Unde găsești aur în apele României

Aurul extras de om la începuturile istoriei utilizarii sale provenea din depozite aluviale, adică din zăcăminte secundare, din cel puţin două cauze: pe de o parte, culoarea şi luciul caracteristice, gratie inerţiei sale chimice, au atras atenţia omului primitiv, iar pe de altă parte, în zacamintele aluvionare, aurul atinge în general concentraţii mai mari decât în zăcămintele primare, deoarece procesele de dezagregare, transport şi eroziune, la care se adaugă greutatea specifica şi stabilitatea chimică ridicate, au determinat concentrarea sa în aluviunile râurilor, fapt ce a permis o valorificare artizanală. Mult mai târziu, aurul a fost găsit în geodele de cuarţ din filoanele aurifere, care apăreau la zi, şi ca urmare a început cea de a doua etapă în istoria extracţiei aurului, mineritul.

Zăcămintele secundare se formează pe seama celor primare, în urma dezagregarii şi alterării minereurilor aurifere. Materialul rezultat a fost transportat, apoi depus, aurul concentrându-se alături de mineralele cu greutate specifică, numite minerale grele.

Zăcămintele secundare de aur sunt importante din punct de vedere economic, ponderea lor în ceea ce priveste aportul la cantitatea de aur extrasă la nivel mondial fiind de aproximativ 50% în cazul paleoplacersurilor, şi sub 7% daca se discuta de aurul aluvionar.

Descoperirea aurului în pietrişurile şi nisipurile bazinelor râurilor şi pârâurilor a avut loc în jurul anului 4000 î.Chr., însă există cercetatori care o plasează mult mai timpuriu în jurul mileniului VII. Dovezile arheologice directe plaseză începuturile exploatării aurului aluvionar în jurul anului 3000 î.Chr. în India, 1765 î. Chr. în China, 1400 î.Chr. în Europa, 1200 î.Chr. în Peru, 1122 î.Chr. în Corea şi 900 î.Chr. în Indonezia. Oricum există părerea cvasiunanimă că aurul nativ este primul metal remarcat de om pe suprafaţa scoarţei terestre.

Colectarea aurului din aluviuni a permis utilizarea lui alaturi de chihlimbar şi agat la confecţionarea bijuteriilor neolitice. De altfel, şi primele obiecte de aur ale civilizaţiilor antice au fost lucrate integral din metal nativ. Mitologia greacă aminteşte în acest sens “expediţia argonauţilor în ţinutul Colchidei pentru aflarea lânei de aur”.

Descoperirea aurului în aluviunile unor râuri a creat premisele exploatării acestora şi a descoperirii de noi zacaminte.

În istoria mai recentă a omenirii, aurul aluvionar avea să joace din nou un rol esențial, descoperirea lui în anumite zone ale Globului fiind la originea declanșării celebrelor “febre ale aurului”, care le-au adus bunăstare și progres; un moment crucial în istoria exploatării aurului l-a reprezentat descoperirea în anul 1848 a primei pepite de aur pe Valea Sacramento, la Sutter's Mill (California). Aceasta a declanşat aşa numita “febra a aurului californian’’, care s-a extins ulterior şi în Nevada, implicând peste o jumătate de milion de oameni. Ca urmare a acestei activităţi miniere intense, între 1849 şi 1869 producţia de aur a Californiei a variat între 77 şi 93 t anual.

“Febra aurului australiană” (sau “victoriană”) a început în anul 1851, odată cu descoperirea primului zăcământ de aur aluvial, în apropiere de Bathurst (New South Wales).

În anul 1896 se declanşează cea mai dramatică si importantă febră a aurului din istorie, cunoscută sub numele de “febra aurului din Klondike”. Deşi unii autori menţionează că în zonă au fost descoperite placersuri aurifere începând cu anul 1893, oficial se consideră că febra a fost declanşată de descoperirea unei pepite de aur în intestinele unui peşte pescuit din râul Tabbit Creek, afluent al râului Yukon, regiunea Klondike, la graniţa dintre Alaska şi Canada.

Pe harta substanţelor minerale utile din România, publicată de Institutul Geologic al României în anul 1984, sunt figurate doar cinci areale cu ocurenţe de aur aluvionar, respectiv Pianu, situat la nordul Munţilor Sebeş, Cibin Olt - pe rama nordică a Carpaţilor Meridionali, Râureni, situat pe rama sudică a Carpaţilor Meridonali, Valea Arieşului din Munţii Apuseni şi Nera/Bozovicidin Munţii Banatului.

Granule de aur aluvionar inechigranular de pe valea Oltului 

Astfel de ocurenţe sunt mult mai numeroase, extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost o activitate larg răspândită pe teritoriul României de-a lungul istoriei. Activitatea a început în perioada pre-romană şi a continuat, cu intermitenţe, până la începutul secolului XX. Analizând şi sintetizând informaţii din diverse surse geologice şi istorice, Tămaș-Bădescu (2010) a numărat peste 125 de zone cu ocurenţe de aur aluvionar ce au fost exploatate în decursul istoriei pe teritoriul
României: ”Contextul geologic al Romaniei a fost favorabil formării unor depozite aluvionare purtătoare de aur (...), regimul climatic şi pluviatil au favorizat activitatea de recuperare a aurului din aluviunile râurilor, în special în zona Transilvaniei”.

Aurul aluvionar se găseşte în România în terasele cu pietrişuri şi nisipuri de la Valea lui Stan, Pianu de Sus, Cândeşti, în nisipurile văilor ce străbat regiuni aurifere: Olt, Jiu, Nera, Argeş, Bistriţa Aurie, Mureş, Arieş, Ampoi, Geoagiu, Sebeş, Someşul Cald, Someşul Mic, Someşul Mare, Crişul Alb, Crişul Negru, Strei, Lotru, Olăneşti, Buzău, Ialomiţa, etc.

Aur aluvionar ce au fost exploatat în decursul istoriei pe teritoriul României ( Tămaș-Bădescu )

Pentru Epoca Bronzului, se semnalează spălătorii de aur la: Borlova, Bolvaşniţa, Turnu, Valea Mare şi Oraviţa în Banat; Găina, Balomireasa, Vidra, Bistra, Câmpeni, Roşia Montană, Sălciua, Caraci, Barza, Criscior, Ruda, Săcărâmb şi Someşul Rece în Mţii Apuseni; Băiţa, Cavnic şi Băiuţ în zona Baia Mare; Atid şi Lupeni (Harghita), Lupoaia (Beiuş), etc. Din cele 137 de spălătorii de aur din Transilvania, 73 sunt datate în Epoca Bronzului (Halstatt).

