Comorile de la Pompei, ingropate sub cenusa vulcanului

Cine nu a auzit de Pompei ? Un loc al dezastrului, dar si un loc al bogatiei si bunastarii. Un loc unde cu siguranta stau ascunse mii de comori ale romanilor, acoperite de pamant amestecat cu cenusa.

La 24 august 79, după secole în care s-a aflat în stare latentă, vulcanul Vezuviu erupe în sudul Italiei de astăzi, devastând prosperele orașe romane Pompeii și Herculaneum și ucigând mii de persoane. Orașele, acoperite de un strat gros de material vulcanic și noroi, nu au fost reconstruite niciodată și au fost uitate în cursul istoriei. În secolul XVIII, Pompeii și Herculaneum au fost redescoperite și excavate, aducând probe arheologice fără precedent despre viața de zi cu zi a civilizației antice.

Orasele antice Pompeii și Herculaneum se găseau în apropiere de poalele Muntelui Vezuviu, în Golful Neapole. În vremea Imperiului Roman timpuriu, în Pompeii trăiau 20.000 de oameni, printre care negustori, meșteșugari și fermieri care exploatau solul bogat al regiunii, cultivând viță de vie și pomi fructiferi. Nimeni nu bănuia că fertilul pământ negru reprezentă de fapt rămășițe ale erupțiilor anterioare ale Vezuviului.

Herculaneum a fost un oraș în care au locuit 5.000 de oameni. A fost și o destinație de vacanță preferată a romanilor bogați. Denumit după eroul mitologic Hercule, Herculaneum găzduia vile opulente și băi romane grandioase. Obiectele folosite la practicarea jocurilor de noroc descoperite la Herculaneum și un bordel descoperit la Pompeii atestă natura decadentă a celor două orașe. În apropiere se găseau și comunități mai mici, cum ar fi liniștitul orășel Stabiae.

La prânz, în ziua de 24 august, anul 79, această prosperitate a luat sfârșit, atunci când vârful Vezuviului a explodat, propulsând în stratosferă un nor de cenușă în formă de ciupercă. În următoarele 12 ore, cenușa vulcanică și pucioasa au invadat orașul, obligându-i pe locuitori să fugă speriați. Aproximativ 2.000 de oameni au rămas la Pompeii, ascunși în pivnițe sau în structuri din piatră, așteptând sfârșitul erupției.

Un vânt din vest a protejat orașul Herculaneum de faza inițială a erupției, însă un nor gigantic de cenusă încinsă și de gaz a coborât pe panta vestică a Vezuviului, înconjurând orașul și omorându-i pe cei care au rămas acolo. Acest nor mortal a fost urmat de un șuvoi de noroi vulcanici și piatră, care a îngropat orașul. Oamenii care au rămas la Pompeii au fost uciși în dimineața zilei de 25 august, când un nor de gaz toxic a ajuns în oraș, sufocându-i pe cei care nu au fugit. A urmat un șuvoi de rocă și cenușă, care a facut ca acoperișurile și zidurile să se prăbușească, îngropându-i astfel pe cei morți.

O mare parte din ceea ce cunoaștem despre această erupție provine dintr-o relatare a lui Plinius cel tânăr, care locuia în vestul Golfului Neapole atunci când a explodat Vezuviul. În două scrisori adresate istoricului Tacitus, a povestit despre modul în care “oamenii își acopereau capul cu pernele, singura apărare împotriva unei ploi de piatră” și despre cum “un nor negru și înfricoșător, încărcat de materie combustibilă avansa spre oraș. Unii își deplângeau propria soartă. Alții se rugau să moară.”

Plinius, în vârstă de doar 17 ani la vremea respectivă, a scăpat din această catastrofă, ulterior devenind un cunoscut scriitor și administrator roman. Unchiul său, Plinius cel bătrân, a fost mai puțin norocos. Plinius cel bătrân, un biolog de renume, la vremea erupției era comandantul flotei romane în Golful Neapole. După ce Vezuviul a explodat, el și-a îndreptat bărcile spre Stabiae, pentru a investiga erupția și pentru a-i îmbărbăta pe locuitorii înspăimântați. După ce a ajuns la țărm, a murit din cauza gazelor toxice.

Potrivit relatării lui Plinius cel tânăr, erupția a durat 18 ore. Pompeii a fost îngropat sub un strat de 5 metri de cenușă, iar coasta a suferit modificări majore. Herculaneum a fost îngropat sub aproape 20 de metri de noroi și material vulcanic. Unii locuitori ai orașului Pompeii s-au întors ulterior pentru a-și scoate casele distruse de sub stratul de cenușă și pentru a-și salva bunurile de valoare, însă adevărate comori au ramas acolo și au fost uitate.

În secolul XVIII, un săpător de fântâni a scos la suprafață, în locul unde s-a gasit orașul Herculaneum, o statuie de marmură. Administrația locală a excavat alte valoroase obiecte de artă, însă proiectul a fost abandonat. In 1748, un fermier a descoperit sub via sa urme ale orașului Pompeii. De atunci, excavările au continuat aproape fără întrerupere până în prezent. În 1927, guvernul italian a continuat excavările la Herculaneum, recuperând numeroase opere de artă: statui de marmură și de bronz și picturi de mare valoare.

La Pompeii au fost descoperite rămășițele a 2.000 de bărbați, femei și copii. După ce au murit asfixiați, cadavrele lor au fost acoperite de cenușă, care a întărit și păstrat conturul corpurilor. Ulterior, cadavrele s-au descompus, lăsând în urmă un soi de mulaj. Arheologii care au descoperit aceste mulaje au umplut spațiile goale cu ghips, relevând în detaliu pozițiile în care au murit victimele vulcanului. Și restul orașului pare a fi conservat în urma trecerii timpului. Simple obiecte care spun povestea vieții de zi cu zi în Pompeii sunt la fel de valoroase pentru arheologi ca și statuile și frescele. Abia în 1982 au fost descoperite la Herculaneum primele rămășițe umane. Sutele de schelete descoperite poartă urmele care atestă moartea oribilă de care au avut parte.

Arheologii italieni au descoperit la Pompei, ingropat in cenusa vulcanica, un serviciu de masa din argint masiv. Acesta fusese acoperit de cenusa in timpul eruptiei vulcanului Vezuviu, care a avut loc in anul 79 d. Hr.

Comoara, care a fost descoperita in timpul unor sapaturi din anul 2005(?), care urmau sa mareasca soseaua din vecinatatea sitului, cantareste patru kilograme. Aceasta este compusa din nici mai mult nici mai putin de 20 de piese: patru farfurii mici, patru mari, patru cupe mici si patru cupe mari, un vas, o lingura si doua alte vase cu manere.

"Tezaurul a fost pus cu mare grija intr-un cos de rachita de catre cineva care incerca sa scape de eruptia vulcanului. Cred ca fugarii sau fugarul a pierdut o gramada de vreme sa impacheteze serviciul de argint, pe care nu voia sa-l strice in timpul transportului" a declarat arheologul Marisa Mastroroberto, care a condus operatiunile de recuperare a pieselor. Se pare ca in final, proprietarul comorii nu a avut incotro si a trebuit sa o ascunda in ceea ce se pare ca ar fi fost o camera dintr-o casa in constructie sau o latrina, situata la 600 de metri de zidurile exterioare ale orasului Pompei.

Casa unde a fost ascunsa comoara se afla pe drumul care era singura ruta de scapare din calea vulcanului.

"Cativa fugari si-au ascuns bunurile in acea camera. Am mai descoperit aici diverse obiecte, dintre care unele de stricta necesitate, alimente si plosti de apa", a mai declarat Mastroroberto.

Proprietarul a ascuns serviciul de argint cu intentia clara de a-l recupera mai tarziu, dupa ce eruptia ar fi incetat. Din pacate, aceasta a fost recuperata doua mii de ani mai tarziu.

Cinci ani a durat pana ce echipa de arheologi a reusit sa dezgroape si sa restaureze complet serviciul de argint, operatiunile fiind numite de acestia ca "micro-sapaturi".

Expertii sunt de parere ca aceasta comoara a apartinut unei familii careia ii placea sa-si etaleze bunastarea, iar grija cu care a fost impachetat si pus in cosul de rachita indica faptul ca acesta era foarte valoros, fiind un soi de simbol al statutului proprietarilor in Pompei.

