Capcanele comorilor "blestemate" - Partea 2

Asa cum am promis, revenim cu partea a doua a acestui incitant articol. Prima parte poate fi citita aici: Partea 1.

In numarul din ianuarie-februarie 2001, revista "Magazinul cautatorului de aur", editata in limba engleza, a publicat fotografiile unei capcane mortale, veche de 300 de ani, gasita in Mexic. In continuare va prezentam aceasta inginerie a fricii si cum lucrau mecanismele capcanei.

Vedere intrare in pestera, din fata si lateral. Nisipul era cel din colturi, de sus, desenat cu gri inchis

Aceasta capcana era pusa in miscare chiar prin indepartarea materialelor care sigilau intrarea in pestera.
Odata indepartat nisipul si pietrele, care de fapt erau suport de sprijin pentru stanca de deasupra intrarii, aceasta ramanea fara baza de sustinere, se prabusea peste cautatori si in acelasi timp, astupa si intrarea in pestera, iar apoi cobora pe deal in jos, incat totul parea doar o simpla alunecare de teren pentru cineva care ar fi descoperit evenimentul dupa ceva timp .

Asadar, nisipul si pietrisul intarit fiind indepartat, se desprindea de fapt dispozitivul de blocare si automat cadea peste cautatori si stanca pe care acest dispozitiv primitiv o bloca de la rostogolire. Asadar, un cautator de comori bun trebuia sa se intrebe: "Oare daca e atat de simplu sa intru in pestera, doar prin indepartarea nisipului si pietrisului depozitat pe intrare, nu cumva este o capcana?"  Un cautator neatent, cuprins de bucuria gasirii unei posibile comori, nu ar mai vedea asemenea detalii si  ar cadea in capcana sau capcana... peste el. Dar daca ar observa capcana? Ce ar face ? Ar renunta sau ar merge mai departe? Cel mai bine ar fi sa faca fotografii sau scheme ale capcanei si sa o studieze de la departare. De ce? Pai ar fi mai multe motive: 1. Curiozitatea de a vedea ce e dupa capcana si de a gasi eventuala comoara. 2.Ce s-ar intampla daca am lasa capcana in pace? Pai ar fi o bomba nedezamorsata, iar alti cautatori sau turisti care ar intalni-o si nu ar avea cunostiinta despre pericol, ar cadea cu siguranta in capcana mortala. 3. Daca nu se simte in stare 100%, ca el si echipa sa dezamorseze capcana, ar fi bine sa apeleze la specialisti sau autoritati.

De asemena, mai exista capcane cum e cea din imaginea de mai jos. Se vede clar ca au lasat ceva ce pare un maner. Prea usor ca sa fie adevarat... Tragi de acel maner si poate se deschide o poarta secreta sau poate sub acel obiect e comoara. Dar nu este asa. Tragand acel obiect care blocheaza nisipul, acest nisip se scurge in gaura de sub obiect, iar stanca se pravaleste peste cautator. Oare aveau si dacii asemenea mecanisme ?

Capcana "Prea usor ca sa fie adevarat !"

Un alt tip de capcane sunt cele din podea. Este usor de inteles cum functioneaza acest mecanism. Prea multa greutate pe podeaua falsa ( cam minim 50 de kg ), iar echilibrul podelei se destrama. Cautatorul cade intr-o groapa adanca, poade plina de sulite.

Capcana in podea

De obicei aceste capcane erau simbolizate pe peretele superior ( tavanul ) pesterii, cu doar cativa pasi inainte de capcana. Pe podea nu se vede capcana, fisurile de imbinare a falsei podele cu podeaua insasi fiind acoperite cu nisip sau pietris, deci nu se pot sesiza, mai ales intr-o zona intunecata. Asemena mecanisme capcana pe "podeaua" pesterii au fost gasite in diverse variatiuni, in intreaga lume.

Capcana in podea ( alta varianta )

Acum cativa ani, un student la arheologie a fost in vizita la cativa colegi din Mexic. A mers cu colegii cativa zeci de kilometri in prospectare pe teren. Dupa cateva zile, au gasit niste stanci care aveau insemne ciudate sculptate pe ele. Insemnele pareau niste serpi sculptati si niste cercuri. Unii serpi erau orientati in jos , iar altii era sculptati incolaciti. Studentii au inceput sa studieze mai atenti rocile din zona. La cativa metri departare au gasit o stanca care avea sculptati aceiasi serpi si cercuri, intr-o formatiune de roci care nu pareau a fi asezate asa din cauze naturale. Ceva mai departe era alta stanca pe care parea silueta unui om putin aplecat, care parca sprijinea o greutate in spate. Se vedeau de asemenea un brat si un picior incordat, forme sculptate din stanca. Parea ca acel bolovan sub forma de picior era pus acolo pentru a pastra structura intacta.

Asa ca, fiind constienti de pericol, au lasat locul neatins. Probabil era doar o capcana inadins facuta, dar nu exista nici o comoara acolo, ci era acolo doar pentru a distrage atentia sau pentru a produce rani eventualilor curiosi care ar fi indepartat stanca sculptata sub forma de picior uman.

Cateva zile mai tarziu, au gasit o zona cu vegetatie deasa, moloz si pietre, intr-o adancitura laterala dintr-un perete stancos, adancitura ce nu parea creata in mod natural.

Stanca de deasupra, de zeci de tone, era blocata de la rostogolire de roca de spijin 1. Se vede clar cum roca ( piatra) de sprijin nr. 1 fusese sculptata ca sa se potriveasca exact, ca suport, pentru stanca imensa de deasupra. Aceasta piatra 1 nu sprijinea greutatea stancii de deasupra, ci doar o impiedica sa cada, la limita echilibrului. Piatra 1 nu cadea, fiind tinuta in loc de greutatea suportabila , exact calculata, exercitata de stanca mare de deasupra.

Roca 2 era pusa ca siguranta suplimentara, pentru ca roca 1 sa nu cada din cine stie ce cauze naturale ( eroziune etc) . Daca privesti cu atentie  piatra 2, foarte de aproape, se vede parca un ochi si un chip omenesc din profil, care arata catre piatra 1. Aceasta era asemanatoare cu "Masca Mortii", acel chip sculptat de care indienii ( bastinasii din zona), chip de care, in superstiile  lor, erau foarte speriati. Este clar ca aceasta sculptura ii tinea departe de comoara.

Piatra 2 ( Masca Mortii ) era asezata peste Piatra 3, care era sculptata ca un trunchi de piramida. Piatra 3 era singura care putea fi inlaturata prin forta unui om, cu mare efort. Piatra 1 si 2 erau foarte bine intepenite datorita greutatii exercitate de stanca mare de deasupra. Inalturand piatra 3, cadeau in lant Piatra 2 si Piatra 1, si apoi , peste cautatori, stanca de deasupra. Desi din fotografie nu va puteti da bine seama, asamblul fotografiat are mai multi metri inaltime. Chiar daca mecanismul nu ar fi functionat imediat, daca cei care inlaturau pietrele intrau in pestera ca sa caute comoara, nisipul ramas care se mai scurgea de sub stanca cea mare era ca un cronometru care pana la urma prabusea stanca de deasupra peste intrare, iar cautatorii ramaneau pe veci captivi in pestera, ducand inevitabil la moarte. Sau oricum , ar fi fost foarte greu de sapat o iesire sau de inlaturat stanca cea mare, oricum, aproape imposibil fara uneltele adecvate.

Asadar, ar fi bine sa urmam proverbul romanesc: "Buturuga mica rastoarna carul mare", in interpretarea urmatoare: o mica piatra indepartata va rasturna peste tine o stanca mai mare !

Deci, daca ai invatat cate ceva din aceste exemple de capcane mortale, nu le uita asa de repede, nu se stie ce comoara vei gasi si  ar fi bine sa fi atent la eventualele pericole, chiar daca in alte variatiuni autohtone ( tracice, dacice, medievale sau de alta natura ), altfel s-ar putea sa cazi in ele, desi pare putin probabil, fiindca, tu cititorule, esti o persoana inteligenta si calculata, nu doar un cautator de comori animat de bucuria gasirii unui tezaur si neatent la capcane !

Acest articol v-a fost prezentat in premiera in Romania de catre site-ul Harta Comorii.

Capcanele comorilor "blestemate" - Partea 1

Se stie ca proprietarii comorilor le-au ingropat cu scopul de a fi recuperate de catre ei, de catre regii lor sau de catre copiii lor. De aceea, dorind ca nimeni altcineva sa nu se atinga de aceste averi, le-au "blestemat", de fapt au pus anumite capcane, unele primitive, altele sofisticate, in scopul de a ucide sau a ingreuna pe cel strain, care doreste sa fure comoara. Deci comoara trebuie sa fie recuperata doar de cel careia ii era destinata. Pentru aceasta, s-au pus diverse semne care indica nu doar locul comorii , ci si pericolele capcanelor acestor comori. Probabil ca urmasii celor care ingropasera comoara stiau ce simbolizeaza aceste semne si cum sa se fereasca de capcanele pe care le indicau, dar daca nu a fost recuperata aceasta comoara de acei urmasi ? Daca un cautator din prezent vede acele semne, cu siguranta ca nu isi va da seama ce reprezinta si va cadea probabil intr-o capcana inca functionala.

Intrucat in Romania nu exista o astfel de simbolistica dovedita stiintific privind capcanele indicate prin semnele comorilor, ci doar legende si superstitii privind comorile blestemate si pericolele cel ii pasc pe cei carora nu le este sortita averea respectiva, vom discuta despre aceasta simbolistica ce marcheaza pericolele cautarii de comori, gasita si dovedita stiintific pe alte meleaguri, si anume, in America.

In America se discuta deseori despre aceste semne sau simboluri de avertizare a pericolului existentei unor capcane mortale, puse sa pazeasca aurul si tezaurele.

Spanilolii ajunsi in America, dupa ce au pus dobandit cu forta sau prin daruri, aur si giuvaeruri de la bastinasii cuceriti sau pacaliti, au fost nevoiti sa ingroape, in pericol fiind la randul lor, averea dobandita. Acesti spanioli, dar si alte popoare, au fost foarte priceputi in a proiecta si construi capcane mortale, care sa le pazeasca tezaurele. Capcanele au avut un design relativ simplu, dar au existat si capcane perfide , foarte elaborate. De exemplu, erau pusi bolovani intr-un echilibru foarte precar, deasupra unei mici sau inexistente comori, iar daca cineva sapa sub acel bolovan ca sa gaseasca respectiva comoara, imensa stanca se rostogolea peste cautator. Sau daca nu observa un cautator semnele de la intrarea intr-un tunel, podeaua fragila se prabusea si cautatorul cadea intr-o groapa adanca, plina cu tapuse ascutite de fier. Chiar daca respectivul cautator de comori a scapat de aceste pericole, pe podeaua tunelului spre comoara erau presarate particule foarte fine de otrava, substante chimice care rezistau sute de ani, care odata deranjate de talpile exploratorului, otravurile se ridicau in aer, iar acestea erau inhalate si provocau celui care a deranjat linistea comorii, o moarte rapida sau una lunga si dureroasa, pentru a nu se mai bucura de aurul gasit. Deci, acesta ar fi un blestem al comorii.