Cercetările arheologice relativ recente arată că începuturile activităţilor de exploatare şi prelucrare organizată a aurului aluvionar din centrul şi vestul Transilvaniei aparţin Neoliticului târziu, cca. 2800-2500 î.Chr. Arheologii indică mai mai multe situri din Transilvania şi Banat în care au fost găsite evidenţe ale activităţii de spălare a aurului din aluviuni în Epoca Bronzului, o activitate destul de răspândită.

Mai jos se poate studia harta cu siturile exploatărilor aluvionare de aur din perioadele preromană, romană şi evul mediu aflate pe teritoriul României. Siturile au fost documentate arheologic sau istoric (compilaţie din mai multe surse, după Tămaş-Bădescu.

Cel mai vechi obiect legat de exploatarea aurului descoperit in România este considerat a fi covata din lemn pentru spălarea aurului de la Căpuş, în judeţul Maramureş, ce datează din Epoca Bronzului târziu (1300-1200 î.Chr.).

După 1990, la nivel național a fost desfășurat un program de probare a aluviunilor râurilor, în zonele cu balastiere. S-au reconfirmat rezultatele obținute cu ocazia activităților de prospecțiune și explorare desfășurate de geologi înainte de 1989, potrivit cărora aurul este prezent în aluviunile râurilor ale căror afluenți drenează zone cu mineralizații aurifere cunoscute, exploatate sau nu până azi. Conținuturi interesante de aur au fost obținute în aluviunile râurilor ale caror afluenți drenează zone cu mineralizații de tip shear zone (asociate unor zone de forfecare), cum sunt cele din Carpații Meridionali. Rezultatele acestui program de probare a aluviunilor recente ale unor râuri din România, exploatate pentru materiale de construcţie le gasiti in harta (Tămaş-Bădescu) de maijos:

Deşi rezultatele obţinute par promiţătoare, în urma unei probări sistematice efectuate în perioada 1990-1992 pe materialului prelucrat în staţiile de sortare (balastiere) amplasate pe râurile Mureş (între localităţile Galaţiu şi Dobra), Strei (între Subcetate şi Băcia) şi Crişul Alb (lânga Rapsig), măsuratorile au dat conţinuturi slabe.

Astfel, conţinutul mediu de aur la alimentare (ce reflectă conţinutul mediu de aur în depozitul aluvionar recent) în staţiile de sortare menţionate, s-a situat între 0,0018- 0,0373 g/t. Conţinutul mediu de aur la alimentare în balastiera de la Captalani a fost de 0,007 g/t, iar in balastiera de la Vinţu de Jos de 0,0229 g/t. Conform Tămaş-Bădescu, diferenţele se datorează atât modului în care s-a raportat conţinutul de aur (la întregul volum de material extras sau la volumul unei fracţii granulometrice), cât şi existenţei unor deficienţe privind recuperarea aurului în cadrul staţiilor de sortare şi calitatea aluviunilor (zonele cele mai favorabile pentru acumularea aurului nu corespund cu zonele în care se acumulează aluviunile ce îndeplinesc cerinţele calitative privind exploatarea lor ca materiale de construcţie).

Valea Oltului

Brana (1958) menţionează că aurul a fost găsit în aluviunile cuaternare din lungul Văii Oltului, provenind în cea mai mare parte din Mţii Lotrului, unde se găsea ca ‘’firişoare de aur”, în Valea Baranga (afluent al p. Ruda, ce se varsă în Olt), în SE comunei Bercioiu, Valea Bisericii, la sud de Găeşti, în malul stâng al Oltului (aici au fost spălate nisipuri cu cca 0,5 g Au/m3), la SE de Gura Văii, la sud de Fedeleşoiu, Lespezi Fedeleşoiu şi la Râureni, începând din Malul Cucoanei în sud (0,2 g Au/m3).

Aur aluvionar d epe Valea Oltului

Aurul şi alte minerale grele din aluviuni (ilmenit, magnetit, granaţi) provin din spălarea acumulărilor din cristalinul Munţilor Făgăraş, cum este cazul ocurențelor enumerate mai sus, dar și din Bazinul Transilvaniei (Borcoş et al., 1984). În legătură cu această ultimă sursă a aurului din lungul Văii Oltului, foarte interesant este că Haiduc (1940) arată că ar fi putut exista în trecut exploatări ale aurului aluvionar la 15 km SE de Mediaș, odată ce pe harta Marelui Stat Major Ungar, la foaia Dumbrăveni, se poate identifica localitatea Sasz-Zalatna=Slanga (>slavon. zlato=aur), iar pe dealurile satului Mazărea se vede inscripția “Auf dem Goldgruben”. Din punct de vedere morfologic, aurul apare ca solzişori, fluturaşi, foiţe în masa unor granule de cuarţ, aur pulverulent.

Zăcămintele de aur se găsesc în nisipurile şi pietrişurile vechilor cursuri ale Oltului ce apar sub formă de terase. În trecut, aurul aluvionar s-a exploatat intens, dovadă fiind nume de comune ca Aurari, Ruda, Rudari, dar încă din 1940 Haiduc nu dădea activităţii de exploatare prea mari şanse de rentabilitate. Câțiva ani mai târziu, în 1958, Brana va avea o altă opinie, propunând o mai temeinică explorare geologică a acestor aluviuni pe viitor, nu numai pentru aur, ci şi pentru alte “minerale rare”. Fineţea aurului din aluviunile situate de-a lungul Văii Oltului este de cca. 888,8‰ aur şi 111,2‰ argint (Haiduc, 1940).

Muntii Sebes

Haiduc (1940) consemnează “nisipurile şi pietrişurile aurifere ce provin de aici” – adica Mtii Sebes , care au fost exploatate mai ales pe vremea romanilor, dar şi în vremurile mai recente, uneori cu bune rezultate. Sunt descrise destul de amănunţit şi localizate precis, în nordul Mţilor Sebeş, cca. 4-14 km latime și paralel cu aceștia 18-19 km, între comunele Pianul de Sus, Cioara, Șibot, Sebeşul Săsesc, Petrifalău şi Călnic. Grosimea aluviunilor variază între 0,3-6 m. Cele mai importante sectoare au fost pentru istoria exploatării aurului aluvionar, la Dealul Mare, Pianul de Sus şi Cioara, unde “nisipurile aurifere au fost de nenumărate ori întoarse şi spălate pe hurcă şi alese cu şaitrocul. Aurul are o fineţe de 905‰, găsindu-se uneori pepite de zeci de grame greutate”.