Insa se pare ca aceasta comoara nu a adus noroc proprietarilor sai. Potrivit arheologului Pietro Giovanni Guzzo, acestia au murit cu siguranta in timpul eruptiei. Intr-adevar, arheologii au descoperit, la doar cativa metri distanta de locul unde fusese ascunsa comoara, mai multe schelete umane. Totusi, exista posibilitatea ca proprietarii sa fi supravietuit totusi, si sa nu se mai fi intors dupa comoara, este de parere Guzzo, care adauga ca, pana acum, s-au gasit doua mii de trupuri ingropate de eruptia vulcanului, insa ca populatia Pompeiului avea 15.000 de oameni, astfel ca multi au reusit sa scape probabil.

Comoara a fost expusa la Muzeul National de Arheologie din Napoli.

Comoara imensa gasita cu detectorul de metale - Partea a 2-a

Continuam articolul Comoara imensa gasita cu detectorul de metale , oferindu-va o serie de noi imagini ale comorii, pe care le puteti vizona in cateva filmari puse la dispozitie de National Geographic Channel, care prezinta detalii despre cum a fost descoperit aurul și despre atenția mondială pe care a primit-o până în prezent.

Descoperirea este una fără precedent, a apreciat arheologul Kevin Leahy. Terry ( somer ) a găsit ea mai mare comoară anglo-saxonă: o mie cinci sute de obiecte, din secolul al şaptelea. În total, cinci kilograme de aur şi două kilograme şi jumătate de argint. Majoritatea sunt accesorii pentru săbii, ceea ce e incredibil.



De asemenea, sunt obiecte de aur cu gravuri, care nu înţelegem exact ce sunt, un fel de şerpi mici din aur, explică arheologul.



Povestea tezaurului anglo-saxon incită căutătorii de comori ai zilelor noastre. Sa urmarim un interviu cu cel care a gasit comoara.



Un interviu cu proprietarul pământului unde a fost găsită comoara.



În noiembrie 2009, comoara a fost evaluată la 3,3 milioane de lire sterline de către experți. Art Fund a inițiat și susținut cu succes un apel public de strângere a fondurilor necesare salvării pentru posteritate a tezaurului. Suma stabilită a fost atinsă pe 23 martie 2010. Tezaurul se află acum în coproprietatea Birmingham Museums & Art Gallery și Potteries Museums & Art Gallery din Stoke.

Pentru descoperitor, găsirea tezaurului a însemnat o schimbare radicală în viața sa. Pentru arheologi, doar începutul unei lungi călătorii și eforturi menite să descifreze misterele ce înconjoară această colecție de metal prețios.

Sper sa reusiti sa vedeti documentarul complet pe National Geographic Romania, daca veti avea ocazia.

Atlantida din Romania - Insula scufundata Ada Kaleh

Cu siguranta generatiile mai vechi isi mai aduc aminte de insula Ada Kaleh, o adevarata comoara istorica, cu vestigii de arhitectura si arheologice de mare insemnatate, acum acoperite de apele Dunarii. Probabil insula Ada Kaleh reprezinta astfel un loc de ascundere a multor relicve si de ce nu, poate chiar comori, o mica Atlantida plina de pitoresc a Romaniei. Am facut analogia cu Atlantida, pentru ca sunt convins ca multi din cei nascuti dupa Revolutia din 1989 nu au auzit de aceasta insula sau nu ii cunosc locatia ori o considera o simpla legenda.

Insula Ada Kaleh, ilustrata din 1909



Insula Ada Kaleh (din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula Fortăreață) se găsea la circa 3 km în aval de Orșova și avea o dimensiune de circa 1,7km lungime și circa 500m lățime.



Insula Ada Kaleh


Constructia barajului Hidrocentralei Portile de Fier 1 a ridicat nivelul apelor Dunarii, care au acoperit insula. Astfel, insula este neaccesibila cautatorilor si arheologilor, poate doar scafandri profesionisti daca ar fi.

Insula Ada Kaleh, inainte cu putin timp de a fi acoperita de apele Dunarii



Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită prețurilor scazute (fiind scutită de impozit), dar si pentru locul unde se puteau cumpara delicatese turcești, bijuterii, cafea și tutun de calitate.

O cafea turceasca originala servita la o terasa din Ada Kaleh

Imi aduc aminte cum negustorii strigau "Rahat!", iar de aici cuvantul a fost preluat in limba romana pentru a denumi obisnuitul sortiment de dulciuri jeleu, originar din Turcia, făcut din zahăr, arome alimentare și amidon. În țara de origine, acest produs este cunoscut sub numele de lokum sau (arhaic) ca rahat lokum, fiind un produs foarte popular în tot spațiul balcanic. Insa insula Ada Kaleh a fost renumită și pentru trandafirii sai ( crescuti in mod decorativ, nu productie in masa ) și comercializarea uleiului sau a parfumului din acestia, probabil importat, dupa cum ne-a precizat un cititor al site-ului nostru.

Rahat turcesc produs chiar de un cofetar din Ada Kaleh, pe insula

Desi regimul comunist s-a laudat ca va stramuta toate vestigii arhitecturale si istorice de pe Insula Ada Kaleh, inainte de a fi acoperite de apele Dunarii, nu avem cunostiinta unde au fost amplasate sau daca proiectul a fost finalizat cu adevarat sau a ramas la stagiu de cariera de bolovani. Oricum, proiectul se referea probabil doar la constructiile de suprafata, la cetate in sine, nu si la posibilele comori arheologice ascunse in pamant.

O mica parte din vestigiile istorice de pe insula Ada Kaleh

In continuarea va prezentam un doua filme documentare din acea perioada, pe care l-am gasit pe Youtube, filme de arhiva despre comorile istorice si culturale din Insula Ada Kaleh si despre modul cum acele vestigii au fost "mutate" cu barosul si tarnacopul. Speram ca aceste doua documentare sa ramana postate pe Youtube pentru mult timp.

Film documentar 1



Film documentar 2

Later edit: Conform precizarilor unui cititor, se pare ca o mare parte din constructii au fost stramutate pe insula Simian, aval de Tr.-Severin.

Scrierea dacica de pe mandibulele descoperite la Chitila

Extraordinara descoperire arheologică făcută în sit-ul "Chitila Fermă" din apropiere de Bucuresti aduce din nou in atentie scrierea dacilor. Comoara arheologica este compusa din câteva mandibule de cal inscriptionate cu nişte misterioase şi senzationale semne încrustate în os, datate de unii specialisti ca provenind din perioada anilor 180-200 d.Hr. Totodată, reprezentarea unor personaje cu un fel de aură în jurul capului poate fi o aluzie referitoare la existenţa unor informaţii primare despre creştinism în această aşezare.

O asemenea descoperire are o importanţă specială şi reclamă o cercetare mai atentă şi mult mai aplicată asupra existenţei celor pe care noi îi numim şi-i pomenim ca fiind moşii şi strămoşii noştri.

Despre scrisul la daci, cvasitotalitatea cercetătorilor români sunt de părere că acesta nu a existat, pentru că, oricum, de la ei nu ne-ar fi rămas decât câteva cuvinte - "barză", "viezure", "mânz", "mazăre" etc. -, iar pomenirea într-o scriere a lui Dio Cassius a existenţei unui mesaj scrijelit de Decebal pe o ciupercă, destinat împăratului Traian înainte de lupta de la Tapae, se spune nu ar fi altceva decât o legendă sau o informaţie evident exagerată.

Tulburătoarea scriere de pe oasele descoperite la Chitila, în forma primitivă în care arată, vine insa să contrazică o asemenea abordare. Căci este de neînţeles cum un regat de mărimea Daciei, fie el şi barbar, cu organizarea lui complexă, cu problemele lui birocratice, militare, politice, strategice, diplomatice, comerciale, sociale, intrat în contact direct cu marile civilaţii europene ale vremii, cea greacă şi cea romană, era lipsit de un mijloc de comunicare cum este scrisul, atâta timp cât cele două culturi amintite cu care interacţiona intens dispuneau de forme foarte evoluate, moderne am putea spune, de scriere.


Un scris autohton care datează din secolul II d.Hr.


