Comorile de la Apahida ( Cluj )

Prin secolul al V-lea dupa Hristos, in vremea migratiilor, un popor care a trecut prin zona cetatii Clujului de mai tarziu, gepizii, si-au ingropat la Apahida capeteniile, impreuna cu doua tezaure, chiar mai frumoase decat cel vizigot de la Pietroasele, dupa cu spun specialistii.

Cateva secole mai tarziu, pe la 1889, la marginea satului Apahida cineva a dat, nu se stie cum, peste un astfel de mormant: scheletul unui barbat asezat intr-un sicriu de lemn, cu fata spre rasarit si capul spre vest, candva imbracat cu o haina din care au ramas multe podoabe din aur, unele cu pietre semipretioase, o fibula, trei catarame din aur, o bratara masiva, mai multe pandantive. Au mai fost gasite trei inele, unul cu sigiliu, altul decorat cu trei cruci si al treilea inscriptionat cu numele celui care-l purtase: Omharus. Au mai gasit arheologii si cani de argint, si benzile care ornamentau un vas pierdut.

Peste alti 80 de ani, in 1968, un grup de muncitori sapau o groapa ca sa ridice un stalp. Se intampla la 300-400 de metri de locul unde se descoperise primul mormant. A fost distrus atunci scheletul unui barbat, de la brau in sus, si a scos la iveala un al doilea tezaur gepid. Muncitorii au vazut ca e aur si au raspandit prin sat o parte din tezaurul gasit. Autoritatile vremii au aflat de descoperire, au fost chemati arheologii de la Cluj, care au scos la iveala un tezaur chiar mai bogat decat cel descoperit mai devreme. Au fost gasite podoabe de vesmant din aur precum margele, o catarama, limbi de curea, arme, piese decorative pentru harnasament.

Si acum sa detaliem...

La Apahida, în apropierea oraşului Cluj-Napoca, fosta Napoca romană, s-au descoperit pe rând, în 1889, 1968 şi 1979, trei morminte princiare atribuite neamului germanic al gepizilor. Situate pe malul drept al Someşului Mic şi în apropierea fostului drum roman care asigura legătura între Napoca şi castrele de pe Someş (Gherla, Căşeiu, Ilişua), punctele din care provin cele trei complexe fastuoase de la Apahida se pot înscrie într-o suprafaţa nu mai mare de cca. 500 m2.

Descoperirea primului mormânt, cel din 1889, a fost făcută în timp ce se lua pietriş dintr-o zonă mărginaşă a Apahidei. O parte din inventar a fost recuperată pentru Muzeul Transilvan, de către H. Finàly, iar alte două piese (inelul sigilar cu monogramă şi un pandantiv cu clopoţei) au apărut în 1897, pe piaţa comerţului cu antichităţi, fiind achiziţionate de Muzeul Naţional Ungar. Din inventarul mormântului s-au păstrat mai multe obiecte de aur, o fibulă cruciformă cu butoni în formă de ceapă, o brăţară cu capetele îngroşate, trei inele, o cataramă de centură şi o a doua cataramă mai mică, cinci pandantivi cu clopoţei, două căni de argint, o bandă de aur şi mai multe aplice, folosite probabil pentru ornamentarea sau repararea unor vase.

A doua descoperire a fost făcută, tot întâmplător, în luna octombrie a anului 1968, de muncitorii care săpau groapa de fundaţie a unui stâlp de înaltă tensiune. În primă instanţă, din groapă au fost adunate piese de aur cu o greutate totală de cca. 900 g, din acestea autorităţile reuşind să recupereze anul următor, în februarie, când s-a aflat de descoperire, doar cca. 800 g, restul fiind transformat probabil în bijuterii moderne. De această dată însă, tot norocul a făcut ca groapa stâlpului de înaltă tensiune să distrugă doar partea superioară a mormântului, partea inferioară a acestuia putând să fie cercetată arheologic, cu ocazia săpăturii de control efectuată în luna mai a anului 1969.

Din inventarul mormântului s-au recuperat, din partea superioară, distrusă de groapa stâlpului de beton, garniturile a două "gentuţe", 15 piese de joc, câteva piese care ornamentau probabil mânerul şi teaca unei spade. În partea inferioară, cercetată arheologic prin săpătura de control, s-au descoperit un pahar de sticlă, două catarame de aur încrustate cu granate, jumătatea inferioară a lamei spadei şi, de pe o suprafaţă de cca. 30x40 cm, deasupra şi alături de laba piciorului drept, probabil, iniţial închise într-o lădiţă de lemn cu ferecături de fier, mai multe zăbale şi accesorii de harnaşament. Piesele recuperate de Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au fost transferate apoi la Bucureşti, cu ocazia înfiinţării, în 1971, a Muzeului Naţional de Istorie a României.

În anul 1979, hazardul îşi mai spune odată cuvântul, un copil de 6 ani descoperind o cataramă mare de aur, în pământul excavat cu ocazia construirii clădirii poştei din localitate. Catarama reprezintă singura piesă păstrată dintr-un al treilea mormânt, a cărui existenţă este sugerată şi susţinută de prezenţa în zonă a celorlalte două complexe. Piesa a fost preluată în 1980 de Banca Naţională a României, iar în 2002 a fost transferată la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Informaţiile relativ reduse pe care le avem despre contextul celor trei descoperirii sunt compensate de extrema expresivitate a pieselor recuperate, fiecare dintre acestea putându-ne oferi indicii atât despre personalitatea indivizilor înmormântaţi la Apahida, cât şi despre comunitatea în care trăiau sau dimensiunile spaţiului în care se dezvoltau legăturile şi relaţiile lor. Fiecare dintre aceste obiecte ne poate spune o poveste, sau dacă le folosim ca martori, ne poate oferi o versiune proprie a istoriei oamenilor şi a întâmplărilor petrecute cu mai mult de un mileniu şi jumătate în urmă, la Apahida.

Unul dintre primele obiecte, care ne vorbeşte despre statutul aparte al celui în mormântul căruia a fost depus şi, prin aceasta, implicit despre grupul celor din preajma sa, este o formă rară de fibulă, păstrată din inventarul primului complex. Acest tip de fibulă - un fel de broşă sau ac de siguranţă folosit pentru prinderea veşmântului de ceremonie pe umărul drept - avea un regim aparte, fiind purtată doar de un grup restrâns de oficiali ai Imperiului Roman - ca urmare, cu valoare şi sens doar prin sistemul de valori al Imperiului. Piesele de acest gen puteau fi doar conferite ca simbol al funcţiei sau poziţiei ocupate şi, de aceea, nu puteau fi nici cumpărate şi nici obţinute ca obiect de schimb.

Inelele, luate separat, oferă la rândul lor o anumită imagine. Inelul cu nume - care poate fi interpretat şi ca atribut al statutului moştenit al purtătorului - alături de cel sigilar, sugerează implicarea în cultura documentului scris şi responsabilitatea sigiliului. Semnele de pe inele capătă sens în limba latină şi în cea greacă, iar crucile existente pe toate cele trei inele subliniază, la rândul lor, provenienţa dintr-un mediu care recunoaşte şi îşi asumă valorile creştinismului. Fiecare dintre aceste indicii trimite, astfel, către acelaşi spaţiu de cultură al Imperiului Roman.

Deşi descoperite în afara graniţelor politice ale Imperiului, prezenţa în acelaşi complex - în care se asociază şi cu alte piese provenite foarte probabil tot din Imperiu - a fibulei cu butoni în formă de ceapă şi a celor trei inele poate fi semnul încadrării unora din personajele de la Apahida în sistemul ierarhic politico-militar roman.
Provenind din acelaşi complex, brăţara de aur cu capetele îngroşate sugerează o altă modalitate de caracterizare a aceleiaşi personalităţi, prin raportarea, de această dată, la un sistem de valori propriu uneia dintre lumile "barbare", ce evolua dincolo de limitele Imperiului. Astfel, folosind un alt limbaj simbolic, purtarea acestei brăţări putea reprezenta expresia vizuală a acceptării posesorului într-un grup cu statut special, acesta putând fi, de exemplu, în egală măsură o aristocraţie de sânge, o confrerie războinică sau religioasă.

Informaţiile deduse din studiul centurii completează imaginea de ansamblu. Asemănările tehnice şi stilistice, existente între diferitele accesorii de centură descoperite în cele trei morminte, sugerează provenienţa lor din acelaşi atelier, reprezentând, de asemenea, o legătură între cele trei complexe de la Apahida. Prin forma plăcilor, cele trei catarame de centură de la Apahida se încadrează într-un tip cu numeroase apariţii, într-un spaţiu foarte mare, practic o categorie de piese cu întrebuinţare trans-etnică, ce puteau fi adaptate şi adoptate la şi de diferite porturi. Stilul cloisonné în care sunt decorate - bordate pe margine cu granate mici, semisferice, cu casetele cu pereţii ondulaţi şi încrustate cu granate inclusiv pe cant - reduce în mod drastic numărul analogiilor, includerea în această categorie presupunând concluzii determinate de raritatea pieselor, de valoarea implicată de calităţile lor decorative şi de provenienţa comună. Dacă acceptăm teoria realizării acestor accesorii în Imperiu, şi anume în unul dintre atelierele centrale ale acestuia, prezenţa lor la Apahida poate sugera, la rândul său, sau poate întări, ideea existenţei unei legături privilegiate între administraţia romană şi comunitatea de la Apahida.

Dintre accesoriile garniturii de centură, gentuţa mică, ornamentată cu aplice cu capete de cai, atrage în mod special atenţia, fiind apariţia cea mai estică a unui tip de piese caracteristice spaţiului merovingian, prezenţa sa în inventarul complexelor de la Apahida putând fi interpretată şi ca indiciu al existenţei unor relaţii sau legături directe cu vestul Europei.