La SE de Dealul Mare, pietrișurile conțin 0,4-1,5 g/t aur, dar au existat și zone mai bogate, care au fost deja exploatate. Regiunea dintre Pianu de Sus și Cioara a fost exploatată, extrăgându-se 0,1-0,9 g/t aur fin.
La Pianul de Sus există un câmp metalogenetic cu aur aluvionar, unde aluviunile de pe Valea Pianul de Sus conţin acumulări detritice de aur, sub formă de grăunţi, plăcuţe, solzi, cuiburi, rar pepite, diseminate în nisip, cărora li se asociază ilmenit, magnetit, hematit, zircon, rutil, pirită, granaţi, apatit, si chiar platina nativa, etc. Originea metalelor este în şisturile cristaline ale zonelor de forfecare din Mt. Sebes şi in rocile eruptive din zona nordică a acestora. Finețea aurului în aluviuni este de 902-908‰. Exploatarea aluviunilor
aurifere din Mții Sebeș era deja abandonată în 1940.

Valea Streiului

Ocurențele cu aur aluvionar au fost descoperite în albia inferioară a Streiului. Aluviunile au fost în parte exploatate pe porțiunea din apropiere de Simeria în anii 1909-1914 de Heinrich Paikert. Haiduc (1940) constată că aurul seamănă perfect cu ''acela din șisturile cristaline ale Carpaților Meridionali''. Originea aurului este în rocile Mților Sebeş și Poiana Ruscă. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Streiului era abandonată în 1940 (Haiduc, 1940).

Valea Jiului

Despre aluviunile aurifere din Valea Jiului se vorbește în literatura de până în 1940. Sursele geologice ale aurului aluvionar sunt Mții Lotrului şi M-tii Cimpii, de unde este adus de afluenții Jiului de Est si Jietului. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Jiului era abandonată în 1940

Muntii Apuseni

În Munții Apuseni Haiduc (1940) separă două tipuri de aluviuni aurifere:
- aluviuni aurifere provenite din zăcăminte aurifere
- aluviuni aurifere provenite din prelucrarea minereurilor aurifere, cu exploatarea cărora se îndeletniceau oamenii sărmani ai Apusenilor, pe care autorul îi vedea pe lângă șteampuri că triau nisipul, spălau noroiul și extrăgeau aurul pe petice de lână sau cu hurca.

Haiduc (1940) amintește și alte aluviuni aurifere importante în trecutul istoric, cum sunt cele din lungul Crișurilor, Ampoiului, Mureșului.

Aurul din aluviunile cuaternare din lungul Văii Arieşului provine din zăcămintele de la Baia de Arieş şi Roşia Montană şi din mineralizaţiile de tip shear zone (asociate cu zone de forfecare) din Mtii Apuseni.

În aluviuni, aurul se găseşte alături de pirită, ilmenit, granaţi, zircon, amfiboli, sau piroxeni, cuarţ, sfen, magnetit, epidot, zoizit, monazit, rutil, staurolit, apatit, turmalina, kianit, anatas, cassiterit, sfalerit, galenă.

În lungul Mureșului a fost efectuată între anii 1909-1914 o activitate de explorare cu rezultate slabe.

Bibliografie pentru articol: "AURUL ALUVIONAR din ROMÂNIA: SURSELE SI IMPORTANŢA GEOLOGO-ARHEOLOGICĂ", Sef departament DFNA, Dr. Florin Constantin
Responsabil Proiect  Dr. Bogdan Constantinescu; Intocmit,  Conf. Univ. Dr. Antonela Neacsu.

Statul român va recompensa cu 200.000 de euro pe descoperitorul comorii de lângă Golești, Vâlcea

Iulian Enache este un vâlcean pasionat de detecție metale care a făcut zilele trecute o descoperire pe care specialiştii o consideră remarcabilă, respectiv 47.000 de monede din vremea sultanului Murad al II-lea. Valoarea maximă a comorii care cântăreşte aproximativ 55 de kilograme se ridică la aproximativ 470.000 de euro. Conform legii, descoperitorul tezaurului ar trebui să primească de la stat 45% din această valoare, anunță gândul.info.

Imagini si alte detalii despre comoară găsiti si aici.

In continuare să aflăm povestea decoperitorului care a dat dovadă de un exemlar simț civic și patriotic.

“Sâmbătă spre duminică, pe 1 septembrie, am lucrat schimbul trei. Când am ajuns acasă, n-aveam somn. Nu puteam să adorm. Mi-am luat aparatul şi, pe la nouă şi jumătate, eram pe câmp”.

Aşa începe povestea tânărului, de 34 de ani, Iulian Enache din Goleşti-Vâlcea, cel care a scos la lumină, după 600 de ani, cel mai mare tezaur de monede de argint, turceşti de pe teritoriul României.

Povesteşte însufleţit, retrăind, pas cu pas, emoţia de duminică. “Mai fusesem pe câmp, chiar acolo, în zona aceea. Nimic. E drept că-i destul de întinsă şi n-ai cum s-o acoperi foarte repede. Periam cu detectorul şi, deodată, îmi dă semnal bun. Scormonesc şi dau de prima monedă de argint, chiar în marginea drumului pe care venisem. Mă uit, o şterg de pământ şi îmi dau seama că e cea mai veche monedă pe care o găsisem până atunci; şi încă de argint. Vă daţi seama ce bucurie pe mine! Prima mea monedă otomană. Caut iar în jur. Nimic. Am inspiraţia să ies de pe drum şi s-o iau la dreapta. Cobor o pantă de vreo doi metri. Aparatul ţiuie iar. Al doilea semnal, a doua monedă. Să fi fost ca la 40 de metri de prima”. Apoi, a treia, a patra – tot mai multe. În câteva minute, Iulian strânsese un pumn de bănuţi. Pe urmă altele. Le-a pus jos şi a continuat.

“Mi-a trecut prin cap c-o fi vreo comoară. Strânsesem deja cam la 150 de bucăţi. Acuma, chiar că eram entuziasmat. Prima, că erau cele mai multe monede găsite la un loc; a doua, că erau cele mai multe piese de argint găsite la un loc”. Apoi, au apărut altele şi altele, mereu mai multe.

“Până am ajuns la nucleu. O sferă imensă de monede. Nu tu burduf de piele, ori vas ceramic, cum au crezut unii că ar fi fost; nimic. Mă gândesc la un sac textil care s-a dus, s-a deteriorat, s-a topit în atâta timp. Asta explică forma de sferă, în care le-am găsit - compactă, aproape fără să fi lăsat pământul să intre între ele. Au început să apară la vreo 25 – 27 de centimetri adâncime; am ajuns, în jos, până la 60 – 65 de centimetri. Vă daţi seama – peste 55 de kilograme. Eram în al nouălea cer”.

