Harta Comorii a lansat pagina de Facebook

Salutare prieteni !

Întrucât Harta Comorii a împlinit 3 ani de la înființare, iar cititorii ne-au sfătuit de multe ori să înființăm o pagină de Facebook a comunității pasionaților de detectie metal, comori si istorie, am decis să dăm curs bunelor sfaturi și să lansăm aceasta pagină, pe care o veți găsi la adresa

https://www.facebook.com/hartacomorii .

Cu peste 500 de articole, Harta Comorii va propune subiecte din categoriile Comori internationale, Comori din Romania, Legende despre comori, ARTICOLE IN PREMIERA, Detectoare de metale, Stiati ca..., Monede, Mistere si bizar, Biblioteca, Comori ascunse in ape, Harti comori, Legislatie, Sfaturi, Download, Povești din străbuni, Software detectie metale și multe altele.

Așadar, fiindcă împărtașești aceleași pasiuni ca și noi, te invităm să te alături comunitătii Harta Comorii, nu doar pentru a primi cele mai noi știri despre comori, legende, detecție metal și istorie, ci si pentru a găsi noi prieteni cu aceleași hobby-uri și pentru a face schimb de idei, informații și sfaturi utile tuturor !

Comoara piratului Mânzat din Peștera Stâncoasă

Astăzi vom istorisi pe Harta Comorii o legendă despre care probabil putini au auzit.

Târziu în vara anului 1658, locuitorii din Lynn, Massachusetts, au avut parte de o surpriza de speriat.

În mijlocul portului plutea o corabie sinistră, vopsită in negru și care nu arbora nici un steag.

Imaginea infricosatoarei ambarcatiuni a creat panică: nu era nici o îndoială, locuitorii priveau o corabie a piraților.

În timp ce se uitau  ingroziti, o barca a fost coborâtă de pe corabie și un cufăr urias a fost încărcat pe ea, iar patru oameni au inceput să vâslească spre mal.

A doua zi, o scrisoare a fost descoperită pe ușa portilor orasului, solicitând lanțuri, topoare, lopeți și alte obiecte. Nu era nici o promisiune de plată dacă obiectele ar fi fost aduse la locul indicat.

Obiectele au transportate la locul specificat și toată lumea a crezut că s-a terminat.

Dar nu a fost așa.

Corsarii si-au facut tabăra într-un loc cunoscut acum ca Glia Piratilor, chiar lângă râul Saugus.

Pirații au băut noaptea într-o tavernă numită Ancora Albastră și au început să vorbească tare. Conversația zgomotoasă a atras atenția soldatilor de pază.

Trei din pirati au fost prinși, dar unul dintre ei, care avea porecla Veal ( Mânzat ) a scăpat, fugind la locul acum cunoscut sub numele de Pestera Stâncoasă. Piratul Mânzat se putea considera norocos, mai ales că tovarășii săi fuseseră fără îndoială spânzurați.

Mânzat s-a stabilit în noua si inconfortabila sa casă, Pestera Stancoasă. El se aventura ocazional în oraș, dar a ramas singuratic.

Potrivit istoricului Richard G. Provenzano , există o legendă locală care povesteste că un tăietor de lemne pe nume Joel Dunn s-ar fi ratacit in timpul unei furtuni. Cautănd adăpost, el a intrat în întunecată Pestera Stâncoasă.

Dunn a privit la un moment dat podeaua peșterii, când a văzut stralucind vag un inel. L-a luat de jos si l-a pus pe deget. Dintr-o dată, piratul Mânzat a apărut parcă de nicăieri, răcnind și fluturând un pumnal.

Văzând că tăietorul de lemne avea un butoias la el, s-a oprit si a cerut un dram de rom.

Dunn a spus omului că butoiasul era gol , i-ar raspunsul l-a maniat si mai rău pe Mânzat. Taietorul a fugit spre iesirea din peșteră, iar apoi a auzit un zgomot asurzitor ca de explozie si a fost proiectat de un suflu puternic.

Când Dunn si-a recăpătat cunoștința, împleticindu-se pe picioare, a văzut că intrarea în peșteră se prăbușise. Piratul Mânzat era îngropat pentru totdeauna, întâlninid pe Tărâmul Celălalt pe ceilalti nelegiuti colegi ai săi.

Pentru mai mult de un secol, povestea Piratului Mânzat și a comorii sale pierdute a devenit subiect de legendă, transmisă din generație în generație.

Evident, cineva trebuia să caute comoara, iar de la inceputul secolului 19 au început tentativele .

În ediția din 18 august 1878 a ziarului Illustrated Frank Leslie se gaseste povestea primului asalt al cautătorilor de comori asupra Pesterii Stâncoase.

"Un bărbat, pe nume Brown a visat că daca va merge la un anumit loc de pe pășunea de lânga Pestera Stâncoasă, ar putea descoperi comori care au fost îngropate acolo de pirați. El ar fi incercat sa dezgroape comoara si probabil s-a folosit de explozibili pentru a deschide o intrare in stâncă. (...) Cautatorul a fost apoi dus de către rudele sale, la scurt timp după cautari, la un azil pentru nebuni incurabili. "

În 1830, inca două încercări mai au fost făcute pentru a accesa peștera. Butoaie cu pulbere au fost asezate si detonate. Rezultatul a fost că intrarea în peșteră s-a inchis si mai mult, iar posibila comoara a rămas exact acolo unde era si inainte.

Ajungem in anul 1852, cand un spiritist pe nume Hiram Marmuraru, un membru al Bisericii spiritiste din Charlton, Massachusetts, a crezut că ar putea comunica cu sufletul lui Mânzat, iar acesta i-ar arata locul comorii, pentru a se elibera astfel de lucrurile neterminate din lumea pământească si a pleca in Lumea Cealaltă.

Marmuraru și fiul său si-au stabilit tabăra în Lynn, încurajati fiind si de familia Hutchinson, care era de notorietate la nivel national.  Hutchinson se intalniseră chiar cu președintele Lincoln și erau cunoscuti ca adepti ai unor cauze, inclusiv aboliționism și drepturile femeilor. Ei au fost de asemenea intersati de spiritism.

Ce a mai rămas din constructiile familiei Marmuraru

La sfatul lor, Marmuraru și fiul său Edwin au cumparat 5 hectare din jurul Pesterii Stâncoase. Apoi au început următorii 30 de ani de săpături din viața lor. 

Marmurarii ar fi tinut sedinte spiritiste, in care sperau ca sufletele piratilor sa se materilizeze și să le spună unde să sape.

Aparent, Marmurarii scriau o întrebare pe o bucată de hârtie pe care o aruncau in sus, presupunând ca spiritul piratului va răspunde la interogare și va ghida hartia încât să arate directia unde se află comoara.
Familia de spiritiști si căutători de comori ar fi construit si o cameră în apropierea pesterii.
La una dintre ședințe, ei au cerut spiritelor sa le arate cel mai bântuit loc de pe proprietatea pe care o cumparaseră. Cand l-au aflat, au decis să construiască o camera după un model octogonal, astfel încât spiritele sa nu aibă colțuri în care să se ascundă.

Primele căutari efective pe care familia Marmuraru le-ar fi făcut au fost săpături pe partea din spate a formatiunii stâncoase, deoarece fațada era foarte grav avariată de la exploziile din anul 1830. Familia a continuat să sape prin stâncă, în cele din urmă excavând un tunel.

Inițial, familia Marmuraru a avut sprijin de la investitori locali, care au văzut in cautarea comorii un potențial profit. Când acestia au renuntat si familia a rămas fără bani, Marmurarii au inceput sa vânda obligatiuni de 1 dolar și 5 dolari catre noi investitori. Aceste obligațiuni sunt foarte rare acum, fiind unele dintre cele mai valoroase piese de valută din New England.

Intrarea in tunelul sapat de familia Marmuraru

Cu trecerea timpului, Pestera Stancoasa devenise un punct de atractie turistica.

Pentru taxă de un sfert de ban, Marmuraru ducea turisti curioși pe trepte, pana in partea de jos a tunelului excavat.

Dar dupa toata trudă familiei, comoara piratului Mânzat încă nu strălucea în razele Soarelui .

