miercuri, 1 aprilie 2020

Aproximativ 1000 monede medievale, descoperite cu un detector de metale de-a lungul unei poteci

Un tezaur format din aproximativ 1000 de monede de argint și cupru din Evul Mediu a fost descoperit într-o pădure de lângă Vejle, în sud-estul Danemarcei. Este primul tezaur monetar medieval și cea mai mare comoară din Evul Mediu găsită vreodată în această parte a Danemarcei. Comoara va conferi o nouă lumină asupra istoriei comerțului din această zonă geografică.

Bijuterii recuperate din epava care transporta sculpturi din Partenonul din Atena

Thomas B., al 7-lea conte al Elginului și al 11-lea contele de Kincardine a fost un nobil, soldat, politician și diplomat scoțian, cunoscut în principal pentru controversata îndepărtare a sculpturilor din marmură din Partenonul din Atena. Legalitatea acțiunilor sale este și acum subiect de dispută între comunitatea internațională și Muzeul Britanic.

Important tezaur din Epoca bronzului, descoperit în Londra

Un tezaur din Epoca bronzului, descoperit într-un sit arheologic din estul Londrei, a fost expus pentru prima dată la Muzeul Docklands din Londra. Cuprinzând 453 artefacte din bronz, tezaurul este datat ca fiind din anii 900 - 800 î. Hr. Obiectele din tezaur includ capete de topor, vârfuri de lance, unelte, dar și fragmente de lame de la săbii, pumnale și cuțite. Există două piese foarte rare și neobișnuite: inele decorate de la hamuri de cai. Acesta este cel de-al treilea cel mai mare tezaur din Epoca bronzului descoperit vreodată în Marea Britanie și cel mai mare găsit în Londra.

duminică, 1 martie 2020

Un detectorist începător a descoperit un inel din aur de 310 grame din Epoca bronzului târziu

Un detectorist de metale a descoperit un inel de aur din epoca bronzului, unic în Vestul Cumbriei. Billy Vaughan scana un câmp din apropierea casei sale din Whitehaven, când a descoperit inelul. Era novice în acest hobby, deoarece practica detecția de metale de doar de șase luni. Vaughan scanase deja acest teren de zeci de ori și a găsit doar câteva monede de argint și nasturi. De data aceasta, alerta detectorului a fost puternică, așa că a săpat 12 cm sub suprafața pământului și a găsit artefactul din aur.

O echipa de căutători de comori a găsit monede din aur la locul unui naufragiu din anul 1840

O echipă de căutători de comori au descoperit aur în timp ce cerceta o epavă despre care se crede că s-a scufundat cu valori de zeci de milioane de dolari. Nava North Carolina, un vapor cu roată laterală lungă de 200 de metri, s-a scufundat pe 25 iulie 1840, după ce s-a ciocnit cu nava soră, Governor Dudley, la 20 de mile de coasta Carolinei de Sud.

Frescă cu gladiatori, descoperită la Pompeii

Săpăturile efectuate la Regio V, în vecinătatea Pompeii (fost oraș roman în apropierea orașului Napoli), au dezvăluit o frescă ce înfățișează o luptă între doi gladiatori, din care unul este aproape învins.

sâmbătă, 22 februarie 2020

2.559 monede au fost descoperite într-o pădure din Buzău

Un tezaur monetar format din peste 2.500 de monede, vechi de 400 de ani, a fost descoperit într-o pădure din Buzău. Comoara, care a ajuns la Muzeul Județean, a fost găsită la întretăierea Drumului Bogdanului cu Drumul Oilor din pădurea Spătarului, într-un luminiş, anunță televiziunea Digi 24.

miercuri, 19 februarie 2020

SIMPLEX +, un detector de metale subacvatic ușor de utilizat

Dacă sunteți în căutarea unui detector de metale subacvatic și mai ales dacă sunteți nou în detectarea metalelor și aveți nevoie de un detector ușor de utilizat, puteți achiziționa un detector submersibil sau rezistent la intemperii: SIMPLEX +. Simplex+ este un detector de metale de nivel profesional la un preț economic. Nokta & Makro vine cu un concept nou: un detector cu funcții avansate, dar la un preț economic, de entry level.

vineri, 7 februarie 2020

Descoperiri ale pasionaților de detecție metale, incluzând inele și monezi, au fost declarate comorii

Un inel de aur în stilul celor care a inspirat inelele din filmele "Lord of the Rings" se numără printre artefactele descoperite în Powys din Țara Galilor și care au fost declarate comori. Mai multe descoperiri ale detectoriștilor de metale, care au scos la iveală artefacte care datează din secolul al VIII-lea până la începutul secolului al XVIII-lea d.Hr., au fost declarate comori de către autoritățiile din South Wales, Rachel Knight.