Oase inscripţionate au fost descoperite în situl de la Chitila încă din anii 1980, când într-un ostrov colmatat al râului Colentina au fost efectuate lucrări arheologice care au dus la identificarea unei aşezări aparţinând carpo-dacilor, cu vieţuire neîntreruptă din secolul al II-lea î.Hr. până în secolul al V-lea d.Hr., dar cu o continuitate istorică ale cărei începuturi îşi au rădăcinile în paleolitic.

Săpăturile efectuate de un colectiv de arheologi şi studenţi coorodonat de prof. dr. Vasile Boroneanţ, de la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, au scos la iveală un bogat inventar material. Dar abia după descoperirea altor oase scrise, în campaniile din 2001 şi 2003, s-a acordat mai multă atenţie, constatând că este vorba de o adevărată scriere, "specifică dacilor, fie şi sub forma unei încercări proprii de a-şi înregistra evenimentele din cadrul comunităţilor lor".

Aceste oase au fost găsite în interiorul unor locuinţe, alături de obiecte de uz casnic şi de podoabe. "Înscrisurile au fost executate în special pe mandibule de cal şi pe oase mai lungi de bovine, cu suprafaţă mai mare de expunere, pe care se putea grava. Sunt însă semne şi desene şi pe coarne de animale, utilizate ca unelte, pentru că dacii au avut întotdeauna gustul frumosului.

Ei au pregătit suprafeţele respective pentru a putea scrie sau desena pe ele. Pe unele le-au tăiat, le-au ajustat, pe altele le-au şlefuit cu gresie şi probabil le-au lustruit cu bucăţi de piele, cu ţesături sau cu bucăţi de lemn.

Vârsta acestor artefacte a fost stabilită pe baza datării unor monede de epocă descoperite în sit, fiind vorba aşadar despre o scriere din perioada anilor 180-200 d.Hr. Existenţa unor semne şi înscrisuri pe diferite suprafeţe materiale în evoluţia societăţii umane este însă mult mai veche, ea datând din neolitic, atât la noi, pe valea Dunării, în zona Porţilor de Fier, cât şi în alte părţi ale Europei, cum ar fi Franţa sau Spania.

Dacă ne referim doar la acestea, din perioada dacică, scrieri asemănătoare au mai fost descoperite la Străuleşti, în Basarabia, şi probabil în multe alte locuri, dar nu li s-a acordat atenţie, motiv pentru care au rămas necercetate sau au dispărut. Această scriere continuă de fapt o tradiţie mult mai veche a locuitorilor dintr-un areal foarte vast. Datorită condiţiilor diferite de dezvoltare socio-istorică a aşezărilor, scrierile s-au "acomodat" necesităţilor specifice comunităţilor umane care le-au produs", a spus profesorul Boroneanţ.

Cine au fost şi ce au vrut "scriitorii" daci de la Chitila?


Scrierea a fost realizată prin zgâriere cu un silex sau cu un obiect metalic, iar în cazul executării unor ornamente sau imagini punctiforme mai complicate, prin poansonare. Adesea, oasele au fost scrise pe două feţe sau chiar pe trei, pe unele dintre ele observându-se chiar şi două straturi de scriere, unul mai vechi, aproape şters, peste care a fost "aşezat" altul nou.

Semnele, sau literele, după cum susţine cercetătorul, sunt total necunoscute, părând a nu fi nici greceşti, nici latine, nici rune gotice, ci mai degrabă o scriere autohtonă. Unele dintre ele seamănă cu un tip de scriere de pe frontoanele templelor dacice reprezentate pe controversatele tăbliţe de la Sinaia, considerate, neconvingător, de mulţi cercetători ca fiind nişte falsuri.

Se pune firesc întrebarea: Cine a scris aceste "texte", cu ce scop şi despre ce ar putea "vorbi" ele ?

Profesorul Boroneanţ consideră că "textele" de pe mandibulele de cal sunt "mijloace de comunicare ale unor iniţiaţi care cultivau relaţii între ei, dar în acelaşi timp şi relaţii cu ceilalţi membri din interiorul comunităţii, un fel de alfabet prin care se transmiteau sau se arhivau informaţii, mesaje, în cazul unora dintre ele strict existenţiale, zilnice, de genul unor evidenţe numerice ale animalelor, ale obiectelor de o anumită utilitate etc., în mod asemănător informaţiilor înscrise pe răboaje. Altele puteau fi informaţii referitoare la acţiuni pe care le desfăşurau în mod personal iniţiaţii sau comunitatea şi, aproape sigur, unele conţin şi informaţii de ordin religios, sacru.

Spre deosebire de răboaje, care erau însemnări simple pe bâte, oase, fluiere etc., în cazul scrierii de la Chitila avem de-a face cu o scriere mult amplificată şi tratată cu o mai mare preocupare de comunicare. De aceea e posibil ca si cel care le-a scris sa fi fost un iniţiat sau poate, de ce nu, mai mulţi. El făcea probabil şi un fel de şcoală în perimetrul aşezării pentru ca semenii cu care comunica să poată pricepe informaţiile transmise.

Rolul magic al acestor obiecte scrise este evident, atât prin aspect, cât şi prin unele desene figurate, cu atât mai mult cu cât, începând din preistorie chiar, nu există obiect care să nu fi fost înzestrat şi cu atribute magice, sacre, prin care iniţiaţii sau oamenii simpli îşi transmiteau între ei mesaje referitoare la credinţa lor.

Unele dintre aceste semne par a fi litere, dar nu sunt litere. Ele pot fi mai degrabă asociate cu nişte idei care se comunică. De exemplu, când este redat un cap uman sau de animal, scrierea ar putea face referire la o persoană, la o personalitate, la un zeu sau, după caz, la un animal. Când este vorba însă de semne simple, execuate într-un anumit ritm şi concentrare, ele ar putea îndeplini funcţia de înregistrare numerică a unor activităţi, unelte, obiecte sau produse gospodăreşti", susţine domnul Boroneanţ.


Silueta cavalerului danubian şi aureola "sfinţilor"

Prof. dr. Vasile Boroneanţ a identificat pe cel mai mare dintre oasele inscripţionate descoperite la Chitila silueta unui cavaler, realizată într-o manieră proprie epocii, care aminteşte de cultul "Cavalerului danubian" şi care este foarte asemănător cu cavalerul trac desenat pe pereţii peşterii de la Limanu, de lângă Mangalia, pe care localnicii o numesc "La icoane" sau "Peştera de la baltă", care datează cam din aceeaşi perioadă. "Descoperirea de la Chitila confirmă ipoteza înmormântărilor princiare cu cai, identificate în tumulii de la Hagighiol (Tulcea) şi Peretu (Teleorman), practici generalizate în epocă în vastul areal locuit de daci. "Cavalerul de la Chitila" face legătura între înmormântările în tumuli şi cele din aşezările civile, practicate în epoca procesului de romanizare. Aceste reprezentări ecvestre amintesc de cultul "Cavalerului danubian", cu întreaga lui simbolistică şi mitologie specifice lumii traco-getice, existent din secolul al V-lea î.Hr. până în secolul al V-lea d.Hr.", spune cercetătorul.

"Un alt element extrem de interesant identificat la unele dintre personajele reprezentate pe aceste oase este prezenţa unui fel de aură, idee care ar conduce la ipoteza figurării unor capete de împăraţi sau poate chiar de sfinţi, ceea ce ar putea fi o vagă aluzie la existenţa în aşezarea de la Chitila a unor informaţii primare despre creştinism. Sunt de părere că această comunitate a avut însă o dezvoltare, pentru un timp, paralelă cu societatea creştină, care îşi avea începutul în Dobrogea într-o perioadă mai timpurie. Adică încă de la începutul pătrunderii creştinismului în acest spaţiu, pe când în aşezarea de la Chitila, după cum rezultă din datarea monedelor descoperite aici, acest lucru s-a petrecut mai târziu, prin secolele II-III d.Hr., iar sceptrul de bronz cu simboluri clar creştine, descoperit în acelaşi sit, probează prezenţa certă şi puternică a creştinilor în aşezarea cercetată în secolele IV-V d.Hr.