Depunerea vaselor de băut (paharul de sticlă şi foiţa de aur) contribuie la clarificarea imaginii pe care încercăm să o construim. Prezenţa vaselor de sticlă reparate cu foaie de aur reprezintă o legătură în plus între primele două morminte descoperite la Apahida, şi împreună sugerează existenţa contactelor cu spaţiul scandinav, singura zonă în care este atestat acest obicei, în epocă. Caracterul lor aparte implică, totodată, o valoare ce poate fi simbolică şi/sau sentimentală; sunt piese cu istorie şi, chiar dacă nu putem să reconstituim sau să le aflăm povestea, depunerea lor în morminte răsfrânge propria lor încărcătură simbolică asupra fiecărui complex în parte şi asupra întregii situaţii de la Apahida, luată ca un tot.

Dacă luăm în considerare păstrarea un timp, înainte de depunerea în mormânt, a cănilor de argint - acestea fiind probabil lucrate puţin înaintea celorlalte obiecte - apariţia lor în acest context poate sugera şi existenţa unei tradiţii. În acest caz, o importanţă aparte are întregul comportament pe care îl presupune prezenţa lor: consumul vinului - obicei propriu spaţiului mediteranean antic -, oferirea vinului - cele două căni fiind vase din care se turna într-unele mai mici din care se bea efectiv -, implicit participarea la banchete, dar nu ca simplu băutor, ci de pe poziţia celui care oferea. Perceput astfel, banchetul trebuie interpretat ca o activitate socială, o modalitate de construire şi manifestare a persoanei sociale.
Tot despre comportamente şi - cel puţin la nivel ideal - modul de percepţie a individului ca persoană socială, ne vorbeşte şi setul de piese de joc, din inventarul celui de-al doilea mormânt de la Apahida. Jocul înseamnă socializare, presupune timp şi disponibilitate, prezenţa pionilor adăugând încă o trăsătură în caracterizarea individului şi în egală măsură a societăţii în care evolua.
Depunerea accesoriilor de harnaşament, de la unul sau mai mulţi cai, în cel puţin două din complexele de la Apahida, reprezintă, de asemenea, un indiciu al statutului înalt al celor în cinstea cărora s-a făcut această selecţie.

Pe lângă relaţiile existente între ele, complexele de la Apahida au o serie de caracteristici prin care pot fi puse în legătură cu spaţii culturale diferite. Dintre acestea, spaţiul mediteranean, al Imperiului Roman, este cel mai bine reprezentat. Spre el trimit fibula cu butoni în formă de ceapă, inelul sigilar, cănile de argint cu scene bahice şi caracterul foarte elaborat al stilului cloisonné, în care sunt ornamentate o mare parte a pieselor din cele trei complexe. Spaţiul scandinav este reprezentat prin prezenţa, în primele două morminte de la Apahida, a unor vase de sticlă reparate cu aur, într-un mod ce poate fi regăsit doar în Peninsula Scandinavică, practic singurele apariţii de acest gen din afara acesteia. Legătura cu spaţiul merovingian este realizată de armătura de gentuţă cu capete de cai, tot de acolo provenind şi analogia cea mai spectaculoasă cu situaţia de la Apahida şi anume, mormântului lui Childeric. Asemănarea existentă între complexele funerare de la Apahida şi mormântul lui Childeric de la Tournai este cu atât mai surprinzătoare cu cât ele coincid, atât prin modul de reprezentare, prin intermediul valorilor "importate" din Imperiu (fibula, inelul sigilar), cât şi prin intermediul valorilor străine acestuia (brăţara), simbol al apartenenţei lor la acelaşi grup de status.

Chiar trecute prin sita mai multor selecţii - cea făcută de succesori, când au ales obiectele potrivite şi demne să îi însoţească pe decedaţi în Lumea de Dincolo, şi cea făcută de Întâmplare, care a hotărât ce obiecte să fie găsite, să se păstreze şi să ajungă până la noi - piesele păstrate oferă informaţii asupra unui anumit tip de viaţă. Deşi aparţin inventarelor câte unui singur individ, ele ne vorbesc despre o colectivitate, despre personalităţi ale căror manifestare avea nevoie de companie sau de spectatori. Cel care bea vin din vase de argint, nu îl bea singur, aşa cum nici nu se juca singur, iar etalarea bogăţiei portului necesita spectatori, şi nu orice fel de spectatori, ci unii care să înţeleagă toată simbolistica veşmintelor şi să le poată preţui semnificaţia.
Chiar dacă acceptăm ideea primirii veşmintelor de ceremonie, odată cu conferirea unei anumite demnităţi imperiale, simbolistica lor a fost înţeleasă şi, în plus, tocmai acestea au fost alese să fie depuse în mormânt, ceea ce, o dată în plus, este semnul faptului că oamenii de acolo nu erau străini de lumea Imperiului Roman, din care proveneau acestea.

Într-un context asemănător, depunerea a cel puţin trei indivizi cu statut special în aceeaşi zonă restrânsă, poate fi şi semnul existenţei unei comunităţi, care a ocupat o perioadă mai îndelungată acelaşi spaţiu, o comunitate definită prin comportamente şi tradiţii proprii, situate undeva la graniţa dintre spaţiul civilizat, de tradiţie clasică, al Imperiului Roman şi cel "barbar", de dincolo de graniţele politice ale Imperiului. Sursa:http://www.mnir.ro/ro/Colectii/ItemsColectii.aspx?IDItemColectie=17

A fost descoperita o masca romana extrem de valoroasa

Un vanator de comori din Cumbria a descoperit o foarte rara casca romana impreuna cu masca faciala aferenta. Acesta este cel de-al treilea artefact de acest fel extras din siturile arheologice de pe teritoriul Marii Britanii.

Casca a fost purtata, posibil impreuna cu panglici colorate, ca un semn de excelenta pentru un soldat roman in timpul sarbatorilor si paradelor. Datorita legii permisive din Marea Britanie, cu toate ca a fost considerata de catre specialisti drept de « o descoperire de o importanta uriasa », pe 7 octombrie a.c. coiful va fi licitat, la Casa de Antichitati Christie's, cu suma de pornire de 300.000 de lire sterline.

Vanatorul de comori care a descoperit casca a dorit sa-si pastreze anonimatul. Asemenea casti erau oferite soldatilor romani care se remarcau in timpul bataliilor. Celelalte doua coifuri de acest tip din Anglia au fost descoperite in 1796, respectiv 1905.

Cum a descoperit Florin Râmbetea primele zece brăţări dacice

Cum a descoperit Florin Râmbetea primele zece brăţări ale regilor daci?

Omul care a descoperit în urmă cu zece ani primul tezaur de comori ale regilor daci din Munţii Orăştiei, a fost audiat marţi după-amiază, pentru mai bine de o oră, de magistraţii Judecătoriei Deva.

Bărbatul a povestit, cu lux de amănunte, modul în care cele zece brăţări din aur masiv pe care le-a scos de sub pământ împreună cu tatăl său i-au schimbat viaţa.

Procurorii au cerut pedepse maxime şi daune de 6,6 milioane de euro în dosarul "comorilor dacice".

Florin Râmbetea a declarat că, în dimineaţa zilei de 6 mai 2000, îndrumat de cautatori dotaţi cu detectoare de metale de ultimă generaţie, a săpat în apropiere de situl vechii fortăreţe a Sarmisegetuzei, în locul numit „sub Muchea Cetăţii”.

S-a minunat când a descoperit bijuteriile a căror greutate totală depăşea zece kilograme, însă bucuria nu a durat mult timp. În noaptea următoare, într-un apartament din Deva, brăţările au fost împărţite.

În aceeaşi noapte, a fost nevoit să fuga din calea unor persoane importante din Deva, care aflasera de comori şi se pusesera pe urmele sale. "Câteva zile am stat într-o casă din Tâmpa, apoi am fugit la Sibiu, unde am rămas din nou ascuns, mai mult de o lună”, a declarat Râmbetea. Simţind că pericolul a trecut, fostul cioban s-a întors la Deva, pentru a-şi lua partea din tezaur.

„Am primit de la braconieri câte 15.000 de mărci germane, eu şi tatăl meu. Însă unul dintre ei mi-a spus: «dacă mai sufli o vorbă despre comoară, îţi vom tăia mâinile şi apoi vei primi glonţ». Am fost îngrozit”, şi-a amintit hunedoreanul.

Totuşi, câteva luni mai târziu, bărbatul a fost depistat de anchetatori şi i-a dus pe aceştia la locul unde fuseseră descoperite comorile. După ce iniţial a fost pus sub urmărire penală pentru furtul tezaurului, Râmbetea a primit calitatea de martor în rechizitoriul dosarului comorilor dacice. El a continuat, insă, să se ascundă, de frica celor care il urmaresc.

Sursa:http://www.adevarul.ro/locale/hunedoara/hunedoara-adevarul_de_seara-comoara-blestem-regii_daci-tezaur_0_343766182.html

Cum se curata monedele antice ?

Nu sunt specialist in domeniu, dar am gasit pe diverse forumuri de discutii, larg dezbatuta aceasta intrebare:
cum se curata monedele antice? Unii spun ca doar cu apa si sapun, altii ca nu e recomandata deloc curatarea acestora ( sau e recomandata doar pentru monedele de argint) , altii ca sunt metode moderne de curatare cu ultrasunete si asa mai departe. Dar haideti sa vedem ce spun chiar acesti pasionati...

In general curatarea monedelor este contraindicata! Pe piata americana monedele curatate isi pierd pina la 50% din valoare. Ma refer la patina sau toning. Dar daca totusi va decideti sa curatati, in functie de metal, puteti folosi:

- pentru monedele din zinc: sare de lamiie dizolvata in apa distilata, monedele se lasa citeva minute si apoi se spala in apa distilata.