De asemenea, cautatorul era atras cu diverse momeli pe parcursul cautarii, monezi de aur sau bijuterii. Odata atinse, acestea erau fie foarte otravite, fie declansau diverse mecanisme mortale. Cautatorul versat stia ca daca vede aceste mici comori, nu trebuie sa le atinga, pentru ca indicau de fapt existenta unor pericole mai mari, dar si a unui imens tezaur. Stiu ca poate aceasta pare mai degraba a aventura a eroului arheolog Indiana Jones, dar de fapt aceste capcane au fost descoperite si au stat la baza inspiratiei unor asemena filme de aventuri. Iar multe comori cu asemenea mecanisme sunt inca nedescoperite, asteptand inca aventurierul care sa declanseze mecanismele, iar capcanele sa isi atinga astfel scopul pentru care au fost create.

Singura legenda din Romania care vorbeste de astfel de mecanisme ciudate este cea care o puteti gasi citind acest articol: Comorile din Pestera Izvera, pazite de mecanisme ciudate .

Dar sa revenim la povestea capcanelor spaniollilor. Pentru spanioli inima simboliza "aur". Acest simbol al inimii, spaniolii l-au modificat sau l-au completat cu alte insemne, pentru a-i da noi semnificatii. De exemplu:

1. Inima rupta in doua, pe laterale,  arata ca in acel loc exista aur, dar este insotit de multe capcane. Daca nu se evita aceste capcane, inima va fi rupta in doua, deci acel cautator va muri din cauza unor capcane foarte periculoase.

2. Inima strapunsa de un fulger indica un pericol major. Directia fulgerului nu indica neaparat directia locului unde este amplasata capcana, dar indica poate ca este o capcana foarte rapida. Deci, trebui avuta mare grija pe toata perioada cautarii.

3. Inima separata, slab vizibil in partea de jos a simbolului, indica nu doar o capcana mortala, ci o capcana chiar in acel loc, sub locul unde este desenat simbolul inimii sau in directia unde este indreptata partea de jos a inimii.

4. Inima rupta sau crapata exact pe axa centrala verticala ( pe mijloc ) indica un pericol iminent, aflat in imediata apropriere. Directia rupturii nu indica neaparat directia capcanei, ci doar existenta capcanei in imediata apropiere a simbolului.

5. Jumatatea de inima arata de asemena o capcana, dar nu neaparat si directia acesteia.

De asemena, un mic punct sau o gaura intr-un astfel de punct , simboliza pentru spanioli existenta unui pericol natural: aer toxic sau lipsa aerelui respirabil, capcanele de apa, zona otravita, zona cu serpi sau scorpioni. Aceste semne se gaseau la intrarea in cavitatea din munte sau in pestera, pe o adancime de maxim 200 de picioare. De obicei se intalnea prima data simbolul inimii bradate de fulger, care simboliza existenta unei mari cantitati de aur, dar si pericolele capcanelor puse. Ignorarea acestor avertismente ducea inevitabil la moartea celui care nu cunostea aceasta simbolistica, de exemplu bastinasii din America. Un spaniol se presupune ca avea cunostiinte despre aceste semne si ar fi avut astfel acces la comoara in siguranta.

Alteori, aceste semne erau puse doar la deruta. De exemplu, indicau un pericol fals, adica sa nu se apropie cautatorul de un anumit loc, de fapt acesta era chiar locul unde era ingropata comoara. Astfel, comoara era protejata chiar impotriva cautatorilor profesionisti, care ar fi invatat semnele. Acestea erau semne de inselaciune sau de descurajare. De obicei, capcana era doar una, principala, un bolovan de 30-40 tone, rotund, amplasat in primele 200 de pasi de la intrarea in pestera, bolovan care, aflat in echilibru precar, dar deranjat prin calcarea cu piciorul a unui mecanism sau prin incercarea de indepartare a acestuia, se pravalea peste pradatorii comorii. Sau bolovanul se putea gasi pe deal, iar rostogolirea acestuia pe deal in jos, chiar daca nu omora cautatorii, era suficienta pentru a cauza o sperietura zdravana si evenimentul ar fi fost interpretat ca un semn de previziune a unor pericole mortale, descuranjand continuarea dupa cautarea comorii. Daca cineva gaseau un astfel de bolovan, nu era nimic de obicei sub el, sau doar o infima cantitate de aur, sau poate nu era decat trupul acelui cautator, daca nu ar fi reusit sa se fereasca din calea giganticei stanci.



Alteori, la intrarea unui tunel, intrare ascunsa cu pietre, stanci sau plante dese, vegetatie naturala, era desenat doar un fulger, acesta simbolizand un pericol.  Acest fulger era sculptat pe o parte a intrarii in tunel, cu dalta in piatra sau mai rar in lemn. Acest fulger nu avea desenata si inima, pentru a nu indica prezenta aurului, ci doar pericolele, si astfel indeparta pe cei care ar fi dorit sa intre in pestera. Acest fulger fara inima nu mai exista desenat niciunde in pestera, ci doar la intrare. Uneori acest fulger abia era vizibil, deci trebuia cautat cu mare atentie.

Fulgerul trebuia cautat de o parte sau de alta a intrarii in tunel, chiar la o distanta de 2-3 metri. Acest fulger putea avea multe semnificatii. De exemplu, daca fulgerul era desenat pe partea stanga, insemna ca trebuie sa intri in tunel si sa mergi doar pe partea dreapta. Daca tunelul se bifurca in Y, era bine sa mergi pe bifurcatia din partea dreapta, chiar daca in tunelul din stanga se vedea ceva stralucitor. De asemena, pasajele marcate cu o cruce erau sigure. Crucea nu indica moarte, ci paza credinciosului.

Uneori fulgerul indica chiar prezenta pericolului exact la intrare, precum si directia pozitionarii acestuia. Capcana exista doar acolo, dar prin indepartarea bolovanilor care mascau intrarea, se punea in miscare un mecanism care ducea la uciderea cautatorului. Am gasit pe internet chiar povestiri ale unor cautatori de comori din perioada contemporana, care si-au pierdut partenerii din echipa de cautare, ucisi de astfel de capcane la intrare, deci nu sunt doar basme si nu trebuie luate in deradere.

Daca deasupra intrarii este o inima rupta intr-o parte, capcana exista nu la intrare neaparat, ci poate imediat ce ai intrat in pestera, prin prabusirea tavanului de stanci de deasupra, peste cautator.

Dar daca inima este rupta pe jumatate, chiar daca este desenata deasupra intrarii, nu se stie unde este capcana care aduce moartea cautatorului de comori, poate fi podeaua care se prapuseste de exemplu, iar cautatorul cade in tepuse ascutite.

Un alt semn de pericol este cel denumit "Cele 3 cruci". Doua cruci sunt desenate de o parte si de alta, iar a treia cruce pe podea,la intrare sau deasupra intrarii in tunel. Simbolistica este preluata din scena crucificarii lui Hristos. Cel credincios ar fi stiut ca trebuie sa mearga pe dreapta, acolo unde este crucea "bunului" hoț, care a fost crucificat impreuna cu Isus, dar care , marturisindu-si pacatele, ar fi fost mantuit. O variatie mexicana a acestui simbol cu 3 cruci era acela in care crucile laterale erau inlocuite cu 2 cranii, simbolizand ca trebuie mers doar pe calea din mijloc, cele doua tunele laterale, ramificate, aducand moartea cautatoului.

Oricum , probabil ca spaniolii lasau undeva scris sau transmitea catre regalitate sau prin mesager ori viu grai, modul in care sa vina altii, prieteni, rege sau familie, sa dezgroape comoara ascunsa, evitand pericolele, asa cum erau insemnate. Cei care veneau sa recupereze comoara trebuiau sa fie cu mare bagare de seama si sa respecte aceste semne de pericol intocmai. Oricum, toate aveau un simbol comun: Pericolul de moarte !

Capacanele si simbolistica prezentate aici nu acopera decat o mica parte dintre aceste semne de pericol de moarte cel il paste pe cautatorul de comori "blestemate".

Incheiem aici prima parte a acestui articol, cu invitatia de a urmari site-ul nostru, unde vom continua cu inca un episod foarte interesant legat de alte capcane ale comorilor "blestemate" din intreaga lume, dar si unde va vom prezenta fotografii reale a acestor capcane, gasite in Mexic si publicate in revista "Magazinul cautatorului de aur", revista editata in limba engleza in SUA.

Later edit:  Partea a 2-a fost publicata pe site ! Citeste aici partea 2 a acestui articol !

Acest articol v-a fost prezentat in premiera in Romania de catre site-ul Harta Comorii.

Comoara celor 3 cufere cu aur, ascunsa in plantatia Parlagne

Comoara Parlange se spune ca este ascunsa pe Plantatia Parlange la cinci mile sud de New Road pe False River, in Point Coupee Parish. La izbucnirea războiului, Madame Virginia Parlange, ca si multi altii, si-a îngropat averea familiei (trei cufere care conţin aur, argint, şi bijuterii evaluate la o valoare între 100.000 dolari şi 500.000 dolari) undeva in gradina sau pe plantaţia sa.

Dupa razboi, fiul lui Charles Parlange a reusit sa recupereze de pe plantatie două dintre cuferele ascunse. Dar al treilea cufar a fost imposibil de gasit. În cele din urmă, fiul Charles Parlange a renuntat si a plecat să studieze dreptul. Cei care au cautat ulterior comoara nu s-au bucurat de mai mult noroc, şi al treilea cufar nu a fost niciodată găsit.

Casa plantatiei Parlange este construită 1750 de către marchizul Viscent de Ternant, ramanand una dintre cele mai frumoase exemple de arhitectura franceză coloniala existente în Louisiana. Casa a ramas în posesia urmaşilor lui Marquis, familia Parlange.

