Un potir din aur, un platou din aur, 100 de monede din aur ...

Comoara de Gourdon (Trésor de Gourdon), descoperita in 1845 în apropiere de Gourdon, Saône-et-Loire, Franta, este un tezaur de aur, obiectele datând la sfârşitul sec. V - inceputul sec. VI.
Când a fost găsit tezaurul, acesta cuprindea un potir şi un platou dreptunghiular, ambele incrustrate cu pietre pretioase ( inclusiv turcoaze ),  dar continea si un depozit de aproximativ o sută monede de aur datând din timpul domniilor împăraţilor bizantini ( incepand cu Flavius Valerius Leo Augustus ( Leo I )(457-474) si pana la Flavius Justinus Augustus ( Justin I ) (518-527) ). Regele Clovis I (c. 466–511, din dinastia merovingiana ) s-a convertit la creştinism în 496, asadar potirul şi discul ar putea fi merovingiene timpurii sau galo-romane tarzii.

Comoara este păstrata în Cabinet des Médailles, Paris, un departament al Biblotecii Nationale Franceze.

În secolul al VI-lea, Gourdon a fost locul unde a existat o mănăstire, de unde se pare ca ar proveni aceste artefacte. Cea mai recentă moneda din tezaur fusese datata ca fiind din anul 524. Probabil comoara a fost îngropata în grabă, pentru a fi protejata in fata unui raid armat. Recuperarea a fost întâmplătoare: o ciobanita, Louise Forest, a descoperit tezaurul sub o ţiglă romană gravata cu o cruce. Comoara a fost vânduta la o licitaţie din Paris, in data de 20 iulie 1846, atunci când platoul si potirul au fost achiziţionate de către stat, în timp ce monedele au fost dispersate şi s-au pierdut.

 Potirul este mic, de 7,5 cm înălţime, avand la bază un con trunchiat. Acest potir are două mânere de forma unor unor păsări extrem de stilizate, care pot fi recunoscute doar prin elementul care simbolizeaza un cioc şi pietrele pretioase cu forma ochilor.

Potirul poate fi comparat cu vasele canthares ( din ceramica sau metal ), comune in randul romanilor, care le foloseau ca si cupe de vin. Prin contrast, decorul este "barbar", atât în ​​iconografie, cat si ca tehnica.

 Platoul dreptunghiular are o lungime de 19,5 cm si o latime 12,5 cm, iar adancimea acestuia este de 1,6 cm. Crucea centrala formata din pietre pretioase, precum si cele patru ornamente de turcoaz din colturi, identifică tezaurul ca apartinand creştinismului.

Monede similare cu cele gasite in tezaur

Comoara medievala din Colmar

Comoara Colmar este un tezaur format din obiecte pretioase îngropate de catre evrei undeva in perioada 1348 - 1350 dupa Hristos. Comoara a fost găsita în anul 1863, în peretele unei case a medievalului Rue des Juifs, în Colmar ( regiunea Alsacia ), Franta.
Se crede că unele dintre obiecte au fost vândute de catre descoperitori înainte de a fi preluate si inregistrate in colecţia Musée Cluny, unde se pastreaza cea mai mare parte dintre relicvele acestui tezaur. Acesta comoara a fost complet expusa doar în 1999, la Colmar.

Comoara include unul dintre putinele inele de căsătorie evreiască, inele care au supravietuit din acea perioada pana astazi, cu rama in forma clădire, cu acoperis în loc de obisnuita piatră preţioasă, de asemenea si în acord cu cerinţa legii evreiesti ca inelele de nuntă să fie realizate numai din aur.

Comoara contine si monede de argint, precum si vase de argint, bijuterii din aur şi argint, inclusiv catarame de centura atent lucrate, dar şi 15 inele de argint.

Statueta de aur a lui Tutankhamon si alte comori se intorc la Muzeul din Cairo

Cum istoria s-a scris si recent, la Cairo, prin evenimentele care au avut loc in regatul faraonului Tutankhamon, nu se putea ca muzeele, dar si comorile care se adapostesc intre zidurile acestora sa nu fie afecate. O parte dintre artefacte au fost distruse sau furate.

Insa spiritul lui Tutankhamon poate este acela care a ajutat la recuperarea unora dintre relicve: autorităţile din Egipt au reuşit să gaseasca patru dintre comorile care au fost sustrase din muzeul Cairo la inceputul anului 2011, doua dintre ele facand parte din colecţia faraonului Tutankhamon.

Anticele comori ar fi fost recuperate "întâmplător" într-o staţie de metrou din capitala egipteană, potrivit cotidianului The Telegraph : o statuetă din aur a lui Tutankhamon, un fragment din evantaiul celebrului faraon, o trompetă din bronz şi o figurină funerară.

Obiectele au fost sustrase pe data de 28 Februarie 2011, în timpul protestelor violente care l-au înlăturat de la putere pe fostul preşedinte Hosni Mubarak. Autorităţile continuă să caute inca alte 33 de antichităţi dintre cele aproape 1000 de obiecte furate din muzeu.



Sursa: realitatea.net.

Comoara templului păgân

Tezaurul Berthouville din Franta fost descoperit intamplator, atunci când cativa muncitori au lovit cu tarnacopul o ţiglă romană, care odată indepartata, a scos la iveala,  la doar 20 centimetri sub pamant, comoara unui templu. Aceasta fusese ingropata in graba si se pare ca a apartinut unui altar dedicat lui Mercur Canetonensis, pe care Iulius Cezar il identifica ca fiind una dintre principalele zeităţi ale Galiei .
Comoara este formata din obiecte de argint şi alte metale, artefacte de diferite tipuri si calitati ale maoperei, fiind datate ca si fabricatie undeva in primele doua secole dupa Hristos.

Comoara de la Berthouville este unul dintre cele trei tezaure asociate unui cult păgân din perioada amintita, recuperate în Galia şi Britania.  Tezaurul a fost ingropat la inceputul secolului al III-lea, dar conţinea si piese sau obiecte casnice, cum ar fi un vas de argint fabricat in Imperiul Roman în secolul I d.Hr.

Comoara totalizeaza 93 de articole, cu o greutate totală de 25 kg. Cele mai multe dintre elementele tezaurului sunt boluri, cupe şi ulcioare, dar există si phiale pentru libaţii ( un fel de tavi fara manere, folosite pentru a duce ofrande).

Există in componenta comorii si două statuete de argint a lui Mercur (de peste 60 cm inaltime), precum şi un bust de argint a unei zeite, probabil zeita Maia. Toate acestea dovedesc ca respectivele culte "pagane" ar fi fost de fapt bazate pe versiuni romanizate a unor zeităţi celtice.

 Patru dintre boluri au incizate modele emblematice asociate cu Mercur, şi inscripţia VSLM, adica "votum solvit libens Merito".