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Ei, şi de aici au început problemele, întrebările, suspiciunea. “M-a întrebat lumea de ce sunt aşa curate. Păi, ce le-am făcut eu?! Nu le-am făcut nimic. Doar că le-am spălat cu apă de puţ, cu un furtun, ca să mai iau praful de pe ele”, spune Iulian. Pe urmă, că de ce n-a anunţat imediat autorităţile, şi de ce n-a predat “marfa” pe loc.

“După ce le-am scos, până la ultima – eu aşa zic, că nu mai sunt -, am plecat spre casă cu gândul să anunţ autorităţile. Pe urmă, mi-am luat seama: ‘Cine să fie, duminica, la muzeu?’. Am ajuns, le-am spălat, le-am cântărit… Ce să le-numeri, acolo, pe loc, că erau zeci de mii”, socoteşte Iulian.

A anunţat luni, la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, iar specialiştii au ajuns la Goleşti marţi. “Erau trei, şi cu şoferul patru. Am făcut proces verbal, am semnat, am predat, m-au felicitat. Ziua bună! Au plecat”.

După aia l-a luat la refec directorul Muzeului de Istorie din Dolj. Că de ce nu le-a predat la primarul din Goleşti, ca să le predea la Muzeul din Vâlcea, şi le-a predat la Bucureşti?! Că n-a procedat legal! “Păi, aşa am considerat eu că trebuie să fac, ca să protejez tezaurul. Cum să le fi dat şi să semnez proces verbal fără să le-număr? Ca să nu mai spun că la Vâlcea, la muzeu, nici nu e secţie de numismatică!”.

Specialiştii veniţi din Bucureşti i-au spus să nu mai caute în zonă, şi nici să nu divulge locul. “Apropo de loc! Tezaurul nu l-am găsit pe raza comunei Goleşti, ci pe raza comunei vecine, Budeşti, aproape de hotarul dintre ele”.
Acuma e liniştit şi împăcat. Mai mult, conform Legii 182, urmează să primească o recompensă de 30 la sută din valoarea tezaurului plus un bonus de 15 la sută, din aceeaşi valoare, pentru “descoperire remarcabilă”.

“Ce vreau eu să mai spun e că noi nu suntem căutători de comori, aşa cum susţine, inclusiv, directorul Muzeului din Vâlcea. Eu şi câţiva prieteni ai mei avem, pur şi simplu, această pasiune. Nu ne-a spus nimeni c-ar exista, pe aici, pe undeva, comori; c-ar fi văzut ăia bătrâni flăcări, c-au auzit poveşti… Prostii. Ăia bătrâni, când vine vorba de comori, ne trimit exact în partea opusă. Descoperirea asta a fost chiar o întâmplare. Puteam, foarte bine, să trec cu detectorul pe lângă prima monedă şi să ajung în cu totul altă parte” îşi încheie povestea Iulian, oarecum iritat de toate aceste speculaţii.

Primarul din Goleşti îşi face planuri

Primarul din Goleşti, Gheorghe Şerban, e un om mulţumit. Se simte omul providenţei. “Domnule, acuma o să ne cunosacă şi pe noi lumea. Am avut noroc, uite, să găsească tocmai băiatul ăsta tezaurul. Dac-o fi adevărat… Să vedem ce spun specialiştii, să analizeze. Dacă e aşa cum spune el, mă gândesc să fac o conferinţă de presă, să le explicăm oamenilor ce şi cum!”, zice primarul din Goleşti. Îl întreb cum e Iulian. “A, un băiat extraordinar. Are el pasiunea asta. Dar ei şi din familie sunt sunt oameni gospodari… Fac dogărie: butoaie, putini, astea; lucrează în lemn. Oameni deosebiţi”.

Şerban se gândeşte că, dacă treaba e serioasă, o să deschidă o secţie cu câteva piese de tezaur, dacă i-o da Muzeul. Ba, şi la sporirea interesului turistic faţă de zonă se gândeşte. “Suntem aproape de Râmnicu Vâlcea. Eu zic că vine lume. Iar, în felul ăsta, o să sporim şi numărul locurilor de muncă în comună. Aşa zic eu” se încântă primarul din Goleşti.

Muzeul de Istorie, mai bogat cu 45 de mii de piese

La Muzeul Naţional de Istorie e linişte. Intrăm şi ne interesăm de “mahmudele”. “Sunt akcele, unitate monetară principală a Imperiului Otaman (akçe), cunoscută şi sub denumirea de aspru”, ne spune Tudor Martin, unul dintre specialiştii care au preluat “comoara” de la Goleşti. Ţine în palme o pungă plină, pe jumătate, cu “mărunţiş” turcesc. Pe plasticul pungii, în partea de sus, scrie “11”; jos “999,50”. “Adică acesta e sacul 11, şi în el se află aproape un kilogram de akcele de argint. Or să fie vreo 55 de saci, cu totul”. Apoi, răstoarnă piesele pe o masă acoperită cu catifea vişinie şi le răvăşeşte cu mâna ascunsă într-o mănuşă “chirurgicală”. “Asta e practica” spune, şi ne arată câţiva bănuţi.

În scurt timp suntem invitaţi în biroul directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu.

“Iulian, un om de caracter”

“Domnul ăsta, Iulian Enache, este extraordinar, un exemplu de moralitate şi simţ civic. Şi nu spun cuvinte mari. Omul a înţeles că tezaurul descoperit de el nu poate fi pus în valoare decât într-o instituţie importantă”. Ernest Oberländer se declară mulţumit şi fericit că nu s-a întâmplat, şi de această dată, aşa cum s-a întâmplat cu alte tezaure mari, descoperite în ţară, în ultimele decenii.

“Comori mai mari decât acesta au luat drumul străinătăţii. De exemplu, tezaurul de monede romane republicane de argint şi imitaţii dacice ale acestora, găsite în zona Sarmizegetusa, în perioada 1995 – 2000. Număra între 5.000 şi 15.000 de monede, cu o greutate mult mai mare decât a asprilor otomani. Cântărea undeva la câteva sute de kilograme de argint. Din păcate, toate au fost scoase şi vândute pe piaţa internaţională. Acum umblăm să le recuperăm”, mai spune directorul Muzeului Naţional.

Cel mai mare tezaur de pe teritoriul României

“Este cel mai mare tezaur găsit pe teritoriul României, ajuns într-un muzeu, de 130 de ani, de când există activităţi sistematice de colectare, fie a informaţiilor, fie a pieselor”, ne spune Ernest Oberländer.