- pentru argint: daca prezinta o patina galbuie datorata pastrarii indelungate in folie de PVC (clasoarele vechi...) se scufunda in acetona citeva secunde si apoi se spala cu apa distilata. Puteti folosi si pasta de dinti, dar sa nu contina bicarbonat de potasiu (lasa zgirieturi fine)
- pentru monedele din fier: rugina se indeparteaza cu acid oxalic 50%. Incercati intii cu o moneda irecuperabila sa determinati exact timpul cit sa stea moneda in acid - e o operatie riscanta - se poate sa apara gauri in suprafata monedei daca sta prea mult!!!. Spalarea se face tot cu apa distilata. Atentie: acidul oxalic ataca emailul si marmura, deci nu il varsati in cada de baie, pe faianta sau alte obiecte sanitare! Folositi manusi!!!
- pentru cupru, patina verde se considera imposibil de scos in totalitate, dar puteti incerca sa o indepartati cu o scobitoare din lemn, si apoi spalare in acetona (nu prea da rezultate, doar daca e o oxidare superficiala)
Monedele din alama pot fi curatate (si redata stralucirea) folosind otet incalzit in care dizolvati sare de bucatarie, inmuiati o cirpa moale in el, frecati usor suprafata monedei 20-20 secunde dupa care spalati din abundenta cu apa distilata (sau apa de ploaie!)
Repet, e bine sa incercati pe monede irecuperabile ca sa vedeti rezultatele mai intii.
Mizeria de pe monede poate fi indepartata cu rezultate bune si cu o guma de sters.
In principiu insa, va recomand doar apa si sapunul!

Recomandare: nu curatati monedele cu nimic; in caz contrar rare vor fi momentele in care rezultatele vor fi pozitive.Dupa ce am stricat iremediabil mai multe monede, m-am invatat sa NU mai incerc sa curat in nici un fel monedele, la fel va recomand si dvs. Din proprie experienta va spun sa nu incercati sa curatati monedele altele decat cele de argint, fiindca rezultatul este dezastruos. Eu am facut o pasiune pentru monedele de argint si cum nu prea imi prea place patina pe monede, le curat cu pasta de dinti si periuta. Puteti sa le lasati in apa cu sare de lamaie inainte de a incepe operatiunea.

Atentie, pasta de dinti contine particule fine pe baza de dioxid de siliciu, un micro-abraziv eficient (mai dur ca sticla) care va produce o 'panza' de zgarieturi fine pe suprafata monedei frecate cu asa ceva. Pasta de dinti mai ieftina contine alumina, de asemenea abraziva. Chiar si frecarea cu periuta de dinti, fara pasta, lasa urme pe monedele de argint!! Daca dv.nu le vedeti cu ochiul liber, nu inseamna ca ele nu exista, iar la o marire chiar si de 10x apar in toata grozavia lor.

Monedele trebuie privite cu ochi critic si decis care dintre ele trebuie lasate in starea in care v-au parvenit, si care se pot supune unui anumit tip de curatare. Nu trebuie sa uitam ca suntem doar posesori temporari ai acestor obiecte, care au totusi si o alta valoare decat cea materiala. Patina unei monede face parte din istoria acesteia, si ar trebui privita cu ceva mai mult respect. Mentalitatea de tip mestesugaresc ('arama e rosie si argintul alb-stralucitor') - prezenta inca inclusiv la muzeografi dar si la multi colectionari particulari - ar trebui abandonata daca se doreste ca si colectiile romanesti, fie ele publice sau private, sa aiba calitate nu doar cantitate. De aceea in continuare nu ma voi referi la 'curatarea' propriu-zisa a monedelor.

Mai intai de toate atrag atentia catre manipularea corecta a monedelor, mai ales a celor de argint, care trebuie tinute de muchie, daca nu sunt protejate cu vreun lac special sau manevrate cu manusi (ideal ar fi sa se foloseasca manusi din bumbac nealbit cu clor). Transpiratia lasa urme urate pe monedele de argint, practic raman amprentele degetelor, negre si inestetice. Daca totusi s-au pus buricele degetelor pe moneda (si inca n-au aparut amprentele) se recomanda sa clatiti piesa in acetona sau alcool cat mai pure, dupa care o puneti intr-un cartonas cu fereastra circulara transparenta ('coin holder' din carton auto-adeziv, cu fereastra din material plastic transparent pe baza de acrilati) sau in pliculete cu unul/doua buzunare din material plastic inert ('safety flips', dar preferati-le pe cele mai rigide/mai casante, au mai putin plastifiant si ataca mult mai putin monedele). Evitati clasoarele ieftine si proaste din PVC plastifiat, contin clor care ataca metalul (de pilda monedele din alama de 1 ban etc. se inverzesc). Nu folositi 'safety flips' la monede proof, chiar si acestea elimina in timp compusi care afecteaza sensibil suprafata monedelor (cu atat mai acut daca exista si expunere la soare).

Multe monede antice de argint au o patina frumoasa, cenusie, negricioasa sau spre albastrui. Aceasta ar trebui conservata ca atare, dar totusi moneda trebuie degresata mai inainte prin imbaiere in alcool etilic sau acetona. Piesa poate fi apoi lacuita cu un lac pe baza de plexiglas (plexiglas dizolvat intr-un amestec de acetona si toluen 1:3, pt. 'concentratie' de cca 10% plexi-adica la 100 mL amestec acetona cu toluen folositi cca 10g plexiglas, si daca totusi lacul rezultat e prea viscos mai adaugati solvent). Si lacurile pe baza de nitrati de celuloza sunt potrivite, dar pe termen lung tot plexiglasul e mai bun. Avantajele sunt; reversibilitate foarte buna (lacul este solubil in acetona/amestec acetona-toluen), rezistenta la umiditate si UV, impermeabilitate etc.

Am tratat 'boala bronzului' - acel praf verde-albicios care apare la monedele de arama/bronz expuse la umezeala - cu oxid de argint. Practic aveti nevoie de solutie de azotat de argint in apa distilata (puteti cere la farmacii, de obicei acolo se vand solutii 1%, pentru uz oftalmologic, aceasta concentratie este suficienta pentru obtinerea oxidului de argint), va mai trebuie hidroxid de sodiu (soda caustica-ATENTIE la manipulare, folositi manusi de plastic, este puternic coroziva) sau de potasiu, ceva apa distilata si alcool etilic (merge si spirt). In prima etapa faceti o solutie de soda caustica in apa distilata (nu foarte concentrata, cam o lingurita la 100 mL apa e destul), apoi turnati incet aceasta solutie intr-un vas de sticla (de preferat transparent) unde se afla solutia de azotat de argint 1%. Veti obtine un precipitat brun (nu adaugati solutie de soda caustica in exces ca sa nu vi se dizolve acest precipitat!), pe care il filtrati printr-o panza curata, il spalati bine pe acea panza cu apa distilata si il puneti intr-un flacon mic, etans, adaugand si alcool peste el. Puteti folosi mult timp din cantitatea preparata o data.

Cum se trateaza 'boala bronzului' cu oxid de argint: folosind o scobitoare ascutita raclati depozitul sfarimicios verde-albicios de pe moneda, clatiti cu alcool si apoi cu o spatula adaugati putin oxid de argint (obtinut ca mai sus) exact in locul unde s-a dezvoltat b.b., puneti o picatura/cateva picaturi de alcool peste oxidul de argint si apoi introduceti moneda intr-o 'camera umeda' (se poate improviza dintr-un pahar sau un borcan intors cu fundul in sus, punand acolo un capacel cu un tampon inmuiat in apa, pt.mentinerea umiditatii). Reactia chimica (care dureaza cateva ore) va duce la transformarea oxidului de argint in clorura si alte saruri, in acest fel eliminandu-se b.b. de pe moneda. Daca apar alte zone cu b.b., aplicati procedeul in zonele respective pana cand in nici o zona nu mai apare 'inflorirea' verde. 'Camera umeda' este utila si pentru relevarea stabilitatii unei monede din aliaj de arama in timp, deoarece umezeala activeaza clorurile. Dupa
Se pare ca o metoda mai noua foloseste pulberea de zinc in locul oxidului de argint, exact in modul descris de mine in alineatul de mai sus. Aparent rezultatele sunt mai bune si mai durabile: zincul formeaza pe locul punctelor de boala bronzului o combinatie complexa care protejeaza ulterior metalul. Metoda inca netestata de mine (am gasit zinc pulbere la cutii de 1 kg in magazinele cu reactivi/materiale pentru pictura, dar costa cca 100 lei si nu prea ma trage ata sa cumpar ditamai cutia...). Cantitati mici de zinc pulbere s-ar putea totusi obtine prin pilirea unor bucati de zinc/monede din zinc, de exemplu.

Atentie! Umezeala si combinatiile chimice din aerul locuintelor dauneaza in general monedelor, in special celor din argint. Practic piesele se inchid la culoare, capata 'curcubee' etc. Pe cat posibil se recomanda pastrarea lor in cutii metalice etanse, in care s-au introdus saculeti cu silicagel (granule bleu cand sunt uscate, devin roz cand au absorbit umezeala; se pot usca iarasi prin incalzire lenta la o sursa de caldura adecvata). Din strainatate se mai pot procura substante speciale care introduse in incinta inchisa in care sunt monedele (cutie, sertar inchis) le pastreaza nealterate un anumit timp, anuland efectele mediului.

Daca pastrati monedele in pliculete de hartie (inca metoda standard la muzeele romanesti), trebuie sa stiti ca in timp hartia se degradeaza, rezultand compusi acizi si/sau sulfurosi care reactioneaza cu suprafata metalica a monedei, daca aceasta nu este protejata cu lac. Folositi doar hartie de foarte buna calitate la confectionarea pliculetelor, dar mai bine in locul acesteia utilizati acele pungute auto-sigilante din polietilena (se folosesc pentru piese electronice, nasturi si alte obiecte mici).

Protejati-va monedele si s-ar putea sa nu fiti niciodata nevoiti sa le curatati. Intrebarea daca sa curatati sau nu o colectie de monede este foarte controversata printre colectionari.