Finalul vietii pâmântesti a venit pentru tatăl Marmuraru în 1868, dupa 16 de ani de trudă în care nu găsise nimic. Loial idealului tatalui său, fiul sau Edwin a sapat încă 12 ani, până când de asemenea l-a cunoscut pe Creatorul său. În timpul acestor decenii, tatăl și fiul au reușit să sape mai mult de 150 de picioare în stâncă, cheltuind peste 50.000 dolari.

Edwin a fost îngropat, la cererea sa, sub un bolovan de marmură rozalie. Corpul a fost exhumat în anii 1970 și trimis înapoi la Charlton, din cauza creșterii temerilor legate de vandalism.

Siteul arheologic a rămâs păstrat si in ziua de astazi. Vizitatorii pot merge până la intrarea in tunelul pe care familia Marmuraru l-a săpat zadarnic, căutand comoara piratilor.

Multi cred si astazi ca spiritul piratului Mânzat bântuie Pestera Stâncoasă, asigurându-se că prada sa va rămâne exact acolo unde este.

10 descoperiri bizare ale pasionaților de detecție metale

1946 - Banii furați si ascunsi in pâmânt: Folosind un detector împrumutat de la armata SUA, un angajat de la Poștă a descoperit 153.150 dolari îngropati în curtea din spate a unui angajat poștal decedat, care furase banii cu mai multi ani inainte. Prada fusese ascunsă în borcane și cutii în interiorul unui burlan și apoi îngropată 2 metri sub suprafata.

1952 - Descoperirea comorii piratilor : În Massachusetts, un vânător de comori cu numele de Edward Rowe Snow, fiind într-o vizită pe o mică insulă în largul coastei Nova Scotia, a folosit un detector de metale și cateva schițe vechi pentru a găsi opt dubloni spanioli din secolul 18 și părți ale unui schelet care strângea monedele în mână. Comoara se crede că a provenit de pe un galion spaniol capturat de pirați în 1725.

1966 - Mina de aur pierdută: În Texas, un grup de vânători de comori cu detectoare de metale au raportat ca au redescoperit pierduta mina de aur San Saba, care a fost abandonată de către spanioli în 1758, când au fost atacați de catre indienii Comanche.

1966 - Autoturismul Ford ingropat : În Detroit, un grup de căutători dotati cu detectoare de metale au descoperit un Ford Model T pe care cineva il îngropase în curtea casei sale în 1926, probabil ca să-l păstreze pentru posteritate .

1974 - Anii de liceu, pierduti si regasiti: În Florida, un detectorist de metale entuziast, pe numele sau Roy Lloyd, a găsit un inel simbol al unei clase de liceu din 1926, cu inițialele "MB", la patru centimetri adancime, in nisipul unui lac putin adânc. El a predat inelul proprietarului Miles Baker, care il pierduse cu 48 ani înainte, la debarcaderul din oraș.

1974/1975 - Glonțul conspiratiei: Richard H. Lester, un vânător de comori amator, a folosit un detector de metale pentru a găsi un glonț pe proprietatea Căilor Ferate din Dallas, în apropiere de zona în care președintele John F. Kennedy a fost asasinat. FBI-ul a stabilit că glonțul a fost de un alt tip decât cel folosit de către presupusul asasin Lee Harvey Oswald.

1976 - Tancul de langă scoală : În Alabama,un detectorist entuziast pe nume James Garigues, care căuta monezi vechi lângă o școală, a găsit o bucată de rezervor, despre care atoritatile si-au dat seama că era din Al doilea Război Mondial. Mai jos era si tancul, care a fost indepartat cu succes de către un echipaj militar.

1984 - Ororile razboiului : Un arheolog voluntar a descoperit cu un detector de metale un os de deget care purta un inel de la Little Bighorn, unde trupele locotenent-colonelul George Custer s-au luptat cu Siouxii, în anul 1876 .

1997 - Relicvele confederate: În Virginia, doi tineri au descoperit folosind un detector de metale în curtea bunicului lor, o piesă de artilerie .

2008- Potirul de aur : Mike DeMar, scufundânduse în largul Key West, a primit un semnal pe detectorul de metale, care sa dovedit a fi sansa descopeririii unui potir de aur de pe o navă spaniolă scufundată în 1622 .

Avionul uitat cu 20 de miliarde de euro la bord

Un avion cargo cu 20 de miliarde de euro stă, de șase ani, nerevendicat de nimeni, în aeroportul Sheremetyevo din Moscova, fără ca cineva să știe cui aparține această comoară, anunta Ziua News. Unii spun că banii ar face parte din comoara secretă a lui Saddam Hussein.

Printre sutele de avioane care aterizează în Rusia și fac legătura Moscovei cu restul lumii, se află unul care, din 7 august 2007, este blocat într-un hangar al aeroportului moscovit, și care are la bord o adevărată comoară. Se spune că în interiorul aeronavei se găsesc 20 de miliarde de euro, toți în bancnote de 100.

Avionul a venit de la Frankfurt, iar fișa de expediție a aeroportului indică faptul că la bord se găsesc circa 200 de paleți cu bancnote, fiecare conținând până la 100 de milioane de euro. Unele voci susțin că proprietarul prețioasei încărcături ar fi un iranian, Farzin Koroorian Motlagh, de 57 de ani.

Vameșii ruși au cerut, de mai multe ori, proprietarului să se "prezinte el însuși" pentru a-și ridica comoara, însă s-au trezit pe cap cu o serie de falși proprietari, care nu au reușit să convingă autoritățile că ei sunt cei îndreptățiți să ridice banii.

"Este posibil ca banii să ii aparțină lui Saddam Hussein", au declarat surse din cadrul serviciilor secrete ruse pentru ziarul Moskovsky Komsomolets. Există însă și alte posibilități, a precizat sursa. Nu doar Saddam era un dictator care adunase o avere semnificativă. Ar putea fi vorba și de fostul lider libian Muammar Gaddafi. O altă explicație, a precizat sursa citată, ar fi că banii aparțin mafiei ruse sau unui oficial rus corupt, care acum se tem să îi mai revendice.

Informații de dată recentă, intrate în posesia celor de la Moskovsky Komsomoletsk, arată că banii ar fi fost "donați" de iranianul Motlagh unei fundații obscure numită "The World of Kind People", al cărei sediu se află în Ucraina, dar destinația finală era tot Rusia. Fundația are un lider și în Rusia, Alexander
Șipilov, care, până acum, a făcut tot ce a putut pentru a intra în posesia banilor, dar nu a reușit să convingă autoritățile aeroportului. În cazul în care banii i-ar fi intrat în conturi, Șipilov ar fi devenit mai bogat decât Roman Abramovici, a cărui avere este estimată la 8 milioane de euro.

Nimeni din interiorul aeroportului nu poate să dea vreo explicație în acest caz. Biroul de Presă al aeroportului moscovit neagă faptul că avionul sau banii s-ar afla într-unul din hangarele sale. Nici Șipilov nu dorește să facă lumină în acest caz, evitând să vorbească cu presa.

O comoară de 50 de milioane de dolari, "uitată" timp de 100 de ani într-un pod

O pictură creată de Vincent Van Gogh, care a fost ţinută într-un pod de un norvegian timp de mai bine de 100 de ani, a fost dezvelit, la Amsterdam, anunta realitatea.net.

Tabloul "Sunset at Montmajour" a fost dezvelit la Muzeul Van Gogh din Amsterdam de către directorul acestuia, care a mărturisit că este o ocazie "unică" în viaţă.

Proprietarul tabloului, care a vrut să-şi păstreze anonimatul, a permis ca tabloul să fie expus timp de un an, de pe 24 septembrie, la Amsterdam.

Considerat un fals, pentru că nu este semnat, tabloul lui Van Gogh a fost autentificat după ce a petrecut mai bine de 100 de ani uitat în podul unui norvegian.

Specialiștii au autentificat pictura, despre care Van Gogh îi scrisese fratelui său, Theo, într-o scrisoare din 1888.

Tabloul a fost evaluat la peste 50 de milioane de dolari.

Comoara de lângă "Muntele Templului"

Arheologii israelieni au descoperit 36 de monede din aur, un medalion şi mai multe bijuterii datând din epoca bizantină în centrul vechi al Ierusalimului, a anunţat Universitatea ebraică din Ierusalim citata de Mediafax.ro si Descopera.ro.