Comoara care a inspirat romanul "Robinson Crusoe", căutată de un om de afaceri

Povestea modului în care aurul spaniol din secolul al XVIII-lea a ajuns în America pare să se schimbe cu fiecare legendă, iar dovezile sunt firave. Totuși, aceste evidențe nu au împiedicat pe omul de afaceri și căutătorul de comori olandez Bernard Keizer să-și dedice o mare parte din viață și din avere căutărilor sale. Legenda a fost prea atractivă pentru ca olandezul să reziste tentației: 800 de butoaie pline cu aur și bijuterii, ascunse pe o mică insulă stâncoasă din Oceanul Pacific. Este legenda care a inspirat romanul lui Daniel Defoe, "Robinson Crusoe".

Cel mai important artefact de aur din Estonia, descoperit de un pasionat de detecție metale

Un pasionat de detecție metale a descoperit în Estonia o bijuterie foarte rară din aur, veche de 1700 de ani. Pe 8 septembrie 2019, Jegor Klimov scana un câmp din vechiul sit arheologic de sacrificiu din Saaremaa, ca parte a unei echipe de arheologi coordonată de Marika Mägi. La un moment dat, detectorul de metale a redat un sunet puternic. Echipa de arheologi se decisese deja să strângă echipamentele și să plece, dar Klimov a insistat și a început să sape. La scurt timp a văzut reflexia luminii pe aurul strălucitor. Arheologii s-au alăturat și au săpat cu atenție, scoțând la lumina bijuteria ornată cu un cap de șarpe stilizat la un capăt.

miercuri, 1 ianuarie 2020

Sabie cu teaca placată în aur, veche de peste 2600 ani, descoperită în Ucraina

Un mormânt al unui războinic scitic îngropat cu o sabie de aur a fost excavat în cimitirul din Muntele Mamai, lângă satul Velyka Znamyanka din Oblastul Zaporizhia, în centrul Ucrainei.

Broșă vikingă din bronz turnat, descoperită în Estonia

O rară broșă vikingă a fost găsită în satul Varja, în nord-estul Estoniei. Broșa în formă de cutie este una dintre cele două de acest fel descoperite vreodată în Estonia, iar cealaltă nu a fost încă predată autorităților de patrimoniu și este mai recentă.

vineri, 13 decembrie 2019

Makro Multi Kruzer - Review și teste

Kruzer este un detector de metale din același gamă ca Racer 1 și 2, ambele echipamente grozave pe piața produselor cu prețuri medii, atrăgând clienții fideli de la concurența ce oferă produse relativ similare la prețuri mai mari.

duminică, 1 decembrie 2019

Diamant în valoare de peste 10 milioane euro, printre comorile de peste 1 miliard de euro furate din muzeul Dresda pe 25 noiembrie 2019

Diamantul în valoare de peste 10 milioane de euro se numără printre comorile furate dintr-un muzeu din Dresda săptămâna aceasta. Inițial s-a crezut că toate pietrele prețioase valoroase ale Green Vault erau în siguranță în urma jafului spectaculos care a avut loc la muzeu, luni.

Șase descoperiri ale pasionaților de detecție metale, catalogate ca fiind comori

Șase descoperiri ale pasionaților de detecție metale, inclusiv broșe și monede, au fost declarate oficial ca fiind comori de către autoritățile din nordul Țării Galilor. Toate descoperirile au fost făcute în Denbighshire și Flintshire din Țara Galilor, iar artefactele datează din secolul al XIII-lea și al XVII-lea. Muzeul Național din Țara Galilor a precizat că până la 30 de comori sunt descoperite anual în Țara Galilor.