Nouă dintre vase  formeaza un set de argintarie de lux, provenind de pe piaţa internă a secolului I, avand conexiuni iconografice cu Dionysos mai degrabă decât să Mercur. Acestea sunt marcate ca daruri votive ale unei persoane numite Q. Tutus Domitius. Argintaria include si o pereche de căni de argint (scyphi) cu imagini dionisiace cu centauri, precum şi o pereche de cani de argint pentru vin.

Săpăturile efectuate la locul descoperirii comorii au relevat existenta unui teatru galo-roman si a unui altar, care ar putea fi chiar altarul unde erau folosite obiectele de argint din comoara.

Comoara imensa gasita cu detectorul de metale - Partea a 3-a

Continuam seria de articole dedicate uimitoarei descoperiri de la Staffordshire ( pentru a citi primele doua parti dati click aici ( partea I-a ) si aici ( partea a II-a ) ), adica o comoara care a transformat doi oameni obisnuiti in milionari, peste noapte. De aceasta data, continuarea povestii are mai mult o tenta de monden, din cauza neintelegerilor care au aparut intre timp, dar si din cauza vrasmasiei ascunse despre care se spune ca ar exista intre descoperitorul comorii si proprietarul terenului pe care a fost gasit acest tezaur. Bineinteles, totul a pornit de la banii pe care i-au primit cei doi ca recompensa, si care, conform legilor din Anglia, trebuie sa ii imparta intre ei in cota egala., adica peste 1,6 milioane lire sterline fiecare.

Terry Herbert, descoperitorul comorii

A fost descoperirea arheologica care a transformat doi oameni simpli in milionari, dar si in dusmani.

Cautatorul de comori Terry Herbert descoperise comoara saxona, poate cea mai importanta gasita in Anglia din ultimii ani, într-un teren care apartine agricultorului Fred Johnson, iar descoperirea a transformat vietile lor pentru totdeauna.

Stirea despre gasirea tezaurului din Staffordshire s-a raspandit cu repeziciune in întreaga lume, iar mai tarziu mass-media si publicatiile online au facut cunoscuta informatia ca fiecare a primit cate 1,6 milioane de lire sterline, dupa ce comoara a fost cumparata de un muzeu important.

Dar de curand lucrurile au luat o intorsatura nepotrivita, iar cei doi au "recunoscut" ca poate era mai bine sa nu fi fost descoperita niciodata acea comoara.

Proprietarul terenului, adica Fred Johnson, un agricultor in varsta de 67 de ani, la etichetat pe Terry Herbert ( descoperitorul comorii) ca fiind "lacom".

Fred Johnson, proprietarul terenului

Apoi a mai adaugat :''Nu vreau sa-l mai vad ca tipul ala pe terenul meu niciodata - are interdictie de a mai intra pe proprietatea mea"

"Imi doresc sa nu-l fi intalnit niciodata pe acest om. Nu mi-a cauzat decat probleme si deranj, nimic altceva.''

Dar descoperitorul tezaurului, detectoristul Terry Herbert, in varsta de 56 de ani, a contraatacat, sustinand ca de fapt agricultorul a fost nemultumit, pentru ca a trebuit sa imparta recompensa pe comoara, conform legislatiei în vigoare. "Cred ca Fred a vrut toti banii si acum este suparat ca a trebuit sa ii imparta cu mine,''a spus el. ''Asta e problema principala."

"A actionat ca un copil care isi bate cainele din cauza ca el, copilul, a pierdut un meci la fotbal.
"Ma simt ranit in orgoliu din cauza ca a luat aceasta pozitie, dar acum nu stiu cum am putea indrepta lucrurile. Uneori îmi doresc sa nu fi gasit comoara.''

Tezaurul a fost descoperit de catre Terry într-un câmp noroios la Hammerwich, aproape de Brownhills, pe 5 iulie 2009.

Curând a devenit clar ca a gasit cel mai important tezaur anglo-saxon descoperit vreodata în Anglia si povestea a devenit de senzatie internationala.

Comoara continea mai mult de 1.500 de artefacte care au fost datate ca fiind din secolele VII-lea sau al VIII-lea, ca origine fiind plasate în timpul Regatului Mercia.

Comoara descoperita are aproximativ 5 kg aur de foarta buna calitate si 2,5 kg de argint.

Expertii au fost uimiti la calitatea relicvelor si modul cum erau lucrate bijuteriile, iar un website dedicat comorii a avut in cateva zile de la anuntarea descoperirii peste 10 milioane de vizitatori.

Unele dintre bijuterii au fost în cele din urma expuse la Muzeul Birmingham & Art Gallery, atragand peste 40.000 de vizitatori si provocând cozi lungi, de mai multe ore de asteptare la intrarea in muzeu.

Desi cautatorul Terry a aparut în ziare si la televizor in mod cat mai timid, incercand sa nu atraga publicitate asupra evenimentului, pentru a nu-l provoca pe fermier, totusi pana la urma proprietarul terenului a rabufnit: "Sunt satul de el (Nr: de Terry)!

"Pentru ca sincer mi-am dat seama de la început de caracterul lui, iar acum m-am saturat de lacomia sa!"

''Din momentul in care el a gasit comoara nu a vrut sa discute cu mine decat despre banii pe care sa-i cerem pe comoara si ca, indiferent de cati bani o sa primim, sa nu acceptam prima oferta. Pe mine nu ma interesau banii."
 
''Imi doresc sa nu-l fi lasat pe acest om pe pamanturile mele, si in în primul rând imi doresc sa nu-l fi intalnit niciodata pe acest om. Mi-a cauzat numai deranj. Nu am fost prieten cu el, dar a fost foarte insistent , incat pana la urma l-am lasat sa caute pe terenul meu."

"Când ma gândesc la toti oamenii care ar fi putut gasi comoara de-a lungul anilor si-ar fi putut beneficia de banii care au venit odata cu ea ..."

"Uneori ma gandesc ca bine ar fi fost ca unul dintre stundentii saraci care invatau sa devina veterinari si practicau pe terenurile mele, sa fi gasit comoara, si-ar fi facut un rost in viata, eu sunt batran si nu prea mai am nevoie de acesti bani."

Tezaurul a fost în cele din urma evaluat la 3.3 milioane lire sterline si a fost achizitionat de catre Birmingham Museum & Art Gallery si The Potteries Museum & Art Gallery, ca urmare a unui apel la nivel national.

Totusi, Terry si Fred, dupa ce au primit partea lor de bani , au si stabilit deja cum se vor bucura de acestia in restul vietii lor.

Agricultorul Fred a incepu sa construiasca o casa nou la ferma sa, în timp ce Terry s-a mutat din vechiul sau apartament din Burntwood intr-o locuinta de lux din apropiere.