Eilat Mazar, coordonatoarea săpăturilor arheologice, a evocat într-un comunicat "o descoperire care îţi taie răsuflarea, care apare o singură dată în viaţă".

Comoara descoperită include 36 monede din aur, un medalion din aur gravat cu un candelabru evreiesc şi mai multe bijuterii din aur şi argint.

Tezaurul a fost descoperit la o distanţă de aproximativ 50 de metri de Esplanada moscheilor, pe care evreii o denumesc "Muntele Templului", unde s-au aflat templele evreieşti ale regilor Solomon şi Herod.

Potrivit lui Eilat Mazar, săpăturile efectuate în acest perimetru au condus la descoperirea mai multor obiecte datând din epoca templului lui Solomon, distrus de babilonieni în anul 586 î.e.n., potrivit credinţelor evreieşti. Însă, potrivit oamenilor de ştiinţă, aceste descoperiri datând din secolul al VII-lea e.n. sunt complet neaşteptate.

"Cea mai probabilă explicaţie este aceea că ascunzătoarea desemna locul în care trebuia să fie construită o nouă sinagogă, într-un loc apropiat de Muntele Templului", a spus Eilat Mazar.

"Ceea ce este sigur este faptul că acea misiune, indiferent de cum trebuia ea să fie, a fost un eşec. Comoara a fost abandonată şi proprietarul ei nu a mai putut niciodată să o recupereze", a mai spus Mazar.

Ţinând cont de epoca şi de felul în care acele obiecte au fost descoperite, Eilat Mazar crede că acestea au fost "abandonate în contextul cuceririi persane a Ierusalimului în anul 614 e.n.", se afirmă în acelaşi comunicat.

"După cucerirea Ierusalimului de persani, mulţi evrei s-au întors în acest oraş, în speranţa de a găsi o libertate politică şi religioasă, iar ei alcătuiau majoritatea populaţiei. Însă persanii, a căror putere era în declin, în loc să încheie o alianţă cu evreii, au căutat sprijinul creştinilor şi i-au autorizat pe aceştia să îi alunge pe evrei din Ierusalim", se spune în acelaşi comunicat Eurekalert citat de Mediafax.ro si Descopera.ro.

Un alpinist a găsit o comoară în valoare sute de mii de euro

Un alpinist a descoperit o cutie cu pietre preţioase, în valoare de zeci de mii de euro pe un gheţar de pe Mont Blanc, provenind probabil din prăbuşirea unui avion indian în urmă cu o jumătate de secol.

Pietrele preţioase, smaralde, safire şi rubine, au fost predate jandarmeriei din Bourg-Saint-Maurice la începutul acestei luni, valoarea lor fiind evaluată între 130.000 şi 246.000 de euro de către un bijutier local, conform AFP citat de jurnalul.ro.

Tânărul alpinist francez, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a descoperit cutia metalică în timp ce escalada gheţarul Bossons. înăuntru se aflau mici săculeţe, din care unele purtau inscripţia "Made in India", care conţineau nestematele.

Două avioane indiene s-au prăbuşit pe Mont Blanc în 1950 şi 1966. De atunci, alpiniştii descoperă frecvent bucăţi din aeronave, valize sau chiar rămăşiţe umane.

În august 2012, doi alpinişti din Chamonix au găsit o valiză diplomatică indiană conţinând tăieturi din ziare, pe care au predat-o autorităţilor indiene.

În cazul pietrelor preţioase, "dacă nu găsim proprietarul, un articol de lege prevede că acestea ar putea reveni tânărului alpinist", a explicat un responsabil din partea jandarmeriei din Albertville.

Autorităţile franceze vor trebui acum să le contacteze pe cele indiene pentru a găsi proprietarul sau moştenitorii acestuia.

Malabar Princess, un avion al Air India, s-a prăbuşit pe Mont Blanc la 3 noiembrie 1950, catastrofa soldându-se cu 58 de morţi. Aproape 16 ani mai târziu, la 24 ianuarie 1966, "Kangchenjunga", un Boeing 707 al aceleiaşi companii, care asigura legătura între Bombay (astăzi Mumbai) şi New York, s-a prăbuşit în acelaşi loc, la 4.750 m altitudine. Niciunul din cei 117 pasageri care se aflau la bord nu a supravieţuit accidentului.

Unde găsești aur în apele României

Aurul extras de om la începuturile istoriei utilizarii sale provenea din depozite aluviale, adică din zăcăminte secundare, din cel puţin două cauze: pe de o parte, culoarea şi luciul caracteristice, gratie inerţiei sale chimice, au atras atenţia omului primitiv, iar pe de altă parte, în zacamintele aluvionare, aurul atinge în general concentraţii mai mari decât în zăcămintele primare, deoarece procesele de dezagregare, transport şi eroziune, la care se adaugă greutatea specifica şi stabilitatea chimică ridicate, au determinat concentrarea sa în aluviunile râurilor, fapt ce a permis o valorificare artizanală. Mult mai târziu, aurul a fost găsit în geodele de cuarţ din filoanele aurifere, care apăreau la zi, şi ca urmare a început cea de a doua etapă în istoria extracţiei aurului, mineritul.

Zăcămintele secundare se formează pe seama celor primare, în urma dezagregarii şi alterării minereurilor aurifere. Materialul rezultat a fost transportat, apoi depus, aurul concentrându-se alături de mineralele cu greutate specifică, numite minerale grele.

Zăcămintele secundare de aur sunt importante din punct de vedere economic, ponderea lor în ceea ce priveste aportul la cantitatea de aur extrasă la nivel mondial fiind de aproximativ 50% în cazul paleoplacersurilor, şi sub 7% daca se discuta de aurul aluvionar.

Descoperirea aurului în pietrişurile şi nisipurile bazinelor râurilor şi pârâurilor a avut loc în jurul anului 4000 î.Chr., însă există cercetatori care o plasează mult mai timpuriu în jurul mileniului VII. Dovezile arheologice directe plaseză începuturile exploatării aurului aluvionar în jurul anului 3000 î.Chr. în India, 1765 î. Chr. în China, 1400 î.Chr. în Europa, 1200 î.Chr. în Peru, 1122 î.Chr. în Corea şi 900 î.Chr. în Indonezia. Oricum există părerea cvasiunanimă că aurul nativ este primul metal remarcat de om pe suprafaţa scoarţei terestre.

Colectarea aurului din aluviuni a permis utilizarea lui alaturi de chihlimbar şi agat la confecţionarea bijuteriilor neolitice. De altfel, şi primele obiecte de aur ale civilizaţiilor antice au fost lucrate integral din metal nativ. Mitologia greacă aminteşte în acest sens “expediţia argonauţilor în ţinutul Colchidei pentru aflarea lânei de aur”.

Descoperirea aurului în aluviunile unor râuri a creat premisele exploatării acestora şi a descoperirii de noi zacaminte.

În istoria mai recentă a omenirii, aurul aluvionar avea să joace din nou un rol esențial, descoperirea lui în anumite zone ale Globului fiind la originea declanșării celebrelor “febre ale aurului”, care le-au adus bunăstare și progres; un moment crucial în istoria exploatării aurului l-a reprezentat descoperirea în anul 1848 a primei pepite de aur pe Valea Sacramento, la Sutter's Mill (California). Aceasta a declanşat aşa numita “febra a aurului californian’’, care s-a extins ulterior şi în Nevada, implicând peste o jumătate de milion de oameni. Ca urmare a acestei activităţi miniere intense, între 1849 şi 1869 producţia de aur a Californiei a variat între 77 şi 93 t anual.

“Febra aurului australiană” (sau “victoriană”) a început în anul 1851, odată cu descoperirea primului zăcământ de aur aluvial, în apropiere de Bathurst (New South Wales).

În anul 1896 se declanşează cea mai dramatică si importantă febră a aurului din istorie, cunoscută sub numele de “febra aurului din Klondike”. Deşi unii autori menţionează că în zonă au fost descoperite placersuri aurifere începând cu anul 1893, oficial se consideră că febra a fost declanşată de descoperirea unei pepite de aur în intestinele unui peşte pescuit din râul Tabbit Creek, afluent al râului Yukon, regiunea Klondike, la graniţa dintre Alaska şi Canada.