Nota: articol oferit in premiera in Romania de catre http://hartacomorii.blogspot.com/

Sursa: http://forum.treasurenet.com/index.php?topic=71288.0

Manuscrisul comorii negasite a misiunii Temacacury

Există o serie bine-cunoscuta de Misiuni spaniole la Nord din Nogales, Arizona. Una dintre aceste misiuni este numita Tumacacori. Au fost mai multe mine asociate cu aceasta. Amplasamentul actualei Misiuni Tumacacori nu este in locul unde a fost cea originala.

Cu ceva timp în urmă, un autor care a fost cunoscut datorita cărţilor sale despre evenimentele istorice din Utah, a scris o poveste în paginile uneia dintre cărţile sale, care spune legenda "Comorii misiunii Temacacury". Nu este intentia mea de a traduce si interpreta perfect ceea ce a fost scris de autor, ci numai pentru a va prezenta fotografia documentului referitor la "Comoara de Temacacury" si de a face o traducere in romana evaziva a documentului. Următoarul text prezinta documentul, asa cum a fost interpretat de către un lingvist spaniol de la Universitatea din Utah.

Sa ne intoarcem in anii 1598-1658. Vom vorbi despre TEMACACURY şi mina din TEMACACURY. Mina de Temacacury a fost numita mai târziu "Virgen de Guadalupe" şi, de asemenea, menţionată ca "Our Lady of Guadalupe". Pentru a găsi aceasta mina va trebuie să mergi aproximativ 3 mile de "Templul Domnului nostru" (“Temple of our Lord”), care este construit de apele San Ramon. Pentru a începe, la stânga "usii" principale a Templului, mergi pe o distanta de aproximativ 15.000 de picioare spre Nord, pana ajungi la o stâncă mare întunecata. Acesta piatra este situata la aproximativ 111 de picioare de intrarea în mină. Aceasta piatra a fost marcată cu o dalta în jurul ei şi jos cu semne care simbolizeaza 15.000 de picioare de la uşa templului la această stâncă . La aproximativ 55 de metri mai departe de această piatră este un mic monument pe care l-am ridicat şi dedicat Domnului. Pe versantul care se ridica in partea de sus, unde straluceste soarele, imediat la vest de mină, sunt 2 varfuri abrupte, stancoase la exterior, bucati din ele fiind prabusite peste mina, acoperind cu pulbere neagră crăpăturile şi fisurile rocilor, stergand pentru totdeauna urmele celor care au lucrat în această mină şi oricine trece pe langa aceste pietre nu ar fi conştienţi de faptul că in acest loc a existat vreodată o mina. La intrarea în mină, veţi găsi o zonă de lucru care este de 138 de metri pătraţi şi în acest loc am ales sa cautam a ascunde comoara misiunii noastre. În mijlocul acestei zonei de lucru veţi găsi intrarea în tunelurile facute de lucratori.

Am depus comoara interiorul tunelurilor şi, de asemenea, în zona de lucru şi aici a ramas comoara. În acest loc în mina am plasat 291,500 de kilograme in lingouri de argint, prelucrate şi ştampilate şi, în plus 99,500 de kilograme de aur şi argint, care au valoarea curenta de 40 milioane dolari.

Dar de unde provenea comoara?

Comoara era munca unei misiuni ( probabil religioase ), aurul si argintul  fiind extrase din cateva mine, situate in zona, adunat si ascuns in mina prezentata mai sus.

Aurul a fost transportat de la Muntele Quachapa în regiunea muntoasă din Tubaca. După ce ajungi la mina Fecioarei de la Guadalupe, calatoreste in directia sud pe o distanţă de aproximativ 9 mile şi vei gasi o trecere prin munte pe care o numim Los Janos . Mergi prin aceasta trecatoare şi vei gasi o apa care se revarsa in Santa Cruz River. Pe partea stângă a acestei trecatori veţi găsi o mină şi mai jos veţi găsi 12 pietre şi 12 spatii de lucru. Aceasta mina are 2 tuneluri, unul dintre tuneluri avand o distanţă de 833 picioare, fiind cel mai mare din cele 2 tuneluri. Am dat acestui tunel numele cel mai nobil cu putinta - Conceptul de Puritate. O portine a acestui tunel l-am tăiat cu dălţi pe o distanţă de 55 picioare spre nord. Celalat tunel, mai mic, are o lungime de 278 metri. În ceea ce priveşte procentele de metale conţinute în minereu galben, este de cinci parti de argint la o parte de aur. La nord de la intrarea din mina, la aproximativ 139 de picioare distanţă, veţi vedea resturi curăţate de la topitoriile de afară. În aceasta mina am gasit argint pur care cântăreşte de la o jumătate de kilogram pana la 2, 5 kg bucata. Am acoperit intrarea acestei mine cu o singură uşă grea de cupru, care are balamale enorme, pentru a tine greutatea usii. Acest cupru a fost transportat de la muntele Guachapa in apropiere de Tubac şi apoi transportate la mină cu ajutorul unor animale, in anul 1618.
Lucrul in aceasta mina a inceput in anul 1548 si s-a terminat in anul 1658, asa cum reiese de pe paginile de registru de lucru ale misiunii noastre. De la mina Concepţiei Pure la mina Fecioarei de la Guadalupe este o distanta de aproximativ nouă mile si la aproximativ jumatatea drumului există un drum de vagon şi nu departe de acest drum de vagon este o alta mina pe care o numim Los Opates. Aceasta mina are un tunel care are o lungime de 1111 metri. (...) . La intrarea minei este un spatiu foarte mare spre est, în direcţia rasaritului Soarelui. Privind spre vest de aici spre soare există un canion foarte mare pe care l-am marcat cu o gaura facuta de o explozie, care are aproximativ 18 inchi adancime.

Pentru a vedea acest semn trebuie să mergi la partea de sud a acestui canion, apoi sa mergi spre Nord, unde se vad gaurile de detonare. Odata gasite, esti la 3 mile de mina de Opates. La vest de acest semn spre soare, pe cealaltă parte a muntelui este mina Fecioarei de Guadalupe. La aceasta mina, am marcat pe grinda superioara de la intrarea în mină numele meu, Padre SR, în anul 1658."

Acum cativa ani, Gale Rhoades impreuna cu cativa parteneri, au plecat in cautarea acestei comori. Ei au găsit stanca cu marcajele de pe ea şi au crezut că au găsit un tunel, dar după multe ore de sapat si inlaturat stanci si pietre au reuşit să descopere doar alte stanci lungi si apa statuta. In lipsa de bani si timp, ei au abandonat ideea de a găsi comoara. Ceea ce Gale şi prietenii sai nu au avut a fost exact cheia gasirii comorii, adica un document complet, tradus in interpretat in mod aprofundat. Acesta este documentul pe care vi l-am prezentat in acest articol in premiera in Romania, si de ce nu, poate pentru prima data in limba romana in intreaga lume, o adevarata harta scrisa a locatiei unei comori.

Cum sapi dupa o comoara - Legende si superstitii

Exista multe legende si supersitii legate de modalitatea de a sapa dupa o comoara.

Macedo-romanii, inainte de a incepe saparea locului visat ca ascunde o comoara, presara cenusa pe acel loc, dupa care taie animalul a carui urma va fi aflata, - de buna sama ca a doua zi, - acolo. Astfel urmand, dupa sapare, se poate gasi comoara. Daca nu se va urma astfel, va fi primejdie de moarte pentru cei ce sapa.

La saparea unei comori, sa fie unul singur, - cel ce-a vazut-o, - caci numai astfel acela va isbuti, de oarece, fiind mai multi cu greu se vor stapani si nu se vor da dela galcevire:

“Trei oameni, frati, - nu stiu ce-or fi fost, - stiau o comoara si s’au dus s’o sape tustrei. inainte de a incepe a sapa, a zis unul: - Sa fim oameni cum se cade; cati bani ne-a dat Dumnezeu amu, sa-i impartim frateste. - Da, sa-i impartim frateste, - au zis ceilalti intr’un glas si s’au dat cu totii la sapat.

Au sapat ei si au scos banii, si amu era sa-i imparteasca. Unul a zis: - Mai, lasati sa ma duc eu acasa, sa aduc ceva de mancare, ca eu tare-s flamand, si poate-ti fi si voi. Tot i-am spus nevestei sa faca niste placinte. - Ba, du-te, numai sa nu zabovesti! - au zis ceilalti.

Si-a plecat in sat. Ce gandi el: - Am sa spuiu nevestii sa faca niste mancare otravita si am sa le duc sa manance cei doi, si dupa ce-or manca ei, indata au sa moara si toti banii au sa-mi ramaie mie!

Cand a ajuns acasa, i-a spus nevestii cum sa faca mancarea, si el a mancat alta mancare neotravita. Nevasta i-a facut si el s’a intors vesel inapoi ca si cum ar fi pus mana pe comoara.

Cei ce-au ramas la comoara, ce s’o gandit? - Mai, ce sa mai impartim banii in trei parti! Cand va veni celalalt cu mancarea, sa-i tragem amandoi cate un glonte in piept! - Mai, ca bine ai zis! - raspunde celalalt.

Si-au incarcat pustile, ca aveau pusti cu ei, si cand l-au zarit viind, i-au si ars cate un glonte in piept. Cela a si cazut la pamant. Unul s’a dus de i-a luat mancarea ce-o aducea, si au mancat bine amandoi. N’a trecut mult, si-au inchinat si ei steagul.”
_______________________________________________

Macedo-romanii cred ca cel ce vrea sa sape o comoara sa mearga singur, caci altfel facand, “Stihiul va s’manca parasli”, adica Stafia va manca paralele si saparea se va face degeaba.

Dimpotriva, prin Bucovina aflam credinta ca la sapatul unei comori trebuie sa fie mai multi insi: “Cel ce a vazut banii arzand si si-a insemnat locul, rar cand poate singur sa-i sape. De aceea trebue sa mearga mai multi insi ca sa-i sape, insa sa nu fie cu sot, ci fara sot, adica trei, ori cinci, si sa fie toti intr’un gand, sa nu gandeasca unul una si altul alta, caci atunci n’au noroc.

Incercandu-se unul care n’are noroc, ca sa desgroape banii aceia, il pedepseste Dumnezeu, schimbandu-l in tot felul”.

Mai pretutindeni se crede ca inainte de a incepe sa sape comoara, trebuie sa se indeplineasca legamantul pus de cel de la care a ramas comora. In aceasta privinta iata cateva credinti sucevene: “Cand te duci sa sapi o comoara, sa-ti iei sapa, harlet, cazma si inca urmatoarele lucruri: lumanare din ziua de Pasti, smirna din cadelnita popii si usturoi. De ai lumanare de paroiu, nu-ti mai trebuie alt nimic: poti sa te duci cu pieptul deschis; n’ai de ce sa te temi.