Cand cautatorul de comori a fost intrebat daca e suparat pentru neintelegerile si declaratiile aparute in presa, el nu a putut sa-si ascunda dezamagirea si a pretins ca banii au fost la radacina problemelor.

El a spus: "Cinci ani am sapat pe terenurile acestui om si am fost avertizat de mai multe ori ca daca voi gasi ceva, fermierul vrea sa ia tot."

"In cele din urma, atunci când am mers din nou acolo si a gasit in sfarsit tezaurul, Fred a ramas la fel de interesat ca la inceput."

"Fred vrut la inceput sa pastram tacerea, chiar daca i-am spus ca nu e bine. Dar în minutul urmator el era peste tot la televizor, asa ca am decis sa îl las sa aiba el toata publicitatea si renumele."

"El a avut întotdeauna o atitudine gresita si aceasta de aceasta imi era teama."

"Personal, eu cred ca el ar fi trebuit sa ia toti banii din comoara, dar nu eu am facut legile, nu?''

Dar faima bogatiei lui Terry are si dezavantajele sale.
"Foarte multi oameni vor sa se intalneasca cu mine zilele acestea, doresc sa vorbeasca cu mine, ceea ce este frumos, dar poate fi, de asemenea, si o reala problema.", a mai spus el.

''Fac ce e mai bine pentru a ma bucura de clipe frumoase si de viata. M-am mutat intr-o casa noua, e adevarat, dar nu e ca si cum as fi sarit stacheta si mi-as fi cumparat un Ferrari."

''Dar trebuie sa recunosc ca nu sunt multumit într-adevar de cum au decurs lucrurile. Mai ales din cauza ca au aparut neintelegeri ca acestea.''

Cautatorul de comori a mai sugerat, de asemenea, ca ar putea exista si alte comori in zona unde a gasit tezaurul.

"Este o adevarata rusine. Fred nu va ma mai lasa sa caut pe câmpurile sale, desi eu sunt convins ca mai sunt multe artefacte valoroase de gasit in zona. Oricum, nimeni nu va asculta de sfaturile mele.'', a mai spus el.

"Sunt convins ca mai sunt comori de gasit pe pamanturile acestui fermier si daca Fred ar lasa cautatorii sa mai cerceteze terenul sau, tot el ar fi in avantaj, fiindca ar obtine jumatate din ce ar gasi acestia. "

"Nici chiar arheologii nu m-au ascultat, chiar daca le-am spus ca am gasit artefactele la aproape 100 de metri de unde ei incepusera sa investigheze ulterior."

"Oricum, Fred parca si-a inchis mintea la toate sau sufera de prostie.''
Cam aceasta e povestea celor doi fericiti "nefericiti", inconjurata de oarecare ipocrizie din partea ambelor parti. Se contrariaza in mass-media si se jignesc, in loc sa fie bucurosi fiindca au devenit bogati peste nopate si mai ales fiindca ca au contribuit la descoperirea unor dovezi istorice de mare importanta pentru poprul englez...

Sursa partiala, adaptata si tradusa din limba engleza de catre http://hartacomorii.blogspot.com, in premiera in Romania:

http://www.sundaymercury.net/news/ midlands-news/ 2011/03/20/ staffordshire-hoard-millionaires -in-secret-feud-66331-28366914/ si http://www.sundaymercury.net/  news/midlands-news/2011/03/20/ staffordshire-hoard- millionaires-in-secret-feud-66331-28366914/2/

Au fost descoperite peste 100.000 de monede romane !

Sapaturile arheologice efectuate în Autun, o suburbie a Arroux din Franta, au dezvaluit recent un vechi cartier rezidential roman, compus din ateliere artizanale si locuinte. Intr-unul din ateliere, special conceput pentru realizarea de statuete, atelier care avea in componenta si un cuptor pentru ceramica, au fost gasite figurine complete, dar si statuete care nu trecusera testul calitatii artizanului. Toate aceste obiecte ornamentale erau insa insemnate cu numele artistului.

  
Mai mult de 100.000 de monede romane !
 
Foarte interesant este ca in ultimele saptamani de excavare arheologii au descoperit un depozit de monede romane datând de la sfârsitul secolului 3 d.Hr., care fusesera ascunse într-o groapa sigilata cu gresie.

  
Au fost descoperite si mici monede de bronz de tip "neoficial", multe dintre ele circuland în perioada tulbure dintre a doua jumatate a secolului al secolului al III-lea - inceputul secolului al IV-lea. Razboaiele interne si conflictele între candidatii la scaunul împaratului, epidemiile, cheltuielile uriase necesare pentru a sustine o armata mare, presiunile de la frontierele Imperiului, criza economica si o serie de alte probleme au însemnat Imperiul Roman in acel moment.

   Asadar, Imperiul Roman nu mai era capabil sa asigure pe deplin controlul pe termen lung a sistemului monetar. Au aparut mici monede de bronz cu valoare redusa, ceea ce specialistii ar numi "monedele de necesitate". Intentia nu a fost sa induca în eroare sau sa fie falsuri ci pentru a servi ca numerar de schimb în cadrul tranzactiilor din economiile locale. Desi produse de catre cetateni, monedele au fost tolerate de catre stat, intr-o mai mare sau mai mica masura.

Acestea au fost totusi imitatii sarace in detalii ale monedelor oficiale, iar efigiile sunt dificil de identificat. Monedele descoperite la Autun se aseamana cu cele tipice secolului al treilea, cum ar fi cele Tetricus.
  
Desi aceast tezaur are o valoare rezonabila, nu pare sa fi fost ascuns ca o comoara, ci mai degraba a fost creat ca un depozit de monede destinat sa fie reprelucrate. Locul unde au fost gasite monedele este de fapt situat într-unul dintre atelierele metalurgice descoperite in sit-ul arheologic amintit.

Într-adevar, pentru a reface o economie monetara sanatoasa, unii împarati au lansat reforme si au încercat sa înlocuiasca monedele antice care incepusera sa nu mai aiba valoare de circulatie in economie. Depozitul monetar de Autun este probabil legat de reformele lui Diocletian în cadrul tetrarhiei (sfarsitul secolului al III-lea -  începutul secolului al IV-lea).
  
Aceste artefacte numismatice vor contribui la o întelegere mai buna a fenomenului de reforma monetara din timpul Imperiului Roman.

La aceste monede se alatura peste 300 alte monede romane - cea mai mare parte dintre ele din bronz - care au fost descoperite în alta zona din sit-ul arheologic respectiv.

A gasit un penny si l-a vandut cu 1500 de lire sterline

O moneda penny a umplut buzunarele unui englez cu 1.500 lire sterline, dupa ce a vandut-o la o casa de licitatii din Londra. Moneda, veche de 900 de ani, a fost batuta în timpul domniei lui William Cuceritorul între anii 1066 şi 1087 - la scurt timp după bătălia de la Hastings - si a fost găsita la Grafton Underwood, anul trecut. Locul exact unde a fost gasita şi de către cine ramane insa un mister.