Pe harta substanţelor minerale utile din România, publicată de Institutul Geologic al României în anul 1984, sunt figurate doar cinci areale cu ocurenţe de aur aluvionar, respectiv Pianu, situat la nordul Munţilor Sebeş, Cibin Olt - pe rama nordică a Carpaţilor Meridionali, Râureni, situat pe rama sudică a Carpaţilor Meridonali, Valea Arieşului din Munţii Apuseni şi Nera/Bozovicidin Munţii Banatului.

Granule de aur aluvionar inechigranular de pe valea Oltului 

Astfel de ocurenţe sunt mult mai numeroase, extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost o activitate larg răspândită pe teritoriul României de-a lungul istoriei. Activitatea a început în perioada pre-romană şi a continuat, cu intermitenţe, până la începutul secolului XX. Analizând şi sintetizând informaţii din diverse surse geologice şi istorice, Tămaș-Bădescu (2010) a numărat peste 125 de zone cu ocurenţe de aur aluvionar ce au fost exploatate în decursul istoriei pe teritoriul
României: ”Contextul geologic al Romaniei a fost favorabil formării unor depozite aluvionare purtătoare de aur (...), regimul climatic şi pluviatil au favorizat activitatea de recuperare a aurului din aluviunile râurilor, în special în zona Transilvaniei”.

Aurul aluvionar se găseşte în România în terasele cu pietrişuri şi nisipuri de la Valea lui Stan, Pianu de Sus, Cândeşti, în nisipurile văilor ce străbat regiuni aurifere: Olt, Jiu, Nera, Argeş, Bistriţa Aurie, Mureş, Arieş, Ampoi, Geoagiu, Sebeş, Someşul Cald, Someşul Mic, Someşul Mare, Crişul Alb, Crişul Negru, Strei, Lotru, Olăneşti, Buzău, Ialomiţa, etc.

Aur aluvionar ce au fost exploatat în decursul istoriei pe teritoriul României ( Tămaș-Bădescu )

Pentru Epoca Bronzului, se semnalează spălătorii de aur la: Borlova, Bolvaşniţa, Turnu, Valea Mare şi Oraviţa în Banat; Găina, Balomireasa, Vidra, Bistra, Câmpeni, Roşia Montană, Sălciua, Caraci, Barza, Criscior, Ruda, Săcărâmb şi Someşul Rece în Mţii Apuseni; Băiţa, Cavnic şi Băiuţ în zona Baia Mare; Atid şi Lupeni (Harghita), Lupoaia (Beiuş), etc. Din cele 137 de spălătorii de aur din Transilvania, 73 sunt datate în Epoca Bronzului (Halstatt).

Cercetările arheologice relativ recente arată că începuturile activităţilor de exploatare şi prelucrare organizată a aurului aluvionar din centrul şi vestul Transilvaniei aparţin Neoliticului târziu, cca. 2800-2500 î.Chr. Arheologii indică mai mai multe situri din Transilvania şi Banat în care au fost găsite evidenţe ale activităţii de spălare a aurului din aluviuni în Epoca Bronzului, o activitate destul de răspândită.

Mai jos se poate studia harta cu siturile exploatărilor aluvionare de aur din perioadele preromană, romană şi evul mediu aflate pe teritoriul României. Siturile au fost documentate arheologic sau istoric (compilaţie din mai multe surse, după Tămaş-Bădescu.

Cel mai vechi obiect legat de exploatarea aurului descoperit in România este considerat a fi covata din lemn pentru spălarea aurului de la Căpuş, în judeţul Maramureş, ce datează din Epoca Bronzului târziu (1300-1200 î.Chr.).

După 1990, la nivel național a fost desfășurat un program de probare a aluviunilor râurilor, în zonele cu balastiere. S-au reconfirmat rezultatele obținute cu ocazia activităților de prospecțiune și explorare desfășurate de geologi înainte de 1989, potrivit cărora aurul este prezent în aluviunile râurilor ale căror afluenți drenează zone cu mineralizații aurifere cunoscute, exploatate sau nu până azi. Conținuturi interesante de aur au fost obținute în aluviunile râurilor ale caror afluenți drenează zone cu mineralizații de tip shear zone (asociate unor zone de forfecare), cum sunt cele din Carpații Meridionali. Rezultatele acestui program de probare a aluviunilor recente ale unor râuri din România, exploatate pentru materiale de construcţie le gasiti in harta (Tămaş-Bădescu) de maijos:

Deşi rezultatele obţinute par promiţătoare, în urma unei probări sistematice efectuate în perioada 1990-1992 pe materialului prelucrat în staţiile de sortare (balastiere) amplasate pe râurile Mureş (între localităţile Galaţiu şi Dobra), Strei (între Subcetate şi Băcia) şi Crişul Alb (lânga Rapsig), măsuratorile au dat conţinuturi slabe.

Astfel, conţinutul mediu de aur la alimentare (ce reflectă conţinutul mediu de aur în depozitul aluvionar recent) în staţiile de sortare menţionate, s-a situat între 0,0018- 0,0373 g/t. Conţinutul mediu de aur la alimentare în balastiera de la Captalani a fost de 0,007 g/t, iar in balastiera de la Vinţu de Jos de 0,0229 g/t. Conform Tămaş-Bădescu, diferenţele se datorează atât modului în care s-a raportat conţinutul de aur (la întregul volum de material extras sau la volumul unei fracţii granulometrice), cât şi existenţei unor deficienţe privind recuperarea aurului în cadrul staţiilor de sortare şi calitatea aluviunilor (zonele cele mai favorabile pentru acumularea aurului nu corespund cu zonele în care se acumulează aluviunile ce îndeplinesc cerinţele calitative privind exploatarea lor ca materiale de construcţie).

Valea Oltului

Brana (1958) menţionează că aurul a fost găsit în aluviunile cuaternare din lungul Văii Oltului, provenind în cea mai mare parte din Mţii Lotrului, unde se găsea ca ‘’firişoare de aur”, în Valea Baranga (afluent al p. Ruda, ce se varsă în Olt), în SE comunei Bercioiu, Valea Bisericii, la sud de Găeşti, în malul stâng al Oltului (aici au fost spălate nisipuri cu cca 0,5 g Au/m3), la SE de Gura Văii, la sud de Fedeleşoiu, Lespezi Fedeleşoiu şi la Râureni, începând din Malul Cucoanei în sud (0,2 g Au/m3).

Aur aluvionar d epe Valea Oltului

Aurul şi alte minerale grele din aluviuni (ilmenit, magnetit, granaţi) provin din spălarea acumulărilor din cristalinul Munţilor Făgăraş, cum este cazul ocurențelor enumerate mai sus, dar și din Bazinul Transilvaniei (Borcoş et al., 1984). În legătură cu această ultimă sursă a aurului din lungul Văii Oltului, foarte interesant este că Haiduc (1940) arată că ar fi putut exista în trecut exploatări ale aurului aluvionar la 15 km SE de Mediaș, odată ce pe harta Marelui Stat Major Ungar, la foaia Dumbrăveni, se poate identifica localitatea Sasz-Zalatna=Slanga (>slavon. zlato=aur), iar pe dealurile satului Mazărea se vede inscripția “Auf dem Goldgruben”. Din punct de vedere morfologic, aurul apare ca solzişori, fluturaşi, foiţe în masa unor granule de cuarţ, aur pulverulent.

Zăcămintele de aur se găsesc în nisipurile şi pietrişurile vechilor cursuri ale Oltului ce apar sub formă de terase. În trecut, aurul aluvionar s-a exploatat intens, dovadă fiind nume de comune ca Aurari, Ruda, Rudari, dar încă din 1940 Haiduc nu dădea activităţii de exploatare prea mari şanse de rentabilitate. Câțiva ani mai târziu, în 1958, Brana va avea o altă opinie, propunând o mai temeinică explorare geologică a acestor aluviuni pe viitor, nu numai pentru aur, ci şi pentru alte “minerale rare”. Fineţea aurului din aluviunile situate de-a lungul Văii Oltului este de cca. 888,8‰ aur şi 111,2‰ argint (Haiduc, 1940).