Trecerea popoarelor migratoare peste această zonă a perturbat comportamentul, percepţia, ordinea de gândire şi mentalitatea băştinaşilor. Partea frumoasă este că, odată cu plecarea lor, s-a revenit la tradiţie, lucru dovedit de elementele de artă decorativă descoperite pe unele artefacte. Vieţuirea carpo-dacilor liberi în această aşezare a durat până prin secolele IV-V d.Hr., când în zonă s-au aşezat goţii. Dar aşezarea de la Chitila, în sine a fost locuită intens încă din epoca bronzului şi din prima epocă a fierului, având deci continuitate istorică aproape neîntreruptă", a mai mărturisit cercetătorul.

În lipsa unor izvoare care să dovedească indubitabil existenţa scrisului la daci, acceptate oficial de specialişti, aplecarea spre o cercetare mai temeinică a unor asemenea artefacte ar fi mult mai utilă şi ar lumina mai mult acele începuturi ale strămoşilor noştri.

Sursa:  http://www.ziarullumina.ro/articole;1495;1;51286;0;Scrierea-dacica-pe-mandibule-de-cal-si-sfintii-de-la-Chitila.html

Tehnici de cautare cu detectorul de metale : acoperirea eficienta a suprafetei de cautare

Când se cauta cu detectorul in diverse locuri, incepatorii trec deseori pe langa obiecte importante, pe care nu le detecteaza din cauza ca nu folosesc o tehnica de scanare corecta. Chiar daca nu credeti, cam asa arata modul in care acoperiti o suprafata de teren mare, la scanare, cu multe portiuni pe care nu le-ati cautat si unde se poate ascunde comoara dumneavoastra.

Mod eronat, des intalnit, de cautare cu detectorul de metale

Acest mod eronat de scanare poate fi rectificat, folosind o impartire ( parcelare ) a intregului teren de cautat in dreptunghiuri mai mici, sa zicem de 2 metri latime pe 10 metri lungime, sau de 2 pe 20 metri, sau cum vi se pare mai comod, dar nu mai mult de 2 metri latimea. Fiind astfel mai meticulosi, este clar ca va dura mai mult timp scanarea unei locatii, dar cu siguranta veti stii ca ati scanat zona respectiva cum trebuie si nu ati trecut pe langa relicve importante.

Exemplu de parcelare a terenului de cautat 

Dupa ce ati terminat de scanat un dreptunghi, treceti la urmatorul, pana terminati de scanat toata zona de cautare.
Dar cum se cauta in interiorul acestor dreptunghiuri ? In nici un caz in zig-zag, cum fac majoritatea cautatorilor, mergand continuu si miscand detectorul stanga - dreapta. Astfel veti avea o traiectorie in zig-zag si puteti trece pe langa obiecte importante, mai ales daca avansati repede inainte. Metoda in zig-zag este eficienta oarecum, doar daca inaintati extrem de incet, ceea ce nu cred ca fac majoritatea.

Trebuie sa cautati in forma de E ( model E al cautarii ). In acest mod nu veti rata nici un obiect pe suprafata de cautare ( bineinteles, pana la adancimea la care scaneaza detectorul dumneavoastra) .

Cum se aplica mai exact acest model? Pornind de la stanga parcelei alese, scanati spre drepta, in lateral, fara sa avansati in mers in fata, pana ajungeti la marginea din dreapta a parcelei alese, apoi inaintati in fata doar atat cat are diamentru bobina detectorului dumneavoastra ( 10-20 cm ), apoi scanati spre stanga pana la marginea din stanga a parcelei alese, apoi iar avansati cat are diametrul bobina de cautare a detectorului dumneavoastra, iar scanati spre dreapta fara sa inaintati in timpul scanariii laterale, si tot asa mai departe, pana terminati de scanat intreaga parcela. Stiu, poate fii monoton, dar va luati o grija: daca nu ati gasit nimic acolo, inseamna ca nu este chiar nimic pe acel teren pana la adancimea la care scaneaza detectorul dumneavoastra.

Acesta este doar una dintre metode, pe care multi cautatori profesionisti o considera cea mai buna. Altii considera ca alte metode sunt mai bune. Daca aveti alte idei de acoperire cat mai eficienta a suprafetei de cautare, va rog sa scrieti la comentarii.

Va doresc o cautare placuta si ... eficienta !

Tezaurul de 50 de artefacte din Epoca Bronzului

Un tezaur de artefacte din Epoca bronzului a fost descoperite în Northampton, Regatul Unit, de catre cativa cautatori dotati cu detectoare de metale.

Cele 50 de elemente includ lingouri, instrumente şi arme vechi de 3000 ani.

Suma plătită cautatorilor de comori care au gasit artefactele nu a fost dezvăluita, dar se presupune ca este foarte mare, majoritatea banilor provenind de la sponsori care au ajutat muzeele sa cumpere obiectele de mare interes istoric.

Rachel Silverson, de la Muzeul Northampton, a declarat: "Doar prin eforturile acestor oameni de bun simt, muzeele au fost capabile sa cumpere aceste artefacte si sa le expuna astfel publicului larg."

Deci iata o solutie demna de luat in seama si in Romania: sponsori, oameni de bine si cu resurse financiare mari, care sa ajute muzeele sa cumpere de la cei care au gasit diverse artefacte si comori. Astfel, comorile tarii nu ar mai lua drumul pietei negre a obiectelor de patrimoniu, iar toata lumea ar fi multumita: si norocosul gasitor, si statul, si muzeele, si societatea, si cei care au facut donatiile, numele lor pastrandu-se in amintirea generatiilor prezente si viitoare, datorita gestului altruist pe care l-au facut. Mai lipseste legislatia care sa permita in mod legal, fara risc pentru nici una dintre parti, astfel de ajutoare oferite de persoane cu dare de mana. Asta e, suntem in epoca de piatra a legislatiei arheologiei...

Cautatori de comori celebri

Un cautator de comori este o persoană care, din vocaţie sau pasiune, cauta in ape sau in pamant comori sau alte artefacte, pierdute sau ingropate. In continuare va vom prezenta patru cautatori de comori, celebri in intreaga lume.

Heinrich Schliemann (1822-1890, de nationalitate germana). Heinrich Schliemann (n. 6 ianuarie 1822 - d. 26 decembrie 1890) a fost un arheolog german, născut în nordul Germaniei la Neu-Bukow, care a identificat urmele legendarei cetăți grecești antice Troia. El este considerat de mulţi ca fiind "parintele arheologiei istorice." În toate eforturile sale arheologice, Heinrich Schliemann a încercat să dovedească istoricitatea Războiului troian. Abordarea sa arheologică a fost în bună măsură științifică, spre deosebire de practica timpului, ce aducea a vânătoare de comori. Schliemann enunța ipoteze și apoi le testa, ca în orice altă știință. Cercetările sale de la Isarlîk (în Anatolia, astăzi Turcia) dintre 1871 și 1872 au dovedit că acesta este locul cel mai probabil al poziției vechii cetăți Troia. În 1876 cercetările sale de la Micene (în Peloponez, Grecia) au adus la lumină civilizația miceeană, necunoscută până atunci. Între 1878 și 1879 și-a rafinat cercetările la Isarlîk.Schliemann a reușit să înșele autoritățile otomane, ducând in Germania o mulțime de obiecte de aur, descoperite la Isarlîk. Posesia colecției, preluata apoi de sovietici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este încă și azi motiv de dispută între Turcia, Germania, Rusia și Grecia.

E. Lee Spence (n. 1947, american. Pionier în arheologia subacvatică, este, probabil, cel mai faimos vânător de comori al lumii . El este cunoscut pentru cautarea de comori scufundate si de epave. Nascut in Germania, Spence scrie şi editează cărţi de referinţă, precum şi reviste (Diving World, Atlantic Coastal Diver, Treasure, Treasure Diver, and Treasure Quest), şi publică articole in reviste de specialitate (ShipWrecks, Wreck Diver). Spence a gasit comori in valoare de peste 50 milioane dolari americani şi a contribuit, prin intermediul cercetarilor sale de arhivă, la gasirea epavelor navelor Republic si Central America, de pe care au fost recuperate comori de peste un miliard de dolari.

Mel Fisher (1922-1998, american). A devenit foarte cunoscut pentru găsirea epavei galionului spaniol Nuestra Señora de Atocha, în 1985. Comoara gasita a fost estimata ca avand o valoare de 450 milioane dolari. Aceasta comoara, avand numele de "Atocha Motherlode," a inclus 40 de tone de aur şi argint, printre care si 100.000 de monede spaniole de argint, monede de aur, smaralde columbiene, alte artefacte de aur si argint, precum si 1000 de lingouri de argint.