În ciuda vechimii sale, moneda este in stare foarte bună şi este deosebit de rara şi valoroasa, fiind printre putinele batute la Nottingham Mint. Acesta a fost realizata in acel loc de catre un asa numit monetar. Monetarii erau acele persoane care faceau parte din personalul responsabil cu verificarea greutatii monedelor de argint produse, dar si cu verificarea baterii corecte a detaliilor pe moneda . În cazul în care evaluau gresit monedele, acestia erau aspru pedepsiti. Unii dintre ei au fost chiar mutilaţi sau executati pentru punerea in circulatie a unui penny neconform cu caracteristicile hotarate, mai ales ca un penny era o sumă de bani destul de mare la momentul respectiv.

Robert Wharton, coordonator la Muzeul Wellingboorugh, a fost fascinat de aflarea stirii ca moneda a fost scoasa la licitatie: "Este extraordinar că persoana care a găsit aceasta rara moneda a hotarat sa o scoata la vaznare, în aşa fel încât istoricii sa o poata analiza. De obicei, multi oameni aduc la muzeu diverse relicve gasite de ei şi le predau unui ofiţer care constată si ajută la centralizarea informaţiilor despre obiectele gasite de cautatori. Apoi aceste relicve sunt oferite specialistilor spre studiu, iar obiectele despre care se considera ca sunt valoroase sunt scoase la licitatie, daca descoperitorul doreste aceasta procedura. Daca nu sunt valoroase, sunt predate inapoi celui care le-a gasit.Prin aceasta metoda,respectivele descoperiri, chiar daca nu sunt neaparat achizitionate de catre un muzeu sau un stat, ne pot ajuta să construim o imagine mai corecta a trecutului."

In Gold We Trust

Pentru ca anul trecut, exact astazi, in aceasta zi de 4 aprilie, crestinii sarbatoreau Pastele, si pentru ca nici nu mai este mult pana la sarbatorile pascale din acest an, care vor incepe pe data de 24 aprilie, adica peste mai putin de 3 saptamani, ne-am gandit sa corelam oarecum aceste evenimente de mare insemnatate pentru crestini, cu modul in care se desfasoara activitatea unui cautator de comori. Dar ce reprezinta aurul, acest fals idol care pentru multi a devenit deja o credinta?

Pentru un om obisnuit, aurul jefuit de pirati, strans si ascuns pe o insula secreta sau intr-o tainica pestera de pe malul oceanului, reprezinta substanta unei comori. Insa asemenea tezaure nu prea au fost descoperite de catre cautatorii de comori. La fel de negasit sunt si comorile cuceritorilor continentului american, care au jefuit aurul si giuvaerele din temple si palate.

Aurul, transformat in lingouri sau monede, ce trebuia transportat in cala corabiilor, scufundat din cine stie ce cauze, nu este nici pe departe doar o legenda. Aurul si argintul pretinse tribut au existat si ele cu adevarat. De asemena, si minele de aur, exploatate cu pricepere, valoreaza o adevarata avere.

Tot acest aur, dar si multe alte obiecte de valoare istorica si nu numai, constituie comorile ascunse, cautate de sute de ani in intreaga lume. Odoarele bisericesti furate sau puse la pastrare sunt de obicei, ca si podoabele regale, pierdute in vremuri de razboi. Nici comorile regilor de demult, adevarate tezaure nationale, si depre care astazi se vorbeste adesea in legende, nu sunt neaparat un rod al fanteziei. Undeva, in locuri de nimeni stiute, stau ascunze zeci de cufere pline cu pietre pretioase, cu dubloni de aur sau cu statuete de argint inchinate Lunii, apartinand incasilor. Sa nu uitam de lantul de aur al ultimului imparat incas Atahualpa (1502-1533), lant care masoara 350 de pasi lungime, este alcatuit din verigi groase cat mana unui om, incat era nevoie de peste 200 de barbati ca sa il ridice. Toate acestea si multe altele s-au pierdut.

Cele 20 de care incarcate cu fildes, cu sipete pline de monede de aur si casete cu diamante, apartinand regelui african Lobengula ( plecat in lumea celor drepti in anul 1894) nu au fost niciodata descoperite.

Nu au fost gasite nici legendarele mine de aur ale regelui biblic Solomon (cca 965-926 i. Hr ), pierdute undeva in tara acum de poveste Ofir, despre care cercetatorii cred ca ar fi situata undeva pe teritoriul Arabiei Saudite. Savantii americani presupun ca ar fi vorba despre mina Madh adh Dhahab.

Bogatiile templului Siwah, Egipt, si nici mormantul conducatorului mongol Ginghis-Han ( 1155 - 1227 ), cu uriasele sale comori, nu au fost gasite. Chiar daca Gingis-Han s-a crezut stapanul lumii, dupa ce a plecat in lumea celor drepti, comorile adunate nu i-au mai fost de folos: "Aşa cum nu există decât un singur zeu invizibil în Cer, tot aşa nu se află decât un singur stăpân pe Pământ, adică eu, Gingis Han…", spunea acesta.

In lacul Titicaca din Anzii sud-americani se spune ca s-ar afla o cantitate impresionanta de aur, oferit drept jertfa.

"In padurea de dincolo de muntele cu cap de caine", undeva prin Zimbabwe, Africa, se afla orasul disparut si aurul regelui Monomotapa, cu care portughezii din Sofala, Mozambic, au practicat schimburi comerciale incepand cu anul 1504.

Undeva pe domeniul Castelului La Malmaison, de langa Paris, se spune ca se gaseste ingropata o parte a averii imparatului francez Napoleon ( 1769 - 1821 )

Pe fundul marii, langa coastele americane, se afla inca numeroase galioane incarcate cu aur si argint.

In jurul Insulelor Scily, Anglia, s-au scufundat multe nave incarcate cu comori ale Spaniei, care nu au fost readuse la suprafata, cu mici exceptii.

In Pelopones, in Golful Pylos, care acum se numeste Navarino, s-a scufundat, in anul 1827, o intreaga flota turco-egipteana, care avea la bord aur in valoare de peste 100 de milioane de euro.

Unele tezaure de mare pret au fost descoperite totusi in trecut in intreaga lume, atat sub pamant, cat si in adancurile oceanelor si marilor, dar multe comori si aur asteapta inca sa fie scoase la lumina.