Muntii Sebes

Haiduc (1940) consemnează “nisipurile şi pietrişurile aurifere ce provin de aici” – adica Mtii Sebes , care au fost exploatate mai ales pe vremea romanilor, dar şi în vremurile mai recente, uneori cu bune rezultate. Sunt descrise destul de amănunţit şi localizate precis, în nordul Mţilor Sebeş, cca. 4-14 km latime și paralel cu aceștia 18-19 km, între comunele Pianul de Sus, Cioara, Șibot, Sebeşul Săsesc, Petrifalău şi Călnic. Grosimea aluviunilor variază între 0,3-6 m. Cele mai importante sectoare au fost pentru istoria exploatării aurului aluvionar, la Dealul Mare, Pianul de Sus şi Cioara, unde “nisipurile aurifere au fost de nenumărate ori întoarse şi spălate pe hurcă şi alese cu şaitrocul. Aurul are o fineţe de 905‰, găsindu-se uneori pepite de zeci de grame greutate”.

La SE de Dealul Mare, pietrișurile conțin 0,4-1,5 g/t aur, dar au existat și zone mai bogate, care au fost deja exploatate. Regiunea dintre Pianu de Sus și Cioara a fost exploatată, extrăgându-se 0,1-0,9 g/t aur fin.
La Pianul de Sus există un câmp metalogenetic cu aur aluvionar, unde aluviunile de pe Valea Pianul de Sus conţin acumulări detritice de aur, sub formă de grăunţi, plăcuţe, solzi, cuiburi, rar pepite, diseminate în nisip, cărora li se asociază ilmenit, magnetit, hematit, zircon, rutil, pirită, granaţi, apatit, si chiar platina nativa, etc. Originea metalelor este în şisturile cristaline ale zonelor de forfecare din Mt. Sebes şi in rocile eruptive din zona nordică a acestora. Finețea aurului în aluviuni este de 902-908‰. Exploatarea aluviunilor
aurifere din Mții Sebeș era deja abandonată în 1940.

Valea Streiului

Ocurențele cu aur aluvionar au fost descoperite în albia inferioară a Streiului. Aluviunile au fost în parte exploatate pe porțiunea din apropiere de Simeria în anii 1909-1914 de Heinrich Paikert. Haiduc (1940) constată că aurul seamănă perfect cu ''acela din șisturile cristaline ale Carpaților Meridionali''. Originea aurului este în rocile Mților Sebeş și Poiana Ruscă. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Streiului era abandonată în 1940 (Haiduc, 1940).

Valea Jiului

Despre aluviunile aurifere din Valea Jiului se vorbește în literatura de până în 1940. Sursele geologice ale aurului aluvionar sunt Mții Lotrului şi M-tii Cimpii, de unde este adus de afluenții Jiului de Est si Jietului. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Jiului era abandonată în 1940

Muntii Apuseni

În Munții Apuseni Haiduc (1940) separă două tipuri de aluviuni aurifere:
- aluviuni aurifere provenite din zăcăminte aurifere
- aluviuni aurifere provenite din prelucrarea minereurilor aurifere, cu exploatarea cărora se îndeletniceau oamenii sărmani ai Apusenilor, pe care autorul îi vedea pe lângă șteampuri că triau nisipul, spălau noroiul și extrăgeau aurul pe petice de lână sau cu hurca.

Haiduc (1940) amintește și alte aluviuni aurifere importante în trecutul istoric, cum sunt cele din lungul Crișurilor, Ampoiului, Mureșului.

Aurul din aluviunile cuaternare din lungul Văii Arieşului provine din zăcămintele de la Baia de Arieş şi Roşia Montană şi din mineralizaţiile de tip shear zone (asociate cu zone de forfecare) din Mtii Apuseni.

În aluviuni, aurul se găseşte alături de pirită, ilmenit, granaţi, zircon, amfiboli, sau piroxeni, cuarţ, sfen, magnetit, epidot, zoizit, monazit, rutil, staurolit, apatit, turmalina, kianit, anatas, cassiterit, sfalerit, galenă.

În lungul Mureșului a fost efectuată între anii 1909-1914 o activitate de explorare cu rezultate slabe.

Bibliografie pentru articol: "AURUL ALUVIONAR din ROMÂNIA: SURSELE SI IMPORTANŢA GEOLOGO-ARHEOLOGICĂ", Sef departament DFNA, Dr. Florin Constantin
Responsabil Proiect  Dr. Bogdan Constantinescu; Intocmit,  Conf. Univ. Dr. Antonela Neacsu.

Harta comorilor de pe sulurile de aramă

Situat la vest de extremitatea nordică a Mării Moarte și în apropiere de orașul Kalya, site-ul arheologic Qumran a scos la iveală comori nebănuite, care vorbesc despre locatțile altor comori.

Pe un platou deșertic sculptat de ravene se află peșterile în care celebrele Manuscrise de la Marea Moartă au fost ințtial descoperite de beduini, în anul 1946.

Săpăturile mai târzii din 11 pesteri, efectuate de arheologii sponsorizați de Departamentul Iordanian de Antichități, au scos la iveală 972 pergamente și texte pe papirus, dar și două suluri neobișnuite din cupru. Acestea din urmă s-au dovedit a fi un text împărțit pe două suluri, care de fapt reprezintă harta unor comori, sau mai exact indiciile de găsire a altor tezaure.

Cele două suluri de cupru amestecat cu circa 1 % staniu au fost găsite pe 14 martie 1952, in partea din spate a Pesterii 3, oarecum separate de alte descoperiri.

Sulurile de cupru erau foarte oxidate și fragile la atingere, dar era evident că reprezentau ceva diferit față de celelalte tipuri manuscrise pe piele și pergament: nu erau un manuscris literar, ci contineau o listă detaliată a 64 de locații, in 63 dintre acestea aflandu-se cantități semnificative ( mai exact tone ) de aur și argint.

Aceste indicii fusesera scrise pentra a putea fi citite de cineva care era familiarizat cu locurile și denumirile mentionate. Se crede ca au fost create între anii 110 - 30 î.Hr.

Deși mulți istorici cred că o parte din tezaur ar fi putut fi localizat de către romani în timpul ocupației din regiune, este rezonabil să credem că totuși cel puțin unele dintre locații nu au fost descoperite.

Aceaste suluri diferă de celelalte manuscrise, sunt scrise mai aproape de limba Mișna decât de limba ebraică literară al altor suluri, ortografia, paleografia ( forme de litere ) și data ( c.50 - 100 d. Hr ) demonstrează ascunderea lor mai târzie decât a celorlalte manuscrise.

Sa exemplificăm cum apar scrise locațiile unora dintre cele 63 de comori.

Punctul 3: În altarul de înmormântare, la al 3-lea rând de pietre: O sută de lingouri de aur.

...

Punctul 5: Urcând pe "scara de refugiu", în partea stângă, trei coți de la podea, sunt patruzeci de talanți de argint.

...

Punctul 32: În pestera care este lângă ***** ( locatie necunoscută astăzi după denumirea precizată ), ce aparține la Casa de Hakkoz, sapi șase coți. Vei găsi șase lingouri de aur.

Papirusurile de cupru e posibil sa se refere si la comori păstrate din Templul lui Solomon ( rege care ar fi trăit cu sute de ani inainte ), dar si despre rezerve militare evreiești, iar valoarea curentă estimată a comorii ( efectiv doar valoarea metalelor, fără valoarea istorica), care cuprinde monede de aur și argint, lingouri și alte artefacte, este de milioane de dolari. Există insă specialisti care cred că artefactele s-ar vinde de mii de ori mai scump decat valoarea instrinsecă a metalelor din care sunt confectionate, totalul comorilor precizate in sulurile de aramă depasind pe piața neagră valoarea de 1 miliard de dolari.

O sursă diferita ( „Cartea întâi a împăraților” ) relatează și întăreste ipoteza existenței comorilor lui Solomon, spunând despre acesta că Dumnezeu i-a dat "și ceea ce n-a cerut, adică îi dăruiește bogății și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun împărat ca el."