Robert F. Marx (n. 1923, american). Un pionier in lumea scafandrilor, cunoscut pentru activitatea sa de cautator de comori scufundate si de epave naufragiate. A fost foarte controversat ca si cautator, din cauza incursiunilor sale frecvente şi incununate de succes în vânătoare de comori.  E. Lee Spence l-a considerat pe Robert F. Marx ca fiind "adevăratul parinte de arheologiei subacvatice."

Discul ceresc de la Nebra este ornamentat cu aur din Carpati ?

Discul ceresc de la Nebra este un disc de bronz de circa 32 cm diametru cu o patină verde-albastră și cu incrustații de aur. Acestea reprezintă Soarele (sau Luna plină), un sfert (o seceră) de Lună în creștere sau poate o barcă, precum și 32 de stele în formă de cercuri mici, inclusiv o grupare de stele care ar putea reprezenta Pleiadele. Marginea discului este decorată cu două segmente de cerc (dintre care unul s-a pierdut), adăugate mai târziu, care sunt plasate unul față de celălalt în unghiul dintre solstiții. Ultima adăugare este un alt segment de cerc, mai îngust, a cărui interpretare nu este sigură (Calea Lactee? un curcubeu? o arcă solară?).

Discul de la Nebra, Germania - Click pentru marire

Discul a fost găsit relativ de curând, în anul 1999, lângă orășelul Nebra din landul Saxonia-Anhalt, Germania, și datat ca provenind aproximativ din anul 1600 î.Hr. Se pare că aparține de cultura Unétice din Epoca de Bronz. Ca stil artistic nu se aseamănă însă cu nici un obiect cunoscut din acea perioadă. Discul este cea mai veche reprezentare a cerului nocturn / a universului descoperită vreodată.

Doi cautatori de comori au urcat in 1999, inarmati cu un detector de metale, pe muntele Mittelberg.


Cand aparatul a inceput sa avertizeze cu semnale puternice si continue, arheologii amatori s-au pus pe sapat, descoperind la mica adancime doua sabii, cateva bratari si diverse alte obiecte metalice, printre care si discul cu pricina. Interesati mai degraba de bani decat de valoarea istorica a descoperirii, cei doi au vândut intregul lot cu 30.000 de marci vest-germane (10.000 -15.000 de euro).

Cel care le-a achizitionat a incercat sa le plaseze Muzeului de Istorie din Berlin, dar autoritatile au intrat in alerta, din cauza provenientei suspecte a bronzurilor. Un nou client a pus temporar mana pe obiecte (in schimbul a 137.000 de euro), dar politia a organizat o ambuscada in care au fost antrenati 50 de agenti. Dupa o urmarire ca-n filme, comoara arheologica a fost recuperata.

Au inceput imediat disputele si suspiciunile de fals. Inculpatii au incercat sa scape cu o pedeapsa mai usoara, sustinand varianta falsului si au atras de partea lor chiar oameni de stiinta. Dar analizele fizico-chimice au incheiat disputa: discul este autentic. Iar ca urmare a acestei descoperiri, Fundatia Germana pentru stiinta a alocat 3,3 milioane de euro pentru desfasurarea unui amplu proiect cu privire la epoca bronzului. Dar care au fost rezultatele analizelor? Ernst Pernicka, actualul sef de sapaturi la santierul arheologic de la Troia, s-a ocupat de aceste masuratori impreuna cu cativa colegi. Bronzul din care este facut discul este bronz local, iar aurul cu care era decorat se pare ca este aur din Carpati. S-au comparat rezultatele cu cele pe care s-au obtinut impreuna pe aurul nostru, la sincrotronul de la Berlin, si sunt foarte asemanatoare. Fara nici un dubiu, este vorba de aur din Carpati.

Surse: Wikipedia, Formula As, Descopera.ro .

O casnica a descoperit o comoara de o jumatate de milion de dolari

După şapte ani de cautari pe diverse terenuri şi plaje, efectuate cu un detector de metale, singurul lucru pe care gospodina Maria Hannaby la gasit a fost o placă veche dentara. Dar toate aceste eforturi au fost rasplatite atunci când bipul continuu care se auzea din detectorul ei de metale s-a dovedit ca fiind produs de comoara de aur din secolul 15, în valoare de o jumatate de milion de dolari. Se pare ca obiectul gasit reprezinta Sfânta Treime.

Dar cum a fost gasita comoara ?

Doamna Mary Hannaby, in vasrta de 57 de ani, din Hemel Hempstead, Hertfordshire, a auzit bip prelung provenind de la detectorul de metale, in timp ce scana un teren la intamplare, intr-una din obisnuitele plimbari de 6 ore, pe care le facea in fiecare duminică impreuna cu fiul ei, Michael, sculptor in lemn. 500 de ani, comoara zăcuse îngropata la doar 10 cm in sub pământ, în ciuda repetatelor lucrari agricole efectuate in zona.  Descoperirea este cu atât mai uimitoare daca precizam ca nu era prima data cand cei doi cutreierau terenul arabil dintre Ashridge şi Great Gaddesden.

"Auzisem de atatea ori bipuri si de fiecare data speram sa fie ceva, dar niciodata nu era nimic de valoare," a spus doamna Hannaby.

"De această dată, ea a apărut dintr-o dată", a spus fiul ei. "Puteţi rata literalmente lucruri, trecand cu detectorul la 10 cm de ele. Nu imi venea sa cred. Am visat întotdeauna sa găsim o comoara! "

Ce reglementeaza legea in Anglia si ce bani va primi pentru comoara gasita

Proprietarul terenului, desi legea ii ofera jumatate din comoara gasita pe proprietatea sa, a precizat ca nu doreste decat 30% din comoara, desi doamna Hannaby s-a oferit sa imparta banii în mod egal. Proprietarul a spus că vrea doar 30%, admitand că nu ar fi aflat niciodata de aceasta comoara daca nu ar fi efectuat cautari pe terenul sau aceasta doamna.

În conformitate cu Legea Comorilor din 1996, din Anglia, cautatorii de comori trebuie să raporteze daca au gasit o comoara, cum ar fi de exemplu obiecte de aur şi argint mai vechi de 300 de ani.

Gasitorului comorii ii este oferita valoarea de piaţă a comorii gasite, si nu doar valoarea aurului sau doar un procent din aceasta, ci atat cat ar oferi in mod aproximativ un potential cumparator pentru descoperirirea cautatorului de comori. Muzeele au prima opţiune de cumpărare.

Roger Bland, şeful Departamentului Tezaure de la British Museum, descrie comoara ca fiind de mare importanta şi regretă faptul că muzeul nu are în prezent fonduri să cumpere artefactul.

Carolyn Miner, specialist sculptura la Sotheby's, a fost copleşita atunci când Hannaby a prezentat pentru prima dată comoara la o licitaţie la Londra, pe 9 iulie.

Comoara gasita reprezinta una dintre cele trei relicve de acest gen care au fost gasite pana acum. Aceasta comoara ar putea valora chiar mai mult de o jumatate de milion de dolari, comoara fiind comparată cu cea a lui Jewel Middleham, care sa vandut la licitatie pentru suma de peste 2 milioane de dolari în 1986 şi a fost mai apoi revândută la Muzeul Yorkshire pentru aproximativ 5 milioane de dolari.

Oricum, se crede ca vanzarea comorii va aduce mult mai multi bani decat spera initial casnica, care se gandea ca daca va achita cu banii primiti ipoteca cu care a cumparat casa, ar fi multumitor.

Articol prezentat in premiera in Romania de catre site-ul nostru - Harta Comorii .

Descoperire arheologica in Egipt - misterul Cleopatrei si a lui Marc Antoniu, dezlegat ?

In Egipt, arheologii cred ca sunt aproape de o descoperire de senzatie. Au inceput sapaturile langa un templu unde s-ar putea afla mormantul Cleopatrei si al lui Marc Antoniu, indragostitii care s-au sinucis in anul 30 inainte de Hristos.

Dovezile adunate pana acum sugereaza ca legendara regina egipteana si generalul roman au fost ingropati in acelasi loc, aproape de orasul Alexandria.