Acest aur a inflacarat imaginatia multor cautatori de comori, incat pentru unii aurul si cautarea acestuia a devenit o obsesie, mai presus decat credinta. De aceea am denumit acest articol "In Gold We Trust"... Parerea noastra este ca un cautator de comori ar trebui sa demistifice substanta comorilor, adica in principal aurul, studiind mai degraba, in cercetarile sale asupra posibilei locatii a unei comori,  elemente stiintifice, istorice si arheologice, iar legendele sa fi doar un vag punct de plecare in cautarea unei comori. Nu trebuie ca pasiunea pentru cautarea comorilor sa inlature umanitatea si buna-credinta a cautatorului de comori, ci din contra, sa fie imbinata aceasta cercetare cu stiinta si buna-intelegere intre partenerii la cautare. Pentru ca pana la urma, oricat aur ar gasi, lucrurile nu se vor termina cu happy-end pentru nimeni, daca nu exista o farama de umanitate sau credinta in inima cautatorului de comori. Probabil nu putine au fost cazurile cand odata descoperita o comoara, "norocosii" si-au facut rau unul altuia, in speranta de a capata pentru sine intreagul tezaur.

Astfel, lipsa de credinta a avut ca rezultat direct o fatalitate creata chiar de catre descoperitori, prin intentiile si comportamentul lor malitios, iar mai tarziu aceste evenimente neplacute au fost fals atribuite blestemului comorii. Nu blestemul comorii, aruncat de cel care a ingropat-o asupra vitorilor posibili descoperitori, a adus necazurile asupra descoperitorilor, ci chiar ei au abatut nenorocirile asupra lor, prin deciziile rau-voitoare pe care le-au luat fiecare dupa descoperirea tezaurului. Probabil asemenea evenimente neplacute au facut ca unele comori descoperite sa fie iar pierdute, prin disparitia in urma unor tragice evenimente a celor care le-au gasit, la scurt timp de la descoperire.

Deci cautati comorile, daca nu cu credinta in Dumnezeu, cel putin cu pace sufleteasca si buna intelegere. Pentru ca viata nu e nesfarsita, pana la urma aceste valori materiale nu vor mai avea nici o insemnatate la sfarsitul calatoriei pe Pamant, iar aurul, masinile si casele fastuoase pe care cautatorul spera sa le achizitioneze cu banii de pe comoara vor fi inutile. Vor apartine unei epoci apuse, asa cum averile dacilor, romanilor, ale imperiilor otomane sau austro-ungare, ale incasilor, casele si automobilele, pe atunci de lux,  ale anilor 1900-1950, au disparut in nefiinta pentru totdeauna. Sau cel putin in ceea ce ii priveste detinatorii lor de drept. Pentru ca vrem, nu vrem, indiferent daca suntem credinciosi sau atei, zicala populara ca " Pe lumea cealalta nu iei nimic cu tine" ramane valabila...

Pentru individ in sine, comorile si aurul devin obiecte perisabile. Mai bine sa speram ca daca vom reusi sa evoluam ca spirit in timpul vietii, asa cum ne invata de fapt toate credintele, inclusiv cele scientologice, vom avea sansa unei vieti in continuarea celei pe care o avem pe aceasta planeta.

Si descoperirea acestei nemuriri a sufletului, a continuitatii existentei logice, cognitive si individuale a fiintei umane, fara nevoia unui trup fizic, trup care pana la urma cu siguranta ca va capata defectiuni si va deveni inutilizabil, ar fi bineinteles cea mai mare comoara.

PS: Imi cer scuze daca am deranjat pe cineva cu aceste mici pareri personale, dar trebuia sa aduc in discutie si acest subiect. Acestea fiind spuse, sfatuiesc crestinii sa se pregateasca spiritual pentru un Paste Fericit si Curat, celor de alta credinta sau ateilor le doresc tot binele din lume, iar detectoristilor le urez si spor la cautat de comori, dar pe principii umane, cu bunatate si intelegere intre semeni.

Cuiul dacic care nu rugineste

Un cui dacic care nu rugineste? Fantezie, adevar sau prea multa mandrie nationala? Nu stiu care este adevarul, in schimb va prezint un articol pe care l-am (re)descoperit recent pe mai multe site-uri si bloguri apartinand internetului romanesc, probabil chiar daca neavand exact precizata sursa, toate copiind informatiiile de aici, mai mult ca sigur aceasta fiind sursa originala a articolului citat, asa cum am observat la o cercetare mai atenta, la sugestiile unui cititor. Neavand informatii in plus si nestiind daca aceasta poveste este adevarata sau nu, doar sa citez aceste detalii, iar dumneavoastra o sa trageti concluziile care vi se vor parea potrivite. Din pacate nu am gasit pe internet imagini ale acestui cui dacic, daca gaseste cineva o astfel de imagine a acestui cui dacic ( sau "Cuiul lui Pepelea" ) 100% reala, poate sa posteze la comentarii link-ul catre fotografia respectiva si aceasta va fi adaugata in acest articol.

In loc de introducere ...

În 1995, în Republica Moldova a fost adus un cui miraculos, un cui dacic care avea peste 2000 de ani, un cui care nu ruginea…


Cuiul a fost găsit de către fizicianul şi scriitorul Andrei Vartic, în sanctuarul dacic de la Racos (România).

“Cuiul dacic” a fost studiat de către specialişti din domeniul metalurgiei din oraşele Bălţi, Leningrad şi Moscova. S-a realizat şi o spectogramă. Conform analizelor cuiul era constituit din alfa-fier pur în proporţie de 99,9 %.

Savanţii au conchis că un fier de o asemenea calitate putea fi produs (acum 2000 de ani !) numai în condiţii speciale de laborator sau în cosmos!

Valoarea minimă a cuiului a fost estimată la 1.000.000 EURO.

Dar sa dam citire unuia dintre articolele legate de acest subiect...

Cuiul dacic - care nu vrea sa rugineasca nici dupa mai mult de 2000 de ani." In imaginea de mai sus puteti observa Spectrograma fierului, pur, dacic, care nu vrea sa rugineasca nici dupa mai mult de 2000 de ani.