Cu usturoiu se unge in crucis pe fata, cand se apropie de comoara, si zice niste cuvinte (cari nu se pot sti decat de acei ce sapa).

In timpul cand sapi comoara, Stima banilor, - Dracul, - iesa si mereu umbla in jurul omului, prefacandu-se in iepure, vulpe, lup, urs. La urma se face om si se apropie de acel care sapa comoara, ca de trei pasi si zice: - Ce cauti aici? - Vau sa sap si sa ieau banii! - Ce ai sa faci cu banii? - Am sa dau milostenie pe la manastiri, - dupa cum trebuie. Daca banii au fost pusi in pamant cu conditiunile aceste, atunci Stima zice: - Fie dupa cum ai zis; numai sa te tii de cuvant!

Daca cel ce a pus banii in pamant a zis “cum i-am luat eu, asa sa-i iea cel ce i-a gasit”, atunci Stima zice: - Sa-mi dai cap de om si ti-oiu da banii!

Daca cel ce sapa e lacom de bani, ii da Stimei pe unul din familia lui.

Dar vai de sufletul care-i dat Stimei pentru asa fel de lucru!...
____________________________________________

Un om din satul Paltinis, com. Neagra Sarului, a sapat o comoara, si Stima banilor i-a cerut un cap de om. Dintru ‘ntaiu, mai nu-i venia la socoteala conditiunea asta, dar indoindu-l lacomia de bani, i-a dat Stimei pe o nepoata alui, ce o infiase el.

Nepoata omului era de 8 ani, si dupa ce a dat-o unchesu sau Stimei, in timp de patru ani, copila s’a facut hada si inchircise, de era ca una de 3 ani. Ea stia din ce pricina i se intamplase una ca asta, si mereu se ruga lui Dumnezeu sa-l hraneasca de bani pe unchesu-sau. Copila a murit in chinurile cele mai ingrozitoare, - Dumnezeu a lucrat, - da nici unchesul copilei n’a avut moarte buna”.

In urmatoarea povestire, iata un alt soiu de legamant: “Omul se dusese la padure dupa lemne. Pe la amurgul serei vede arzand o comoara, pe care se afla un spurcat de om. Omul vazand comoara, s’apuca s’o sape. Odata i se arata un Dracusor mic, negru ca ceaunul, cu fes rosu in cap, cu ochii ca focul si cu niste canci la mana ca coltii pieptenilor de calti, si-i zice: - Ce faci, mai omule, acolo? - Ia, sap comoara asta! - D’apoi ai implinit conditia pusa de stapanul ei cand a ingropat-o in pamant? - Ce conditie sa indeplinesc? - Ca sa mananci spurcatul ista, s’apoi s’o ieai. - Il mananc, bre! - Cand l-ai manca, sa vii s’o ieai! Si omul naibei, siret si sucit cum era, iea spurcatul, il invaleste intr’un stergar, il duce acasa, il pune in cuptor, il usuca bine, il piseaza ca chiperul, si cand manca bors ori lapte dulce cu mamaliga, presara si cate putina faina din spurcatul uscat. Cand gati de mancat spurcatul, se duse sa-o iea comoara. Necuratul crapa de ciuda ca ramane si fara bani, si fara om, si cauta sa puie omului bete in roate. Dar omul, prin cateva cruci facute cu duh curat, il isgoni si-si lua comoara”. Prin unele parti se zice ca daca la sapare se gasesc masele de Ciuma, acestea nu se ieau, ca sa nu moara de ciuma cei ce au sapat comoara”. La sapat, nu trebuie sa cada tarana in groapa, caci orbesc cei ce sapa. In groapa trebuie sa se mai lase din banii gasiti, ca sa aiba ce numara Scima banilor in fiecare zi.

____________________________________________________

 Doi insi au dat de portile unei cladiri intr’o surpatura pe malul Siretului. Au incercat s-o sape, dar indata ce sapau oleaca, groapa se astupa la loc.

Au sapat asa degeaba mereu, pana cand intr’o seara le iesi din pamant un calugar batran, de-si ridica sprincenile cu carja. Era necuratul, caruia ii era juruita comoara.

Calugarul le grai: - Degeaba va truditi voi; comoara asta este a mea! Si cum a zis, a pierit. Oamenii, daca au vazut ca nu mai pot umbla intr’ ascuns, au spus la primarie, si de acolo s’a pornit lume multa la sapat la comoara. Dar, ori cate se trudia norodul, era in vant: Calugarul vesnic le darama din maluri si vesnic le spunea sa nu mai sape, caci nu vor ajunge la nici un capat. Oamenii au adus noua popi si popii au inceput cetanie mare, si numai asa au facut oleaca de spor. Dar, cum tinchiau preotii din cetit, necuratul iar se arata, iar darama, si iar indemna lumea sa nu se mai trudeacsa.

Preotii au cetit inainte, oamenii au zorit cu sapatul, dar cand ajunsera sa rastoarne comoara in lada primariei, calugarul sia sprijinit toiagul in toarta caldarii, si cand a apasat-o odata, a afundat-o cu mult mai adanc decat cum era la inceput.

Iata si urmatoarea povestire a unor cautatori de comori, pe cari le vazusera arzand pe o pascatoare de cai: “Aveam in mana o nuielusa de fier lunga si subtire. Ajunsesem la o lunca din mijlocul padurii unde vazuram din loc in loc niste gramezi de pamant proaspat scromonit. Par’ca erau facute intr’adins. Din doi in doi pasi, un musuroiu, alaturi cu o gaura lata de vreo doua degete... Ma siliu si facuiu sa intre (varga) toata in pamant. Incepui sa ciocanesc, si se auzi un sunet metalic, a plin, de vreo oala sau ulcica, care ne-a facut sa ne inghete sangele in vine... Am dat peste comoara. Largiram gaura ca sa putem baga mana si sa scoatem oala cu galbeni.

Incepuse sa se arate zorii zilei cand, bagand mana asta stanga inauntru, am dat de ceva tare si ascutit, ce-mi intra in degetul asta aratator. Mai largiram nitel gaura, si dupa putin timp era scoasa afara. Cand o vazuram, scoaseram amandoi cate un strigat. Am aruncat-o cat colo, si ne-am facut cruce de frica. Ce gasisem? O capatana de mort, aproape putrezita si grea de pamantul asezat pe ea... Si nici nu stiu cand ne-am trezit acasa.
_______________________________________________

Se intampla de vede comoara unul, cui nu e daruita, dar ori o vede si nu o poate gasi, ori daca vrea sa o scoata, comoara fuge de hodorogeste si face sgomot. Ca de multe ori aude omul trosnind grinzile de la casa, si atunci stie de buna sama ca e comoara, si se duce la carturareasa de-i da cu cartile, si ii spune verde ca in casa la el, e comoara; dar n’are ce face daca ni-i e data.

La unii li s’a intamplat de au sapat comoara si au dat de ea, si au vazut si galbenii, dar n’au putut sa-i iea, ca erau bani daruiti .luia din bolovani, si cand dau sa-i apuce, le aluneca printre degete, ca pe banul daruit Ucigasului, nu se poate face nimeni stapan.

_______________________________________________

Altii, iar, daca li s’a aratat comoara si au vazut-o unde esi au pus semn, cand s’au dus s’o sape, s’au dus noaptea prea tarziu, si cum sapau si nu mai dau de ea, i-a apucat cantatul cocosilor si atunci au pierdut-o, pentru ca, cat au dat cocosii in cantat, Dracul nu mai are putere.

Avem destule marturii ca s’au sapat totdeauna comori. Atatea movili vechi - semne de hotar, - au fost mai tarziu scociorate, spre a se vedea daca nu cumva ascund vreo comoara.

Si fireste, nu-i de mirare, daca umbland dupa comori, se da peste alte bogatii tainuite, bune si acestea daca nu pentru sapatori, ci pentru istorici.

________________________________________________

Sursa: http://www.dafinoiu.ro/legende.htm . Va recomand cu toata caldura sa intrati pe acest site al domnului Dafinoiu, un om cu totul deosebit. Veti gasi aici mult mai multe legende despre comori, foarte interesante, de la o persoana cu adevarat informata in domeniu.

Comorile din Pades, Gorj

În Padeş, judetul Gorj, sunt povestite deseori legende legate de comorile îngropate în peşterile din munţi. Ion Gavrilescu, asistent medical pensionar, cunoaşte toate aceste povestiri, dar şi locurile secrete unde se spune că sunt ascunse aceste bogăţii.

Monumentul de la Pades, ridicat pe locul unde s-a adunat oastea pandurilor si unde Tudor Vladimirescu, conducatorul revolutiei, a citit celebra sa proclamatie de la 23 Ianuarie 1821, prin care indemna poporul la lupta. Monumentul are forma unei piramide care are in varf o torta a recunostiintei vesnice.

Ion Gavrilescu a aflat deja toate legendele despre comorile ascunse în munţii din zona comunei Padeş, dar şi locurile unde e posibil ca acestea sa fie ascunse. A aflat aceste istorisiri de la bătrânii pe care i-a îngrijit şi care erau căutători de comori. Şi-a făcut ucenicia pe lângă aceştia şi aşa a aflat locurile unde se bănuieşte că sunt ascunse bogăţiile de mare preţ. De 30 de ani căută comori, pe care inca speră să le găsească. A fost şi este captivat de toate istorisirile acestei zone şi crede cu tărie că în peşterile din împrejurimile localităţii sunt ascunse multe comori. „În peşterile din munţi sunt ascunse comorile dacice, ale voievodului Litovoi, ale neamului Basarabenilor, care îşi au originile în aceste locuri, precum şi cele ale haiducului Mihu. Am fost în toate peşterile şi găurile, dar nu am putut să găsesc nimic, pentru că toate intrările sunt astupate cu stânci sau zidite“.