In varful unei coline, de unde se vede in zare Mediterana, se afla ruinele unui templu inchinat zeitei Isis. Ingropat adanc sub aceste ziduri, cred arheologii, s-ar putea ascunde mult-cautatul mormant al Cleopatrei.

Deja istoricii aveau indicii ca trupul legendarei regine, care a prins in mreje doi comandanti romani, Cezar si Antoniu, a fost dus de preoti la acest templu, dupa ce Cleopatra s-a sinucis. Iar regina egipteana, ne spune Plutarh, si-ar dormi somnul de veci alaturi de iubitul sau Marc Antoniu.

Arheologi din Egipt si Republica Dominicana planuiesc sa inceapa sapaturile pentru descoperirea mormantului.

Cu ajutorul sonarelor, cercetatorii au descoperit, la 20 de metri sub stanca, ceea ce par sa fie trei incaperi mortuare. In plus, langa templu, a fost descoperit un cimitir in care se crede ca au fost inhumati membri ai suitei regale.

Alte descoperiri facute in acelasi sit intaresc credinta arheologilor ca s-ar apropia de mormantul Cleopatrei.



Sursa: http://stirileprotv.ro/show-buzz/entertainment/se-va-gasi-mormantul-reginei-cleopatra.html

Unde sapă sapa locul, sare din pământ norocul !

Florin Fekete isi cumparase o casa, cu cateva luni inaintea descoperirii. Tocmai se apucase sa sape o groapa pentru fosa septica, pentru a deversa apa menajera. A ramas surprins cand varful cazmalei s-a oprit intr-un vas de lut aproape intreg.

Fekete si-a dat seama ca descoperirea lui poate fi importanta pentru arheologi, asa ca a apelat Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea. Asa a aflat ca vasul are o vechime de aproximativ 3.000 de ani.

Apoi a mai scos si alte cioburi din alte vase de acelasi fel.

Suntem curiosi daca intre timp ( fiindca a trecut mai mult de un an de atunci ), vreun muzeu din Romania a achizitionat si a expus artefactele si daca omul si-a primit binemeritata recompensa, mai ales ca a reactionat in modul cel mai onest cu putinta, anuntand specialistii de la muzeu.



Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/social/dadea-cu-tarnacopul-in-curte-cand-a-descoperit-un-vas-vechi-de-3-000-de-ani.html

Povestea unui cautator de comori

Astazi va prezint un articol pe care mi l-a recomandat un cititor anonim, rugandu-ma sa il aduc si in atentia dumneavoastra. Este povestea unui cautator de comori. Sau mai mult decat atat.

Eugen Şendrea este unul dintre cei mai cunoscuţi băcăuani. Cu o activitate însumând 11 cărţi, 5000 de articole publicate, 20 de diplome de excelenţă, ordine şi medalii, locotenent-colonelul în rezervă Eugen Şendrea are o carieră impresionantă în cadrul Oficiului Judeţean pentru Patrimoniul Cultural Naţional Bacău şi numeroase descoperiri din postura de preşedinte al Asociaţiei Căutătorilor de Comori. Istoricul ne vorbeşte despre comorile nedescoperite ale Bacălui şi despre unele grupuri care au interesul să “nu fie descoperite”. În prezent istoricul are gradul de locotenent colonel în rezervă.

Activitatea de istoric

Agăţând haina militară în cui, Eugen Şendrea ajunge muzeograf la Complexul muzeal Fălticeni din Suceava: “Am stat acolo vreo câteva luni, pâna când s-a ivit un concurs la Oficiul Judeţean pentru Patriomoniul Cultural Naţional Bacău. A fost marea mea şansă. Ajuns acolo am avut ocazia să cutreier Bacăul în lung şi în lat, scotocind fiecare colţişor după urme de istorie. Am inventariat toate monumentele istorice ale judeţului Bacău. Am avut a face cu lucruri incredibile – comori cântărind câteva zeci de kilograme de aur, diamante, rubine, cărţi rare, tablouri de mare valoare.”
Unul dintre tablourile descoperite de Eugen Şendrea, aparţinând pictorului Jan van Eyck, a fost estimat la peste 60.000.000 de dolari. Cunoscând-o direct pe fiica lui Octav Băncilă, Elena Ionescu, istoricul reuşeşte să intre în posesia celei mai mari colecţii de picturi aparţinând artistului.
Prin activitatea lui, Eugen Şendrea a reuşit să recupereze diferite lucruri inestimabile, “furate de pe la castelele Bacăului şi conacele boiereşti”, cum chiar istoricul povesteşte. La Tescani, a reuşit să recupereze o bună parte a bunurilor sustrase de la casa lui George Enescu.
“Am văzut lucruri uimitoare. Una dintre cele mai impresionante descoperire a fost poate la Răcăciuni. În casa unui cetăţean am descoperit mobilier vechi din furnir de trandafir. Fiecare zi era pentru mine o nouă aventură. Tot la Răcăciuni am dat peste un om care avea în casa o adevărată colecţie de lucruri vechi, obiecte din aur şi argint, tablouri, ceasuri, cutii de bijuterii. Toate acestea estimate atingeau uşor valoarea de 20.000.000 dolari şi puteau umple fără probleme o sală mare de muzeu dedicată secolului 18″, povesteşte istoricul băcăuan.

Comorile nedescoperite ale Bacăului

Pe lângă activitatea desfăşurată în cadrul Oficiului Judeţean pentru Patriomoniul Cultural Naţional Bacău, Eugen Şendrea a fost şi preşedintele general al Asociaţiei Căutătorilor de Comori. Echipat cu detectorul de metale deşinut de Asociaţie şi cu o serie de cunoştinţe istorice, băcăuanul nostru s-a pus pe treabă. “Oameni de peste tot din ţară ne solicitau intervenţia. Cu ajutorul detectorului de metale am reuşit să dăm peste borcane cu aur, bijuterii, lăzi cu armament. Cu această ocazia am scris cartea “Istoria comorilor băcăuane”. Am întocmit şi o hartă a comorilor care nu au văzut încă lumina zilei. În Bacău se zvoneşte că ar fi comori inestimabile, puţini pline cu aur şi argint. La Soci, în comuna Horgeşti se spune că există o comoară uluitoare, capabilă să o egaleze pe cea a lui Tutankamon. O alăa comoară zace sub biserica de la Oituz. Alta cică ar fi pe Dealul Măneştilor, la Brătila. Însa… toate sunt păzite de blesteme, aşa că oamenii care au încercat să le scoată la suprafaţă au avut mari necazuri,” povesteşte istoricul Eugen Şendrea, în stilul său inconfundabil.

Interese mai mult sau mai puţin oculte pentru comorile patriei

Istoricul băcăuan povesteşte cu plăcere despre marile sale descoperiri, însă semnalează un lucru foarte important. Există persoane care sunt interesate să se muşamalizeze descoperirea comorilor, mânate de interese personale. “Dacă ar fi să se scoată la suprafaţă toate comorile despre care am relatat eu, acestea ar bate ca valoare bugetul a trei judeţe. Din nefericire, Societatea Căutătorilor de Comori s-a desfiinţat. Din acel moment nu am mai ştiut ce s-a descoperit şi ce a rămas spre a fi scos la lumină”. Cândva vedeam aproape săptămânal la telejurnal că într-o anumită zonă a ţării erau descoperite diferite tezaure. Odată cu trecerea timpului aceste ştiri s-au cam rărit. Eugen Şendrea ne explică o parte din mişmaşurile epocii. “Nu s-au descoperit toate comorile. Sunt multe care stau să fie descoperite. Problema este că sunt interese să nu se ştie despre aceste descoperiri. Să privim puţin spre Răcătău, spre cetatea Tamasidava. În ultima vreme au început să apară tot felul de “arheologi”. Ceea ce nu vede lumea este că aceştia extrag zeci de tezaure pe care le vând apoi afară, pe sume considerabile. De prin Italia, Franţa, Germania şi chiar Rusia circulă tot felul de neguţători de artă, care golesc tezaurul nostru naţional. Dacă înainte dădeau unei babe o oală minune pentru o icoana veche de 300 de ani, acum se lucrează direct cu euro. La Leontineşti s-au vândut cu 10.000 de euro icoanele bisericii, inclusiv catapeteasma. Au dispărut muzeele şcolare care aveau adunate piese deosebite. Au dispărut muzeele unor biserici, colecţii impresionabile de carte bisericească, obiecte vechi de cult. Au dispărut colecţionarii.”