De asemenea, s-a lansat și ipoteza că tezaurele din lista sulurilor de cupru ar fi acumulate între primul război evreiesc și razboiul Bar Kochba, în timp ce templul se afla în ruine.

Alti cercetători cred că ar fi fost scrise în jurul anului 100, aproape la o generație după distrugerea Ierusalimului, iar unii cred că tezaurul ar putea fi cel al primului Templu , distrus de către Nabucodonosor , regele Babilonului, în 586 î. Hr.

In ultima ipoteza, sulurile de cupru ar fost lăsate în peșteră în timpul exilului babilonian, rămânând un grup de ingrijitori pzanici, care ar fi fost precursori ai comunității ce a realizat Manuscrisele de la Marea Moartă. Totusi, aceasta este o ipoteză foarte putin plauzibilă.

Ca urmare, aceaste presupuneri au determinat un număr mare de entuziaști să creadă că într-adevăr există comorile listate in sulurile de cupru.

O astfel de persoana a fost arheologul britanic John Allegro, care în 1962 a condus o expediție în unele din locurile enumerate, iar echipa sa a săpat in câteva dintre potențiale zone de ingropare a comorilor.

Cu toate acestea, vânători de comori s-au intors cu mâinile goale sau cel puțin așa au declarat ...

După cum bine ați sesizat, locația posibilă a comorilor este în Israel sau Iordania.

Comoara pierdută în mlaștini

Regele John cel Aspru ( cel Rău ) a fost deosebit avid în a aduna prin prăduire comori constând în bijuterii de aur si pietre pretioase, precum și monede pentru el, gărzile sale, soldații și adepții curții.

În anul 1216 regele John a călătorit către Bishops Lynn, în Norfolk, unde a ajuns pe data de 9 octombrie.

Regiunea este numită pe bună dreptate The Wash, fiind o imensă întindere de mlaștini și zone periculoase pline cu noroi.

Ajuns la episcopul Lynn, Regele Ioan cel Aspru s-a îmbolnăvit de dizenterie și a decis să se întoarcă la Castelul Newark, prin Wisbech. A ales calea mai lentă, dar mai sigură, prin The Wash.

Dar se pare că a fost o alegere greșită. Soldații și căruțele pline cu bunurile sale personale de mare preț, inclusiv bijuteriile coroanei pe care le-a mostenit de la bunica sa, împărăteasa Germaniei, s-au scufundat în mlaștini, probabil aproape de Sutton Bridge.

Carele cu comori s-au pierdut de atunci pentru totdeauna și nu au mai fost recuperate nicioadată.

Valoarea curenta estimată a comorii pierdute este de 70 milioane dolari. Comoara cuprindea pe lângă bijuteriile Coroanei, și cupe de aur, farfurii de argint, o bagheta de aur cu un porumbel, sabia lui Tristram si enorm de multe monede de aur.

Regele John cel Aspru a murit câteva zile mai târziu, pe 18 octombrie 1216.

Ce sa întâmplat de fapt este probabil o poveste mult mai complicată, care stârnește imaginația căutătorilor de comori din întreaga lume.

În Anglia, descoperitorii de comori primesc recompensă financiară egală cu întreaga valoare de piața a tezaurului

Un număr mare de cautatori de comori au primit recent aprobarea sa caute pe domeniile Oxfordshire, deoarece se banuia ca vor gasi artefacte valoraose.

Mai mult de 500 de persoane s-au adunat saptămana trecuta în apropierea de Wantage pentru una dintre cele mai mari detectii de metale din Marea Britanie .

Ei au descoperit aproximativ 250 de artefacte istorice, cautand pe 1000 de hectare de teren din jurul Farm Lockinge .

Mânerul unui "aparat" de barbierit epoca bronzului și o monedă cu regina Elizabeth I din 1576 au fost doar două dintre descoperiri . Printre cei care au luat parte la cautari a fost si arheologul Anni Byard, care este si ofițer de de legatura pentru anuntarea către oficialitati a descoperirilor din zonă. Cercetatoarea, care analizează acum înregistrările istorice ale descoperirilor vechi de mii de ani din Marea Britanie, pentru a forma o bază de date națională, a spus ca Oxfordshire este o zonă bogată in artefacte istorice din toate perioadele.

"În ultimii ani, hobby-ul detectie de metale a crescut în popularitate. Această crestere ar putea fi rezultatul descoperirilor recente, cum ar fi tezaurul de Staffordshire", a mai spus arheologul, amintind si de Terry Herbert, care a descoperit în 2009 in apropiere de Hammerwich, folosind un detector de metale, c comoara evaluată la 3,2 milioane lire sterline. Tezaurul descoperit a constat din mai mult de 3.500 de artefacte, inclusiv artefacte folosite in lupte, fiind cea mai mare colectie anglo-saxonă de aur și argint găsită vreodată.

Byard a adăugat : " În medie, în Oxfordshire am înregistrat aproximativ 1.500 de descoperiri anual, jumatate fiind artefacte romane. Nu mă surprinde că hobby-ul a devenit atat de popular, iar oamenii sunt foarte interesați de istorie si de artefactele pe care le găsesc, multi dintre ei avand cunostiinte vaste despre ce au descoperit sau speră că vor găsi." http://hartacomorii.blogspot.ro/

În ultimii cinci ani, din 2008 până în 2012 , numărul de descoperiri istorice a crescut vertiginos, în afară de anul 2011, cand Byard a spus ca a fost o scadere din ca si cauza vremii nefavorabile sau lipsei unei actiuni de amploare organizata pentru detectie metale.

In 2013 s-au facut deja 1326 de descoperiri in zonă si 4 dintre ele au fost declarate comoară.

O alta organizatie care a observat popularitatea tot mai mare a folosirii detectoarelor de comori este Oxford Blues Metal Detecting Club din Littlemore. Clubul a trebuit să limiteze calitatea de membru inca de anul trecut, deoarece organizarea părcarilor si cazării la evenimente si intalniri pentru cei peste 200 de membri a devenit prea dificilă. În 2009 clubul a avut aproximativ 70 de membri , numar care s-a ridicat la peste 200 anul trecut și a fost necesara reducerea din nou la 152 de membri în acest an.

David Connor, din Kidlington, care este membru în club de 14 ani , a declarat : " Avem si acum o listă de așteptare de aproximativ 20 de persoane. O mulțime de oameni vad ce se scrie pe siteuri de profil de pe internet sau la televizoare ori in presă despre noi comori găsite si decid să isi cumpere un detector de metale de pe un site care vinde pe internet detectoare de metale sau dintr-un magazin de profil.

"Unul dintre membri nostri a gasit Tezaurul Didcot. Tezaurul a fost o raritate, continand 126 de monede de aur din primele două secole de dominație romană", a mai adaugat domnul Connor, spunând ca oamenii merg la metal detecting nu doar pentru a găsi comori, ci si pentru a se plimba in natura.

"Este vorba despre a fi în afara in natura și de a avea un pic de liniște și pace, nu neapărat de gasirea unei comori, care este mai mult un joc la loterie. Iesi în speranța de a găsi ceva vechi și interesant , nu neapărat de valoare mare financiara. Dar Oxfordshire are atât de multă istorie ! Nu este atât de multă ca în Kidlington, dar dacă mergi pe jos cu detectorul spre Didcot și spre sudul Oxfordshire, gasesti intotdeauna mai multe artefacte decat in alte zone. "

Pentru utilizatorii de detectoare de metale care nu stiu exact ce au găsit, la Muzeul Ashmolean din Oxford se asigura un serviciu de identificare în fiecare lună, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, pana la ora 15:00.

Experții de la Ashmolean studiaza obiecte pentru a vedea dacă pot fi identificate. Peste 150 de artefcate descoperite de cautatori sunt aduse lunar la identificare.

" Cautatorii nu ar trebui să fie intimidati de ideea că au gasit ceva prea mic, deoarece de multe ori aceste descoperiri sunt cele mai importante. "

Steven Bain, un asistent de bucatar de la o locatie de lângă Wallingford a gasit o foarte rară comoară de acest gen.

In varstă de 27 de ani, Steven avea hobby-ul de a căuta zone mici cu detectorul de metal, după ce termina munca la serviciu.

În octombrie anul trecut aproape că a aruncat ceva ce semăna cu o bucată de gunoi, plină de noroi .