Cercetare realizata in 1995 de Gh. Kiosse, G. Volodin, D. Grabco, C. Posteuca, N. Malcoci, I. Andronic sub conducerea d-lui acad. Sergiu Radautan. Faptul ca in mai 1995 seful santierelor din Muntii Orastiei i-a dat lui Andrei sa studieze un cui dacic, care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, in umezeala si intemperiile unui sanctuar dac de la Racos, din Persani, nu l-a impiedicat pe acelasi Andrei Vartic sa gaseasca o lupa (bolovan) din acelasi alfa-fier pur tocmai la Pestera Bodii. Distanta dintre Racos si Pestera Bodii fiind de peste 100 km. Ciudati si acesti stramosi ai nostri, care atinsesera perfectiunea in obtinerea si protejearea fierului si nu numai a fierului dar si a aurului, pe care nu-l foloseau nici pentru podoabe, nici pentru monede si pe care, totusi, il adunau in cantitati uriase). *Andrei Vartic, Magistralele tehnologice ale civilizatiei dacice, Ed. Basarabia, 1998. Pe data de 4 septembrie 1997 soseam la Chisinau sa-mi intilnesc un prieten, Tudor Pantiru - fostul Ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite, si sa ma reped pina la Orheii Vechi, din ratiuni sentimentale familiale. Am intilnit o multime de oameni minunati dar povestea unuia dintre ei mi s-a parut deosebit de interesanta. L-am cunoscut pe Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, care-mi spunea: "Este trist sa stai de vorba cu "profesori universitari in arheologie" care sapa tot cu lopata veche de 20-40-100 de ani si nimic altceva, mentinind cercetarea arheologica, in Romania, pe pozitii aproape paukeriste, negind or refuzind sa vada radacinile extraordinare pe care romanii o au in civilizatia lumii". A face azi cercetare arheologica fara laboratoare de teren, care sa-i spuna cercetatorului ce roca sapa, ce compozitie are cutare caramida sau ciob, fara acces la Internet, la cele mai solide baze de date, fara urmarire prin satelit a ceea ce se intimpla in Carpati (ca de pilda misterioasele "arsuri"), fara o echipa solida multi - disciplinara incluzind sociologi, etnologi, istorici, medici, economisti, este in cercetarea arheologica moderna un fel de a juca turca pe rampa de lansare a unei rachete, nevazind altceva decit tuiul. L-am intrebat cum de ajuns sa fie asa de pasionat de daci, la care Andrei mi-a raspuns: "Pe vremea cind eram student in anul I la Fizica, in 1966 la Leningrad, unchiul meu, Grigore Constantinescu - absolvent al Sorbonei, mi-a facut cadou cartea lui Daicoviciu "Dacii" - pe atunci o carte interzisa pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti. Am devenit asa de indragostit de acei Daci, incit imediat dupa colapsarea imperiului sovietic, am fugit repede "Acasa" in Muntii Orastiei, ca sa-i intilnesc pe Daci ori pe urmasii lor." Ce a realizat Andrei Vartic, in expeditia sa, este formidabil. Acesta descifreaza Topografia Dacica, redescopera Metalurgia Dacica - cea mai avansata din lumea antica, descrie materialele de constructie dacice, in special Betoanele Dacice, vorbeste despre Cosmogonia Dacica, Moralitatea la Daci si ce este cel mai important ii redescopera pe Daci, scriind carti ca: "Ospetele Nemuririi", "Enigmele Civilizatiei Dacice", "Fierul-Piatra, Dacii-Timpul", "Magistralele Tehnologice ale Civilizatiei Dacice", publicindu-si cercetarile chiar si in conferinte NATO. El, Andrei Vartic, ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru dacic. In timp ce se plimba, acum 7-8 ani, in jurul Movilelor Ciclopice de la Sona, descopera in huma acestora o veritabila Ghiara de Sfinx; fiind un om corect, el cheama Institutul de Arheologie care, trimite pe cineva pe soseste peste noapte, o ridica si ... dispare. "Ei, asa or fi legile pe aici" si-a spus Andrei, putin necajit ca ei, arheologii, nu au discutat si cu el. Era vara, frumos, papadii galbeme peste tot cind Andrei gaseste calupuri de fier dacic de peste 40kg si din nou corect ii anunta pe "tovarasii" arheologi care vin, iau si ... pleaca. Tot el gaseste in sanctuarul dacic de la Racos, Cuie Dacice si din nou "echipa" de bravi arheologi romani soseste (...) si il felicita, iau Cuiele Dacice, nu inainte de ai da "cadou" si lui Andrei ... un Cui Dacic "cu tema" sa-l cerceteze. Andrei trece cu Cuiul peste granita, acasa, de cealalta parte a Prutului, la ceilalti romani. urmasi ai acelorasi Daci (...). Se facuse iarna la Chisinau, intr-o zi ningea, in alta ploua, iar el, Andrei, intr-una din dupa amieze se uita cind pe geam, afara la ploaie, cind la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca "tema de lucru", care nu era nici mincat, nici acoperit de rugina, o adevarata minune. Astfel incepe istoria acelui Cui Dacic, Cui al lui Pepelea (spun eu), primit de la profesorul roman, de arheologie, de din dreapta de Prut. Andrei ia cuiul si fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Balti unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui de peste 2000 de ani, acel Cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce ramin de la prelucrare. O "Minune Antica", care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos! Pina la ora actuala sint cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stilpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat si in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decit obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati. Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic. Andrei, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala "dacica", ca sa nu rugineasca. La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tirziu. Vrind sa verifice minunea, Andrei ia "Cuiul lui Pepelea" si fuge la Moscova. Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, era format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrindu-i puritatea (...) Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utilizind metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-a putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de "domene", unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este "ciudatenia", sint orientate perpendicular unul pe altul asta insemnind ca, mai intii s-a solidificat (in cimpul magnetic al Pamintului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichid! un alt strat, care s-a solidificat si el, dar ... in alta pozitie fata de cimpul magnetic al Pamintului!!! Ei domnilor si asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai tirziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o "mica" armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce ... citiva kilometri din Spatiul Dacic. Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pina la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani? De ce in toti acesti 150 de ani romanii si dacii nu s-au avintat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibe cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pina in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manince si sa bea gratuit pe socoteala statului ... 123 de zile? Ce or fi sarbatorit de fapt romanii? Astfel se demonstreaza ca ei Dacii au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului decit cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decit in cel scris-vorbit. Limbile sint si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel. Ca dacii ne-au lasat mostre de "civilizatie" extraordinara ca: - Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2000 de ani - Metalurgie mai avansata decit ceea din zilele noastre - cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cind romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg. - Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si desigur cele Topografice, prin asezarea "asa ziselor cetati" din Muntii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racos) intr-o ordine perfect geometrica de invidiat chiar si azi. Dar nimanui, se pare, ca ii pasa acolo sus, la nivel "profesoral" de acesti daci, iar Andrei Vartic in loc sa gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel "Cui al lui Pepelea", spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care a durat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat! Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de paminturi care poate ca o protejaza. Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice il citesc Sarmi Seget Usa, adica "Eu ma grabesc sa curg" (in sanscrita). Din nefericire azi pling si caprele din Muntii Orastiei de mizeria ce domneste in "Zona Sacra" a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, nepasare, chiar reavointa iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului. Ce nume ciudat si acest Sureanului, ce o fi insemnind domnilor arheologi, istorici, lingvisti? Il citez din nou pe prietenul meu Andrei Vartic, care spunea ca "Lipsa idolilor in asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui la indienii arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni, spun eu) ne duce cu gindul la Marele creator Divin, al poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa, aflata in contiuna, ireversibila si cuantificata descoperire a Drumului Frumos, s-a indragostit de ea. De aceea el daco-romanul cind spune "buna ziua" de fapt spune "Bun e Dyaus". El Dyaus Pitar (pitar - cel ce aduce pita - in sanscrita) a fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se mai spune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcindu-ne la cea mai veche, poate, poveste a genezei cind Zeului Suprem i-a placut Pamintul a dat nastere prin respiratia sa celor 7 zei ai genezei lumii, avindu-l conducator pe Marele Zeu Dak-Sha. Acesta dupa ce s-a uitat peste tot pe pamint a gasit un loc unde ape albastre tisneau din munti impaduriti, dealuri blinde ii inconjurau, acoperite de covoare verzi de iarba, unde clima era blinda si ... in timpul noptii a populat acest spatiu sacru cu primii 10,000 de fii, fii lui iubiti Dacii "the chosen people". "Bun e Dyaus" domnilor daco-romani, treziti-va si va redescoperiti trecutul pina nu vi-l fura or distruge altii, daca nu o veti face voi insisi.(Dr. Napoleon Savescu)

