mandrie martisoarele oferite de sotiile lor.


Din punct de vedere arheologic, conform cercetarilor efectuate în România, la Schela Cladovei, primele mărțișoare ar data de mai multe mii de ani, avand aspectul unor amulete create din pietricele vopsite în alb și roșu, care erau purtate la gât. Conform unor cercetatori din Romania, se presupune că în Bucovina și Moldova mărțișorul era alcatuit dintr-o monedă de aur sau de argint, care era prinsă cu ață albă-roșie.


Acest martisor era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele tinere purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lunii martie. Apoi agatau martisorul în păr și il pastrau până la înflorirea pomilor fructiferi. In acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui pom, iar cu moneda ele cumparau caș. Se credea ca respectarea acestor obiceiuri asigurau o recolta bogata pentru culturile familiei.

Disclaimer

Atentie: Toate articolele de pe acest site trebuie interpretate ca simple legende, nicidecum ca surse de informare istorică. Desi o legenda poate fi punctul de plecare intr-o cercetare, pentru informatii exacte din punct de vedere istoric va invitam sa studiati lucrari de specialitate. Nu ne asumam nici o responsabilitate in privinta exactitatii acestor informatii sau a efectelor produse de interpretarea sau utilizarea acestor informatii.





 
Copyright © 2010-2014 HARTA COMORII.