Flacari pe comori, in paduri

Legenda - care, în opinia lui Ion Gavrilescu, are şi explicaţii ştiinţifice - spune că aurul joacă şi emite anumite flăcări. Nu de puţine ori, în pădurile din zonă, oamenii au văzut adevărate incendii şi chiar au anunţat pompierii, dar când au ajuns acolo nu s-a găsit nimic. „În urmă cu câţiva ani, un pădurar a alertat lumea că a văzut un incendiu în Dealul Tehomirului. Au venit mai multe maşini de pompieri, dar şi pădurari din zonele apropiate ca să stingă focul, dar când au ajuns în locul respectiv nu s-a găsit nimic. La fel, o femeie de aici din localitate care se întorcea cu vacile de la păscut a văzut mai multe incendii, dar când pădurarii au mers acolo nu s-a găsit nici o creangă ruptă. Am aflat, după ce m-am documentat, că aurul are anumite substanţe speciale şi o anumită energie, iar apoi creează un fel de câmp electromagnetic“.

Peştera de la Izvorul Călugărului, un loc plin de mister

Ion Gavrilescu a colindat munţii în lung şi-n lat nu neapărat ca să găsească bogăţii, ci pentru a afla istoria nedescoperită a acestor locuri. A intrat prin toate peşterile în care se putea pătrunde. Un loc în jurul căruia circulă multe legende este o peşteră de unde izvorăşte Călugărul, o apă rece ca gheaţa şi limpede ca cristalul. Gura peşterii este blocată de bolovani, despre care Ion Gavrilescu crede că intenţionat au fost puşi acolo, pentru a bloca intrarea celor care vor să descopere comoara. De asemenea, apa care vine din peşteră are în locul de ieşire o adâncime de câţiva metri. „Au fost şi scafandrii care au vrut să intre în peşteră, dar nu au putut să se strecoare printre bolovani. Din modul în care sunt aşezate, stâncile au fost puse în mod intenţionat“, este de părere Ion Gavrilescu.

Asistentul medical pensionar este măcinat şi acum că sub pământul acestei zone în care trăieşte sunt locuri care ascund o istorie nedescoperită şi bogăţii de mare preţ.

Săpături din ordinul regelui Mihai

Potrivit pasionatului căutător de comori, chiar şi regele Mihai a fost captivat de legendele comorilor din zona Padeşului. În Dealul Tehomirului, acolo unde s-ar ascunde comoara Basarabenilor, s-au făcut chiar săpături, din ordinul regelui, în urma găsirii unui document
într-o casă foarte veche, dar nu s-a găsit nimic, pentru că informaţiile nu au fost traduse în mod corect.

Sursa: http://www.gds.ro/Gorj%20si%20Mehedinti/2007-07-03/Cauta+de+30+de+ani+comorile+ascunse+in+muntii+din+zona+Padesului

Comoara de la Piatra Alba

Sa incepem cu o scurta localizare. Piatra Albă este o stâncă învăluită de legende pe drumul Reşiţa - Văliug. Datorită formei sale marcante şi poziţiei dominante era uşor de recunoscut şi era folosită pe timp de război ca ascunzătoare de fugarii care aveau de îngropat bani . Capul Baciului este o şa şi cumpănă a apelor între Reşiţa şi Comarnic. Legenda de mai jos este povestită de Josef Windhager , pădurar pensionar (1860-1945). Fiu de forestier din una din primele familii de colonişti din Văliug, el însuşi muncitor forestier în tinereţe . Un cunoscător excelent al zonei şi un om luminat şi citit care în 1942 a scris o poveste cu tematică locală pentru nepoata lui.

În anul 1850 Joseph Windhager şi fii săi Ludwig şi Ferdinand au ars var în Piatra Albă. În timpul lucrului Ferdinand a dat de o placă de ardezie. Pe când se pregătea să o spargă cu târnăcopul îl năpădi întrebarea: cum a ajuns placa de ardezie între bucăţile de calcar? Dând-o la parte cu grijă a descoperit un vas obişnuit de lut în care erau ascunse circa cinczeci de monede din argint şi cupru ce păreau tăiate cu dalta, cu inscripţii turceşti. Preotul catolic de atunci din Văliug i-a dat găsitorului un ceas de argint care să-i amintească toată viaţa ( a trăit 56 de ani) de această întâmplare.
Este ciudat că locuitorii din Cuptoare care transportau varul obţinut aici povesteau dintotdeauna că în locul ăla a fost îngropată, mai bine zis ascunsă, o cantitate de bani considerabilă de către turci ; tradiţia zicea aşa :" plecând de la cei trei stejari apropiaţi , de la cel din mijloc la o distanţă de treizeci de paşi sunt de găsit banii." Cât de exactă a fost informaţia se vede din faptul că vasul cu bani a fost găsit într-adevăr la treizeci de paşi de stejarul din mijloc, doar că înainte se căutase în direcţia opusă.
Treizeci de ani mai târziu , în 1880, minerul din Secu Johann Sonntag a făcut celebra sa descoperire. Cu ocazia unei excursii prin pădurile din zona Piatra Albă , la Capul Baciului, la jumătatea distanţei de localitatea Secu, circa doi kilometri la sud-est, cu bastonul de plimbare a deranjat o grămadă formată din frunze parţial putrezite şi pământ ,în care erau amestecate monede de argint ; după o căutare în adevăratul sens al cuvântului pe o suprafaţă mai mare a mai găsit încă multe altele.
Din moment ce monedele erau la suprafaţă şi împrăştiate se poate bănui că au fost iniţial ascunse întru-un trunchi de copac care după ce s-a uscat s-a prăbuşit a făcut ca banii să se împrăştie şi să se amestece cu pământul. Din monedele găsite , episcopul Alexander Bonnaz a achiziţionat circa cinci sute de bucăţi: multe altele sunt în posesia unor muzee, şcoli sau colecţionari.
După ce s-a răspândit zvonul că Sonntag a găsit monede romane pe Piatra Albă , tatăl meu şi cu mine ne-am dus la locul descoperirii. Tatăl meu vroia să vadă dacă nu era acelaşi loc unde fratele său găsise banii turceşti. Nu era cazul şi atunci tatăl meu m-a dus şi în acel loc.
Din cei trei stejari nu mai rămăseseră decât trunchiurile goale , pline de muşchi şi frunze uscate şi când ne-am apropiat am văzut pe primul trunchi un şarpe gri , aproape alb care îşi scotea limba sâsâind către noi. Scârbiţi ne-am întors către celelalte două trunchiuri : la fiecare aceeaşi imagine. Plini de dezgust şi din partea mea cu un sentiment, ce în general se numeşte frică superstiţiosă , am părăsit locul.
M-am gândit de multe ori după aia dacă nu mi se oferise cumva şansa să câştig o comoară dacă aş fi avut curajul să mă lupt cu cei trei balauri.

Sursa: http://legendelebanatului.blogspot.com/2010/12/legende-istorice-comoara-din-piatra.html

Comoara de la Pietrele Doamnei, muntii Rarau

Nicolae Gane, prozator, poet, memorialist, eseist, traducător, membru al cercului "Junimea , s-a născut la data de 1 februarie 1838 în orașul Fălticeni, fiind descendent al unei vechi familii boierești, fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. Astazi va prezentam o scriere a acestuia, o lucrare din care rezulta clar legenda unei comori, cea ingropata de o domnita, pentru a proteja odoarele in fata atacurilor turcilor.

Pietrele Doamnei inalte de 70 metri se afla la o altitudine de 1634 m, la mica distanta de cabana Rarau. Impreuna cu zona inconjuratoare formeaza o rezervatie complexa (890 ha) care atrage an de an numerosi iubitori ai naturii. Peisajul salbatic, formele bizare ale stancilor au invaluit aceste locuri in aburul misterios al legendelor.

Legenda locului precizeaza ca pe la anul 1541, in cea de-a doua domnie a lui Petru Rares, ajungand aproape de culmile Raraului (care pe atunci se numea Todirescu), domnitorul si-ar fi lasat aici sotia, fiul si o parte din avere. Tatarii care au atacat pestera comorilor, nu au reusit sa patrunda in ea, deoarece o gramada de bolovani s-a prabusit asupra lor, ingropandu-i.

Asa a scapat familia domneasca de navala tatarilor, dar cu pretul bogatiilor ce au ramas inchise pentru totdeauna in maruntaiele pamantului. Asa ca oamenii de pe aceste meleaguri i-ar fi spus de atunci Todirescului Rarau (de la numele domnitorului), iar stancile care au ajutat-o pe doamna sa scape cu viata au fost numite Pietrele Doamnei. Aparent inaccesibile, Pietrele Doamnei au fost escaladate pentru prima data in 1921. Mai tarziu, nu putini au fost cei care s-au catarat impinsi de dorinta teribila de a fi martorii unui rasarit de soare vazut de la o inaltime de 1648 m.

Dar sa citim povestirea...

Întovărăşit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaţilor. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâşiate de furtuni şi care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului.

Atras de frumuseţa acelor stânci, Costin se urca încet şi greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-şi aşeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălţa ca un zid deasupra capului său, şi la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea şerpuind Bistriţa mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede şi mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult şi pe une locuri dispărea cu totul.

Era în luna lui august.

Aerul răcoros şi parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept şi ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al Bistriţei, când şesurile întinse şi aurite ce se zăreau dincolo de munţi la marginea orizontului.

Trei oare şi jumătate Costin urcase mereu la deal şi căldura soarelui începuse a-i acoperi fruntea de sudoare.

— Domnule, îi zise călăuzul desfăcându-şi traista cu merinde, te văd cam ostenit; gustă ceva din vinul ista să mai prinzi la putere, şi să ne grăbim pasul, ca nu cumva să fim siliţi să dormim la Pietrele Doamnei, cu liliecii şi stafiile.

— Ce, sunt stafii pe-acolo?

He, ba ce! Acolo nu-i loc curat, cică în toată noaptea se preumblă pe vârful Rarăului umbra domniţei care a botezat stâncile cu numele ei.

— Ai văzut-o vreodată?

— Să mă ferească Sfântul!

— Şi ce domniţă era aceea?

— Da mai ştiu eu, domnule! Se povesteşte din părinţi că, gonită de turci, ea s-a urcat pe Rarău şi a îngropat sub stânci toate odoarele ţării. De aceea se vede uneori acolo în miez de noapte o pară de foc galbenă ieşind din pământ. Când ai plecat de la câmp, n-ai venit aice pe valea părăului Suha?

— Ba da.

— Apoi n-ai trecut prin un sătuleţ care se cheamă Tabăra? [1]

— Am trecut.

— Ei bine, acolo se spune că s-a oprit tabăra turcească care gonea pe domniţa, şi de aceea satul a rămas cu numele de Tabăra. Apoi mai în sus, tot pe Suha, n-ai întâlnit un alt sat care se numeşte Iesle?

— Am întâlnit.

— Acolo cică erau ieslele călărimii domniţei care fugea de oastea păgânilor. Dar să mergem, domnule, că e târziu şi n-am gust să fac la noapte cunoştinţă cu ştima comorii.