Dar cand a studiat-o mai atent, Steven Bain a identificat imediat un cercel de aur ( una dintre cele mai vechi piese de metal din Marea Britanie ) din epoca bronzului timpuriu, din perioada 2.200 î.Hr.

Luna trecută, la o anchetă din Oxfordshire, specialistii au declarat cercelul ca fiind o comoară.


Acesta umează sa fie evaluate la British Museum din Londra, pentru a oferi recompensa meritată descoperitorului .

Utilizatorii de detectoare de metale trebuie să aibă permisiunea de la proprietarul terenului pentru a căuta pe domeniile lor. Valoarea descoperirii este de obicei împărțită 50-50% intre proprietar si descoperiot sau in functie de acordul dintre ei, daca au semnat anterior unul. Odată ce o persoană ce foloseste un detector de metale a găsit ceva despre care crede că ar putea fi suficient de valoros să fie clasificat ca si comoară, trebuie să-l declare, conform legii.

Gasirea de comori este reglementată in Anglia de Legea Tezaurelor din 1996. Toti cautatorii care au descoperit artefacte de aur sau de argint, obiecte și grupuri de monede mai vechi de 300 de ani au o obligație legală in Anglia de a raporta descoperirea in termen de 14 zile .

De îndată ce elementul este declarat comoara, aceasta aparține Coroanei. Dacă este declarat comoara, artefcatul este transportat la Comitetul de evaluare, format din evaluatori independenți. Comitetul de evaluare se întrunește de patru ori pe an si are in componenta experți de muzeu, vanzatori de antichitati și organizatori de licitații. Acestia alocă obiectelor descoperite valoarea actuală de pe piața și în cazul în care descoperitorul nu este de acord cu valoarea, poate face apel.

British Museum este de obicei primul cumparator al unei comori. Dupa evaluare, muzeul incearca sa faca rost de bani, de obicei prin sponsorizări sau donații. În cazul în care nici British Museum si nici alte muzee nu au succes in strângerea banilor, comora ajunge la licitatie cu pretul minim care a fost stabilit anterior de specialisti, pentru a da banii descoperitorului.

Statul român va recompensa cu 200.000 de euro pe descoperitorul comorii de lângă Golești, Vâlcea

Iulian Enache este un vâlcean pasionat de detecție metale care a făcut zilele trecute o descoperire pe care specialiştii o consideră remarcabilă, respectiv 47.000 de monede din vremea sultanului Murad al II-lea. Valoarea maximă a comorii care cântăreşte aproximativ 55 de kilograme se ridică la aproximativ 470.000 de euro. Conform legii, descoperitorul tezaurului ar trebui să primească de la stat 45% din această valoare, anunță gândul.info.

Imagini si alte detalii despre comoară găsiti si aici.

In continuare să aflăm povestea decoperitorului care a dat dovadă de un exemlar simț civic și patriotic.

“Sâmbătă spre duminică, pe 1 septembrie, am lucrat schimbul trei. Când am ajuns acasă, n-aveam somn. Nu puteam să adorm. Mi-am luat aparatul şi, pe la nouă şi jumătate, eram pe câmp”.

Aşa începe povestea tânărului, de 34 de ani, Iulian Enache din Goleşti-Vâlcea, cel care a scos la lumină, după 600 de ani, cel mai mare tezaur de monede de argint, turceşti de pe teritoriul României.

Povesteşte însufleţit, retrăind, pas cu pas, emoţia de duminică. “Mai fusesem pe câmp, chiar acolo, în zona aceea. Nimic. E drept că-i destul de întinsă şi n-ai cum s-o acoperi foarte repede. Periam cu detectorul şi, deodată, îmi dă semnal bun. Scormonesc şi dau de prima monedă de argint, chiar în marginea drumului pe care venisem. Mă uit, o şterg de pământ şi îmi dau seama că e cea mai veche monedă pe care o găsisem până atunci; şi încă de argint. Vă daţi seama ce bucurie pe mine! Prima mea monedă otomană. Caut iar în jur. Nimic. Am inspiraţia să ies de pe drum şi s-o iau la dreapta. Cobor o pantă de vreo doi metri. Aparatul ţiuie iar. Al doilea semnal, a doua monedă. Să fi fost ca la 40 de metri de prima”. Apoi, a treia, a patra – tot mai multe. În câteva minute, Iulian strânsese un pumn de bănuţi. Pe urmă altele. Le-a pus jos şi a continuat.

“Mi-a trecut prin cap c-o fi vreo comoară. Strânsesem deja cam la 150 de bucăţi. Acuma, chiar că eram entuziasmat. Prima, că erau cele mai multe monede găsite la un loc; a doua, că erau cele mai multe piese de argint găsite la un loc”. Apoi, au apărut altele şi altele, mereu mai multe.

“Până am ajuns la nucleu. O sferă imensă de monede. Nu tu burduf de piele, ori vas ceramic, cum au crezut unii că ar fi fost; nimic. Mă gândesc la un sac textil care s-a dus, s-a deteriorat, s-a topit în atâta timp. Asta explică forma de sferă, în care le-am găsit - compactă, aproape fără să fi lăsat pământul să intre între ele. Au început să apară la vreo 25 – 27 de centimetri adâncime; am ajuns, în jos, până la 60 – 65 de centimetri. Vă daţi seama – peste 55 de kilograme. Eram în al nouălea cer”.

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Ei, şi de aici au început problemele, întrebările, suspiciunea. “M-a întrebat lumea de ce sunt aşa curate. Păi, ce le-am făcut eu?! Nu le-am făcut nimic. Doar că le-am spălat cu apă de puţ, cu un furtun, ca să mai iau praful de pe ele”, spune Iulian. Pe urmă, că de ce n-a anunţat imediat autorităţile, şi de ce n-a predat “marfa” pe loc.

“După ce le-am scos, până la ultima – eu aşa zic, că nu mai sunt -, am plecat spre casă cu gândul să anunţ autorităţile. Pe urmă, mi-am luat seama: ‘Cine să fie, duminica, la muzeu?’. Am ajuns, le-am spălat, le-am cântărit… Ce să le-numeri, acolo, pe loc, că erau zeci de mii”, socoteşte Iulian.

A anunţat luni, la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, iar specialiştii au ajuns la Goleşti marţi. “Erau trei, şi cu şoferul patru. Am făcut proces verbal, am semnat, am predat, m-au felicitat. Ziua bună! Au plecat”.

După aia l-a luat la refec directorul Muzeului de Istorie din Dolj. Că de ce nu le-a predat la primarul din Goleşti, ca să le predea la Muzeul din Vâlcea, şi le-a predat la Bucureşti?! Că n-a procedat legal! “Păi, aşa am considerat eu că trebuie să fac, ca să protejez tezaurul. Cum să le fi dat şi să semnez proces verbal fără să le-număr? Ca să nu mai spun că la Vâlcea, la muzeu, nici nu e secţie de numismatică!”.

Specialiştii veniţi din Bucureşti i-au spus să nu mai caute în zonă, şi nici să nu divulge locul. “Apropo de loc! Tezaurul nu l-am găsit pe raza comunei Goleşti, ci pe raza comunei vecine, Budeşti, aproape de hotarul dintre ele”.
Acuma e liniştit şi împăcat. Mai mult, conform Legii 182, urmează să primească o recompensă de 30 la sută din valoarea tezaurului plus un bonus de 15 la sută, din aceeaşi valoare, pentru “descoperire remarcabilă”.

“Ce vreau eu să mai spun e că noi nu suntem căutători de comori, aşa cum susţine, inclusiv, directorul Muzeului din Vâlcea. Eu şi câţiva prieteni ai mei avem, pur şi simplu, această pasiune. Nu ne-a spus nimeni c-ar exista, pe aici, pe undeva, comori; c-ar fi văzut ăia bătrâni flăcări, c-au auzit poveşti… Prostii. Ăia bătrâni, când vine vorba de comori, ne trimit exact în partea opusă. Descoperirea asta a fost chiar o întâmplare. Puteam, foarte bine, să trec cu detectorul pe lângă prima monedă şi să ajung în cu totul altă parte” îşi încheie povestea Iulian, oarecum iritat de toate aceste speculaţii.