Tezaurul vâlcean cântăreşte aproape 55 de kilograme şi încă nu se ştie numărul exact al pieselor de argint – cam la 47.000, aproximate de descoperitor. “Numărul respectiv va fi înscris în registrele de inventar, ceea ce presupune că activitatea aceasta devine una de mare responsabilitate. Acum lucrăm cu greutatea brută şi vom vedea, la sfârşit, numărul total. Făcând estimări pe loturi de câte un kilogram, apreciez că ar putea fi peste 47.000 de piese. Multe dintre ele sunt foarte uşoare sau uzate, unele chiar perforate”.

Directorul Ernest Oberländer consideră interesant faptul că tezaurul nu conţine decât monedă otomană, cu atât mai mult cu cât el a fost descoperit în apropierea unui drum important, atât din punct de vedere comercial cât şi al invaziilor militare, care făcea legătura, prin Râmnicu Vâlcea, între aşezările dunărene şi Transilvania.

Monede din timul lui Murad al II-lea

“Piesele sunt de la Sultanul Murad al II-lea, prima domnie, 1421 – 1444. Nu excludem, însă, posibilitatea de a existe şi alte monede, diferite; dar marea majoritate sunt aspri bătuţi în mai multe monetării din Balcani: Edirne (Adrianopol), Serres (Serez) - Grecia, Novar – Serbia, apoi Bursa în Asia Mică. Este straniu că tezaurul conţine doar monedă otomană; o sumă consistentă. La vremea respectivă însemna echivalentul a 1200 – 1300 ducaţi de aur. Fantastic. Puteai angaja o mică armată, câteva săptămâni, cu aceşti bani. Sau ar putea fi vorba de încasările unui negustor care a făcut o tranzacţie importantă la sud de Dunăre şi se întorcea acasă; poate fi rezultatul unei prăzi – suntem într-o vreme în care trupe din Ţara Românească au participat la campaniile din sudul Dunării, din vremea lui Dan al II-lea, a lui Vlad Dracul… După cum ar putea să fie, la fel de bine, banii unei unităţi militare otomane, care a trecut prin Ţara Românească. Sau rezultatul unei plăţi primite de un boier important, pentru servicii făcute la sud de Dunăre, bănuind că acestea sunt fie activităţi militare, fie livrare de informaţii. Spionii erau bine plătiţi şi atunci ca şi acum”, mai spune directorul Muzeului Naţional.

Valoarea tezaurului – aproximativ 500.000 de euro

Dincolo de misterul poveştii rămâne realitatea de necontestat. Un român de bun simţ, Iulian Enache, din Goleşti - Vâlcea a descoperit un tezaur fabulos de monede otomane de argint, secolul al XV-lea, pe care nu s-a gândit, o clipă, să le valorifice în interes personal, aşa cum au făcut alţi români lipsiţi de caracter.

Omul nu a pretins nicio recompensă materială, deşi legea vorbeşte despre o atare posibilitate.

“Recompensa mea cea mai mare este cea sufletească. Deşi am sperat, nu credeam că voi descoperi un astfel de tezaur fabulos” spune Iulian Enache.

Valoarea maximă de piaţă a unei singure monede otomane de argint urcă până la 10 euro, potrivit experţilor de la MNIR. “Cam între unu şi 10 euro este valoarea akcelei. În general, valoarea monedelor este cu atât mai redusă cu cât ele sunt mai multe. Iar moneda despre care vorbim a fost una foarte des întâlnită de-a lungul istoriei Imperiului Otoman”, spune Cristina Tătaru, unul dintre experţii numismaţi, care au preluat tezaurul de la descoperitorul său.

Ce spune legea

Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în 2008, spune, la art. 49, alin. 4, că “Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condiţiile prevazute la alin. 1, bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepţională, se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunului”.

La alin. 5, legea mai spune că “Valoarea bunurilor astfel descoperite se stabileşte de experţii acreditaţi ai serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor sau, după caz, de alţi experţi acreditaţi”, iar la alin. 6 că “Recompensele şi bonificaţia, stabilite potrivit alin. 4 şi 5, vor fi suportate din bugetul ordonatorului principal de credite sau din bugetele locale, în funcţie de subordonarea instituţiilor culturale în administrarea cărora vor fi transmise bunurile descoperite şi vor fi plătite în cel mult 18 luni de la data predării bunului.

În cazul în care autorul descoperirii nu primeşte recompensa în termenul stabilit la alin. 6, legea stabileşte că acesta se poate adresa instanţei judecătoreşti competente printr-o acţiune scutită de taxa judiciară de timbru, mai anunta gandul.info.

Un coif geto-dacic, recuperat din Detroit ?

Detroit este un oraș din SUA care recent a intrat in "faliment". Pentru a face rost de bani, autoritatile locale ale orasului american au decis sa isi vândă exponatele din muzeele proprii.

Si cum noi suntem mai putin falimentari decat Detroit, Ministrul Culturii din Romania, Daniel Barbu a decis sa profite putin de incapacitatea de plata a americanilor din Detroit si sa cumpere o sculptură şi câteva desene de Brâncuşi, precum si un coif de paradă geto-dacic.

Initiativa este laudabile in esență, pacat ca nu a dat faliment mai repede Detroitul. :)

Un astfel de obiect ar fi un coif princiar de paradă geto-dacic din argint aflat în colecţia de artă greco-romană a Institutului de Arte Frumoase din Detroit. Coiful are o greutate de circa 811 grame, cu o înălţime de 24 cm şi un diametru maxim de 20 cm, a fost modelat dintr-o placă de argint cu dimensiuni de 3,8-4,9 mm şi este bogat decorat prin gravare şi aurire.

"Coiful princiar de paradă deto-dacic nu este singura piesă din colecţia Institutului de Arte Frumoase din Detroit care ar putea prezenta interes pentru întregirea patrimoniului cultural românesc, printre obiectele culturale fiind şi o sculptură a lui Constanti Brâncuşi şi câteva desene ale marelui sculptor".

Un român a gasit o comoară otomană de peste 54 kg de monede, cu ajutorul unui detector de metale

Un tezaur care contine peste 54 de kg de monede otomane din secolul XV a fost gasit in in judetul Valcea, comuna Golesti, de catre un patriot pasionat de arheologie cu ajutorul unui detector de metale Garrett EuroAce 250. Pasionatul detectorist a anuntat autoritatile si Muzeul Naţional de Istorie a României despre uimitoarea sa descoperire.

Anuntul a fost facut in sedinta de Guvern de miercuri, 4 septembrie 2013, de catre Daniel Barbu, care a specificat ca autoritatile au inceput recuperarea tezaurului.