Tezaur monetar roman descoperit de doi pasionați de detecție metale

Un tezaur monetar roman vechi de peste 1700 de ani, descoperit într-un câmp de la marginea orașului Salisbury din Anglia, a fost declarat comoară pe 11 septembrie 2019, după o ancheta specială a autorităților. Descoperite în stare foarte bună de doi pasionați de detecție metale, într-un câmp agricol din Winterbourne Gunner, monedele au fost datate ca fiind din anul 253 d.Hr., când Valerian I și Gallienus au condus imperiul roman.

293 denari din argint, descoperiți de o voluntară pasionată de arheologie și de detecție metale

Un tezaur format din 293 denari din argint în stare excelentă a fost descoperit lângă Pratteln, în nord-vestul Elveției. Nu există niciun recipient care să fi supraviețuit timpului, dar toate monedele au fost găsite într-o mică groapă, împreună, deci probabil au fost îngropate în același timp. Monedele datează din secolele I și II d. Hr.. Cel mai vechi denar din tezaur a fost emis sub domnia împăratului Nero, iar cel mai nou în Roma, de Commodus, în anii 181-182 d. Hr. Datarea celor mai recente monede sugerează că tezaurul a fost îngropat la sfârșitul secolului al II-lea.

sâmbătă, 2 noiembrie 2019

Un design surprinzător de modern pentru o cataramă veche de peste 2000 de ani

O cataramă de centură de dimensiuni mari, cu o formă și un model decorativ surprinzător de modern, a fost dezgropată dintr-un mormânt din Epoca Bronzului din Republica Populară Tuva a Federației Ruse. Catarama are o lungime de 17,8 cm și o lățime de 3,5 centimetri și este încrustată cu turcoaz, carnelian și perle care formează un model de puncte. Într-o parte a cataramei snt două perforații rotunde, utilizate pentru a o lega de centură; cealaltă parte are o singură perforație care era probabil folosită pentru fixarea centurii. Catarama are peste 2100 ani.

Tezaur de argint descoperit de trei pasionați de detecție metale

Trei pasionați de detecție metale au descoperit un tezaur rar din epoca romană pe un câmp din Wem, Shropshire, în regiunea West Midlands, în anul 2018. Comoara datează din secolele al IV-lea și al V-lea și include monede, dar și fragmente folosite tot ca monedă de schimb. Până acum au fost descoperite doar șase astfel de tezaure monetare în Marea Britanie.

Sigiliu medieval rotativ din aur, descoperit cu ajutorul unui detector de metale

Un sigiliu medieval din aur, realizat într-un stil care nu a fost văzut anterior în muzeele din Marea Britanie și Irlanda, a fost declarat comoară de către autoritățile din Belfast.

marți, 1 octombrie 2019

O monedă din aur descoperită cu un detector de metale second-hand, vândută cu 16000 lire sterline

Un solidus excepțional din aur al împăratului Constantin I, primul de acest tip descoperit vreodată în Marea Britanie, a fost vândut la o licitație de către descoperitor și proprietarul terenului unde a fost găsită moneda. Aceasta a fost descoperită de un pasionat de detecție metale în luna iunie a acestui an, în Wanstrow, Somerset.

A fost descoperit un fragment de diplomă militară pentru lăsarea la vatră a unui soldat din Dacia Inferior

Un mic fragment dintr-o diplomă militară de bronz antic a fost descoperit în orașul vechi Deultum din sud-estul Bulgariei. Diploma a fost un document formal roman emis unui soldat dintr-o unitate auxiliară după ce a împlinit 25 de ani de serviciu militar. Acesta a fost lăsat la vatră din armată și a primit cetățenie romană.

Inel sigiliu din aur, descoperit în fosta cetate domnească a Despotatului Dobrogei

Arheologii bulgari au descoperit mormântul unui aristocrat din secolul al XIV-lea din dinastia imperială bizantină Palaiologos, la Cetatea Caliacra din nordul Bulgariei. Nobilul îngropat a fost identificat printr-un inel sigiliu din aur inscripționat cu numele său: Georgi Palaiologos.