Sursele textelor citate in Quote ale prezentului articol "Cuiul dacic care nu rugineste" sunt : http://dacia.8m.net/Diverse/Cuiul_dacic/cuiul_dacic.html via http://www.filiera.fr/node/11024 si http://blog.nistru-prut.info/?p=573 . Sursa imagine spectograma este : http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com/2009/08/cuiul-dacic-sau-cuiul-lui-pepelea.html

De ce exista comori ?

Obiectele de valoare de mare valoare in viata omului - bijuteriile, aurul, argintul, pietrele preioase si chiar armele - au fost ascunse dintotdeauna, din diverse cauze. Mereu oamenii si-au ascuns averile. Tot astfel s-a intamplat si cu marile comori, acelea ale Bisericii sau statului, care de obicei erau ingropate sau ascunse tainic in vremuri de razboi.

Din timpurile stravechi ale omenirii lipsesc insemnarile despre comorile ascunse. Dar din perioadele de inflorire romana, greaca sau egipteana s-au pastrat astfel de insemnari, insa indicatiile pe care le ofera sunt atat de inexacte, incat mai nimeni nu stie unde ar trebuie sa caute acele comori. Indicatiile sunt atat de neinteles, de parca s-ar referi la presupusul imperiu scufundat al Atlantidei, cu toate bogatiile sale, despre care oamnii de stiinta nici pana astazi nu au gasit un raspuns exact.

Alte relatari despre comori fabuloase de aur, de pilda aurul regelui gotilor Alaric I, din perioada 370 - 410 d. Hr., au doar caracter de legenda si nu contin indicatii precise. Se spune ca exista cantitati uriase de aur si argint, asezate in mormant alaturi de rege. Supusii sai ar fi deviat cursul raului Busento din Italia, regele fiind ingropat impreuna cu bogatiile sale, in albia raului. Dupa aceea, apele au fost readuse pe vechiul curs, mormantul si comoara fiind astfel acoperite de ape.

Indicatii mai precise despre locatia comorilor provin in marea majoritate din perioada cuprinsa intre Evul Mediu si Epoca Moderna, cand aceste locuri erau consemnate si in scris. Dar chiar daca locul ingroparii comorii a fost consemnat prin scriere, aceste documente s-au pierdut in mare mare de-a lungul timpului sau au fost distruse accidental. Multe comori consemnate in scrierile pierdute au ramas astfel ingropate si astazi sau au fost descoperite intamplator. Dar chiar daca exista indcatii exacte in scrierile vechi, s-ar putea sa cautam in zadar, deoarece pe locul indicat, in zilele noastre poate au fost ridicate orase, albiile de rauri au secat ori poate comoara a fost dezgropata de proprietar sau gasita de altii.

Dreptul de proprietate asupra comorii se pierde de obicei in negura timpului. Rar exista posibilitatea de a atribui cu siguranta un obiect ( de exemplu o bijuterie ) unei personailitati istorice. Cine mai poate sti astazi cui au apartinut bijuteriile care au fost jefuite de pirati, sau cine a purtat o coroana cu pietre pretioase, inainte de a fi ingropata de vartejul unui razboi din vremuri pierdute ?

La fel stau lucrurile si in cazul depozitelor de monede, de exemplu cele din epoca romana. Cu siguranta ca istoria comorilor se impleteste cu dorinta de inavutire. De aceea, tezaurele sunt strans legate de razboaie, jafuri, crime, cuceriri. Din cauza ca aurul si argintul sunt metale rare ( specialistii considera ca in scoarta terestra concentratia de aur se situeaza in medie la doar 0,005 grame pe tona de pamant ), oamenii l-au ravnit intotdeauna. Pentru aur au fost urzite razboaie, au fost distruse imperii, au fost tarate popoare intregi in sclavie, orase si sate au fost pustiite, s-au comis genocide abominabile.

Chiar si relatarile despre mine de aur parasite, odoare bisericesti ascunse, tezaure puse la pastrare, despre bunuri de pret aflate in morminte, toate sunt legate de obicei, intr-un fel sau altul, de fapte violente. Dorinta omului de a acapara cat mai multe posesiuni efemere, dar si puterea conferinta in timpul vietii de catre aceste posesiuni, reprezinta principalele imbolduri ale goanei dupa aur. Bineinteles, exista si situatii cand obiectele de pret s-au pierdut pur si simplu, au disparut in urma unor intamplari sau au fost ascunse din alte motive. Asemenea lucruri sunt descoperite din intamplare, deoarece despre ele nu exista de obicei nici o insemnare.

Dar sa revenit la intrebarea initiala: de ce exista comori ?

Cum am mentionat, oamenii au incercat sa-si apere averea de lacomia semenilor. Adesea, lucrurile de valoare au fost ingropate intr-un loc aparent sigur, mai ales in vremuri de razboi. Deoarece bancile nu exista decat de mai putin de cateva sute de ani, omul nu putea face altceva decat sa-si puna bunurile de valoare la adapost cat mai bine cu putinta, adica prin ingroparea in pamant sau ape.

Daca proprietarul comorii era alungat, inchis in temnita pe viata sau isi gasea sfarsitul intr-o lupta, de cele mai multe ori secretul ascunzatorii comorii pierea odata cu proprietarul. Sau daca de exemplu murea singurul om care cunostea pozitia unei mine bogate in aur, aceasta nu mai putea fi exploatata pana nu o redescoperea intamplator alta persoana. Daca un principe isi ascundea lucrurile de pret si ii inlatura pe cei care ii cunosteau taina, fiindca il ajutasera la ingroparea comorii, aceasta disparea odata cu el. Daca un legionar roman isi ingropa solda acumulata de-a lungul timpului si apoi pierea intr-o batalie, monedele se pierdeau si deveneau o comoara pentru cautatorii din zilele noastre.