Stirea descoperiri monedelor a amuzat insa pe premierul Romaniei si pe ministri.

„Felicitări, tot merg în vizită oficială la Ankara, sper să nu-mi fie cerute înapoi”, a glumit prim-ministrul Romaniei.

Tezaurul este alcatuit din aspri romani, iar conform Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), este cea mai mare comoara de monede din argint gasită pe teritoriul Romaniei si care a ajuns in posesia unei colectii publice.

Comoara a fost gasită langa orasul Ramnicu Valcea, are o greutate de 54,7 kg si a fost decoperita intr-un mod intamplator.

Descoperitorul a sesizat luni dimineata Muzeul Naţional de Istorie a României, care a trimis o echipă să recupereze si sa studieze comoara, care acum se afla in custodia muzeului, ce analizeaza si inventariaza deja monedele otomane.

Între 1500-1580 moneda otomană de argint (aspru) a dominat categoric piaţa monetară din ţara Românească şi Moldova, după 1580 rolul lor fiind marginal, pierzând teren în favoarea dinarilor ungureşti ori a triplilor groşi polonezi.

Monedele au fost descoperite intr-o râpa nu departe de un drum circulat.

Colegii nostri de hobby din comunitatatea online de pasionati de detectia de metale si arheologie detectiemetal.com au publicat a fotogalerie, iar descrierea este urmatoarea: Tezaur monetar de argint , 47.000 bucati akce turcesti perioada 1421-1451 , totalizand 54,775 Kg , din timpul sultanului Murad II (1404-1451).

Tezaurul a fost probabil depozitat acum sase secole intr-un burduf de piele care insa s-a descompus in sol. Monedele erau ingropate la o adancime de circa 25-27 cm, descoperirea fiind facilitata de faptul ca stratul de pamant s-a subtiat de-a lungul secolelor din cauza alunecarilor de teren.

In topicul de pe pagina comunitatii dectectiemetal.com, unde a fost prezentata descoperirea, pasionatul de detectie metal a povestit cu mare bucurie:

Ziua de Duminica 1 Septembrie o sa imi ramana in memorie mult timp de acum incolo...Am plecat de dimineata pe la 9 intr-o zona unde mai ajunsesem cel putin de 5-6 ori inainte insa fiind destul de intinsa nu am putut acoperi tot terenul. Nimic din ce am gasit inainte nu putea prevesti ce a urmat sa gasesc. Odata cu primul semnal bun pe detector am scos prima akce otomana langa un drum vechi...Bucurie mare! Spre norocul meu nu am mai continuat sa merg pe drum ci am coborat putin spre o vale mergand in zig-zag... La un moment dat a doua si a treia akce si-a facut aparitia si deja au inceput sa imi tremure mainile, parca presimteam ce urma sa scot...Semnalele au devenit din ce in ce mai dese eu detectand de jos in susul pantei. Curand aveam deja 10 -15 monezi. Pe urma in decurs de o ora am reusit sa scot un pumn de monezi neavand pin-pointer extractia era destul de dificila, asta pe o distanta de un metru in forma de palnie, pe masura ce urcam monezile deveneau tot mai dese. La un moment dat am crezut ca am ajuns la nucleu, la locul original unde au fost ingropate insa eram departe.
Curand am ajuns la un punct unde pamantul era mult mai umed decat in rest, si dupa ce am dat la o parte un strat moale monezile au inceput sa curga, sute, mii, pur si simplu nu se opreau sa iasa. Initial ziceam ca daca scot 5.000 sunt cel mai tare, insa se pare ca nu prea ma stiu cu estimarea. Recuperarea nucleului a fost relativ usoara inchipuiti-va un gol in pamant plin cu monezi care erau acoperite doar sumar cu pamant, in rest erau curate.Nici nu mi-am dat seama cand s-a umplut rucsacul care pe urma s-a facut praf. Nu am gasit nici o urma de ceramica sau urme inegrite de jur imprejur semn ca nu au fost intr-un sac de piele(asta am aflat pe urma de la cei de la muzeu), Insa dupa forma compacta a nucleului se poate sa fi fost ingropate intr-un sac textil. Dupa ce am recuperat si ultimul semnal am plecat spre casa si a urmat o zi si o noapte de curatare si numarare si cantarire
Luni dimineata am sunat la cei de la Muzeul National convins fiind de faptul ca nu pot incredinta un numar asa de mare primarului comunei, iar cei de la Judetean nu au cabinet numismatic. La inceput cred ca au luat-o ca pe o gluma dar curand ajutat si de colegul Taurasul si-au dat seama ca e ceva foarte serios, si mi-au promis ca ajung spre dupa-amiaza. Nu au reusit sa ajunga si a trebuit sa mai dorm inca o noapte cu tezaurul langa cap...Astazi au ajuns, oameni super de treaba cum ar trebui sa fie toti de pe la muzee, i-am condus la locul descoperiri, si au trecut la inventarierea tezaurului. Uneia din fete vizibil emotionata ii tremurau mainile cand a luat prima piesa, probabil ca nu si-a dat seama dar eu am observat.
Sa nu va mai tin in suspans este vorba de o cantitate de 54,775 kilograme de argint, numarul aproximativ al pieselor fiind in jur de 47,000 urmand a fi stabilit cu exactitate la sediul muzeului. La prima vedere este vorba doar de akce de argint din timpul sultanului Murad II 1421-1451, dar din monetarii diferite. Tezaurul se pare ca ar fi al doi-lea cel mai mare din tara, insa cel mai mare recuperat in proportie de 100%
Tezaurul a fost gasit la o adancime de cca 25- 27 cm si dadea semnal clar si prelung pe detector. Nu mi-am revenit in totalitate inca sunt coplesit de asemenea descoperire, sentiment pe care vi-l doresc si voua...

Felicităm pasionatul detectorist pentru superba descoperite si pentru patriotismul si corectitudienea de care a dat din plin dovada si care ar trebui sa fie exemplu pentru orice român.

Acum asteptam cu mare nerabdare ca si statul român să dea dovadă de acelasi patriotism si sa ofere recompensa financiară cuvenita descoperitorului.

Update 11 septembrie 2013:

Tânărul care a descoperit un tezaur de peste 54 de kilograme, într-o pădure de lângă Râmnicu Vâlcea, va primi o recompensă de 200.000 de euro.

Premierul Victor Ponta l-a premiat miercuri pe Iulian Enache, cel care a găsit tezaurul de monede de argint de la Goleşti (judeţul Vâlcea). Din fondul avut la dispoziţie de primul ministru, vâlceanul a fost premiat cu suma de 45.000 de lei. În plus, conform România TV, el va primi şi o recompensă financiară, în valoare de 200.000 de euro, adică 45% din valoarea totală a tezaurului descoperit.