— Ştii una, zise Costin surâzând, dac-am rămâne astă-noapte acolo sus la Pietrele Doamnei, să vedem şi noi para cea galbănă şi umbra domniţei?

— Ba zău, răspunse călăuzul jumătate serios, jumătate în glumă, ţi-ar trece prin minte să faci una ca asta?...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

După alte două ore de suiş, ei ajunseră pe vârful Rarăului, unde domniţa îşi îngropase comorile. În acest timp un fum alb şi umed începu a se ridica din fundul văilor şi în curând îmbrobodi toţi munţii cu un văl argintiu, din care răsărea, ca nişte verzi insule, numai culmile lor. Costin, care de pe înălţimea muntelui vedea la picioarele sale întinzându-se acest ocean de aburi, deasupra căruia razele soarelui scânteiau cu mii de colori, nu-şi putu stăpâni mirarea.

— A! cât e de frumos! strigă el.

— E frumos, nu-i vorbă, zise călăuzul, dar nu prea îndemănos. Ce dracu! adause el după o pauză, uitându-se cam cu îngrijire la ceri, de câte ori mă urc la afurisitele astea de pietre, trebuie să mi se întâmple câte ceva.

— Ce ţi s-a mai întâmplat?

— Într-un rând mi-a luat dracul pălăria din cap şi a aruncat-o în râpă; în alt rând mi-am sclintit un picior, ş-acuma o să ne prindă furtuna.

— Unde vezi furtuna?

— Ian uită-te colo hăt departe, spre dealul Măgurii.

— Ei bine?

— Nu vezi nourul cel negru cum vine ca un balaur peste noi? Vai de oasele noastre, dacă n-om da dos undeva; o să ne ducem după pălărie!

Ei se găseau acuma lângă stâncile uriaşe, numite Pietrele Doamnei. S-ar zice că Rarăul, cât e de mare, geme purtând pe spinare povara lor. Mâncate de şiroaie, brăzdate de fulgere, ele se desfac pe unele locuri în adâncimi întunecoase, în sânul cărora s-aude din când în când strecurându-se picăturile de apă ce izvorăsc din umezeala nourilor.

Costin privea cu sfială la stâncile ce-l apăsau prin măreţia lor şi iată că i se opriră ochii pe-un soi de vizunie, care se deschidea fioroasă la picioarele stâncilor şi mergea adânc în pământ.

— Ce este aceasta? întrebă Costin pe călăuz.

— Astă groapă n-are fund; se zice că merge până la măruntaiele pământului. Ea nu de mult s-a ivit, şi într-însa locuieşte stafia muntelui. Dar pentru Dumnezeu, domnule, să nu pierdem vremea! Furtuna ne grămădeşte din urmă, şi, dacă nu vrei să te dai hrană corbilor, haide iute la vale; cunosc un loc unde ne putem adăposti.

În adevăr, munţii luase o înfăţişare posomorâtă. Vălul cel întins de neguri se desfăcu în nenumărate pâlcuri, care, mânate de vânt, rătăceau şi se încrucişau în văzduh, întocmai ca nişte legiuni ce se pregătesc de luptă. Turmele împrăştiate pe plaiuri, simţind apropierea furtunii, alergau să caute adăpost, şi tălăncile lor sunau fioros prin freamătul codrului. Tunetul începu să clocotească în văi.

— O să mă jur să nu mai calc pe aici, murmură călăuzul, ia sama unde pui piciorul... Ţine-te de mine şi nu te prea uita în jos... Bine-mi spune tata că nu-i loc curat aice.

Costin, simţind pericolul, îşi grăbea paşii cât putea spre a ajunge mai curând la locul de scăpare. Fulgerele îi sclipeau pe dinaintea ochilor, şi nourii, spărgându-se într-un şuvoi de ploaie, umflară într-o clipă toate păraiele, care în cursul lor turbat luau cu sine pământ şi pietre şi le rostogoleau la vale.

De la un loc Costin nu mai putu face nici un pas înainte. Cărarea era ruptă în două. O râpă înfricoşată sta deschisă înaintea sa, prin care era cu neputinţă să treacă spre a ajunge la celalalt capăt de cărare. Atunci el se crezu pierdut. Având în faţă şi în stânga râpa, în dreapta zidul, obosit de osteneală, udat până la oase, el se încleştă cu amândouă mânile de-o rădăcină de brad şi se culcă la pământ.

— Fii mai verde, domnişorule, nu-i vreme să tremurăm de frică. Ducă-se pe pustii ne-a tăiat drumul; dar bun e Dumnezeu! De-om trece de aici, suntem scăpaţi.

Şi, fără a pierde un minut, călăuzul scoase din traistă o funie lungă, legă pe Costin de-a curmezişul trupului şi luând celalalt capăt în mână îşi făcu semnul crucii şi apucă de-a dreptul pe păretele muntelui. Întreprinderea sa era din cele mai îndrăzneţe. Deasupra sufla furtuna aşa de puternic, încât ducea păserile de-a roata în aer, şi ameninţa când de când să-l răstoarne în prăpastie, dedesupt pământul năsipos şi ud îi luneca sub picioare, şi, cu toate aceste, el se urca mereu ajutânduse când cu piciorul, când cu braţul de fiecare ruptură unde putea să se sprijine, de fiecare bolovan, de fiecare creangă, până ce, în fine, ajunse pe coama stâncii. Apoi, răsuflându-se adânc, el începu a trage cu funia la sine pe tovarăşul său din vale!

— Ia sama şi nu te teme! strigă el.

Costin, văzându-se atunce râdicat în sus în mijlocul unei furtuni care urla a moarte în urechile lui, şi sprijinit numai în funie deasupra unei adâncimi de câteva mii de picioare, pe marginea căreia se legăna întocmai ca limba unui ornic, simţi tot sângele amorţindu-i în vine şi un văl negru i se puse pe ochi.

El pierdu conştiinţa de sine şi nu se trezi din ameţeală decât mult timp după ce călăuzul îl râdicase şi aşezase deasupra stâncii.

— Pe cât îmi aduc aminte, zise călăuzul, este aici o peşteră unde ne putem ocroti; apoi, uitându-se în dreapta şi în stânga: Ha! strgă el cu bucurie, iat-o!...

Atunci ei se coborâră cu încetul în peşteră unde abia era loc pentru amândoi.

— De-acum şezi jos şi vino-ţi în fire, căci prin mare şi grea cumpănă am trecut.

— Suntem oare scăpaţi? întrebă Costin, uimit de primejdiile prin care trecuse.

— Scăpaţi, buni teferi! Mulţumeşte lui Dumnezeu. Alţii au păţit-o mai rău decât noi.

— N-ar fi fost oare mai bine să fi rămas sus la Pietrele Doamnei în vreo crăpătură undeva, decât să ne coborâm aice?

— Doamne sfinte! Pesemne d-ta tot nu crezi că acolo sălăşluieşte Ducă-se pe pustii? La Pietrele Doamnei se încrucişază vânturile din toate părţile, şi ai fi zburat ca o frunză în văzduh, sau ai fi rămas turtit sub vreun bolovan cât casa, sau te-ai fi prăbuşit în fundul pământului, după cum s-a întâmplat lui Simion flăcăul, Dumnezeu să-l ierte, căci la vremi grele ca de-alde-aceste tivda Rarăului se clatină ca vârful unui copac.

— Ce fel s-a prăbuşit Simion?

— Apoi nu mă mai întreba, că-mi plânge şi acum inima în mine şi doar cât l-am sfătuit să nu se potrivească unui cap de muiere! Numai dă!... Când se leagă păcatul de om, trebuie să-l tragă! Aşa-i părdalnica asta de dragoste!

— Vra să zică era şi o femeie la mijloc?

— Ba bine că nu! Să ştii de la mine că oriunde s-ar întâmpla vro nenorocire, trebuie să fie amestecată o codiţă de femeie acolo. Această vorbă făcu pe Costin să surâdă. El îşi uitase spaimele de când se afla ascuns sub stâncă, când, deodată, o detunătură înfricoşată se auzi deasupra capului său.

— Ce este? strigă Costin, sărind drept în picioare.

— Nimică!... o fărămătură de stâncă se duce de-a roata în vale. Ucigă-l crucea le aruncă cu praştia de sus, dar, ce risipeşte ziua, el pune noaptea la loc. De aceea Pietrele Doamnei stau totdeauna întregi. Fii însă liniştit; aicea n-avem grijă, afară numai dacă s-ar risipi muntele întreg, lucru de care ne-a feri Dumnezeu. Vorbeam adineoarea de Simion. Ce bunătate de flăcău mai era! Nici c-a fost un al doilea pe meleagurile noastre.

El era fecior de mijlocaş şi cam sărac, dar voinic ca un pui de zmeu, şi mândru, de fărmăca toate fetele din sat. El însă îşi căuta de sărăcia lui şi nu se uita nici la una dintr-însele; şi, mări, că trăia bine şi liniştit!... Iată că, într-una din zile sosi la biserica din sat un popă de la un târg din vale, care avea o fată naltă şi subţire ca o trestie şi cu nişte ochi adormitori de şărpoaică. O chema Catrina. Fudulă ca toate târgoveţele, ea nu visa decât fuste şi rochii, cordele şi capele, lucruri ce nu erau de obrazul ei, şi nici că se punea alăturea cu vro fată de-a noastre.

Să te ferească Dumnezeu de fetele de popă! Ceva, ceva de-or fi sprincenate, nu le mai ajungi cu prăjina la nas. De soi ţărănesc şi cu gărgăuni de cucoană în cap, ele sunt cum e mai rău, nici ţărance, nici cucoane.

Simion, de cum o zări, îi căzu curmeziş pe inimă, şi mult amar începu să ofteze. Iar făţarnica de fată nici îl primea, nici îl răspingea, ci îl ţinea mereu în îngăimeală, şi, ca să-l năucească mai tare, uneori îi zâmbea cu noimă, privindu-l pe sub geană, alteori se făcea că nici îl vede, încât bietul flăcău cădea tot mai tare în boala dragostei şi se usca cum se usucă frunza de vântul toamnei. Ziua el nu mai muncea, noaptea nu mai dormea, şi lucru mare! El care se lupta în pădure brăţiş cu ursul, dinaintea ei nu îndrăznea să zică un cuvânt; decât, unde o întâlnea, se uita lung în ochii ei vicleni, şi ea, şărpoaica, râdea în inimă.