Pastrati-va monedele in buzunare de plastic facute special pentru acest scop. Sunt disponibile individual sau pe folii pentru a fi puse in albume.
Protejati-va monedele de expunerea fata de intemperii si incercati sa nu le zgariati sau sa le deteriorati manuindu-le gresit.
Tineti in minte ca orice curatare a monedelor dvs le poate afecta valoarea. Atunci cand sunteti in dubiu, lasati-le asa cum sunt si consultati un dealer profesionist de monede.
Curatati-le daca credeti ca este necesar, cu produse ca amoniacul, otetul, alcool sau suc de lamaie. Lasati monedele sa stea intr-un container plin cu lichid pana cand orice urma de murdarie sau incrustare a fost indepartata.
Permiteti uscarea monedelor la aer sau tamponati-le cu o carpa moale si curata. Nu frecati sau lustruiti. Acest lucru va zgaria suprafata monedei si va indeparta metalul de pe suprafata ei.
Folositi substante de curatare chimica ca o ultima metoda daca nu sunteti preocupati de valoarea monedei. Urmati mereu instructiunile de folosire atunci cad folositi asemenea produse.
Curatati monedele care nu sunt menite sa intre intr-o colectie intr-o solutie de otet si sare. Puneti monezile intr-o sticla mica plina cu aceasta solutie si agitati. S-ar putea sa trebuiasca sa lasati monezile in solutie pentru ceva timp ca sa va asigurati ca s-au curatat.
Nu folositi niciodata sapun de casa pentru a curata monedele. Chimicalele pot coroda sau pata metalul.
• Experimentati cu metode de curatare pe monede pe care sunteti dispus sa le pierdeti. O data ce sunteti sigur ca metoda aleasa de dvs functioneaza, puteti trece la monezile mai valoroase.
• Feriti-va de produse de curatare care contin acid sulfuric. Acest lucru este in mod deosebit important pentru monedele din cupru.

Sfatul este de a nu curata monedele decat daca la acestea adera o substanta care o distruge. Bineanteles ca inainte de a incerca curatarea cu alcool cat mai pur posibil este recomandat sa se incerce o solutie de sapun. Totusi, solutia de sapun are pH alcalin, si evident foarte multa apa, asa ca poate activa coroziunea latenta (valabil pt.monedele dezgropate din pamant, mai ales). Alcoolul concentrat pe de alta parte nu afecteaza deloc moneda, doar indeparteaza grasimea si alte depuneri nedorite, cu o oarecare eficienta. Exista solutii de sapun fara ph activ si apa folosita poate de asemenea sa fie distilata. Apoi putem, nu-i asa, lua in calcul, dupa degresare, etuva.

Mai exista in comertul online diverse solutii pentru curatat monede, unele dedicate special pentru aur, altele doar pentru argint sau pentru bronz. De asemenea, mai exista si metoda de curatare prin vibratii, cu ajutorul unor mici aparate.

Una din metodele folosite in muzeele din strainatate pt curatarea obiectelor metalice si a monedelor este supunerea lor la ultrasunete. Au aparut astfele de dispozitive si pt uzul colectionarilor amatori.

Ultrasunetele sunt eficiente pentru indepartarea 'crustelor' si a depunerilor relativ putin aderente de pe monedele vechi, in speta de pe cele antice dar si medievale (gasite in pamant, deci). La monedele moderne aplicarea este foarte limitata, as zice.

Principiul e probabil cunoscut de toata lumea: ultrasunetele creeaza presiuni mari/unde de soc, localizate si pe suprafete foarte mici, ducand la desprinderea crustelor. Moneda trebuyie sa aiba un corp metalic bun, de preferat fara fisuri, ca sa nu crape mai mult. Un prieten foloseste asa ceva, si mi-a zis ca aparatele comerciale speciale pt. curatarea monedelor sunt putin eficiente, avand putere relativ mica. El a incercat si cu un aparat stomatologic, si rezultatul a fost mai vizibil (deci tratament mai dur, ar cam trebui evitat!).
Oricum, ideea este ca ultrasunetele pot afecta inclusiv patina nobila a monedelor, daca sunt aplicate un interval prea lung. Sunt utile pentru cantitati mari de monede antice necuratate, ca un tratament preliminar inainte de o curatare individuala (de preferat mecanica) a monedelor.

S-a pus intrebarea cum sa se trateze obiectele din fier (in speta jetoanele ruginite). O metoda de interventie redusa, moderna si non-toxica, este reducerea electrochimica fara sursa de curent electric. Practic obiectul se inveleste in staniol (cine n-are marmote sa-si cumpere ) si apoi se introduce in solutie 5% de bicarbonat de sodiu alimentar. Aveti grija ca solutia sa patrunda sub staniol, pana la obiect, care totusi trebuie sa fie strans invelit in staniol (experienta de la ciocolata ajuta mult). Tratamentul poate dura de la cateva zile la cateva saptamani, dar se recomanda examinarea periodica a obiectului. Rezultatul anticipat este modificarea oxi-hidroxizilor de fier (=rugina) cu trecerea catre magnetita stabila, de culoare neagra, suprafete mai netede, mai 'clare', o stabilizare buna a obiectului. Dupa tratament obiectul trebuie clatit cu apa distilata, uscat foarte bine si in general este foarte recomandata protectia suprafetei cu un lac pe baza de metacrilati (gen Paraloid), intrucat fierul este un metal reactiv. Conform unor teste mai recente, se pare ca pentru aceasta metoda (numita Curatare galvanica) este mai eficienta folosirea carbonatului de sodiu (Na2CO3- 10-20%), sau chiar a hidroxidului de sodiu (NaOH - 5-10% - ATENTIE, CAUSTIC!), in locul bicarbonatului de sodiu (NaHCO3). Solutia poate fi incalzita pentru accelerarea reactiei. Atentie totusi la concentratii si temperaturi! Cred ca secretul este ca solutia sa poata circula cat de cat sub staniol...Si, desigur, staniolul trebuie sa fie 'curat', adica metal gol, fara vreo acoperire din polimeri...Asta se poate verifica daca se incearca aprinderea foliei de staniol la flacara.

Altii folosesc zeama de lamaie, cu rezultate destul de bune, dupa cum se vede in imaginea de mai jos.

Oricum, piesa de fata a stat cam 12 ore. Din cand in cand, la interval de 2-3 ore, am frecat piesa intre degete pentru inlaturarea stratului, astfel se poate obtine un anumit grad de curatare, nu o curatare totala. In cazul meu nu a fost necesara schimbarea lichidului, dar in cazurile in care piesa a avut contact cu altele de cupru (de ex.) schimbarea este recomandata datorita oxidului de cupru din lichid care poate sa patrunda in piesa daca aceasta este poroasa. Mai jos o alta piesa:

Oricum, oricare ar fi solutiile si metodele de curatat monede, ideea este ca trebuie sa aveti mare grija atunci cand efectuati curatarea sau alegeti metoda de curatare, sa faceti teste inainte, pe monede fara mare valoare, sau sa nu le curatati deloc, cum spun multi dintre pasionati. Oricum, succes si bucurati-va cat mai mult de colectia dumneavoastra numismatica !

Matritele de denari romani de la Tilișca

Un drum abrupt si ingust si multe scari te asteapta daca vrei sa ajungi la ruinele cetatii dacice de la Tilisca. Insa, odata ajuns la destinatie, te asteapta o priveliste minunata si o multime de taine de descoperit.

Pamantiu cat vezi cu ochii. Aceasta este imaginea pe care ti-o ofera ruinele cetatii dacice din Tilisca, ridicata in timpul lui Burebista, in prima jumatate a secolului I i.e.n. Daca stai, insa, sa analizezi, ruinele ascund secrete.

Pentru amatorii de drumetii, accesul catre ruine poate fi o adevarata aventura. Zona este abrupta, iar cararea din padure pare ca ar duce oriunde si esti mereu in pericol sa te ratacesti.

De fapt, nu iti ia mai mult de 20 de minute de mers pe jos pana sa ajungi la destinatie, insa numai daca esti extrem de rezistent, te poti indura sa nu faci macar trei popasuri. Noroc cu bancutele amplasate pe marginea cararii, din zece in zece metri, pentru turistii obositi, asa ca noi. Din fericire, dealul Catanas este impanzit de muri verzi, ale caror fructe salbatice fac deliciul turistilor care calca platoul.

Localnicii din Tilisca sustin ca in cetate ar sta ascunse comori nepretuite. Ca oamenii lui Burebista ar fi ingropat aur, podoabe si bani chiar la baza amplasamentului. Se spune ca si in zilele noastre unii tiliscani inca se mai chinuie sa dea de patrimoniul lasat in urma de strabuni. „Au fost descoperite si comorile lui Decebal, desi se aflau ascunse sub raul Sargetia, din apropierea capitalei sale. Caci a abatut raul cu ajutorul unor prizonieri si a sapat acolo o groapa.

A pus in ea o multime de argint si aur, precum si alte lucruri foarte pretioase, mai ales dintre cele care suportau umezeala, a asezat peste ele pietre si a ingramadit pamant, iar dupa aceea a dus raul din nou in albia lui. Tot cu oamenii aceia a pus in siguranta, in niste pesteri, vesminte si alte lucruri la fel. Dupa ce a facut toate astea, i-a macelarit ca sa nu dea nimic pe fata. Dar Bicilis, un tovaras al sau care cunostea toate cele intamplate, a fost luat prizonier si a dat in vileag toate acestea“, povesteste Ioan Gandila, un batran din Tilisca. Se pare ca acestea nu sunt singurele mistere pe care le ascund ruinele de pe dealul Catanas.

Matritele de denari romani

Recent, in doua incaperi s-au descoperit cinci socluri cladite din piatra legata cu pamant, pe care au fost asezate rasnite rotative din tuf vulcanic, iar intr-una dintre ele a existat si un cuptor de copt paine. In conformitate cu opiniile specialistilor, aceste descoperiri reprezinta o brutarie in toata regula.