Povestea descopeririii comorii si opinia autoritatilor locale si centrale despre descoperire o puteti citi in articolul de aici: http://hartacomorii.blogspot.ro/2013/09/statul-roman-va-recompensa-cu-200000-de.html

Surse foto si partial text: detectiemetal.com

Se caută noi comori la Tărtăria

Săpăturile în situl Tărtăria din judeţul Alba, unde au fost descoperite trei tăbliţe cu pictograme considerate a fi din anul 5.000 î.Hr., vor fi reluate, după doi ani, de arheologi din Sibiu şi Alba, într-o cercetare sistematică, pe o suprafaţă de peste 2,5 hectare de teren, anunţă Mediafax.

Managerul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Sabin Luca, şi directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, au anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că săpăturile în situl Tărtăria din judeţul Alba vor fi reluate după o pauză de doi ani.

Potrivit acestora, situl este recunoscut pentru descoperirea, în anul 1961, de către Nicolae Vlassa, a trei tăbliţe de lut inscripţionate, despre care se crede că datează din anul 5.000 î.Hr.

"Aceste tăbliţe au fost folosite spre a documenta şi unele afirmaţii de genul că scrierea s-a născut cu 2000 de ani mai devreme, în spaţiul danubian, şi aşa mai departe", a declarat Sabin Luca.

Potrivit acestuia, săpăturile arheologice vor începe în 1 iulie, în colaborare cu reprezentanţi ai Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Şantierul este organizat sub egida Consiliului Judeţean Alba, desfăşurarea lucrărilor fiind sprijinită de Ministerul Culturii, CJ Alba şi Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS), studenţii la specializările Istorie şi Restaurare participând, în orele de practică, la săpături.

La cercetări vor participa, pentru început, 15 studenţi ai ULBS, între 5 şi 10 angajaţi ai Muzeului Brukenthal şi 12 specialişti de la cele două muzee implicate.

Potrivit surselor citate, zona supusă cercetării este situată pe teritoriul comunei Săliştea, în satul Tărtăria, punct Gura Luncii, şi are o suprafaţă de peste 2,5 hectare, care a fost cumpărată de către Consiliul Judeţean Alba de la foştii proprietari pentru a conserva situl.

Aici se va organiza un şantier pe care se va face o cercetare sistematică.

"Vom deschide suprafeţe de cercetare de mari dimensiuni, vom crea un sistem de cercetare care să ne permită să avem date ferme despre stratigrafie, despre modul de suprapunere. De fapt, ţinta şantierului e să demonstrăm locul şi apartenenţa culturală a acestei descoperiri fenomenale anterioare (tăbliţele de la Tărtăria - n.r.)", a explicat Sabin Luca.

El a afirmat că se doreşte crearea unei baze arheologice stabile, care să cuprindă "depozite, locuri de dormit pentru arheologi, ateliere de restaurare".

"Dorinţa noastră este ca, în cel mai scurt timp, să facem la faţa locului şi primele restaurări de locuinţe, ca să se vadă cum ni le închipuim noi, în funcţie de ce găsim, locuinţe în care e liber să locuiască cine doreşte. În Occident, şi sper că şi la noi, sunt tot felul de oameni care plătesc ca să locuiască şi să se primenească spiritual în case făcute după modelul preistoric. Noi o să le dăm şansa", a spus Luca.

La rândul său, Gabriel Rustoiu a declarat că situl are toate şansele să devină un punct de atracţie turistică.

"Faţă de ieşirea de pe autostradă este până în 10 kilometri, şi înspre Sebeş şi înspre Cugir. Este o zonă între calea ferată şi drumul european, de acum, unde se poate amenaja o parcare. Accesul se poate face prin două locuri pe sub calea ferată şi zic eu că va fi un punct de interes turistic, cu ceea ce se va întâmpla acolo", a explicat Rustoiu.

Situl de la Tărtăria a fost descoperit de către Endre Orosz în anul 1906 şi cercetat de-a lungul timpului de Kurt Horedt (1942-1943), Nicolae Vlassa (1961) şi Iulia Paul (1989). Planul şi profilul aşezării au fost stabilite de către Gheorghe Lazarovici şi Marco Merlini în perioada 2005-2006.

Săpăturile au fost reluate în 2010, cu un colectiv condus de Sabin Luca, dar abandonate ulterior din lipsă de bani.

Potrivit lui Luca, suprafaţa pe care au fost realizate săpături până acum este de maxim 500 de metri pătraţi, şatierul urmând a fi deschis pe o perioadă extrem de lungă.

"Oricât de mult aş trăi, eu nu voi termina Tărtăria", a conchis Sabin Luca.

Un student a descoperit o comoară arheologică în Vrancea

Un student a descoperit mai multe artefacte vechi de 5.000-6.000 de ani pe un camp din comuna vrânceană Nănești. cercetatorii chemați la fața locului au gasit o adevărată comoară arheologică care aparține culturilor Cucuteni și Boian.

Lucrările agricole de primăvară au scos la iveală un sit arheologic pe un câmp din Nănești. Un tânăr a descoperit mai multe unelte de piatră și vase de lut, pe care le-a arătat ulterior arheologilor de la Muzeul Vrancei. Specialiştii de la Direcţia pentru Cultură şi Muzeul Vrancei au cercetat situl arheologic, unde au descoperit mai multe obiecte întregi: trei lamele, un vârf de săgeată de silex şi un topor-ciocan, din epoca neolitică, care aparţin culturilor Cucuteni şi Boian.

Autorităţile încearcă acum să găsească fonduri pentru deschiderea cercetărilor arheologice în acest sit, de mare importanţă pentru istoria şi cultura locală. „Am mers la faţa locului, am delimitat situl şi am descoperit şi alte obiecte, pe care le-am colectat din pământul arat. Am găsit un fragment dintr-un vas strecurătoare neolitic, o lamelă din silex întreagă, un fragment dintr-o buză de vas neolitic şi o tortiţă dintr-un vas, tot neolitic”, a declarat, pentru monitorulvn.ro, arheologul Aurora Emilia Apostu, de la Muzeul Vrancei.

Neoliticul (sau epoca pietrei lustruite) este penultima epocă a preistoriei. Ea a fost caracterizată de folosirea uneltelor de piatră lustruită şi metalurgiei primitive a cuprului, apariţia agriculturii primitive, a creşterii vitelor şi a olăriei. Populaţiile neolitice au creat o serie de unelte necesare agriculturii, precum seceri sau pietre de moară folosite la măcinat, au perfecţionat tehnicile de vânatoare şi pescuit prin apariţia unor diverse tipuri de săgeţi, harpoane.