Dacă vreun bătrân din sat îi zicea prieteneşte:Măi băiete, ie-ţi de samă, nu te lăsa călcat de-un picior de muiere, el îl privea duşmăneşte şi-i răspundea răstit, crezând că-l sfătuieşte de rău. Iar celelalte fete suspinau şi ziceau:Păcat de el!

Din Câşlegi şi pănă în Paşti el se munci mereu cu patima fără să-şi mărturisească pe faţă dorul ce-l ardea, când atunci Catrina i se arătă mai mult decât totdeauna dulce ca fagurul de miere. Ea se dete în scrânciob cu dânsul, la joc se puse lângă dânsul tot strângându-l de mână şi spuindu-i vorbe prefăcute ce-l umpleau când de frică, când de nădejde, astfel încât Simion, neînţelegându-i mrejele şi socotind c-a venit vremea să-şi verse focul inimii, o ceru de soţie într-un noroc. Inima într-însul se bătea ca vai de el.

Hei, Simioane! îi răspunse Catrina. Ai tu destui bani, să-mi pui pe cap ştergar de mătasă şi în gât salbă de aur?

Ba nu!

Apoi, dragă, caută-ţi femeie de sama ta. Nu m-a învăţat tata carte să mă învălesc în catrinţă şi să dorm pe aşternut de mărăcini.

— Halal! strigă Costin. Îmi place astă mândrie la o fată de popă.

Diavolie femeiască, domnule! Pe urmă s-a ştiut ce-a fost pricina. Adică ea era logodită de mai nainte c-un arendaş bogat din vale şi nici gândea să ieie pe Simion de bărbat.

— A! înţeleg. Ea voia să aibă pe unul pentru arenda moşiei şi pe celalalt pentru trecere de vreme, cum s-ar zice.

— O fi şi asta, că mari şirete mai sunt femeile. Unde pui d-ta mândria Catrinei, când vedea ea că Simion numai la dânsa se uita. Ea voia să fie cea dintăi în sat, şi pentru asta puţin îi păsa ei că el, nemernicul, îşi va sparge capul. Un om ca dânsul nu însemna nimic, când era vorba să umilească pe celelalte fete. Simion însă nu se pricepea la aşa lucruri. El ţinea a lui una şi bună. O iubea şi voia să o aibă de soţie. Auzind răspunsul ei, el rămase ameţit, ca şi cum l-ar fi lovit cineva cu o săcure în cap. De unde era el să adune atâţia bani?... Să muncească, îi trebuia viaţa întreagă; să hoţească, nu-l lăsa cugetul, că era fecior de tată cinstit. Un întuneric i se făcu dinaintea ochilor.

Se vorbea din bătrâni că la Pietrele Doamnei sunt comori îngropate de domniţa care se războise cu turcii, şi el, ştiind aceasta, îşi puse în gând să le sape. Vezi, domnule, unde te duce pustia asta de dragoste! Fereşte-te cât vei putea de dânsa, căci ea muşcă în inima omului cu dinţi de câne turbat! He, multe am văzut eu în viaţa mea până când am cărunţit!

Aşa, într-o bună dimineaţă, Simion, care nu mai ştia ce face, îşi luă hârleţul în spate şi se urcă pe Rarău. Păcatul îl păştea din urmă. Nu ştia sărmanul c-o să-i rămâie casa văduvă şi neamurile cernite, că boii lui au să uite a trage-n plug, că ogorul are să i se părăginească, şi că pe urma lui va plânge tot satul, afară de Catrina. Îmi aduc aminte că în acea zi cânele lui urlă mult a pustiu.

Aice călăuzul se opri, şi o lacrămă i se furişă pe sub geană.

— Să nu râzi, domnule, că eu, om bătrân, nu-mi pot stăpâni plânsul, dar vezi d-ta, când se prăpădeşte pentru nişte minciuni femeieşti o floare de flăcău ca dânsul, mă doare, zău, în suflet. El a săpat tocmai în locul unde ai văzut groapa cea fără fund, şi, pre cât se înţelege, i s-a prăbuşit deodată pământul sub picioare şi l-a înghiţit. Trei zile după aceea, un cioban a găsit cojocul lui şi-a dat peste afurisita de groapă, care nu mai fusese până atunci. Ce s-a mai fi petrecut sus? Dumnezeu ştie; decât părinţii noştri povestesc că oricine s-a suit la Pietrele Doamnei, cu gând să sape comorile, înapoi nu s-a mai întors. Trei limbi de foc, se zice, că se ivesc din pământ îndată ce începi a săpa, ş-apoi s-arată ştima comorii. Atunci urlete şi vaiete s-aud în văzduh, şi, de-i ziuă, soarele se întunecă, şi, de-i noapte, stelele s-ascund şi furtunile pornesc din câteşpatru colţuri ale ceriului, ş-apoi în praf şi pulbere se prefac oasele nenorocitului ce-a cutezat să atingă odoarele domneşti.

Astfel, domnule, s-a prăpădit Simion.

— Dar Catrina ce s-a făcut? întrebă Costin.

— Catrina a murit fată mare, căci arendaşul a părăsit-o, auzind de moartea lui Simion, iar alt nebun nu s-a găsit care să alerge după comori pentru dânsa.

Furtuna încetase. Nu se mai auzea decât foarte slab voacea tunetului care gemea în loc depărtat. Soarele reapăru vesel dintre nori, şi aburi calzi se ridicau din pământ pe urma torentelor; ambii călători părăsiră peştera, şi după două oare de coborâş ajunseră în vale, unde se odihniră de ostenelile zilei. Costin însă avu în acea noapte un somn neliniştit, căci revăzu prin vis toate prăpăstiile prin care trecuse ziua şi toate stafiile despre care îi povestise călăuzul. Ceea ce-i rămase mai puţin în minte fură sfaturile ce-i dăduse bătrânul său tovarăş de a se feri de amor. Astfel de sfaturi au totdeauna soarta de a rămâne neascultate.

(Convorbiri literare, anul II, nr. 6, 15 mai 1868.)

[1] Tabăra şi Ieslele sunt două sate în drumul ce merge de la Mălini spre Dorna

61 de comori in valoare de peste 100 de milioane de dolari, indicate intr-un manuscris stravechi

61 de comori si tot atatea tone de metale pretioase au fost gasite indicate intr-un manuscris stravechi ! In martie 1952, intr-o grota din apropierea Marii Moarte, cercetatorii Scolii arheologice franceze din Ierusalim au descoperit doua misterioase rulouri din arama, gravate cu texte. Curiozitatea lor a fost cu atat mai mare cu cat fusesera gasite sute de manuscrise in alte grote din acelasi sit, cunoscut sub numele de Qumran. Scrieri vechi de 2000 de ani care ar fi fost opera unei secte evreiesti, cea a esenienilor. Dar, de asta data, documentele nu erau scrise pe piei de animale ca celelalte, ci pe foi de arama. Ca si cum ar fi tainuit informatii extrem de importante.

Incercari de descifrare

Era imposibil ca rulourile sa fie citite in starea in care se aflau, deteriorate de umiditate si oxidare. Exista pericolul sa se faramiteze, sa se distruga definitiv. Era necesar sa fie decupate, intr-o prima faza. Guvernul iordanian (Qumran se afla in acea vreme in Iordania) incredinteaza aceasta misiune Institutului de tehnologie Manchester din Marea Britanie care avea in dotare un cutit circular de mare precizie. In 2 saptamani, rulourile au fost decupate in 23 de benzi, fotografiate si supuse undelor radio pentru a permite oamenilor de stiinta sa reconstituie textele.

S-a constatat ca cele doua rulouri din arama erau de fapt doua bucati dintr-un singur rulou deteriorat, cu dimensiuni de 2,40m/30cm. Textele au fost descifrate fara dificultate pentru ca erau redactate in ebraica veche. Si, surpriza: acestea indicau ascunzatorile a 61 de comori! Sute de vase din argint si aur umplute cu rasini si plante aromatice, vesminte sacre, urcioare pline cu argint. In total, peste 60 de tone de metale pretioase!

Pe urmele autorilor ruloului

Se pare ca ar fi vorba de o comunitate evreieasca de la inceputul erei crestine care si-ar fi ascuns bogatiile pentru a nu cadea in mana romanilor. Probabil, esenieni, care au parasit regiunea inainte de anul 68, cand aceasta secta austera a fost vanata de romani. Unii specialisti infirma aceasta ipoteza, considerand ca limba folosita in rulouri dateaza din secolul II si ca acestea au fost ascunse in graba prin anul 130.

Un text criptat?

Acesta a fost usor de tradus dar interpretarea listei de comori a fost mai complicata decat parea. Iata un exemplu: „Sapa intre cei doi tamarini aflati in valea Achon, chiar in mijlocul lor; acolo se afla doua oale din marmita pline cu argint.” Cum sa gasesti acesti doi arbori plantati in urma cu 2000 de ani? In alte locuri, indicatiile sunt vagi: „La Qob’eh, se afla mult argint”. Multe sate mentionate sunt necunoscute specialistilor. Sa fi fost textele criptate? O ipoteza intarita de prezenta unor litere grecesti intr-un text redactat in ebraica. Ca si cum ar fi vorba de chei de cod. Poate ca solutia enigmei se afla intr-un alt rulou care e citat la sfarsitul documentului si in care s-ar afla detalii revelatoare. Dar acest rulou e de negasit.

Si totusi, unde sunt comorile?

Nimeni n-a reusit sa dea de urma vreuneia din ele. Prezumtivele situri ar fi: Valea Cedron, Jericho, Ierusalim, Qumran, orasele din Samaria. Pentru unii specialisti, aceste comori nu exista fiind doar simbolice, legendare. Altii considera ca cei care le-au ascuns, le-au recuperat la un moment dat.

Sursa: http://www.revistamagazin.ro/content/view/6200/30/


Asadar , sa recapitulam si sa detaliem tehnic, dar sa prezentam de data aceasta informatii si din alta sursa.

In luna martie a anului 1952, o grupa de arheologi descopera la Qumran, in pestera numarul 3, un sul gravat pe doua foi de arama, care la origine fusese o singura foaie la dimensiunile de 2.40 × 0.30 m. Intre anii 1955/56, H. W. Baker, de la Universitatea din Manchester din Anglia, reuseste desfacerea acestui sul, care in timpul celor aproape 2000 de ani se sudase din cauza caldurii si fusese extrem de oxidat, pur si simplu coclise. Pentru a desface acest sul a fost nevoie de segmentarea lui in cateva “foi” din acest sul de arama.