Matrite romane 1 - imagine pur ilustrativa

Cea de-a doua descoperire, de-a dreptul senzationala, o constituie 14 matrite de bronz si trei mansoane de fier. Se pare ca matritele sunt perfect lucrate, de asa maniera, incat monedele batute cu ajutorul lor nu se deosebesc cu nimic de cele autentice emise in teritoriile romane.

Matrite romane 2 - imagine pur ilustrativa

Pe cele 14 matrite de la Tilisca sunt gravati in negativ denari republicani emisi intre 145 - 138 si 72 i.e.n. Cea din urma moneda ne asigura ca ne gasim in epoca lui Burebista. Acesta descoperire are o mare insemnatate istorica fiind un exemplu foarte bun al inaltului grad de dezvoltare al daco-getiilor.

Trasee secrete si drumuri pe sub munti, folosite inca de pe vremea dacilor

Trasee secrete si drumuri pe sub munti, folosite inca de pe vremea dacilor? O simpla legenda sau ...

In fiecare zi, indiferent ca e vara, toamna, pramavara sau iarna, sute de persoane vin sa traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur si simplu pentru munte, altii vin atrasi de legendele ce cuprind intreg tinutul Bucegilor. Iar altii vin in cautarea comorilor ramase prin pesteri, din cele mai vechi timpuri, asa cum spun legendele locale. Pentru ca in zona Bucegilor trece un lant de drumuri subterane, cunoscute doar de cateva persoane, la ora actuala. In vremuri de restriste, inca din vremea dacilor, obstile tramiteau femeile si copiii aici, tramiteau comorile ce le aveau si porneau la lupta impotriva invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o parte in alta a muntilor.

Legendele locale vorbesc despre o serie de comori in zona: o comoara ascunsa sub Sfinx, o comoara ascunsa in apropierea varfului Omul, alte comori ascunse in diverse pesteri din zona. Dar, pana ce aceste comori vor fi scoase la iveala, cea mai mare comoara ramane cea spirituala si frumusetea muntilor din zona, trecutul istoric al acelor locuri. Oare cati stiu ca initierea preotilor daci se facea aici, unde exista celebrul Kogaionon, identificat cu Omul, din insasi traducerea numelui sau, Capul lui Ion, acel Ion al carui nume l-au preluat voievozii nostri in “Io... voievod?”.

Sau cati stiu ca ostile de elita ale Tarii Romanesti se antrenau pe platoul Bucegilor? Acei “rosii” care se numeau asa din cauza hainelor pe care le purtau si care erau folosite in lupta doar in cazuri extreme, ele constituind cavaleria de elita a domnitorului. Sau cati stiu de Izvorul Tamaduitor al lui Zamolxis care se gaseste la capatul unei poteci care, de cele mai multe ori scapa ochiului acelui turist venit acolo doar ca sa faca gratare si sa bea votca sau bere racata la apa de izvor? Si de multe ale locuri aflate la vedere, dar care ascund atatea secrete ale poporului nostru.

Popor crescut sub protectia Dragonului si a Lupului, simboluri ale libertatii, popor plamadit din durere si vegheat de Pasarea Phoenix, pasarea renasterii. Uitati-va in jurul vostru. Ce mai vedeti acum? Unde sunt Lupii si Dragonii de demult? Ce a mai ramas din poporul asta? Ce ne-a mai ramas in afara de speranta, singura care renaste de la an la an si ne ajuta sa trecem peste timp mosteniri spirituale pe care nu le are nici un alt popor din lume.

Dar astazi nu vom vorbi despre nimic din toate astea. In numarul acesta vom discuta despre tunelele de sub munti… In anul 105 armatele romane conduse chiar de imparat, patrundeau in teritoriul dacilor, ocupind cetate dupa cetate. Era al doilea razboi si Traian era decis ca de data asta sa supuna definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grabea, preferind sa construiasca de fiecare data pe unde trecea cetati si castre care sa asigure spatele armatei sale.

La un moment dat, intre romani si Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, in munti, pe loc deschis, la intilnirea a doua piriuri, s-a dat o lupta pe viata si pe moarte intre cele doua osti. Era sfarsitul toamnei. Dacii erau condusi personal de Decebal, iar romanii de unul dintre generalii lui Traian, cel care, dupa cucerirea Daciei, urma sa devina pramul guvernator al noii provincii romane. Lupta a fost ingrozitoare si a durat toata ziua. Spre seara, balanta incepuse sa inclise spre romani, din cauza numarului mare de luptatori de profesie pe care ii aveau.

La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost vazut cazind in lupta. Atunci dacii au inceput sa sovaie, vazind in asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca sa nu piarda de tot lupta, Decebal a dat ordin de retragere si… armatele dacilor au disparut in cateva minute ca inghitite de pamant. degeba au trimis romanii trupe in urmarirea fugarilor. Acestea se intorceau toate cu acelasi raspuns: in fata lor nu exista nici un fel de dusman…

A urmat o pauza de cateza zile, pauza care a fost cat pe ce sa salveze soarta regatului dac. Pentru ca, profitind de ea, Decebal a realizat o lovitura care a ramas in analele razboaielor: a incercat sa mute centrul operatiunilor la sud de Dunare, pe teritoriu roman. La vremea respectiva nimeni nu a putut intelege cum, in conditiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, intr-un interval de timp extrem de scurt – mai putin de 2 zile – sa strabata muntii Daciei, ajungind la locul de intalnire cu aliatii sai si trecand Dunarea ca sa atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din pacate, in urma unor tradari din rindul nobililor daci, Traian a aflat secretul miscarilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau muntii dintr-o parte in cealalta.

Dupa batalia de la Adamclisi cand fiecare dintre aliatii infranti ai dacilor se retrageau spre locurile lor de bastina, dacii condusi de Decebal au cazut in cateva ambuscade organizate de romanii care ii asteptau in tunelurile de trecere. Neasteptindu-se la asa ceva, mare parte din trupele repliate au fost nimicate, putini fiind dacii care au ajuns din nou la Sarmizegetusa. Dupa acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea, multe au ramas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai tirziu de domnitorii romani. Asa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor.

Cei mai populari munti ai Romaniei sunt strabatuti de la un capat la altul de treceri subterane, putini fiind cei care cunosc existenta acestora?

Despre existenta tunelurilor aveau cunostinta numai sacerdotii daci si unii nobili, acestia din urma cunoscand doar anumite treceri strategige si nu pe toate. Ducand mai departe mostenirea spirituala a inaintasilor lor, preotii daci au transmis novicilor secretele trecerilor de sub pamant, secrete preluate de preotii crestini, paznici ai comorilor spirituale si nu numai, ale acestui popor si retransmise mai departe doar calugarilor virtuosi. Pentru ca aici, in interiorul Bucegilor, exista o parte din secretul existential al nostru, al romanilor, ca popor.

Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor si a celor de dupa ei, platoul Bucegilor era interzis oamenilor de rand. Acolo se antrenau ostile de elita ale domnitorului. Oare de ce, din toate locurile posibile din tara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul Bucegilor? De ce nu un loc la cimpie, unde antrenamentul calare se putea desfasura in conditii mai bune? Simplu. Pentru ca, in vremuri de restriste, tezaurul roman era adapostit in tunelele din zona, iar “rosii” aveau ca sarcina prioritara, paza comorilor.

Mai mult, legendele locale vorbesc si despre existenta unui tezaur deosebit. Un tezaur acumulat si pastrat in zona de-a lungul a zeci de generatii de conducatori. Se spune ca fiecare din acestia trebuia sa sporeasca tezaurul pe durata domniei lui si nu avea voie sa foloseasca niciodata odoarele de pret din tezaurul sfant. Cei care nu au tinut cont de asta au fost loviti de un blestem cumplit, ei si familiile lor fiind risipite in vint. Se spune ca acest blestem a lovit cele doua ramuri conducatoare din familia Basarabilor, respectiv ramura Draculestilor si cea a Danestilor, multi domnitori din aceste familii murind asasinati, ei si familiile lor, pentru incercarea de a folosi tezaurul tarii in scop personal.

In ultimii ani, in zona Bucegilor s-au efectuat masurari energetice care au constatat existenta unor campuri de forta extraordinara si a unor treceri subterane care traverseaza muntii dintr-o parte in cealalta. Mai mult, aceleasi masuratori au aratat existenta a doua treceri subterane care merg din zona Bucegilor pana in apropiere de Pestera Ursilor din Carpatii Occidentali, acestea fiind intretaiate din cand in cand de diverse tunele mai mici sau mai lungi.

Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu strabat muntii haotic ci sub forma unor linii care configureaza imaginea unui lup imens, avand gura deschisa, ca atunci cand se arunca asupra prazii. Capul lupului este in Muntii Apuseni iar coada coboara pana in apropiere de Pietrosita, judetul Dambovita. Intrebarea logica este daca aceste treceri subterane au fost facute de mina omului sau daca au fost doar descoperite si folosite de oameni? Este o intrebare la care, deocamdata nu are cine sa raspunda. Poate doar misticii, care au avut curajul sa afirme ca totul a fost construit de Zamolxis atunci cand Marele Zeu a decis sa apere acest pamant sfant si pe cei ce-l locuiesc. Sursa:http://www.horoscop-astrologie.ro/drumurile-subterane-de-sub-munti.html

Legenda comorii lui Ladislau Cumalul

Unul dintre regii care au insangerat prin viata lor Transilvania a fost si Ladislau al IV-lea Cumanul. In secolul al XIII-lea cumanii, migratori de origine slava stapaneau cea mai mare parte din tarile romane. Ladislau al IV-lea era unul dintre cei mai bogati regi ai timpului sau. In anul 1290, dupa cucerirea cetatii Cheresig, barbarii au incins o petrecere pentru a-si sarbatorii victoria. Urmarea a fost tragica: in urma unei altercatii, regele cuman a fost ucis la petrecerea care a urmat de 3 nobili, prieteni de-ai sai, care isi doreau bogatiile pentru ei.