Cultura Cucuteni este una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa. Şi-a primit numele după satul cu acelaşi nume din apropierea Iaşiului, unde în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii. Cultura Cucuteni a fost cacterizată printr-o ceramică de foarte bună calitate, bogat şi variat pictată.
Cultura Boian a acoperit o zonă geografică destul de restrânsă în timpul etapei timpurii (Muntenia), apoi s-a extins mai ales în direcţia Mării Negre, până la a suprapune aria culturii Hamangia în Dobrogea. Cultura este cunoscută în Bulgaria sub numele de Mariţa. Ceramica este decorată cu motive geometrice realizate în excizie şi încrustaţie cu pastă albă. Surse text: monitorulvn.ro, evz.ro. Surse imagini: monitorulvn.ro via issuu.com.

Un român a descoperit o comoară de 1471 monede, cu ajutorul unui detector de metale

La sugestia colegului de hobby, administratorul site-ului Salvează istoria, am decis sa va aducem in atentie descoperirea uimitoare a unui român:  o comoară de 1471 monede descoperită acum mai puțin de 2 săptămâni. Monedele sunt in general intr-o stare exceptionala si reprezinta cu siguranță o adevărată lecție de istorie.

Un amator pasionat de arheologie din Craiova a descoperit cu ajutorul unui detector de metale un tezaur monetar in greutate de 1,807 Kg format din peste 1.400 de monede de argint medievale din secolul XVI. Tezaurul era ingropat in pamant, la o adancime de 50 de cm, iar majoritatea monedelor descoperite sunt turcesti si ar putea fi "o posibila prada ca urmare a jafurilor si campaniilor militare din timpul domniei lui Mihai Viteazul", a explicat pentru HotNews.ro, Iuliu-Cristinel Pop, un amator pasionat de arheologie. Tezaurul monetar a fost predat "Muzeului Olteniei" din Craiova , urmand ca in perioada urmatoare sa fie expertizat si evaluat de catre specialisti in numismatica.

In cursul zilei de 5 ianuarie, Dumitru Banța, un pasionat de arheologia de amator din Craiova a descoperit cu un detector de metale un tezaur monetar in greutate de 1,807 Kg, constand dintr-un numar de 1.471 monede de argint medievale emise in sec.XVI.

"Dintre acestea, 1.416 de bucati sunt sunt monede turcesti, iar restul sunt taleri, grosi si alte monede europene valoroase din punct de vedere patrimonial, emise de catre regi, imparati, principi europeni ca Rudolf II, Maximilian II, Ferdinand I, etc. Diversitatea monedelor ce compun tezaurul si ingroparea acestuia, sugereaza o posibila prada ca urmare a jafurilor si campaniilor militare din timpul domniei lui Mihai Viteazul, la sfarsit de sec. XVI", a explicat pentru HotNews.ro, Iuliu-Cristinel Pop, un pasionat de arheologia de amator si administrator al unei comunitati online de pasionati de detectia de metale si arheologie de amator.

Tezaurul monetar a fost descoperit la adancimea de aproximativ 50 cm intr-o pasune din judetul Dolj, aflata aproape de granita cu judetul Olt. "Localitatea s-a stabilit ca va ramane nedeclarata, pentru a preintimpina un aflux de doritori de imbogatire , de care nu ducem lipsa. Nu s-au gasit urme de ceramica , astfel este cert faptul ca aceste monede nu au fost ascunse intr-un vas ceramic ci mai degraba intr-un sac de piele sau textil ce s-a descompus in timp", a mai declarat amatorul de arheologie.

"Zona a fost destul de animata in perioada sec.XVI , tezaurul fiind contemporan cu perioada in care Mihai Viteazul a fost ban al Craiovei, domn al Tarii Romanesti si domnitor sub un singur sceptru al celor 3 tari romane. Explicatia (neoficiala inca, neexistand un punct de vedere al arheologilor) ar fi campaniile de jaf armat organizate de catre lotrii de care zona Olteniei nu ducea lipsa in acea perioada, piesele tezaurului fiind deposedate de la turcii in retragere sau ucisi pe campul de lupta care la randul lor le-au obtinut prin jaf de la localnici sau, avand in vedere piesele monetare europene foarte diverse ca provenienta, de la mercenarii ostilor crestine", a mai povestit pasionatul de arheologie.

Descoperirea a fost anuntata in termenul legal institutiilor abilitate, respectandu-se prevederile HG 43/2000 privind regimul descoperirilor arheologice intamplatoare care spune ca care spune ca orice descoperire arheologica intamplatoare trebuie declarata institutiilor abilitate si predata in termen de maxim 72 de ore de la descoperire.

Astfel, "pe 8 ianuarie tezaurul monetar a fost luat in evidenta Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniu National Dolj , fiind predat "Muzeului Olteniei" din Craiova , urmand ca in perioada urmatoare sa fie expertizat si evaluat de catre specialisti in numismatica", a mai explicat Iuliu-Cristinel Pop.

Despre comunitatea online pe care o administreaza, Iuliu-Cristinel Pop spune ca "suntem o mana de oameni pasionati de ceea ce facem si ne-am propus sa incurajam respectarea legislatiei in domeniul metal detectingului si predarea artefactelor in conditiile legii, catre institutiile abilitate", amintind de o alta descoperire impresionanta pe care a facut-o in urma cu doi ani: un inel sigilar roman din aur de 24 K cu calcedoniu in greutate de 28,33 grame, avand reprezentat o scena mitologica a luptei dintre Hercule si Anteu. Detalii aici.

"Gestul lui Dumitru Banta, o persoana foarte cinstita, face cinste tuturor, bucurandu-ne cu totii ca aceste piese nu vor parasi ilegal Romania cum s-a intamplat de atatea ori si ca vor putea fi vazute intr-un muzeu de la noi... Prin tot ce facem si incurajam, dorim sa ne delimitam de braconajul arheologic, fenomen inca prezent si sa dam cat ne este permis si cat cunostintele si descoperirile noastre din teren ajuta, o mana de ajutor arheologilor", mai spune amatorul de arheologie si detectie de metale. Surse: http://hotnews.ro, https://salveazaistoria.wordpress.com, http://detectiemetal.com/portal.php

In continuare va aducem in atentie galeria de imagini reprezentand unele dintre mondele descoperite.

UPDATE 5 septembrie 2014: În ce localitate au fost descoperite cele 1471 monede de argint din Dolj - Videoreportaj. Detalii găsiti AICI.