Sulul este de origine Eseniana; nu este clar daca este vorba de comorile primului Templu (Solomon – daramat de Asirieni) sau al doilea (Irod – daramat de Romani); importanta lui a fost extrem de mare, luand in considerare ca a fost inscriptionat in arama si nu scris pe piele de animal, autorii crezand ca metalul va fi mult mai rezistent decat manuscrisul obisnuit.

Desi limba vorbita in acel timp in Iudeia era Aramaica (contemporan cu Iisus) , textul este scris in Ebraica, ceea ce denota ca Esenieni probabil nu se foloseau de Aramaica, considerand-o probabil o limba straina. Deoarece Crestinismul timpuriu in primele lui faze, cand toti Apostolii lui Iisus erau evrei, la fel de “nationalisti” si anti-Romani, asemanandu-se extrem de mult cu acestia, ridica posibilitatea ca limba vorbita (cel putin scrisa) de ei a fost Ebraica.

Este absolut clar ca acest sul a fost “scris” (mai bine zis inscriptionat sau gravat) de patru persoane diferite, intr-un fel de CA (consiliu de administratie) antic al comorilor inventariate.

Valoarea comorilor estimata de marele savant francez Dupont-Sommer la aproximativ 4000 de talanţi, care dupa datele pe care le avem din Noul Testament ar fi 1 Talant = 58.9 kg de argint, adica in total 235,600 Kg de argint; daca a fost vorba de talant roman atunci ar fi fost vorba “numai” de 1 Talant = 32.3 kg, adica 192,200 kg de argint. Fiecare talant avea 60 de mina, si fiecare mina avea 60 de shekeli.

Dupa pretul de azi al argintului care ar fi 13.9 USD per ounce – vorbim de aproximativ 114.5 milioane de dolari. O suma frumusica pe atunci.

Sursa 2: http://paleografia.wordpress.com/2009/08/23/sulul-de-arama-de-la-qumran-3q15/#more-649

Submarinele caută comoara ultimului ţar al Rusiei

Sa continuam articolul Comoara imperiul rus, aur ingropat pe fundul lacului.

Legenda spune că, acum aproape un secol, câteva vagoane de tren pline ochi cu aur, aparţinând ţarului Nicolae al II-lea, s-au scufundat într-un lac din Siberia.

Săptămâna trecută, în timp ce explorau adâncimile lacului Baikal cu un submarin, cercetătorii au găsit ceea ce ar putea fi aurul pierdut al ruşilor. Submarinele Mir, pe urmele misterului de 90 de ani.

Pictura tarul Nicolae al II-lea

Bair Tsyrenov, cercetător în cadrul Fondului de Protecţie al Lacului Baikal, înainta liniştit cu submarinul său Mir, la 400 de metri adâncime, în pântecul liniştit al lacului. Deodată, ceva auriu a strălucit în faţa luminilor submersibilului. La început, cei trei membri ai echipajului au descoperit grinzi de oţel care arătau ca şinele de tren. Apoi au observat că aceste grinzi aveau o neobişnuită strălucire, de parcă ar fi fost poleite cu aur, povesteşte Tsyrenov pentru publicaţia germană Der Spiegel.

Submarin Mir pe lacul Baikal

În ultimii doi ani, cele două submersibile de explorare Mir (faimoase pentru că au oferit primele imagini din adâncuri cu Titanicul), care operează de obicei în apele Oceanului Atlantic şi Indian, au lucrat în apele lacului Baikal, cel mai mare rezervor de apă dulce.

Submarin Mir pe lacul Baikal

Expediţia celor două submersibile trebuia ar fi trebuit să se încheie în august. Însă descoperirea lui Tsyrenov a iniţiat o nouă misiune: acum submarinele caută tezaurul ultimului ţar, care lipseşte de 90 de ani şi care, potrivit legendei, zace pe fundul lacului siberian.



5.000 de lăzi şi 1700 de saci cu aur

Experţii ruşi şi jurnaliştii cred că descoperirile recente fac parte din aurul pe care amiralul Aleksandr Kolchak, conducătorul "gărzilor ale" (organizaţie anti-bolşevică) l-ar fi luat în stăpânire în timpul războiului civil din Rusia. Într-o mare ofensivă din 1919, Kolchack şi armata sa au izgonit trupele bolşevice din Kazan, un oraş la est de Moscova, şi au preluat controlul asupra rezervei de aur ruseşti, care fusese ascunsă la Kazan la cererea ţarului Nicolae al II-lea.




Fotografia tarului Nicolae al II-lea si a familiei sale

 
Temându-se că trupele gemane ar putea să pună mâna pe tezaur în timpul Primului Război Mondial, Nicolae al II-lea a dat ordin ca 500 de tone de aur să fie transportate de la Sankt Petersburg la Kazan. Aurul, care valora 650 de milioane de ruble, a fost depus în 5.000 de lăzi şi 1.700 de saci, trupele cerând 40 de vagoane de tren pentru călătorie.



Kolchack


Kolchack nu au avut însă prea mult noroc după victoria de la Kazan. Deşi le cerea trupelor să lupte în continuare împtriva regimului bolşevic autoritar, Kolchack însuşi a instaurat ulterior un regim de dictatură militară în zona pe care o controla. După ce "roşii" au pornit o contraofensivă, amiralul a fost capturat de trupele sovietice şi a fost executat prin împuşcare.

S-a scufundat aurul în lac?

Corpul de armată cehoslovac, care a luptat contra bolşevicilor alături de Kolchak, a oferit guvernului de la Moscova valoarea a 410 milioane de ruble în aur pentru a-şi asigura întoacerea acasă. Dar ce s-a întâmplat cu restul? Urme ale aurului s-au pierdut în Siberia.

Potrivit legendei, gărzile albe au încercat să traverseze lacul Baikal cu trenul, cu toate că şinele erau îngheţate din cauza iernii. Dar greutatea vagoanelor a spart gheaţa şi trenul s-a prăbuşit în lac. Chiar şi acum, trenul este folosit pentru a traversa lacul în timpul iernii.

Lakul Baikal inghetat

Lakul Baikal inghetat

Mulţi dintre cei interesaţi de tezaur speră că descoperirea senzaţională va fi confirmată. Anul trecut, unul din submarinele Mir a găsit fragmente de cale ferată în timpul unei scufundări, dar şi câteva lăzi cu muniţie datând din perioada războiului civil. Cu toate astea, istoricii au îndoieli că acesta este aurul ţarului. Este mult mai probabil ca aurul să nu se fi pierdut, afirmă ei. Se poate ca "alibi" să fi luat tezaurul, să-l fi scos din ţară şi să-l depoziteze în bănci din Marea Britanie şi Japonia. O altă ipoteză este că cehii care se retrăgeau l-au luat cu ei şi astfel se explică prosperitatea neaşteptată a ţării în anii '20.

Lakul Baikal la sfarsitul toamnei

"Pentru moment, este greu să afirmăm că este chiar aurul pe care-l transporta Kolchak", a declarat Tsyrenov pentru Der Spigel. "Din nefericire, nu am reuşit să recuperăm niciunul dintre cuferele cu aur", a adăugat unul din colegii lui, Roman Afonin.

Dar Bair Tsyrenov şi colegii săi, care se pregătesc pentru următoarele scufundări, încearcă acum să rezolve misterul aurului ţarului. Orice s-ar întâmpla, conchide Afonin, "legenda va dăinui."

Sursa: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/pe-urmele-comorii-pierdute-a-ultimului-tar-al-rusiei-198508.html

Comoara Cavalerilor Templieri si secretul pergamentului

Desi se apropie Craciunul, una dintre cele mai mari sarbatori crestine, sa reamintim totusi cate ceva si despre Comoara Cavalerilor Templieri, acesti soldati cunoscuti si ca Sărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici), iar mai tarziu ca Ordinul Templului (franceză Ordre du Temple sau Templiers), unul dintre cele mai cunoscute ordine militare (catolice) creștine.

La inceputul erei crestine, Rhaede (viitorul Rennes-le-Château) era al treilea oras ca marime in regatul vizigot. Legendele spun ca vizigotii au furat, in incursiunile repetate pe care le-au intreprins contra Romei, o parte din comoara Templului din Ierusalim.

In Evul Mediu timpuriu, Rennes-le-Château a devenit unul dintre cele mai importante centre ale catarilor (secta maniheista crestina), dar a fost distrus aproape in intregime de cruciati, in timpul masacrului din 1244.

In anul 1300 insa, orasul a fost refacut de cavalerii templieri, care si-au stabilit aici unul dintre cele mai importante comandamente. In mod misterios, pe 13 octombrie 1307, cand templierii au fost arestati din ordinul papei, fortareata din Rennes-le-Château a fost singura care a scapat neasediata de armata franceza, iar membrii ordinului s-au retras in anonimat. Pentru posteritate, Rennes-le-Château a devenit cunoscut insa abia la sfarsitul secolului al XIX-lea, datorita abatelui François Bérenger Saunière. Acesta a fost preotul bisericii din Rennes-le-Château din 1885 pana in 1917, cand a murit, la varsta de 65 de ani.

In timp ce renova edificiul, Saunière a gasit, intr-unul dintre beciurile acestuia, doua pergamente (ulterior s-a stabilit ca aveau o vechime de aproximativ 850 de ani) care contineau mesaje codificate. Unul dintre ele, relativ usor de descifrat, se refera la istoria unei vechi linii regale, stinsa de mai bine de 1.000 de ani – regii merovingieni sau regii sacri. Celalalt, din care s-a pastrat doar prima pagina (cu o schita, mai multe simboluri esoterice si sintagma „Et in Arcadia ego”), s-a presupus ca descrie locatia comorii cavalerilor templieri.

Cert este ca, la scurt timp de la descoperirea pergamentelor, Saunière a devenit unul dintre cei mai bogati oameni ai Frantei: a cheltuit o avere colosala pentru renovarea bisericii, construirea unui castel gotic si amenajarea mai multor gradini, pe care le-a populat cu plante si animale exotice. Domeniul lui Saunière s-a transformat repede intr-un loc de intalnire a elitelor Europei.

Cazul abatelui a ajuns la Vatican, Saunière a fost chestionat in legatura cu provenienta averii sale, dar papa a refuzat timp de sapte ani sa pronunte vreun verdict impotriva preotului din Rennes-le-Château, pana in 1911, cand, in urma presiunilor repetate ale cardinalilor, acesta a fost excomunicat.

Sursa: http://www.descopera.ro/cultura/930349-rennes-le-chateau-arcadia-cavalerilor-templieri