Sursa: http://www.balaceanca.net/2011/01/12/catalin/senzationala-poveste-a-cautatorului-de-comori-eugen-sendrea

La cautat de comori cu ... GPS-ul !

Desi am evitat o perioada sa public informatii despre acest joc, totusi mi s-a parut destul de interesant si am hotarat sa il promovez. Este un joc de cautat comori cu... GPS-ul, dar un joc ... real. Mai jos va prezint cateva detalii legate de geocaching si in acelasi timp va indic si link-ul sursa al acestui articol, site unde va invit sa cititi mai multe informatii, fiindca cu siguranta multora vi se va parea interesant acest mod de a petrece timpul liber, care cu siguranta este mai mult decat un joc de-a cauta mici comori!

Sursa:  http://www.geocaching-romania.ro/

Totul incepe de la a detine un dispozitiv care sa-ti poata indica coordonatele GPS (fie el un device dedicat, fie un telefon cu GPS incorporat sau un PDA care stie sa-ti arate si aceste coordonate). Daca ai o astfel de jucarie nu mai e nevoie decat de un pic de chef de aventura.

Jocul consta in a gasi cutii cu ‘comori’ care sunt ascunse la anumite coordonate de GPS. Totul este tinut pe site-ul http://www.geocaching.com/, unde trebuie sa va faceti un cont pentru a vedea latitudinea si longitudinea la care se afla o astfel de cutie.

Acum vine si intrebarea normala: “De ce as cauta astfel de ‘comori’?”.Raspunsul variaza de la o persoana la alta. Unora le place pur si simplu ideea de a cauta o comoara, de a vedea ce contine si a lua un mic obiect drept amintire. Pentru altii este dorinta de a rezolva un mister - pentru ca geocacheurile pot fi si de acest fel: obtii tot felul de indicii pe parcusul aventurii, care te pot duce la ‘destinatie’ daca le interpretezi corect. Nu in ultimul rand (poate chiar cel mai important) cautarile acestea te duc in locuri deosebite, de multe ori mai putin turistice, dar cu un farmec aparte (dintr-o altfel de locatie e si poza de mai jos).

Cand si cum a inceput totul? Povestea incepe pe data de 2 Mai 2000 (unde altundeva decat) in SUA, in momentul in care accesul la cei 24 de sateliti din jurul pamantului nu a mai fost restrictionat. Si, din acest moment, orice muritor de pe Terra putea sti exact coordonatele geografice ale locatiei in care se afla. O zi mai tarziu, pe 3 Mai 2000, unul din miile de entuziasti la aflarea vestii - Dave Ulmer, a dorit sa testeze precizia sistemul si a ascuns in padure ceea ce a numit la vremea aceea o ‘tinta’. Si-a numit ideea “Great American GPS Stash Hunt” (cam greu de tradus, dar sa-i zicem ‘Cauta cu GPSul locuri secrete prin America’) si a publicat-o pe un forum al utilizatorilor de GPS.

Ideea era foarte simpla: ascunzi o cutie in ’salbaticie’, noteazi coordonatele GPS ale locatiei si le publici pe net. Cautatorul lua coordonatele de pe net, cauta cutia, iar daca o gasea tot ce avea de facut era sa “Take some stuff, leave some stuff.”(dupa cum zice inventatorul jocului, adica ‘ia ceva din cutie, pune un obiect in loc’).

Ideea jocului nu s-a schimbat mult de atunci. Numai numele jocului este acum ‘geocaching’. Exista un site dedicat www.geocaching.com si o intreaga comunitate. Jocul are foarte multi adepti in tarile vestice unde dispozitivele electronice cu GPS sunt ceva comun de o buna bucata de vreme. In SUA sunt sute de mii de cutii, in Germania peste 60.000, in Anglia 30.000, in Franta 6000. In Romania sunt 233, prima cutie fiind pusa la 1 Aprilie 2001 langa castelul Bran. Jocul a prins mai greu la noi in tara, dar se pare ca adeptii abia acum incep sa apara - de la inceputul anului 2008 si pana acum au fost puse aproximativ 100 de noi cutii. Bravo…si la mai multe.

Geocache-urile pot fi de mai multe feluri. Cele traditionale arata ca cea de mai sus, adica o cutie in care pe langa carnetelul in care-ti adaugi numele pe lista celor care au descoperit cutia, mai sunt tot felul de jucarele; nu uita - poti lua una dintre ele, cu mentiunea ca este de dorit sa si pui ceva inapoi. Apoi sunt multi-geocache-urile care implica parcurgerea mai multor etape pentru a ajunge la punctul final. Parcurgerea intregului traseu este esentiala pentru ca fiecare etapa aduce un indiciu necesar la gasirea comorii. Ar mai fi si geocache-urile mister sau puzzle care nu au reguli stricte. Fiecare isi poate imagina orice fel de ‘problema’ ce trebuie rezolvata pentru a aduce ‘alergatorul la final’; se poate pleca de la o poza, de la o ghicitoare sau de la un intreg lant de intrebari si quest-uri pentru a face incercarea mai provocatoare. Inca nu exista un astfel de geocache in Romania, asa ca va invit sa fiti inventivi.

Ar mai fi de stiut ca acesta cautare nu este atat de simpla pe cat poate parea. Coordonatele nu sunt 100% precise, iar GPS-urile indica latitudinea si longitudinea cu o anumita marja de eroare. Asa ca o sa aveti de cautat intr-o arie ce poate varia intre 1 si 10-20 metri patrati. Pentru locurile mai dificile sau pentru cele in care semnalul GPS nu este foarte bun, cei care au plasat cutia lasa pe site indicii (ajuta de asemenea si citirea logurilor celor care au gasit deja cutia).

In cutii mai puteti gasi si obiecte speciale, numite ‘travel bug-uri’ (in traducere libera - ‘plosnitze cu chef de colindat’). Fiecare din ele are cate o dorinta: vor sa calatoresca in jurul lumii, sa faca turul unei tari sau sa atentioneze opinia publica asupra unor probleme globale.

Inel sigiliu descoperit la Bistra-Mureşului

Doi amici pasionaţi de istorie, folosind un detector de metale, au gasit in judetul Mures, în luna octombrie, în localitatea Bistra-Mureşului, un inel-sigiliu roman, din aur masiv cu camee, specific secolelor I-III d.Hr.

Pe partea frontală, inelul are incizată o scenă de luptă între personajele mitologice Hercule şi Antheu. Inelul se află într-o stare perfectă de conservare, fiind probabil pierdut în luptă de către o persoană de rang înalt din administraţia sau armata romană, un legatus pretorae sau un alt oficial din administraţie. Inele-sigilii originale de acest gen sunt foarte puţine găsite în teritoriile controlate de romani, cu atât mai puţin având o greutate atât de mare ca acesta (28,41 grame).

Regiunea unde a fost descoperit inelul se află doar la câţiva kilometri mai la est de limesul roman şi de ultimul castru de la Brâncoveneşti şi reprezintă un indiciu al influenţei romane în afara limesului.
„În acest spaţiu am mai găsit şi alte obiecte cu valoare arheologică: vârfuri de săgeţi, suliţe, elemente de platoşă, fibule, cuţite, pinteni, toate de factură antică şi medievală“, a declarat Iuliu-Cristinel Pop (foto), unul dintre cei doi pasionaţi de istorie. Aceştia au anunţat Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, predând obiectele găsite Muzeului Judeţean de Istorie.

O comisie formată din specialişti a fost la faţa locului, demarând procedurile de localizare a altor obiecte, iar locaţia a fost declarată sit arheologic. Nicolae Băciuţ, directorului Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş a declarat pentru revista „Historia“ că toate obiectele găsite „sunt
în acest moment analizate de experţii Muzeului de Istorie Mureş, urmând a fi catalogate şi etichetate“.

Sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/inel-sigiliu-descoperit-doi-pasionati-istorie

Influenteaza valoarea aurului preturile ?