Dar exista desigur si alte motive. Cei mai multi talhari, haiduci sau pirati, dupa ce erau prinsi, nu dezvaluiau niciodata locul unde isi ascundeau prazile, nici macar sub amenintarea spanzuratorii, oricum probabil pana la urma tot erau executati. Credinta ferma a calugarilor intr-o viata mai buna dupa moarte ii ajuta sa sufere cele mai ingrozitoare torturi, fara sa tradeze locul unde au pus la pastrare odoarele bisericesti.

Iar cand s-au descoperit consemnari sau harti privitoare la comori ascunse, toate erau criptate si nu au putut fi deslusite si folosite de catre neinitiati. Hartile vechi referitoare la comori contin adesea indicatii incomplete sau inutile, deoarece intre timp relieful s-a modificat, ori geografia, ca stiinta , era la inceputurile sale. In descursul timpului numele oraselor sau locatiilor s-a schimbat, multe repere ( "pomul rotat", "stanca alba" etc ) nu mai exista, asadar hartile devin oarecum inutile.

In cazul navelor maritime incarcate cu bunuri de pret, lucrurile nu se schimba deloc. Vechile harti de navigatie erau inexacte. Recifurile, bancurile de nisip si zonele de mica adancime abia daca erau marcate pe harti, iar navele erau voluminoase si greu manevrabile. Cunostiintele de navigatie limitate si instrumentele primitive faceau ca multe corabii incarcate cu comori sa se zdrobeasca de stanci si sa se scufunde, sau sa intre in zone in care piratii atacau cu predilectie.

Ce este o comoara?

In legislatia multor tari democratice prin comoara se intelege un obiect care a stat mult timp ascuns, incat nu mai poate fi determinat proprietarul sau. Tocmai in aceasta consta diferenta dintre un obiect gasit, a carui proprietar poate fi inca stabilit, si o comoara, diferenta determinata tocmai de perioada de timp care a trecut pana la descoperirea ei.

Ca semnificatie, prin comori intelegem asadar obiecte care au stat vreme indelungata ascunse, scufundate in ape, ingropate in pamant sau alte locatii, care au o valoare considerabila. Aceasta valoare considerabila este insa relativa ca notiune: pentru unele persoane 200 de euro reprezinta o valoare mare, iar pentru altii 50.000 de euro reprezinta o valoare financiara mica.

Comorile nu sunt neaparat din aur, argint, compuse din pietre pretioase sau din bijuterii. Pentru arheologi, chiar si obiectele din bronz sau fier din perioade stravechi sunt comori poate mai valoroase decat orice alta comoara din aur, daca aceste obiecte ajuta la deslusirea istoriei.

Ca si recompensare, de exemplu in Germania, jumatate din comoara apartine proprietarului terenului care a adapostit comoara de-a lungul anilor si care este proprietar in momentul descoperirii acesteia, iar jumatate din valoare este oferita cautatorului de comori care a gasit-o. Asadar, daca a fost gasita comoara intr-o plantatie de pomi, jumatate revine proprietarului livezii, iar cealalata jumatate descoperitorului. Daca a fost gasita intr-o proprietate publica apartinand statului, de exemplu o padure, jumatate din valoarea comorii apartine statului, iar cealalata descoperitorului.

In concluzie, o comoara poate fi un obiect care pentru un necunoscator nu are o valoare financiara mare. Dar poate fi ce ceva si mai pretios, o moneda foarte rara din bronz, sau o cutie cu bijuterii aparinand unei personailitati istorice. O comoara poate fi si o coroana de aur, un sfesnic de argint sau o argintarie de bucatarie, o mica bratara batuta cu pietre pretioase, un lingou de aur, o unealta de bronz, un obiect de arta sau chiar o punga plina cu diamante.

Aurul joaca ? Iata o explicatie care poate distruge acest mit !

Multi dintre dumneavoastra ati auzit povesti in care se spune ca aurul ingropat "joaca", adica emite flacari de culori diverse care se vad mai ales noaptea sau doar in anumite nopti sacre. Poate multi ati vazut personal astfel de flacari misterioase. Dar daca totul nu este decat o iluzie a sperantei de a gasi comori? Daca este doar un simplu fenomen natural care nu are legatura cu comorile strabunilor ?

Explicatia care distruge acest mit ar putea fi gasita chiar in Romania ! Am gasit pe cateva site-uri informatii si fotografii interesante, care m-au pus pe ganduri: oare acest fenomen natural va explica definitiv legenda aurului  care "joaca" ?

Declarata rezervatie naturala inca din 1967, a anumita zona din Romania, care ocupa in inima satului Andreiasul de Jos o suprafata de 37,8 ha, este cel mai extins camp de "focuri vii" din Romania atat ca intindere, cat si ca debit de metan (50 tone/an)

Perimetrul care prezinta emanatii de gaze are o suprafata de aproximativ 400 m2. Hidrocarburile ajunse la suprafata ard singure sau pot fi aprinse. Flacarile sunt colorate, prezentand diverse nuante de albastru, rosu sau galben.

Numarul locurilor de iesire a hidrocarburilor nu este exact, ele se schimba pe masura ce apar noi orificii sau se inchid altele. Flacarile cu inaltimi de circa 30-40 cm sunt greu observate ziua, dar noaptea spectacolul acestora este feeric.

Inaltimile variaza foarte mult, de la cativa cm la aproape o jumatate de metru. Numarul, intensitatea, durata si inaltimea focurilor sunt foarte variate temporal (diurn, saptamanal, sezonier, anotimpual), conform observatiilor indelungate ale localnicilor. In timpul unor mici cutremure de pamant focurile au insa inaltimi de peste 2 metri. In perimetrul "Focurilor Vii" se intalnesc uneori si mici baltoace, care bolborosesc si din care iese de asemenea gaz metan dar care nu arde spontan.

Caile de acces sunt drumul national DN 2M Focsani - Odobesti - Andreiasu de Jos si, in continuare, dupa traversarea podului peste Milcov, drumul comunal spre Andreiasu de Sus. Coordonatele GPS ale campului de "focuri vii" sunt: N45 45.042 E26 49.986. Altitudinea relativa (distanta masurata pe verticala pana in albia Milcovului) este de 65m.

Asadar, aceste focuri vii pot fi o explicatie solid documentata stiintific a fenomenului aurului care "joaca", distrugand in mare parte, din pacate, acest mit.

Surse partiale: http://www.flickr.com/photos
/bogdangoim/4897232770 /sizes/o/in/photostream/ si http://foculviu.biodiversitate.ro/