Dorinta nu le-a fost indeplinita, pentru ca Ladislau a murit inainte de a spune cuiva unde isi tine comorile. Dupa moartea sa, cetatea a fost ocupata de Carol Robert de Anjou, care declansase o puternica ofensiva de cucerire a teritoriilor stapanite de necrestini. Apoi tinutul a intrat in posesia fratilor Borsa si ulterior a familiei Csaki, una dintre cele mai importante familii nobiliare din Transilvania. Toti stapanii locurilor au incercat sa gaseasca comorile lui Ladislau, dar nimeni nu a reusit sa descopere nici macar un galben.
Iar din vechea cetate a Cheresigului, astazi vegheaza asupra tinutului un turn vechi, Turnul Ciung, pazind parca si acum, prin secole, comoara regelui barbar.

Comoara din cetatea construita sub pamant, sub dealul Horhij din Cluj

Povesti cu cetati stranii se pot gasi in majoritatea satelor romanesti, dar Ardealul are un loc aparte. Aici povestile au fost transmise de la o generatie la alta, au capatat dimensiuni deosebite si au devenit traditie rurala. Si cand legendele sunt sustinute si de unele descoperiri, totul se transforma in istorie. O istorie bizara, ciudata, specifica acestei zone a Europei, in care magia a ocupat un loc special si unde nimeni nu se mai mira cand aude intimplari cu fiinte mitologice, vrajitori sau alte lucruri de acest gen.

Dealul Horhij, din judetul Cluj ascunde povestea unei comori blestemate. Oamenii spun ca in maruntaiele dealului s-ar gasi o cetate veche, construita sub pamint. Unii spun ca cetatea ar fi apartinut unor cavaleri porniti in cruciade si care ar fi gasit aici teren propice pentru a lupta contra “necredinciosilor”, imbogatindu-se in acelasi timp. Altii spun ca cetatea a fost construita de diavol. Parintele Anton, de la o biserica clujeana, spune ca multa lume cunoaste legenda cetatii construite de diavol.

“Se spune ca un un diavol a vrut sa fure sufletul unui calugar bastinas si ar fi pus un ramasag cu acesta din urma, ca poate construi o cetate in care sa adune toate comorile lumii. Daca reusea sa faca asta in 3 zile, calugarul pierdea ramasagul si sufletul sau mergea in iad. Numai ca diavolul tot diavol. A inceput sa construiasca cetatea sub pamint unde, credea el, calugarul nu avea de unde sa stie ca venisera legiuni intregi de diavoli sa faca cetatea”.

n cea de a treia zi, diavolul a venit la calugar si l-a invitat sa-si tina promisiunea. Omul sfint a pornit sa vada cetatea si cand a iesit de acolo, a trintit un lacat imens pe usa cetatii si l-a blestemat pe diavol sa pazeasca pe veci comoara si sa nu mai iasa in lume. De atunci multi au incercat sa treaca de usa imensa, dar ceva, dincolo de puterea lor de intelegere, ii oprea dinaintea acesteia, fara a avea curajul sa-l sparga sau sa-l deschida.

“Ia seama, Iosife, ca lacata-i pazita de necuratul”

Multi dintre cei batrani la ora actuala, au vazut lacatul, dar nici unul nu s-a incumetat sa paseasca dincolo de usa cu pricina. Unul singur a intrat si a iesit dupa 3 zile, cu mintile ratacite. Nimeni nu stie ce anume s-a intimplat in tot acest timp. Dupa intimplarea cu pricina, Mos Dinu, a inebunit. Doar in anumite momente pare ca mai are un licar de luciditate si atunci povesteste despre un drum de caramida rosie care ducea in mai multe camere. In prima camera era un pat imens de aur, iar in a doua camera era o masa lunga, cu 12 scaune inalte, toate de aur. Atit vorbeste mosul, dar oamenii stiu ca el a vazut mai multe.

“Sigur batranul a vazut ce nu trebuia sa vada si de aia si-a pierdut mintile, ca sa nu spuna secretul cel cumplit”, spune un alt batran, Iosif, care a incercat, la randul sau, sa patrunda sub cetatea de sub pamint. Are 83 de ani, dar mintea ii este treaza iar amintirile par proaspete, de parca nu s-ar fi petrecut in urma cu mai bine de jumatate de secol. Spune ca pe vremea copilariei, s-a jucat de mai multe ori cu lacatul cel straniu.

“Si de fiecare data cand ma jucam, eu sau altcineva, murea un porc sau o oaie din gospodaria respectiva. Bunicul si tatal meu stiau si-mi spuneau cu suparare: . Da` cine sa se ieie dupa prostiile alea cu Necuratul? Ca noi stiam numai ce vedeam si daca nimenea nu vazuse pe cel urit, apai insemna ca-s numa povesti de-ale tatinilor nostri, ca sa ne sperie”.

“Imi inghetase mana pe cruce, desi afara soarele ardea”

Intr-o noapte a avut un vis ciudat.

“Am vazut cum trei oameni au spus impreuna si lacatul a sarit de la locul lui, iar usa s-a deschis singura. Numai ca o voce din vis mi-a spus ca tati trei trebuie musai sa fi fost nascuti de Rusalii. Adica sa aiba dezlegarea cea veche la comori... Am cautat eu alti doi oameni, dar nici unul nu s-a incumetat sa ma insoteasca. Acuma, eu daca stiam asemenea lucruri, nu m-am putut opri si am plecat singur la usa ceea”.

A plecat barbatul cu toate cele de trebuinta pentru a patrunde in fundul pamintului, inclusiv cu aghiazma si o cruce mai mare, de argint, care sa-l ocroteasca de blestemele locului. Cand a ajuns dinaintea usii, s-a inchinat omul si a inceput sa spuna . “Trebuia sa-l spun de 9 ori la rind, ca asa vazusem in vis. Numai ce spusesem de doua ori, ca am simtit cum ma ia un tremur ciudat si mi se face frig. Da` nu asa, ca imi inghetase mana pe cruce, desi afara soarele ardea. Mi-am dat eu seama ca nu-i lucru bun si mi s-a facut frica, dar am continuat”. Cand a ajuns la a cincea rugaciune, numai ce vede la 10 pasi in urma lui, o vulpe mare, cu ceva stralucitor in bot.

“N-am stiut ce are vulpea in bot, dar stralucea ca aurul, asa ca m-am luat dupa ea, doar doar i-o da drumul din gura”. Numai ca vulpea a continuat sa se departeze de barbat, nu foarte tare. Si cand barbatul obosea si voia sa renunte la urmarire, vulpea parca ii intelegea gindul si se apropia de el la citiva pasi. Ore intregi a alergat Iosif dupa vulpe, pina pe inserat.

“O data o vad ca fuge, apoi se ridica in doua labe si incepe sa rida spre mine cu un ris gros, barbatesc, de am inghetat pe loc. Ca am inteles eu ca vulpea era Necuratul care nu mi-a dat dezlegare sa intru la comoara”.

S-a intors barbatul acasa si de atunci nu a mai incercat niciodata sa intre in cetatea de sub deal.

“Daca Diavolul pazeste aurul, atunci e clar ca acolo-i blestem mare si nu-mi trebe asa ceva!”

Ce mai cred satenii

"Când era copil, tata meu, care umbla cu turma de porci, şi alt copil, care grijea de oi, se jucau mereu cu lăcata de pe uşa 'ceea de sub dealul Horhij. Şi de câte ori se jucau, de-atâtea ori murea câte-un porc, ori o oaie. Păcuraru' ştia. Şi-ntotdeauna spunea: ".

Paulina Petruţ rosteşte apăsat fiecare cuvânt, de parcă ar citi dintr-o carte între coperţile căreia au fost ferecate toate secretele lumii. Bărbatul ei, Cornel, un bătrân cu ochi limpezi şi statură impunătoare, clatină din cap a aprobare....

Blestemul lacătului


Tatăl Paulinei Petruţ, Vasile Inoan - zis Vasile a Bradului, s-a stins la 80 de ani, acum mai bine de un deceniu. Seara, la lumina caldă a lămpii, le povestea copiilor de vremurile în care se juca cu "lăcata mai grea de-un kil", şi cum, negreşit, de fiecare murea câte-un porc. "De-asta nu au spart oamenii lăcata. Că dacă mureau porcii, apoi ce s-ar fi întâmplat dacă intrau ei pe uşa ceea!", spune femeia. Are 72 de ani, dar îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri, cum şi bunicul ei îi povestea despre un drum "clădit cu cărămidă şi cu răşină" care pornea din Sânmartin spre dealul Horhij, sub care, spuneau oamenii, ar fi fost îngropată o cetate. "Zice că i s-a arătat în vis că o intrat în prima cameră şi-o găsit o masă de aur. Şi-o intrat şi în a doua încăpere, şi-acolo era un pat de aur. Da' dintr-o dată or intrat în cameră copiii de la şcoală şi el le-o spus să nu se atingă de nimic, să nu fie bai.", povesteşte bătrâna.

"Bradul", după cum îi spuneau oamenii din sat bunicului ei, nu a îndrăznit niciodată să vadă dacă visul său era adevărat. Blestemul era prea mare.

Coada necuratului

Dar, într-o noapte, "Bradul" a visat cum ar trebui să procedeze pentru ca uşa fermecată să se deschidă de la sine. "O visat că tre să meargă acolo, în ziua de Rusalii, tri omeni născuţi de Rusalii. Şi să spună tăţi câte-o rugăciune, şi uşa s-o deschide de măgan", continuă bătrâna.

N-a găsit alţi doi oameni, dar el, care era născut taman într-o zi de Rusalii, s-a dus la poartă şi a început să spună "Tatăl nostru". "Pe la mijlocul rugăciunii o văzut pe deal o vulpe cu o găină în gură, că se uita la el. S-o oprti din rugăciune şi s-o dus s-o alunge. Când l-o văzut că vine, vulpea o lăsat găina şi-o fugit, da' s-o oprit câţiva paşi mai încolo şi-o început să râdă ca un om. Era necuratu', care nu l-o slobozit să poată trece de uşă", spune bătrâna.