Primarul din Goleşti îşi face planuri

Primarul din Goleşti, Gheorghe Şerban, e un om mulţumit. Se simte omul providenţei. “Domnule, acuma o să ne cunosacă şi pe noi lumea. Am avut noroc, uite, să găsească tocmai băiatul ăsta tezaurul. Dac-o fi adevărat… Să vedem ce spun specialiştii, să analizeze. Dacă e aşa cum spune el, mă gândesc să fac o conferinţă de presă, să le explicăm oamenilor ce şi cum!”, zice primarul din Goleşti. Îl întreb cum e Iulian. “A, un băiat extraordinar. Are el pasiunea asta. Dar ei şi din familie sunt sunt oameni gospodari… Fac dogărie: butoaie, putini, astea; lucrează în lemn. Oameni deosebiţi”.

Şerban se gândeşte că, dacă treaba e serioasă, o să deschidă o secţie cu câteva piese de tezaur, dacă i-o da Muzeul. Ba, şi la sporirea interesului turistic faţă de zonă se gândeşte. “Suntem aproape de Râmnicu Vâlcea. Eu zic că vine lume. Iar, în felul ăsta, o să sporim şi numărul locurilor de muncă în comună. Aşa zic eu” se încântă primarul din Goleşti.

Muzeul de Istorie, mai bogat cu 45 de mii de piese

La Muzeul Naţional de Istorie e linişte. Intrăm şi ne interesăm de “mahmudele”. “Sunt akcele, unitate monetară principală a Imperiului Otaman (akçe), cunoscută şi sub denumirea de aspru”, ne spune Tudor Martin, unul dintre specialiştii care au preluat “comoara” de la Goleşti. Ţine în palme o pungă plină, pe jumătate, cu “mărunţiş” turcesc. Pe plasticul pungii, în partea de sus, scrie “11”; jos “999,50”. “Adică acesta e sacul 11, şi în el se află aproape un kilogram de akcele de argint. Or să fie vreo 55 de saci, cu totul”. Apoi, răstoarnă piesele pe o masă acoperită cu catifea vişinie şi le răvăşeşte cu mâna ascunsă într-o mănuşă “chirurgicală”. “Asta e practica” spune, şi ne arată câţiva bănuţi.

În scurt timp suntem invitaţi în biroul directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu.

“Iulian, un om de caracter”

“Domnul ăsta, Iulian Enache, este extraordinar, un exemplu de moralitate şi simţ civic. Şi nu spun cuvinte mari. Omul a înţeles că tezaurul descoperit de el nu poate fi pus în valoare decât într-o instituţie importantă”. Ernest Oberländer se declară mulţumit şi fericit că nu s-a întâmplat, şi de această dată, aşa cum s-a întâmplat cu alte tezaure mari, descoperite în ţară, în ultimele decenii.

“Comori mai mari decât acesta au luat drumul străinătăţii. De exemplu, tezaurul de monede romane republicane de argint şi imitaţii dacice ale acestora, găsite în zona Sarmizegetusa, în perioada 1995 – 2000. Număra între 5.000 şi 15.000 de monede, cu o greutate mult mai mare decât a asprilor otomani. Cântărea undeva la câteva sute de kilograme de argint. Din păcate, toate au fost scoase şi vândute pe piaţa internaţională. Acum umblăm să le recuperăm”, mai spune directorul Muzeului Naţional.

Cel mai mare tezaur de pe teritoriul României

“Este cel mai mare tezaur găsit pe teritoriul României, ajuns într-un muzeu, de 130 de ani, de când există activităţi sistematice de colectare, fie a informaţiilor, fie a pieselor”, ne spune Ernest Oberländer.

Tezaurul vâlcean cântăreşte aproape 55 de kilograme şi încă nu se ştie numărul exact al pieselor de argint – cam la 47.000, aproximate de descoperitor. “Numărul respectiv va fi înscris în registrele de inventar, ceea ce presupune că activitatea aceasta devine una de mare responsabilitate. Acum lucrăm cu greutatea brută şi vom vedea, la sfârşit, numărul total. Făcând estimări pe loturi de câte un kilogram, apreciez că ar putea fi peste 47.000 de piese. Multe dintre ele sunt foarte uşoare sau uzate, unele chiar perforate”.

Directorul Ernest Oberländer consideră interesant faptul că tezaurul nu conţine decât monedă otomană, cu atât mai mult cu cât el a fost descoperit în apropierea unui drum important, atât din punct de vedere comercial cât şi al invaziilor militare, care făcea legătura, prin Râmnicu Vâlcea, între aşezările dunărene şi Transilvania.

Monede din timul lui Murad al II-lea

“Piesele sunt de la Sultanul Murad al II-lea, prima domnie, 1421 – 1444. Nu excludem, însă, posibilitatea de a existe şi alte monede, diferite; dar marea majoritate sunt aspri bătuţi în mai multe monetării din Balcani: Edirne (Adrianopol), Serres (Serez) - Grecia, Novar – Serbia, apoi Bursa în Asia Mică. Este straniu că tezaurul conţine doar monedă otomană; o sumă consistentă. La vremea respectivă însemna echivalentul a 1200 – 1300 ducaţi de aur. Fantastic. Puteai angaja o mică armată, câteva săptămâni, cu aceşti bani. Sau ar putea fi vorba de încasările unui negustor care a făcut o tranzacţie importantă la sud de Dunăre şi se întorcea acasă; poate fi rezultatul unei prăzi – suntem într-o vreme în care trupe din Ţara Românească au participat la campaniile din sudul Dunării, din vremea lui Dan al II-lea, a lui Vlad Dracul… După cum ar putea să fie, la fel de bine, banii unei unităţi militare otomane, care a trecut prin Ţara Românească. Sau rezultatul unei plăţi primite de un boier important, pentru servicii făcute la sud de Dunăre, bănuind că acestea sunt fie activităţi militare, fie livrare de informaţii. Spionii erau bine plătiţi şi atunci ca şi acum”, mai spune directorul Muzeului Naţional.

Valoarea tezaurului – aproximativ 500.000 de euro

Dincolo de misterul poveştii rămâne realitatea de necontestat. Un român de bun simţ, Iulian Enache, din Goleşti - Vâlcea a descoperit un tezaur fabulos de monede otomane de argint, secolul al XV-lea, pe care nu s-a gândit, o clipă, să le valorifice în interes personal, aşa cum au făcut alţi români lipsiţi de caracter.

Omul nu a pretins nicio recompensă materială, deşi legea vorbeşte despre o atare posibilitate.

“Recompensa mea cea mai mare este cea sufletească. Deşi am sperat, nu credeam că voi descoperi un astfel de tezaur fabulos” spune Iulian Enache.

Valoarea maximă de piaţă a unei singure monede otomane de argint urcă până la 10 euro, potrivit experţilor de la MNIR. “Cam între unu şi 10 euro este valoarea akcelei. În general, valoarea monedelor este cu atât mai redusă cu cât ele sunt mai multe. Iar moneda despre care vorbim a fost una foarte des întâlnită de-a lungul istoriei Imperiului Otoman”, spune Cristina Tătaru, unul dintre experţii numismaţi, care au preluat tezaurul de la descoperitorul său.

Ce spune legea

Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în 2008, spune, la art. 49, alin. 4, că “Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condiţiile prevazute la alin. 1, bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepţională, se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunului”.

La alin. 5, legea mai spune că “Valoarea bunurilor astfel descoperite se stabileşte de experţii acreditaţi ai serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor sau, după caz, de alţi experţi acreditaţi”, iar la alin. 6 că “Recompensele şi bonificaţia, stabilite potrivit alin. 4 şi 5, vor fi suportate din bugetul ordonatorului principal de credite sau din bugetele locale, în funcţie de subordonarea instituţiilor culturale în administrarea cărora vor fi transmise bunurile descoperite şi vor fi plătite în cel mult 18 luni de la data predării bunului.

În cazul în care autorul descoperirii nu primeşte recompensa în termenul stabilit la alin. 6, legea stabileşte că acesta se poate adresa instanţei judecătoreşti competente printr-o acţiune scutită de taxa judiciară de timbru, mai anunta gandul.info.