Discutam in fiecare zi despre comori si aur... Oare acest metal pretios ne influenteaza viata de zi cu zi ? Are efect pretul aurului asupra economiei ? Se pare ca are aceeasi influenta care o avea si acum 1000 de ani. Specialistii afirma ca pretul aurului ( nu cel din comorile ascunse, bineinteles :) , ci acela din banci si rezerve de stat ) determina preturile, de la alimente la combustibili, desi prea putini cunosc acest fenomen. Oare se anunta sfarsitul banilor de hartie si metale nepretioase ? Oare, intr-un viitor nu prea indepartat, vom face plati in numerar ( pe langa plata electronica ) cu monede de argint si aur, asa cum plateau si ai nostri stramosi ?

Aproape 75% dintre companiile miniere care exploatează zăcăminte de aur se aşteaptă ca preţul aurului să crească până în ultimul trimestru al anului 2011 iar 40% dintre aceştia estimează o valoare de 1.500 de dolari pe uncie, potrivit raportului Global Gold Price Survey, realizat de PricewaterhouseCoopers.

Cu toate acestea, actualul nivel al preţului aurului (1.367 dolari pe uncie) este în continuare, în termeni reali (ajustat la inflaţie) mult sub nivelul celui atins în 1980. De asemenea, 82% dintre producătorii de aur se aşteaptă ca nivelurile producţiei lor de metal preţios să crească în următorul an, iar reprezentanţii industriei estimează că se poate atinge chiar şi nivelul de 3.000 de dolari uncia.

“Ţinând cont de cererea mare de aur, va fi interesant de urmărit dacă acele companii miniere care au identificat depozite aurifere marginale vor demara producţia într-un ritm mai rapid decât ar face-o în condiţii normale de piaţă”, a comentat Alexandru Lupea, Partener, Servicii de Audit, liderul Grupului pentru industria energetică, minieră şi de utilităţi din cadrul PwC România.

Sondajul PwC arată că 70% dintre producătorii de aur intenţionează să folosească lichidităţile adiţionale obţinute ca urmare a preţului ridicat al aurului pentru identificarea unor noi depozite sau extinderea celor actuale pentru a asigura un grad ridicat de refacere a rezervelor de aur. Marea majoritate (78%) vor să extindă actualele exploatări, 54% doresc să caute noi depozite de aur iar 37% au de gând să continue cu fuziuni şi achiziţii.

Războiul monedelor

“Îngrijorările legate de fragilitatea monedelor, îndeosebi cea a dolarului american şi al monedei euro, contribuie la creşterea preţului aurului. Deficitele bugetare considerabile şi gradul din ce în ce mai ridicat de îndatorare al sectorului public în Statele Unite şi Europa pun presiune asupra celor două monede de circulaţie globală. Drept urmare, din ce în ce mai multe state se îndreaptă spre rezervele de aur ca substitut la păstrarea rezervelor în valută”, se arată în comunicatul PwC.

“Ţările bogate în resurse naturale s-ar putea orienta din ce în ce mai mult spre investiţiile în aur pentru a limita întărirea monedelor proprii (...)” arată experţii PricewaterhouseCoopers.

Scumpiri pe bandă rulantă

Goana după aur a investitorilor ne arată şi o latură negativă: va urma un val de scumpiri la alimente, benzină şi motorină, gaze naturale, energie termică. Şi asta pentru că, deşi aurul este o siguranţă pentru investitori în faţa războiului monedelor si fragilităţii dolarului şi monedei euro, principalele mărfuri se tranzacţionează în dolari pe bursele lumii. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a emis săptămâna trecută un raport în care avetiza că preţurile alimentelor pe piaţa mondială au atins un nivel record în decembrie, ca urmare a cotaţiilor mai mari ale zahărului, cerealelor şi oleaginoaselor, a anunţat, depăşind chiar şi maximele din 2008, care au cauzat revolte soldate cu morţi în Haiti şi Egipt. Un index format din 55 de materii prime, analizate de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură (OAA), a crescut pentru a şasea lună consecutivă, la 214,7 puncte, peste recordul anterior de 213,5 puncte atins în iunie 2008, potrivit unui raport lunar al ONU, citat de Bloomberg. în noiembrie, indicele se situa la 206 puncte. De asemenea, indicatorii pentru zahăr şi carne au atins cotaţii record. Raportat la decembrie 2009, costul alimentelor a crescut cu 25%, din cauza cerererii tot mai mari din China şi a celei mai grave secete din ultima jumătate de secol în Rusia.

Când foamea va lovi

Creşterea anuală din decembrie este comparabilă cu avansul de 43% din iunie 2008. Preţurile record la combustibili, impactul negativ al condiţiilor meteo asupra recoltelor, cererea în urcare din partea claselor de mijloc din India şi China, dar şi utilizarea porumbului în producţia de etanol au contribuit la criza din acel an, notează Bloomberg.

Producţia mondială de alimente va trebui majorată cu 70% până în 2050, în contextul creşterii populaţiei la 9,1 miliarde de persoane, de la circ 6,8 miliarde în prezent, potrivit OAA.

De asemenea, bumbacul a ajuns şi el recent la un maxim record, ceea ce înseamnă că şi hainele se vor scumpi.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/goana-dupa-aur-anunta-scumpiri-generale-564520.html

Monedele pierdute sau ... hai sa ascundem o comoara !

De cate ori ai pierdut o moneda de mica valoare si nu te-ai mai intors dupa ea? De multe ori cred. Poate erai in graba, poate ai considerat ca nu are importanta, poate nu te-ai mai aplecat dupa ea ca sa nu te creada zgarcit amicii cu care erai la plimbare sau poate moneda ti-a cazut in vreo crapatura de pamant.

Probabil ca nici nu te-ai gandit ca pierderea ta infima va reprezenta peste 100 sau 1000 de ani o mare bucurie pentru un cautator de comori, un arheolog, un istoric sau pentru un numismat, daca va mai exista asa ceva atunci, in viitor. Probabil acea moneda se va deteriora pana va fi gasita, sau poate se va pastra in conditii cat de cat bune. Astfel de intamplari cotidiene se petreceau poate si acum 2000 de ani. Moneda pe care ai gasit-o cu detectorul tau de metale si de care esti atat de mandru poate a fost pierduta intamplator de un copil sau de un tanar distrat, care acum este stra-stra-strabunicul cuiva de pe acest Pamant. Dar tu ai gasit-o, deci acea mica pierdere a acelui om, de acum 2000 de ani, reprezinta o bucurie inzecita pentru tine. Pana la urma, orice pierdere e castig.

Din punct de vedere statistic, Departamentul de Trezorerie SUA a estimat că americanii pierd sau arunca anual monede in valoare peste 2 milioane dolari. Reprezinta multi bani, deşi raportul e de doar aproximativ un cent pierdut in medie pentru fiecare american. Monedele sunt fie pierdute, fie aruncate în mod deliberat de obicei de catre cei sub vârsta de sub 30 de ani, care le vad ca lipsite de valoare. 75% din monedele pierdute sau aruncate sunt cu valoarea de 1 cent. Cam acelasi lucru probabil se intampla uneori si acum 2000 de ani, de aceea majoritatea monedelor gasite in afara unui tezaur sunt monede care acum 2 milenii aveau valori mici, iar monedele de aur si argint gasite separat, doar cate una sau doua bucati ( nu ma refer aici la cele gasite in tezaure ) sunt destul de rare, ele fiind pierdute in adevaratul sens al cuvantului ( cine ar fi aruncat o moneda de valoare mare ? )

Oricum, daca vrei sa iti speli datoria de cautator de comori, pe care o ai fata de generatiile trecute, frumos ar fi sa ingropi si tu o "comoara". Aduna cateva sute de monede ( eventual poti sparge pusculita :) ) care nu au valoare mare ( sa zicem ca poti cumpara cateva sucuri cu ele ) si ingropa-le intr-un vas, undeva, intr-un loc ferit de activitatile umane. Poate peste 100, 500 sau 1000 de ani, cineva se va gandi la tine si iti va multumi pentru tezaurul pe care l-ai lasat si pe care tocmai l-a descoperit. Eventual poti sa iti scrii numele adanc gravat pe vasul de metal si atunci vei intra si in istorie. Altfel vei pieri in negura timpurilor si nimeni nu va mai stii vreodata de tine. Eu cred ca este o idee interesanta. Ce zici, o sa ascunzi si tu o comoara ?