În locul despre care vorbeşte Paulina Petruţ nu se mai vede, acum, nici urmă din uşa închisă cu "lăcata" de-un kil. Dar, atât vreme cât poveştile despre el, dealul Horhij va continua să stârnească imaginaţia sătenilor.

Dincolo de legenda

Domnul Manea Dumitru, istoric, spune ca dealurile Clujului sunt pline de vestigii vechi, cele mai multe de origine romana. Domnia sa sustine ca, data fiind importanta strategica si comerciala a zonei, e posibil ca unele triburi sau chiar familii bogate, sa-si fi construit locuri secrete in care isi ascundeau comorile, pentru ca eventualele invazii sau atacuri sa nu le gaseasca. “Cred ca acea de care vorbesc oamenii e mai curind locul de refugiu construit de un particular, unul din cavalerii sau nobilii locului, iar legenda a fost special raspindita pentru a-i indeparta pe neaveniti de locul unde isi tineau ascunse comorile”.

Si in comuna Chinteni s-au făcut, de-a lungul timpului, mai multe descoperiri arheologice: o aşezare neolitică aparţinând culturii Tisa; o aşezare din epoca bronzului târziu; o vilă şi o fermă romană şi, la nord-nord-est de Măcicaş - în locul numit Dealul Horhij - fragmente de ceramică din perioada feudală. "Poveşti cu cetăţi se întâlnesc în majoritatea satelor din Ardeal. Au fost transmise de la o generaţie la alta căpătând, în timp, proporţii fantastice. Unele nu se bazează pe nimic, iar în altele, cum este şi cazul sătenilor din Măcicaş - se hrănesc chiar şi numai din câteva fragmente de ceramică sau un lacăt feudal", spune arheologul Dorin Alicu, de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei.

Cat despre lacatul cel mare de care povesteau localnicii, nu se mai vede nici urma din el, iar locul in care era usa de fier s-a surpat de mult.Sursa:http://www.horoscop-astrologie.ro/blestemul-cetatii-de-sub-pamant.html si http://old.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/odoarele-de-sub-deal/4949/ .

Legendele despre comori inseamna publicitate, turism, deci bani

Pe cand avea 58 de ani, Jim s-a lasat mai mult din joaca pe mainile unui psihiatru si a acceptat sa fie subiectul unei regresii hipnotice temporare. Rezultatul a fost spectaculos: domnul Bethany si-a “amintit” ca a fost soldat englez in armata ducelui de Wellinghton si ca ar fi murit impuscat pe campul de la Waterloo.

Nimic foarte deosebit. Doar ca, in timpul sedintei, el a afirmat ca inainte de batalie ar fi ascuns o comoara in satul Gower, pentru a o recupera ulterior. Comoara fusese adusa din India. Doar ca soldatul a fost impuscat in timpul luptei cu armatele lui Napoleon.

Dupa hipnoza, Jim Bethany a solicita Consiliului Municipal din Swansea dreptul de a cauta comoara, localizata intr-unul din parculetele orasului. Dupa 8 ani de insistente, el a obtinut aprobarea pentru a-si cauta comoara pe o suprafata de 4 metri patrati.

Ce a gasit Jim acolo sau daca a gasit ceva, asta e alta problema. Cert este ca de la aceasta poveste micul orasel a devenit tinta vanatorilor de comori. Si subiectul preferat al buletinelor de stiri. Asta inseamna publicitate, turism, deci bani.

Si sa nu crezi in comori...

Comorile din Pestera Izverna, pazite de mecanisme ciudate

Pestera Izverna, din Muntii Mehedinti este strabatuta nu doar de turisti cit mai ales de cautatorii de comori.

Pentru ca acolo, in adincurile sale, se spune ca ar fi ingropat tezaurul Serbiei, din vremea in care cei doi printi mostenitori, Milan Obrenovici si Mihail, se certau pentru tron in a doua jumatate a secolului XIX.

Cum Mihail pusese mana pe tron, Milan incerca sa ajunga cu tezaurul national in Polonia, unde ar fi trait in exil pana la un moment propice.

In ultima clipa, printul s-a decis sa ingroape comoara pe teritoriul Romaniei. Asa se face ca cele 80 de care cu poveri au fost ingropate in Pestera Izverna.

Aproape trei ani de zile mai multi zidari au pregatit un lacas special in pestera, astfel incit nimeni sa nu poata ajunge la comoara in afara de cel care stia secretul. Unii dintre localnici mai tin minte povestile batranilor lor despre locul in care ar fi fost ingropata comoara. Gura pesterii fusese zidita ca sa nu poata trece prin ea mai mult de un car cu boi. Apoi intrai in galeria principala, lata de vreo 6 metri si inalta de vreo 10. Acolo se putea vedea izvorul care trecea pe sub peretele din vest.

Din galeria principala, soldatii din garda sapasera un loc in jos iar mesterii zidisera patru incaperi, ultimele doua mai largi iar cele doua din apropierea galeriei principale mai inguste. In ultima incapere a fost ingropata cea mai mare parte din comoara, inclusiv insemnele voievodale ale printului mostenitor. In cea de a treia, s-a pus multa piatra si mult pamint. In a doua incapere zidita s-au lasat doua care cu poveri, pentru eventualii hoti, sa-I convinga ca aceea e toata comoara. Iar in prima incapere, au fost ingropate trupurile martorilor, a tuturor celor care cunosteau secretul comorii si peste ei s-a aruncat piatra si pamint.

Iar izvorul care se vede si acum in galeria principala a fost indreptat spre cele patru incaperi iar acestea au fost inundate. Pestera este, intr-adevar, plina de lacuri in care turistii se scufunda fie de placere fie in cautarea comorilor. “Multi turisti ies din apa cu cate un craniu in mina sau cu cate un os de om. Si uneori mai ies si cu cate o podoaba de aur, semn ca undeva, prin apropiere, ar fi si comoara”, ne spune domnul Ionita Vasile, proprietarul unei pensiuni agroturistice din zona. Tot de la dumnealui aflam ca, inainte de al doilea razboi mondial, un individ ar fi descoperit un car intreg cu aur si ar fi plecat de acolo bogat. “Sigur a gasit momeala, dar se vede ca ori nu a putut s-o ia pe toata ori a vrut sa se mai intoarca o data dar nu s-a mai intamplat, fiind ucis de un necunoscut. Apa izvorului a sapat in piatra si a mai scos la iveala cate o moneda sau chiar un pocal de aur, pe care l-a descoperit un neamt acum citiva ani”.

Apele ucigase care pazesc comoara

Si totusi, nu toti turistii se intorc teferi din drumurile lor subacvatice. Pentru ca pestera ascunde niste capcane nevazute. Se formeaza curenti puternici de apa. Pur si simplu, se rupe cate o bucata de stinca, iar apa patrunde cu repeziciune pe acolo, formind un curent extrem de puternic care tiraste cu el totul. Ultima data au murit aici doi turisti. Erau trei exploratori subacvatici si se intorceau, pur si simplu, catre iesire, prin acelasi loc pe unde trecusera cu o jumatate de ora mai devreme. Cel care a supravietuit povesteste cum, la un moment dat, a simtit ceva care il tragea in lateral. A mai apucat doar sa vada cum tovarasii sai dispareau intr-o galerie subacvatica si cum, in urma lor, galeria era astupata de o stinca imensa. Nu au mai putut scoate trupurile din pestera, iar al treilea turist a ramas socat de ceea ce vazuse.



Domnul Ionita spune ca astea sunt capcane puse de mesterii care au ascuns comoara.



“Cand galeria comorii se goleste de apa, stincile se dau la o parte si o umplu la loc. In felul acesta au disparut multi turisti in pestera noastra”.

Tot de la dumnealui aflam ca o femeie din sat, acum in varsta de 47 de ani, ar fi vazut cu ochii ei comoara si din cauza asta ar fi paralizat complet. Totul s-a petrecut prin 1970, cand femeia avea doar 10 ani si intrase in pestera cu mai multi copii, sa se scufunde in lacuri. La un moment dat, fata nu a mai iesit la suprafata si ceilalti copii s-au scufundat dupa ea. Au gasit doar un inel care-i scapase de pe deget. Si toata lumea o dadea moarta pe micuta. La doua zile dupa eveniment, fata a aparut, tirindu-se, in gura pesterii. Din pacate, nu mai putea merge, dar vorbea destul de coerent. Spunea ca o luase curentul si o dusese prin cateva galerii subacvatice.

Din cauza lipsei de aer a lesinat. Cand si-a revenit si a deschis ochii, a vazut comoara. Apoi, in cateva ore, apa a umplut galeria cu apa si fata a incercat sa gaseasca cu disperare un loc de iesire. Tot curentul a scos-o de acolo. “Oamenii spun ca nu mai poate merge din cauza blestemului comorii, dar eu sunt sigur ca s-a lovit la spate de un zid din pestera. Cat despre comoara, eu nu cred ca a vazut-o. Cum sa vezi ceva in intunericimea aia de pestera?! Afara numai daca aurul sau altceva nu sclipea si facea lumina”, incheie domnul Ionita. Articol recomandat de domnul Mihaiță, cititor al blogului. Sursa:http://www.horoscop-astrologie.ro/comorile-romanilor.html

Comoara lui Vlas Tepes, ascunsa la Terpezita ( Dolj ) ?

Locuitorii doljeni ai comunei Terpezita spun ca ei stiu din batranii cei de demușt ca o padure de la ei ascunde secretul unei comori fabuloase. Oamenii spun ca acolo s-ar afla, inca, tezaurul de pe vremea lui Vlad Tepes. Inainte de a lua drumul muntilor pentru a ajunge in Ardeal, Vlad a trimis citiva credinciosi sa duca tezaurul la Manastirea Tismanei, de unde urma sa-l ia la intoarcere.

Dar, prin tradarea unui boier, Radu cel Frumos, fratele lui Vlad si domnitor al Tarii Romanesti, a aflat incotro se indrepta tezaurul. O data cu Radu au aflat si turcii si atunci, o ceata de achingii au luat drumul Doljului pentru a pune mina pe comoara. Carele cu bogatii nu au mai ajuns la Tismana ci au fost ingropate de credinciosii lui Voda. Prinsi de turci si torturati, acestia au preferat sa moara decit sa tradeze increderea voievodului lor. Turcii i-au ucis si drept represalii au ucis tot satul din apropiere, fiind convinsi ca satenii stiau ceva. Apoi, timpurile fiind tulburi, achingii au trecut iarasi Dunarea, fara nici un fel de tezaur.

De atunci, multi voievozi au incercat sa dea de urma comorii, dar fara sa reuseasca vreunul. Se spunea numai ca, la un moment dat, familia Craiovestilor ar fi reusit sa puna mina pe aur, acest lucru explicand ascensiunea rapida a acestei familii cit si faptul ca, la un moment dat, au existat chiar domnitori din rindul sau.

Dar desi stiu ca in preajma lor se gaseste o comoara, satenii din Terpezita prefera sa nu o caute, convinsi ca o comoara se lasa singura gasita de catre cel caruia ii este menit sa o gaseasca, iar pe ceilalti ii distruge. Domnul R.D., inginer agronom, in varsta de 63 de ani, isi aminteste cum, la vremea cand fusese repartizat la CAP-ul din zona, unul dintre lucratori ar fi descoperit cateva ulcele pline cu monede de aur.

“Ara cu tractorul si deodata s-a opintit plugul in ceva atit de tare, ca aproape a darimat tractorul. Cand s-a dat jos sa vada de la ce I s-a tras, numai ce vede sub brazda o bucata de zid. A luat omul o cazma si un tirnacop ca sa scoata piatra din ogor si atunci a descoperit ulcelele cu aur. Le-a dat autoritatilor si in saptaminile urmatoare au venit de la Bucuresti si au sapat totul. Nimeni nu avea voie sa patrunda acolo, ca era paza de la Militie. Au sapat o groapa imensa, de citiva metri adincime si lunga de vreo 40 de metri si se vedeau, de departe, niste ziduri ingropate – ce fel de ziduri or fi fost, nu pot sa stiu. Oamenii vorbeau ca s-au mai gasit niste ulcioare cu bani, dar eu nu le-am vazut. Apoi cei de la Bucuresti au acoperit totul si au plecat”.

Localnicii ar vrea sa se vada cu aurul, dar in acelasi timp se tem ca acesta le-ar aduce nenorociri.

“Daca duhurile necurate care pazesc comoara se supara, ei se pot razbuna pe intreg satul si-l pot rade de pe suprafata pamintului. Nu-i lucru de saga. Daca vreunul ar dezgropa comoara si ar strica rostul duhurilor, apaI atuncea ne paste moartea pe toti”, ne spune o batrana, tanti Rada, despre al carui fost sot oamenii spun ca ar fi murit inecat dupa ce gasise vreo 50 de piese de aur.

“L-am gasit, maica, cu capul intr-o baltoaca din obor, adinca de un lat de palma numai. N-a fost lucru curat”.

Batrana a ingropat restul monedelor in padure, fara sa spuna cuiva unde anume”. Sursa:http://www.horoscop-astrologie.ro/comorile-romanilor.html

Legenda comorii lui Pahomie Monahul si Sava Haiducul

Unde gasea poporul roman locuri de ascundere a comorilor neamului, in fata navalitorilor?

La mai bine de 20 de km de Iezer, in sus, pe drumul care duce de la Cheia catre Muntele Buila, exista un loc care pare desprins din legendele celor vechi. Departe de orice asezare omeneasca, intr-un loc in care vintul suiera si da glas celor mai cumplite lighioane ale vazduhului, exista un loc de rugaciune si de inchinaciune: este schitul despre care se spune c-ar fi intemeiat de Pahomie, cu sute de ani in urma.

Drumul care duce acolo se sfarseste brusc, in fata unei stinci, lasind impresia ca o forta fantastica ar fi pus stinca in fata celui care ar vrea sa treaca mai departe, ca si cand, dincolo de acel hotar natural s-ar gasi tarimul celalalt. De sus se scurg apele a doua mici cascade. “Aici, pe vremuri, era un templu prin care se putea patrunde in imparatia de dincolo. Dar toti cei care voiau sa treaca hotarul acesta, trebuiau sa se spele in apele care cad de pe stinca si sa paseasca pe poarta doar dezbracati, ca sa arate paznicilor ca nu au ginduri ascunse. Dar si asa multi isi lasau oasele pe acolo, pentru ca paznicii portii puteau citi in cugetul omului si vedeau daca e om ascuns sau om bun”, ne spune doamna Irina Petcu, speolog.

Legenda care a ajuns pana la noi spune ca vechiul schit ar fi fost intemeiat de Pahomie Monahul si de Sava Haiducul, si ca Pahomie, in realitate, ar fi fost marele ban Barbu Craiovescu, disparut brusc din istorie, in urma unor neintelegeri cu domnitorul Mihnea cel Rau. Cei mai multi pun divergentele pe seama luptelor politice din acea vreme, dar realitatea se pare ca depasea puterea de intelegere a unora. Marele Ban Barbu facea parte dintr-una din familiile vechi, ale sarabilor (deveniti Basarabi, n. a.), pazitori ai comorilor din vechime.

Cum Mihnea voia sa puna mina pe tezaur, Barbu a preferat sa se retraga in munti si sa protejeze secretul comorii. Doamna Petcu ne spune in continuare: “Nimeni nu vorbeste despre vechiul templu care ar fi fost cladit la intrarea in stinca, toata lumea fiind convinsa ca Pahomie, adica Barbu si unul din capitanii saI, Sava, devenit, in legenda, haiduc, ar fi intemeiat schitul cel vechi. Eu am gasit un text vechi in care se spunea ca Pahomie, cand a venit pe aceste meleaguri, ar fi ucis un balaur imens, care nu lasa pe nimeni sa se apropie.

Ori e stiut ca balaurul sau dragonul sau cum vreti sa-I spuneti, era un animal sacru pentru vechii daci care pusesera coada sa pe steag. Spunea textul cel vechi ca balaurul traia intr-o pestera si ca cei care intrau nu mai ieseau vreodata. Nimeni nu-l vazuse ci toti vedeau doar un abur verde si urit mirositor care iesea din cand in cand din launtrul muntelui. Pahomie ar fi intrat in pestera si ar fi stat, cu rugaciuni, timp de trei zile si trei nopti iar cand ar fi iesit ar fi pus prima scandura a schitului”.

Aurul zeilor

Tot de la dumneaei aflam ca nu trece nici un an fara ca vinatorii de comori care se avinta pana acolo sa nu gaseasca ceva: ori cateva monede de aur ori obiecte din argint sau aur ori chiar cate un vas plin cu monede.

“Asta nu face decit sa-mi intareasca ipoteza cum ca in zona ar fi fost un templu mult mai vechi iar ceea ce gasesc acum vinatorii de comori sunt, de fapt, ofrande aduse zeitatilor in urma cu 2-3.000 de ani. SI e clar ca, undeva, in galeriile sapate adinc, se gaseste si marea comoara rivnita de toti”.

Chiar daca stiu de existenta comorii, valcenii se tem sa o caute. Ei sunt convinsi ca aceasta ar fi blestemata, pentru ca altfel ar fi gasit-o cineva pana acum. Domnul Ilarie Popa, profesor de istorie, ne spune ipoteza dumnealui.

“Schitul cel vechi nu se gasea acolo unde este acuma constructia, ci la vreo doi kilometri mai departe. Este o zona inconjurata de padure, unde sunt trei izvoare care se scurg in adincul muntelui, nimeni nu stie unde. Eu am studiat mult arhivele locale si am descoperit ca acolo, pe vremuri ar fi fost o pestera care s-a surpat ulterior si nu se mai vede nimic. Am fost si cu aparatele si am vazut urma unei galerii la o adincime de vreo 24 de metri, care se largeste brusc in dreptul unei poienite, dar cine sa sape atitia metri de stinca? Iar cu explozibil nici nu se pune problema, ca nu e voie”. Tot dumnealui ne spune ca cea mai mare descoperire facuta in zona s-ar fi petrecut in 1988, cand un padurar a dezgropat un vas cu cateva zeci de monede de aur din secolul I i. H., alaturi de un coif de aur purtat de capeteniile dace.

“Asta arata cit de vechi era templul si cate bogatii mai trebuie sa existe in zona.Pentru ca aceste ofrande erau ingropate acolo unde spuneau sacerdotii ca le indicasera zeii si niciodata nu se gaseau doua in acelasi loc”, continua domnul Popa. Dumnealui are o teorie proprie, anume ca templele vechi, din zona de munte, erau asezate pe filoane de aur.

“Prin aur se putea comunica cel mai usor cu zeii, asa ca sacerdotii construiau templul, de regula, ori in apropierea unui riu unde se gasea aur, ori in apropierea unei pesteri unde se gasea vreun filon de aur. Stramosii nostri credeau ca filoanele de aur isi au radacinile in lumea zeilor si de aceea aduceau ofrande din aur acestora. Era felul lor de a multumi zeilor pentru darurile primite. Iar darurile primite trebuiau sa se intoarca la zei, prin intermediul ofrandelor. Era o lege nescrisa, un echilibru universal, un circuit al aurului de la zei catre oameni, apoi din nou catre zei, pentru ca acestia sa-l dea, mai departe, si altor oameni care aveau nevoie de el. In felul acesta era cercetata si credinta celui care primea aur: daca el intorcea o parte din aur catre zei, atunci era protejat mai departe el si familia lui. Daca pastra aurul doar pentru sine, el si familia sa erau distrusi pentru ca distrugeau echilibrul impus de zei”. Sursa:http://www.horoscop-astrologie.ro/comorile-romanilor.html